Trafic feroviar oprit pe magistrala Bucureşti - Craiova, în apropierea staţiei CF Drăgăneşti Olt, după deraierea primului vagon al unui tren de marfă/ Incidentul nu s-a soldat cu victime. Pasagerii, transbordaţi cu autovehicule
News.ro,
5 septembrie 2025 15:30
Traficul feroviar este oprit, vineri după-amaiză, pe Magistrala 100 Bucureşti – Craiova, în apropierea staţiei CF Drăgăneşti Olt, din judeţul Olt, după ce primul vagon, fără încărcătură, al unei garnituri feroviare formate din 32 de vagoane cu cereale a deraiat de la o osie. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Pasagerii sunt transbordaţi cu autovehicule, între localităţile Radomireşti şi Caracal.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 10 minute
17:30
Şapte pensiuni şi restaurate, închise ”pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu”, în urma unor controale ale pompierilor / 6.425 de controale în zone turistice / S-au dat amenzi de peste 32 de milioane de lei şi 22.500 de avertismente # News.ro
Pompierii din întreaga ţară au făcut, în sezonul estival, peste 6.400 de controale în zone turistice la unităţi de cazare, agrement şi alimentaţie publică, dar şi în locaţii unde au fost organizate concerte, festivaluri, tabere şi campinguri. S-au dat amenzi în valoare de 32 de milioane de lei şi 22.500 de avertismente. Şapte pensiuni şi restaurate din mai multe judeţe au fost închise ”pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu”.
17:30
Ministrul Mediului îşi propune ca pădurea Băneasa să fie declarată arie naturală protejată până la sfârşitul anului # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că doreşte ca pădurea Băneasa să fie declarată arie naturală protejată, până la sfârşitul acestui an, iar de săptămâna viitoare pot începe discuţiile tehnice între specialişti pe acest subiect.
Acum 30 minute
17:20
Dragoş Pîslaru spune că şi-a permis „aroganţa” să le ceară angajaţilor ministerului să respecte o ţinută vestimentară decentă: Nu le-am cerut uniformă sau costum cu cravată, însă am sperat să nu vină nici îmbrăcaţi de plajă sau ca la piaţă # News.ro
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, spune că şi-a permis „aroganţa” să le ceară angajaţilor ministerului să respecte o ţinută vestimentară decentă, la muncă, el arătând că nu le-a cerut uniformă sau costum cu cravată, însă a sperat să nu vină nici îmbrăcaţi de plajă sau ca la piaţă. Potrivit ministrului, marea majoritatea a celor idn minister în mod evident respectă deja aceste prevederi, însă, ca în mai toate instituţiile există şi câţiva „speciali”, oameni care se cred „mai egali” decât ceilalţi.
17:20
Program decalat al angajaţilor de la Primăria Capitalei pentru a sprijini părinţii cu copii de şcoală şi a fluidiza traficul rutier / Alte măsuri luate de municipalitate pentru începerea anului şcolar 2025-2026 # News.ro
Primăria Capitalei anunţă că programul angajaţilor din instituţie este decalat, pentru a-i sprijini pe părinţii care trebuie să îşi ducă la şcoală copiii înainte de a veni la serviciu, dar şi pentru a fluidiza traficul rutier. PMB a luat şi alte măsuri pentru siguranţa elevilor şi pentru fluidizarea traficului în Bucureşti la începerea anului şcolar 2025 - 2026.
17:20
Comisarul european pentru extindere, întâlnire cu liderii religioşi din R. Moldova: Am discutat despre cum unitatea şi coeziunea socială pot construi o Moldovă mai sigură şi mai prosperă şi despre cum putem depăşi polarizarea - FOTO # News.ro
Comisarul european pentru extindere Marta Kos s-a întâlnit vineri cu liderii religioşi din Republica Moldova, inclusiv cu IPS Vladimir, mitropolitul Moldovei, şi cu IPS Petru, IPS Petru Mitropolitul Basarabiei, afirmând că discuţiile au vizat modul în care unitatea şi coeziunea socială pot construi o Moldovă mai sigură şi mai prosperă şi despre cum poate fi depăşită polarizarea.
