Slovacia doreşte normalizarea relaţiilor cu Rusia. Bratislava anunţă că a reluat eliberarea vizelor pentru cetăţenii ruşi. Premierul Fico spune că nu înţelege de ce este singurul lider UE prezent la Beijing: „Se construieşte noua ordine mondială”
News.ro,
2 septembrie 2025 18:00
Slovacia doreşte să-şi normalizeze relaţiile cu Moscova şi va creşte importurile de gaze ruseşti prin conducta TurkStream, i-a spus marţi premierul slovac Robert Fico preşedintelui rus Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit la Beijing, relatează Reuters.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
23:10
Întâlnirea preşedintelui cu liderii coaliţiei – Kelemen Hunor: Am discutat acel punct din pachetul 2 despre administraţia locală şi despre reducerile de personal / Toată lumea doreşte să ajungem la o soluţie corectă pentru comunităţile locale # News.ro
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi seară, că toată lumea doreşte o soluţie corectă pentru comunităţile locale, de aceea la întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan s-a discutat despre reforma administraţiei locale şi despre reducerile de personal. El a precizat că, dacă vor fi tăiate 13.000 de posturi din administraţia locală, se economiseşte 1,4-1,5 miliarde de lei pe an.
Acum 15 minute
23:00
Mijlocaşul german Ilkay Gündogan, în vârstă de 34 de ani, s-a transferat marţi la Galatasaray de la Manchester City, club cu care a câştigat Liga Campionilor în calitate de căpitan în 2023.
Acum 30 minute
22:50
Carlos Alcaraz s-a calificat în semifinale la US Open. El joacă pentru a treia oară în penultimul act la Flushing Meadows # News.ro
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 2 mondial, s-a calificat, marţi, în semifinale la US Open, ultimul grand slam al anului. El este în semifinale la Flushing Meadows pentru a treia oară, iar în cele cinci meciuri disputate până acum nu a pierdut niciun set.
Acum o oră
22:40
Grindeanu, întrebat despre demisia premierului: I-am spus domnului Bolojan ceea ce aveam de spus/ Eu cred că dialogul, până la urmă, este singura cale prin care poate să funcţioneze o coaliţie # News.ro
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi seară, că i-a spus premierului Ilie Bolojan ceea ce avea de spus pe tema unei eventuale demisii din fruntea Guvernului şi consideră că dialogul este cheia pentru funcţionarea coaliţiei. ”Demisia este un act unilateral”, dar nu este o pârghie politică, a precizat Grindeanu.
22:40
Ministrul Apărării anunţă că România a dat Ucrainei de la gloanţe la sistemul Patriot: Detalierea fiecărui pachet, aceste lucruri sunt clasificate / Vom vedea împreună cu premierul şi cu preşedintele în ce măsură şi ce putem declasifica # News.ro
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat că nu poate da detalii privind conţinutul ajutoarelor militare oferite de România către Ucraina, pentru că sunt informaţii clasificate, dar a precizat că va discuta cu premierul şi şeful statului despre posibilitatea declasificării lor.
22:30
Atletism: Gabby Thomas, triplă campioană olimpică la Paris, nu va participa la CM de la Tokyo # News.ro
Atleta americană Gabby Thomas, triplă campioană olimpică la 200 m, 4x100 m şi 4x400 m la Paris, a anunţat, marţi, că este accidentată şi că nu va participa la Campionatele Mondiale de la Tokyo (13-21 septembrie).
22:20
Rogobete: Pacientul trebuie să înţeleagă că anul acesta nu se va modifica nimic la nivelul de compensare a medicamentelor # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a precizat, marţi seară, că anul acesta nu vor fi schimbări în ceea ce priveşte medicamentele compensate. Ministrul spune că, după ce a fost impus CASS pentru pensii, nu i se pare normal ca oamenii să scoată din buzunar mai mulţi bani şi în farmacii.
