Amenzile pentru munca „la negru” cresc masiv, în unele cazuri – de cinci ori, până la 1 milion de lei pe firmă – Legea 239 din 2025
Economica.net,
18 decembrie 2025 15:10
Pentru fiecare persoană depistată în urma controlului Inspecţiei Muncii că munceşte la negru, firma care lucrează cu aceşti oameni fără forme legale va fi sancţionată cu amendă de 40.000 de lei, faţă de 20.000 de lei, cât a prevăzut legislaţia până în prezent, potrivit Legii 239 din 2025, consultate de Economica.net. Schimbarea a intrat în vigoare joi, 18 decembrie 2025.
• • •
Alte ştiri de Economica.net
Acum 2 ore
23:30
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, spune că nu se teme că USR va fi scos de la guvernare, el afirmând că vor sta la guvernare cu dinţii, cu oricine de gât, potrivit agenției de presă News.ro
23:30
Anunț oficial! Schimbare radicală în campionatul de fotbal al României. Dispar 4 echipe din Superliga. Ce spune președintele LPF # Economica.net
Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal(LPF), a venit cu o propunere radicală, votată de membrii LPF. Vom avea doar 12 echipe în prima ligă (Superliga), față de 16, câte sunt acum.
23:30
Sport Guru, lider in retailul specializat de echipament sportiv din Romania, a incheiat negocierile cu privire la achizitia a 100% din participațiile Bikexpert, unul dintre cei mai vechi retaileri de biciclete din Romania si distribuitorul oficial al brandului german de biciclete CUBE, precum si al altor branduri relevante de accesorii si componente pentru ciclism, arată un comunicat de presă
23:30
Achitările din marile dosare de corupție sunt prezentate ca un eșec al justiției. În realitate, ele sunt rezultatul unui eșec politic mai vechi: refuzul de a decide la timp. Prescripția nu a apărut peste noapte și nu a fost inventată de judecători. A fost lăsată să producă efecte previzibile de un stat care a ales să amâne.
23:30
Marianne Janik, VP Google Cloud EMEA: Europa a pierdut puțin din capacitatea de a transforma inovația publică în progres economic real – INTERVIU # Economica.net
Europa se confruntă cu dificultăți în transferul inovației din sectorul public către mediul privat, iar acest lucru afectează ritmul adoptării tehnologiilor precum inteligența artificială și cloud, afirmă Marianne Janik, vicepreședinte EMEA North în cadrul Google Cloud, într-un interviu pentru Economica.net.
23:30
Românii au renunțat la peste 9 litri de băuturi nealcoolice pe an, în medie. Scădere report la consumul de ape minerale # Economica.net
În 2024, anul în care a fost introdusă așa-numita taxă pe zahăr, românii au băut, în medie, cu 3,9 litri mai puțin suc decât cu un an în urmă. Consumul de apă minerală s-a diminuat însă și mai mult, cu șase litri pe locuitor. Câștigă însă teren berea fără alcool.
23:30
După CE Oltenia, și Romgaz a scos la vânzare o energie în piață cu livrare anul viitor, dar nici aici nu venit nimeni să cumpere. Prețul cerut: peste 120 de euro/MWh # Economica.net
Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, care este și producător de energie electrică în vechea centrală de la Iernut, a scos la vânzare mai multe pachete de energie electrică cu livrare în primul trimestru al anului viitor, dar nu a venit nimeni să cumpere.
23:30
Record. Șoferii au scăpat de grija RCA cumpărând direct din afara țării. Axeria Iard, cu peste 1,5 milioane de clienți, se apropie de fotoliul de lider al pieței RCA # Economica.net
Un trend pe care Economica îl remarcă de mai bine de un an și jumătate este confirmat încă o dată. Axeria Iard (Franța) este foarte aproape să devină lider al pieței RCA din perspectiva numărului de contracte vândute, ceea ce ar constitui o premieră, în condițiile în care Axeria nu este supervegheată de ASF ci funcționează în baza pașaportului european, emițând direct din Franța.
