Aramco semnează acorduri preliminare de peste 30 de miliarde de dolari cu companii americane

News.ro, 19 noiembrie 2025 20:40

Saudi Aramco a anunţat miercuri că a semnat 17 acorduri preliminare cu firme din Statele Unite, având o valoare potenţială cumulată de peste 30 de miliarde de dolari, în timpul vizitei la Washington a prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, transmite Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 30 minute
21:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susţine demersul preşedintelui Nicuşor Dan de a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă care introduce un nou Registru Unic Electronic de Boli Transmisibile pe motiv că acest instrument reprezintă o ”ingerinţă disproporţionată” în viaţa privată, contrară articolului 26 din Constituţie. Alexandru Rogobete aminteşte că, încă de la începutul legiferării acestui instrument, a atras atenţia asupra faptului că registrul nu este echivalentul dosarului electronic de sănătate şi că nu este normal ca angajaţii mai multor instituiţi să aibă acces la acesta.
21:40
Adunarea Generală a ONU a îndemnat miercuri toate naţiunile să instaureze o armistiţiu pe durata Jocurilor Olimpice de iarnă din Italia, afirmând că încetarea luptelor pe durata unuia dintre cele mai importante evenimente sportive din lume poate fi „un instrument de promovare a păcii, dialogului, toleranţei şi reconcilierii”, relatează AP.
21:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le răspunde celor care îl acuză că ”pune presiune” pe sistemul medical făcând controale frecvente în spitale, el amintind că sistemul românesc de sănătate are o problemă în ceea ce priveşte respectarea protocoalelor. ”Nu m-a impresionat această observaţie, dar spun clar că am ajuns aici tocmai pentru că ani la rând nimeni nu a verificat dacă aceste protocoale sunt respectate sau nu, dacă ele există sau nu, dacă oamenii de acolo ştiu de existenţa lor şi dacă sunt trainuiţi să le aplice sau nu”, afirmă ministrul.
21:30
Echipa SCM Craiova a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia belgiană Greenyard Maaseik, scor 3-2, în manşa retur din turul I preliminar al CEV Cup. SCM Craiova a ratat însă calificarea mai departe.
21:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susţine demersul preşedintelui Nicuşor Dan de a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă care introduce un nou Registru Unic Electronic de Boli Transmisibile pe motiv că acest instrument reprezintă o ”ingerinţă disproporţionată” în viaţa privată, contrară articolului 26 din Constituţie. Alexandru Rogobete aminteşte că, încă de la începutul legiferării acestui instrument, a atras atenţia asupra faptului că registrul nu este echivalentul dosarului electronic de sănătate şi că nu este normal ca angajaţii mai multor instituiţi să aibă acces la acesta.
Acum o oră
21:10
Vicecampioana CSM Oradea a încheiat meciurile din grupa C a FIBA Europe Cup cu o victorie, miercuri, pe teren propriu, cu formaţia Aliaga Petkimspor, scor 77-71 (43-37), calificându-se direct, de pe primul loc, în Top 16. Corona Braşov şi CS Vâlcea ratează faza următoare.
21:00
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, afirmă că noile mecanisme financiare care vor fi implementate în ceea ce priveşte plata unităţilor sanitare cu paturi încurajează formarea de consorţii de unităţi sanitare, care să funcţioneze în mod complementar, atât în ceea ce priveşte asigurarea serviciilor medicale, cât şi în ceea ce priveşte achiziţiile, estimările fiind că, în acest mod, unităţile sanitare publice cu paturi vor avea cheltuieli mai mici.
21:00
Ucraina a atacat Rusia cu rachete americane de tip ATACMS - pentru prima oară de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă -, fără ca autorităţile ucrainene să ofere vreun detaliu despre ţinte, însă potrivit mai multe surse citate de bloguri specializate în apărare aceste atacuri au vizat oraşul Voronej, situat la aproximativ 170 de kilometri nord-est de Ucraina, relatează RFI.
21:00
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, afirmă că problema asigurării asistenţei medicale de către medicii de familie este una care ”îngrijorează” de peste un deceniu, pentru că de la un an la altul numărul acestora este tot mai mic.
Acum 2 ore
20:50
Spitalele din categoriile trei şi patru vor trebui să se ”reconfigureze”, odată ce unităţile sanitare cu paturi vor fi plătite în funcţie de performanţă, afirmă Horaţiu Moldovan, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). El explică faptul că sumele alocate de la bugetul public pentru influenţele salariale în sistemul public de sănătate au crescut, într-un deceniu, de la 100 de milioane de lei la 17 miliarde de lei.
