Sclipirile Luminii: Sfinţirea picturii Catedralei Naţionale din Bucureşti
Ziarul Lumina,
30 octombrie 2025 18:30
Sclipirile Luminii: Sfinţirea picturii Catedralei Naţionale din Bucureşti
• • •
Alte ştiri de Ziarul Lumina
Acum 8 ore
14:40
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când Mitropolitul primat Miron Cristea a fost înscăunat ca primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în data 1 noiembrie 1925, astăzi, la Catedrala Patriarhală din
Acum 24 ore
22:40
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Și Iisus,
22:40
Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Asia (Sâmbăta morţilor - Moşii de toamnă) # Ziarul Lumina
Aceşti Sfinţi Cosma şi Damian pe care Biserica noastră îi cinsteşte astăzi erau din Asia, din părţile Ciliciei. Tatăl lor era păgân, iar mama creştină şi se numea Teodota. Trebuie să se facă deosebirea
22:40
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Ieri
15:10
Colecţia Ligia şi Pompiliu Macovei, el arhitect, ea graficiană și pictoriță, se află într-un loc prea puțin cunoscut și prea puțin vizitat de pe Strada 11 Iunie. Clădirea arată rău pe dinafară și, în une
14:30
În 2000, anul marelui jubileu, când Răsăritul și Apusul căutau să‑și întindă mâna peste prăpastia veacurilor, un sobor de monahi din Iași și‑a purtat pașii spre Franța. Chemarea le venise de la
12:30
În după‑amiaza zilei de 29 octombrie, la Curtea de Argeș s‑au desfășurat manifestări deosebite dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea reginei Maria a României, supranumită „Regina inimii
12:30
Radio TRINITAS a încheiat proiectul „Departe de România. Aproape de români”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu suma de 58.570 de lei. În perioada iulie‑octombrie 2025, echipa
12:20
Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 28 octombrie, Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de asistență socială, a organizat o nouă acțiune î
11:10
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași a sărbătorit, în zilele de 29 și 30 octombrie 2025, un moment de profundă semnificație: 165 de ani de la înființarea Universității
11:00
La nouă ani de când vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira a trecut la Domnul, joi, 30 octombrie, la Mănăstirea Rohia a fost săvârşită Sfânta Liturghie în biserica mare a așezământului monahal de
10:50
Asociația Studenților Creștin‑Ortodocși Români (ASCOR) - Filiala Alba Iulia, în colaborare cu Editura Reîntregirea, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și Consiliul Județean Alba, a organizat joi,
10:50
Clericii din Protopopiatul Ortodox Gherla s‑au reunit joi, 30 octombrie, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Biserica „Sfântul Proroc Ioan
30 octombrie 2025
22:30
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
22:30
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a V-a, Cap. 7-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 167-168„Șubrezenia trupului nu-i o piedică pentru curăția duhului,
22:20
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu
22:20
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sfântul Mucenic Epimah # Ziarul Lumina
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis sunt consemnaţi în Sfânta Scriptură lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Romani 16, 8-11). Din
Mai mult de 2 zile în urmă
21:20
Cercetători din țară și din întreaga lume îşi dau întâlnire la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 noiembrie 2025, pentru a pune laolaltă „ideile care construiesc viitorul”, în cadrul evenimentului „Smart
21:20
Preşcolarii şi elevii din învăţământul preuniversitar vor începe luni cursurile celui de-al doilea modul de învăţare, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Următoarea
21:20
În Uniunea Europeană, vârsta medie a unui fermier este, în prezent, de 57 de ani. Datele demografice alarmante au determinat Comisia Europeană să propună recent o strategie de extindere a sprijinului pentru
21:20
Încă 18 ferme mixte din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Covasna, Harghita, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vrancea vor deveni model de bune practici privind protecția mediului, prin schema de
21:20
Cel mai cunoscut eveniment agricol din România - Indagra & Indagra Food 2025 - s-a deschis miercuri la Romexpo, unde își așteaptă vizitatorii până duminică, 2 noiembrie. Expoziția aduce împreună
21:20
Ministerul Agriculturii organizează săptămâna viitoare, în 7-9 noiembrie, în curtea instituţiei, „Târgul Pescăresc - voie bună şi peşte românesc”, dedicat promovării produselor tradiţionale din
21:20
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR a simplificat procedura de plată pentru proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Mai exact, „fermierii îşi pot
18:50
Organizaţia Salvaţi Copiii şi Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CMBRAE) au lansat o platformă interactivă de orientare vocaţională denumită „What’s next?”,
18:40
Se făcea că satul meu, Siliștea, murise de tot, dar nu se dădea deloc dus de pe lumea aceasta. Lumea cealaltă îi făcea întruna semne să vină, spunându-i că de aici-nainte acolo este locul lui, loc pe care ea
18:40
