Companiile ar trebui să poată deduce TVA pentru organizarea teambuildingurilor

Bursa, 18 septembrie 2025 10:50

Organizarea unui teambuilding nu ar trebui să fie considerată o prestare de servicii în mod gratuit de către companii, astfel încât să intervină obligaţia colectării TVA. Camera Consultanţilor Fiscali a transmis o adresă către Ministerul Finanţelor prin care cere lămuriri în privinţa acestui lucru.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 5 minute
14:40
Poliţia britanică a anunţat joi arestarea a trei persoane suspectate de colaborare cu un serviciu de informaţii străin, ancheta având legătură cu Rusia, transmite Reuters. Cei trei - doi bărbaţi şi o femeie - au fost reţinuţi în Essex, la nord-est de Londra.
Acum 15 minute
14:30
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va participa luni, 22 septembrie, între orele 15:30-17:00, la dezbaterea and #8222;PNRR pe ultima sută de metri - cursa contra cronometru and #8221;, din cadrul Forumului EUROSFAT 2025 - Majoratul României în UE. Oficialul MIPE va susţine o prezentare amplă despre stadiul progresului PNRR.
14:30
India va studia implicaţiile acordului de apărare semnat miercuri de Pakistan şi Arabia Saudită asupra securităţii naţionale şi a stabilităţii regionale şi globale, a transmis joi Ministerul indian de Externe, potrivit Kashmir Observer.
Acum o oră
14:10
Acţiunile producătorilor şi distribuitorilor de arme de foc din SUA au înregistrat o creştere bruscă după asasinarea activistului politic Charles Kirk, arată o analiză realizată de Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România. Reacţia este una clasică: după atacuri asupra unor persoane de profil înalt, investitorii cumpără rapid titluri din domeniu, ceea ce duce la aprecieri semnificative.
14:10
Exim Banca Românească a acordat o finanţare de aproximativ 14 milioane de euro pentru realizarea unei investiţii greenfield în judeţul Braşov - prima fabrică de plăci termoizolante din spumă poliizocianurică (PIR), pe care compania Thermotop Technology a inaugurat-o astăzi la Ghimbav.
14:00
Organizatorii Romanian Security Summit anunţă că înscrierea ca vizitator este gratuită până la 26 septembrie 2025. Cei interesaţi trebuie să intre pe site-ul ARTS, la secţiunea dedicată evenimentului, să urmeze paşii din ghidul de înregistrare şi să introducă voucherul cu codul FREEPASS.
13:50
Kremlinul a acceptat demisia lui Dmitri Kozak, adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale şi unul dintre cei mai vechi aliaţi ai lui Vladimir Putin, acesta urmând să părăsească funcţia vineri, conform agenţiei EFE.
13:50
Premierul Ilie Bolojan va efectua luni o vizită de lucru la Bruxelles, unde are programate întâlniri cu mai mulţi comisari europeni din domeniile economiei, apărării şi drepturilor sociale, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Acum 2 ore
13:40
Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, aflat în detenţie la Atena, şi-a schimbat la miezul nopţii fotografia de profil pe Telegram, gest care a atras atenţia opiniei publice, potrivit UNIMEDIA. Notificarea standard a platformei a confirmat actualizarea imaginii.
13:40
Prim-ministrul britanic Keir Starmer şi soţia sa, Victoria, l-au întâmpinat pe preşedintele american Donald Trump în faţa reşedinţei Chequers.
13:40
Soţii Macron pregătesc dovezi în instanţă pentru a respinge acuzaţiile că Brigitte s-ar fi născut bărbat
13:30
Prima ediţie a Forumului Economic România - Republica Moldova (F.E.R.M.), organizată de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA), sub egida Băncii Naţionale a Moldovei şi în parteneriat cu Ambasada României la Chişinău, a reunit peste 200 de oficiali, lideri economici şi antreprenori de pe ambele maluri ale Prutului, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Evenimentul a avut ca obiectiv stimularea investiţiilor, promovarea antreprenoriatului feminin şi alinierea politicilor economice la standardele europene.
13:20
Ministerul Finanţelor din Rusia a anunţat o nouă măsură care, potrivit acestuia, are ca scop protejarea bugetului de stat de fluctuaţiile preţului petrolului şi de sancţiunile occidentale care vizează exporturile de energie din Rusia.
13:20
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că, în opinia sa, cea mai bună soluţie pentru alegerile locale ar fi ca întreaga coaliţie să susţină un candidat comun la Primăria Generală.