20:40
Saudi Aramco a anunţat miercuri că a semnat 17 acorduri preliminare cu firme din Statele Unite, având o valoare potenţială cumulată de peste 30 de miliarde de dolari, în timpul vizitei la Washington a prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, transmite Reuters.
20:40
Echipele Universitatea Cluj şi CSM Bucureşti au obţinut victorii, miercuri, în prima manşă din turul I al Cupei României. Meciurile retur vor avea loc în 10 decembrie, iar sferturile de finală vor începe o săptămână mai târziu.
20:30
Un număr de 26 de brazi vor fi montaţi în municipiul Iaşi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar alţi 850 de brazi în ghivece vor fi ornaţi şi amplasaţi în toate cartierele. Iluminatul festiv de sărbători în centrul Iaşiului va fi aprins în 1 decembrie.
20:20
Echipa Arcada Galaţi a câştigat şi miercuri, în deplasare, meciul cu formaţia finlandeză Levoranta Sastamala, scor 3-1, în manşa retur din turul I preliminar al Challenge Cup. Cu dublă victorie, Arcada Galaţi se califică în faza 16-lor competiţiei.
20:00
Fostul căpitan al naţionalei Angliei, David Beckham, a semnat un parteneriat pe mai mulţi ani cu Bank of America pentru promovarea programelor sportive globale înaintea Cupei Mondiale FIFA din America de Nord, au anunţat el şi banca, potrivit Reuters.
Acum 4 ore
19:40
Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, a demisionat miercuri din consiliul de administraţie al OpenAI, la câteva zile după publicarea unor emailuri care arătau corespondenţe între el şi infractorul sexual Jeffrey Epstein, transmite CNBC.
19:40
Premierul Ilie Bolojan transmite, miercuri, că măsurile de redresare pe care le-au luat până acum funcţionează, el precizâns că veniturile bugetare cresc, cheltuielile scad iar România e pe calea cea bună.
19:40
Apărarea Civilă din Fâşia Gaza anunţă miercuri 11 morţi în bombardamente israeliene în întreaga enclavă, în care armata israeliană a anunţat că desfăşoară atacuri împotriva Hamas, ca ripostă la ceea ce prezintă drept o încălcare a armistiţiului, relatează AFP. (Vom reveni)
19:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declară că, odată cu încheierea Concursului Naţional de Admitere în Rezidenţiat, avem acum o imagine clară asupra generaţiei care urmează să intre în sistemul medical, el precizând că se vede limpede că nivelul de pregătire creşte constant, de la un an la altul.
19:10
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi exprimă miercuri speranţa - într-o conferinţă de presă la Ankara, la finalul unei vizite în care voia să relanseze negocierile de pace aflate în impas cu Rusia - unei reluări a schimbului de prizonieri de război cu Moscova, relatează AFP.
19:10
Guvernul anunţă, miercuri, că noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor a fost publicat astăzi în procedură de transparenţă decizională şi arată că, având în vedere importanţa unui proces de legiferare rapid, îşi exprimă speranţa că procesul de avizare, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, se va derula cu celeritate.
19:00
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan cere miercuri o relansare a negocierilor - la Istanbul - în vederea unei încetări a focului între Rusia şi Ucraina, în timp ce atacurile ruse se intensifică, relatează AFP.
19:00
Internaţionalul norvegian Andreas Schjelderup, legitimat la Benfica, a fost condamnat miercuri în Danemarca la 14 zile de închisoare cu suspendare după ce a distribuit un videoclip cu caracter sexual în care apăreau minori, relatează AFP.
18:50
Naţionala României mai are o şansă de a se califica la Cupa Mondială de anul viitor prin intermediul meciurilor de baraj. Pentru a ajunge la turneul final, tricolorii trebuie să câştige două meciuri, semifinală şi finală, ambele disputate într-o singură manşă. Tragerea la sorţi a play-off-ului va avea loc joi, 20 noiembrie, începând cu ora 14:00, la sediul FIFA din Zurich.
18:30
Un feribot sud-coreean cu 267 de persoane la bord a eşuat miercuri pe o insulă nelocuită, în largul coastei de sud-vest a Coreei de Sud, anunţă Paza de Coastă, relatează AFP.
