Zekenski anunţă o reuniune cu lideri din ţări aliate Kievului în Franţa, la 6 ianuarie, precedată pe 3 şi urmată pe 7 ianuarie de reuniuni la nivel de consilieri în probleme de securitate, în vederea unei reuniuni cu Trump în cadrul negocierilor privind U
News.ro,
30 decembrie 2025 19:30
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă marţi că o reuniune cu lideri din ţări aliate Kievului urmează să aibă loc săptămâna viitoare, în Franţa, în cadrul unor negocieri în vederea opririi invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 10 minute
22:40
Vâlcea: Materiale pirotehnice interzise, vândute, la o trecere peste calea ferată, şoferilor opriţi la barieră - VIDEO # News.ro
Un bărbat şi o femeie din judeţul Vâlcea au fost prinşi de jandarmi în timp ce făceau comerţ ambulant cu materiale pirotehnice interzise prin lege. Cei doi stăteau la o trecere la nivel cu calea ferată, oferind spre vânzare artificiile şoferilor opriţi la barieră. În ultimele zile, jandarmii din Vâlcea au descoperit materiale pirotehnice vândute la un târg de Crăciun, dar şi într-o piaţă din centrul unui oraş, ascunse într-un tomberon pentru gunoi.
Acum 30 minute
22:30
Kievul arată că nu există probe ale unui atac cu drone împotriva reşedinţei lui Putin de la Valdai. Lideri din Occident discută despre Ucraina. Atacuri ruse nocturne cu două rachete şi 60 de drone. Un mort, o rănită şi pagube Zaporojie, într-un atac cu tr # News.ro
Kievul a arătat marţi cu degetul lipsa de probe care să susţină acuzaţii ale Moscovei cu privire la un atac ucrainean cu dronă împotriva unei reşedinţe a preşedintelui rus Vladimir Putin, în timp ce Moscova a avertizat că îşi va înăspri poziţia în negocieri cu privire la încheierea conflictului, relatează AFP.
22:30
Scrioşteanu (Ministerul Transporturilor): Sectorul Comarnic-Braşov are contract de elaborare studiu de fezabilitate. La momentul finalizării studiului vom vedea care este evaluarea financiară, cel puţin pentru prima etapă este destul de scumpă # News.ro
Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, afirmă că un tronson de autostradă între Comarnic şi Braşov ar fi unul ”destul de scump”, el arătând că în prezent se discută despre realizarea unui nou studiu de fezabilitate pentru acest tronson, studiu în baza căruia se vor stabili costurile.
22:20
Dolj: Doi bărbaţi au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un camion al cărui şofer nu a acordat prioritate # News.ro
Doi bărbaţi au murit, miercuri seara, într-un accident rutier petrecut în judeţul Dolj, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un camion al cărui şofer nu a acordat prioritate. Cele două victime au fost transportate la spital, unde au murit. De asemenea, un alt bărbat aflat în autoturism a fost rănit.
22:20
Rezultatele examinării medico-legale efectuate pe cadavrul biatlonistului norvegian Sivert Guttorm Bakken, găsit mort în camera sa de hotel din Italia pe 23 decembrie, vor fi cunoscute cel târziu în martie, a anunţat, marţi, avocatul familiei.
Acum o oră
22:00
Braşov: Fostul primar al comunei Sâmbăta de Sus, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, după ce a vândut terenuri care aparţineau comunei şi şi-a însuşit banii primiţi în urma tranzacţiilor # News.ro
Procurorii braşoveni l-au trimis în judecată pe Vasile Andreaş, fost primar al comunei Sâmbăta de Sus, pentru abuz în serviciu, el fiind acuzat că a vândut terenuri care aparţineau comunei şi şi-a însuşit banii primiţi în urma tranzacţiilor.
21:50
Prahova: Bărbaţi care capturau ilegal păsări sălbatice, folosind dispozitive radio şi vergele unse cu clei, prinşi de jandarmi - VIDEO # News.ro
Doi bărbaţi care capturau ilegal păsări sălbatice, folosind dispozitive radio şi vergele unse cu clei, au fost prinşi de jandarmii prahoveni, marţi. Pe numele celor doi au fost întocmite acte în baza cărora cei doi vor fi cercetaţi pentru capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale.