Acum 2 ore
22:10
Alexandru Rogobete: Colegii care lucrează de noapte - în urgenţe, pe ambulanţe sau pe elicoptere - să fie plătiţi corespunzător/ Este o asumare a noastră acest lucru / Ştiţi cum e bugetul Sănătăţii acum? Ca un pacient de terapie intensivă # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete este de părere că personalul medical care lucrează de noapte - în serviciile de urgenţă, pe ambulanţe, pe elicoptere sau pe avionul SMURD ar trebui să fie plătit corespunzător. ”Este o asumare a noastră acest lucru”, a precizat ministrul. Totuşi, Rogobete a precizat că acest lucru se va putea face după ce bugetul naţional va fi echilibrat.
22:10
Donald Trump se declară „foarte dezamăgit” de Vladimir Putin şi dă asigurări că va lua măsuri pentru a reduce numărul morţilor din Ucraina # News.ro
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi într-un interviu că este „foarte dezamăgit” de omologul său rus Vladimir Putin şi a adăugat, fără a da mai multe detalii, că administraţia sa intenţionează să ia anumite măsuri pentru a reduce numărul morţilor în războiul din Ucraina, relatează Reuters.
22:10
Ministrul Apărării, despre trimiterea de trupe în Ucraina pentru menţinerea păcii: Nu există o soluţie clară la nivel european. În momentul ăsta, poziţia noastră este că nu trimitem trupe în Ucraina # News.ro
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi seară, că poziţia ţării noastre este că nu va trimite trupe de menţinere a păcii în Ucraina, el precizând că încă nu există o soluţie comună la nivel european. ”Fiecare ţară are Constituţia ei, fiecare ţară are legile ei, fiecare ţară are paşi interni diferiţi”, a declarat ministrul.
22:00
Întâlnirea preşedintelui cu liderii coaliţiei - Sorin Grindeanu: N-aş spune că a fost tensionată / Reforma administraţiei locale trebuie făcută cu cap şi nu cu toporul / Nu poţi să intitulezi concedierele ca reformă / Planul PSD # News.ro
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că întâlnirea de la Palatul Cotroceni dintre liderii coaliţiei şi preşedintele Nicuşor Dan nu a fost tensionată şi s-a discutat despre coaliţie în general, dar şi despre reforma în administraţie. Liderul social-democrat crede că aceasta trebuie făcută ”cu cap şi nu cu toporul”.
21:50
Partidul german de extremă dreapta AfD este afectat de o serie de decese ale candidaţilor înaintea unui important scrutin local, ceea ce a dat naştere rapid unor teorii ale conspiraţiei # News.ro
Nu mai puţin de şase candidaţi ai partidului german de extremă dreapta AfD au decedat în ultimele săptămâni, înaintea alegerilor locale din marele land Renania de Nord-Westfalia, din vestul ţării, ceea ce a dat naştere rapid unei serii de teorii ale conspiraţiei, relatează BBC.
21:40
Rogobete: Mă simt nespus de inconfortabil ca în anul 2025 să spun că există spitale în care pacienţii sunt trimisi să-şi cumpere medicamente / Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are plăţi nefectuate într-un cuantum de aproape 11 miliarde de lei # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a reafirmat, marţi seară, că se simte inconfortabil să recunoască că sunt spitale în România unde pacienţii sunt trimişi să cumpere medicamente, dar este o realitate care se întâmplă, chiar dacă este inacceptabilă. În plus, ministrul a anunţat datorii de 11 miliarde de lei pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le are către farmacii, spitale sau pentru concediile medicale.
21:30
Rogobete: Mă simt nespus de inconfortabil ca în anul 2025 să spun că există spitale în care pacienţii sunt trimisi să-şi cumpere medicamente / Casa Naţională de Asigurpri de Sănătate are plăţi nefectuate într-un cuantum de aproape 11 miliarde de lei # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a reafirmat, marţi seară, că se simte inconfortabil să recunoască că sunt spitale în România unde pacienţii sunt trimişi să cumpere medicamente, dar este o realitate care se întâmplă, chiar dacă este inacceptabilă. În plus, ministrul a anunţat datorii de 11 miliarde de lei pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le are către farmacii, spitale sau pentru concediile medicale.
