Ziua Internațională a Radiologiei, marcată la Spitalul CFR Timișoara. Unitatea face investigații de înaltă performanță cu un CT de ultimă generație
Timis Online,
8 noiembrie 2025 11:00
Radiologia, una dintre specialitățile medicale esențiale pentru medicina modernă, înseamnă astăzi precizie, siguranță și diagnostic rapid. Cu prilejul Zilei Internaționale a Radiologiei, Spitalul CFR Timișoara pune în valoare importanța acestei ramuri medicale și performanțele tehnologice care o susțin.
• • •
Alte ştiri de Timis Online
Acum 6 ore
11:10
Timișoara a fost două zile capitala internațională a tehnologiilor inovative în sudură și materiale avansate # Timis Online
În perioada 6–7 noiembrie, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Sudură și Încercări de Materiale – ISIM Timișoara, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara și Academia de Științe Tehnice din România – Filiala Timișoara, a organizat ediția cu numărul 16 a Conferinței Internaționale „Innovative Technologies for Joining Advanced Materials – TIMA25”. Evenimentul a adus la Timișoara cercetători, profesori și specialiști din întreaga lume, care au dezbătut cele mai noi tehnologii și inovații în domeniul sudurii și testării materialelor.
11:00
Ziua Internațională a Radiologiei, marcată la Spitalul CFR Timișoara. Unitatea face investigații de înaltă performanță cu un CT de ultimă generație # Timis Online
Radiologia, una dintre specialitățile medicale esențiale pentru medicina modernă, înseamnă astăzi precizie, siguranță și diagnostic rapid. Cu prilejul Zilei Internaționale a Radiologiei, Spitalul CFR Timișoara pune în valoare importanța acestei ramuri medicale și performanțele tehnologice care o susțin.
10:50
Dominic Fritz și Răzvan Burleanu, pe șantierul noii arene din Calea Buziașului. Lucrările au ajuns la 70% # Timis Online
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, au vizitat, vineri, șantierul noii arene care se construiește în Calea Buziașului.
10:00
Accident pe Calea Aradului din Timișoara. Un pieton a fost rănit după ce a traversat neregulamentar # Timis Online
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2:00, pe Calea Aradului din Timișoara a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton.
Acum 8 ore
09:30
Emil Șoșdean, omul din spatele firelor: trei decenii de pasiune pentru firobuzele Timișoarei # Timis Online
La capătul liniei 15, unde firobuzele Timișoarei se întorceau la Baricada, un adolescent curios urmărea, la sfârșitul anilor ’80, cum șoferii coborau troleele de la firele de alimentare. Fascinat de mecanismul din spatele mișcării, Emil Șoșdean avea să transforme curiozitatea din acei ani într-o carieră.
08:10
Sfinții Arhangheli, în număr de șapte, sunt slujitori ai lui Dumnezeu. Mihail este voievodul oștirilor cerești și apărătorul credincioșilor, iar Gavriil este vestitorul dumnezeieștilor taine. Pe 8 noiembrie, creștinii prăznuiesc Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Acum 24 ore
20:00
Filmul săptămânii: „Die My Love”, cu Jennifer Lawrence într-un rol intens de mamă aflată în pragul psihozei # Timis Online
Recomandarea de film din această săptămână este „Die My Love”, în care Jennifer Lawrence interpretează o mamă care se luptă cu depresia postpartum. Filmul urmărește transformarea lui Grace, prinsă între viața de cuplu, izolarea într-un mediu rural și tulburările psihice care o fac să-și pună la îndoială realitatea
17:40
VIDEO. Doi bărbați din Timișoara, arestați pentru trafic de droguri de mare risc, pe care le cumpărau de pe darknet # Timis Online
Doi bărbați din Timișoara au fost arestați preventiv după ce polițiștii și procurorii DIICOT au descoperit că vindeau droguri de mare risc, cumpărate de pe darknet.
17:20
Sorin Grindeanu a fost ales, vineri, în funcția de președinte al PSD, la Congresul extraordinar al partidului, cu 2.787 de voturi pentru și opt abțineri, scrie Agerpres.
16:10
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță modificări temporare în circulația tramvaielor, sâmbătă, 8 noiembrie, ca urmare a lucrărilor de toaletare a arborilor de pe bulevardul Dâmbovița.