Acum 2 ore
21:40
Autorităţile din regiunea Cernihiv ordonă evacuarea a 14 localităţi, în nordul Ucrainei, la frontiera cu Rusia şi Belarusul, din cauza bombardamentelor ruseşti # News.ro
Autorităţile din regiunea Cernihiv, în nordul Ucrainei, au ordonat marţi evacuarea a 14 localităţi situate în apropierea frontierei cu Rusia şi Belarus, din cauza bombardamentelor ruseşti zilnice, relatează AFP.
21:40
Scrioşteanu (Ministerul Transporturilor), despre erorile făcute de autorităţi privind construcţia de drumuri: Dacă ar fi să fac un clasament al deciziilor ar fi pe locul unu rezilierea contractului cu Bechtel # News.ro
Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a făcut un top al erorilor făcute de autorităţile române în ceea ce priveşte construcţia de drumuri de mare viteză, pe primul loc în clasament aflându-se rezilierea contractului cu compania Bechtel.
21:30
Betis Sevilla a anunţat că Isco, căpitanul echipei, a fost operat la glezna dreaptă şi va fi indisponibil pentru o perioadă mai lungă.
21:30
Baschet masculin: Rezultatele etapei a XIV-a din Liga Naţională, ultima din 2025; CSM Oradea, lider la finalul anului # News.ro
Marţi s-au disputat ultimele două partide din cadrul etapei a XIV-a, ultima din 2025. Petrolul Ploieşti şi CSM Târgu Mureş au obţinut victorii în penultima zi din an.
21:20
Statele Unite au anunţat marţi impunerea de sancţiuni împotriva unui grup format din 10 persoane şi entităţi din Iran şi Venezuela, acuzate că ar fi implicate în comerţul cu armament dintre cele două state, transmite CNBC.
21:10
Baschet masculin: U BT Cluj, victorie în ultima secundă cu Slask Wroclaw, în ultimul meci din 2025 # News.ro
Campioana U BT Cluj şi-a luat revanşa marţi, pe teren propriu, în faţa formaţiei poloneze Slask Wroclaw, cu care pierduse la un singur punct în turul grupei A din BKT EuroCup. În ultimul meci din 2025, echipa lui Mihai Silvăşan s-a impus cu scorul de 94-92 (49-51) şi încheie anul pe locul 4, cu a şaptea victorie. Victoria a venit în ultima secundă, prin slam-dunk marca Miletic.
21:00
Scrioşteanu (Ministerul Transporturilor): Cel mai optimist scenariu pe care l-am văzut este să ne situăm undeva la 270 de kilometri de autostradă şi drum expres daţi în trafic anul viitor # News.ro
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Scrioşteanu afirmă că în acest an s-au dat în folosinţă 146 de kilometri de autostradă şi drum expres, ceea ce reprezintă 10% din totalul kilometrilor de drum de mare viteză. Potrivit acestuia, anul 2026 va fi unul în care se va da în circulaţie un număr record de kilometri de drum de mare viteză.
Acum 4 ore
20:40
Guvernul introduce un nou tip de serviciu social, de locuire asistată în comunitate pentru viaţă independentă # News.ro
Guvernul a adoptat, marţi, o Ordonanţă de Urgenţă care introduce un nou tip de serviciu social, de locuire asistată în comunitate pentru viaţă independentă, care cuprinde locuinţa protejată şi centrul pentru viaţă independentă şi alte servicii de sprijin pentru integrarea în comunitate, în cadrul căruia se oferă acestora mijloace prin care să îşi exercite dreptul de alegere şi control cu privire la viaţa lor.
20:40
Pakistanul ”condamnă” presupusul atac de la reşedinţa lui Putin şi-şi exprimă ”solidaritatea” cu Rusia, Guvernul şi poporul rus. Modi se declară ”profund îngrjorat” de informaţii despre atac. ISW: Circumstanţele nu corespund tiparului atacurilor ucrainene # News.ro
Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a condamnat marţi, pe X, un presupus atac ucrainean împotriva ”reşedinţei Excelenţei sale Vladimir Putin”, iar premierul indian Narendra Modi se declară ”profund îngrijorat” de informaţii în acest sens.
