Maria Lătărețu – vocea inegalabilă a Gorjului

Rador, 7 noiembrie 2025 12:30

Autor:Alexandru Eduard Balaci Introducere Pe 7 noiembrie 1911 se năștea Maria Lătărețu, una dintre cele mai mari voci ale muzicii populare românești, o artistă care a marcat istoria cântecului tradițional prin autenticitate, sensibilitate și puterea de a transmite sufletul satului românesc. Supranumită „Privighetoarea Gorjului”, ea a fost o ambasadoare a folclorului românesc, o prezență emblematică […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Rador

Acum o oră
19:40
Parlamentul Serbiei a adoptat vineri o lege care vizează accelerarea dezvoltării unui complex imobiliar de lux din Belgrad, pe un sit închiriat unei companii de investiții fondate de Jared Kushner, ginerele președintelui american, Donald Trump. Compania americană Affinity Global Development își propune să construiască un hotel, apartamente, magazine și birouri pe locul fostului sediu al […]
Acum 2 ore
19:00
Danemarca va interzice utilizarea rețelelor de socializare pentru copiii sub 15 ani, a anunțat vineri guvernul danez, deși părinților li se va permite să facă excepții în cazul tinerilor cu vârsta de până la 13 ani pentru a accesa anumite platforme. Decizia are loc în urma apelului făcut de prim-ministrul Mette Frederiksen, în discursul său […]
Acum 4 ore
18:30
Știri Radio Ujgorod – Angelica Dan
18:10
Peste 1.400 de cetățeni din peste 30 de țări africane luptă alături de forțele rusești în Ucraina, a declarat, vineri, ministrul ucrainean de Externe. Oficialii ucraineni spun că Rusia a încercat să-și consolideze forța cu care-și atacă vecinul mai mic prin recrutarea de luptători dintr-o varietate de țări, uneori prin subterfugii. Andrii Sîbiha a declarat […]
16:50
Peste 50 de persoane au fost rănite în urma unei explozii la o școală din capitala indoneziană Jakarta. Explozia s-a produs în timpul rugăciunilor de vineri, când la ceremonii se aflau elevi și cadre didactice. Poliția a confirmat că principalul suspect, un individ de 17 ani, era elev la acea școală. Autoritățile au transmis că […]
16:50
Uniunea Europeană anunță că instituie măsuri mai aspre privind acordarea de vize către cetățeni ruși, pe fondul perturbărilor cu drone și acte de sabotaj, după aproape patru ani de război în Ucraina. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat într-o postare pe rețelele de socializare că declanșarea unui război și așteptarea de călătorii în mod […]
Acum 6 ore
15:30
Patru persoane au fost arestate după ce protestatarii au folosit fumigene pentru a perturba un concert al Orchestrei Filarmonice israeliene la Paris, joi seară, acesta fiind cel mai recent dintr-un val de incidente anti-israeliene legate de conflictul din Gaza, au declarat vineri oficiali francezi. În imagini postate pe rețelele de socializare, protestatarii au fost văzuți […]
15:20
Ministrul Energiei din Republica Moldova a declarat, vineri, că compania rusă Lukoil va trebui să își oprească operațiunile în țară începând cu 21 noiembrie, din cauza sancțiunilor impuse de SUA luna trecută. Dorin Junghietu a declarat că firma, care deține benzinării și operează un depozit de combustibil la aeroport, nu va putea furniza benzină, motorină […]
Acum 8 ore
14:30
Armata rusă a lansat, vineri, un atac asupra unei stații de autobuz din Novovoronţovka, în regiunea ucraineană Herson. Conform informațiilor preliminare, două persoane au fost rănite în urma atacului. Deocamdată, nu se știe ce tip de armă a folosit armata rusă pentru a ataca Novovoronţovka./sdan/denisse (KORESPONDENT – 7 noiembrie)
14:30
Situația economică din cadrul Uniunii este deja critică, a remarcat purtătorul de cuvânt oficial al Ministerului rus de Externe. Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană (UE) ar putea ‘sfâșia’ situația economică din Europa, a declarat Zaharova, în cadrul unui briefing. ‘Perspectivele de aderare ale Ucrainei se confruntă cu o nemulțumire crescândă în rândul statelor membre ale […]
14:20
Știri Radio Ujgorod – Angelica Dan
14:00
Centrul Cultural Clujean a lansat a treia ediție a studiului Reform: munca în sectorul cultural 2025, care analizează nivelul veniturilor și formele de angajare, condițiile de lucru, starea de bine și libertatea de expresie în sector. Rezultatele cercetării relevă un tablou profesional fragil: doar 19% dintre lucrătorii culturali participanți la studiu câștigă suficient pentru a-și […]
13:50
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată în vizită la Chișinău, a adresat forului legislativ al Republicii Moldova un mesaj de încurajare a integrării europene și a susținut deschiderea negocierilor de aderare. Relatează colega noastră de la Radio România Chișinău, Victoria Cernea. Reporter: Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat în parlamentul de la Chișinău că […]
