Flotila Global Sumud anunţă că-şi continuă drumul către Fâşia Gaza, în pofida unor ”manevre de intimidare” israeliene

News.ro, 1 octombrie 2025 13:50

Flotila care a plecat la jumătatea lui septembrie din Tunisia către Fâşia Gaza, care se afla miercuri în largul Egiptului, anunţă că-şi continuă drumul în pofida unor ”manevre de intimidare” desfăşurate pe timpul nopţii de marţi spre miercuri, potrivit organizatorilor, de către ”nave militare israeliene”, relatează AFP.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
15:00
Participarea în continuare a Israelului la competiţiile internaţionale de fotbal trebuie să fie gestionată în primul rând de forul european UEFA, a declarat miercuri vicepreşedintele FIFA, Victor Montagliani, potrivit Reuters.
Acum 30 minute
14:40
Hidrologii au emis, miercuri, două avertizări privind posibile creşteri ale nivelului în cazul mai multor cursuri de apă. Joi, intră în vigoare o atenţionare cod galben valabilă pentru cursuri de apă din 24 de judeţe, iar de vineri dimineaţă râuri care traversează opt judeţe sunt sub avertizare cod portocaliu. Localnicii din zonele pentru care au fost emise avertizări sunt sfătuiţi să cureţe şanţurile de scurgere din gospodării, să protejeze bunurile aflate în zone joase şi să fie pregătiţi pentru eventuale evacuări preventive, acolo unde situaţia o impune.
14:40
Parchetul din Brest a anunţat miercuri, confirmând o dezvăluire a cotidianului Ouest-France, că a deschis o anchetă, după ce Marina franceză a semnalat un petrolier imobilizat în largul parcului eolian Saint-Nazaire, suspectat de faptul că este implicat în survolarea cu drone care a perturbat traficul aerian în Danemarca, relatează AFP.
Acum o oră
14:30
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunţat că la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi au murit zece copii, nu şapte, din cauza infecţiilor nosocomiale, pentru că a mai fost un focar de Klebsiella în luna iunie. El a precizat că va face plângere penală la Parchetul General pentru ca procurorii să stabilească cu precizie cauza morţii acestor copii.
14:30
Un bărbat a fost amendat cu 7000 de lei de poliţiştii din Constanţa după ce ar fi tras cu un pistol airsoft cu bile asupra unui câine deşi animalul nu avea comportament agresiv. Acesta a fost dus la un control de specialitate care a stabilit că nu a suferit răni în urma incidentului. Pistolul a fost ridicat de poliţişti.
14:20
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost chemat în data de 6 octombrie, la Ora Guvernului”, în plenul Camerei Deputaţilor, de către grupul parlamentar AUR, dezbaterea vizând micii producători agricoli, aflaţi în pragul falimentului.
Acum 2 ore
14:00
Într-o lume marcată de războaie, violenţă digitală, ură viralizată online şi confuzii identitare, Astra Film Festival aduce în prim-plan DocTalks, programul de dezbateri deschise publicului, care pornesc de la cele mai valoroase şi mai puternice filme documentare din festival şi se vor desfăşura la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu. Programul DocTalks este un laborator de idei viu, unde realitatea de pe ecran se prelungeşte în întrebări care cer răspunsuri, în dezbateri care contestă şi provoacă, în încercări colective de a înţelege un prezent tot mai tulbure. Astra Film Festival are loc la Sibiu între 17-26 octombrie.
14:00
Mijlocaşul echipei Manchester City, Rodri, nu este pregătit să joace trei meciuri pe săptămână, deoarece continuă să depună eforturi pentru a-şi recăpăta forma fizică, a declarat antrenorul Pep Guardiola înaintea confruntării din Liga Campionilor împotriva AS Monaco, relatează Reuters.
13:50
Flotila care a plecat la jumătatea lui septembrie din Tunisia către Fâşia Gaza, care se afla miercuri în largul Egiptului, anunţă că-şi continuă drumul în pofida unor ”manevre de intimidare” desfăşurate pe timpul nopţii de marţi spre miercuri, potrivit organizatorilor, de către ”nave militare israeliene”, relatează AFP.
13:50
Filarmonica „George Enescu” deschide miercuri Stagiunea 2025-2026 cu un program artistic interpretat în colaborare cu artişti renumiţi din străinătate şi din ţară. Publicul este invitat la concertele de la Ateneul Român până la 26 iunie 2026.
