Premiu acordat de Putin unui dirijor german stârneşte furia la Berlin

News.ro, 6 noiembrie 2025 11:40

Un parlamentar conservator din Berlin a cerut luarea de măsuri împotriva dirijorului german Justus Frantz, care s-a deplasat la Moscova săptămâna aceasta pentru a primi Ordinul Prieteniei din partea preşedintelui rus Vladimir Putin.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 10 minute
14:30
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat joi, că a negociat la Bruxelles amânarea la nivel european cu un an de zile a implementării acestei scheme de certificate de carbon, lucru care va permite României să se pregătească şi mai bine.
14:30
Ministerul Finanţelor acordă 319,53 miliaone lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru finanţarea serviciilor sociale la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din întreaga ţară. Proiectul a fost iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Suma va fi utilizată pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului, a măsurilor de protecţie de tip centre de zi şi centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu dizabilităţi şi a cheltuielilor curente ale căminelor pentru persoane vârstnice, până la sfârşitul anului 2025
14:30
Un tânăr de 20 de ani, cetăţean român, este suspectat că, în luna iulie a acestui an, a violat o adolescentă în timpul unui festival organizat în oraşul spaniol Getafe. potrivit anchetatorilor, el ar fi atras-o pe fată într-un loc retras, unde ar fi agresat-o sexual. Suspectul, dat în urmărire internaţională de către autorităţile spaniole, a fost prins în judeţul Prahova.
14:30
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi că până la finalul anului vom avea 30 de milioane de lei investiţi în garduri electrice, pentru ca populaţia să prevină intervenţia urşilor.
14:30
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din judeţul Giurgiu, dat dispărut în urmă cu două zile, a fost găsit mort, joi, într-o fosă septică dezafectată. Trupul a fost descoperit la trei metri adâncime, pe amplasamentul unei foste cooperative agricole, unde se adăposteşte fratele celui găsit mort. În acest caz există suspiciunea că bărbatul a fost ucis, fiind deschis dosar pentru infracţiunea de omor.
Acum 30 minute
14:20
Femeia lovită de un cablu în accidentul din Bucureşti a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată. Ea este în stare gravă la Spitalul Sfântul Pantelimon. Poliţia a stabilit că accidentul a fost provocat de un tânăr de 19 ani.
14:20
Accidentarea fundaşului lateral al PSG, Achraf Hakimi, a provocat multă îngrijorare în rândul compatrioţilor săi marocani, unde acest tânăr născut în Spania a devenit un idol. Achraf Hakimi s-a accidentat la glezna stângă după un fault al lui Luis Diaz marţi seară, la meciul cu Bayern Munchen. El a suferit o entorsă, iar absenţa sa va fi de cel puţin şase săptămâni.
14:10
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi, despre reforma pensiilor magistraţilor, că săptămâna viitoare ar urma să fie luată o decizie în privinţa acestui proiect, atât pe fond, cât şi în privinţa formei de adoptare. Ea a mai spus că asociaţiile de magistraţi au fost consultate la Palatul Victoria, când s-a dezbătut prima lege iar premierul a avut cel puţin o întâlnire cu asociaţiile de magistraţi, înainte de adoptarea acesteia.
Acum o oră
14:00
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi că în data de 23 septembrie, Mihai Barbu, preşedintele PNL Vaslui, a solicitat o audienţă la primul ministru, la Palatul Victoria, nu în Modrogan iar acesta a venit însoţit de omul de afaceri Fănel Bogoş. motivul audienţei fiind chestiuni politice, la nivelul filialei. Ea a precizat că discuţia nu a durat mai mult de 15 minute.
14:00
Ministrul Apărării, Liviu-Ionuţ Moşteanu, a avut, joi, o întrevedere cu Radmila Shekerinska, adjunctul Secretarului General al Alianţei Nord-Atlantice, în marja Forumului NATO pentru Industrie, care are loc la Bucureşti. Cei doi au discutat despre consolidarea industriei de apărare pe Flancul Estic.
