Dronă civilă observată lângă Aeroportul Henri Coandă. A fost deschisă o anchetă

Adevarul.ro, 19 septembrie 2025 21:00

O dronă de mici dimensiuni a fost observată de echipajul unei aeronave aflate în apropierea Aeroportului Internațional Henri Coandă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 30 minute
23:00
Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a transmis, vineri, un mesaj prin care condamnă incursiunea a trei avioane rusești în spațiul aerian al Estoniei.
23:00
Persoanele care donează celule stem şi nu au nicio sursă de venit pot dobândi calitatea de asigurat la sănătate, fără plata contribuţiei, pe o perioadă de 10 ani, a anunţat, vineri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu-Remus Moldovan.
23:00
Estonia a solicitat în mod oficial consultări ale aliaţilor în baza articolului 4 din Tratatul NATO în legătură cu încălcarea spaţiului său aerian de trei avioane ruseşti, a anunţat prim-ministrul Kristen Michal.
Acum o oră
22:45
FCSB a reușit să înregistreze o singură victorie în cele zece etape disputate, deja, în noul sezon competițional.
Acum 2 ore
22:15
Lorina, astrologul Click!, ne aduce horoscopul pentru sâmbătă, 20 septembrie. Se anunță o zi excelentă pentru majoritatea nativilor.
22:15
Vizita de stat a președintelui american Donald Trump în Regatul Unit s-a desfășurat fără incidente sau tensiuni, dar și fără rezultate concrete – aceasta este concluzia comentatorilor britanici și americani.
22:15
Statul român a fost despăgubit pentru cele patru obiecte de patrimoniu furate dintr-un muzeu din Olanda, de una dintre cele mai mari companii de asigurări olandeze.
22:00
Ministrul Sănătății denunță fenomenul prin care manageri de spitale publice din Vâlcea și-au pus mamele în acționariatul unui spital privat
21:30
Două avioane de vânătoare rusești au încălcat zona de siguranță a platformei Petrobaltic, o instalație de exploatare a petrolului și gazelor din Marea Baltică, printr-o trecere la joasă altitudine deasupra acesteia, au anunțat autoritățile poloneze de frontieră.
Acum 4 ore
21:15
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a avertizat vineri că România se va mai confrunta și pe viitor cu „provocări” precum cele generate de dronele care au pătruns în spațiul național în ultimele luni.
21:15
Forțele ucrainene au lansat o amplă campanie de lovituri pe frontul din Donbas, vizând baze rusești, tabere de antrenament și concentrări de trupe pentru a degrada sistematic capacitățile ofensive ale Moscovei, care a pus în joc forțe impresionante pentru a cuceri teritoriu în regiune.
21:00
O dronă de mici dimensiuni a fost observată de echipajul unei aeronave aflate în apropierea Aeroportului Internațional Henri Coandă.
21:00
România a fost aleasă membru al Consiliului Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru un mandat de doi ani, în perioada 2025–2027, la alegerile din 19 septembrie 2025, ultima zi a Conferinței Generale a AIEA, a informat vineri Ministerul Afacerilor Externe.
21:00
Președintele Cehiei, Petr Pavel, a parcurs România incognito pe motocicletă, din Maramureș la Dunăre. Descoperă aventura sa autentică și impresiile despre țară: „Aș recomanda România tuturor”.
20:30
Noi detalii au fost dezvăluite din ancheta care îl vizează pe Toto Dumitrescu, arestat preventiv după ce a provocat un accident soldat cu rănirea unei tinere de 23 de ani și a fugit de la locul faptei.
20:30
Un bărbat de 40 de ani a murit după ce a fost împușcat de prietenul său, în timp ce cei doi manevrau o armă de vânătoare.
20:15
În timp ce verile devin tot mai lungi și mai fierbinți, culturile tradiționale din România sunt înlocuite de plante adaptate la temperaturi ridicate.
20:15
O tragedie a avut loc la Popești-Leordeni, unde un fost jandarm a murit după ce a fost lovit de o șoferiță beată și fără permis.
20:15
Diana Șoșoacă a fost citată marți, 23 septembrie, la Parchetul General pentru a fi audiată în calitate de suspect într-un dosar ce vizează mai multe infracțiuni grave.
19:45
Renumita casă de modă italiană Prada a lansat o pereche de pantofi care seamănă izbitor cu încălțămintea tradițională românească.
19:45
Prințesa dispărută din Maroc, Lalla Salma, a reapărut pe neașteptate în public, vizitând copii și adulți internați, după ani de absență de la evenimentele oficiale. De la divorțul de Mohammed VI, ea a fost supranumită „prințesa fantomă”.
19:30
Președinta Comisiei Europene a cerut aprobarea rapidă a unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce spațiul aerian al Estoniei a fost încălcat de avioane militare rusești.
19:30
Un bărbat de 27 de ani, din Târgoviște, a fost prins de polițiști după ce ar fi sustras aproximativ 51.500 de lei dintr-un seif aflat în biroul administrativ al unui supermarket din Pucioasa, județul Dâmboviţa.