17:10
Incendiu la turlele unei biserici din judeţul Suceava / Pericol de extindere la întregul lăcaş de cult - FOTO # News.ro
Pompierii intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins turlele unei biserici din judeţul Suceava şi încearcă să oprească extinderea la întreaga clădire.
Acum o oră
17:00
Unul dintre cele mai mari albume din istoria rockului va fi lansat, după ce Bruce Springsteen a anunţat apariţia pe piaţă a versiunii electrice a albumului său din 1982, „Nebraska”.
17:00
TVR, prin studiourile de la Bucureşti şi Chişinău, va difuza programe de informare şi dezbatere electorală pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova # News.ro
Televiziunea Română, prin studiourile de la Bucureşti şi Chişinău, va acorda o atenţie specială alegerilor parlamentare din Republica Moldova care vor avea loc la 28 septembrie. Campania va cuprinde emisiuni de dezbatere cu invitaţi din România şi din Republica Moldova, precum şi o rubrică dedicată în Telejurnal, cu şi despre basarabenii care trăiesc şi muncesc în România.
17:00
Incendiu la turlele unei biserici din judeţul Suceava / Pericol de extindere la întregul locaş de cult - FOTO # News.ro
Pompierii intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins turlele unei biserici din judeţul Suceava şi încearcă să oprească extinderea la întreaga clădire.
16:50
Preşedintele Greenfield – Băneasa: Avem o nevoie reală de un acces direct către oraşul din care facem parte / Ministrul Mediului: Sunt multe cartiere în Bucureşti cu un drum şi nu vor să taie Parcul Herăstrău să aibă două drumuri # News.ro
Preşedintele Greenfield – Băneasa, Cătălin Diaconescu, afirmă că locuitorii din acest cartier au nevoie de un acces direct către Bucureşti şi a precizat că, în urma unei furtuni din luna iulie, singura cale de acces a fost blocată mai bine de opt ore. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că sunt multe cartiere în Bucureşti cu un singur drum şi nu vor să taie în Parcul Herăstrău pentru a avea două drumuri. Buzoianu a adăugat că ne aflăm în această situaţie deoarece dezvoltatorul imobiliar nu şi-a îndeplinit obligaţiile. Declaraţiile au fost făcute în contextul unei dezbateri organizate de Ministerul Mediului cu privire la iniţiativa de declarare a Pădurii Băneasa ca arie naturală protejată, dar şi al protestelor activiştilor de mediu faţă de existenţa unui drum de acces prin pădure pentru locatarii cartierului Greenfield.
16:50
Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume # News.ro
Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său general Elon Musk, care l-ar putea transforma în primul trilionar din lume, adică i-ar putea aduce peste 1.000 de miliarde de dolari, relatează AFP.
16:40
APIA critică noua impozitare auto şi face apel la premierul Ilie Bolojan să reanalizeze documentul asumat de Guvern: România are nevoie de un sistem de impozitare corect, modern şi sustenabil, care să sprijine tranziţia către un transport mai curat # News.ro
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) critică noile criterii de impozitare auto şi face un apel public la premierul Ilie Bolojan să reanalizeze actul normativ asumat de Guvern, considerând că metoda de impozitare stabilită prin această lege are „probleme de fond esenţiale”. Asociaţia enumeră criterii „incomplete şi învechite”, diferenţe „insuficiente” între vehicule vechi şi noi şi un impact bugetar limitat. Potrivit APIA, actuala propunere „nu reflectă realitatea tehnologică, nu este corelată cu obiectivele de reducere a emisiilor de CO₂ şi nu încurajează tranziţia către un transport mai curat şi mai eficient”. „România are nevoie de un sistem de impozitare auto corect, modern şi sustenabil”, precizează asociaţia.
16:40
Fotbal: Meciul Franţa-Luxemburg, din preliminariile Euro U21, a fost amânat după un accident suferit de echipa luxemburgheză # News.ro
Meciul dintre echipele de fotbal U21 ale Franţei şi Luxemburgului, programat vineri la Lorient, a fost amânat pentru 3 octombrie, după un accident suferit de naţionala luxemburgheză joi seara, au anunţat vineri federaţiile celor două ţări.