20:40
Guvernul a aprobat un contingent de 90.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România pentru anul 2026 # News.ro
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou – admişi pe piaţa forţei de muncă din România, pentru a acoperi deficitul de personal din mai multe domenii. Măsura vine în contextul în care angajatorii au raportat în mod repetat locuri de muncă vacante pe care nu le-au putut ocupa, iar cererea pentru avize de angajare a cetăţenilor din alte state este semnificativă.
20:30
Bolojan: Pentru anul viitor, dacă ne vom încasa taxele şi impozitele care au fost stabilite în acest an şi vom fi prudenţi în modul în care vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creştem alte taxe sau impozite # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că, pentru anul viitor, dacă ne vom încasa taxele şi impozitele care au fost stabilite în acest an şi vom fi prudenţi în modul în care vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creştem alte taxe sau impozite.
20:30
Turiştii aflaţi la munte la final de an sunt avertizaţi că, în Bucegi şi Făgăraş, la altitudini mari, riscul de avalanşă este unul însemnat, cotat la 3 pe o scară de la 1 la 5. În aceste condiţii, salvamontiştii din Braşov recomandă evitarea deplasărilor în zona montană înaltă şi pe traseele alpine expuse.
20:30
Bolojan: Pentru anul următor, am obţinut un acord politic în coaliţie să continuăm reformele / Nici anul viitor nu va fi simplu, dar dacă păstrăm cursul stabilit, anul 2026 ar trebui să fie unul mai bun pentru toţi cetăţenii ţării noastre # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că pentru anul următor, a obţinut un acord politic în coaliţia de guvernare pentru continuarea reformelor, el arătând că avem nevoie de o reformă atât a administraţiei locale cât şi a celei centrale. Premierul a mai spus că acordul prevede o reducere a cheltuielor parlamentarilor, lucru care a fost pus în practică, precum şi o reducere a subvenţiilor pe care le primesc partidele politice. El a mai afirmat că nici anul viitor nu va fi simplu pentru România, dar dacă păstrăm cursul stabilit pentru anul acesta, anul 2026 ar trebui să fie unul mai bun pentru toţi cetăţenii ţării noastre.
20:30
Mijlocaşul bosniac Miralem Pjanic (35 de ani), format la Metz şi care a jucat la Lyon, AS Roma, Barcelona şi Juventus, a anunţat, marţi, în cotidianul italian „Tuttosport”, că îşi încheie cariera. Din iunie nu mai era sub contract cu niciun club.
20:20
Zelenski anunţă o reuniune cu lideri din ţări aliate Kievului în Franţa, la 6 ianuarie, precedată pe 3 şi urmată pe 7 ianuarie de reuniuni la nivel de consilieri în probleme de securitate, în vederea unei reuniuni cu Trump # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă marţi că o reuniune cu lideri din ţări aliate Kievului urmează să aibă loc săptămâna viitoare, în Franţa, în cadrul unor negocieri în vederea opririi invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP.
20:20
Premierul Ilie Bolojan: Privind în urmă, în această jumătate de an, măsurile pe care le-am luat au pus în ordine finanţele publice. Ne vom respecta angajamentele şi vom respecta ţinta de deficit / Am reuşit să ţinem în frâul cheltuielile # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a făcut, marţi, un bilanţ al activităţii Executivului în 2025, el afirmând că, privind în urmă, în această jumătate de an, măsurile pe care le-au luat au pus în ordine finanţele publice în aşa fel încât, la finalul acestui an, ne vom respecta angajamentele şi vom respecta ţinta de deficit. El a mai spus că Guvernul a reuşit să ţină în frâul cheltuielile.
20:20
Tunisia şi Tanzania s-au calificat în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni, după meciul egal (1-1) de marţi. Nigeria, care a învins cu uşurinţă Uganda (3-1), termină pe primul loc în grupa C. La ugandezi a evoluat, până în minutul 57, şi Baba Alhassan, jucătorul echipei FCSB.
20:10
Kievul discută cu Trump despre prezenţa unor trupe americane în Ucraina, anunţă Zelenski. Aliaţii Ucrainei pot ”verifica” faptul că acuzaţiile ruse cu privire la atacarea reşedinţei lui Putin sunt ”false”, dă el asigurări # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski dezvăluie marţi, într-o discuţie cu presa pe un grup WhatsApp, că a discutat despre prezenţa unor trupe americane în Ucraina cu omologul său american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu privire la garanţiile de securitate care urmează să fie oferite Ucrainei, relatează AFP.
