S.O.S. fără salvare. După ce și-a alungat aproape toți membrii, colaboratorii și, inclusiv, soțul din organizație, acum riscă să-și piardă partidul. Cum a ajuns Diana Șoșoacă să fie singură împotriva nimănui
Gândul,
4 noiembrie 2025 06:10
2020. Anul care a schimbat tot ce ne putem imagina despre viața noastră, sănătate, drepturi și libertăți. O voce s-a ridicat atunci mai mult decât toate celelalte împotriva sistemului, mai exact, împotriva măsurilor luate de autorități în timpul pandemiei. Din stradă, vocea a ajuns în Parlamentul României și, mai apoi, în Parlamentul Europei. Părea de […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
            Acum 10 minute        
    11:30
        
                Revista People l-a desemnat pe actorul Jonathan Bailey „cel mai sexy bărbat în viață”. Reacția actorului: „Este absurd”                #                Gândul            
                            
                Actorul englez Jonathan Bailey a fost desemnat „cel mai sexy bărbat în viață” de revista People. El revine luna aceasta pe marile ecrane în filmul muzical „Wicked: For Good”. Bailey, în vârstă de 37 de ani, a declarat că este „o mare onoare” să primească acest titlu acordat anterior unor vedete precum Chris Hemsworth şi […]
                    11:30
        
                Călin Georgescu, declarații la ieșirea din sediul Poliției Buftea: „E o farsă. Votul liber al românilor a fost furat”                #                Gândul            
                            
                Călin Georgescu se prezintă marți, 4 noiembrie, la Poliția Buftea pentru semnarea controlului judiciar, unde este așteptat de sute de susținători. Oamenii au venit cu icoane și pancarte, încă de la orele dimineții și scandează „Călin Georgescu, președinte”. De asemenea, aceștia au venit și cu boxe din care răsună piesa piese patriotice.  UPDATE: Călin Georgescu […]
                    11:30
        
                Proiectul cu 300 de parlamentari a fost adoptat tacit de Senat. Acesta merge la Camera Deputaţilor, pentru votul final                #                Gândul            
                            
                Pe 11 noiembrie s-a împlinit termenul prelungit pentru adoptare tacită a proiectului USR care prevede reducerea numărului dr parlamentari la 300. Guvernul condus de Ilie Bolojan a lăsat la latitudinea Parlamentului să decidă care va fi soarta acestuia. Senatul l-a adoptat tacit, iar proiectul merge la Camera Deputaţilor, care are şi puterea decizională.   Gîndul a […]
                    
            Acum 30 minute        
    11:20
        
                Cum gătești o ciulama de ciuperci fără smântână. Rețeta simplă și delicioasă pentru orice ocazie                #                Gândul            
                            
                Ciulamaua de ciuperci fără smântână reprezintă o rețetă simplă și aromată, potrivită atât pentru zilele de post, cât și pentru cei care vor să facă un preparat mai ușor. Rețeta păstrează cremozitatea specifică ciulamalei, fără a folosi lactate, astfel încât gustul de la final să fie unul foarte plăcut și echilibrat. Rețeta pentru ciulama de […]
                    11:10
        
                Călin Georgescu, întâmpinat de sute de oameni la Poliția Buftea, pentru controlul judiciar. Oamenii își exprimă susținerea și cântă piese patriotice                #                Gândul            
                            
                Călin Georgescu se prezintă marți, 4 noiembrie, la Poliția Buftea pentru semnarea controlului judiciar, unde este așteptat de sute de susținători. Oamenii au venit cu icoane și pancarte, încă de la orele dimineții și scandează „Călin Georgescu, președinte”. De asemenea, aceștia au venit și cu boxe din care răsună piesa piese patriotice.  Susținătorii lui Călin […]
                    11:10
        Autoritățile bulgare au decis să suspende circulația rutieră pe „Podul Prieteniei” Ruse-Giurgiu. Restricția este valabilă de marți, 4 noiembrie, ora 9, până miercuri, 5 noiembrie, la aceeași oră. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români încă din weekend. Ce excepții aplică bulgarii Astfel, potrivit MAE, marți, în intervalul orar […]
                    