Acum 2 ore
16:30
APIA critică noua impozitare auto şi face apel la premierul Ilie Bolojan să reanalizeze documentul asumat de Guvern: România are nevoie de un sistem de impozitare auto corect, modern şi sustenabil, care să sprijine tranziţia către un transport mai curat # News.ro
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) critică noile criterii de impozitare auto şi face un apel public la premierul Ilie Bolojan să reanalizeze actul normativ asumat de Guvern, considerând că metoda de impozitare stabilită prin această lege are „probleme de fond esenţiale”. Asociaţia enumeră criterii „incomplete şi învechite”, diferenţe „insuficiente” între vehicule vechi şi noi şi un impact bugetar limitat. Potrivit APIA, actuala propunere „nu reflectă realitatea tehnologică, nu este corelată cu obiectivele de reducere a emisiilor de CO₂ şi nu încurajează tranziţia către un transport mai curat şi mai eficient”. „România are nevoie de un sistem de impozitare auto corect, modern şi sustenabil”, precizează asociaţia.
16:20
„Mii” de militari occidentali ar putea fi mobilizaţi în cadrul garanţilor de securitate pentru Ucraina, afirmă Zelenski # News.ro
„Mii” de soldaţi occidentali ar putea fi dislocaţi în Ucraina, în cadrul garanţiilor de securitate oferite de aliaţi Kievului pentru a preveni o nouă invazie rusă în cazul încheierii unui acord de pace, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP şi Reuters.
16:20
Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 5,3 milioane de lei în urma controalelor făcute în această săptămână la nivel naţional / Printre nereguli: insecte în blocul alimentar, produse alimentare expirate sau depozitate necorespunzător # News.ro
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut în această săptămână mai multe controale la nivel naţional şi au fost găsite mai multe nereguli printre care prezenţa insectelor în blocul alimentar, produse alimentare depozitate necorespunzător, produse expirate. Echipele de control au dat amenzi de peste 5,3 milioane de lei.
16:10
Ministrul Mediului: Doar în ultimii doi ani, 13 directori Romsilva au reuşit să cumuleze bonusuri de pensionare în valoare de 1 milion de euro. Vorbim de nişte discrepanţe uriaşe, bani cu nemiluita care ajung la o mână foarte mică de oameni # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri că, doar în ultimii doi ani, 13 directori Romsilva au reuşit să cumuleze bonusuri de pensionare în valoare de 1 milion de euro, ea precizând că sunt discrepanţe uriaşe, bani cu nemiluita care ajung la o mână foarte mică de oameni. Buzoianu a mai spus că, prin reorganizarea instituţiei, din 99 de directori vor rămâne 12.
16:00
FC Dinamo a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile fotbalistului Matei Marin, crescut la juniorii CSA Steaua Bucureşti.
15:50
Abordarea diplomatică a preşedintelui american Donald Trump, bazată pe încheierea de acorduri, este „destul de cinică”, dar într-un sens pozitiv, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu publicat vineri, relatează Reuters.
15:50
Ciolacu: România are nevoie, pe lângă tăieri legitime de privilegii şi de control eficient al costurilor publice, de un Plan de Stimulare a Economiei. Doar aşa, această guvernare probează că are încredere în economia României # News.ro
Fostul premier Marcel Ciolacu comentează vineri, cele mai noi date europene despre al doilea trimestru din 2025, care, spune el, dovedesc că, la finalul mandatului de premier, a lăsat România pe locul doi la creştere economică în UE, la egalitate cu Croaţia şi puţin sub Danemarca. Ciolacu afirmă că România are nevoie, pe lângă tăieri legitime de privilegii şi de control eficient al costurilor publice, de un Plan de Stimulare a Economiei pentru că doar aşa, această guvernare probează că are încredere în economia României.