19:30
MAE, atenţionare de călătorie pentru Marea Britanie: Ca urmare a unei defecţiuni la sistemul de alimentare electrică, serviciul feroviar Eurostar a anulat mai multe curse iar serviciul pentru transportul rutier se confruntă cu întârzieri severe # News.ro
Ministerul Afacerilor Externe a emis, marţi, o atenţionare de călătorie pentru cetăţenii care vor să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord prin Tunelul Canalului Mânecii / Eurotunnel (Channel Tunnel), arătând că, urmare a unei defecţiuni la sistemul de alimentare electrică, serviciul feroviar Eurostar a anulat mai multe curse, iar LeShuttle, serviciul pentru transportul rutier, se confruntă cu întârzieri severe.
19:30
Zekenski anunţă o reuniune cu lideri din ţări aliate Kievului în Franţa, la 6 ianuarie, precedată pe 3 şi urmată pe 7 ianuarie de reuniuni la nivel de consilieri în probleme de securitate, în vederea unei reuniuni cu Trump în cadrul negocierilor privind U # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă marţi că o reuniune cu lideri din ţări aliate Kievului urmează să aibă loc săptămâna viitoare, în Franţa, în cadrul unor negocieri în vederea opririi invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP.
19:30
Biletele pentru concertele de Anul Nou ale Filarmonicii „George Enescu” cu dirijorul Vlad Vizireanu şi violonistul Remus Azoiţei s-au epuizat în mai puţin de 30 de minute # News.ro
Filarmonica „George Enescu” deschide spectaculos Noul An şi a doua parte a Stagiunii 2025-2026 cu două concerte sold-out, în 8 şi 9 ianuarie, la Ateneul Român, avându-i în prim-plan pe dirijorul Vlad Vizireanu şi violonistul Remus Azoiţei. Programul, cu lucrări din repertoriul clasic şi romantic, pregătit special pentru aceste seri festive, a făcut ca biletele să se epuizeze marţi în mai puţin de 30 de minute de la punerea în vânzare.
19:20
Zece răniţi, unul grav, la Stockholm, după ce un autobuz loveşte un imobil în cartierul Liljeholmen # News.ro
Zece persoane au fost rănite, inclusiv una grav, după ce un autobuz - în care se aflau 17 persoane - a lovit un imobil, marţi după-amiaza. în cartierul Liljeholmen, la Stockholm, relatează AFP.
19:20
Brazilianul Ailton şi-a răscumpărat trofeul de golgheter al Bundesligii 2003-2004, la 18 ani după ce a fost nevoit să se despartă de el # News.ro
Cel mai bun marcator al Bundesliga în sezonul 2003-2004, cu 28 de goluri, Ailton a dus Werder Bremen la titlu. Obligat să se despartă de trofeul său individual din cauza problemelor financiare în 2007, brazilianul a reuşit să-l răscumpere, 18 ani mai târziu.
18:50
Autorii atacului de pe plaja Bondi ”aparent au acţionat singuri” şi nu făceau parte din vreo organizaţie teroristă, anunţă poliţia australiană # News.ro
Cei doi autori ai atacului de pe plaja Bondi, în Australia, soldat cu 14 morţi, în timpul unei sărbători evreieşti, par să nu fi primit un ajutor din afară şi că nu făceau parte din vreo organizaţie teroristă, anunţă marţi poliţia, relatează AFP.
Acum 6 ore
18:40
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: Controale ample pe balastiere continuă cu Garda Naţională de Mediu în Dolj, Vâlcea, Olt şi Argeş / 71 de sancţiuni, suspendări de activitate pentru exploatări ilegale şi amenzi de peste 1,74 milioane lei # News.ro
Diana Buzoianu, ministrul Mediului, prezintă marţi rezultatele controalelor ample pe balastiere, cu Garda Naţională de Mediu, în Dolj, Vâlcea, Olt şi Argeş: 71 de sancţiuni, suspendări de activitate pentru exploatări ilegale şi amenzi de peste 1,74 milioane lei.
18:30
Marina Regală canadiană a fost desemnată marţi de către Teheran drept ”organizaţie teroristă”, ca măsură de retorsiune în urma unei decizii similare a Canadei în 2024 vizând Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, relatează AFP.