14:00
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din judeţul Iaşi, este anchetat penal după ce, pretinzând că este om de afaceri, iar firma pe care o administrează poate livra piese pentru utilaje agricole, a încasat 120.000 de lei de la o femeie interesată de o astfel de tranzacţie, iar după ce a primit banii, sub formă de avans, a fugit. Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud, care anchetează această speţă, l-au identificat şi reţinut, fiind pus sub acuzare pentru înşelăciune.
14:00
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat, joi, că atunci când şi dacă se va stabili o nouă dată pentru prezenţa premierului în Parlament, rămâne de văzut şi de stabilit în continuare şi că acest lucru va fi comunicat.
13:50
Polonia va lansa luna aceasta un nou program de instrucţie militară, ca parte a unui plan mai amplu de instruire a aproximativ 400.000 de persoane în 2026, a anunţat joi Ministerul Apărării de la Varşovia, relatează Reuters.
13:50
Patru argeşeni sunt suspectaţi că au înfiinţat, între 2017 şi 2023, mai multe firme pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană cu scopul de a cumpăra maşini second-hand de pe site-uri de licitaţii online, pe care să le vândă apoi în România, fără să declare la Fisc veniturile obţinute. Poliţiştii au făcut, joi, mai multe percheziţii în localităţi din judeţul Argeş.
13:40
Dr. Mohamad Delbani, fondatorul Clinicii “Dr. Delbani”, medic specialist chirurgie plastică şi microchirurgie reparatorie, a afirmat că intervenţia de remodelare corporală nu este doar o operaţie sub anestezie generală care durează două, trei ore şi o recuperare care durează două trei, săptămâni, este nevoie de o schimbare a stilului de viaţă şi de sport, pentru menţinerea rezultatului pe termen lung.
13:40
Unu din cinci români recunoaşte că s-a urcat la volan după ce a consumat alcool, arată un studiu realizat la solicitarea Asociaţiei Spirits România. 76% dintre cei care admit acest fapt spun că nu erau beţi, ci doar consumaseră puţin alcool. Studiul mai relevă că aproape două treimi dintre cei chestionaţi au în cercul lor persoane care au condus după ce au consumat alcool.
13:40
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi, despre ordonanţa de urgenţă adoptată în Guvern privind populaţia de urşi, că în momentul în care un urs vine în intravilan, prin proiectul de OUG s-a scos condiţia gradualităţii, iar comisia pentru situaţii de urgenţă care se înturneşte va putea să decidă dacă are loc intervenţia prin alungare, relocare sau împuşcare. A fost introdusă şi Poliţia Locală în această comisie, în momentul în care reprezentanţii Jandarmeriei nu sunt pe lângă localitatea respectivă .
Acum 2 ore
13:30
Comisarii Gărzii de Mediu Galaţi au dat două amenzi, în valoare totală de 25.000 de lei, după ce au găsit o firmă care făcea dezmembrări auto fără autorizaţii. La faţa locului erau peste 60 de maşini scoase din uz şi deşeuri periculoase aşezate direct pe pământ, cu risc de poluare.
13:30
Mai mulţi administratori de firmă au păgubit cu 1,2 milioane de euro o companie din România, filială a unui grup cu origini în Germania, în baza unui contract de închiriere şi montaj a unor sisteme de supraveghere video şi alarmă pentru şantiere. După semnarea contractului, reprezentanţii firmei acuzate au apelat la o societate intermediară, care urma să monteze efectiv echipamentele. În realitate, sistemele nu au fost montate niciodată, însă compania a achitat banii pe baza unor procese-verbale de recepţie fictive, care atestau în mod fals că lucrările au fost făcute conform contractului. Poliţiştii au făcut, în acest caz, 12 percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, iar administratorii au fost duşi la audieri.
