Curs BNR, 15 decembrie 2025. Leul românesc câştigă teren important în raport cu francul elveţian

ObservatorNews, 15 decembrie 2025 13:20

Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru luni, 15 decembrie 2025, iar cifrele arată că leul românesc a câştigat teren important în raport cu francul elveţian.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 5 minute
03:00
Zi de doliu în Australia, după atacul terorist în urma căruia au murit 15 oameni şi alţi 40 au fost răniţi. Autorii carnagiului sunt tată şi fiu, de origine pakistaneză, pe care autorităţile îi suspectează de legături cu gruparea teroristă ISIS.
Acum 6 ore
22:00
Friedrich Merz a spus că Uniunea Europeană riscă să își piardă capacitatea de a acționa dacă nu ajunge rapid la un acord pentru un împrumut de 210 miliarde de euro destinat sprijinirii Ucrainei.
21:20
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, luni, la sediul Ambasadei României din Helsinki, cu reprezentanți ai comunității românești din Finlanda, cărora le-a transmis un mesaj de optimism privind evoluția României. Șeful statului a afirmat că, pe termen lung, țara înregistrează progres și o maturizare a societății, chiar dacă pe termen scurt există "oscilații mari", specifice unui "popor latin emoțional".
21:10
Un bărbat aflat pe motocicletă a fost oprit de grănicerii ucraineni în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera în România. Incidentul a avut loc la punctul de control Porubne, unde forțele de ordine au intervenit rapid pentru a-l reține, se arată într-o declaraţie a Serviciul de Stat al Gărzii de Frontieră din Ucraina, postată pe contul oficial de X.
Acum 8 ore
21:00
Mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său, aduşi în ţară din Dubai în 20 noiembrie, rămân în arest, după ce Curtea de Apel Bucureşti le-a respins, luni după-amiază, cererile privind înlocuirea arestării cu o măsură preventivă mai uşoară.
20:50
Zi de doliu în Australia, după atacul terorist în urma căruia au murit 15 oameni şi alţi 40 au fost răniţi. Autorii carnagiului sunt tată şi fiu, de origine pakistaneză, pe care autorităţile îi suspectează de legături cu gruparea teroristă ISIS.
20:50
Autoritățile bulgare au început operațiunea de securizare și remorcare a unui petrolier din așa-numita "flotă fantomă" a Rusiei, navă sancționată de Occident și avariată în urma unui atac cu drone ucrainene, relatează AFP, citat de Agerpres. Petrolierul, ajuns în apele teritoriale ale Bulgariei după ce a fost remorcat din largul Turciei, este considerat un potențial risc pentru navigație și pentru mediul marin.
20:40
Programul Rabla revine. Înscrierile pentru vaucere încep marţi pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu. Peste 2.000 de oameni pot primi tichete pentru mașini cu motor clasic şi o mie, pentru vehicule electrice. Banii provin din fondurile nealocate în cazurile dosarelor respinse sau a înscrierilor nefinalizate.
20:40
Babka, reţeta poloneză de cozonac însiropat, se reinventează! Cu limoncello, zmeură, fistic, vişine sau vanilie, cofetarii propun combinaţii infinite. Şi sunt tot mai mulţi curioşi care vor să-şi impresioneze musafirii! În ultimii ani, cererea pentru acest desert aproape că s-a dublat la noi în ţară.
20:30
Mai este puţin până o să ne aşezăm cu toţii la masa de Crăciun. Cum toate s-au scumpit în ultima perioadă, şi pentru meniul de sărbători plătim mai mult. Fie că facem pregătirile acasă, fie comandăm. Cât despre restaurant, nici nu mai încape vorbă. Pentru mulţi e deja un lux.
20:30
Ca să atragă mai mulţi clienţi, băncile folosesc o porţită lăsată deschisă de reglementările Băncii Naţionale. Dau credite şi permit celor cu venituri mari să se îndatoreze peste limita fixată de BNR. Atraşi de mirajul unui împrumut, unii pot ajunge în situaţia în care ratele înghit 70% din salariu, în loc de 45%, plafonul maxim.
20:20
De trei zile deja, Spitalul de Copii din Iaşi funcţionează în regim de avarie, fără apă la robinete. Operațiile au fost amânate, iar internările sistate, după ce o bacterie extrem de periculoasă a fost descoperită în țevile de apă. Este acelaşi spital unde opt copii au murit infectați cu o altă bacterie într-o singură lună. Ministrul Sănătăţii spune că marţi vom avea şi un rezultat al analizelor de apă.