23:30
CONAF și Banca Națională a României au semnat un parteneriat pentru educația economico-financiară – un angajament comun pentru viitorul economic al României # Economica.net
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Banca Națională a României (BNR) au încheiat un Acord de parteneriat prin care își asumă, într-un cadru instituțional solid și coerent, contribuții comune la educația economico-financiară, ca fundament al unei economii responsabile, competitive și sustenabile.
23:30
Proiect pentru achitarea datoriei istorice a României către SUA pentru importul de bumbac – Guvern # Economica.net
Guvernul a aprobat, joi, un proiect pentru achitarea datoriei istorice rezultate din împrumutul acordat de Guvernul SUA, prin Departamentul Agriculturii şi Commodity Credit Corporation (CCC), pentru importul de bumbac fibră, a anunţat Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT).
Acum 6 ore
19:30
Wizz Air, principala companie aeriană low-cost din România, anunță lansarea a alte patru rute din țară în 2026, trei din Cluj și una de la București Otopeni, potrivit unui comunicat de presă.
Acum 8 ore
18:20
Mii de agricultori europeni s-au reunit joi la Bruxelles la un protest împotriva acordului de liber schimb între UE și statele blocului sud-american Mercosur, protest care a degenerat în confruntări cu poliția și acte de vandalism, relatează presa belgiană și AFP.
17:30
FIDELIS decembrie. Important pentru sutele de mii de români care au dat bani statului și pentru cei care vor să o facă în viitor. Ultima ediție Fidelis e pe Bursă. Cum poți cumpăra # Economica.net
Titlurile de stat Fidelis emise în luna decembrie au debutat deja la tranzaționare la Bursa de Valori București (BVB). Este vorba despre un pachet cu o valoare totală de 1,5 miliarde de lei.
17:30
Biroul Politic Naţional al PNL a decis, joi, ca primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, să preia coordonarea filialei PNL Bucureşti.
17:20
ANRE i-a amendat din nou pe americanii de la BSOG pentru că nu vor să vândă gaze ieftine. Amenda totală e de 54 de milioane de lei, e pe cifra de afaceri și nu e prima # Economica.net
ANRE a amendat din nou, de data asta cu 3% din cifra de afaceri a anului trecut, firma Black Sea Oil and Gas (BSOG) și partenerii ei, care acum trei ani au început să scoată primele gaze noi din Marea neagră, pentru că au refuzat să vândă gaze la preț reglementat.
Acum 12 ore
17:10
Ultima oră. Cumulul pensiei cu salariul va fi în continuare permis. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Sunt domenii critice unde nu se poate altfel # Economica.net
În domenii cheie, cu deficit de personal, cumulul pensiei cu salariul va fi permis cel puțin încă un an, a spus ministrul sănătății, Alexandru Rogobete. Acest lucru se va întâmpla în educație, sănătate și alte domenii critice unde există deficit sistemic de personal.
17:00
Alertă de la Banca Națională: Mare atenție la creditele imobiliare și la cele în valută! Nu s-a mai întâmplat de mulți ani # Economica.net
Banca Națională a României a ridicat nivelul de alertă în ceea ce privește creditele în valută și cele imobiliare. Un astfel de anunț nu a mai fost făcut de cel puțin 10 ani.
16:50
Plus Auto lansează parteneriate pentru verificare și finanțare: transparență totală pentru cumpărătorii de mașini SH # Economica.net
Piața mașinilor rulate s-a maturizat, iar cumpărătorii nu mai acceptă compromisuri ascunse. Astăzi contează accesul la informații reale, verificabile, și posibilitatea de a finanța corect o achiziție importantă. Plus Auto Marketplace răspunde exact acestei nevoi prin parteneriate dedicate pentru verificare și finanțare, construite pentru cei care vor să știe ce cumpără și cum plătesc.
16:50
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 600 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 55 de luni, la un randament mediu de 6,73% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
16:50
Sistemul bancar din România, unul dintre cele mai solide din Europa Centrală şi de Est (studiu) # Economica.net
Sectorul bancar din România se află în 2025 într-una dintre cele mai solide poziţii financiare din Europa Centrală şi de Est, susţinută de o rată de adecvare a capitalului de aproape 25% şi de un nivel al creditelor neperformante de aproximativ 2,5%, arată un studiu de specialitate dat publicităţii joi.