21:30
Formaţia Chindia Târgovişte a învins, marţi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa CSC Dumbrăviţa, în etapa a cincea a Ligii a II-a.
21:20
Copil electrocutat în centrul oraşului Vaslui - Prima ipoteză este că a intrat în contact cu un element din reţeaua de iluminat stradal # News.ro
Un copil în vârstă de un an şi jumătate are nevoie de îngrijiri medicale, marţi seară, după ce, aparent, s-a electrocutat în centrul oraşului Vaslui. Prima ipoteză este că băieţelul a intrat în contact cu un element din reţeaua de iluminat stradal.
21:20
Universitatea Craiova îşi întăreşte compartimentul ofensiv şi l-a transferat, marţi, pe Monday Etim, de la formaţia Hillerod.
Acum 4 ore
21:10
Ministrul Mediului: Doar digitalizarea va mai putea să scoată din acest hăţiş care astăzi se cheamă autorităţi de reglementare pe mediu corupţia şi birocaţia excesivă # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, marţi, că în perioada următoare se va concentra pe digitalizarea activităţii de reglementare, fiind singura şansă de a scăpa de corupţie şi birocraţie în acest domeniu.
21:10
Kim Jong Un a venit la Beijing împreună cu fiica sa despre care sunt tot mai multe speculaţii că va fi succesoarea sa # News.ro
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns marţi în capitala Chinei, Beijing, împreună cu fiica sa, Kim Ju Ae, pentru a participa la parada militară de amploare prevăzută miercuri. Imaginile l-au arătat pe Kim coborând din trenul său blindat în gara din Beijing, însoţit de fiica sa despre care agenţia de spionaj a Coreei de Sud spune că este „cel mai probabil” succesor al dictatorului de la Phenian.
20:50
Baschet masculin: Vicecampioana CSM Oradea, victorie cu DEAC Debrecen în primul amical din intersezon # News.ro
Vicecampioana CSM Oradea a disputat marţi, în deplasare, primul meci amical din intersezon şi s-a impus în faţa formaţiei ungare DEAC Debrecen, scor 75-68 (40-37).
20:40
Desfăşurarea Gărzii Naţionale de către Trump la Los Angeles a fost ilegală, hotărăşte un judecător federal # News.ro
Un judecător federal din California a decis că trimiterea Gărzii Naţionale de către preşedintele Donald Trump la Los Angeles, în această vară, a fost ilegală, relatează BBC.
20:30
Bolojan, despre soarta coaliţiei: Eu doresc să asigurăm stabilitatea guvernării ţării. Nu pentru ca Bolojan să rămână premier, să ne înţelegem bine, că e o apăsare foarte mare şi eşti pus să iei decizii pe care nu le iei cu inima uşoară # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, despre soarta coaliţiei şi dacă va mai dura aceasta, că el îşi doreşte să asigure stabilitatea guvernării ţării, nu pentru ca Bolojan să rămână premier, pentru că e o apăsare foarte mare şi eşti pus să iei decizii pe care nu le iei cu inima uşoară, ci pentru că stabilitatea politică este unul din indicatorii după care este percepută încrederea într-o ţară.
20:30
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, cap de serie 4, a învins-o pe sportiva cehă Barbora Krejcikova, locul 62 mondial, şi s-a calificat în semifinale la US Open
20:20
Fotbalistul llkay Gündogan a sosit, marţi, la Istanbul pentru a semna cu Galatasaray. Cu un an înainte de expirarea contractului său, el a fost lăsat liber de Manchester City şi va semna un contract pe doi ani cu clubul turc, potrivit ESPN.
