CAZUL FETIŢEI DE 2 ANI CARE A MURIT DUPĂ ANESTEZIE - Clinica susţine că a funcţionat în baza autorizaţiilor şi avizelor necesare/Clinica a investit în noi spaţii şi echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare sunt în desfăşurare

News.ro, 15 noiembrie 2025 11:40

Clinica stomatologică în care o fetiţă de 2 ani a murit în urma anesteziei susţine că a funcţionat în baza autorizaţiilor şi avizelor necesare, eliberate de instituţiile competente, iar în procesul de extindere a activităţii, a investit în noi spaţii medicale şi echipamente moderne de sedare, procedurile de avizare şi autorizare pentru acestea fiind în desfăşurare.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 15 minute
06:30
Cele mai mari fonduri speculative de pe Wall Street şi-au redus expunerea la acţiunile din grupul ”Magnificent Seven”, inclusiv Nvidia, Amazon, Alphabet şi Meta Platforms, în trimestrul al treilea, în timp ce au deschis noi poziţii în companii din software, comerţ electronic şi plăţi, potrivit documentelor de reglementare publicate vineri, citate de Reuters.
06:30
Apple îşi intensifică pregătirile pentru tranziţia conducerii companiei, pe măsură ce compania se pregăteşte ca Tim Cook să renunţe la funcţia de CEO chiar de anul viitor, a relatat vineri Financial Times.
Acum 30 minute
06:20
Preşedintele venezuelean Nicolás Maduro a calificat, sâmbătă, drept „iresponsabile” noile exerciţii militare ale Trinidad şi Tobago cu Statele Unite, ale căror operaţiuni în Marea Caraibelor împotriva traficului de droguri irită Caracasul.
Acum o oră
06:00
Marjorie Taylor Greene, o aliată republicană de lungă durată care anterior l-a apărat cu înverşunare pe Donald Trump şi mişcarea sa MAGA, a declarat sâmbătă că a fost contactată de firme private de securitate „cu avertismente privind siguranţa sa” după ce preşedintele a anunţat vineri că îşi retrage sprijinul şi susţinerea pentru reprezentanta Georgiei, relatează The Guardian.
Acum 2 ore
05:20
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reînnoit, sâmbătă, apelul său către partenerii Ucrainei pentru a obţine mai multe sisteme de apărare aeriană, în urma atacurilor ruseşti care au provocat şapte morţi la Kiev.
Acum 6 ore
01:00
Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu Bosnia, pierdut cu 1-3, că arbitrul a fost părtinitor, el precizând că la faza în urma căreia a fost eliminat Denis Drăguş adversarul a simulat.
Acum 8 ore
00:40
Valentin Mihăilă a declarat, sâmbătă seară, după meciul României cu Bosnia, scor 1-3, că arbitrul ar fi trebuit să îl elimine pe bosniacul Tabakovic pentru faultul dur asupra lui Marius Marin.
00:40
Daniel Bîrligea a declarat sâmbătă seară, după meciul României cu Bosnia, pierdut cu scorul de 1-3, că este dezamăgit, el menţionând că golul marcat nu îl “ajută foarte mult”.
00:30
Ianis Hagi a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu Bosnia, pierdut cu scorul de 1-3, că i-a spus arbitrului că nu se poate ca la acest nivel să elimine un jucător la o fază şi la alta, mai gravă, să nu dea nimic.
00:20
Echipa naţională a Elveţiei a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-1, echipa naţională a Suediei, în grupa B a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026.
15 noiembrie 2025
23:50
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă seară, la Zenica, scor 3-1, de selecţionata din Bosnia-Herţegovina, în penultima etapă a grupei H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Ca urmare a acestui rezultat, naţionala tricoloră a pierdut şansa de a se califica direct la turneul final sau de a ajunge în play-off din grupele preliminare. Tricolorii mai au şansa barajului CM 2026 prin traseul Ligii Naţiunilor, în urma performanţelor de anul trecut.
23:30
Echipa naţională a României înfruntă Bosnia-Herţegovina, la Zenica, în Grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială.