16:50
Ucraina rămâne fără bani. Gaură de 50 de miliarde de euro, anunțată de Zelenski, catre așteaptă banii din activele rusești # Economica.net
Ucraina are un deficit de ajutor financiar extern pentru anul viitor de 45-50 de miliarde de euro, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a susţinut că dacă Kievul nu primeşte măcar o primă tranşă din activele ruseşti îngheţate în UE, active a căror utilizare pentru un împrumut destinat Ucrainei este acum discutată de liderii europeni, ţara sa va trebui să-şi reducă semnificativ producţia dronelor necesare pentru a purta războiul cu Rusia, transmit agenţiile Reuters şi EFE.
16:50
SUA – Ajutor anual de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în următorii doi ani, aprobat de Congres # Economica.net
Congresul SUA a aprobat miercuri un buget de apărare care prevede un ajutor anual pentru Ucraina de 400 de milioane de dolari în următorii doi ani, relatează dpa.
16:10
Evergent Investments, fostul SIF 2 , a început plata dividendului. Cât vor înacasa acționarii firmei listate la BVB # Economica.net
Actionarii EVERGENT Investments, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul EVER, au aprobat cu unanimitate de voturi propunerea Consiliului de administrație privind distribuirea de dividende din rezervele constituite din profitul net al anilor precedenți, transmite un comunicat de presă.
15:50
Japonia – Record de turişti străini, în pofida avertismentelor de călătorie emise de China # Economica.net
Recentele tensiuni diplomatice dintre Japonia şi China au avut un impact redus asupra turismului, numărul vizitatorilor străini în "Ţara Soarelui Răsare" crescând în ritm anual cu 10,4% în noiembrie, transmit Kyodo şi Reuters.
15:50
Nicuşor Dan: Metodele de intimidare a magistraţilor sunt subtile. Suntem atenţi la toate # Economica.net
Metodele de intimidare a magistraţilor sunt subtile, a declarat preşedintele Nicuşor Dan şi a adăugat că este atent la acestea şi că "orice voce din spaţiul public care spune lucruri esenţiale trebuie protejată".
15:50
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că personalul militar american va primi câte un cec în valoare de 1776 de dolari, într-un discurs menit să facă bilanţul primului său an de mandat, au consemnat AFP şi EFE.
15:50
Lumea migranţilor – Peste 300 de milioane de oameni trăiesc în afara ţării de origine # Economica.net
Aproximativ 304 milioane de oameni, ceea ce reprezintă aproape 4% din populaţia lumii, trăiesc în afara ţării în care s-au născut, a informat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) într-un comunicat difuzat joi, de Ziua Internaţională a Migrantului, relatează EFE.
15:50
Guvenul a blocat pentru a doua oară accesul coreenilor de la DSPE în proiectul centralei nucleare cu SMR americane de la Doicești. Ce spune ministrul Energiei # Economica.net
Pentru a doua oară, Guvernul României a refuzat intrarea în acționariatul companiei de proiect al centralei cu reactoare mici modulare de la Doicești a sud-coreenilor de la DSPE. Ministrul Energiei spune însă că proiectul merge înainte, doar cu firmele românești implicate.
15:50
Inspectorii de muncă vor purta body cam şi vor înregistra audio-video firma şi locul de muncă controlat fără consimțământul persoanelor controlate – Legea 239/2025 # Economica.net
Personalul din cadrul Inspecției Muncii și al inspectoratelor teritoriale de muncă va deţine dispozitive de înregistrare audio-video portabile de tip body worn camera, cu care va putea înregistra activitățile desfășurate la locul de muncă controlat, fără consimțământul persoanelor vizate, reiese din Legea 239 din 2025, consultată de Economica.net.
15:10
Amenzile pentru munca „la negru” cresc masiv, în unele cazuri – de cinci ori, până la 1 milion de lei pe firmă – Legea 239 din 2025 # Economica.net
Pentru fiecare persoană depistată în urma controlului Inspecţiei Muncii că munceşte la negru, firma care lucrează cu aceşti oameni fără forme legale va fi sancţionată cu amendă de 40.000 de lei, faţă de 20.000 de lei, cât a prevăzut legislaţia până în prezent, potrivit Legii 239 din 2025, consultate de Economica.net. Schimbarea a intrat în vigoare joi, 18 decembrie 2025.
