Premierul Ilie Bolojan, discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, despre măsurile necesare în combaterea pestei porcine africane
News.ro,
1 octombrie 2025 13:10
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, privind măsurile necesare în combaterea pestei porcine africane şi sprijinul sectorului suin, şeful Executivului subliniind necesitatea unei acţiuni mai ferme din partea statului şi a responsabilizării instituţiilor implicate, pentru respectarea legislaţiei şi identificarea celor mai eficiente soluţii împotriva răspândirii pestei porcine africane.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 30 minute
14:00
Dezbateri despre femicid, neofascismul online şi offline, război, în programul DocTalks la Astra Film Festival 2025 # News.ro
Într-o lume marcată de războaie, violenţă digitală, ură viralizată online şi confuzii identitare, Astra Film Festival aduce în prim-plan DocTalks, programul de dezbateri deschise publicului, care pornesc de la cele mai valoroase şi mai puternice filme documentare din festival şi se vor desfăşura la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu. Programul DocTalks este un laborator de idei viu, unde realitatea de pe ecran se prelungeşte în întrebări care cer răspunsuri, în dezbateri care contestă şi provoacă, în încercări colective de a înţelege un prezent tot mai tulbure. Astra Film Festival are loc la Sibiu între 17-26 octombrie.
14:00
Manchester City: Rodri nu este pregătit să joace trei meciuri pe săptămână, spune Guardiola # News.ro
Mijlocaşul echipei Manchester City, Rodri, nu este pregătit să joace trei meciuri pe săptămână, deoarece continuă să depună eforturi pentru a-şi recăpăta forma fizică, a declarat antrenorul Pep Guardiola înaintea confruntării din Liga Campionilor împotriva AS Monaco, relatează Reuters.
13:50
Flotila Global Sumud anunţă că-şi continuă drumul către Fâşia Gaza, în pofida unor ”manevre de intimidare” israeliene # News.ro
Flotila care a plecat la jumătatea lui septembrie din Tunisia către Fâşia Gaza, care se afla miercuri în largul Egiptului, anunţă că-şi continuă drumul în pofida unor ”manevre de intimidare” desfăşurate pe timpul nopţii de marţi spre miercuri, potrivit organizatorilor, de către ”nave militare israeliene”, relatează AFP.
13:50
Filarmonica „George Enescu” deschide Stagiunea 2025-2026 cu două concerte simfonice sold-out dirijate de Kent Nagano şi cu recitalul de pian al artistului în rezidenţă Mihai Ritivoiu # News.ro
Filarmonica „George Enescu” deschide miercuri Stagiunea 2025-2026 cu un program artistic interpretat în colaborare cu artişti renumiţi din străinătate şi din ţară. Publicul este invitat la concertele de la Ateneul Român până la 26 iunie 2026.
13:50
Nicuşor Dan cere Parlamentului reexaminarea legii care acordă o scutire temporară de la plata impozitului pe venit pentru câştigurile din tranzacţiile cu monede virtuale: Contravine principiilor de echitate fiscală şi angajamentelor asumate în PNRR # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a cerut miercuri Parlamentului reexaminarea legii care acordă o scutire temporară de la plata impozitului pe venit pentru câştigurile din tranzacţiile cu monede virtuale, el arătând că prevederile contravin principiilor de echitate fiscală şi angajamentelor asumate de statul român, în PNRR şi infirmă măsurile de ajustare fiscal-bugetară adoptate recent de Guvern, inclusiv eliminarea unor facilităţi şi măsuri precum creşterea impozitului pentru veniturile din tranzacţii cu criptomonede de la 10% la 16%, măsură regăsită în pachetul II de reforme pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea.
Acum o oră
13:40
Ştefan Hruşcă revine în luna decembrie pe scenele din 11 oraşe ale ţării, într-un turneu cu colinde tradiţionale, potrivit organizatorilor.
13:40
Rafila: Vaccinarea gratuită împotriva infecţiei cu HPV este extinsă până la vârsta de 26 de ani, începând de la 1 octombrie. În România, incidenţa cancerului de col uterin este cea mai ridicata din UE şi face peste 1500 de victime anual # News.ro
Vaccinarea gratuită împotriva infecţiei cu HPV este extinsă până la vârsta de 26 de ani, începând de la 1 octombrie, anunţă fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila care apreciază că vaccinarea este esenţială pentru prevenirea cancerului de col uterin şi a altor tipuri de cancer asociate acestui virus, în condiţiile în care, în România, incidenţa cancerului de col uterin este cea mai ridicata din UE şi face peste 1500 de victime anual, în rândul femeilor.
