Petrişor Peiu: „Măsurile economice anunțate de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR sunt contradictorii, lipsite de coerenţă strategică”

Gândul, 18 decembrie 2025 16:00

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, critică măsurile economice anunțate de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Potrivit acestuia, deciziile sunt contradictorii, lipsite de coerență strategică, pentru că favorizează marile companii, în special pe cele străine și pun presiune pe IMM-urile românești, crescând inflația și riscul intrării în recesiune. Peiu mai spune că a fost anunţat „un soi de compromis. […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gândul

Acum 30 minute
22:40
Noul ministru al Apărării, Radu Miruţă, a recunoscut joi, la Prima News, că încasează două salarii: 12.000 de lei de la Ministerul Economiei (de unde a plecat pentru a prelua MApN) şi 10.800 de la Parlament, precizând că legea spune că poți să iei salariu şi de Parlament şi de ministru. El a mai precizat, […]
22:40
Șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, aduce noi acuzații grave în scandalul Justiției. Judecătoarea susține că este pentru prima dată în întreaga ei carieră când observă presiuni politice directe asupra justiției și crede că tot acest scandal este de fapt o tentativă clară de slăbire și preluare a Puterii Judecătorești, dar și o încercare […]
22:40
Cancan.ro a fost cel care a publicat în exclusivitate decizia de arestare a cântăreţului Wiz Khalifa în ţara noastră, în urma incidentului de la festivalul Beach, Please!, ediţia 2024, din Costineşti. La scurt timp, vestea condamnării artistului a umplut reţelele de socializare, iar știrea a fost preluată chiar şi de marile site-uri de ştiri din […]
22:40
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu vorbește despre niște fantome ale trecutului justiției din România care apar acum, după scandalul din justiție, și care ar pune presiuni pentru schimbarea legilor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu vorbește despre niște figuri din scena juridică ce reapar în peisajul […]
Acum o oră
22:30
Un accident aviatic tragic a avut loc la Aeroportul Regional Statesville din Carolina de Nord. Șase persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui avion privat Cessna C550. Printre victime se numără fostul pilot NASCAR Greg Biffle, soția sa Cristina și cei doi copii ai lor. Avionul a decolat la ora locală 10:06 cu destinația […]
22:20
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a făcut o scurtă analiză privind câștigarea conducerii Consiliului Superior al Magistraturii de către Lia Savonea, dintr-o perspectivă politică și sociologică. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Invitat în emisiunea „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu afirmă că actuala revoltă a judecătorilor este lipsită […]
22:10
Noul ministru al Apărării, Radu Miruţă, a declarat joi, la Prima News, că încasează două salarii: 12.000 de lei de la ministerul Economiei (de unde a plecat pentru a prelua MApN) şi 10.800 de la Parlament, precizând că legea spune că iei salariu şi de parlament şi de ministru. El a mai precizat, de asemenea, […]
Acum 2 ore
21:50
Lia Olguța Vasilescu aruncă în aer scandalul justiției, după ce șefa Curții de Apel, Liana Arsenie, a dezvăluit că o procuroare a Laurei Codruța Kovesi a cerut condamnarea ei. Liana Arsenie a spus că o procuroare a făcut presiuni ca să dea o anumită sentință în dosarul Liei Olguța Vasilescu. Într-o intervenție live pentru Realitatea […]
21:20
Un deţinut în vârstă de 24 de ani a evadat, joi seară, de la Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa, după ce s-a prezentat la cabinetul medical pentru administrarea unui tratament, după care a sărit gardul şi a fugit pe un câmp. El fusese condamnat la patru ani şi şapte luni de închisoare pentru tâlhărie calificată […]
21:20
Președinta Curții de Apel București, judecătoarea Liana Arsenie, susține că o fostă procuroare DNA, în prezent subalternă a Laurei Codruța Kovesi la Parchetul European, i-ar fi cerut explicit să dea o anumită soluție într-un dosar care o viza pe Lia Olguța Vasilescu. Șefa Curții de apel a declarat că procuroarea care activa în trecut la […]
21:20
Exclusivități şi primele reacții la cele mai dezbătute teme ale săptămânii chiar de la protagonişti! Dezvăluiri explozive și declarații incitante, momente surpriză și analize care poartă marca celor mai cunoscuți analişti. Pe toate le regăsiți în Best of Ai aflat! Cu Ionuț Cristache! Nu ratați o ediție de excepție care readuce la rampă toate momentele […]
21:20
Donald Trump a semnat un ordin executiv istoric prin care retrogradează canabisul din categoria cea mai restrictivă de droguri. Documentul semnat de președintele american reclasifică canabisul din Categoria 1, unde era menționat alături de heroină ca substanță fără uz medical și cu potențial ridicat de abuz, în categoria 3, alături de substanțe precum ketamina sau […]