18:30
Liverpool a anunţat, marţi, că s-a despărţit de Aaron Briggs, antrenorul său specializat în lovituri libere, care a venit în iulie 2024 ca responsabil cu dezvoltarea individuală.
18:30
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare: O veste foarte bună pentru finanţele publice şi pentru economia României, în penultima zi din an: Comisia Europeană a virat în conturile deschise la BNR peste 586 milioane de euro # News.ro
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă o veste foarte bună pentru finanţele publice şi pentru economia României, în penultima zi din an, după ce Comisia Europeană a virat în conturile deschise la BNR peste 586 milioane de euro, sume solicitate prin Programul Transport 2021–2027, din Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională.
18:20
Ministrul Apărării, Radu Miruţă: Tatăl meu s-a pensionat la 58 de ani, nu la 48, după 32 de ani de magistratură, dintre care 22 de ani, 6 luni şi 15 zile în funcţia de judecător # News.ro
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, răspunde marţi la acuzaţiile care i se aduc, după ce a criticat judecătorii CCR care au blocat o decizie pe pensiile magistraţilor, el arătând că tatăl său, care a fost magistrat, s-a pensionat la 58 de ani, nu la 48, şi după 32 de ani de magistratură, dintre care 22 de ani, 6 luni şi 15 zile în funcţia de judecător.
18:10
Activele nete ale celor 250 de fonduri de investiţii din România se apropie, la final de noiembrie, de 60 de miliarde lei # News.ro
Activele nete ale celor 250 de fonduri deschise de investiţii şi fonduri de investiţii alternative se apropie, la final de noiembrie, de 60 de miliarde lei de la 48,3 miliarde lei în urmă cu 11 luni, anunţă Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România.
18:00
Jaf de 30 mil. € în vestul Germaniei, la o sucursală a unei case de economii, în Gelsenkirchen. Spărgătorii au golit 30 de casete de valori pline cu bani, aur şi bijuterii şi au fugit. Clienţi îngrijoraţi, adunaţi în faţa băncii, ameninţă angajaţi. ”E ca- # News.ro
Spărgători au jefuit o bancă şi au fugit cu prada, în weekend, la Gelsenkirchen, în vestul Germaniei, provocând un prejudiciu de 30 de milioane de euro, potrivit unei estimări, anunţă marţi poliţia, relatează AFP.
18:00
Mircea Abrudean: România intră în 2026 cu un deficit în scădere, iar acest lucru înseamnă că măsurile luate de Guvern au fost eficiente. Veniturile au crescut cu 13% faţă de anul precedent, iar investiţiile continuă să crească # News.ro
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, declară marţi că România intră în 2026 cu un deficit în scădere, iar acest lucru înseamnă că măsurile luate de Guvern au fost eficiente. El arată că veniturile au crescut cu 13% faţă de anul precedent, iar investiţiile continuă să crească, semnale care ne arată că suntem pe drumul corect.
17:40
Rogobete: Astăzi înfiinţăm Programul naţional de finanţare prin Acţiuni Prioritare – Chirurgie Robotică (AP-ROBOTICA) / Ministerul Sănătăţii va finanţa direct spitalele publice care au în dotare roboţi chirurgicali # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că Guvernul înfiinţează marţi Programul naţional de finanţare prin Acţiuni Prioritare – Chirurgie Robotică (AP-ROBOTICA). Prin acest program, Ministerul Sănătăţii va finanţa direct spitalele publice care au în dotare roboţi chirurgicali, pentru achiziţia de kituri, instrumentar şi materiale consumabile necesare utilizării acestora la pacienţi.
17:40
Poliţistul responsabil cu securitatea echipei Franţei, sancţionat după o donaţie făcută de Kylian Mbappe # News.ro
Un poliţist responsabil cu securitatea echipei Franţei a fost sancţionat disciplinar de Direcţia Generală a Poliţiei Naţionale (DGPN) cu pensionarea anticipată după ce a primit un cadou de la Kylian Mbappé, a aflat, marţi, AFP din surse apropiate dosarului, confirmând o informaţie publicată de Le Monde.
17:40
Argeş: Un bărbat de 51 de ani, plecat de la o stână în urmă cu două zile, a fost găsit mort de către salvamontişti într-o zonă împădurită # News.ro
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, care plecase de la o stână în urmă cu două zile, dar nu a mai ajuns acasă, a fost găsit mort de către salvamontişti într-o zonă împădurită din judeţul Argeş.