20:20
Ordinele de protecţie pentru victimele violenţei domestice sunt misiune imposibilă, aproape, pentru mulţi poliţişti. Emiterea lor durează opt ore în unele cazuri. În plus, există agenţi care nu izbutesc să explice victimelor de ce le ajută un astfel de ordin. Sub protecţia anonimatului, un poliţist a povestit pentru Observator cât de greu funcţionează sistemul care ar trebui să salveze vieţi.
20:10
Câştigătorul alegerilor pentru Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost invitatul Sandrei Stoicescu, luni seară, înr-o ediţie specială Observator, pentru a vorbi despre planurile sale reale pentru Capitală. Ciprian Ciucu a deschis discuţia vorbind despre problemele de la buget. Viitorul Primar General a recunoscut că a trăit "un mic şoc".
19:40
Primul tunel de pe o autostradă de la noi este aproape gata şi ar putea fi deschis cu jumătate de an înainte de termen, în apropiere de Curtea de Argeş. Veştile bune se opresc, însă, aici. Autostrada Sibiu - Piteşti este încă departe de inaugurare.
19:30
Tir încrucişat în parlament. Cabinetul Bolojan a fost astăzi sub asediul Opoziţiei şi al partenerului de guvernare PSD. A rezistat unei moţiuni de cenzură introduse de AUR, deşi politicienii lui George Simion au venit cu mingi le ei şi le-au pasat social-democraţilor.
19:30
Haos în gara de nord. Un bărbat s-a urcat pe clădirea înaltă de peste 20 de metri şi a început să arunce cu tencuială şi cărămizi în oameni şi maşini. A rănit o femeie şi a distrus două autoturisme. După ce a făcut prăpăd, a ameninţat că se aruncă în gol. A fost convins de negociatori să coboare şi are acum dosar penal.
19:20
Trupul neînsufleţit al Rodicăi Stănoiu a fost dezgropat, astăzi, pentru efectuarea autopsiei. Moartea acesteia este considerată suspectă de procurori, după ce mai mulţi apropiaţi au declarat că fosta ministră a Justiţiei era practic sechestrată de iubitul acesteia, în ultimele luni de viaţă. Mai mult, există şi bănuieli că ar fi lovit-o. Bărbatul, un jurist cu 50 de ani mai tânăr, a refuzat să comenteze acuzaţiile.
19:10
Magia Crăciunului e reală, dar puţină planificare cere şi ea. Un curier, de exemplu, ne-o poate strica cu totul cu o singură zi de întârziere. Aşa că dacă aveţi cadouri pe care doriţi să le trimiteţi rudelor sau prietenilor din ţară, să nu le lăsaţi pe ultima sută de metri. Ştim bine, volumul mare de colete și aglomerația din această perioadă ar putea să afecteze traseul şi timpul de expediere al coletului.
19:10
Președintele SUA, Donald Trump, este mulțumit de rezultatul discuțiilor dintre delegațiile din SUA și Ucraina. Informația este oferită pe surse de un oficial.
Acum 12 ore
18:20
Suntem în plin sezon de gripă, vaccinarea merge greu, iar medicii vin cu un avertisment şi mai îngijorător. Primele cazuri de aşa numita "super-gripă" au fost confirmate oficial și în România. Vorbim despre un virus mai agresiv decât cel de tip A, foarte contagios, care circulă deja în mai multe state europene și care a dus la o creștere rapidă a numărului de îmbolnăviri.
18:10
Ani la rând am fost convinși că IT-ul aduce bani mulți și siguranță. Că fără facultate și birou nu ai șanse la un salariu bun. Dar realitatea de acum din piața muncii arată altceva. Meseriile clasice, considerate mult timp "de mâna a doua", ajung astăzi să bată la salariu multe poziții de birou. Sudorii, electricienii sau mecanicii câștigă tot mai bine. Sunt puțini, foarte căutați și greu de înlocuit de inteligenţa artificială.
18:10
Regizorul american Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în casa lor din Brentwood, Los Angeles, iar anchetatorii iau în calcul un conflict violent în familie. Potrivit presei americane, cei doi ar fi fost uciși în urma unei altercații, iar fiul lor, Nick Reiner, a fost arestat și se află în custodia poliției.
18:00
Trupul fostului ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu, a fost deshumat luni, la cererea procurorilor. Iar răspunsul a venit la scurt timp, pe surse. Nu au fost constatate leziuni care să fi fost provocate prin lovituri, arată raportul medicilor legişti.
