Nicușor Dan, anunț despre reformele României: „Au întârziat. Până la această oră, nu avem nici măcar proiectul de buget pe 2026”

Digi24.ro, 17 decembrie 2025 15:50

Urgența în această perioadă este ca România să aibă bugetul pe 2026, a anunțat, de la Londra, președintele Nicușor Dan. „Bugetul va intra într-un deficit poate puțin peste 6%, dar va demonstra piețelor financiare că țara este serioasă”, a precizat liderul de la Cotroceni, subliniind, în discuția despre aplicarea reformei Guvernului, că „aceasta a întârziat”. Nicușor Dan se află miercuri în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unde a avut o întâlnire cu reprezentanți români ai mediului de afaceri din Marea Britanie. Tot miercuri, președintele va zbura spre Belgia, unde participă la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care are loc la Consiliul European din Bruxelles.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 10 minute
18:40
Parlamentul ungar a votat miercurea o lege care ar putea obliga primăria capitalei Budapesta, aflată în lipsă de lichidităţi, să contracteze împrumuturi în condiţii neclare şi prin care actualul primar, un membru al opoziţiei, ar putea ajunge la închisoare, informează AFP.
18:40
O explozie violentă a distrus un apartament din Ural, Kazahstan, pe 12 decembrie, în timp ce pompierii încercau să stingă incendiul. Un pompier aflat la geamul apartamentului a supraviețuit ca prin minune, după cum arată imaginile devenite virale, relatează 7sur7.
Acum 30 minute
18:20
Coaliția a ajuns la un acord, la întâlnirea de miercuri a liderilor PSD, PNL USR și UDMR, privind creșterea salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026, reducerea cu 10% a sumei forfetare încasate de parlamentari, reducerea cu 10% și a subvențiilor pentru partide, cât și o reducere cu 0,5% a impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) începând cu 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestuia din 2027, au anunțat social-democrații.
Acum o oră
18:10
Guvernul a alocat, miercuri, peste 188 milioane lei pentru 74 de teatre, opere și filarmonici din 48 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe.
18:10
Comisia parlamentară germană pentru buget a aprobat miercuri contracte de apărare în valoare de peste 50 de miliarde de euro pentru următorii ani, în contextul în care războiul Rusiei în Ucraina exercită presiuni asupra țării pentru a-și majora cheltuielile militare, relatează Reuters.
18:00
Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, 17 decembrie, o ordonanță de urgență care modifică Legea nr. 239/2025 și stabilește noi reguli pentru aprobarea impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026, menținând în același timp actualul regim de impozitare a clădirilor rezidențiale până în 2027. Actul normativ vine pe fondul întârzierii celui de-al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, cauzată de amânarea unei decizii a Curții Constituționale, și are ca scop clarificarea situației până la finalul anului, astfel încât autoritățile locale și contribuabilii să știe din timp ce obligații fiscale vor avea.
18:00
Câteva zeci de documente confidenţiale au fost sustrase în timpul unui atac cibernetic care a afectat Ministerul de Interne francez timp de mai multe zile, a anunţat guvernul miercuri, conform AFP şi Reuters.
17:50
Guvernul a suplimentat, în ședința de miercuri, bugetul Ministerului Dezvoltării cu 2,4 miliarde lei pentru achitarea facturilor pentru investiții din programul „Anghel Saligny” sau PNDL I și II. 
Acum 2 ore
17:40
Premierul Ilie Bolojan a delcarat, miercuri, că România este ţara din Europa aflată pe penultimul loc ca pondere din populaţie activă implicată în economie şi doar Italia este în spatele nostru, pe ultimul loc, el precizând că în România lucrează prea puţini oameni.
17:40
Germania a inaugurat la Berlin primul centru comun de apărare împotriva dronelor, o structură menită să coordoneze rapid şi eficient acţiunea autorităţilor poliţieneşti şi militare, pe fondul creşterii numărului de incidente cu drone în apropierea infrastructurilor sensibile şi al intensificării ameninţărilor hibride.
17:40
Primăria Sectorului 2 anunţă lansarea programului „Blănoşii în siguranţă”, un demers dedicat protejării pisicilor, care vizează instalarea de adăposturi, precum şi întreţinerea şi igienizarea acestora.
17:40
Preşedintele Nicuşor Dan a spus miercuri, după întâlnirea cu oameni de afaceri români din Marea Britanie, că mesajul oamenilor de afaceri români din această țară este acela că e nevoie de o deschidere mai mare din partea statului român, de colaborare şi de parteneriate funcţionale. El a încurajat investitorii britanici să vină în continuare în România.