13:40
Serialul „Minunata şi năstruşnica lume a lui Gumball” are premiera în 6 octombrie la Cartoon Network # News.ro
„Minunata şi năstruşnica lume a lui Gumball”, continuare a serialului multi-premiat „Uimitoarea lume a lui Gumball”, are premiera în 6 octombrie, la ora 16.00, pe Cartoon Network. Noul sezon include 40 de episoade de câte 11 minute, cu un generic de deschidere complet nou şi momente muzicale originale.
13:40
Flotila Global Sumud anunţă că-şi continuă drumul către Fâşia Gaza în pofida unor ”manevre de intimidare” israeliene # News.ro
Flotila care a plecat la jumătatea lui septembrie din Tunisia către Fâşia Gaza, care se afla miercuri în largul Egiptului, anunţă că-şi continuă drumul în pofida unor ”manevre de intimidare” desfăşurate pe timpul nopţii de marţi spre miercuri, potrivit organizatorilor, de către ”nave militare israeliene”, relatează AFP.
13:20
Oana Murariu (USR), după ce Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege care prevede ca şi judecătorii de la ÎCCJ să fie evaluaţi: Votul de astăzi din Parlament este o greşeală. Nimeni nu este mai presus de lege, nimeni nu este Dumnezeu # News.ro
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul iniţiat de deputatul USR Oana Murariu, prin care ar fi fost reintrodusă evaluarea pentru judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Proiectul legislativ merge la Senat, for decizional în acest caz. Oana Murariu, iniţiatoarea proiectului, spune că votul deputaţilor este o greşeală, pentru că nimeni nu este mai presus de lege şi nimeni nu este Dumnezeu să nu îi fie evaluată activitatea.
Acum 2 ore
13:10
Premierul Ilie Bolojan, discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, despre măsurile necesare în combaterea pestei porcine africane # News.ro
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, privind măsurile necesare în combaterea pestei porcine africane şi sprijinul sectorului suin, şeful Executivului subliniind necesitatea unei acţiuni mai ferme din partea statului şi a responsabilizării instituţiilor implicate, pentru respectarea legislaţiei şi identificarea celor mai eficiente soluţii împotriva răspândirii pestei porcine africane.
13:10
Studenţii anunţă un nou protest în Piaţa Victoriei, joi, de la ora 11.00 / Ei sunt nemulţumiţi de reducerea fondului de burse şi de limitarea dreptului de a beneficia de reducerea de 90% la transportul feroviar pe toate rutele # News.ro
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă un protest în Piaţa Victoriei, care va avea loc joi, de la ora 11.00. Studenţii sunt nemulţumiţi, printre altele, de reducerea fondului de burse şi de limitarea dreptului de a beneficia de reducerea de 90% la transportul feroviar pe toate rutele şi susţin că nu vor opri manifestaţiile până când nu vor vedea că au fost luate măsuri care să le respecte drepturile. Repreentanţii studenţilor au cerut să fie primiţi în audienţă de către premierul Ilie Bolojan.
13:10
Armata israeliană anunţă miercuri că blochează strada al-Rachid - ultima cale de acces în nordul Fâşiei Gaza dinspre sudul enclavei, relatează AFP.
12:50
Cushman & Wakefield Echinox: Stocul spaţiilor industriale şi logistice din piaţa locală se apropie de 8 milioane de metri pătraţi, peste 60% din stoc este localizat la maxim o oră de condus de Bucureşti; Moldova şi Oltenia, cel mai puţin dezvoltate # News.ro
Stocul spaţiilor industriale şi logistice din piaţa locală se apropie de pragul de 8 milioane de metri pătraţi, peste 60% din acesta fiind localizat în proiecte aflate la maxim o oră de condus de Bucureşti, în timp ce Moldova şi Oltenia rămân cele mai puţin dezvoltate, arată un raport realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
12:50
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: Apele Române nu vor mai plăti 54.000 de euro, lunar, pentru sediu. Chiria a fost redusă aproape la jumătate # News.ro
Ministrul USR a Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că „Apele Române” nu vor mai plăti chiria uriaşă de 54.000 de euro lunar pentru sediu, suma fiind redusă la 29.000 de euro în urma renegocierii contractului. Noul director al instituţiei, numit recent în funcţie, a reuşit să renegocieze contractul, reducând aproape la jumătate costurile, precizează ministrul.
