Bilete de autobuz și tramvai prin aplicație - sistemul redevine funcțional în toate orașele
Profit.ro,
18 noiembrie 2025 11:20
Aplicația de pe telefon prin care pot fi cumpărate bilete pentru transportul în comun în peste de orașe din țară este din nou funcțională global.
• • •
Alte ştiri de Profit.ro
Acum o oră
13:30
Vlad Săbădus, director divizia agricultură Carmistin The Food Company, vine la Maratonul agriculturii # Profit.ro
Carmistin The Food Company vine la „Maratonul agriculturii” în data de 20 noiembrie.
13:20
Bitcoin a coborât sub pragul de 90.000 de dolari pentru prima dată în ultimele șapte luni, în contextul unei aversiuni crescânde față de activele riscante în rândul investitorilor, care s-a transmis și în piețele de acțiuni.
13:20
Plauru rămâne în stare de alertă, chiar dacă a fost stins incendiul de pe nava aflată pe malul ucrainean al Dunării lovită de drone în timpul unui atac în cursul nopții de duminică spre luni, în condițiile în care la bordul acesteia mai sunt peste 3.000 de tone de combustibil, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.
Acum 2 ore
13:10
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR, a ajuns la 5,0859 lei, de la 5,0844 lei, înregistrat luni.
13:00
Ludovic Orban a fost revocat din funcția de consilier prezidențial de către președintele Nicușor Dan.
12:50
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că urmează reforma pensiilor speciale din zona militară.
12:40
Grupul polonez LPP a deschis lângă București un depozit e-commerce automatizat, cu o suprafață de 65.000 metri pătrați.
12:30
Șeful Complexului Energetic Valea Jiului a fost demis, la câteva zile după probele de repornire a termocentralei Paroșeni # Profit.ro
Consiliul de Administație al companiei de stat Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), controlată integral de Ministerul Energiei și care grupează minele de huilă din zonă și termocentrala Paroșeni, l-a demis din funcție pe directorul general al societății, Eduard Mija.
12:30
Renault a prezentat versiunea de serie a noului Renault Trafic Van E-Tech Electric.
12:20
Producția globală de vin a înregistrat în 2025 un avans de 3%, fapt ce marchează o recuperare, modestă, după recolta extrem de slabă din 2024.
Acum 4 ore
12:10
FOTO Bolojan, despre prețurile mari la energie: Fără soluții de stocare, ajungem să avem surplus la prânz și importuri scumpe seara # Profit.ro
România se confruntă cu lipsa capacităților de stocare și conectivitatea redusă cu piețele vest-europene, factori care influențează prețurile la energie pentru consumatori, a arătat premierul Bolojan într-o întrevedere cu Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale a Energiei (AIE), aflat în prima sa vizită oficială în România.
12:10
Atenție, șoferi! Sistemul de monitorizare rutieră va fi extins – Se vor colecta imagini de la toate camerele montate de autoritățile locale, dar și trimise de șoferi din trafic. ”Nu, nu este vorba de «Big Brother»" # Profit.ro
Sistemul ”E – Sigur – Sistem Integrat de Monitorizare Rutieră” va fi extins, urmând a se colecta imagini de la toate camerele montate de autoritățile locale, dar și trimise de șoferi din trafic.
12:00
Impactul OUG 33/2025 asupra restituirii contribuției la Fondul de Tranzitie Energetică sau Taxa pe Energie: Avocați: 80% din FTE poate ajunge din nou la Curtea Constituțională # Profit.ro
Între septembrie 2022 și martie 2025, producătorii de energie electrică au plătit o Contribuție de 100% la Fondul de Tranziție Energetică (FTE) pe venitul suplimentar obținut peste un anumit prag (inițial 450 RON/MWh, apoi 400 RON/MWh)
12:00
TABEL România ocupă un loc fruntaș în clasamentul țărilor cu cei mai mulți angajați plătiți cu salariul minim # Profit.ro
România se află pe locul 4 în Uniunea Europeană în topul țărilor cu cei mai mulți angajați plătiți cu salariul minim.