23:30
Spaniolul Carlos Alcaraz s-a calificat pentru prima dată în finala Turneului Campionilor, sâmbătă seara, la Torino, unde a pus capăt parcursului lui Felix Auger-Aliassime, şi va disputa o finală de gală împotriva principalului său rival, Jannik Sinner.
23:20
Echipa naţională a României înfruntă Bosnia-Herţegovina, la Zenica, în Grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială.
23:20
FC Dinamo a transmis, într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă seară, că se distanţează complet de orice comportament care afectează imaginea României, a fanilor români şi a fotbalului, făcând referire la mesajul “jignitor afişat de un grup de persoane aflate în tranzit” spre meciul României cu Bosnia, din preliminariile CM.
23:00
Echipa naţională a României înfruntă Bosnia-Herţegovina, la Zenica, în Grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială.
23:00
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, consideră că cel mai important capital de care are nevoie România astăzi „nu este financiar, nici tehnologic”, ci este „încrederea” pe care românii să o aibă „unii în alţii” aşa încât să poată „construi împreună” ţara pe care şi-o doresc şi pe care „o merită”. „Nimic din ce am reuşit în ultimele luni nu am făcut singur - am făcut în echipă, cu oameni în care am avut încredere”, afirmă Miruţă. El se declară „întristat” şi „îngrijorat” de rezultatul unui sondaj potrivit căruia România este ţara în care doar 12% dintre oameni spun că pot avea încredere în ceilalţi. „Oameni buni, niciun politician nu vine cu o baghetă magică, nici nu există vreun «salvator» care rezolvă totul în locul nostru. Dar fiecare dintre noi poate face ceva simplu şi esenţial: puţină ordine în jurul lui, să nu închidă ochii la nedreptăţi, să ceară mai mult şi să ofere mai mult. Aşa se reconstruiesc punţile”, mai spune Miruţă.
Acum 12 ore
22:40
Echipa naţională a României înfruntă Bosnia-Herţegovina, la Zenica, în Grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială.
22:40
Fosta primă doamnă a SUA, Michelle Obama, a declarat că Statele Unite nu sunt pregătite pentru a avea o femeie ca preşedinte, referindu-se la eşecul Kamalei Harris în cursa pentru Casa Albă de anul trecut, relatează CNN.
22:30
Consilierul prezidenţial Ludovic Orban susţine că cei de la USR folosesc imaginea lui Nicuşor Dan în campania electorală pentru Primăria Capitalei şi consideră că acest lucru va ajunge să îi enerveze pe simpatizanţii preşedinteului prin faptul că abuzează de imaginea lui.
22:20
Primarul Sectorului 6 al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, a anunţat, sâmbătă seară, că Biroul Electoral Municipal i-a validat candidatura pentru funcţia de primar general al Bucureştiului. „Arc peste timp, 2015 - 2025. Mergem mai departe împreună”, a scris Ciucu pe pagina sa de Facebook, unde a postat două fotografii alăturate cu el din trecut şi din prezent.
22:10
Echipa naţională a României înfruntă Bosnia-Herţegovina, la Zenica, în Grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială.
22:00
Ruxandra Bertea, Gabriela Lee, Mara Gae şi Monica Niculescu au obţinut victorii, sâmbătă, în meciul cu Noua Zeelandă din play-off-ul pentru preliminariile turneului final Billie Jean King Cup 2026. România a câştigat astfel întâlnirea cu 3-0.
21:50
Echipa naţională a României înfruntă Bosnia-Herţegovina, la Zenica, în Grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială.
21:40
Consilierul prezidenţial Ludovic Orban a afirmat că este mai puţin răspunderea premierului Ilie Bolojan pentru faptul că nu au fost adoptate toate pachetele legislative şi susţine că PSD blochează restructurarea în administraţie. Orban consideră că Partidul Social Democrat încearcă să aibă toate beneficiile de partid aflat la putere, dar în acelaşi timp să joace în faţa opiniei publice rolul de principal opozant.