Acum 4 ore
15:30
Trafic feroviar oprit pe magistrala Bucureşti - Craiova, în apropierea staţiei CF Drăgăneşti Olt, după deraierea primului vagon al unui tren de marfă/ Incidentul nu s-a soldat cu victime. Pasagerii, transbordaţi cu autovehicule # News.ro
Traficul feroviar este oprit, vineri după-amaiză, pe Magistrala 100 Bucureşti – Craiova, în apropierea staţiei CF Drăgăneşti Olt, din judeţul Olt, după ce primul vagon, fără încărcătură, al unei garnituri feroviare formate din 32 de vagoane cu cereale a deraiat de la o osie. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Pasagerii sunt transbordaţi cu autovehicule, între localităţile Radomireşti şi Caracal.
15:20
O călătorie vizuală prin peisajele şi poveştile Parcurilor Naţionale Japoneze, în expoziţie la Muzeul „Antipa” # News.ro
Expoziţia fotografică „Japonia, file din natură”, realizată în colaborare cu Ambasada Japoniei în România, va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în 11 septembrie. Fotografiile expuse sunt în mare parte câştigătoare ale concursului „Japan National Park Photo Contest”, ediţiile 2020-2024. Vizitatorii vor putea vedea Japonia într-o ipostază autentică, mai puţin turistică, în care natura, tradiţiile şi viaţa oamenilor rămân strâns legate.
15:20
Dolj: O femeie de 65 de ani a murit în urma unui incendiu de vegetaţie / Poliţiştii fac cercetări în acest caz # News.ro
O femeie în vârstă de 65 de ani a murit, vineri, în judeţul Dolj, în urma unui incendiu de vegetaţie, care s-a extins şi la un imobil, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
15:20
Preşedintele SUA, Donald Trump, are, vineri, un comentariu sarcastic şi critic la adresa Rusiei şi Indiei, într-o postare pe reţeaua sa Truth Social, constatând că cele două ţări s-au subordonat Chinei. El a reacţionat astfel la ceea ce a părut a fi o „paradă a dictatorilor” patronată, miercuri, la Beijing, de liderul chinez, care promovează o nouă ordine mondială în care este contestat rolul de lider al SUA.
15:10
Trupa românească Balkan Taksim (Saşa-Liviu Stoianovici, Alin Zăbrăuţeanu), cunoscută pentru modalitatea în care combină muzica tradiţională balcanică, instrumentele populare, rare, muzica electronică şi trip-hop-ul, lansează cel de-al doilea album, „Acide balkanique”, în data de 7 septembrie, în cadrul Balkanik Festival de la Grădina Uranus.
15:00
Doi bărbaţi acuzaţi că au ars deşeuri în două depozite neautorizate, în Feteşti, au fost reţinuţi. La percheziţii, poliţiştii au găsit deşeuri periculoase şi nepericuloase şi cenuşă provenită din incendierea diferitelor materiale - FOTO # News.ro
Doi bărbaţi acuzaţi că au ars deşeuri în două depozite neautorizate, în municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, au fost reţinuţi pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia mediului şi regimul deşeurilor. La percheziţii, poliţiştii şi comisarii Gărzii de Mediu au descoperit deşeuri periculoase şi nepericuloase şi cenuşă provenită din incendierea diferitelor materiale, toate depozitate pe pământ.
14:50
Formula 1: Hadjar vrea să păstreze trofeul spart de la GP-ul Ţărilor de Jos. "Voi primi unul nou, ştiu asta, dar îl vreau pe cel spart..." # News.ro
Isack Hadjar a declarat că acum are mai mult adeziv decât ar putea avea nevoie şi că vrea doar să primească înapoi trofeul din ceramică al Marelui Premiu al Ţărilor de Jos, pe care l-a câştigat şi apoi l-a spart, după ce a terminat pe locul trei la Zandvoort weekendul trecut, relatează Reuters.