13:40
Rusia a afirmat vineri că ar vrea ca Statele Unite să clarifice recentele afirmații ale președintelui american, Donald Trump, privind posibila reluare a testelor nucleare, având în vedere că un astfel de pas ar putea declanșa reacții serioase din partea altor țări. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a făcut aceste […]
13:30
Nu există nicio bază pentru informaţiile conform cărora ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, ar fi ‘căzut în dizgrația’ liderului rus, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru Agenţia de presă TASS. Informaţiile respective despre Lavrov au apărut pe rețelele de socializare, săptămâna aceasta. Cei care au făcut aceste postări subliniază faptul […]
12:50
La negocierile cu președintele american Donald Trump, problema sancțiunilor energetice rusești este cea mai serioasă și importantă chestiune pentru gospodăriile, familiile și companiile ungare, a declarat vineri premierul Viktor Orbán, în cadrul emisiunii „Bună dimineața, Ungaria!” (Jó reggelt, Magyarország!), difuzată de Radio Kossuth din Budapesta. În interviu difuzat de la Washington cu câteva ore înainte […]
Acum 12 ore
12:30
Autor:Alexandru Eduard Balaci Introducere Pe 7 noiembrie 1911 se năștea Maria Lătărețu, una dintre cele mai mari voci ale muzicii populare românești, o artistă care a marcat istoria cântecului tradițional prin autenticitate, sensibilitate și puterea de a transmite sufletul satului românesc. Supranumită „Privighetoarea Gorjului”, ea a fost o ambasadoare a folclorului românesc, o prezență emblematică […]
11:40
Rata sărăciei relative a fost anul trecut de 19%, adică sunt afectaţi aproape 3,6 milioane de oameni, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Sărăcia relativă reprezintă ponderea persoanelor cu un venit mai mic de 60% din media calculată în totalul populaţiei, ceea ce înseamnă că veniturile lor sunt atât de scăzute încât le […]
11:20
Jurnalistul şi producătorul britanic de film Charlie Ottley autorul mai multor documentare despre ţara noastră, a primit ieri cetăţenia română. La ceremonie au luat parte ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Giles Portman, ministrul justiţiei, Radu Marinescu, şi preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Claudia Ţapardel. Ottley, care a realizat documentarele Wild Carpathia şi Flavours […]
11:00
Președintele american, Donald Trump, se întâlnește vineri cu premierul Ungariei, Viktor Orbán, cei doi lideri urmând să discute despre dependența Ungariei de petrolul rusesc, într-un moment în care Trump încearcă să convingă statele să renunțe la acesta. Orbán, un vechi aliat al lui Trump, va avea prima întâlnire bilaterală cu președintele american de la revenirea […]
10:40
Prima plantare pentru polenizatori alături de Club Clorofila, la Muzeul Hărților București, 7.11.2025. WWF-România demarează, alături de organizații locale cu o misiune ecologică și comunitară, o serie de intervenții în spații verzi din capitală pentru a crea condiții favorabile pentru speciile polenizatoare – albine, fluturi și alte insecte, care se află în declin accelerat în […]
10:30
Este congres PSD astăzi la Bucureşti, la Romexpo. Social-democraţii îşi aleg o nouă conducere şi schimbă şi statutul partidului în efortul de a-şi recâştiga alegătorii. Actualul lider interimar, Sorin Grindeanu, este singurul candidat pentru funcţia de preşedinte şi a transmis deja că de astăzi va începe un nou capitol pentru PSD, bazat pe responsabilitate, unitate […]
10:10
Ministrul energiei, Bogdan Ivan, a subliniat ieri importanţa ca în viitor să fie scăzut prețul la energie pentru consumatorul final și companii. El a declarat la 32-a ediții Galei „Topul național al firmelor”, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, că acest lucru poate fi făcut prin crearea de noi capacități de producție, […]
09:30
Procurorii şi poliţiştii au făcut ieri percheziţii în Capitală la sediile unor firme de furnizare a energiei electrice, precum şi la locuinţele unor persoane fizice implicate. Potrivit unor surse judiciare, sunt vizate firme din grupul Tinmar Energy, care ar fi manipulat artificial preţul energiei pentru a obţine compensaţii mari de la stat. În numai câteva […]
09:30