            Acum o oră        
    11:00
        
                Călin Georgescu, întâmpinat de sute de oameni la Poliția Buftea, pentru controlul judiciar. Oameni își exprimă susținerea și cântă piese patriotice                #                Gândul            
                            
                Călin Georgescu se prezintă marți, 4 noiembrie, la Poliția Buftea pentru semnarea controlului judiciar, unde este așteptat de sute de suținători. Oamenii au venit cu icoane și pancarte, încă de la orele dimineții și scandează „Călin Georgescu, președinte”. De asemenea, aceștia au venit și cu boxe din care răsună piesa piese patriotice.  Susținătorii lui Călin […]
                    11:00
        
                Cum îți dai seama dacă ai o infestare cu insecte sau rozătoare în casă. Ce spune un specialist în combaterea dăunătorilor                #                Gândul            
                            
                Un specialist în combaterea dăunătorilor a explicat cum îți dai seama dacă ai o infestare cu insecte sau rozătoare în casă. Acest susține că dăunătorii au sezoanele lor, iar printre cei mai comuni se află șobolanii. Pe listă se adaugă și ploșnițele sau alte insecte care pot dăuna sănătății și, implicit, spațiului. În general, tehnicienii […]
                    11:00
        
                Cătălin Drulă nu e deranjat că Nicuşor Dan încalcă Constituţia pentru a-l sprijini în competiţia pentru Bucureşti. Drulă: Constituţia, un mit!                #                Gândul            
                            
                În ziua lansării candidaturii pentru Primăria Capitalei, Gândul l-a întrebat pe Nicușor Dan „Cum se poate ca un președinte apolitic să susțină un candidat politic la Primărie?”. Nicuşor Dan s-a refugiat într-un mix de râs şi incertitudine. Şi Cătălin Drulă a fost întrebat recent cam acelaşi lucru. Răspunsurile sale sunt cât se poate de bizare. […]
                    11:00
        
                (Video)Traian Băsescu împlinește astăzi 74 de ani. La mulți ani președintelui care ne-a învățat cum se bea corect whisky. Cel mai inedit moment cu președintele T. Băsescu                #                Gândul            
                            
                Fostul președinte al României, Traian Băsescu, împlinește astăzi 74 de ani.  Fost lider de partid, fost primar general al Bucureștiului, ajuns șef al statului român timp de 10 ani, suspendat de 2 ori, Traian Băsescu și-a marcat mandatul nu numai prin folosirea anticorupției ca armă în lupta politică, ci și prin multe momente inedite. Unul […]
                    10:50
        
                Valentin Stan: O vizită în SUA fără o agendă puternică este foarte periculoasă. Un adevărat dezastru diplomatic                #                Gândul            
                            
                Într-o ediție transmisă live de Gândul, profesorul universitar dr. Valentin Stan a catalogat retragerea trupelor americane din România drept un adevărat dezastru diplomatic, corelând această decizie cu slabele relații diplomatice dintre oficialii români și cei americani. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show. Profesorul Valentin Stan a explicat că, în opinia sa, întâlnirea ministrului de […]
                    10:40
        
                Noi REGULI pentru medicii din România: legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2026. Ce este interzis                #                Gândul            
                            
                Începând cu 1 ianuarie 2026, Colegiul Medicilor din România va introduce un nou Cod de Deontologie Medicală. Vor fi modificări importante privind conduita profesională și etica medicală. De asemenea, noul cod urmărește și modul în care medicii pot comunica în spațiul public. Reguli mai stricte pentru medici în mediul online Astfel, se stabilesc reguli clare […]
                    10:40
        Un accident a avut loc între un tramvai și un autobuz STB în București, în urmă cu scurt timp. Sunt opt victime, anunță reprezentanții ISU București. Un incident rutier a avut loc, în cursul dimineții de marți, 4 noiembrie 2025, în București. Un tramvai și un autobuz, care aparțin Societății de Transport București (STB), s-au […]
                    10:40
        