12:50
Centrala nucleară de la Zaporojie nu prezintă niciun ”pericol imediat”, anunţă AIEA, după ce Zelenski evocă o situaţie ”critică” # News.ro
Centrala Nucleară de la Zaporojie, ocupată de către forţele ruse în sud-estul Ucrainei, nu prezintă niciun ”pericol imediat”, atât timp cât funcţionează cu ajutorul ”generatoarelor diesel de urgenţă”, anunţă miercuri directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi , după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat drept ”critică” situaţia centralei, nealimentată cu curent de peste o săptămână, relatează AFP.
12:50
România, reprezentată de patru sportivi la Campionatele Mondiale de Haltere / Cristian Luca ratează competiţia din motive medicale # News.ro
România va fi reprezentată de patru sportivi, în perioada 2 – 10 octombrie, la Campionatele Mondiale de Seniori la Haltere, găzduite de localitatea norvegiană Forde.
12:40
Forumul de Afaceri România – Emiratele Arabe Unite, un pas concret spre noi parteneriate economice # News.ro
În data de 30 septembrie 2025, la Braşov, Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, a organizat Forumul de Afaceri România – Emiratele Arabe Unite, un eveniment dedicat consolidării relaţiilor economice bilaterale şi identificării de noi oportunităţi de colaborare între comunităţile de afaceri din România şi UAE.
12:40
Piaţa de capital la finalul primului semestru: Capitalizarea bursieră de pe piaţa reglementată a ajuns la 396,15 miliarde de lei la finalul lunii iunie, în creştere cu 13% faţă de sfârşitul anului 2024 # News.ro
Capitalizarea bursieră de pe piaţa reglementată a atins nivelul de 396,15 miliarde de lei la finalul lunii iunie, în creştere cu aproximativ 13% faţă de nivelul consemnat la sfârşitul anului 2024, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
12:30
Premierul Ilie Bolojan, discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, privind măsurile necesare în combaterea pestei porcine africane # News.ro
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, privind măsurile necesare în combaterea pestei porcine africane şi sprijinul sectorului suin, şeful Executivului subliniind necesitatea unei acţiuni mai ferme din partea statului şi a responsabilizării instituţiilor implicate, pentru respectarea legislaţiei şi identificarea celor mai eficiente soluţii împotriva răspândirii pestei porcine africane.
12:20
UPDATE-Un mort în urma unei explozii, la Munchen. Sărbătoarea berii Oktoberfest, închisă temporar # News.ro
O persoană grav rănită a murit, într-un imobil rezidenţial care a fost incendiat în mod voit, într-un conflict familial, a anunţat miercuri Poliţia din Munchen, după care a precizat că explozivi au fost descoperiţi în clădirea respecitvă şi că studiază ”posibile legături” între incendiu şi festivalul berii Oktoberfest, închis temporar, relatează AFP.
12:20
Anunţul Ambasadei SUA la Bucureşti în contextul suspendării serviciilor guvernului SUA după ce preşedintele Donald Trump şi Congresul nu au ajuns la un acord în privinţa proiectului de lege privind cheltuielile federale # News.ro
Ambasadei SUA la Bucureşti anunţă, în contextul suspendării serviciilor guvernului SUA după ce preşedintele Donald Trump şi Congresul nu au ajuns la un acord în privinţa proiectului de lege privind cheltuielile federale, că serviciile pentru paşapoarte şi vize la Ambasadele şi consulatele Statelor Unite din străinătate vor continua în perioada în care nu există fonduri alocate, în măsura posibilităţilor.
Acum 4 ore
12:10
Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi anunţă că începe etapa de pre-înscriere pentru vouchere de aproape 40.000 de lei pentru achiziţionarea de scaune rulante, cadre, orteze şi proteze, aparate auditive, cititoare de ecran # News.ro
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) anunţă începerea etapei de preînscriere pentru vouchere de 40.000 de lei destinate achiziţionării de tehnologii asistive şi de acces, constând în scaune rulante, cadre de mers, orteze şi proteze, aparate auditive, cititoare de ecran, software-uri specializate, mobilier adaptat, sisteme de alarmă şi alte dispozitive care cresc autonomia. Proiectul are ca scop creşterea incluziunii sociale şi a autonomiei copiilor cu dizabilităţi. ”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) oferă sprijin copiilor cu dizabilităţi prin acordarea de e-vouchere pentru achiziţionarea de tehnologii asistive şi de acces. Această iniţiativă face parte din proiectul "Tech-Assist" şi are ca scop creşterea incluziunii sociale şi a autonomiei copiilor”, au transmis, miercuri, reprezentanţii ANPDPD.