11:40
Olena Zelenska, șoția președintelui Ucrainei, a declarat că țara are cea mai scăzută rată a natalității din istorie din cauza invaziei rusești - aproximativ 0,8-0,9 copii pe femeie, relatează Ukrinform.
11:40
Gazprom, printr-o filială, a preluat o participație de 51% a producătorului rus de automobile de lux Aurus.
11:20
Bilete de autobuz și tramvai prin aplicație - sistemul redevine funcțional în toate orașele # Profit.ro
Aplicația de pe telefon prin care pot fi cumpărate bilete pentru transportul în comun în peste de orașe din țară este din nou funcțională global.
11:20
Prognoza pentru perioada următoare a fost actualizată, iar meteorologii anunță vreme rece și precipitații mixte.
11:10
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
11:10
Companiile românești Cargosfalt și FLX-SSR lansează, în premieră pentru Europa, un proiect-pilot integrat dedicat siguranței rutiere.
11:10
Databricks, co-fondat de români - una dintre cele mai valoroase companii private din lume. Discută să ajungă la o evaluare de peste 130 miliarde dolari # Profit.ro
Databricks, startup american de inteligență artificială cu sediul în Statele Unite, dar care are în echipă doi fondatori români, poartă discuții pentru a strânge capital la o evaluare de peste 130 de miliarde de dolari,
11:10
Jensen Huang, directorul general Nvidia, anunță că în luna octombrie compania are comenzi în valoare de 500 de miliarde de dolari pentru 2025 și 2026 cumulat.
11:00
Coaliția de guvernare a decis că pensiile magistraților vor fi 70% din salariul net, spune Kelemen Hunor # Profit.ro
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că reforma pensiilor magistraților va menține același cuantum al pensiilor ca în proiectul respins de CCR.
11:00
ANAF a început să blocheze conturi și să sechestreze bunuri când emite decizii de impunere în verificările documentare # Profit.ro
ANAF și-a schimbat abordarea în cadrul verificărilor documentare, procedura în care contribuabilul nici măcar nu este notificat că este controlat.
10:50
Fotografia macro îți cere precizie. La rapoarte de mărire mari, adâncimea de câmp devine milimetrică, iar orice vibrație rupe claritatea.
10:20
Schwarz IT: Europa are nevoie de încredere în sine pentru a-și construi propriul viitor digital # Profit.ro
Schwarz IT, furnizorul intern de soluții și servicii IT al Grupului Schwarz, a participat la ediția din acest an a GoTech World, cel mai amplu eveniment de business și tehnologie din Europa Centrală și de Est.
Acum 6 ore
10:10
Predicțiile meteo pe care utilizatorii le găsesc în produsele Google vor beneficia de aportul unui model lingvistic care ar trebui să ofere informații mai corecte și mai rapid.
10:00
Surorile gemene Kessler, vedete ale anilor '60, au murit împreună, prin sinucidere asistată # Profit.ro
Alice și Ellen Kessler, gemenele celebre pentru carierele lor internaționale ca artiste și dansatoare, au murit la vârsta de 89 de ani.
10:00
Patria Bank a încheiat primele nouă luni din 2025 cu un profit net de 36,3 milioane lei, în creștere cu 33% față de aceeași perioadă a anului precedent, în timp ce venitul net bancar a urcat la 183,5 milioane lei, cu 15% mai mult față perioada similară din 2024.
09:50
VIDEO Ucraina contraatacă pe frontul energetic: Mari termocentrale lovite în Donețk-ul ocupat de ruși. Sute de mii de locuitori rămași fără curent electric # Profit.ro
Forțele armate ale Ucrainei au atacat în ultimele 2 nopți mai multe obiective energetice din regiunea Donețk, ocupată de Rusia, pagubele provocate de drone lăsând fără curent electric sute de mii de locuitori.
09:40
Miliardarul american Jeff Bezos va fi la conducerea unui startup numit Project Prometheus, după ce a renunțat să mai fie CEO-ul Amazon.