                Călin Georgescu, întâmpinat de sute de oameni la Poliția Buftea, pentru controlul judiciar. Se cânta piesa cu tentă neolegionară „Avem o țară”                #                Gândul            
                            
                Călin Georgescu se prezintă marți, 4 noiembrie, la Poliția Buftea pentru semnarea controlului judiciar, unde este așteptat de sute de suținători. Oamenii au venit cu icoane și pancarte, încă de la orele dimineții și scandează „Călin Georgescu, președinte”. De asemenea, aceștia au venit și cu boxe din care răsună piesa „Avem o țară”, cântată și […]
                    
            Acum 2 ore        
    10:30
        
                Primire inedită a șefului Pentagonului în Seul. Pete Hegseth a salutat garda de onoare dintr-o mașină decapotabilă                #                Gândul            
                            
                Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a avut parte de o primire regală în Coreea de Sud. Șeful Pentagonului a fost întâmpinat la Seul de ministrul sud-coreean al apărării, Ahn Gyu, iar cei doi s-au îndreptat apoi spre terenul de paradă din interiorul clădirii Ministerului Apărării Naționale din Yongsan-gu, Seul. O fanfară militară a interpretat […]
                    10:30
        
                ULTIMELE cuvinte ale românului prins sub dărâmături la Roma: „Grăbiți-vă, nu mai pot rezista”. Octav Stroici mai avea un an până la pensie                #                Gândul            
                            
                Tragedia în care Octav Stroici, muncitorul român a murit prins sub dărâmăturile turnului Torre dei Conti din Roma, a generat un val de revoltă și emoții în comunitatea românească din Italia. Suceveanul de 66 de ani care și-a petrecut ultimele clipe de viață sub dărămăturile turnului medieval Torre dei Conti lucra de o viață în […]
                    10:30
        
                Revista People l-a desemnat pe actorul Jonathan Bailey este „cel mai sexy bărbat în viață”. Reacția actorului: „Este absurd”                #                Gândul            
                            
                Actorul englez Jonathan Bailey a fost desemnat „cel mai sexy bărbat în viață” de revista People. El revine luna aceasta pe marile ecrane în filmul muzical „Wicked: For Good”. Bailey, în vârstă de 37 de ani, a declarat că este „o mare onoare” să primească acest titlu acordat anterior unor vedete precum Chris Hemsworth şi […]
                    10:20
        După o creștere cu 11 procente în ultimul an, prețurile locuințelor din Sibiu dau semne de stabilizare. Situația este una similară și în alte mari orașe din România. Prețurile locuințelor încep să intre în stabilitate în marile orașe din țară, după creșteri susținute înregistrare în ultimele luni. Excepție face doar Oradea, pe fondul unei oferte […]
                    10:10
        
                Continuă „șahul etern”. Rusia lansează noul lansator multiplu de rachete SARMA de 300 mm, ca răspuns la rachetele americane HIMARS. Configurația și logistica apărării antiaeriene ucrainene, în pericol                #                Gândul            
                            
                Rusia lui Vladimir Putin a mutat rachetele multifuncționale Sarma de 300 mm de la prototip la achiziții. Au fost comandate două divizii (12 lansatoare, 12 TLV) pe camioane KamAZ-63501 și s-au achiziționat rachete ghidate de 300 mm pentru a lansa focuri de precizie mai ușoare și mai mobile, alături de Tornado-S. Datele contractuale, potrivit Army […]
                    10:10
        
                Motivul pentru care Amalia BELLANTONI și soțul ei și-au agresat fizic vecinii. Iată ce ascundea lângă bloc vedeta Antenei                #                Gândul            
                            
                Amalia și Domenico Bellantoni, unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbiz-ul românesc, au fost duși încătușați la audieri, luni dimineață, după ce polițiștii au descins în blocul în care cei doi locuiesc. Printre altele, ei sunt acuzați de lovire sau alte violențe. Între timp, apar noi detalii incendiare despre motivul scandalului, scrie CANCAN.RO. De […]
                    10:00
        