Acum 6 ore
19:15
O femeie beată, cu permisul suspendat și la volanul unei mașini furate, a ucis un motociclist în Popești-Leordeni. Aceasta a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
19:15
Pacienții bărbați dintr-un spital din nord-estul Angliei sunt întrebați dacă sunt însărcinați înainte de a fi supuși tomografiilor.
19:00
Rusia a clasificat „mișcarea satanistă internațională”, o entitate care nu există oficial, ca organizație teroristă, permițând astfel condamnări la închisoare pentru cei asociați cu ea.
19:00
Un bărbat care a fost găsit inconștient, după ce a urcat într-un roller coaster din cel mai nou parc al Universal Orlando Resort, a murit din cauza unor răni grave provocate de un impact puternic, a anunțat joi medicul legist.
19:00
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a transmis vineri un mesaj de solidaritate cu Estonia, după ce trei avioane de vânătoare rusești au pătruns fără permisiune în spațiul aerian al țării baltice, deasupra Golfului Finlandei, potrivit autorităților estoniene.
18:45
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a vorbit, vineri, la Summitul Rethink România, despre modul în care abordează transformarea urbană în cel mai dens sector al Capitalei. El a subliniat că investițiile masive în parcări sau pasaje nu rezolvă problema mobilității, ci doar consumă bugete uriașe.
18:30
18:30
Autoritățile vamale din Sankt Petersburg au anunțat confiscarea a peste 1,5 tone de cocaină ascunsă într-un transport de banane din Ecuador.
18:30
Károly Borbély, directorul general al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, și-a anunțat plecarea din funcție.
18:00
Comisia Europeană a vizat mai multe entități chineze într-un nou pachet amplu de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat vineri președinta Ursula von der Leyen.
18:00
Un copil de 7 ani din București a murit, vineri, 19 septembrie, în urma unui incident tragic petrecut în Sectorul 2. Minorul se juca cu un aparat radio și s-ar fi electrocutat.
18:00
O dispută între doi frați s-a soldat cu moartea unui bărbat, după ce mai multe persoane s-au agresat reciproc.
18:00
Trei avioane de vânătoare rusești au pătruns fără permisiune în spațiul aerian al Estoniei, deasupra Golfului Finlandei, unde au rămas vreme de 12 minute, potrivit guvernului estonian.
17:45
În urmă cu 10–15 ani, se vorbea – mai mult informal – despre planul Rusiei de a infiltra politica și presa românească și europeană.
17:45
Sebastian Ioan Hotca, șeful interimar al ANPC, a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA Timișoara. El este acuzat de abuz în serviciu.
17:45
Deputatul PNL Andrei Baciu a depus în Parlament un proiect de lege prin care asociațiile de proprietari vor putea folosi veniturile obținute din închirieri, reclame sau prestări de servicii nu doar pentru reparații, ci și pentru cheltuielile curente ale spațiilor comune.
Acum 8 ore
17:15
17:00
Un bărbat din Arad a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat penal după ce ar fi aruncat la gunoi zece pui de câine. Șase dintre ei au murit.
16:45
Primăria unui oraș din România a decis să interzică trotinetele electrice de închiriat, după ce un adolescent de 15 ani a murit în urma unui accident teribil, săptămâna aceasta
16:45
O companie din România a intrat pe piața energetică ungară prin achiziția a 51% dintr-un portofoliu de parcuri eoliene, cu o capacitate totală de 158 MW. Tranzacția se ridică la 128 de milioane de euro.
16:45
Prin suspendarea emisiunii lui Jimmy Kimmel, Trump intervine din nou în peisajul mediatic american, care se deplasează tot mai mult spre dreapta. Nici Hollywoodul nu rămâne neafectat.
16:45
Un bărbat urmărit național a încercat să scape de mascații care veniseră să-l ridice ascunzându-se într-o gaură din tavan.
16:45
Mai multe loturi de ouă bio comercializate au fost retrase de la vânzare din cauza prezenţei bacteriei Salmonella Typhimurium.
16:30
Un fost ofițer ucrainean care a trecut de partea Rusiei în 2014 se află în fruntea ofensivei forțelor ruse asupra orașului Kupiansk, regiunea Harkov relatează BBC News Ucraina, citat de RBC Ucraina.
16:30
Seria HUAWEI WATCH GT 6 a fost lansată oficial, vineri 19 septembrie, în cadrul unui eveniment spectaculos desfășurat la Paris și este disponibilă acum și pe piața din România.
16:15
Un român aflat în vacanță cu familia în Italia, a fost arestat și a stat o lună în închisoare.
16:15
Poliția nu l-a prins pe criminalul Emil Gânj, dar a extrădat din Germania un fost complice al acestuia, condamnat și urmărit internațional, la rândul său. Bărbatul va fi adus vineri, 19 septembrie, în România pentru a-și ispăși pedepsele cu închisoarea.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.