20:20
Bolojan, despre criticile că nu mai e liberal: Măsurile de corectare a deficitului nu le poţi lua într-o cheie ideologică / N-a fost timp de abordări doctrinare, am preluat această responsabilitate într-o situaţie în care lucrurile nu arătau bine # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, despre criticile că nu mai e liberal, că măsurile de corectare a deficitului nu le poţi lua într-o cheie ideologică şi nu a fost timp de abordări doctrinare, pentru că a preluat această responsabilitate într-o situaţie în care lucrurile nu arătau bine. El a menţionat că întotdeauna când a fost pe funcţie publică, a avut o ordine de priorităţi, pe primul loc ţara, pe locul 2 comunitatea, şi abia pe locul 3 partidul şi persoana sa.
20:10
Ilie Bolojan: Relaţia cu domnul preşedinte şi cu toţi preşedinţii partidelor de coaliţie este una bună, pentru că eu am încercat întotdeauna să cresc încrederea între oameni care sunt obligaţi să lucreze unii cu alţii # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că relaţia cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu toţi preşedinţii partidelor de coaliţie este una bună, pentru că a încercat întotdeauna să crească încrederea între oameni care sunt obligaţi să lucreze unii cu alţii.
20:10
Ministrul Mediului anunţă o OUG care va permite ca filmările şi fotografiile realizate de Garda de Mediu să poată fi folosite în instanţă: Va trebui să-i oprim odată pentru totdeauna pe şmecherii ăştia care fac munţi de bani de pe urma sănătăţii noastre # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, marţi, că printr-o ordonanţă de urgenţă ce va apărea în perioada următoare se va permite ca filmările şi fotografiile realizate de comisarii Gărzii de Mediu cu aparatura din dotare să poată fi folosite în instanţă.
20:00
Ilie Bolojan: S-a prezis că o să fie un dezastru în tot sistemul de învăţământ, că nu o să se găsească cele două ore şi s-a dovedit că peste 98% din titulari au găsit ore în şcoala în care predau / Acum sunt mai puţini suplinitori în sistem # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, despre situaţia din educaţie, că s-a prezis că o să fie un dezastru în tot sistemul de învăţământ, că nu o să se găsească cele două ore, cu cât s-a majorat norma didactică şi s-a dovedit că peste 98% din titulari au găsit ore în şcoala în care predau iar acum sunt mai puţini suplinitori în sistem.
20:00
Un tunisian a fost împuşcat mortal de poliţia franceză după ce a înjunghiat cinci persoane într-un hotel din Marsilia # News.ro
Un tunisian care avea două cuţite şi o rangă a murit împuşcat de poliţie în oraşul Marsilia, din sudul Franţei, după ce a înjunghiat cinci persoane într-un hotel, între care managerul şi fiul acestuia, au anunţat marţi procurorul local Nicolas Bessone şi poliţia, relatează Reuters.
20:00
Ministrul Mediului: Am reuşit să găsim fondurile necesare şi mecanismul prin care să închidem nişte situri contaminate care otrăvesc la propriu mii şi mii şi mii români / Unul dintre situri - Tăuţii de Sus, unde există munţi de metale grele # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că a discutat cu ministrul Economiei şi s-au găsit fondurile necesare, dar şi mecanismul prin care pot fi închise şi ecologizate ”situri contaminate care otrăvesc la propriu mii şi mii şi mii români”. Unul dintre aceste situri este la Tăuţii de Sus, judeţul Maramureş, unde există munţi de metale grele. Acestea ajung în apa pen care o beau oamenii sau în aerul pe care-l respiră.
19:50
Diana Buzoianu: Sunt foarte multe viziuni total diferite, o coaliţie care în mod natural n-ar fi trebuit să funcţioneze / M-aş bucura să fie o luptă între noi de cât de rapid putem să trimitem reforme, nu o bătălie cum putem să frânăm anumite reforme # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, marţi seară, că situaţia coaliţiei este dificilă din cauza viziunilor total diferite pe care le au partidele care o compun, ”o coaliţie care în mod natural n-ar fi trebuit să funcţioneze, cu patru partide care până acum n-au mai fost niciodată la aceeaşi masă”. Buzoianu crede, însă, că, având în vedere majoritatea pe care o are în Parlament coaliţia, ar trebui să fie ”o luptă” între partide care poate să facă mai multe reforme, nu una de frânare a măsurilor care au fost asumate la formarea coaliţiei.