                Orașul european în care o cină costă cât o cafea la Paris. Este o destinație perfectă pentru gurmanzi                #                Gândul            
                            
                Tot mai mulți turiști sunt atrași de un oraș europen în care o cină costă cât o cafea la Paris. Această destinație ar putea fi perfectă pentru gurmanzi, iar peisajele par a fi „rupte” de realitate. Acest loc este descris de jurnaliștii britanici ca fiind „grandios, dar fără prețul marilor capitale”. De altfel, vizitatorii au […]
                    09:50
        Gigantul Oracle ar urma să facă disponibilizări în masă, fiind vorba despre un întreg proces de restructurare a activității în România. Până în acest moment, însă, compania nu a anunțat oficial măsura. În spațiul public a apărut informația potrivit căreia 400 de angajați ai gigantului Oracle ar urma să fie disponibilizați, scrie Zoso.ro. Concedieri în […]
                    09:50
        
                Valentin Stan: Când MOȘTEANU anunță peste tot că nu are probleme dacă pleacă americanii, ei chiar pleacă                #                Gândul            
                            
                În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a discutat despre greșelile pe care le fac politicienii români atunci când discută public chestiuni legate de securitatea națională. El l-a dat exemplu pe Crin Antonescu, în perioada în care candida pentru funcția de președinte al României. […]
                    09:50
        
                Fraţii Micula nu a fost găsiţi de procurori şi există indicii că sunt plecaţi din ţară. Poliţia caută să afle unde au dispărut                #                Gândul            
                            
                Fraţii Micula se află în epicentrul anchetei ample desfăşurate de Parchetul General prin Operaţiunea ‹Jupiter› lansată în urmă cu două zile. Surse judiciare au dezvăluit pentru Gândul că aceştia nu au fost găsiţi pânâ acum pentru a fi aduşi la audieri şi că există indicii că ar fi plecaţi din ţară. Afaceriştii sunt bănuiți că […]
                    09:40
        
                Noi vești de la meteorologi. ANM a transmis, pentru Gândul, cât de rece va fi azi și unde va ploua. Ce ne așteaptă în București                #                Gândul            
                            
                Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au anunțat că vremea se răcește în toate regiunile. În această dimineață de noiembrie, ceața și-a făcut, din nou, simțită prezența, iar ANM a emis coduri galbene pentru județele Tulcea și Mehedinți. Ce ne așteaptă astăzi – 4 noiembrie 2025 – a transmis, în exclusivitate pentru Gândul, meteorologul de […]
                    09:40
        Gigantul Oracle ar urma să facă disponibilizări în masă, fiind vorba despre un întreg proces de restructurare a activității în România. Până în acest moment, însă, compania nu a anunțat oficial măsura. În spațiul public a apărut informația potrivit căreia 400 de angajați ai gigantului Oracle ar urma să fie disponibilizați, scrie Zoso.ro. Concedieri în […]
                    09:40
        
                Calculul pensiei minime. Cine primește puncte de stabilitate și în ce condiții pot fi folosite                #                Gândul            
                            
                Pensia minimă garantată are valoarea de 1.281 de lei în 2025. Aceasta este acordată persoanelor care au realizat cel puțin 15 ani de cotizare la sistemul public de pensii. Acest calcul ține cont de mai mulți factori printre care venitul lunar asigurat, punctajul obținut și valoarea punctului de referință. Punctele de stabilitate, introduse prin Legea […]
                    
            Acum 4 ore        
    09:30
        
                Vânzările de mașini electrice în SUA s-au prăbușit, în octombrie 2025. Ford și Hyundai acuză eliminarea subvenţiilor de până la 7.500 de dolari                #                Gândul            
                            
                Vânzările de mașini electrice în Statele Unite au înregistrat o scădere semnificativă în luna octombrie. Din câte se pare, de vină ar fi eliminarea stimulentelor federale de până la 7.500 de dolari pentru achiziţia de vehicule electrice. CNBC a adunat date de la mai mulţi producători auto, iar cifrele raportate indică o prăbușire a vânzărilor […]
                    09:30
        