13:30
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) le recomandă utilizatorilor, cu ocazia reducerilor de Black Friday, să acorde o atenţie sporită opţiunilor şi condiţiilor de livrare, precum şi autenticităţii informaţiilor de-a lungul întregului proces de achiziţie online.
13:20
DNA anunţă oficial, joi, reţinerea omului de afaceri Fănel Bogos, acuzat de instigare la şantaj în formă continuată şi cumpărare de influenţă în formă continuată. La una dintre femele de pui pe care le administrează acesta în judeţul Vaslui, prin încălcarea normelor sanitar-veterinare, a apărut un focar de salmoneloză. Omul de afaceri a depus dosar pentru obţinerea de despăgubiri, susţinând că incidentul nu a survenit din culpa firmei, însă DSVSA Vaslui a respins dosarul şi a aplicat sancţiuni. Omul de afaceri ar fi intervenit la diferite persoane pentru a fi retrase sancţiunile, dar şi pentru a di schimbat din funcţie directorul DSVSA Vaslui.
13:20
Major League Soccer a anunţat, miercuri, suspendarea pentru meciul decisiv din turul al doilea al play-off-ului a atacantului echipei Inter Miami, Luis Suarez, acuzat de o lovitură cu călcâiul asupra fundaşului Nashville, Andy Najar, sâmbătă, în meciul retur (1-2).
13:10
Un bărbat din Petroşani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încălcat un ordin de protecţie şi a intrat în locuinţa fostei concubine distrugând uşa de la intrarea în locuinţă. Pentru că în casă era doar fiica femeii, bărbatul a înjurat-o în absenţă pe fosta sa parteneră şi i-a furat o boxă, după care s-a dus la el acasă, unde a fost găsit ulterior de poliţişti.
13:10
Când am intrat prima dată într-un birou de corporaţie, aveam 25 de ani şi multe planuri. Îmi plăcea ideea de stabilitate, de program fix, de carieră care urcă pas cu pas. Zece ani mai târziu, stabilitatea s-a transformat în oboseală, iar rutina – într-o colivie invizibilă. Mă trezeam dimineaţa cu sentimentul că nu mai contează cât de bine îmi fac treaba, că totul se repetă la nesfârşit. Aşa a început povestea mea despre schimbare.
12:50
Dr. Ioan Bogdan Furtună, fondatorul Centrului Medical ”Dr. Furtună Dan”, a afirmat, joi, că estetica nu mai stă în zona vanităţii, ci în cea a stării de bine a fiecărui pacient. El a explicat că este important să existe un echilibru între interior şi exterior. Dr. Ioan Bogdan Furtună a adăugat că fiecare intervenţie chirurgicală în zona estetică are nevoie de anumite investigaţii.
12:50
O grupare criminală specializată în traficul ilegal de persoane din Africa şi Asia prin sudul Moldovei spre România a fost destructurat de autorităţile de peste Prut.
12:40
Dr. Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial şi implantolog, a afirmat că persoanele care au peste 40-50 de ani se pot adapta cu uşurinţă la pierderea unor dinţi, deoarece corpul este tânăr, dar persoanele de vârsta a treia nu pot trece cu uşurinţă peste aceste aspecte deoarece corpul lor este deja uzat. Dr. Lorelei Nassar a precizat că pierderea dinţilor indică o deficienţă majoră în tot sistemul digestiv, iar calitatea vieţii pentru aceste persoane este îmbunătăţită cu ajutorul implanturilor.
Acum 4 ore
12:30
Un număr mediu lunar de 152.052 de părinţi au beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului (ICC), în perioada ianuarie – septembrie 2025, anunţă, joi, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. După Bucureşti, judeţele Cluj şi Timiş conduc topul cu cele mai multe solicitări. Instituţia anunţă că a făcut plăţi în valoare totală de aproximativ 4,9 miliarde lei.