17:30
Senatul a adoptat miercuri, 17 decembrie, în calitate de for decizional, Ordonanța de urgență a Guvernului privind implementarea instrumentului european SAFE - „Acțiunea pentru Securitatea Europei”, care oferă asistență financiară statelor membre ale Uniunii Europene pentru accelerarea investițiilor publice urgente în domeniul apărării. Actul normativ a fost adoptat cu 79 de voturi pentru, un vot împotrivă și 36 de abțineri.
17:30
Fermierii din mai multe țări europene au organizat miercuri un protest cu utilaje agricole în fața sediului Parlamentului European de la Strasbourg, împotriva acordului comercial dintre Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur. Și fermierii români se opun acordului, se arată într-o scrisoare deschisă adresată premierului Ilie Bolojan.
17:30
Parlamentul European a votat o inițiativă cetățenească prin care se solicită ca dreptul la avort să fie garantat în toate țările Uniunii Europene. În România, demersul a adunat 70 de mii de semnături din partea susținătorilor.
17:30
Vladimir Putin, președintele Rusiei, i-a criticat miercuri pe liderii europeni, numindu-i „porcușori”, și a declarat că Rusia își va atinge obiectivele teritoriale în Ucraina fie prin diplomație, fie prin forță militară.
17:20
Membrii Parlamentului European (PE) au adoptat miercuri interzicerea în mod definitiv a tuturor importurilor de gaze naturale ruseşti în Uniunea Europeană - începând din toamna lui 2027 cel mai târziu -, cu scopul de a priva Rusia de resurse ale finanţării Războiului din Ucraina.
17:20
Președintele PSD Sorin Grindeanu spune că impozitul pe cifra de afaceri pentru companii ar putea fi eliminat pentru unele industrii marjă mică de profit, datr nu și pentru sectoru bancar. Social-democrații au susținut până acum acest impozit, în timp ce liberalii au cerut eliminarea lui.
17:10
Rușii trăiesc astăzi în „vremuri foarte prospere”, deoarece Vladimir Putin este „primul președinte ortodox de la epoca țaristă încoace”, a spus Kirill, capul Bisericii Ortodoxe Ruse. „Uneori chiar te gândești: Doamne, chiar se întâmplă asta?”, a spus ierarhul în timpul unei predici la Biserica „Sfântul Vladimir cel Mare” din Krîlațkoe. Potrivit lui Kirill, „acesta este cu adevărat un dar de sus”.
17:10
Ministrul de Externe al Poloniei, Radolaw Sikorski, a avut un schimb de replici acide cu Rusia pe rețelele de socializare, după ce purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Kremlinului a afirmat că Polonia își datorează independența liderului bolșevic Vladimir Lenin. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a declarat că „Lenin a fost în mare măsură arhitectul unui stat polonez independent”. Ea a adăugat: „Polonia contemporană ar putea fi numită Polonia lui Vladimir Ilici Lenin, Lenin a luptat pentru statalitatea poloneză, în timp ce activiștii de astăzi din Varșovia și-au sacrificat suveranitatea pentru «narațiunile» NATO”, scrie TVPWorld.
17:10
Starea de urgenţă a fost declarată în regiunea Odesa, din sud-vestul Ucrainei, din cauza întreruperilor de energie electrică provocate de bombardamentele ruseşti, a anunţat Oleh Kiper, şeful administraţiei militare regionale.
17:10
Tribunalul București a respins miercuri, 17 decembrie, contestația depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei primei instanțe de a rămâne sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară. Decizia este definitivă.
17:00
Senatul a adoptat, miercuri, în acord cu decizia CCR, proiectul de lege al Guvernului privind plata pensiilor private, în forma inițială, principala reglementare fiind aceea că toate persoanele, inclusiv bolnavii oncologici, care optează să retragă banii din Pilonul 2 - pilonul obligatoriu administrat privat - vor primi inițial doar 30% din sumă, iar restul eșalonat pe opt ani.
16:50
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege pentru consolidarea pilonului privat al sistemului de pensii, care include o subvenţie de stat garantată de 10 euro pe lună pentru copiii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, în ideea de a-i ajuta să dispună de un fond de economii la pensie, transmite EFE.
