VOYO oferă o prelungire de 5 luni gratuite a abonamentului pentru cei care s-au abonat în 21, 22 iulie și 13, 14 august 2025

StirileProtv.ro, 15 august 2025 21:20

VOYO apreciază încrederea și loialitatea abonaților săi și răspunde ferm prin măsuri concrete.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de StirileProtv.ro

Acum o oră
02:30
Ucraina a fost unul dintre principalele subiecte de discuţie, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american Donald Trump, cu care a purtat convorbiri la Anchorage, în statul american Alaska.
02:30
Preşedintele american Donald Trump a declarat că întâlnirea sa de vineri din Anchorage, statul american Alaska, cu preşedintele rus Vladimir Putin a fost "extrem de productivă", cu toate că nu a ajuns la niciun acord cu şeful statului rus.
Acum 4 ore
00:50
Jackie Bezos, mama lui Jeff Bezos şi unul dintre primii investitori în compania acestuia, Amazon, a murit joi la Miami, la vârsta de 78 de ani, a anunţat Bezos pe reţelele de socializare, a informat vineri EFE.
00:30
Fitch a menţinut ratingul suveran al României la "BBB minus", cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
00:20
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat vineri că Rusia continuă să ucidă oameni în Ucraina şi că până şi în ziua negocierilor din Alaska nu există nimic care să indice că Moscova se pregăteşte să pună capăt războiului, informează EFE.
00:00
Redactorul Sky News pe afaceri internaționale, Dominic Waghorn, care se află în Kiev, a surprins reacțiile ucrainenilor la sosirea președintelui rus pe teritoriul american.
15 august 2025
23:30
O jurnalista rusă, Maria Ponomarenko, condamnată la o lungă pedeapsă cu închisoarea pentru că a criticat atacul rus împotriva Ucrainei, a fost spitalizată în detenţie după trei tentative de suicid, au anunţat vineri avocatul ei şi agenţia RusNews.
Acum 6 ore
22:10
O persoană a murit şi mai multe au fost rănite vineri în Danemarca după ce un tren de călători a lovit un utilaj agricol şi a deraiat, a anunţat poliţia daneză, relatează AFP şi Reuters.
22:00
Un parapantist a rămas agăţat de o stâncă, la Măgura Uroiului, judeţul Hunedoara, după o aterizare forţată, la o înălţime de circa 20 de metri. Mai multe echipaje de intervenţie s-au deplasat la locul incidentului. 
21:40
Horoscop 16 august 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. Surprize astăzi. Să fim și noi un pic mai dezinhibați, să dăm voie lucrurilor să se întâmple, să vină spre noi ca să ne bucurăm de viață.  
21:30
Utilizarea cuvintelor codificate se răspândește în SUA pe platforme precum Waze, Facebook și WhatsApp pentru a proteja comunitățile de migranți aflați în situații de risc, scrie El Pais.  
21:20
Circulaţia trenurilor de călători pe secţia de circulaţie Feteşti - Dunărea, Magistrala 800, se desfăşoară în condiţii de avarie, ca urmare a unui incident produs la substaţia Mircea Vodă în cursul serii de 14 august 2025, potrivit CFR SA.
21:20
VOYO apreciază încrederea și loialitatea abonaților săi și răspunde ferm prin măsuri concrete.
Acum 8 ore
21:00
O femeie din Columbia Britanică, Canada, care fusese oarbă timp de un deceniu, și-a văzut pentru prima dată soțul și câinele în acest an, după ce un dinte i-a fost implantat în orbita ocular, scrie Daily Mail.
21:00
Un turist care a fost dat dispărut, vineri, în staţiunea Sinaia a fost găsit decedat într-o râpă pe raza oraşului.
20:50
Medici fără Frontiere a avertizat că un grup anti-imigrație care împiedică imigranții să acceseze asistența medicală în Africa de Sud ar putea pune în pericol vieți. 
20:50
Un excursionist dat dispărut pe muntele Rausu, pe insula principală Hokkaido din nordul Japoniei, a fost găsit mort, vineri, la o zi după ce fusese atacat şi târât de un urs brun, au anunţat autorităţile locale, transmit agenţiile Kyodo şi AFP.
20:40
Procurorul general al Washington DC l-a dat în judecată pe președintele Donald Trump, pe care îl acuză de ”preluarea ostilă” a capitalei Statelor Unite ale Americii.
20:40
Demi Moore este una dintre cele mai mari vedete de la Hollywood, mai ales acum, după revenirea care i-a adus o nominalizare la Oscar pentru interpretarea remarcabilă din The Substance.
20:40
Diaspora moldovenească se confruntă cu presiuni „fără precedent” din partea forțelor ostile înaintea alegerilor parlamentare, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul Congresului Diasporei 2025.
20:10
O studentă la arheologie a descoperit în Marea Britanie un rar obiect de aur din secolul al IX-lea „în primele 90 de minute” ale primei sale săpături. 
20:10
Președintele rus Vladimir Putin va sosi vineri, la ora 11:00 (22:00, ora României), în Anchorage, Alaska, unde va fi întâmpinat la avion de omologul său american, Donald Trump, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
19:40
Vacanța a început cu peripeții și pentru sute de turiști care și-au luat bilete la tren. În Gara de Nord a fost aglomerație încă de dimineață, iar zeci de garnituri au înregistrat întârzieri de sute de minute, în special spre Constanța și Brașov.
19:40
Au fost destui și cei care au vrut să se bucure de fiecare minut liber și, în loc să piardă o jumătate de zi pe drum, s-au relaxat aproape de casă.