15:10
Uniunea Europeană (UE) şi-a reafirmat miercuri angajamentul strategic faţă de ţările din Balcanii de Vest, declarând că nu le neagă posibilitatea unei viitoare aderări bazate pe merit şi sub rezerva unor reforme credibile, a respectării statului de drept şi a alinierii la politicile externe şi de securitate ale blocului, informează EFE şi dpa.
15:10
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: CNIR a anulat licitațiile pentru tronsoanele 4 și 5 # Economica.net
Licitațiile pentru tronsoanele 4 și 5 din Autostrada A8 Tg Neamț - Iași - Ungheni au fost anulate, potrivit unor anunțuri postate pe 17 decembrie în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Cele două tronsoane însumează 15,5 kilometri și au o valoare estimată a contractelor de 4,39 miliarde de lei.
14:20
Câţi bani au dat românii pentru a împrumuta statul prin titluri de stat, în 2025 – Bilanț pentru programele Tezaur şi Fidelis. Declarațiile şefului Trezoreriei # Economica.net
Fidelis şi Tezaur sunt două programe care au mers peste aşteptările noastre şi care au atras aproape 47 de miliarde de lei prin emisiunile derulate de-a lungul anului, un interes în creştere fiind observat din partea Diasporei, a declarat, joi, directorul general al Trezoreriei, Ştefan Nanu, la un eveniment de specialitate.
14:20
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, pentru al treilea an consecutiv. Estimare Freshful by eMag # Economica.net
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor aloca, în medie, 1.000 de lei pentru achizițiile de Crăciun. Retailerul are aceeași estimare ca și în 2024 și 2023 cu mențiunea că anul acesta mizează pe un număr mai mare de comenzi zilnice.
14:20
Ce spune Dan Şucu, președintele Concordia, despre micşorarea impozitului minim pentru companii # Economica.net
O frână mai mică rămâne tot o frână, a declarat, joi, preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, într-o conferinţă de presă, referindu-se la decizia coaliţiei de reducere la 0,5% a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) începând cu 1 ianuarie 2026 şi eliminarea acestuia din 2027.
14:20
Calitatea aerului a atins niveluri "periculoase" în mai multe zone ale Ungariei din cauza concentraţiei ridicate de particule de praf în suspensie, a anunţat joi Centrul Naţional de Sănătate Publică (NNGYK), transmite agenţia MTI.
14:20
ING Bank introduce 3 tipuri de pachete pentru clienții din România: ING Go, More și Extra # Economica.net
ING Bank România marchează trecerea de la conceptul clasic de cont curent la cel de pachete de cont curent și introduce trei opțiuni: ING Go, ING More și ING Extra, depre care spune că au beneficii în plus pentru actualii și viitorii clienți ING, potrivit unui comunicat de presă al băncii.
14:20
CEC Bank lansează fluxurile online de înrolare a non-clienților și de activare a serviciului de Mobile Banking, direct din aplicația CEC app # Economica.net
CEC Bank lansează fluxuri online de înrolare și activare a serviciului de Mobile Banking direct din aplicație, dedicate: atât non-clienților, care au posibilitatea de înrolare 100% online și ulterior de activare a serviciului de Mobile Banking; cât și clienților CEC Bank existenți, care au posibilitatea activării serviciului de Mobile Banking.
14:20
Salariul minim trebuia menţinut la valoarea actuală, în 2026 şi mi se pare o lipsă de respect asupra ceea ce înseamnă dialogul social, pentru că decizia a fost luată într-o coaliţie politică, nu în Consiliul Naţional Tripartit, aşa cum spune legea în acest moment, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele IMM România, Florin Jianu.
14:20
Elveţia – Exporturile de ceasuri scad, în urma incertitudinilor provocate de taxele vamale americane # Economica.net
Exporturile de ceasuri din Elveţia au scăzut luna trecută, pe fondul dificultăţilor provocate de taxele vamale din SUA, cea mai mare piaţă de export pentru orologeria elveţiană, informează publicaţia americană WWD.