19:40
Bolojan, despre creşterea TVA: Singurul lucru discutat la instalarea Guvernului a fost legat de zona HORECA. Am convenit că se face o analiză în toamna acestui an. Dacă lucrurile nu s-au dus către o conformare voluntară, e posibilă o creştere de TVA # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, despre zvonurile privind o nouă creştere a TVA, că singurul lucru discutat la instalarea Guvernului a fost legat de zona HORECA, care a rămas la 11% şi au convenit că se face o analiză în toamna acestui an, iar dacă lucrurile nu s-au dus către o conformare voluntară, e posibilă o creştere de TVA.
19:30
Întâlnirea preşedintelui cu liderii coaliţiei - Bolojan spune că s-a discutat despre reforma administraţiei şi relaţia din coaliţie: S-a decis o reducere de 10% a posturilor efective/O coaliţie poate funcţiona dacă există încredere între partide # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, cu şeful statului, s-a discutat despre reforma administraţiei pe care nu au finalizat-o şi comunicarea în coaliţie, el arătând că o coaliţie poate funcţiona dacă există încredere între partide, obiectivul de a corecta deficitul, asumat. Despre pachetul privind reforma administraţiei, premierul a arătat că s-a convenit ca până la jumătatea lunii septembrie, un grup de lucru care va fi format în structura guvernului va analiza toate soluţiile, în aşa fel încât să finalizeze şi acest pachet, iar efectul pe care îl obţin ca obiectiv să fie o reducere de 10% a posturilor efective din administraţia publică locală.
19:30
Zeci de percheziţii au avut loc în Republica Moldova într-un dosar de finanţare electorală ilegală. Viceprimarul din Comrat, capitala Găgăuziei, a fost reţinut împreună cu alte trei persoane suspectate de coruperea alegătorilor # News.ro
Autorităţile din Republica Moldova au efectuat marţi zeci de percheziţii, în special în sudul ţării, într-un dosar în care există suspiciuni de corupere a alegătorilor, finanţare ilegală a partidelor politice, a grupurilor de iniţiativă şi a concurenţilor electorali, precum şi spălare de bani. Patru persoane, între care viceprimarul din Comrat, principalul oraş din Găgăuzia, au fost reţinute de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). Irina Vlah, şefa formaţiunii „Inima Moldovei” şi fostă guvernatoare a Găgăuziei, a confirmat că percheziţiile au avut loc la unii colegi din partidul său, Inima Moldovei, care face parte dintr-un bloc electoral prorus, alături de socialişti şi comunişti. Percheziţiile au loc în condiţiile în care campania electorală pentru alegerile legislative cruciale din 28 septembrie este în plină desfăşurare, iar preşedinta Maia Sandu avertizase în privinţa unei interferenţe a Moscovei fără precedent.
19:30
Liber de contract cu Villarreal, Raul Albiol a semnat, marţi cu Pisa, promovată în Serie A, pentru un sezon (plus unul opţional). La echipa Pisa evoluează şi românul Marius Marin.
19:30
Ilie Bolojan: Dacă doar stai pe o funcţie şi lucrurile care ştii că trebuie făcute nu le poţi face, nu se justifică să stai pe acest post. Nu e o problemă de ameninţare sau de termen ultimativ # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, despre discuţiile privind o demisie din funcţia de premier, că dacă doar stai pe o funcţie şi lucrurile care ştii că trebuie făcute pentru a trece ţara prin aceste perioade dificile nu le poţi face, nu se justifică să stai pe acest post, el adăugând că asta nu e o problemă de ameninţare sau de termen ultimativ, ci e pur şi simplu de o constatare de bun simţ.