13:50
Preşedintele Nicuşor Dan a cerut miercuri Parlamentului reexaminarea legii care acordă o scutire temporară de la plata impozitului pe venit pentru câştigurile din tranzacţiile cu monede virtuale, el arătând că prevederile contravin principiilor de echitate fiscală şi angajamentelor asumate de statul român, în PNRR şi infirmă măsurile de ajustare fiscal-bugetară adoptate recent de Guvern, inclusiv eliminarea unor facilităţi şi măsuri precum creşterea impozitului pentru veniturile din tranzacţii cu criptomonede de la 10% la 16%, măsură regăsită în pachetul II de reforme pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea.
13:40
Ştefan Hruşcă revine în luna decembrie pe scenele din 11 oraşe ale ţării, într-un turneu cu colinde tradiţionale, potrivit organizatorilor.
13:40
Vaccinarea gratuită împotriva infecţiei cu HPV este extinsă până la vârsta de 26 de ani, începând de la 1 octombrie, anunţă fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila care apreciază că vaccinarea este esenţială pentru prevenirea cancerului de col uterin şi a altor tipuri de cancer asociate acestui virus, în condiţiile în care, în România, incidenţa cancerului de col uterin este cea mai ridicata din UE şi face peste 1500 de victime anual, în rândul femeilor.
13:40
„Minunata şi năstruşnica lume a lui Gumball”, continuare a serialului multi-premiat „Uimitoarea lume a lui Gumball”, are premiera în 6 octombrie, la ora 16.00, pe Cartoon Network. Noul sezon include 40 de episoade de câte 11 minute, cu un generic de deschidere complet nou şi momente muzicale originale.
13:40
Flotila care a plecat la jumătatea lui septembrie din Tunisia către Fâşia Gaza, care se afla miercuri în largul Egiptului, anunţă că-şi continuă drumul în pofida unor ”manevre de intimidare” desfăşurate pe timpul nopţii de marţi spre miercuri, potrivit organizatorilor, de către ”nave militare israeliene”, relatează AFP.
13:20
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul iniţiat de deputatul USR Oana Murariu, prin care ar fi fost reintrodusă evaluarea pentru judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Proiectul legislativ merge la Senat, for decizional în acest caz. Oana Murariu, iniţiatoarea proiectului, spune că votul deputaţilor este o greşeală, pentru că nimeni nu este mai presus de lege şi nimeni nu este Dumnezeu să nu îi fie evaluată activitatea.
13:10
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, privind măsurile necesare în combaterea pestei porcine africane şi sprijinul sectorului suin, şeful Executivului subliniind necesitatea unei acţiuni mai ferme din partea statului şi a responsabilizării instituţiilor implicate, pentru respectarea legislaţiei şi identificarea celor mai eficiente soluţii împotriva răspândirii pestei porcine africane.
13:10
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă un protest în Piaţa Victoriei, care va avea loc joi, de la ora 11.00. Studenţii sunt nemulţumiţi, printre altele, de reducerea fondului de burse şi de limitarea dreptului de a beneficia de reducerea de 90% la transportul feroviar pe toate rutele şi susţin că nu vor opri manifestaţiile până când nu vor vedea că au fost luate măsuri care să le respecte drepturile. Repreentanţii studenţilor au cerut să fie primiţi în audienţă de către premierul Ilie Bolojan.
13:10
Armata israeliană anunţă miercuri că blochează strada al-Rachid - ultima cale de acces în nordul Fâşiei Gaza dinspre sudul enclavei, relatează AFP.
Acum 4 ore
12:50
Stocul spaţiilor industriale şi logistice din piaţa locală se apropie de pragul de 8 milioane de metri pătraţi, peste 60% din acesta fiind localizat în proiecte aflate la maxim o oră de condus de Bucureşti, în timp ce Moldova şi Oltenia rămân cele mai puţin dezvoltate, arată un raport realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
12:50
Ministrul USR a Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că „Apele Române” nu vor mai plăti chiria uriaşă de 54.000 de euro lunar pentru sediu, suma fiind redusă la 29.000 de euro în urma renegocierii contractului. Noul director al instituţiei, numit recent în funcţie, a reuşit să renegocieze contractul, reducând aproape la jumătate costurile, precizează ministrul.
12:50
Centrala Nucleară de la Zaporojie, ocupată de către forţele ruse în sud-estul Ucrainei, nu prezintă niciun ”pericol imediat”, atât timp cât funcţionează cu ajutorul ”generatoarelor diesel de urgenţă”, anunţă miercuri directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi , după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat drept ”critică” situaţia centralei, nealimentată cu curent de peste o săptămână, relatează AFP.
12:50
România va fi reprezentată de patru sportivi, în perioada 2 – 10 octombrie, la Campionatele Mondiale de Seniori la Haltere, găzduite de localitatea norvegiană Forde.