12:30
Un bărbat din Petroşani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încălcat un ordin de protecţie şi a intrat în locuinţa fostei concubine distrugând uşa de la intrarea în locuinţă. Pentru că în casă era doar fiica femeii, bărbatul a înjurat-o în absenţă pe fosta sa parteneră şi i-a furat o boxă, după care s-a dus la el acasă, unde a fost găsit ulterior de poliţişti.
12:30
Administraţia Trump a distribuit pe TikTok un videoclip patriotic în care laudă meritele preşedintelui său, pe fundalul melodiei de succes „The Fate of Ophelia” de pe noul album al lui Taylor Swift, care ocupă în prezent locul 1 în topurile americane, scrie Variety.
12:30
Sovietul Suprem - parlamentul local - de la Tiraspol a adoptat miercuri modificări la legea „cetăţeniei” potrivit cărora copiii născuţi atât în Transnistria, cât şi în afara regiunii separatiste vor primi automat „cetăţenia” republicii nerecunoscute, dacă unul dintre părinţi o deţine.
12:20
Un camion a acroşat, joi, un fir de la reţeaua electrică de contact a tramvaielor în Bucureşti, iar, în cădere, cablul a lovit o femeie aflată pe trotuar. Aceasta a primit îngrijiri de la medici. Mai multe linii de transport sunt blocate.
12:20
Curtea de Apel Braşov, unde a fost strămutat dosarul de tentativă de omor în care manelistul Dani Mocanu şi fratele acestuia au fost judecaţi, a pronunţat o pedeapsă mai blândă în cazul manelistului, stabilind, în schimb, o sentinţă mai dură pentru fratele acestuia, în dosarul în care cei doi au fost deferiţi justiţiei pentru tentativă de omor, după ce au bătut cu ranga un bărbat, într-o benzinărie din judeţul Argeş, în anul 2022. Instanţa a stabilit că victima trebuie să primească de la cei doi 40.000 de euro, suma fiind considerabil mai mare decât cea stabilită ca daune morale de instanţa de fond.
12:20
Rusul Alex Ovechkin a devenit primul jucător din NHL care a atins pragul de 900 de goluri marcate în liga nord-americană de hochei pe gheaţă, cu ocazia victoriei echipei sale, Washington Capitals, împotriva St. Louis Blues (6-1).
12:10
Şeful Secţiei Dermatologie de la Spitalul Clinic Colentina, Olga Simionescu, a declarat, joi, că se vede pe faţă cine consumă alcool în exces, cine nu doarme, iar în ultimii ani a apărut şi poluarea industrială cu microparticule care îmbătrânesc. Olga Simionescu a precizat că, dacă nu ne protejăm împotriva expunerii agresive la soare, acest lucru va duce la o îmbătrânire accelerată şi precoce.
12:10
Cu ocazia celei de-a 38-a ediţii a Premiilor Filmului European din ianuarie 2026 şi în semn de recunoaştere a contribuţiei sale unice la lumea filmului, Academia Europeană de Film îi acorda lui Alice Rohrwacher premiul pentru realizări inspirate în cinematografia mondială.
12:00
O autocisternă cu GPL este implicată, joi, într-un accident rutier produs în Târgu Mureş, trei persoane fiind rănite. Cisterna nu este afectată.
12:00
Expunerea femeilor însărcinate la anumite componente ale particulelor fine din aer, în special sulfaţi şi amoniu, poate fi asociată cu un risc crescut de tulburare de spectru autist (TSA) la copii, potrivit unui studiu amplu realizat de cercetători din Canada şi publicat recent în revista JAMA Network Open.
11:50
Guvernul Africii de Sud a anunţat că a primit apeluri de ajutor de la 17 cetăţeni care s-au alăturat forţelor mercenare în conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Bărbaţii au vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani şi sunt blocaţi în regiunea Donbas din Ucraina, devastată de război, relatează BBC.