Opera Națională din București și Institutul Cultural Român organizează, în 3 noiembrie 2025, spectacolul „Sonoritățile Infinitului - De la muzica lui George Enescu la muzica lui Constantin Brâncuși”,
18:40
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) au încheiat, în 29 octombrie 2025, la sediul AEP, un protocol de
18:20
După zile mohorâte și ploioase, în acea duminică de 5 octombrie 2025, soarele poleia generos colinele Iașilor și cuprindea în hlamida de aur împurpurat zidirile cetății voievodale. Biserica din Galata, cu
18:20
Anul 1925, când a fost ridicată Biserica Ortodoxă Română la rang de Patriarhie, a fost un timp când presa românească a susţinut, prin articolele publicate, acest act istoric al Sfântului Sinod. Momentul
18:10
Un document inedit din Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe despre ceremonia învestiturii și întronizării Patriarhului Miron Cristea, la 1 noiembrie 1925 # Ziarul Lumina
În contextul expulzării, de către Poliția turcă, a Patriarhului Ecumenic Constantin al VI-lea, de la Constantinopol la Salonic, în data de 30 ianuarie 1925, și al alegerii noului Patriarh Ecumenic Vasile al
17:20
Facultatea de Teologie din Iași - între memorie și viață. Dublă sărbătoare academică și duhovnicească # Ziarul Lumina
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași a sărbătorit, în zilele de 29 și 30 octombrie 2025, un moment de profundă semnificație: 165 de ani de la înființarea Universității
16:30
Ziua clerului militar, instituită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa de lucru din 1-2 iulie, 2025, a fost celebrată pentru prima dată astăzi, 30 octombrie, în Capitală. Momentul
15:30
Precizări referitoare la slujba de „Te-Deum” de la Catedrala Națională și incidentul petrecut la ora 5.30 (dimineața) # Ziarul Lumina
În dimineața acestei zile, 30 octombrie 2025, între orele 8.00-8.30, a avut loc slujba de Te-Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul
15:20
După ce acum câteva zile a fost sărbătorită Ziua Armatei Române, marcată la data de 25 octombrie, în Catedrala Națională a fost săvârșită astăzi, 30 octombrie, o slujbă de Te Deum pentru a celebra un nou
14:20
Și anul acesta, Sfânta Teofana Basarab ne‑a primit în peștera în care s‑a nevoit cu secole în urmă, în Bulgaria. Am urmat deja obiceiul ca, la ziua de sărbătorire a Sfintei Teofana Basarab, la 28
13:30
Parohia Mărcuța, din strada Biserica Mărcuța nr. 8, sector 2, București, organizează preselecție pentru Corul de copii „Cantamus Domino” Junior.Cursul este gratuit și va fi susținut de profesorul George
13:20
Victimele de la Clubul Colectiv, comemorate prin rugăciune la zece ani de la tragedie # Ziarul Lumina
La împlinirea a zece ani de la tragedia de la Clubul Colectiv din București, joi, 30 octombrie, un sobor de preoți din cadrul Protoieriei Sector 4 Capitală a săvârșit slujba Parastasului la troița ridicată în
13:00
La acest moment solemn pentru comunitatea academică ieșeană, care sărbătoreşte 165 de ani de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” şi 35 de ani de la redeschiderea Facultăţii de Teologie
12:00
În cadrul proiectului „ACCESS4ALL: Incluziune culturală pentru tinerii vulnerabili din județul Bacău”, activitățile educaționale continuă cu succes, urmând să adâncească legătura dintre comunitățile vu
12:00
Joi, 23 octombrie 2025, comunitatea ortodoxă din Călărași a trăit un moment de profundă bucurie duhovnicească, prilejuit de resfințirea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - un eveniment care a
11:50
Asociația Filantropia Porolissum a Episcopiei Sălajului, desfășoară în perioada septembrie‑noiembrie, proiectul „Cunoașterea, promovarea și protejarea bisericilor de lemn de pe Valea Someșului”. Acest
11:50
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat conferința preoțească de la Carei, care a avut loc la 23 octombrie şi la care au participat preoții din protopopiatele Satu Mare,
11:50
40 de copii cu dizabilități din cadrul Centrului de zi pentru copii cu dizabilități „Sfântul Nicolae” din Abrud au participat, în perioada 27‑28 octombrie, la o tabără de o zi, organizată la o pensiune din
29 octombrie 2025
22:20
Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, cuv. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 40, pp. 152-153„Căci S-a pogorât la smerenie și S-a arătat ca noi, nu ca să pătimească
22:20
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
22:10
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc dintre cei vechi a înviat. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este, dar, Acesta despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-L vadă. Și, întorcându-se, apostolii I-au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. Iar mulțimile, aflând, au mers după El, și El, primindu-le, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare, îi făcea sănătoși.”
22:00
Sfinţii Zenovie şi Zenovia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi s-au născut din părinţi dreptcredincioşi într-o cetate din părţile Ciliciei, numită Egeea. După moartea părinţilor, cei
22:00
România produce energie puţină şi scumpă, iar prosumatorii, prin excedent, furnizează peste 20% din consumul casnic din ţară, a declarat, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Asociaţiei
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.