18:00
Într-o nouă postare pe Truth Social, Donald Trump pare să dea vina pe "Sindromul Tulburării Trump” al regizorului pentru moartea lui Rob Reiner și a soției sale, Michele.
17:30
Autoritățile americane anunţă că au dejucat o amenințare teroristă credibilă în weekend, arestând patru presupuși membri ai unui grup extremist radical pro-palestinian, acuzați că au planificat atentate cu bombă coordonate, de Revelion, în Los Angeles.
17:20
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a convocat judecătorii la consultări pe mai multe teme sensibile, printre care delegarea și detașarea magistraților, durata procedurilor judiciare, prescrierea faptelor și libertatea de exprimare a judecătorilor. Ultima tema este adusă în discuţie în contextul deciziei recente a CEDO în cazul Cristi Danileț, care a stabilit că magistrații pot comenta public, inclusiv pe rețelele sociale, subiecte de interes general.
17:00
Un bărbat din județul Botoșani se află de peste un an într-un blocaj administrativ, după ce greșeli succesive în actele de stare civilă i-au schimbat oficial numele. Fără certificat de naștere valid și cu doar un act de identitate provizoriu, omul nu își mai poate dovedi identitatea și este nevoit să aștepte soluționarea situației în instanță.
16:40
Scandalul din domeniul justiţiei a ajuns la Comisia Europeană. După zile întregi de acuzaţii şi de reacţii dure, Comisia Europeană a reacţionat, în exclusivitate pentru Observator, pe tema care dezbină din nou societatea.
16:30
În timpul negocierilor de la Berlin, negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarul şi ginerele lui Donald Trump, au exercitat presiuni asupra reprezentanților ucraineni, cerându-le să renunțe la partea din Donbas aflată sub controlul Ucrainei, dezvăluie AFP, citând o persoană familiarizată cu discuțiile. 
16:30
Scandalul din domeniul justiţiei a ajuns la Comisia Europeană. După zile întregi de acuzaţii şi de reacţii dure, Comisia Europeană a reacţionat, în exclusivitate pentru Observator, pe tema care dezbină din nou societatea.
16:20
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit, luni, pentru prima dată în sala de judecată, în dosarul în care sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Georgescu a venit la instanță însoțit de bodyguarzi, în timp ce Potra a fost adus din arest, sub escortă, după extrădarea din Dubai.
16:20
Ancheta internă declanșată după moartea unei fetițe de 2 ani, survenită în urma unei intervenții stomatologice, scoate la iveală deficiențe grave de ordin administrativ din cadrul Crystal Dental Clinic, potrivit Agerpres. Reprezentanții clinicii susțin că autorizația sanitară nu fusese finalizată, iar responsabilitatea ar fi aparținut exclusiv a doi angajați cu atribuții administrative, nu personalului medical.
16:10
Foarte mulţi ucraineni resping ideea organizării de alegeri în timpul războiului, în timp ce Donald Trump critică Kievul exact pentru acest motiv, iar Zelenski spune că nu se agață de putere.
16:10
Autorităţile din judeţul Vrancea sunt în alertă maximă, după ce un incendiu a izbucnit în apropiere de Drumul European E85, cunoscut şi drept "Drumul Morţii".
16:10
La doar câteva ore după atacul terorist de pe plaja Bondi din Sydney, care a zguduit Australia, un nou incident a amplificat tensiunile intercomunitare. Un cimitir musulman din suburbia Narellan a fost profanat cu capete de porc, un gest catalogat de poliție drept posibil act de ură, anchetat acum în contextul tragediei soldate cu zeci de victime.
16:00
Președintele AUR, George Simion, a atacat dur Guvernul Bolojan, luni, la dezbaterea moțiunii de cenzură, folosind ca exemplu numirea Monicăi Hunyadi în funcția de manager suport servicii la Exploatare Sistem Zonal Prahova. De la tribuna Parlamentului, liderul AUR a afișat o fotografie a acesteia și a susținut că astfel de numiri ar demonstra "incompetența" Executivului, acuzând premierul că girează persoane fără experiență la conducerea unor instituţii importante.
15:50
A fost stabilită cauza morții elevului de 18 ani de la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara, găsit fără viață în locuința sa, la câteva ore după ce se întorsese de la o petrecere de majorat. Potrivit concluziilor medicilor legiști, tânărul a murit în urma unui infarct, survenit brusc, în timp ce se afla acasă.