11:40
Contabilul a două şcoli din Bucureşti este acuzat că a furat bani, timp de şase ani, din conturile unităţilor de învăţământ, pe care i-a cheltuit. Suma delapidată depăşeşte 1,2 milioane de lei, informează Poliţia Capitalei. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul nu are bunuri cumpărate din banii respectivi şi stă cu chirie, neavând nicio locuinţă pe numele său. Poliţiştii bucureşteni au făcut percheziţii la domiciliul său şi la sediile celor două şcoli din Sectorul 5.
11:40
Un parlamentar conservator din Berlin a cerut luarea de măsuri împotriva dirijorului german Justus Frantz, care s-a deplasat la Moscova săptămâna aceasta pentru a primi Ordinul Prieteniei din partea preşedintelui rus Vladimir Putin.
11:40
Un şofer bulgar, în vârstă de 61 de ani, a fost prins de către poliţiştii de frontieră, în zona staţiei de taxare Calafat-Vidin, în timp ce transporta o cantitate de peste 3,7 kilograme de metamfetamină în amestec cu pseudoefedrină. Bărbatul a fost reţinut, fiind acuzat de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc.
11:30
Prima poziţie în topul opţiunilor de vot, dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, este ocupată de AUR, cu 38% dintre opţiuni., arată datele unui sondaj INSCOP Research, publicate joi. Formaţiunea condusă de George Simion este urmată de PSD, cu 19,5% şi PNL cu 14,6%. Directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac, a atras atenţia că este pentru prima dată după alegerile prezidenţiale din luna mai, când AUR coboară sub pragul de 40%, însă rămâne la un scor dublu comparativ cu următorul clasat.
11:30
Patria Bank anunţă că, la 30 septembrie 2025, portofoliul total de credite performante acordate persoanelor juridice a atins 2,20 miliarde lei, în creştere cu 20% faţă de sfârşitul anului 2024 şi cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
11:30
Cristian Radu Jecan, medic primar chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi preşedintele Comisiei de chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie din Ministerul Sănătăţii, a afirmat, joi, că există un program de reconstrucţie mamară după afecţiuni oncologice prin care este asigurat accesul la dispozitive medicale. El a precizat că includerea în acest program se face pe bază de scrisoare medicală din partea medicului oncolog curant, în urma analizei cazului în comisiile multidisciplinare oncologice.
11:20
„Catane”, debutul regizoral în lungmetraj de ficţiune al Ioanei Mischie, aduce pe marile ecrane din 26 ianuarie o satiră savuroasă, care îmbină poezia vizuală şi umorul negru. Filmul, inspirat din fapte reale, după un scenariu multipremiat, surprinde povestea unei inspecţii neaşteptate dintr-un sat izolat de munte.
11:20
La aflarea veştii că Emeric Ienei, fost internaţional şi selecţioner al României, a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a trimis un mesaj de condoleanţe prin intermediul unei scrisori adresate Federaţiei Române de Fotbal.
11:20
Taifunul Kalmaegi, cel mai mortal din acest an în Filipine, a provocat cel puţin 142 de morţi şi 127 de dispăruţi în urma inundaţiilor violente şi ameninţă Vietnamul, unde ar trebui să ajungă în cursul nopţii, relatează AFP.
11:10
Dr. Constantin Stan, chirurg estetician şi fondatorul grupului de clinici Cronos Med, a afirmat, joi, la Maratonul Medika TV – ”Redefinirea esteticii în 2025”, că tendinţele în 2025 sunt de a recăpăta naturaleţea şi a reintroduce bunul simţ în medicina şi chirurgia estetică. El a precizat că, la un moment dat, chirurgia estetică a deparat şi a ajuns în zone care sunt la distanţă de frumos.
11:10
Delgaz Grid, compania de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale parte a grupului E.ON, anunţă, joi, că a încheiat 23 de parteneriate cu instituţii de învăţământ tehnic dual şi profesional pentru formarea viitorilor electricieni/tehnicieni şi instalatori/sudori/operatori distribuţie, pentru anul şcolar 2025-2026.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.