Acum 4 ore
16:40
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat că bursele sociale pentru studenţi vor continua să fie finanţate din fonduri europene, printr-o suplimentare de 60 de milioane de euro, bani care vor sprijini aproximativ 40.000 de studenţi şi vor contribui la prevenirea abandonului universitar în anul universitar 2025 - 2026.
16:30
Summitul liderilor UE de joi va pune la încercare capacitatea blocului de a rămâne unit sau dacă Donald Trump va reuși să-l divizeze. O dezbatere aprinsă între guvernele europene cu privire la utilizarea activelor rusești înghețate pentru a finanța reconstrucția Ucrainei scoate la iveală o diviziune mai profundă pe continent cu privire la modul de abordare a noii ordini mondiale și a presiunii fără precedent din partea SUA, notează Politico.
16:30
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avut parte de o surpriză vizibilă când l-a întâmpinat pe președintele mozambican Daniel Chapo la Roma. La sediul guvernului italian, Meloni și Chapo au stat împreună, făcând contrastul imposibil de ignorat.
16:30
Clădirea Palatului Parlamentului ar urma să fie scutită de plata impozitului pe clădiri pentru spațiile aflate în administrarea Camerei Deputaților și a Senatului, utilizate conform destinației aprobate de birourile permanente ale celor două Camere. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat, miercuri, 17 decembrie, de Senat. Proiectul a fost votat cu 77 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” și 6 abțineri.
16:10
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a publicat marți, 16 noiembrie, proiectele de ordine prin care propune modificarea tarifelor reglementate pentru transportul și distribuția energiei electrice, tarife care ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2026, după parcurgerea procedurilor de aprobare finală. Măsura vizează operatorul național de transport, Transelectrica, precum și cei patru mari distribuitori concesionari de energie electrică din România. În aproape toate regiunile țării sunt prevăzute scumpiri, singura excepție fiind Oltenia, unde ANRE a propus o reducere a tarifului de distribuție.
16:10
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la DigiFM, că „realitatea politică ne obligă să luăm în calcul blocuri cât de cât doctrinare mai mari”, referindu-se la o posibilă alianță electorală PNL-USR pe viitor. El a fost întrebat în cadrul interviului despre „userizarea” PNL și reîntoarcerea lui Ludovic Orban în partid dar și intrarea lui Dragoș Pîslaru (fost membru USR) în rândul liberalilor, aceștia doi fiind susținători ai lui Ciprian Ciucu, candidatul PNL care a câștigat Primăria Capitalei. 
15:50
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat marţi seară că nu va participa la summitul UE-Balcanii de Vest de miercuri de la Bruxelles, întrucât consideră că trebuie să protejeze interesele ţării sale, dar adăugând că Serbia îşi continuă drumul spre Uniunea Europeană, transmite miercuri Tanjug.
15:50
Desființarea pensiilor speciale pentru primari, date pe hârtie acum șase ani, pe timpul guvernului Dăncilă, urmează să intre în dezbatere. Nu au fost în plată niciodată, dar nici nu a fost vreun guvern care să le elimine pur și simplu. Acum este un proiect în Parlament în acest sens. Aceste pensii pot ajunge până la aproape 19.000 lei pentru foști primari, viceprimari sau șefi de consilii județene.
15:50
Urgența în această perioadă este ca România să aibă bugetul pe 2026, a anunțat, de la Londra, președintele Nicușor Dan. „Bugetul va intra într-un deficit poate puțin peste 6%, dar va demonstra piețelor financiare că țara este serioasă”, a precizat liderul de la Cotroceni, subliniind, în discuția despre aplicarea reformei Guvernului, că „aceasta a întârziat”. Nicușor Dan se află miercuri în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unde a avut o întâlnire cu reprezentanți români ai mediului de afaceri din Marea Britanie. Tot miercuri, președintele va zbura spre Belgia, unde participă la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care are loc la Consiliul European din Bruxelles.
15:50
Momente șocante într-o localitate din nordul Italiei: un cetățean moldovean de 32 de ani este acuzat de omor deosebit de grav, după ce a înjunghiat un bărbat italian de 55 de ani în fața barului acestuia. Tânărul ar fi venit pregătit cu un cuțit și o canistră cu combustibil. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere.  
15:40
Uniunea Europeană (UE) nu a emis şi nu a transmis României instrucţiuni, ordine sau obligaţii privind demolarea, dezafectarea barajelor sau golirea acumulărilor importante aflate pe teritoriul naţional, precizează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-un comunicat de presă publicat miercuri.