18:20
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri despre ”contracandidaţii de dreapta” din cursa pentru Primăria Capitalei că vedem în fiecare zi cum se îmbie unul pe altul să se retragă, azi zice Ciucu despre Drulă, mâine spune Drulă despre Ciucu. ”N-am văzut proiecte, lucruri despre Bucureşti, n-am văzut decât politică”, a mai spus Grindeanu.
18:10
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că atâta timp cât PSD-ul este la guvernare, salariile cresc, nu scad iar social-democraţii nu vor face parte din nicio guvernare care scade salariile. ”Dacă are de gând cineva să facă acest lucru, PSD-ul iese de la guvernare şi nu girăm aşa ceva”, a adăugat Grindeanu. El a vorbit ”despre apocalipsa de dreapta”, arătând că în urmă cu vreo 15 ani au mai fost anunţate, de către unii, tăieri de salarii la educaţie, la sănătate, la toată lumea.
18:10
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că lucrările pe lotul 1 al autostrăzii Focşani – Bacău (A7) sunt aproape de finalizare. Şeful CNAIR mai spune că pe cei 35,6 kilometri ai lotului Focşani - Domneşti Târg stadiul fizic în şantier a ajuns la 95%. „Dacă ritmul actual de lucru în şantier se va menţine, iar condiţiile meteorologice o vor permite, lucrările se vor finaliza până la sfârşitul acestui an”, anunţă Cristian Pistol.
18:10
Parlamentul Kosovo a eşuat miercuri să aleagă un Guvern, după luni de criză politică şi paralizie instituţională, lăsând să se întrevadă convocarea unor noi alegeri legislative, care să pună capăt crizei, relatează AFP.
18:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat miercuri, într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, că ”uneori burghezii din centrele oraşelor sunt cei care îi finanţează traficanţii de droguri”, citat de către o purtătoare de cuvânt a Guvernului, Maud Bregeon, relatează AFP.
Acum 6 ore
17:50
Emisarul special al lui Donald Trump Steve Witkoff nu urmează să se ducă în Turcia, anunţă miercuri un oficial american, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află la Ankara într-o încercare de a ”relansa” negocieri cu cu Rusia în vederea opririi Războiului din Ucraina, relatează AFP.
17:50
Premierul Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a declarat miercuri, despre posibilitatea ca Ludovic Orban să revină în PNL, că este o problemă care va ţine de viitor şi de discuţii care nu sunt astăzi pe agenda de priorităţi, el arătând că, în principiu, nu vede de ce un liberal cu state vechi nu s-ar putea reîntoarce în partid.
17:40
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a declarat, miercuri, cu ocazia unui eveniment dedicat gazelor din Marea Neagră - "Neptun Deep and the Future of European Energy Security: Romania's Contribution to a Resilient Union", organizat în Parlamentul European, că Neptun Deep este un proiect de importanţă europeană, nu doar românească, o resursă care va întări independenţa energetică a Uniunii şi va transforma România în cel mai mare producător de gaze din UE.
17:30
Un bărbat în vârstă de 40 de ani din municipiul Constanţa a fost reţinut de poliţişti, după a omorât o pisică şi apoi i-a aruncat trupul în faţa blocului.
17:30
Noi episoade din seria "Minunata şi năstruşnica lume a lui Gumball" vor fi difuzate din februarie 2026, a anunţat Cartoon Network. Produs de Hanna-Barbera Studios Europe, îndrăgita serie animată continuă cu alte 20 de episoade.
17:30
Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a sancţionat clubul Universitatea Cluj ca urmare a incidentelor de la meciul cu FCSB, disputat la 1 noiembrie, în Superligă.
17:20
Armata israeliană a anunţat miercuri - la o zi după ce a ucis cel puţin 13 persoane în Tabăra de Refugiaţi Palestinieni de la Ain Al-Hilweh, la Saida, potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii - că a ucis doi membri ai mişcării islamiste libaneze Hezbollah în atacuri pe care le-a comis marţi în sudul Libanului, unde Israelul desfăşoară atacuri cu regularitate în pofida unui armistiţiu în vigoare cu mişcarea proiraniană, relatează AFP.
17:10
Când vorbim despre jocurile video, performanţa hardware-ului joacă un rol capital în a-ţi oferi o experienţă cât mai captivantă şi fără întreruperi. Cu toate că procesoarele şi unităţile de stocare sunt importante, placa video rămâne esenţială într-un sistem de gaming pentru a rula cele mai noi titluri la setări înalte.