21:20
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Ion Cristoiu, Victor Ponta și prof. univ. dr. Dan Dungaciu. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuții care au redefinit serile într-un talk-show mereu actual. De la analize la […]
Acum 4 ore
20:50
Michelle Newton, o fetiță de 3 ani din Kentucky, SUA, dispăruse în anii ’80, dar cazul său a fost elucidat recent, la mai bine de patru decenii. Femeia a fost găsită într-un alt stat, vie și nevătămată, după o anchetă a Biroului Șerifului din comitatul Jefferson. Ea habar n-avea că fusese, de fapt, răpită. Michelle […]
20:20
Magazinul IQOS din AFI Cotroceni s-a redeschis sub conceptul 2.0, un format care vine cu un design modern și elemente de inovație. Spațiul este gândit pentru a le oferi vizitatorilor o experiență senzorială inedită, inspirată din artă și design, și pentru a facilita interacțiunea într-un mod relaxat și autentic. Redeschiderea magazinul IQOS din AFI Cotroceni […]
20:10
În cadrul unei ediții speciale transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat!, cu Ionuț Cristache”, Lavinia Betea, autor, lector în psihologie și istoric, a vorbit despre motivul pentru care Virgil Măgureanu a participat la execuția lui Ceaușescu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Lavinia Betea: „Asistă pe toată durata lui, până la execuție. Este […]
20:10
Democrații din Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților din SUA au publicat astăzi o nouă tranșă de 68 de fotografii provenite din arhiva personală a lui Jeffrey Epstein. Această acțiune face parte dintr-un efort de transparență mai amplu, în contextul în care Departamentul de Justiție are termen până pe 19 decembrie să facă publice dosarele oficiale legate […]
20:10
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat dur la nominalizările USR pentru portofoliile de la Apărare și Economie. Grindeanu a spus că și-ar dori ca cei propuși pentru ministere „să nu-și facă specializarea la locul de muncă” și a dat drept exemplu situația de la Ministerul Mediului. Sorin Grindeanu a lansat un nou atac asupra USR, […]
20:00
Astăzi, Regele Charles al Marii Britanii a tăiat panglica la noua fabrică de bere Guinness Open Gate din Londra, un eveniment ce marchează finalizarea unei investiții de 73 de milioane de lire sterline în centrul cartierului Covent Garden din Londra. Aceasta a reprezentat prima sa apariție publică după mesajul video al regelui, în care acesta […]
19:50
Administrația Donald Trump a anunțat un set extins de reguli care au menirea de a elimina accesul minorilor la îngrijirea bazată pe gen la nivel național (tratamentele de afirmare a genului), anunță New York Times. Această mișcare reflectă intenția lui Donald Trump de a opri schimbările de gen la minori, care în primele sale zile […]
19:40
Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care România va plăti o datorie de aproximativ 6,8 milioane de dolari către Statele Unite, sumă provenită dintr-un credit contractat în 1992 pentru importul de bumbac destinat industriei textile, datorie care a rămas neachitată timp de peste trei decenii. Decizia a fost adoptată joi, 18 decembrie, iar […]
19:40
În cadrul unei ediții speciale transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat!, cu Ionuț Cristache”, Lavinia Betea, autor, lector în psihologie și istoric, a vorbit despre cum teoria revoluției lui Lenin se baza pe o situație revoluționară. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Lavinia Betea: „Cu toate că asta știm, că Lenin a […]
19:30
Într-o ediție specială a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, istoricul Lavinia Betea a oferit o analiză elaborată a principalelor grupuri de disidență care s-au dezvoltat în umbră, în anii dictaturii ceaușiste. Deși activitatea lor era atent monitorizată de Securitate, aceste facțiuni au pregătit subtil terenul pentru mutarea de regim radicală din 1989. Anterior grupării […]
19:20
Radu Miruță a făcut declarații la Prima News despre preluare portofoliului de ministru al Apărării. „A fost o propuynere a colegilor mei din conducerea partidului care mă onorează. În cele șase luni la Minitserul Economiei am demonstrat că pot pune pe picioare o instituție care nu prea funcționa”, a spus Miruță. DEspre lipsa studiilor el […]
19:20
O platformă de streaming, lansată anul acesta, în luna mai, de către contribuitori Wikipedia și Wikimedia Germania, oferă acces gratuit la peste 4.200 de filme clasice și de epocă, printre care „Nosferatu”, „Metropolis” și „Călătoria spre Lună”, fără a fi nevoie de niciun cont. Ce este Wikiflix, platforma gratuită de streaming Wikiflix, o platformă gratuită […]
19:10