                România este cel mai mare exportator de cereale, din UE. Florin Barbu: „Cel mai important client al grâului comun românesc este Arabia Saudită”                #                Gândul            
                            
                Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că România este cel mai mare exportator european de cereale pe piețele terțe, în perioada 1 iulie 2025 – 31 iunie 2026. Cu toate acestea, prețurile de vânzare se află sub media europeană. În cîteva luni,  România a livrat pe piețele terțe 2.257.260 t de grâu comun, 747.162 t de […]
                    09:30
        
                Adio lux! Mario Iorgulescu trăiește în izolare, într-un centru destinat pușcăriașilor. Ar fi fost internat și într-un „azil de bătrâni”                #                Gândul            
                            
                Mario Iorgulescu, fiul șefului FRF, Gino Iorgulescu, ar fi și la acest moment internat într-instituție din Italia, însă nu ar fi vorba de o clinică de lux, ci mai degrabă de un centru de reintegrare a persoanelor care trec prin „perioade dificile”. Mario, condamnat la opt ani de închisoare pentru omor, nu a mai revenit […]
                    09:30
        
                „Săgeți” la adresa arbitrajului de la Petrolul – FC Botoșani, meciul care a dus echipa moldavă pe primul loc în Superliga                #                Gândul            
                            
                Eugen Neagoe, antrenorul de la Petrolul Ploiești, a analizat meciul cu FC Botoșani, 0-0. După remiză, echipa moldavă a încheiat turul Superligii pe primul loc. Dar, antrenorul formației prahovene susține că „lupii” ar fi trebuit să aibă un penalty în prima parte a meciului, când Chică Roșă ar fi fost faultat. Apoi, Ricardinho a înscris […]
                    09:20
        
                Cine era ROMÂNUL care a murit după prăbușirea turnului de la Roma. Bărbatul a fost scos de sub dărâmături după 12 ore. Meloni transmite condoleanțe                #                Gândul            
                            
                În urma prăbușirii unui turn medieval din centrul Romei, un cetățean român a murit. Octav Stroici fusese, inițial, scos de sub dărâmături de către salvatori, la 12 ore după ce o secţiune a Torre dei Conti s-a prăbușit. În urma rănilor cauzate de prăbușire, corpul lui a cedat în ambulanță. Un incident tulburător a avut […]
                    09:20
        
                Pericolul ascuns din spatele Wi-Fi-ului gratuit. Cum îți pot fura HACKERII datele în câteva secunde                #                Gândul            
                            
                Ai fost vreodată în situația în care să ai nevoie urgentă de internet și să apelezi la rețelele gratuite de Wi-Fi, din parcuri, cafenele sau aeroporturi? Dacă da, atunci trebuie să știi că deși aceste soluții pot părea ideale, specialiștii avertizează că aceste rețele ascund de fapt riscuri majore de securitate cibernetică. Rețelele Wi-Fi publice […]
                    09:20
        
                Regimul recomandat pentru pancreas și ficat. Când este recomandat și care sunt cele mai sănătoase alimente                #                Gândul            
                            
                Alimentația atent aleasă este primul pas pentru un regim ideal pentru pancreas și ficat. Aceasta trebuie să fie ușor de digerat ca să poată proteja cele două dintre cele mai importante organe implicate în metabolism și digestie, de aceea, este important să știm ce este indicat și ce nu. Tipul acesta de regim ajută la […]
                    09:20
        Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că România este cel mai mare exportator european de cereale pe piețele terțe, în perioada 1 iulie 2025 – 31 iunie 2026. Cu toate acestea, prețurile de vânzare se află sub media europeană. În cîteva luni,  România a livrat pe piețele terțe 2.257.260 t de grâu comun, 747.162 t de […]
                    09:10
        