09:30
Persoanele evacuate din Ceatalchioi se pot întoarce acasă. Pentru localitatea Plauru riscul rămâne ridicat # Profit.ro
231 de persoane din Ceatalchioi care au plecat singure sau au fost evacuate de autorități deoarece exista riscul producerii unei explozii la nava încărcată cu GPL care fusese lovită de o dronă și a luat foc pe malul ucrainean al Dunării se pot întoarce în locuințele lor.
09:20
Distribuitorul de materiale de construcții Sipex ridică o fabrică în România, investiție de 20 milioane de euro # Profit.ro
Distribuitorul de materiale de construcții Sipex, listat la Bursa de Valori București pe piața AeRO, a avansat în trimestrul trei cu planurile privind construirea unei unități de producție, la Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, fiind obținute toate avizele pentru depunerea documentației PUZ.
09:20
Societe Generale, proprietarul BRD, demarează un nou program de răscumpărare de acțiuni în valoare de un miliard de euro # Profit.ro
Grupul bancar Societe Generale, proprietarul BRD, a prezentat un nou program de răscumpărare de acțiuni, în valoare de un miliard de euro (1,2 miliarde de dolari), un impuls pentru investitorii care se așteaptă la mai multe recompense, transmite Bloomberg.
09:10
Vinul zilei: un cupaj alb din Republica Moldova, un vin apreciat și premiat, cu note florale, de citrice, caise și piersici coapte. Savuros alături de fructe de mare, brânzeturi sau deserturi ușoare # Profit.ro
Recomandarea de azi, Piatra Albă 2023, este un vin alb sec, premiat internațional, de la o cramă din Republica Moldova, recunoscută în peisajul viticol local.
09:00
Producătorul de mobilă PGS SOFA & CO SRL Oradea a primit o amendă de 8.000 euro de la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
08:50
Marca Pele va fi cumpărată de NR Sports, companie deținută de Neymar și tatăl său.
08:40
Aplicația Apple Sports, care oferă informații și rezultate în timp real din mai multe sporturi, este acum disponibilă și în țara noastră.
08:30
Ilie Ilașcu, fost deținut politic încarcerat timp de 9 ani de regimul de la Tiraspol, a încetat din viață la vârsta de 73 de ani.
08:20
STOICA & ASOCIAȚII a câștigat trei premii la Romanian Legal Awards, inclusiv marele trofeu - „Firma de avocatură a anului” # Profit.ro
În cadrul galei „Romanian Legal Awards”, societatea de avocați STOICA & ASOCIAȚII a obținut trei distincții, într-un an cu o semnificație specială: celebrarea a 30 de ani de la fondarea firmei.
Acum 8 ore
08:00
VIDEO Profit.ro TV Academia de Guvernanță - AI între etică, competitivitate și putere: România, în căutarea unei guvernanțe pentru viitor # Profit.ro
România se află într-un moment strategic în ceea ce privește adoptarea inteligenței artificiale (AI), între presiunea globală, oportunitatea competitivă și responsabilitatea morală. Fără o strategie clară, fără leadership și fără standarde de guvernanță, tehnologia riscă să devină fie un accelerator riscant, fie o oportunitate ratată.
08:00
Operatorul prin cablu TV al Orange Romania, pe minus în ultimii doi ani, a fost capitalizat cu 1,5 milioane de euro. O tranșă similară este programată pentru luna decembrie # Profit.ro
Operatorul prin cablu TV NextGen Communications, parte a grupului Orange Romania, cu pierderi de 8,1 milioane de lei și afaceri de 92 milioane de lei în 2024, a fost capitalizat cu 1,5 milioane de euro, o tranșă similară fiind programată pentru luna decembrie a acestui an.