16:00
Weekendul vine cu o nouă invitație pentru iubitorii de gastronomie și tradiții autentice bănățene. Sâmbătă, 8 noiembrie, comuna Peciu Nou găzduiește, în satul Sânmartinu Sârbesc, cea de-a șasea ediție a Festivalului „Ceaunul de Aur”, un eveniment care promite o zi plină de arome, muzică și voie bună.
Ieri
15:40
Laboratoare moderne și mobilier nou pentru aproape 60 de școli și grădinițe din Timișoara # Timis Online
Primăria Timișoara continuă investițiile în infrastructura educațională. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru dotarea cu mobilier și echipamente moderne a laboratoarelor de științe, a cabinetelor școlare și a celor psihopedagogice din unitățile de învățământ preuniversitar din oraș.
15:30
La 109 Corner, ansamblul rezidențial de top din nordul orașului, Black Friday înseamnă mai mult decât prețuri mici: înseamnă șansa ta de a-ți construi un cămin perfect, într-o locație privilegiată, la doar câteva minute de centrul vibrant al Timișoarei. Dacă ai visat la un apartament modern, spațios și plin de confort, acum e momentul să acționezi! În luna noiembrie, 109 Corner lansează o campanie exclusivă cu reduceri la câteva dintre apartamentele disponibile, plus bonusuri care fac investiția și mai atractivă.
14:50
Un autoturism și un microbuz s-au ciocnit vineri, în jurul orei 14, pe Centura Timișoarei, lângă Rudicica. Traficul a fost restricționat, iar doar șoferul autoturismului a avut nevoie de îngrijiri medicale.
14:40
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a anunțat că statul român ar putea folosi fonduri neutilizate din Fondul Social European pentru a completa bursele tăiate studenților. Soluția ar urma să fie aplicată, în funcție de aprobările europene, începând din 2026. În paralel, plata primei de carieră didactice pentru profesori, blocată anterior din motive legislative și de finanțare, este programată „probabil în ianuarie 2026”.
14:40
A luat foc un siloz plin cu rumeguș la Sânnicolau Mare. Zeci de angajați s-au autoevacuat # Timis Online
Pompierii din Sânnicolau Mare și Timișoara au intervenit, vineri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un siloz de rumeguș dintr-o fabrică de prelucrare a lemnului. 62 de persoane s-au autoevacuat, fără a fi înregistrate victime.
14:20
STPT își extinde flota: 30 de autobuze electrice noi vor circula în oraș de anul viitor # Timis Online
Primăria Timișoara a atribuit contractul pentru achiziția a 30 de autobuze electrice de mici dimensiuni companiei KARSAN Otomotiv Sanayi ve Ticaret A.Ş., în urma unei licitații publice.
13:40
Val de violență și abuz în școli. Ministrul Educației: „Noi trebuie să fim model pentru societate, și nu invers!” # Timis Online
Valul de cazuri grave de violență și abuz în unitățile de învățământ din acest an readuce în discuție siguranța elevilor și profesorilor, precum și responsabilitatea instituțiilor școlare și a întregii comunități educaționale. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis un mesaj public în acest context, subliniind rolul fiecărui actor din sistemul educațional și necesitatea unor măsuri ferme.
13:00
Timișoara se dezvoltă, școlile rămân în urmă. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că acestea vor fi reorganizate # Timis Online
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat vineri că administrația locală propune Inspectoratului Școlar Județean Timiș o amplă reorganizare a rețelei școlare. Mișcarea vine în contextul unor dezechilibre majore, după cum a explicat viceprimarul: existența unor școli în care copiii stau înghesuiți, clădiri imense aproape goale și programe educaționale depășite.
12:20
Polițiștii din Timișoara au aplicat, joi, 122 de amenzi, majoritatea pietonilor, și au reținut două permise, în cadrul unei acțiuni pentru siguranța rutieră.
12:10
Un tir a rămas blocat de peste o jumătate de oră în fața Universității de Vest din Timișoara, după ce șoferul nu a reușit să întoarcă. Traficul este serios îngreunat, iar poliția a fost chemată să deblocheze zona.
10:50
FOTO. Piața Victoriei prinde culoare. Horticultura a plantat peste 60.000 de flori pentru sezonul rece # Timis Online
Centrul Timișoarei se pregătește să îmbrace haine de toamnă. Horticultura, societatea municipalității, a anunțat că lucrările de plantare din Piața Victoriei, aflată în administrarea sa, se apropie de final.