17:10
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că miercuri, 19 noiembrie 2025, au fost desemnaţi, prin tragere la sorţi computerizată, preşedinţii birourilor electorale alesecţiilor de votare şi locţiitorii acestora la alegerile locale parţiale din data de 7 decembrie 2025.
17:10
Un agent de poliţie din judeţul Prahova a fost lovit de un bărbat, în timpul unei intervenţii într-un local public. Agresiunea asupra poliţistului a avut loc în momentul în care agenţii au încercat să îl încătuşeze pe bărbatul care făcea scandal. Acesta a fost arestat preventiv, fiind inculpat pentru ultraj.
17:00
AG Weinberger va marca 40 de ani pe scenă cu spectacolul "Un Gringo pentru secolul XXI", susţinut în 2 decembrie, la Sala Pictura a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, începând cu ora 19.00, organizat de Fundaţia BlueSylvania.
17:00
Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei, acuză Ministerul Afacerilor Interne, condus de Cătălin Predoiu, că se preface prin noua ordonanţă de urgenţă că grăbeşte punerea în funcţiune a sistemului de monitorizare automată a traficului, dar de fapt totul rămâne blocat, deşi cadrul legal există de aproape un an, iar între timp, au loc noi accidente tragice.
16:50
Un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a fost exclus din magistratură, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins acţiunea împotriva CSM care hotărâse excluderea sa din rândul magistraţilor. Instanţa supremă şi-a motivat decizia prin faptul că magistratul şi-a încălcat obligaţia de imparţialitate într-un dosar în care era implicată o persoană cu care avea o relaţie apropiată. De asemenea, procurorului i se reproşează că a cerut unui poliţist să înregistreze o plângere a aceleiaşi persoane, pentru a instrumenta chiar el dosarul.
16:50
AG Weinberger va marca 40 de ani pe scenă cu spectacolul "Un Gringo pentru secolul XXI", susţinut în 2 decembrie, la Sala Pictura a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, începând cu ora 19.00, organizat de Fundaţia BlueSylvania.
16:50
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vizitat miercuri, împreună cu alţi oficiali, trupe israeliene desfăşurate în Siria - de cealaltă parte a liniei de demarcaţie între cele două ţări, care se află în continuare în stare de război -, anunţă Guvernul israelian, relatează AFP.
16:40
Auchan Retail România aduce şi la Oradea formatul de mare succes cu o politică agresivă de preţuri mici, ATAC Hiper Discount. Deschiderea are loc joi, 20 noiembrie, la ora 10:00. Hipermarketul din Oradea este cel de-al nouălea din reţeaua ATAC, inaugurată în 2024, şi propune orădenilor un model de cumpărături bazat pe preţuri mici la scară generalizată şi reduceri în cascadă pentru achiziţiile de volume mai mari.
16:30
Ministrul britanic al apărării, John Healey, a declarat miercuri că sunt pregătite „opţiuni militare”, în cazul în care nava spion rusă „Yantar” ar deveni o ameninţare, după ce vasul respectiv a îndreptat lasere către piloţii britanici trimişi să o monitorizeze, relatează Reuters.
16:20
Echipa naţională a României a învins selecţionata similară a Poloniei, scor 48-15 (20-10), în semifinalele turneului de consolare contând pentru Campionatul European U20, găzduit de Cehia.
16:10
Kremlinul a minimalizat miercuri informaţii publicate de „Axios” potrivit cărora Statele Unite lucrează la un plan de pace în 28 de puncte pentru Ucraina şi a declarat că nu există noutăţi de anunţat de la summitul din august dintre Vladimir Putin şi Donald Trump. În acest timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Ankara pentru discuţii referitoare la eventuale noi acorduri cu Moscova, iar joi se va întâlni la Kiev cu oficiali ai armatei americane, într-o nouă iniţiativă de relansare a negocierilor de pace cu Rusia, relatează Reuters.
16:10
Maidan, companie activă în catering pentru evenimente corporate şi private, catering industrial şi dezvoltare de produse gastronomice proprii, anunţă o investiţie totală de 1,2 milioane de euro, în modernizarea şi extinderea facilităţii de producţie din Crevedia, digitalizarea proceselor şi lansarea unei noi linii de produse ready to eat.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.