07:50
Facturile la curent ale oamenilor cu anumite venituri - compensate de primăriile și CJ-urile care sunt și prosumatori din surplusul de producție de energie injectat în rețele # Profit.ro
Primăriiile și consiliile județene care au și statut de prosumatori, dispunând de capacități proprii de generare de energie electrică regenerabilă, ar putea compensa facturile la curent ale consumatorilor vulnerabili care domiciliază în jurisdicțiile lor din surplusul propriu de producție, potrivit unui proiect de modificare a Legii energiei, adoptat tacit de Camera Deputaților, în calitate de primă cameră sesizată, și analizat de Profit.ro.
07:40
VIDEO Cărți la preț mic. Florentina Ion, fondatoarea Didactica Publishing House: Avem o cifră de afaceri mai mare, însă nu reprezintă o vânzare mai bună. Suntem încă pe ultimul loc în Europa la consumul de carte - Profit.ro Live TV # Profit.ro
Interesul pentru carte se menține puternic în perioada campaniilor de reduceri, consumatorii orientându-se atât către achizițiile pentru uz propriu, cât și spre cele destinate cadourilor, a explicat Florentina Ion, fondatoarea editurii Didactica Publishing House (DPH). Potrivit acesteia, în primele trei zile de Black Friday, vânzările s-au menținut la nivelul anului trecut, însă valoarea coșului mediu a crescut de la aproximativ 130 de lei în 2024 la 200 de lei în 2025.
07:40
Noul diesel, românii au ales: Mașinile hibrid au cucerit jumătate din piața auto din România. Hibridele înlocuiesc vechile mașini cu motorină, poluante și zgomotoase # Profit.ro
Românii au ales, în tranziția forțată la motoarele electrice, propulsia hibridă, care le aduce și consum mai mic de combustibil, și autonomii mari, înlocuind cu succes motorizările diesel, relevă datele analizate de Profit.ro.
07:30
Comisia Europeană, mesaj pentru România privind o înghețare a salariului minim: Este de competența statelor membre. O decizie nu poate încălca directiva UE # Profit.ro
O eventuală decizie a Guvernului de a îngheța salariul minim nu ar încălca reglementările europene și nu ar putea conduce la o procedură de infringement, întrucât Directiva UE privind salariul minim nu stabilește nivelul salariilor minime și nu obligă niciun stat membru să le majoreze, a transmis un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Profit.ro. Competențele privind stabilirea salariului minim sunt ale statelor membre UE.
07:20
Situație tot mai gravă la producătorul de căldură al Craiovei: penalități de 600 milioane lei pentru certificate CO2 neachiziționate și cărbune ″pe caiet″ de la rezerva de stat # Profit.ro
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM,) din cadrul ministerului de resort, i-a impus plata de penalități de 596,4 milioane lei, pentru neîndeplinirea la termen a obligației de achiziție a 905.095 certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pentru energia fosilă produsă anul trecut, companiei de stat Electrocentrale Craiova, controlată de Ministerul Energiei, producătorul de energie termică și electrică al municipiului doljean, cel care asigură agentul termic pentru sistemul centralizat de încălzire al capitalei Olteniei, dar și aburul tehnologic pentru platforma industrială Ford.
07:10
GRAFIC România dublează exportul de benzină spre Ucraina, redevenind cel mai important furnizor al Kievului grație OMV Petrom # Profit.ro
Pentru prima dată în ultima jumătate de an, România a depășit, în octombrie, Polonia și Lituania, devenind principalul furnizor de benzină al Ucrainei, în special ca urmare a majorării considerabile a livrărilor OMV Petrom, relevă date analizate de Profit.ro.
07:00
Companie românească salvată - Imobiliarii israelieni de la Hagag intră în industria românească a gazelor naturale salvându-și un contractor major de lucrări de construcții aflat în concordat preventiv # Profit.ro
Compania imobiliară israeliană Hagag Europe Development și-a anunțat acum intrarea pe piața locală a energiei, prin preluarea societății românești BTD Distribuție și Furnizare, operator de rețele de distribuție de gaze naturale, furnizor de gaze și prestator autorizat de lucrări pentru instalații de gaze.
Acum 12 ore
06:10
Împrumut de la o bancă de stat, cu garanție de stat. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.