12:50
Investitorii se pregătesc pentru câteva luni volatile, după ce Rezerva Federală a reluat reducerile de dobândă şi a lăsat deschisă calea pentru noi relaxări, dar şi-a temperat mesajul cu avertismente privind persistenţa inflaţiei, semănând îndoieli asupra ritmului viitoarelor ajustări de politică
Acum 4 ore
12:20
Guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiulina, a recunoscut astăzi că economia rusă a încetinit, dar a negat existenţa unei recesiuni, transmite EFE
12:10
Lionel Messi este, potrivit ESPN, pe punctul de a semna o prelungire a contractului pe mai mulţi ani cu Inter Miami.
12:10
Tehnicianul Jose Mourinho a confirmat că este interesat să antreneze echipa Benfica Lisabona, rămasă fără antrenor după demiterea lui Bruno Lage.
12:10
CSM Ceahlăul, grupare din Liga 2, a cerut intrarea în insolvenţă şi a ales această variantă pentru a-şi proteja activitatea. Preşedintele Angelo Alistar a transmis că CSM Ceahlăul va continua şi va avea linişte din mai multe puncte de vedere odată cu apariţia acestei situaţii.
12:00
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, anunţă semnarea unui memorandum de înţelegere (MOU) cu Ennismore, compania cea mai dinamică din domeniul ospitalităţii, pentru lansarea brandului The Hoxton în România
11:50
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) solicită un control de urgenţă la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)
11:20
GRAMPET Group anunţă autorizarea celei mai noi şi moderne unităţi de topire a bitumului rutier din România
11:00
Ministerul Finanţelor (MF) a reuşit să atragă, în luna septembrie, aproape 2,2 miliarde lei de la investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), prin cea de-a opta ofertă de vânzare de titluri de stat pentru populaţie din acest an.
10:50
Organizarea unui teambuilding nu ar trebui să fie considerată o prestare de servicii în mod gratuit de către companii, astfel încât să intervină obligaţia colectării TVA. Camera Consultanţilor Fiscali a transmis o adresă către Ministerul Finanţelor prin care cere lămuriri în privinţa acestui lucru.
Acum 6 ore
10:40
DocProcess, companie românească de tehnologie specializată în automatizarea proceselor de business, fondată de antreprenorii Daniela şi Liviu Apolozan, devine parte a AGENA3000, furnizor din Franţa de soluţii pentru management al datelor şi facturare electronică. De asemenea, tranzacţia marchează exit-ul complet al Morphosis Capital din DocProcess, prima investiţie a Fondului I.
10:40
România se remarcă în peisajul fiscal european printr-un nivel de taxare a proprietăţilor considerabil mai redus decât media Uniunii Europene, conform unei analize realizate de compania de consultanţă imobiliară Cushman and Wakefield Echinox pe baza datelor EUROSTAT. Această poziţie avantajoasă a consolidat atractivitatea pieţei imobiliare locale şi a oferit un cadru fiscal favorabil pentru proprietari şi investitori.
10:10
Ministerul Finanţelor (MF) a atras 813,5 milioane lei şi 267,7 milioane euro prin opt emisiuni de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS), în cadrul celei de-a opta oferte publice derulată în acest an pe piaţa de capital
10:10
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni, faţă de perioada similară a anului 2024, ca serie brută, cu 12,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 10,7%, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS)
10:00
Postul ABC, deţinut de Walt Disney, a anunţat miercuri că retrage emisiunea and #8222;Jimmy Kimmel Live and #8221; de pe post, după ce comentariile gazdei legate de asasinarea activistului conservator Charlie Kirk au determinat şeful principalului organism de reglementare a comunicaţiilor din SUA să ameninţe compania cu sancţiuni
09:40
Statele Unite se bazează mai mult pe importurile din Uniunea Europeană decât se presupune în mod obişnuit, blocul comunitar depăşind China atât ca valoare totală, cât şi ca număr de bunuri pe care le exportă spre SUA, arată un studiu realizat de institutul economic german IW
09:40
Un judecător american a ordonat expulzarea activistului pro-palestinian Mahmoud Khalil către Algeria sau Siria, potrivit unei hotărâri judecătoreşti făcute publice miercuri.