10:40
CJ Timiș salvează Mausoleul Csávossy din Bobda. Monumentul va fi restaurat și inclus în circuitul turistic # Timis Online
Consiliul Județean Timiș face primul pas pentru salvarea unuia dintre cele mai valoroase monumente istorice din vestul țării. Aleșii județeni au aprobat preluarea în administrare a bisericii romano-catolice din Bobda.
10:30
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro # Timis Online
ADVERTORIAL. Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro. Cumpărătorii vor avea parte de peste 1.500 de produse cu reduceri semnificative, dintr-o gamă variată de categorii, de la electrocasnice și băuturi premium, la produse de îngrijire personală, jucării, alimente și articole de sezon.
08:30
Vineri, 7 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
00:10
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, proiecții și expoziții.
6 noiembrie 2025
20:10
O poșetă de aur alb decorată cu o coroană de diamante, un ceas de aur roz, cu perle, lingouri de 24 k și monede din a III-a Republică Franceză! Dacă iubiți strălucirea aurului, iar diamantele vă sunt cele mai bune prietene, acum e momentul să vă cadorisiți cu câteva luxoase obiecte de colecție și de investiție.
20:00
Pieton care traversa strada regulamentar, lovit de o șoferiță pe Calea Buziașului din Timișoara # Timis Online
Un pieton care traversa strada regulamentar a fost lovit joi seara de o mașină în Calea Buziașului din Timișoara.
19:30
Cele mai mari reduceri din an la aparatele auditive Philips – doar pe 7 și 14 noiembrie, la Audiogram! # Timis Online
O dată pe an, Temple of Sound prinde viață. Audiogram, recunoscut în soluții auditive premium, anunță cea mai așteptată campanie a anului: Black Friday Audiogram × Philips, care are loc doar în zilele de 7 și 14 noiembrie.
19:30
Iulius Town Timișoara dă startul reducerilor de Black Friday. Bucură-te de oferte de până la 80% și poți câștiga un fotoliu de masaj Komoder # Timis Online
În fiecare weekend din noiembrie, Iulius Town Timișoara devine scena unor reduceri de până la 80% la brandurile tale preferate. Cumpărăturile vor fi recompensate cu vouchere. La finalul campaniei, poți fi câștigătorul marelui premiu: un fotoliu Komoder FOCUS III.
18:10
Concerte de Crăciun și Anul Nou, la Filarmonica Banatul. S-au pus în vânzare biletele # Timis Online
Filarmonica Banatul Timișoara încheie anul 2025 cu două evenimente „dedicate bucuriei, renașterii prin muzică și speranței”: concertul coral de colinde „Christmas Blessings", din 19 decembrie, și concertul simfonic de Anul Nou „New Beginnings", din 30 decembrie.
17:50
Pompierii intervin joi seara pentru stingerea unui incendiu pe Bulevardul Ion Dragalina din Timișoara.
17:10
Caravana Cinema Paradiso ajunge la Timișoara. Trei zile dedicate scurtmetrajelor internaționale # Timis Online
După ediția din Cluj-Napoca, Festivalul Internațional de Scurtmetraje Cinema Paradiso pornește în Caravana Paradiso și ajunge la Timișoara, la Cinema Studio, între 14 și 16 noiembrie. Publicul timișorean va avea ocazia să descopere o selecție de filme scurte care celebrează diversitatea și curajul cinematografiei tinere.
16:20
Alegerea unei perechi de ghete nu ține doar de stil sau tendințe. Pentru ca ele să fie confortabile, durabile și să protejeze sănătatea picioarelor, este esențial să le alegi în funcție de forma piciorului. Un model nepotrivit poate provoca dureri, bătături sau chiar deformări ale tălpii. În acest ghid, îți prezentăm 10 recomandări utile care te vor ajuta să alegi ghetele perfecte pentru tine – potrivite, comode și elegante în același timp.
16:20
VIDEO. Învățătorul din Lugoj care a lovit două eleve, sub control judiciar pentru 60 de zile. Instanța i-a interzis să mai predea # Timis Online
Învățătorul din Lugoj acuzat că ar fi lovit două eleve de 10 ani nu se mai poate întoarce la catedră. Judecătoria Lugoj a dispus control judiciar pentru 60 de zile și a suspendat dreptul bărbatului de a profesa în școli.
16:10
În Banat, fiecare deal are o poveste, dar unele se ridică până la cer. Așa începe și traseul lui Traian Vuia, băiatul din satul Surducu Mic care a privit zborul nu ca pe un vis, ci ca pe o promisiune.