14:30
Octavian Berceanu anunţă că se retrage din calitatea de membru Partidul REPER, de preşedinte al formaţiunii şi candidat la Primăria Capitalei şi acuză fosta conducere a partidului că a organizat un puci pentru a relua alegerile interne # News.ro
Octavian Berceanu anunţă, vineri, că se retrage din calitatea de membru Partidul REPER, de preşedinte al formaţiunii şi candidat la Primăria Capitalei, el acuzându-i pe cei foarte mulţi din vechea conducere a partidului că au pus în aplicare un plan B pentru a relua alegerile pentru şefia REPER şi a o impune pe contracandidata sa în funcţie. Berceanu a mai acuzat şi o presiune din partea filialei PNL Cluj. ”Mă retrag din acest partid, las filiala PNL Cluj să desemneze un candidat la preşedinţia REPER şi să câştige această poziţie, iar membrii să decidă asupra viitorului formaţiunii”, spune Berceanu.
14:20
„M-am simţit rău”. Joao Pedro a vomitat după ce s-a ciocnit cu un coechipier la meciul Braziliei cu Chile # News.ro
Atacantul brazilian Joao Pedro a vomitat în timpul unui meci al Braziliei după o coliziune brutală cu coechipierul său Gabriel Martinelli. Incidentul a avut loc la confruntarea cu Chile (3-0), joi, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
14:20
CCR va lua în discuţie în 24 septembrie sesizarea ICCJ privind legea prin care sunt modificate condiţiile de pensionare pentru magistraţi, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament # News.ro
Curtea Constituţională a României va lua în discuţie în 24 septembrie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la legea prin care sunt modificate condiţiile de pensionare pentru magistraţi, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.
14:20
ISU Buzău: 91 controale la unităţile de învăţământ înaintea începerii cursurilor – 165 de nereguli identificate şi 13 amenzi aplicate, în valoare totală de 445.500 lei # News.ro
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău a dat amenzi în valoare totală de 445.000 lei, după ce a făcut 91 de controale la unităţile de învăţământ din judeţul Buzău înaintea începerii noului an şcolar. Cu ocazia controlului, au fost identificate 165 de nereguli şi au fost date 152 de avertismente şi 13 amenzi.
14:10
Poliţistul din Cluj reclamat pentru tâlhărie, cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce la locuinţa sa a fost găsit un cartuş de armă letală # News.ro
Poliţistul din Cluj reclamat că a tâlhărit o tânără, luându-i banii cu care o plătise pentru a face sex cu ea, este cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce la locuinţa sa a fost găsit un cartuş de armă letală, în timpul unei percheziţii făcute de colegii săi.
14:10
Un conservator bogat, Anutin Charnvirakul, a fost ales prim-ministru pentru a scoate Thailanda din criză. Poreclit „Noo”(Şoarece), este considerat un adevărat cameleon politic # News.ro
Într-un demers de a pune capăt unei săptămâni de haos şi blocaj politic, magnatul conservator din domeniul imobiliar Anutin Charnvirakul a câştigat vineri votul în Parlamentul thailandez pentru a deveni următorul prim-ministru al ţării, învingându-l pe candidatul partidului de guvernământ al influentei familii Shinawatra, cea care a dominat timp de decenii viaţa politică de la Bangkok, relatează AFP.
14:10
Începe Balkanik Festival 2025 - Home of World Music - Trei zile de muzică, dans şi artă în Grădina şi pe Strada Uranus din Bucureşti # News.ro
Balkanik Festival - Home of World Music are loc între 5 şi 7 septembrie, sub motto-ul „Joy is an act of resistance/ Bucuria e o formă de rezistenţă”, şi readuce Grădina şi Strada Uranus în centrul oraşului.
14:00
Tour operator: Criza în turism s-a adâncit în primele două luni de vară. Mai puţini turişti români pe litoral şi în marile oraşe. În schimb, a crescut numărul străinilor veniţi în România # News.ro
Unul dintre cei mai importanţi touroperatori din România avertizează că în primele două luni de vară criza în turism s-a adâncit, fiind înregistrată o scădere a rezervărilor făcute pe litoral şi în marile oraşe de către turiştii români. Potrivit sursei citate, cauzele majore în frânarea turismului intern o reprezintă constrângerile economice şi scăderea voucherelor de vacanţă cu 66%. În schimb, tour operatorul remarcă trendul ascendent al sosirilor turiştilor străini în România.