17:30
Emiratele Arabe Unite anunţă că încheie voluntar misiunea forţelor rămase în Yemen, în urma tensiunilor cu Arabia Saudită # News.ro
Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite (EAU) a declarat marţi că a încheiat voluntar misiunea unităţilor sale de combatere a terorismului în Yemen, singurele forţe rămase în ţară după încheierea prezenţei militare în 2019, informează Reuters.
17:20
Jaf de 30 mil. € în vestul Germaniei, la o sucursală a unei case de economii, în Gelsenkirchen. Spărgătorii au golit 30 de casete de valori pline cu bani, aur şi bijuterii şi au fugit # News.ro
Spărgători au jefuit o bancă şi au fugit cu prada, în weekend, la Gelsenkirchen, în vestul Germaniei, provocând un prejudiciu de 30 de milioane de euro, potrivit unei estimări, anunţă marţi poliţia, relatează AFP.
17:10
UPDATE - Infotrafic: Se circulă în condiţii de ninsoare abundentă pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, cu depuneri de zăpadă carosabil/ Pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, se circulă îngreunat din cauza unui camion staţionat pe şosea # News.ro
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă, marţi, că se circulă în condiţii de ninsoare abundentă pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, cu depuneri de zăpadă pe partea carosabilă, precum şi pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între localităţile Câineni şi Boiţa. DRDP Craiova informează că pe Valea Oltului se circulă îngreunat, din cauza unui camion staţionat pe şosea care a împiedicat intervenţia utilajelor de deszăpezire
17:10
Partidul german de extremă dreapta AfD a fost invitat să participe la Conferinţa de securitate de la München din 2026 # News.ro
Conferinţa de Securitate de la München (MSC) a invitat parlamentarii din partidul Alternative für Deutschland (AfD, de extremă dreaptă) să participe la reuniunea anuală a oficialilor internaţionali de rang înalt din domeniul apărării, care va avea loc în februarie. Schimbarea de poziţie, confirmată de organizatori, a survenit după ce vicepreşedintele SUA, JD Vance, a criticat dur excluderea AfD într-un discurs dur rostit la evenimentul din acest an, în care a acuzat Germania că înăbuşă libertatea de exprimare prin marginalizarea partidului antiimigraţie şi pro-Kremlin, relatează The Guardian.
17:00
Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu: În 2025, am aplicat cele mai multe sancţiuni şi măsuri de conformare din istoria instituţiei / Obiectivul digitalizării, mutat în 2026 # News.ro
Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu, vine, marţi, cu un bilanţ al activităţii din 2025, arătând că a aplicat cele mai multe sancţiuni şi măsuri de conformare din istoria instituţiei şi a redeschis dezbaterea privind politicile publice din gestionarea deşeurilor prin campania „ReStart Reciclare”. El mai arată că digitalizarea GNM este un obiectiv pe care îl vedea finalizat în 2025, dar pe care îl vor muta în anul care vine.
17:00
Primăria Capitalei a obţinut de la AFM aproape 120 de milioane de lei pentru două proiecte de modernizare a sistemului de iluminat din Bucureşti/ Vor fi înlocuite, cu lămpi led, 18.135 de corpuri de iluminat public # News.ro
Primăria Capitalei anunţă, marţi, că a obţinut de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) aproape 120 de milioane de lei pentru două proiecte de modernizare a sistemului de iluminat din Bucureşti. Potrivit sursei citate, banii sunt nerambursabili, iar cu ei vor fi înlocuite, cu lămpi led, 18.135 de corpuri de iluminat de pe stăzi.
17:00
357 de persoane arestate în 21 de provincii, în întreaga Turcie, într-o operaţiune împotriva Statului Islamic # News.ro
Forţe de ordine turce au arestat 357 de persoane într-o vastă operaţiune împotriva organizaţiei Statul Islamic (SI), în 21 de provincii, în întreaga Turcie, anunţă marţi ministrul turc de interne Ali Yerlikaya, relatează AFP.
17:00
Fundaşul lateral Raffaele Stroe, în vârstă de 20 de ani, a semnat un contract cu Chindia Târgovişte pentru 2 ani şi jumătate.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.