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv ca acţiunile companiei Gabriel Resources să fie puse sub sechestru asigurător, ca o garanţie pentru recuperarea creanţelor de peste 46 de milioane de lei pe care firma canadiană le datorează statului român, reprezentând cheltuielile efectuate în arbitrajul internaţional. Potrivit judecătorilor, efectul acestei decizii este acela că, […]
09:00
Preşedintele american, Donald Trump, a găzduit la Casa Albă lideri din cinci state central-asiatice. El a declarat că sunt importante acordurile pe marginea resurselor vaste de minerale esenţiale din regiune. Statele Unite urmăresc extinderea accesului american într-o regiune cu care Rusia şi China au deja legături aprofundate. Preşedintele Trump a declarat că unul dintre statele […]
09:00
O furtună puternică, ce a cauzat moartea a peste 180 de persoane în Filipine, a provocat pagube masive în centrul Vietnamului. Taifunul Kalmaegi a ajuns joi noaptea în Vietnam, cu vânt de aproape 150 km pe oră. Furtuna a scos din rădăcină copaci, a distrus acoperişuri şi a spart ferestre mari. Mii de oameni s-au […]
08:50
EVENIMENTE INTERNE – Președinție * Participarea Președintelui, Nicușor Dan, la evenimentul „Dialog pentru dezvoltare – Summit 2025 – Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, organizat de Confederația Patronală Concordia – ora 10:00, la InterContinental Athénée Palace Bucharest. Alocuțiunea Președintelui României va fi transmisă prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR – […]
08:20
Poliţiştii i-au identificat pe cei care au lipit în luna iulie stickere QR peste cele originale în parcări din Sectorul 1 al Capitalei pentru a sustrage bani. Oamenii legii au făcut ieri percheziţii în Bucureşti şi în Teleorman, au descoperit că patru persoane ar fi responsabile de fapte – două direct şi două în complicitate. […]
Acum 24 ore
01:10
EURONEWS (Italia), 6 noiembrie 2025 – Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a încercat să minimalizeze îngrijorările legate de retragerea parțială a trupelor americane din România în timpul unei vizite în țară, insistând că Washingtonul va rămâne angajat în apărarea flancului estic al Alianței. „Schimbările la poziția forțelor americane nu sunt neobișnuite”, a declarat Rutte […]
00:40
NATO a readus România pe prima pagină a ziarelor străine și, asta, datorită prezenței la București a secretarului general al organizației, Mark Rutte. După cum este de altfel cunoscut, secretarul general al NATO s-a aflat la București cu ocazia Forumului anual al NATO pentru Industria de Apărare, organizat anul acesta în capitala României. Presa americană […]
6 noiembrie 2025
22:20
Germania a decis joi ca armata sa, Bundeswehr, să ofere Belgiei sprijin rapid în materie de capacități anti-dronă, a anunțat Ministerul Apărării. Decizia vine ca răspuns la solicitarea Belgiei de asistență, în urma apariției unor drone deasupra unei baze militare aeriene./aionita/atataru (REUTERS – 6 noiembrie)
Ieri
19:50
Fosta președintă a Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite ale Americii, democrata Nancy Pelosi, a anunțat că se va pensiona în 2027, atunci când își va încheia actualul mandat de deputat, al 19-lea. Postul american de televiziune ABC News notează că doamna Pelosi, în vârstă de 85 de ani, a fost prima femeie aleasă președinte […]
19:50
Ministerul de Externe anunță că în Bulgaria amenzile de circulație trebuie achitate în mod obligatoriu pe loc. Potrivit unui comunicat al diplomației de la București, măsura luată prin modificarea legii privind circulația pe drumurile publice se aplică tuturor șoferilor care nu au domiciliul pe teritoriul Bulgariei, inclusiv cetățenilor români. Plata se va face prin card […]
19:00
Interpretul de manele, Dani Mocanu, condamnat astăzi definitiv la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar de tentativă de omor și tulburare a ordinii și liniștii publice, a fost dat în urmărire generală după ce nu a fost găsit la domiciliu de polițiști. Oamenii legii l-au dat în urmărire generală și pe fratele său, […]
18:40
Realizator: Mihaela Mihai – Vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, atrage atenția că în pofida politicilor și țintelor guvernelor de la nivel global, sărăcia pare să-și mențină nivelul sau chiar să se accentueze, ceea ce impune o abordare nouă din partea politicului. Inclusiv în Uniunea Europeană anumite tendințe sunt alarmante, crede ea. Roxana Mînzatu a participat […]
18:40
Știri Radio Ujgorod – Elvira Chilaru
17:10
Taifunul Kalmaegi a atins coastele centrale ale Vietnamului, după ce a devastat Filipine. Ministerul vietnamez al Mediului a declarat că în mai multe zone din centrul Vietnamului se înregistrează rafale de vânt cu viteze de aproape 150 km/h. Mii de vietnamezi din zonele de coastă au fost deja evacuaţi, fiind temeri că nivelul mării ar […]