14:00
Satul Şona din Braşov va fi gazda rezidenţelor artistice pluridisciplinare internaţionale „Sounds Like a Book - Memory” # News.ro
Satul Şona din Braşov va fi gazda rezidenţelor artistice pluridisciplinare internaţionale „Sounds Like a Book - Memory”, desfăşurate cu sprijinul Institutului Cultural Român, în perioada 7-28 septembrie. Un juriu internaţional a selectat şase participanţi locali şi internaţionali - Marianna Asimakopoulou, Teodora Dobrotă, Lu Fraser, Ioana-Diana Hogman, Anca Rosu şi Azam Shadpour, în urma unui open call al platformei soundslikeabook.com.
Acum 6 ore
13:30
Nereguli descoperite de autorităţi la un festival organizat de Primăria Ploieşti, inclusiv „prejudicierea interesului public, prin utilizarea reţelelor de apă şi energie” - FOTO # News.ro
Un control făcut de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) la Ploieşti, unde primăria organizează festivalul „Republica de sub castani”, a scos la iveală nereguli din partea organizatorilor, inclusiv „prejudicierea interesului public, prin utilizarea reţelelor de apă şi energie electrică ale Municipiului Ploieşti fără existenţa unor procese-verbale de branşare care să permită facturarea corespunzătoare a consumului” de către agenţii economici care au amenajat terase şi rulote pe bulevardul castanilor din Ploieşti.
13:30
FC Botoşani anunţă că a încetat, de comun acord, relaţiile contractuale cu jucătorul Romario Benzar.
13:20
Liderii din elita Big Tech s-au grăbit să îi aducă laude lui Trump la cina oferită la Casa Albă. Şeful Casei Albe l-a salvat pe Zuckerberg, aşezat lângă el la masă, de o întrebare incomodă - FOTO, VIDEO # News.ro
Preşedintele Donald Trump a găzduit joi seara la Casa Albă o cină la care au participat elitele din Big Tech, inclusiv Mark Zuckerberg de la Meta şi Bill Gates de la Microsoft, iar fiecare dintre ei a avut grijă să îi aducă elogii gazdei, relatează Axios.
13:20
Nereguli descoperite de autorităţi la un festival organizat de Primăria Ploieşti, inclusiv „prejudicierea interesului public, prin utilizarea reţelelor de apă şi energie” # News.ro
Un control făcut de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) la Ploieşti, unde primăria organizează festivalul „Republica de sub castani”, a scos la iveală nereguli din partea organizatorilor, inclusiv „prejudicierea interesului public, prin utilizarea reţelelor de apă şi energie electrică ale Municipiului Ploieşti fără existenţa unor procese-verbale de branşare care să permită facturarea corespunzătoare a consumului” de către agenţii economici care au amenajat terase şi rulote pe bulevardul castanilor din Ploieşti.
13:10
TikTok a înregistrat 200 milioane de utilizatori în Europa. În România, 9,1 milioane de utilizatori activi în fiecare lună # News.ro
Peste 200 de milioane de oameni din Europa folosesc TikTok în fiecare lună. În creştere faţă de anul trecut, când erau 175 de milioane de utilizatori, numărul oamenilor activi pe platformă se apropie de o treime din populaţia SEE şi a Marii Britanii. În România, TikTok are acum 9,1 milioane de utilizatori activi în fiecare lună.
13:10
Mai multe drone au fost detectate la 36 de mile marine nord-est de Sulina / Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina / Dronele au schimbat traiectoria către nord # News.ro
Mai multe drone au fost detectate joi, la 36 de mile marine nord-est de Sulina. Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina, dronele scgimbândt traiectoria către nord, anunţă MApN.