12:40
În data de 30 septembrie 2025, la Braşov, Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, a organizat Forumul de Afaceri România – Emiratele Arabe Unite, un eveniment dedicat consolidării relaţiilor economice bilaterale şi identificării de noi oportunităţi de colaborare între comunităţile de afaceri din România şi UAE.
12:40
Capitalizarea bursieră de pe piaţa reglementată a atins nivelul de 396,15 miliarde de lei la finalul lunii iunie, în creştere cu aproximativ 13% faţă de nivelul consemnat la sfârşitul anului 2024, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
12:30
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, privind măsurile necesare în combaterea pestei porcine africane şi sprijinul sectorului suin, şeful Executivului subliniind necesitatea unei acţiuni mai ferme din partea statului şi a responsabilizării instituţiilor implicate, pentru respectarea legislaţiei şi identificarea celor mai eficiente soluţii împotriva răspândirii pestei porcine africane.
12:20
O persoană grav rănită a murit, într-un imobil rezidenţial care a fost incendiat în mod voit, într-un conflict familial, a anunţat miercuri Poliţia din Munchen, după care a precizat că explozivi au fost descoperiţi în clădirea respecitvă şi că studiază ”posibile legături” între incendiu şi festivalul berii Oktoberfest, închis temporar, relatează AFP.
12:20
Ambasadei SUA la Bucureşti anunţă, în contextul suspendării serviciilor guvernului SUA după ce preşedintele Donald Trump şi Congresul nu au ajuns la un acord în privinţa proiectului de lege privind cheltuielile federale, că serviciile pentru paşapoarte şi vize la Ambasadele şi consulatele Statelor Unite din străinătate vor continua în perioada în care nu există fonduri alocate, în măsura posibilităţilor.
12:10
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) anunţă începerea etapei de preînscriere pentru vouchere de 40.000 de lei destinate achiziţionării de tehnologii asistive şi de acces, constând în scaune rulante, cadre de mers, orteze şi proteze, aparate auditive, cititoare de ecran, software-uri specializate, mobilier adaptat, sisteme de alarmă şi alte dispozitive care cresc autonomia. Proiectul are ca scop creşterea incluziunii sociale şi a autonomiei copiilor cu dizabilităţi. ”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) oferă sprijin copiilor cu dizabilităţi prin acordarea de e-vouchere pentru achiziţionarea de tehnologii asistive şi de acces. Această iniţiativă face parte din proiectul "Tech-Assist" şi are ca scop creşterea incluziunii sociale şi a autonomiei copiilor”, au transmis, miercuri, reprezentanţii ANPDPD.
12:00
Un copil de 11 ani a murit, iar mama şi surorile lui au fost transportate la spital, după ce li s-a făcut rău, prezentând greţuri şi vărsături, dar şi somnolenţă. Manevrele de resuscitare în cazul copilului de 11 ani nu au dat rezultat, iar mama şi surorile sunt în stare gravă, fiind transferate de la Bârlad la un spital din Iaşi. Nu se cunosc deocamdată cauzele care au provocat stările de rău ale familiei.
11:50
Optsprezece percheziţii au loc miercuri în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti după ce CFR Marfă a reclamat furt de componente ale locomotivelor şi de combustibil, fiind vizaţi angajaţi ai companiei.
11:50
Perechea favorită 7, Elizabeta Samara/Bernadette Szocs (#45 mondial), s-a calificat miercuri printre primele opt perechi de dublu feminin la China Smash 2025.
11:30
Italianul Jannik Sinner şi-a revenit după dezamăgirea de la US Open, revenind miercuri în cercul câştigătorilor la China Open, la Beijing, unde l-a învins în pe Learner Tien, finalist pentru prima dată la nivel de turneu, scor 6-2, 6-2. Pentru Sinner este al treilea titlu din acest sezon.
11:30
11:20
Preşedintele american Donald Trump anunţă că administraţia sa se apropie de un acord financiar cu Universitatea Harvard- ţinta numărul unu a cruciadei sale împotriva lumii universitare -, prin care instituţia urmează să se angajeze să plătească 500 de milioane de dolari, relatează AFP.
11:20
Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce a condus o maşinâ având o alcoolemie de 2,18 g/l în sânge şi fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
11:10
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit miercuri cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, pe agenda discuţiilor aflându-se rezultatul alegerilor, proiectele de conectivitate şi cooperare transfrontalieră şi sprijinul României pentru integrarea europeană a R. Moldova.