O serie de documente publicate pe Facebook de fostul judecător, Cristian Danileț, un susținător al taberei USR/ Rezist din Justiție și luate din documentarul Recorder, indică faptul că jurnaliștii au solicitat punct de vedere de la ÎCCJ și de Curtea de Apel înainte de publicarea filmului controversat „Justiție capturată”, dar judecătorul nu menționează și modul […]
19:10
Un pod peste fluviul Nistru, situat pe traseul Odesa-Reni, a fost lovit în această seară de drone explozive în urma unui atac aerian asupra Ucrainei. Incidentul a declanșat o alertă a Poliției de Frontieră, care a anunțat măsuri imediate de securitate. Anunțul a fost făcut de către Poliția de Frontieră, care a precizat că activitatea […]
Acum 6 ore
18:40
Alina Pușcău, în vârstă de 43 de ani, a dezvăluit cu cât a fost plătită ca să ppozez în celebra revistă ”Playboy” America.   Alina Pușcău este un model de talie internațională. S-a născut în februarie 1981, în București. Trăiește în Los Angeles, Statele Unite ale Americii. În anul 1998 a câștigat concursului Elite Model […]
18:40
Joi, 18 decembrie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri loto vor avea loc duminică, 21 decembrie 2025. La tragerile loto de duminică, 14 decembrie 2025, Loteria Română a acordat peste 25.600 de câștiguri în valoare totală de peste 2,90 […]
18:40
În cadrul unei ediții speciale a emisiunii „Ai aflat!”, moderată de Ionuț Cristache și transmisă live de Gândul, Lavinia Betea, autor, lector în psihologie și istoric, a prezentat atmosfera de dinainte de asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, începând cu evenimentele de la Timișoara, și a explicat cine au fost principalii actori implicați. Urmăriți aici, integral, emisiunea […]
18:20
Povestea „de succes” a unui sicilian a făcut înconjurul presei din Italia, dar și din străinătate. De fapt, polițiștii au descoperit că, deși primea salariu minim, iar de-a lungul anilor nu a declarat niciun venit, bărbatul ducea o viață de lux. Era greu de explicat, până când perchezițiile autorităților au scos la iveală întreaga schemă. […]
18:10
Povestea „de succes” a unui sicilian a făcut înconjurul presei din Italia, dar și din străinătate, vine din Sicilia. De fapt, polițiști au descoperit că, deși primea salariu minim, iar de-a lungul anilor nu a declarat niciun venit, bărbatul ducea o viață de lux. Era greu de explicat, până când perchezițiile autorităților au scos la […]
17:50
În cadrul unei ediții speciale transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat!, cu Ionuț Cristache”, Lavinia Betea, autor, lector în psihologie și istoric, a vorbit despre perioada tulbure de dinaintea Revoluției din 1989 și despre bărbatul care le-a fost aproape soților Iliescu, fiind considerat în zilele noastre adevăratul moștenitor al lui Ion Iliescu. Urmăriți […]
17:40
Iulia Vântur, în vârstă de 45 de ani, a dezvăluit care este preparatul pe care îl preferă în mod special de sărbătorile de iarnă.   Iulia Vântur este stabilită de câțiva ani în India, țara de origine a iubitului ei, starul bollywoodian Salman Khan. În India, Iulia Vântur a reușit să își facă o carieră […]
17:40
Patricia Potra, nepoata mercenarului Horațiu Potra, a fost arestată preventiv într-un dosar de înșelăciune, fiind acuzată că ar fi obținut peste 25.000 de euro de la mai multe persoane, sub pretextul oferirii de servicii de consultanță pentru accesarea fondurilor europene. Faptele ar fi fost comise în perioada 2022–2025, interval în care Patricia Potra ar fi […]
17:30
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă. „Dec.nr. 1222 În baza art. 421 pct. 2 lit. a CPP, Admite apelul formulat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa (…) condamnă pe inculpatul THOMAZ CAMERON JIBRIL, …. la pedeapsa […]
17:30
Primarul Municipiului București, Ciprian Ciucu, va prelua șefia PNL București și îl va înlocui astfel pe Sebastian Burduja. Ciucu urmează să realizeze o analiză a organizațiilor liberale din sectoarele 2, 3, 4 și 5, până la finalul lui ianuarie 2026. Decizia a fost luată joi, în cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL, la propunerea lui Ilie […]
17:30
Trump Media and Technology Group a preluat compania de energie prin fuziune TAE Technologies, care este evaluată la peste 6 miliarde de dolari. Tranzacția este realizată integral în acțiuni și se așteaptă să se încheie la mijlocul anului 2026. După această acțiune pe piață, acțiunile Trump Media, care se tranzacționează la bursa Nasdaq sub simbolul […]
17:20
Meta limitează numărul de link-uri pe care le pot posta utilizatorii pe Facebook, cu excepția celor cu abonament Meta Verified, în cadrul perioadelor de testare. La momentul actual, utilizatorii pot avea doar două link-uri active, dacă nu au un abonament Meta Verified, care costă minimum 9,99 de lire sterline pe lună. Test limitat sau o schimbare […]
17:10
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare. Știre în curs de actualizare.