15:40
Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți într-o locuință din Los Angeles, iar surse apropiate familiei susțin că autorul ar fi chiar fiul lor, Nick. Poliția nu a confirmat oficial informația, însă tânărul de 32 de ani este în viață și este interogat de anchetatori, în timp ce Hollywood-ul este zguduit de dispariția uneia dintre figurile sale emblematice.
15:20
Vremea continuă să fie mai caldă decât cea specifică datei. Maximele se vor încadra între 3 şi 15 grade şi minimele între -9 grade. Iată prognoza meteo de mâine 16 decembrie. 
15:10
Pentru cei care iubesc natura şi vor o escapadă în mijlocul ei, hotelurile şi pensiunile din zonele frecventate intens de turişti nu mai sunt o opţiune. Mulţi aleg intimitatea unei cabane mici, amplasată în zone cât mai izolate, dar în care să aibă toate utilităţile moderne. Pozele de vacanţă din aceste locuri se viralizează, garantat
15:00
Ies la iveală detalii şi poveşti cutremurătoare după masacrul de pe plaja Bondi din Australia. Autorii atacului terorist erau tată şi fiu. Tatăl avea şase arme de foc înregistrate pe numele său. Sunt 15 morţi şi 40 de răniţi. Printre victime, o fetiţă de 10 ani care s-a stins la spital şi un bărbat care a supravieţuit Holocaustului. Bătrânul fost împuşcat mortal în timp ce îşi proteja soţia de gloanţe. Martorii au surprins şi un schimb de focuri de 10 minute cu poliţiştii, dar şi momentul eroic în care o persoană s-a aruncat asupra unuia dintre agresori şi l-a dezarmat. 
14:50
Peste 4.000 de kg de petarde au fost descoperite în timpul unor percheziții la depozitul unui bărbat din Bacău. Anchetatorii au evaluat marfa care urma să ajungă pe străzi la aproximativ 120.000 de lei.
14:40
Peste 4.000 de kg de petarde au fost descoperite în timpul unor percheziții la depozitul unui bărbat din Bacău. Anchetatorii au evaluat marfa care urma să ajungă pe străzi la aproximativ 120.000 de lei.
14:30
Ceea ce era doar un zvon a devenit acum o certitudine. Trupul Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiţiei a fost deshumat în această dimineaţă, la 12 zile de la moartea sa. Procurorii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă după ce au apărut suspiciuni privind modul în care a murit Rodica Stănoiu. Controversele sunt legate de faptul că apropiaţii fostei senatoare au susţinut că această avea urme de lovituri de corp.
14:30
La doar 10 ani, Flavia Dumitrașcu se numără printre copiii români care duc numele României pe cele mai înalte podiumuri ale competițiilor internaționale. Elevă a Școlii Gimnaziale „B. P. Hașdeu” nr. 22 din Iași, Flavia a obținut recent Titlul Suprem - Campionul Campionilor la International Mental Mathematics Championship - Horus 10, ediția 2025, desfășurată la Sharm El Sheikh, în Egipt.
14:20
Pentru cei care suferă de hipertensiune arterială, alimentația este un element cheie în gestionarea tensiunii. Adesea, perioada sărbătorilor aduce tentații culinare bogate în sare și grăsimi, care pot sabota eforturile de menținere a unei tensiuni sănătoase. Dar ce preparate de sărbători ar trebui evitate pentru a menține o dieta hipertensiune fără derapaje?
14:20
Doi tineri din Bacău care au vrut telefoane noi de sărbători, fără să plătească, au ajuns după gratii. Poliţiştii i-au prins în flagrant când încercau să deshidă cu ranga lockerele unui punct de ridicare.
14:10
A unsprezecea și ultima ediție din acest an a Programului de titluri de stat Fidelis, derulată în perioada 5 - 12 decembrie, a atras subscrieri de 1,49 miliarde lei, demonstrând încrederea românilor în abilitatea statului de a oferi instrumente sigure de economisire, a anunțat, luni, Ministerul Finanțelor, conform Agerpres.
14:10
Spitalul de Copii din Iași funcționează în continuare în regim de avarie. Toate internările și operaţiile care nu sunt urgențe majore au fost sistate, încă de vineri seara, după ce în două secţii mari,Terapie Intensivă şi Oncologie a fost descoperită o bacterie periculoasă, Piocianic, în apă de la robinet. S-au recoltat noi probe, iar rezultatul analizelor este aşteptat astăzi.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.