15:40
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, înaintea ședinței de Coaliție, că social-democraţii nu o mai susţin pe Diana Buzoianu în funcţia de ministru al Mediului şi că doresc schimbarea acesteia. El a explicat că „nu trebuie să ne agăţăm de protocoale atunci când este vorba de viaţa unor oameni”. 
15:30
Preşedintele Vladimir Putin a afirmat miercuri că, în cazul în care diplomaţia va eşua, armata rusă va cuceri pe cale militară ceea ce el a numit "teritorii ruseşti istorice" din Ucraina, referindu-se la cele patru regiuni ucrainene anexate de Moscova.
15:30
Viorica Dăncilă, fost prim-ministru şi fost lider al PSD, a devenit consilier în afaceri şi management.
15:30
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, înainte de şedinţa liderilor coaliţiei, că îşi doreşte să discute la această întâlnire despre ordonanţa-trenuleţ, despre creşterea salariului minim, despre eliminarea impozitelor pentru solarii. Grindeanu a adăugat că o altă temă de discuţie doreşte să fie pachetul de relansare economică pe care PSD l-a propus. 
15:20
Administrația instalată de Rusia în Crimeea ocupată a declarat că a preluat controlul asupra proprietăților aparținând boxerului ucrainean de categorie grea Oleksandr Usik, acuzându-l că a condamnat invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
15:20
Președintele Nicușor Dan a explicat miercuri, 17 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că problemele semnalate în sistemul de justiție trebuie probate. Șeful statului a punctat că, în opinia sa, problemele cele mai mari sunt la Inspecția Judiciară și la modul de promovare în justiție.
15:10
Primăria Municipiului București a publicat varianta îmbunătățită a proiectului de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale, care ar urma să se aplice începând cu anul 2026. Modificările au fost transmise de Direcția Generală Economică și sunt supuse dezbaterii publice, conform legii transparenței decizionale.
15:10
Atacurile ruseşti cu bombe planante în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, pe care trupele Moscovei o controlează doar parţial, au rănit miercuri 26 de persoane, inclusiv un copil, potrivit guvernatorului ucrainean regional, relatează Reuters.
15:10
Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru directorul general al Registrului Auto Român (RAR).
14:50
O analiză a tarifelor percepute de operatorii de apă din România a scos în evidență o anomalie în județul Prahova, marcat săptămânile trecute de criza apei potabile. Dacă operatorul din municipiul Ploiești, reședință de județ, are printre cele mai mici tarife din țară la apă potabilă și canalizare, operatorul din restul județului se situează la polul opus din acest punct de vedere. Digi24.ro a cerut o explicație directorului Hidroprahova și autorității care se ocupă cu acest domeniu pentru a înțelege care sunt cauzele. 
14:50
Autoritățile ruse intenționează să înregistreze toate telefoanele mobile ale cetățenilor ruși și să le introducă în registrul de stat. Pentru aceasta, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiilor Informaționale va crea în 2026 o bază de date cu numerele unice ale dispozitivelor – IMEI, a declarat Dmitri Ugnivenko, adjunctul ministrului. El a explicat necesitatea unei astfel de măsuri prin lupta împotriva dronelor ucrainene.
14:50
Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE, Siegfried Mureșan, a declarat pentru Digi24.ro că fondurile pentru agricultură nu vor fi reduse, așa cum prevedea proiectul inițial venit de la Comisia Europeană, iar țara noastră ar putea primi până la 60 de miliarde de euro pentru fermieri, dar și pentru fondul de coeziune. Acesta susține că este nevoie de o colaborare mai bună între autoritățile de la București pentru ca România să poată accesa mai multe fonduri europene.  
Acum 6 ore
14:40
Unul dintre partenerii financiari ai Paramount, deținut de ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, se retrage din luptă, pe fondul informațiilor potrivit cărora consiliul de administrație al Warner Bros ar prefera oferta Netflix, transmite Sky News.
14:40
Anchetatorii urmăresc pista ingerinţei străine, a asigurat miercuri ministrul francez de Interne, Laurent Nunez, după descoperirea, pe un feribot în Herault, departament din sudul Franţei, a unui sistem informatic ce putea permite controlul de la distanţă în scopuri de spionaj, relatează AFP.
14:40
Prezent la DigiFM, Ilie Bolojan a răspuns într-un interviu eminamente politic și la câteva întrebări mai personale, chiar dacă a fost evident că cel puțin în cazul uneia, nu i-a făcut plăcere.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.