19:20
Institutul Naţional de Sănătate Publică: 28% dintre copiii cu vârsta de 7-9 ani sunt supraponderali, 12% obezi / Campanie naţională în lunile septembrie şi octombrie – ”Fii activ, mănâncă sănătos!” # News.ro
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) derulează, în lunile septembrie şi octombrie, campania ”Fii activ, mănâncă sănătos!”, având ca temă promovarea alimentaţiei sănătoase şi a activităţii fizice. Datele transmise de specialişti sunt îngrijorătoare - la nivel european, aproape unul din trei copii de vârstă şcolară este supraponderal şi unul din opt suferă de obezitate. În România, media prevalenţei supraponderalităţii la băieţi şi fete în rândul copiilor din ciclul primar (cu vârsta cuprinsă între 7-9 ani) este 28%, iar a obezităţii 12%.
19:20
Bursele europene au scăzut puternic marţi; lira sterlină a coborât cu 1,2% faţă de dolar, pe fondul temerilor fiscale # News.ro
Bursele europene au înregistrat marţi cea mai slabă sesiune din ultima lună, pe fondul îngrijorărilor legate de perspectivele fiscale şi al creşterii randamentelor obligaţiunilor, transmite CNBC.
19:20
Bolojan spune că la Cotroceni s-a discutat despre reforma administraţiei şi relaţia din coaliţie: S-a decis o reducere de 10% a posturilor efective / O coaliţie poate funcţiona dacă există încredere între partide # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, cu şeful statului, s-a discutat despre reforma administraţiei pe care nu au finalizat-o şi comunicarea în coaliţie, el arătând că o coaliţie poate funcţiona dacă există încredere între partide, obiectivul de a corecta deficitul, asumat. Despre pachetul privind reforma administraţiei, premierul a arătat că s-a convenit ca până la jumătatea lunii septembrie, un grup de lucru care va fi format în structura guvernului va analiza toate soluţiile, în aşa fel încât să finalizeze şi acest pachet, iar efectul pe care îl obţin ca obiectiv să fie o reducere de 10% a posturilor efective din administraţia publică locală.
Acum 6 ore
19:10
„Copilul meu a învăţat să pună întrebări, nu doar să răspundă” – cum se dezvoltă copiii în sistemul de învăţământ britanic # News.ro
Pentru Marilena Vuiu, mutarea în Marea Britanie şi alegerea unei şcoli pentru fiica ei au însemnat începutul unei experienţe educaţionale care i-a schimbat perspectiva asupra învăţării. A descoperit un sistem diferit de tot ce cunoscuse în România — mai puţin teoretic, mai puţin ierarhic, dar mult mai ancorat în viaţa reală. De-a lungul anilor, şi-a văzut copilul crescând într-un mediu care pune accent pe autonomie, curiozitate şi încredere, iar ea, ca mamă, a învăţat să-şi susţină fiica într-un mod complet nou.
19:10
Un marinar de pe o navă sub pavilion San Marino, aflată la 10 mile de rada Sulina, a avut nevoie de îngrijiri medicale / A intervenit Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare # News.ro
O navă a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a intervenit, marţi, pentru preluarea unui marinar de pe o navă sub pavilion San Marino, aflată la 10 mile de rada Sulina. Acesta avea nevoie de ajutor medical, fiind adus în portul Sulina şi predat Ambulanţei.
19:10
Institutul Naţional de Sănătate Publică: 28% sintre copiii cu vârsta de 7-9 ani sunt supraponderali, 12% obezi / Campanie naţională în lunile septembrie şi octombrie – ”Fii activ, mănâncă sănătos!” # News.ro
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) derulează, în lunile septembrie şi octombrie, campania ”Fii activ, mănâncă sănătos!”, având ca temă promovarea alimentaţiei sănătoase şi a activităţii fizice. Datele transmise de specialişti sunt îngrijorătoare - la nivel european, aproape unul din trei copii de vârstă şcolară este supraponderal şi unul din opt suferă de obezitate. În România, media prevalenţei supraponderalităţii la băieţi şi fete în rândul copiilor din ciclul primar (cu vârsta cuprinsă între 7-9 ani) este 28%, iar a obezităţii 12%.