21:30
Consilierul prezidenţial Ludovic Orban afirmă că Guvernul trebuie să adopte proiectul de lege privind pensiile magistraţilor în forma finală şi a precizat că poziţia exprimată de reprezentanţii magistraţilor în legătură cu această situaţie este complet nerezonabilă. El mai spune că, dacă nu sunt acceptate aceste condiţii, atunci se poate încerca, printr-o revizuire a Constituţiei, impunerea unui singur sistem de calcul al pensiilor.
21:30
Ca urmare a negocierilor dintre Ucraina şi Rusia, cele două părţi au convenit să pună în aplicare acordurile încheiate la Istanbul şi 1.200 de prizonieri ucraineni să fie eliberaţi, a declarat secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, pe Telegram, potrivit The Kyiv Independent.
21:20
Premierul Ilie Bolojan afirmă, într-un mesaj transmis, sâmbătă, la 38 de ani de la revolta anticomunistă de la Braşov, prima din România care „a spart zidul” tăcerii impuse de regimul totalitar de atunci, că aceasta rămâne un reper al rezistenţei în faţa nedreptăţii, amintindu-ne de datoria de a apăra şi garanta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi de a consolida democraţia constituţională. „Astăzi, într-un context regional marcat de provocări de securitate, de campanii de dezinformare (...) avem datoria morală (...) să combatem falsificarea istoriei recente care alimentează nostalgia faţă de un regim ce a încălcat demnitatea umană”, afirmă Ilie Bolojan.
21:10
Echipa naţională a Austriei a dispus sâmbătă, în deplasare, scor 2-0, de reprezentativa Ciprului, în grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026, din care face parte şi România.
21:00
Libanul va depune o plângere la Consiliul de Securitate al ONU împotriva Israelului pentru construirea unui zid de beton de-a lungul frontierei sudice libaneze, care se extinde dincolo de Linia Albastră, a declarat sâmbătă preşedinţia libaneză, potrivit Reuters.
20:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că nu se încearcă nicio muşamalizare a cauzelor care au dus la decesul fetiţei de doi ani într-o clinică stomatologică din Bucureşti şi că toate datele au fost colectate deja de către colegii săi. El a precizat că în urma datelor preliminare pe care le are din controlul făcut la unitatea medicală, în acel spaţiu nu existau echipamentele minime necesare să poată fi făcută anestezie generală.
20:50
Naţionala României a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de reprezentativa Poloniei, scor 86-41 (39-15), în al doilea meci din grupa C a turului I preliminar al EuroBasket2027.
20:40
Echipa Rapid Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia HSG Bensheim/Auerbach Flames, scor 32-21 (17-11), în manşa retur din turul 3 al European League, astfel că se califică în grupele competiţiei.
20:40
Echipa naţională a rugby a României a pierdut sâmbătă, pe propriul teren, scor 18-26, meciul test susţinut în compania echipei Statelor Unite ale Americii.
20:20
Un incendiu s-a produs, sâmbătă seara, la o pensiune din Mahmudia, iar mai multe echipaje de pompieri intervin la acest moment pentru stingerea focului. Pompierii au precizat că nu ar fi persoane blocate în unitatea de cazare.
19:50
Furtuna Claudia a dus la moartea a trei persoane şi rănirea a zeci de alţi oameni în Portugalia, au anunţat sâmbătă autorităţile locale. În Marea Britanie, echipele de salvare organizează evacuări din cauza inundaţiilor puternice din Ţara Galilor şi Anglia, relatează Reuters.
19:50
Echipa HC Buzău a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Maccabi Tel Aviv, scor 36-33 (19-16), în manşa tur din turul 3 al European Cup. Returul se va juca tot pe terenul lui HC Buzău.
19:40
Administraţia Prezidenţială anunţă deschiderea seriei de evenimente „România în lumină”, un proiect cu caracter social care îşi propune să aducă în atenţia publică teme fundamentale pentru sănătatea, educaţia şi bunăstarea copiilor, tinerilor, femeilor şi categoriilor vulnerabile din societatea românească. Scopul iniţiativei este să creeze un cadru de dialog între autorităţi, organizaţii non-guvernamentale şi comunitate pentru a găsi împreună soluţii concrete. Primul eveniment este dedicat Zilei Naţionale a Copiilor Născuţi Prematur, organizat cu implicarea Mirabelei Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, şi cu participarea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
19:20
Selecţionerul american Mauricio Pochettino i-a avertizat pe jucători că „nimeni nu se poate simţi în siguranţă” în ceea ce priveşte şansele de a face parte din echipa finală pentru Cupa Mondială de anul viitor, care se va desfăşura pe teren propriu.