19:40
Un incident pe cât de violent, pe atât de scandalos, petrecut la Breaza va fi anchetat de procurori.  
19:40
Este vară, iar medicii din spitalele de pediatrie se confruntă cu un val de internări. Foarte mulți copii sunt diagnosticați cu enterovirusuri.  
19:30
Un bărbat şi un adolescent care au mers, vineri, la un târgul tradiţional de organizat de Sfânta Maria în localitatea dâmboviţeană Corneşti au dus cu ei cuţite, topoare şi coase. Jandarmii i-au oprit când au constatat că au un comportament ostil.
19:30
Așa cum se întâmplă an de an, ziua liberă de Sfânta Maria a adus un număr record de turiști pe litoral. Peste 200 de mii de oameni s-au bucurat vineri de mare și de soare, în stațiunile cele mai populare: Mamaia, Eforie Nord și Costinești.
19:30
Drumurile spre munte au fost blocate vineri cu orele, iar zonele de agrement s-au umplut până la refuz.
Acum 12 ore
19:00
Pacienta internată 53 de zile la Spitalul Floreasca, cu arsuri pe 70% din corp și multiple infecții, a fost transferată în stare gravă în Belgia. Joi, cu ajutorul unui robot special, a reușit să stea pentru prima dată într-un fotoliu.
18:40
Emily Blunt a părut aproape de nerecunoscut pe platourile de filmare pentru „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, după ce și-a schimbat complet coafura.
18:30
Prima locomotivă nouă din cele 16 achiziționate de statul român a atins viteza record de 200 km/h la Făurei, o premieră pentru țara noastră. 
18:20
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, vineri după-amiază, în localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, cuprinzând circa trei hectare de teren şi existând pericolul extinderii la case.
18:20
Un bărbat de 36 de ani a fost arestat preventiv, vineri, după ce, în urmă cu câteva zile, ar fi furat o borsetă cu 35.000 de euro şi un telefon mobil. 
18:00
Președintele Donald Trump a discutat cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, exact înaintea summitului din Alaska, așteptat de toată lumea, dar mai ales de Ucraina.
18:00
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, întrebat despre întrevederea de vineri seară, din Alaska, dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, că şi-ar dori ca după această întâlnire să existe o încetare imediată a focului, dar că este „relativ pesimist”.
18:00
E dezastru în Spania, din cauza celor mai grave incendii forestiere din ultimele două decenii. Cel puțin 3 persoane au murit și peste 9.000 au fugit din calea focului.
17:50
Alimentația sănătoasă și diversă are un rol primordial în asigurarea nutriției, energiei, capacității de memorie și dezvoltarea unui sistem imunitar puternic. Un mineral cu rol fundamental este potasiul (K), pe care e nevoie să îl includem în dietă.
17:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că trimite întăriri în estul Ucrainei, acolo unde în ultimele zile forţele ruse câştigă tot mai mult teren.
17:40
Un număr de 4.693.461 de pensionari era înregistrat în iulie 2025 în România, cu 120 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.769 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
17:20
Deși întâlnirea din Alaska dintre președinții SUA și ai Federației Ruse nu a avut loc, încă, unii analiști de politică externă sunt de părere că Vladimir Putin a câștigat deja această rundă de imagine. 
17:20
Turul Romandiei Feminin a început vineri la Huémoz în condiții tensionate, cu descalificarea a cinci echipe din pluton, printre care Visma-Lease a Bike și Canyon-SRAM.
17:20
Autorităţile suedeze au solicitat populaţiei din zona metropolitană a capitalei Stockholm să economisească apa, în contextul temperaturilor record înregistrate în Scandinavia în timpul acestei veri neobişnuit de calde, transmite vineri Reuters. 
17:00
Suedezii încep mutarea unei splendide biserici istorice, parte a procesului de relocare a întregului oraș Kiruna, în vederea extinderii uneia dintre cele mai mari mine de fier din Europa.
17:00
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au observat, după alegerile prezidenţiale din 18 mai, o schimbare de strategie a propagandei ruseşti în România, dezvăluie vicepreşedintele Valentin Jucan, într-un interviu acordat News.ro.
16:50
Un șofer bogat din Elveția riscă o amendă de până la 90.000 de franci elvețieni (95.000 de euro) după ce a fost prins circulând cu 27 de kilometri pe oră peste limita de viteză, în Lausanne.
16:50
Un eveniment cultural programat să aducă voie bună locuitorilor din Noisy-le-Sec s-a transformat într-o dispută publică aprinsă.
16:30
Un studiu internațional recent arată că persoanele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta afecțiuni inflamatorii ale căilor respiratorii.
16:30
China a declarat vineri că se opune noilor sancţiuni pe care trioul european Germania, Franţa şi Regatul Unit ameninţă să le reimpună Iranului dacă nu se găseşte o soluţie diplomatică la programul său nuclear până la sfârşitul lunii august.
16:10
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit vineri dimineaţă la Magadan, la 6.000 de kilometri est de Moscova, ca să viziteze un monument dedicat prieteniei dintre URSS şi Statele Unite.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.