17:00
O nouă resursă de învățare dezvoltată pentru profesioniștii media din domeniul jurnalismului, pentru studenții și pentru profesorii de jurnalism și comunicare de masă din întreaga Europă: „Narațiuni, știri și zgomot: AI, jurnalism și integritatea informațiilor” (Narratives, News, and Noise: AI, Journalism, and the Integrity of Information), disponibilă în limba engleză aici. Creat în cadrul proiectului PROMPT, finanțat de […]
17:00
Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, reunit în sesiune extraordinară la Roma în perioada 2-6 noiembrie 2025, l-a ales pe Preasfinţia Sa Claudiu-Lucian Pop, în prezent Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, ca Arhiepiscop și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș și Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. Noul Arhiepiscop Major a […]
16:50
Omul de afaceri Fănel Bogos, administrator al unei societăți din domeniul creșterii păsărilor, a fost reținut de procurorii DNA din Iași, fiind acuzat de instigare la șantaj în formă continuată și cumpărare de influență în formă continuată. În același dosar, alte trei persoane au fost reținute și două persoane au fost plasate sub control judiciar. […]
15:20
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord politic care deschide Ucrainei posibilitatea de a se alătura Fondului european de apărare (EDF), în valoare de 7,3 miliarde de euro – transmite Ukrinform, citând un comunicat publicat pe site-ul Comisiei Europene, care a şi salutat acest pas. „Este un pas important în cooperarea […]
15:20
Numărul concediilor medicale a scăzut semnificativ în această vară, după aplicarea măsurilor de control în sistemul de sănătate. În perioada iulie-septembrie au fost acordate cu peste 200.000 de concedii mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce a însemnat economii de aproximativ 310 milioane de lei din bugetul destinat acestor plăți. Ministrul […]
14:50
Mai multe evenimente religioase sunt organizate de joi la mănăstirea Radu Vodă din capitală cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, hramul de toamnă al acestui lăcaș de cult. Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi purtate în procesiune și așezate spre închinare în baldachinul din curtea mănăstirii începând […]
14:40
Guvernul a aprobat alocarea a 8 milioane de lei pentru funcționarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Vâlcea. Banii vor acoperi o parte din cheltuielile cu salariile restante ale personalului instituției. Conducerea Consiliului Județean Vâlcea afirmă că, pentru acoperirea integrală a cheltuielilor până la sfârșitul acestui an, ar mai fi nevoie de […]
13:40
Introducere Pe 6 noiembrie 1494 se năștea la Trabzon, pe malul Mării Negre, unul dintre cei mai emblematici conducători ai Imperiului Otoman – Suleiman I, cunoscut în istorie drept Suleiman Magnificul sau, în lumea musulmană, Suleiman Kanuni („Legiuitorul”). Figura sa domină secolul al XVI-lea, epoca de aur a puterii otomane, în care imperiul s-a extins […]
13:40
Internetics, un proiect The Institute, va premia pe 27 noiembrie 2025, cele mai bune proiecte și campanii digitale din România, în cadrul Galei de Premiere Internetics 2025. Evenimentul moderat de Andi Moisescu, va avea loc la MINA Museum, începând cu ora 19:30. Accesul se face pe bază de bilet, disponibil aici.  25 DE ANI DE […]
13:10
Introducere Pe 6 noiembrie 1814 se năștea la Dinant, în Belgia, Antoine-Joseph Sax, cunoscut lumii sub numele de Adolphe Sax, inventatorul saxofonului, unul dintre cele mai expresive și revoluționare instrumente muzicale din istoria modernă. Viața sa, plină de geniu, pasiune și încercări, a fost dedicată desăvârșirii sunetului, armoniei și inovației. De la primele sale experimente […]
11:40
Vedeta Angelina Jolie a vizitat oraşul Herson, din Ucraina. În regiunea Mikolaiv, reprezentanţii Centrului Teritorial de Recrutare și Asistență Socială Mikolaiv au oprit coloana în care se afla actrița americană, care este Ambasador de Bunăvoință al UNICEF, Angelina Jolie. Potrivit unor surse din cadrul Forțelor Terestre Ucrainene, unul dintre șoferii coloanei în care se afla […]
11:30
Catedrala Naţională din Capitală este deschisă pentru vizitare de astăzi şi până pe 14 noiembrie inclusiv, între orele 11:00-19:00. Potrivit Patriarhiei Române, din data de 15 şi până pe 29 noiembrie, lăcaşul de cult se va închide pentru continuarea lucrărilor interioare, pictură în mozaic şi instalaţii. Pe 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Catedrala […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.