13:00
Medicul Liliana Puiu Crăciun, audiată în cazul adolescentului de 16 ani mort anul trecut la Spitalul Judeţean Târgu Jiu # News.ro
Poliţiştii din Gorj au chemat-o, vineri, la audieri pe Liliana Puiu Crăciun, medicul care era de gardă şi care l-a preluat pe adolescentul de 16 ani mort anul trecut la Spitalul Judeţean Târgu Jiu din cauza unei peritonite pentru care nu s-a intervenit chirurgical. Aceasta s-a prezentat pentru a discuta cu anchetatorii, în prezenţa avocatului familiei tânărului mort.
13:00
Festivalul Internaţional „George Enescu” propune vineri un program în care publicul va asculta Orchestra Filarmonică din Rotterdam, sub conducerea carismaticului Lahav Shani, care va deschide programul cu Intermezzi op. 12 pentru instrumente de coarde de George Enescu, Simfonia a III-a „Eroica” de Beethoven, Orchestra Filarmonică Cehă cu muzica lui Antonín Dvořák, Sonata în do minor BWV 1017 de Bach şi „Il trionfo della fama” de Francesco Bartolomeo Conti, o raritate barocă.
13:00
Europarlamentarul Virgil Popescu: Susţin îmbunătăţirea producţiei de energie nucleară a Europei şi dezvoltarea programului nuclear civil al României # News.ro
Europarlamentarul Virgil Popescu susţine îmbunătăţirea producţiei de energie nucleară a Europei şi dezvoltarea programului nuclear civil al României, după ce Comisia a lansat un nou pachet de şapte propuneri sectoriale pentru viitorul buget pe termen lung al UE (2028–2034).
13:00
CONMEBOL a descalificat echipa Independiente din Copa Sudamericana după violenţele de la meciul de luna trecută # News.ro
CONMEBOL a descalificat echipa argentiniană Independiente din Copa Sudamericana, în urma violenţelor care au avut loc pe stadionul acesteia în timpul meciului cu Universidad de Chile, disputat luna trecută.
12:50
„Avatar: The Way Of Water/ Avatar: Calea Apei”, lansat în 2022, cu încasări de peste 2,3 miliarde de dolari la nivel mondial, laureat al Premiului Oscar pentru Cele mai bune efecte vizuale, revine pe marile ecrane din România timp de o săptămână, începând cu 1 octombrie, în formatele 3D, HFR şi IMAX.
12:40
Handbal feminin: România - Franţa la Oradea. Lotul convocat pentru dubla amicală din 18 şi 20 septembrie # News.ro
Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul convocat de selecţionerul Florentin Pera pentru dubla de pregătire cu Franţa, programată la Oradea Arena, în zilele de 18 şi 20 septembrie 2025.
12:20
AUR cere preşedintelui Nicuşor Dan convocarea unui referendum privind participarea României la o eventuală misiune de menţinere a păcii în Ucraina, altfel va declanşa strângerea de semnături pentru suspendarea şi demiterea şefului statului # News.ro
Vicepreşedintele AUR Adrian Axinia solicită Preşedintelui României, domnul Nicuşor Dan, declanşarea procedurii de convocare a unui referendum privind participarea României la o eventuală misiune de menţinere a păcii în Ucraina. AUR mai spune că, în cazul în care preşedintele nu va catadicsi să convoace acest referendum şi va insista, alături de Guvern, pe ideea trimiterii de trupe româneşti în Ucraina, atunci formaţiunea va lua în calcul declanşarea strângerii de semnături necesare suspendării şi demiterii din funcţie a şefului statului.
12:20
Muncitorii unei firme au spart o ţeavă de gaz într-un cartier din Ploieşti. În loc să sune la 112, au anunţat distribuitorul de gaz, spunând că „au respectat procedura” - FOTO, VIDEO # News.ro
O echipă de muncitori care lucrează la racordarea unui imobil la reţelele de utilităţi a rupt, vineri, o ţeavă de gaz în cartierul Mihai Bravu din Ploieşti. În loc să sune la 112, muncitorii au anunţat distribuitorul de gaz, timp de aproximativ un sfert de oră zona nefiind izolată, locuitorii de pe stradă au fost cei care au sunat la 112, un reprezentant al muncitorilor susţinând că „au respectat procedura” când au sunat doar la compania de gaze
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.