                DISCRIMINAREA INDIRECTĂ. Ai voie să urci cu haine murdare în mijloacele de transport în comun? După 6 ani, ICCJ a dat verdictul în „conflictul” dintre Primăria Cluj-Napoca și CNCD. Cristian Jura: „Impunerea unei vestimentații curate, fără alte criterii obiective, îngrădește drepturile persoanelor vulnerabile”                #                Gândul            
                            
                Printr-o decizie recentă,  Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut o hotărâre în care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a constatat că sintagma „ținută vestimentară curată care să nu deterioreze starea de curățenie a mijlocului de transport public de persoane” este discriminatorie.  În exclusivitate pentru Gândul, Cristian Jura – membru CNCD – […]
                    09:00
        
                Noaptea trecută, forţele Federaţiei Ruse au executat două atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe fluviul Dunărea                #                Gândul            
                            
                În noaptea dintre 3 spre 4 noiembrie, forţele Federaţiei Ruse au executat două atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe fluviul Dunărea. În urma acestor acţiuni, au fost observate numeroase explozii pe malul ucrainean. Ca urmare a semnalelor detectate de sistemele de supraveghere, au fost ridicate în aer, conform procedurilor de poliţie aeriană, două aeronave […]
                    08:50
        
                Nicuşor Dan a transmis CONDOLEANȚE şi mulţumeşte salvatorilor italieni care s-au luptat 11 ore să salveze viaţa românului sub dărâmături, la Roma                #                Gândul            
                            
                Octav Stroici este românul care a fost prins sub dărâmăturile Torre dei Conti din Roma. Iniţial, acesta a putut comunica cu echipele de salvare, însă a murit la scurt timp după ce a fost dus la spital. Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj de condoleanţe familiei îndoliate.  În pofida unor eforturi susținute ale echipelor […]
                    08:50
        Singura persoană din afara dinastiei conducătoare Kim care a ocupat funcția de șef de stat în Coreea de Nord s-a stins din viață. Informația a fost făcută publică de presa oficială de la Phenian. Kim Yong Nam, ex-președinte al Prezidiului Adunării Populare Supreme a țării și diplomat de lungă durată, care a servit toți cei […]
                    08:50
        
                Ce amendă riști dacă îți parchezi mașina pe spațiul verde. Codul Rutier vine cu sancțiuni drastice, cât un salariu minim NET pe economie                #                Gândul            
                            
                Dacă ești șofer cu siguranță te-ai lovit cel puțin odată de situația în care pur și simplu nu ai unde să-ți parchezi mașina. În marile orașe precum București, Cluj sau Brașov, găsirea unui loc de parcare a devenit „misiune imposibilă” pentru mulți șoferi români, chiar și pe străduțe sau între blocuri. Așa se face că […]
                    08:40
        
                Bandă care producea haine „Made in Italy” în România, destructurată de autoritățile italiene                #                Gândul            
                            
                Ofițerii de la Garda Financiară din cadrul secției Gorizia (estul Italiei) au reușit să identifice o bandă care producea și vindea haine cu etichete „Made in Italy”, ele erau de fapt produse la noi în țară. În urma acestei anchete, au fost reclamate cinci persoane cu acuzații de fraudă, iar mai apoi a fost descoperită […]
                    08:40
        
                Reacția MAE după moartea românului de la Roma: „Toți am sperat până la ultima clipă”. Care este starea celuilalt român prins sub dărâmături                #                Gândul            
                            
                Ministerul Afacerilor Externe a transmis un mesaj după ce românul Octav Stroici, în vârstă de 65 de ani, a murit în urma prăbușirii turnului medieval Torre dei Conti. MAE a transmis condoleanțe familiei îndurerate a bărbatului decedat, care a încetat din viață, în drum spre spital, după ce a timp de 11 ore, echipele de […]
                    08:40
        
                Fraţii Micula pierd lupta cu Fiscul. Alexandru Nazare: „După ani de procese, justiția a stabilit clar că ANAF a acționat corect”                #                Gândul            
                            