11:10
Compania Naţională „Poşta Română”, care a lansat recent serviciul StartPost, destinat antreprenorilor, start-up-urilor şi freelancerilor, atrage atenţia că unii registratori din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), instituţie finanţată integral de la bugetul de stat, resping dosarele de înregistrare sau relocare a sediilor sociale pentru companiile care optează pentru serviciul StartPost. Compania anunţă că va acţiona în instanţă registratorii responsabili pentru recuperarea eventualelor prejudicii cauzate prin respingerile arbitrare.
Acum 6 ore
11:00
Meteorologii anunţă că de joi până sâmbătă seră temperaturile vor fi scăzute, va ploua, iar la munte va ninge. Zone din jumătatea de sud a ţării se vor afla în acest interval sub avertizări de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. La munte, la peste1500 de metri altitudine, stratul de zăpadă ar putea ajunge la 30 - 40 de centimetri.
10:50
Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet, în vârstă de 39 de ani, a anunţat, miercuri, că îşi va încheia lunga carieră de jucător de tenis în 2026.
10:50
Meteorologii anunţă că de de marţi până joi seară, temperaturile vor fi scăzute, va ploua, iar la munte va ninge. Zone din jumătatea de sud a ţării se vor afla în acest interval sub avertizări de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. La munte, la peste1500 de metri altitudine, stratul de zăpadă ar putea ajunge la 30 - 40 de centimetri.
10:40
Vernisajul expoziţiei internaţionale de grup „Nature after Nature”, curatoriată de Ileana Pintilie, Raluca Oancea, Cristian Nae, are loc miercuri, la Comenduirea Garnizoanei din Piaţa Libertăţii de la Timişoara. Programul expoziţiei se va desfăşura în parteneriat cu SIMULTAN Festival şi va cuprinde o dezbatere, tururi ghidate şi activităţi de mediere culturală.
10:30
Consiliul de Securitate al ONU a dat undă verde transformării Misiunii multinaţionale de susţinere a poliţiei haitiene într-o Forţă antigang mai robustă, cu scopul de a îndigui violenţa care devastează ţara, relatează AFP.
10:20
Bărbatul din Bucureşti care, la finalul lunii august, a agresat un livrator din Bangladesh şi a filmat incidentul, a declarat, apoi, că nu poate să respire acelaşi aer cu ”subumanii ăştia” şi că el a avut mereu ”sânge pur”. Informaţia apare în decizia Tribunalului Bucureşti din 5 septembrie, prin care este menţinută arestarea sa preventivă, relatează G4Media.ro.
10:00
Câteva sute de persoane, printre care mai multe personalităţi din lumea cinematografiei, au participat, marţi, la Paris, la funeraliile actriţei franco-italiene Claudia Cardinale, o figură importantă a cinematografiei italiene din anii 1960, care a decedat săptămâna trecută la vârsta de 87 de ani.
09:50
Tehnicianul Xabi Alonso a primit un cadou surprinzător în cadrul conferinţei de presă de după victoria zdrobitoare a echipei Real Madrid în faţa formaţiei Kaïrat Almaty, în Liga Campionilor, scor 5-0. Un jurnalist din Kazahstan i-a oferit antrenorului madrilen, mare pasionat de pescuit, un peşte de decor cu mesajul audio "Hala Madrid", relatează RMC Sport.
09:40
Ajungem MARI, program educaţional pentru copiii instituţionalizaţi din România, are nevoie urgent de voluntari care să devină prietenii copiilor şi să le arate că lumea are şi părţi bune. De la startul campaniei de recrutare (4 august), s-au înscris în program aproximativ 600 de voluntari. Mai este nevoie de încă 400 de voluntari care să devină prieteni şi mentori pentru 3.500 de copii şi tineri instituţionalizaţi din Bucureşti şi 28 de judeţe. Termenul limită pentru înscrieri este 10 octombrie.
09:40
Profitul net al CEC Bank, la nivel de bancă, a înregistrat o creştere de 12,8% în primul semestru anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 304,1 milioane lei, în timp ce veniturile nete din dobânzi au urcat cu circa 23%, la 1,215 miliarde lei, arată raportul băncii.
09:30
Cel puţin nouă persoane - inclusiv un copil - au murit în urma unor ploi violente în regiunea ucraineană Odesa (sud), iar în oraşul omonim, în şapte ore a plouat cât în două luni, anunţă miercuri salvatori, relatează AFP.
09:30
O echipă de cercetători din Statele Unite a dezvoltat un nou tip de radiografie care produce imagini color, mult mai detaliate decât cele obţinute prin metodele tradiţionale. Inovaţia ar putea transforma nu doar diagnosticul medical, ci şi domenii precum securitatea şi producţia industrială, permiţând identificarea rapidă a defectelor şi a materialelor periculoase.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.