09:40
Donald Trump se întâlneşte astăzi cu premierul britanic Keir Starmer pentru discuţii menite să concentreze a doua vizită de stat fără precedent a liderului american pe probleme globale, mai degrabă decât pe dificultăţi politice interne
09:40
Deputatul PSD Mihai Fifor afirmă că premierul Ilie Bolojan vrea să and #8221;bulverseze and #8221; şi administraţia publică locală, după schimbările făcute în Educaţie. and #8221;Premierul rămâne surd la orice analiză serioasă venită de la structurile asociative ale administraţiei sau de la primari cu experienţă uriaşă în gestionarea comunităţilor. În loc să asculte şi să construiască soluţii reale, preferă să-şi satisfacă orgoliul nemăsurat, făcând din disponibilizări and #171;cheia de boltă and #187; a ideii sale de reformă and #8221;, susţine el
09:30
Arabia Saudită şi Pakistan, ţară înarmată nuclear, au semnat miercuri un pact formal de apărare reciprocă, o mişcare ce consolidează semnificativ un parteneriat de securitate de zeci de ani, în contextul tensiunilor regionale tot mai mari
09:20
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat miercuri că a purtat 'negocieri intense' la Comisia Europeană pentru a obţine amânarea termenului asumat de România privind închiderea minelor şi centralelor pe cărbune, prevăzut pentru sfârşitul anului 2025
09:20
Guvernul va aproba, în şedinţa de astăzi, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, prin care se are în vedere reorganizarea Gărzii Naţionale de Mediu (GNM)
09:10
Slovacia şi Ungaria au semnalat că vor rezista presiunilor exercitate de preşedintele SUA, Donald Trump, de a reduce importurile de petrol şi gaze ruseşti, până când statele membre ale Uniunii Europene vor găsi suficiente surse alternative
Acum 8 ore
08:40
În parteneriat cu Ray-Ban, gigantul american Meta a lansat o nouă pereche de ochelari de realitate augmentată, care dispune de un ecran virtual.
08:40
Primele livrări de arme în cadrul unui nou program convenit de SUA şi aliaţii europeni ai Ucrainei vor include rachete de mare valoare pentru sistemele de apărare aeriană Patriot şi lansatoare de rachete HIMARS, a anunţat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski
08:30
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a comentat dificultăţile companiei americane pe piaţa chineză, după ce Financial Times a relatat miercuri că autorităţile de la Beijing au interzis achiziţia unor cipuri de inteligenţă artificială produse de grup
08:30
Grupul francez de lux Kering a numit-o pe Francesca Bellettini în funcţia de director general al Gucci, înlocuindu-l pe Stefano Cantino, care a condus casa de modă doar nouă luni
08:20
Grupul francez de lux Kering a numit-o pe Francesca Bellettini în funcţia de director general al Gucci, înlocuindu-l pe Stefano Cantino, care a condus casa de modă doar nouă luni
08:00
Consiliul de Securitate al ONU se pronunţă joi din nou asupra unui text care solicită încetarea focului şi accesul umanitar în Gaza, un proiect susţinut de majoritatea membrilor care doresc să acţioneze în ciuda veto-urilor repetate ale Statelor Unite
08:00
Compania farmaceutică britanică GSK a devenit miercuri cel mai recent jucător din industrie care îşi majorează angajamentele financiare în Statele Unite, în timp ce preşedintele Donald Trump se află în Marea Britanie pentru o vizită de stat de trei zile
08:00
Deşi modelele lingvistice de mari dimensiuni, precum ChatGPT al OpenAI, au fost adoptate rapid la nivel global, puţine cercetări au analizat în detaliu felul în care sunt folosite în activităţile cotidiene. Marţi, OpenAI, împreună cu mai mulţi cercetători, a lansat un studiu de referinţă care răspunde la această întrebare, pe baza mesajelor trimise de utilizatorii ChatGPT cu abonamente pentru consumatori
08:00
Donald Trump a anunţat miercuri desemnarea mişcării 'Antifa', un termen generic care se referă la grupurile de extremă stânga care se pretind antifasciste, ca organizaţie and #8222;teroristă and #8221;, la o săptămână după asasinarea influencerului ultraconservator Charlie Kirk.
07:50
Acţiunile Alibaba au crescut miercuri, după ce presa de stat chineză a relatat că gigantul de comerţ electronic a obţinut un client important pentru cipurile sale de inteligenţă artificială
07:50
Acţiunile producătorului de încălţăminte sport Puma au crescut miercuri cu 17%, după apariţia unor informaţii privind o posibilă preluare şi retragere de pe bursă, în timp ce bursele europene au înregistrat evoluţii mixte
07:40
Extrădarea oligarhului Vladimir Plahotniuc, care era planificată pentru 25 septembrie, a fost amânată de autorităţile elene
07:40
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a comentat dificultăţile companiei americane pe piaţa chineză, după ce Financial Times a relatat miercuri că autorităţile de la Beijing au interzis achiziţia unor cipuri de inteligenţă artificială produse de grup
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.