12:00
Vaslui: Un copil a murit, iar mama şi surorile lui sunt la spital, după ce li s-a făcut rău, prezentând manifestări digestive şi somnolenţă # News.ro
Un copil de 11 ani a murit, iar mama şi surorile lui au fost transportate la spital, după ce li s-a făcut rău, prezentând greţuri şi vărsături, dar şi somnolenţă. Manevrele de resuscitare în cazul copilului de 11 ani nu au dat rezultat, iar mama şi surorile sunt în stare gravă, fiind transferate de la Bârlad la un spital din Iaşi. Nu se cunosc deocamdată cauzele care au provocat stările de rău ale familiei.
11:50
Percheziţii în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti după ce CFR Marfă a reclamat furt de componente ale locomotivelor şi de combustibil # News.ro
Optsprezece percheziţii au loc miercuri în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti după ce CFR Marfă a reclamat furt de componente ale locomotivelor şi de combustibil, fiind vizaţi angajaţi ai companiei.
11:50
Tenis de masă: Elizabeta Samara şi Bernadette Szocs, în sferturile de dublu la China Smash 2025 # News.ro
Perechea favorită 7, Elizabeta Samara/Bernadette Szocs (#45 mondial), s-a calificat miercuri printre primele opt perechi de dublu feminin la China Smash 2025.
11:30
Italianul Jannik Sinner şi-a revenit după dezamăgirea de la US Open, revenind miercuri în cercul câştigătorilor la China Open, la Beijing, unde l-a învins în pe Learner Tien, finalist pentru prima dată la nivel de turneu, scor 6-2, 6-2. Pentru Sinner este al treilea titlu din acest sezon.
11:30
11:20
Trump anunţă că se apropie de de un acord cu Harvardul. ”Ei vor plăti 500 de milioane de dolari” # News.ro
Preşedintele american Donald Trump anunţă că administraţia sa se apropie de un acord financiar cu Universitatea Harvard- ţinta numărul unu a cruciadei sale împotriva lumii universitare -, prin care instituţia urmează să se angajeze să plătească 500 de milioane de dolari, relatează AFP.
11:20
Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a condus o maşină cu o alcoolemie de 2,18 g/l în sânge / El nu avea nici permis de conducere # News.ro
Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce a condus o maşinâ având o alcoolemie de 2,18 g/l în sânge şi fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
11:10
Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu - rezultatul alegerilor, proiectele de conectivitate şi cooperare transfrontalieră şi sprijinul României pentru integrarea europeană a R. Moldova, pe agenda discuţiilor - FOTO # News.ro
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, pe agenda discuţiilor aflându-se rezultatul alegerilor, proiectele de conectivitate şi cooperare transfrontalieră şi sprijinul României pentru integrarea europeană a R. Moldova.
11:10
Poşta Română acuză ”unii registratori” din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) că resping dosarele de înregistrare sau relocare a sediilor sociale pentru companiile care optează pentru serviciul StartPost # News.ro
Compania Naţională „Poşta Română”, care a lansat recent serviciul StartPost, destinat antreprenorilor, start-up-urilor şi freelancerilor, atrage atenţia că unii registratori din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), instituţie finanţată integral de la bugetul de stat, resping dosarele de înregistrare sau relocare a sediilor sociale pentru companiile care optează pentru serviciul StartPost. Compania anunţă că va acţiona în instanţă registratorii responsabili pentru recuperarea eventualelor prejudicii cauzate prin respingerile arbitrare.
11:00
ANM - Vreme foarte rece, ploi şi vânt, iar la munte va ninge, de joi până sâmbătă seară. Cea mai afectată va fi jumătatea sudică a ţării, pentru care au fost emise atenţionări cod galben şi portocaliu de ploi şi de vânt. Vizată, inclusiv Capitala - HARTA # News.ro
Meteorologii anunţă că de joi până sâmbătă seră temperaturile vor fi scăzute, va ploua, iar la munte va ninge. Zone din jumătatea de sud a ţării se vor afla în acest interval sub avertizări de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. La munte, la peste1500 de metri altitudine, stratul de zăpadă ar putea ajunge la 30 - 40 de centimetri.