                ANAF poate menţine măsurile asiguratorii asupra companiilor deţinute de fraţii Micula din Bihor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.  Asupra S.C. European Food S.A. şi S.C. Transilvania General Import Export S.R.L. au fost instituite măsuri pentru recuperarea sumelor acordate ilegal în cazul Micula, explică ANAF. […]
                    08:40
        Este doliu în lumea cinematografică. Actrița Diane Ladd s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani. Decesul a fost confirmat de fiica sa, Laura Dern. Actrița nominalizată la Oscar a decedat în locuința sa din Ojai, California. Fiica ei, Laura Dern, i-a adus un omagiu plin de emoție. Cele două au avut o […]
                    08:30
        
                FC Botoșani încheie turul Superligii pe primul loc. „Atacul cu cele mai multe goluri marcate, apărarea cu cele mai puține goluri primite”                #                Gândul            
                            
                FC Botoșani a încheiat turul Superligii pe primul loc, după ce a terminat la egalitate cu Petrolul, 0-0, în ultimul meci din etapa a 15-a. Moldovenii puteau câștiga meciul, dar Zoran Mitrov a ratat un penalty (79), șutul său fiind apărat de portarul Stefan Krell. Petrolul e neînvinsă de patru etape, iar echipa moldavă nu […]
                    08:30
        
                Nicuşor Dan a transmis condoleanţe apropiaţilor şi a mulţumit salvatorilor care s-au luptat 11 ore să salveze viaţa românului prins sub dărâmături                #                Gândul            
                            
                Octav Stroici este românul care a fost prins sub dărâmăturile Torre dei Conti din Roma. Iniţial, acesta a putut comunica cu echipele de salvare, însă a murit la scurt timp după ce a fost dus la spital. Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj de condoleanţe familiei îndoliate.  În pofida unor eforturi susținute ale echipelor […]
                    08:20
        
                O nouă zi LIBERĂ pentru părinți în 2026. Majoritatea își luau concediu sau se învoiau de la serviciu în această zi specială pentru cei mici                #                Gândul            
                            
                Românii ar putea beneficia, începând cu anul 2026, de o nouă zi liberă legală, dedicată primei zile de școală. Inițiativa vine în sprijinul familiilor care, în prezent, sunt nevoite să își ia concediu sau învoire la de serviciu pentru a fi alături de cei mici în această zi plină de emoție. Românii ar putea avea […]
                    08:10
        
                Un pilot Ryanair ar fi fost luat inconștient, după ce avionul pe care îl pilota a aterizat pe Aeroportul Cluj. Traficul aerian a fost perturbat                #                Gândul            
                            
                Un incident a avut loc în cursul serii de luni, 3 noiembrie 2025. Un pilot Ryanair ar fi fost luat inconștient, după ce avionul pe care îl pilota a aterizat pe Aeroportul Cluj. Înainte ca aeronava să aterizeze, pilotul ar fi anunțat că ar exista o urgență medicală și că al doilea pilot ar fi […]
                    08:00
        
                RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.349.  Bătălia pentru Pokrovsk, oraș în ruine: rușii spun că l-au încercuit, ucrainenii susțin că încă rezistă                #                Gândul            
                            
                Războiul din Ucraina a intrat marți, 4 noiembrie 2025, în a 1.349-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Trupele ruse continuă să avanseze în interiorul orașului Pokrovsk, din est, potrivit Moscovei, în timp ce Kievul susține că trupele sale încă rezistă acolo. Apărarea ucraineană, sub loviturile dronelor Observatori militari semnalează atacuri constante ale […]
                    07:50
        
                Cum a început a doua zi a Operațiunii Jupiter 4. Peste 200 de percheziții în toată țara, marți: delapidare, camătă, violarea vieții private                #                Gândul            
                            
                A doua zi a Operațiunii Jupiter 4 a început cu peste 200 de percheziții domiciliare.  Astfel, marți sunt puse în executare 68 mandate de aducere în mai multe județe ale țării. Prejudiciul estimat depășește 16 milioane de lei. Sunt cercetate infracțiuni diverse, între care delapidare, violarea vieții private, furt, abuz în serviciu. Este cea de-a […]
                    
        ©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective. 
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
    
        
            
        
    
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.