19:00
Europarlamentarul Virgil Popescu, ales vicepreşedinte al grupului de lucru pe Economie şi Mediu # News.ro
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a fost ales vicepreşedintele grupului de lucru pe Economiei şi Mediu, al PPE, în Parlamentul European. Propunerea a fost făcută de liderul PPE Manfred Weber.
18:30
Obiectele teatrale ale lui Tadeusz Kantor, în expoziţie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti # News.ro
Muzeul Naţional de Artă Contemporană - MNAC Bucureşti anunţă vernisajul expoziţiei „Costum/ Sculptură/ Corp. Obiectele teatrale ale lui Kantor”, ce se va desfăşura joi, 11 septembrie, între orele 19:00 şi 21:00.
18:20
Institutul Cultural Român participă la ediţia 2025 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău # News.ro
Institutul Cultural Român participă la ediţia 2025 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău, programată între 3 şi 7 septembrie, la cunoscutul centru Mediacor (str. Alexei Mateevici nr. 60) din cadrul Universităţii de Stat Moldova, cu un stand la care iubitorii de carte pot descoperi o selecţie din titlurile tipărite de Editura ICR.
18:20
Patru arbitri români se află, în perioada 1–3 septembrie 2025, la Geneva, în Elveţia, unde are loc UEFA Summer Course for Top Referees 2025/26, seminar dedicat pregătirii arbitrilor de elită, informează frf.ro.
18:20
Garda de Mediu, control la şantiere din Sectorul 3 – Au fost verificate două amplasamente de pe Drumul Gârliţei, unde comisarii au găsit moloz şi cărămidă depozitate direct pe sol / Amenzi şi măsuri dispuse pentru remedierea situaţiei # News.ro
Comisarii Gărzii de Meidu Bucureşti au verificat două şantiere din Sectorul 3, unde au depistat mai multe nereguli, între care moloz şi cărămidă depozitate direct pe sol, dar şi lipsa unor sisteme de umectare a căilor de acces, în vederea reducerii pulberilor de praf în exces. S-au aplicat mai multe amenzi şi s-au dispus măsuri de remediere a problemelor depistate.
18:10
Centrul de Hemodializă şi Compartimentul de Nefrologie din Spitalul Satu Mare rămân cu un singur medic, din octombrie / Doi medici au plecat către unităţi private, din cauza volumului mare de muncă / Pacienţii, avertizaţi că timpul de aşteptare va fi mare # News.ro
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Satu Mare anunţă că activitatea în Centrul de Hemodializă şi Compartimentul de Nefrologie va fi asigurată, din octombrie, de un singur medic, aşa că timpul dde aşteptare pentru pacienţi va creşte. Doi medici au renunţat la posturi în ultima perioadă din cauza volumului mare de muncă şi a programului prelungit. Conducerea unităţii caută soluţii pentru asigurarea de personal.
18:00
Slovacia doreşte normalizarea relaţiilor cu Rusia. Bratislava anunţă că a reluat eliberarea vizelor pentru cetăţenii ruşi. Premierul Fico spune că nu înţelege de ce este singurul lider UE prezent la Beijing: „Se construieşte noua ordine mondială” # News.ro
Slovacia doreşte să-şi normalizeze relaţiile cu Moscova şi va creşte importurile de gaze ruseşti prin conducta TurkStream, i-a spus marţi premierul slovac Robert Fico preşedintelui rus Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit la Beijing, relatează Reuters.
17:50
UPDATE - Sibiu: Trei bărbaţi care făceau marcaje rutiere pe A1, morţi după ce au fost loviţi de o cisternă/ Alte două persoane, evaluate medical, au refuzat transportul la spital/ Traficul, blocat pe sensul Deva-Sibiu - FOTO # News.ro
Trei bărbaţi care făceau marcaje rutiere pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona localităţii Boiţa, au murit, marţi după-amiază, după ce au fost loviţi de o cisternă. Alte două persoane au fost evaluate medical, dar au refuzat transportul la spital. Traficul rutier este blocat pe sensul Deva-Sibiu, fiind deviat pe la nodul rutier de la kilometrul 225.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.