10:50
Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet, în vârstă de 39 de ani, a anunţat, miercuri, că îşi va încheia lunga carieră de jucător de tenis în 2026.
10:50
ANM - Vreme foarte rece, ploi şi vânt, iar la munte va ninge, de marţi până joi seară. Cea mai afectată va fi jumătatea sudică a ţării, pentru care au fost emise atenţionări cod galben şi portocaliu de ploi şi de vânt. Vizată, inclusiv Capitala - HARTA # News.ro
Meteorologii anunţă că de de marţi până joi seară, temperaturile vor fi scăzute, va ploua, iar la munte va ninge. Zone din jumătatea de sud a ţării se vor afla în acest interval sub avertizări de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. La munte, la peste1500 de metri altitudine, stratul de zăpadă ar putea ajunge la 30 - 40 de centimetri.
10:40
"Nature after Nature", expoziţie internaţională de grup la Comenduirea Garnizoanei de la Timişoara # News.ro
Vernisajul expoziţiei internaţionale de grup „Nature after Nature”, curatoriată de Ileana Pintilie, Raluca Oancea, Cristian Nae, are loc miercuri, la Comenduirea Garnizoanei din Piaţa Libertăţii de la Timişoara. Programul expoziţiei se va desfăşura în parteneriat cu SIMULTAN Festival şi va cuprinde o dezbatere, tururi ghidate şi activităţi de mediere culturală.
10:30
Consiliul de Securitate al ONU înfiinţează printr-o rezoluţie o nouă Forţă antigang în Haiti # News.ro
Consiliul de Securitate al ONU a dat undă verde transformării Misiunii multinaţionale de susţinere a poliţiei haitiene într-o Forţă antigang mai robustă, cu scopul de a îndigui violenţa care devastează ţara, relatează AFP.
10:20
Agresorul livratorului din Bangladesh a declarat că are ”sânge pur” şi că nu poate respira acelaşi aer cu ”subumanii ăştia” / Judecător: Rasismul ”subminează însăşi baza democraţiei şi contravine demnităţii umane” # News.ro
Bărbatul din Bucureşti care, la finalul lunii august, a agresat un livrator din Bangladesh şi a filmat incidentul, a declarat, apoi, că nu poate să respire acelaşi aer cu ”subumanii ăştia” şi că el a avut mereu ”sânge pur”. Informaţia apare în decizia Tribunalului Bucureşti din 5 septembrie, prin care este menţinută arestarea sa preventivă, relatează G4Media.ro.
Acum 6 ore
10:00
Sute de persoane şi-au luat rămas bun de la Claudia Cardinale la Paris: „O vedetă de o frumuseţe extraordinară” - VIDEO # News.ro
Câteva sute de persoane, printre care mai multe personalităţi din lumea cinematografiei, au participat, marţi, la Paris, la funeraliile actriţei franco-italiene Claudia Cardinale, o figură importantă a cinematografiei italiene din anii 1960, care a decedat săptămâna trecută la vârsta de 87 de ani.
09:50
Tehnicianul Xabi Alonso a primit un cadou surprinzător în cadrul conferinţei de presă de după victoria zdrobitoare a echipei Real Madrid în faţa formaţiei Kaïrat Almaty, în Liga Campionilor, scor 5-0. Un jurnalist din Kazahstan i-a oferit antrenorului madrilen, mare pasionat de pescuit, un peşte de decor cu mesajul audio "Hala Madrid", relatează RMC Sport.
09:40
Termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonaţi în programul educaţional Ajungem Mari a fost prelungit până la 10 octombrie # News.ro
Ajungem MARI, program educaţional pentru copiii instituţionalizaţi din România, are nevoie urgent de voluntari care să devină prietenii copiilor şi să le arate că lumea are şi părţi bune. De la startul campaniei de recrutare (4 august), s-au înscris în program aproximativ 600 de voluntari. Mai este nevoie de încă 400 de voluntari care să devină prieteni şi mentori pentru 3.500 de copii şi tineri instituţionalizaţi din Bucureşti şi 28 de judeţe. Termenul limită pentru înscrieri este 10 octombrie.