14:20
lululemon, celebrul brand canadian de îmbrăcăminte și încălțăminte sport, intră pe piața din România # Economica.net
lululemon, brand canadian de îmbrăcăminte și încălțăminte sport, intră pe piața locală, în franciză. România face parte din strategia globală a retailului care se va extinde anul viitor pe cinci alte piețe.
14:20
Pușcăria din România care închiriază deținuți pentru muncă, inclusiv în gospodăriile oamenilor, la cerere. Cât plătești pentru un deținut # Economica.net
Penitenciarul Mioveni din județul Argeș, care închiriază forța de muncă a persoanelor care execută pedepse oricui o solicită, explică într-o postare detaliată pe pagina sa de facebook toate detaliile
12:50
Guvernul Bolojan pregăteşte schimbarea legii pentru imigraţie şi muncitorii străini din România – Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă din România (PIFM) # Economica.net
Guvernul pregăteşte în mod foarte serios modificarea legislaţiei privind imigraţia şi aducerea de forţă de muncă din străinătate, dar procesul de acreditare a companiilor de recrutare trebuie să fie bazat pe criterii clare, transparente şi nediscriminatorii, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă din România (PIFM), Romulus Badea.
12:30
iSTYLE devine partener oficial Trendyol: produsele Apple și accesoriile premium sunt acum disponibile pe platformă
# Economica.net
Trendyol, marketplace online internațional de top, anunță integrarea iSTYLE, cel mai mare lanț de retail Apple Premium Partner din Europa Centrală și de Est, pe platforma sa din România. Prin acest parteneriat, utilizatorii Trendyol pot achiziționa în mod direct produsele iSTYLE, cu livrare rapidă la nivel național, în 1–3 zile lucrătoare.
12:30
Gigantul american Carlyle a angajat alt uriaş din SUA pentru achiziţia activelor internaţionale Lukoil # Economica.net
Fondul american de capital privat Carlyle a angajat Goldman Sachs pentru a se ocupa de oferta sa de achiziţionare a activelor internaţionale ale Lukoil, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, pe fondul accelerării cursei pentru cumpărarea portofoliului de peste hotare al grupului rus.
12:30
Adrian Codirlașu, CFA România: Guvernul vrea inflație pentru că în modul acesta transferă costurile către consumatori # Economica.net
Adrian Codirlașu, președintele CFA România, analizează în emisiunea „Cu cifrele pe masă”, realizată de portalul juridic Termene, cauzele inflației ridicate din România și efectele politicii fiscale asupra economiei, de la majorările succesive de taxe și presiunea pusă pe consumatori și companii, până la riscurile legate de deficitul bugetar, datoria publică, contul curent și ratingul de țară, conturând totodată scenariile 2026.
12:30
Primark își dublează prezența în România în 2026. Ce orașe sunt pe lista deschiderilor de noi magazine # Economica.net
Primark a anunțat extinderea operațiunilor sale în România și confirmă deschiderea a patru noi magazine în 2026.
Acum 24 ore
12:00
Lumea jocurilor de noroc pe internet este într-o continuă expansiune, oferind divertisment la doar un click distanță. Totuși, înainte de a miza pe prima platformă întâlnită, este vital să te asiguri că datele tale personale și fondurile sunt în siguranță.
12:00
Rusia vrea să dea lovitura în noua eră a dronelor. O companie ZaVoz începe producţia în masă a unei uniforme de camuflaj împotriva dronelor cu camere cu infraroşu # Economica.net
Compania rusă ZaVOZ, specializată în proiectarea de echipamente militare, a anunţat joi că începe producţia în masă a unei noi uniforme de camuflaj care va permite soldaţilor să treacă nedetectaţi de dronele inamice, chiar şi de cele echipate cu camere cu infraroşu, informează EFE.
11:10
Construcţii România – Lucrările au crescut cu 10%, la zece luni. Care au fost sectoarele cu cele mai bune rezultate (date INS) # Economica.net
Volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o creştere de 10%, ca serie brută, în primele zece luni din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, pe fondul rezultatelor pozitive de pe segmentul lucrărilor de reparaţii capitale (+50%) şi al lucrărilor de construcţii noi (+7,7%), relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.