16:10
Iovescu: „Am inițiat discuții cu Ambasada Marii Britanii pentru transfer de know-how în managementul Centrului destinat minorilor cu adicții” # Timis Online
Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, a avut, joi, o întâlnire de lucru cu Rebecca Shah, Adjunctul Șefului Misiunii Diplomatice a Marii Britanii în România. Discuțiile au vizat și înființarea Centrului de recuperare pentru minori cu adicții din orașul Ciacova.
15:50
Exercițiu de simulare a riscului de inundații pe râul Bârzava, în Timiș și Caraș-Severin # Timis Online
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) va organiza, în perioada 10–14 noiembrie, un amplu exercițiu de simulare pe râul Bârzava. Motivul este testarea fluxului informațional și a reacției instituțiilor în situații de urgență generate de inundații. Activitățile se vor desfășura în județele Caraș-Severin și Timiș.
15:50
Comunitatea Kairos Timișoara, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, a lansat o campanie de solidaritate dedicată persoanelor vulnerabile din oraș și din centrele de îngrijire. Inițiativa se desfășoară până pe noiembrie și are ca scop colectarea de produse esențiale pentru cei aflați în nevoie.
Mai mult de 2 zile în urmă
15:30
Timișoara devine, în 12–13 noiembrie, punctul de întâlnire al specialiștilor în ginecologie modernă, odată cu desfășurarea celei de-a patra ediții a Congresului Național de Chirurgie Minim Invazivă în Ginecologie. Evenimentul va avea loc la Hotel Lido și este organizat de Societatea Română de Chirurgie Minim Invazivă în Ginecologie (SRCMIG), în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara și Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara.
15:20
Primăria Timișoara lansează consultarea publică pentru Planul Urbanistic al cartierului Fabric # Timis Online
Municipalitatea a publicat propunerea preliminară a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Zona Construită Protejată Fabric și invită locuitorii să participe la procesul de consultare publică.
14:40
Viceprimarul Lațcău, după eliminarea parcărilor de pe Take Ionescu pentru culoarul verde: „Mașina trebuie să fie o alegere, nu o necesitate” # Timis Online
Viceprimarul Ruben Lațcău a transmis, joi, că timpul câștigat de timișorenii care circulă cu transportul public pe Take Ionescu e real. Potrivit edilului, cel mai bun a fost de 2 minute și 44 de secunde. Municipalitatea va extinde culoarul verde desființând mai multe locuri de parcare.
14:40
Concediile medicale fictive, în declin: peste 200.000 mai puține după noile măsuri ale Ministerului Sănătății # Timis Online
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că măsurile adoptate în această vară pentru reducerea abuzurilor legate de concediile medicale dau deja rezultate vizibile.
14:10
Curtea de Apel Brașov l-a condamnat definitiv pe cântărețul de manele Dani Mocanu la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul deschis după o bătaie petrecută în august 2022 într-o benzinărie din Pitești. Decizia este definitivă, potrivit HotNews.ro.
13:40
Un an de la accidentul de pe Calea Buziașului în care o fetiță de 10 ani a murit. Șoferița vinovată e în libertate # Timis Online
La un an de la accidentul în urma căruia Naty, o fetiță de 10 ani, a murit pe Calea Buziașului din Timișoara, dreptatea încă se lasă așteptată. Șoferița care a trecut pe roșu și a provocat accidentul este în continuare în libertate.
13:10
Black Friday aduce frumusețea la Timișoara! Reduceri spectaculoase la Clinica Dr. Butta # Timis Online
ADVERTORIAL. Anul acesta, luna noiembrie vine cu o veste excelentă pentru toți cei care își doresc să investească în frumusețea și sănătatea pielii. Între 1 și 14 noiembrie, Clinica Dr. Butta dă startul unei campanii Black Friday spectaculoase, cu reduceri la toate tratamentele estetice și procedurile premium din portofoliu.
12:40
În anul școlar 2025–2026, numărul elevilor din județul Timiș care primesc burse a scăzut față de anul trecut. Peste 25.000 de elevi vor beneficia de burse în acest an școlar, iar prima tranșă, pentru lunile septembrie și octombrie, va fi plătită până pe 20 noiembrie.
12:40
Primăria Timișoara, împreună cu Asociația Act for Tomorrow și o firmă privată continuă programul de extindere a spațiilor verzi și de combatere a efectelor schimbărilor climatic. Astfel, o nouă acțiune de plantare va avea loc în Zona Industrială Calea Șagului.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.