09:40
CEC Bank a înregistrat în primul semestru un profit net de 304,1 milioane lei, în creştere cu 12,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, veniturile nete din dobânzi au urcat la 1,215 miliarde lei # News.ro
Profitul net al CEC Bank, la nivel de bancă, a înregistrat o creştere de 12,8% în primul semestru anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 304,1 milioane lei, în timp ce veniturile nete din dobânzi au urcat cu circa 23%, la 1,215 miliarde lei, arată raportul băncii.
09:30
Cel puţin nouă morţi, inclusiv un copil, în sudul Ucrainei, în urma unor ploi diluviene. La Odesa, în şapte ore a plouat cât în două luni, anunţă primarul Ghenadii Truhanov. Un mort şi şase răniţi în atacuri ruseşti # News.ro
Cel puţin nouă persoane - inclusiv un copil - au murit în urma unor ploi violente în regiunea ucraineană Odesa (sud), iar în oraşul omonim, în şapte ore a plouat cât în două luni, anunţă miercuri salvatori, relatează AFP.
09:30
O echipă de cercetători din Statele Unite a dezvoltat un nou tip de radiografie care produce imagini color, mult mai detaliate decât cele obţinute prin metodele tradiţionale. Inovaţia ar putea transforma nu doar diagnosticul medical, ci şi domenii precum securitatea şi producţia industrială, permiţând identificarea rapidă a defectelor şi a materialelor periculoase.
09:20
Cel puţin nouă persoane - inclusiv un copil - au murit în urma unor ploi violente în regiunea ucraineană Odesa (sud), iar în oraşul omonim, în şapte ore a plouat cât în două luni, anunţă miercuri salvatori, relatează AFP.
09:20
ISU Alba - Incendiu la tabloul electric al unei şcoli din localitatea Benic. 65 de persoane, elevi şi profesori, s-au autoevacuat # News.ro
Pompierii intervin miercuri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu la o şcoală din localitatea Benic, din judeţul Alba.
09:00
Ministrul Culturii, la Mondiacult 2025: "Fiecare obiect cultural pierdut reprezintă o rană în memoria unui popor. Este esenţial ca aceste cazuri să fie vizibile la nivel internaţional" # News.ro
„Fiecare obiect cultural pierdut reprezintă o rană în memoria unui popor. Este esenţial ca aceste cazuri să fie vizibile la nivel internaţional pentru a menţine cooperarea necesară recuperării lor. Patrimoniul nostru nu este doar o moştenire naţională, ci parte a patrimoniului cultural universal”, a declarat ministrul Culturii, András István Demeter, care participă în aceste zile la Conferinţa Mondiacult, organizată de UNESCO şi găzduită în Spania.
09:00
Box: Canelo Alvarez va fi indisponibil până cel puţin la jumătatea anului 2026, după o operaţie la cot # News.ro
Starul boxului Canelo Alvarez a fost supus unei operaţii la cot, ceea ce a dus la amânarea următorului său meci, din februarie, până cel puţin în al doilea trimestru al anului 2026, potrivit mai multor surse, relatează Reuters.
09:00
Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală a populaţiei, mai ales a persoanelor din categoriile de risc. Care este procedura. Cine beneficiază de compensare / Peste 1,1 milioane de persoane, vaccinate în sezonul 2024 - 2025 # News.ro
Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală a populaţiei, mai ales a persoanelor din categoriile de risc, precizând că vaccinarea antigripală este asigurată printr-un sistem accesibil, bazat pe reţetă compensată şi distribuţie prin farmacii cu circuit deschis. Peste 1,1 milioane de persoane au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări ca fiind vaccinate antigripal în sezonul 2024 – 2025, până la data de 18.05.2025.
Acum 8 ore
08:10
Medvedev ironizează declaraţiile lui Trump despre submarinele americane, pe care le descrie drept „o pisică neagră într-o cameră întunecată” # News.ro
Situaţia legată de submarinele nucleare ale Washingtonului aminteşte de zicala despre o pisică neagră într-o cameră întunecată, a declarat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, după ce preşedintele SUA Donald Trump a afirmat că a ordonat ca două submarine nucleare să fie poziţionate strategic în apropierea Rusiei, ca răspuns la ceea ce a considerat a fi remarci agresive din partea lui Medvedev, pe care l-a decris ca ”o persoană stupidă”.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.