18:50
Tatăl fetiţei de doi ani care a murit la o clinică din Bucureşti după ce a fost sedată pentru o intervenţie stomatologică îi acuză pe reprezentanţii unităţii medicale că ar fi încercat să ascundă dovezi şi că ar fi chemat pe cineva care ştie să umble la sistemul de monitorizare video. De asemenea, el mai susţine că reprezentanţii clinicii ar fi chemat avocatul înainte ca ei să afle că fetiţa lor murise deja.
18:50
O locuinţă din judeţul Olt a fost distrusă într-un incendiu izbucnit, sâmbătă după-amiază, iar pompierii au stabilit că focul a pornit de la un garaj şi s-a extins apoi la casă. În incendiu, au ars garajul, o maşina şi 250 de metri pătraţi din acoperişul casei. Pompierii au reuşit să stingă incendiul după trei ore.
18:40
Reprezentativa României formată din juniori născuţi începând cu 1 ianuarie 2007 a remizat cel de-al doilea meci din drumul spre Campionatul European U19 de anul viitor, sâmbătă, scor 1-1 cu Finlanda.
18:30
Autorităţi şi locuitori ai municipiului Braşov au marcat, sâmbătă, 38 de ani de la revolta anticomunistă din 15 Noiembrie, când muncitorii de la întreprinderea de autocamioane, urmaţi de alţi braşoveni, au ieşit în stradă cerând plecarea regimului comunist.
18:30
Campioana CSM Bucureşti a învins şi sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Sola HK, scor 34-31 (20-12), în etapa a VIII-a a Ligii Campionilor. Este a patra victorie a campioanei României şi, totodată, ultimul meci din competiţie în acest an.
18:20
Ministrul Sănătăţii propune realizarea unui „consorţiu administrativ spitalicesc” în Ploieşti, unde spitale publice cu administrare diferită au săli de operaţie, secţii cu activitate simlară, dar se confruntă cu deficit de personal. În urma unei vizite făcute la mai multe spitale din judeţul Prahova, ministrul constată că „transformarea este vizibilă” şi că banii accesaţi prin PNRR au început deja să schimbe lucrurile.
18:20
Italianul Jannik Sinner, numărul 2 mondial, s-a calificat sâmbătă pentru a treia oară consecutiv în finala Turneului Campionilor, învingându-l sâmbătă, la Torino, pe australianul Alex De Minaur, locul 7 ATP.
18:20
Echipa naţională a Belgiei a încheiat la egalitate sâmbătă, în deplasare, scor 1-1, cu echipa naţională din Kazahstan, în cadrul grupei J a calificărilor Cupei Mondiale 2026.
18:20
Thailanda va continua negocierile pentru finalizarea unui acord comercial reciproc cu Statele Unite, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al guvernului, precizând că discuţiile vor rămâne separate de problemele legate de disputa de frontieră cu Cambodgia, transmite Reuters.
17:50
O alunecare de teren produsă în provincia Java Centrală din Indonezia a ucis şase persoane, iar alte 17 sunt date dispărute, a relatat sâmbătă agenţia de presă de stat Antara, după ploi abundente şi prelungite, transmite Reuters.
17:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă, în urma unei vizite făcute la Ploieşti, că Spitalul de Pediatrie din oraş, a cărui clădire se află în administrarea Primăriei, are echipamente medicale performante, achiziţionate prin Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă (PNRR) însă care nu pot fi utilizate la capacitatea maximă pentru că administraţia locală nu a reuşit, de un an de zile, să instaleze un transformator care să permită utilizarea acestora. „Dacă domnul primar are nevoie de sprijin în instalarea transformatorului, pot să vin şi eu personal să îl ajut, ţinând cont că într-un an de zile nu a reuşit să finalizeze documentaţia, care este simplă”, spune Alexandru Rogobete.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.