Acum 8 ore
17:00
Dacă ții post, încearcă această rețetă de ciorbă de burtă falsă, cu ciuperci pleurotus și smântână vegetală de soia. Este delicioasă, se prepară destul de rapid și nici nu-ți dai seama că e un preparat de post, atât de gustoasă este! Această ciorbă de burtă falsă seamănă cu „originalul” atât vizual, cât și în privința […]
17:00
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a fost oaspetele de onoare al celei mai bogate familii din Asia, săptămâna aceasta. Este vorba despre familia Ambani, una dintre cele mai bogate și influente din India, condusă de Mukesh Ambani, președintele și cel mai mare acționar al Reliance Industries, un conglomerat imens din sectoare precum petrol, gaze, telecomunicații și […]
16:50
Inflația, controversa economiei românești, rămâne un pericol major pentru nivelul de trai al fiecăruia dintre noi. Deși rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut la 2,4% în luna noiembrie, România rămâne țara cu cele mai mari scumpiri și o inflație record de 8,6%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Inflația din România continuă să […]
16:50
Dictaturile sunt locuri ciudate și de foarte multe ori vin cu tot felul de reguli pentru a satisface egoul persoanei din vârful puterii. De foarte multe ori vor exista ceremonii stridente menite să-i laude pe liderii dragi nemeritați și să-i aline nesiguranțele că nu sunt de fapt ceea ce se spun ei că sunt. Când mulți […]
16:40
Fostul politician Cristian Boureanu, în vârstă de 53 de ani, a afirmat că greutățile prin care a trecut de-a lungul anilor l-au întărit. Cristian Boureanu este un fost politician. A fost căsătorit de două ori. În perioada 2000-2004, Cristian Boureanu a fost căsătorit cu Irina, mama fiicei lui, Ioana. Ulterior, în perioada 2007-2014, Cristian Boureanu […]
16:40
Este timpul pentru un exercițiu care să vă pună mintea și atenția în mișcare. Ne vom testa abilitățile, iar azi poți face acest lucru prin rezolvarea unui test IQ. Tot ce trebuie să faci este să privești cu atenție. Testul propus nu este neapărat simplu, iar puțini sunt cei care reușesc să identifice răspunsul corect […]
16:30
Bancul de la această oră, propus de Gândul, este despre Bulă, Bubulina și date-ul nocturn din parc. Așadar…. Bulă și Bubulina se duc în parc. Se așază în iarbă… ea timidă, el îndrăzneț… Pe măsură ce se lăsa noaptea, mai multe cupluri de îndrăgostiți se așezau în iarbă, în jurul lor. La un moment dat, […]
16:30
Prințul și Prințesa de Wales, William și Catherine, au publicat recent pe Instagram un nou portret de familie care va fi folosit pentru felicitarea lor de Crăciun din 2025. Aceștia sunt surprinși într-o fotografie informală, stând pe o pajiște verde, înconjurați de narcise de primăvară, alături de cei trei copii ai lor, Prințul George, Prințesa […]
16:20
Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta, este cu 23 de miliarde de dolari mai bogat în mai puțin de 15 luni, dar a coborât de pe locul 2 pe locul 6 în lista celor mai bogați oameni ai planetei, arată Business Insider. Zuckerberg a devenit al doilea cel mai bogat om din lume în octombrie 2024, dar […]
16:20
Bogdan Matei a anunțat, în social media, că renunță la funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport. Acesta devenit preşedintele ANS în ianuarie 2025. În vârstă de 45 de ani, el a fost ministru al Tineretului şi Sportului și în perioada noiembrie 2018 – noiembrie 2019. Motivele din spatele demisiei șefului ANS, Bogdan Matei! […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.