INS: Peste 74% dintre cei care au folosit intenetul în ultimele 12 luni au cumpărat bunuri sau servicii
Bursa,
7 ianuarie 2026 13:10
Comerţul electronic a început să lua amploare tot mai mare în ultima perioadă, Institutul Naţional de Statistică (INS) arătând că ponderea persoanelor cu vârste între 16 şi 74 de ani care au apelat la serviciile online pentru a comanda sau cumpăra bunuri şi servicii a fost în 2025 de 74,3% din totalul celor care au folosit internetul în ultimele 12 luni, INS precizând că este cu 1,4 puncte procentuale mai mare faţă de anul anterior.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 5 minute
16:30
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că este de bun simţ ca România să aibă o aeronavă pentru transportul preşedintelui Nicuşor Dan şi a precizat că va susţine în Guvern să se aloce fonduri pentru a fi cumpărat un astfel de avion, potrivit News.ro.
16:30
Zelenski: Documentul privind garanţiile de securitate americane aşteaptă aprobarea lui Trump # Bursa
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă că documentul care urmăreşte garanţiile de securitate pe care Statele Unite urmează să le furnizeze Ucrainei, după sfârşitul războiului cu Rusia, este and #8222;practic gata and #8221; să fie suspus aprobării omologului său american Donald Trump, conform AFP.
Acum 30 minute
16:10
Echipa italiană Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, a învins miercuri seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Parma, în etapa a 19-a din Serie A. Inter e lider în clasament
Acum o oră
16:00
ATP a anunţat, joi, o reducere, începând cu acest sezon, a numărului de turnee obligatorii pentru cei mai buni jucători din circuitul masculin, care se plâng în mod regulat de creşterea numărului de meciuri pe sezon
16:00
Bern Lange: Declaraţiile lui Trump privind Groenlanda, motiv de amânare a acordului comercial SUA-UE # Bursa
Preşedintele Comisiei pentru Comerţ a Parlamentului European, germanul Bern Lange (Alianţa Socialiştilor and Democraţilor) a declarat că obiectivul SUA de a cumpăra sau anexa teritoriul danez schimbă evaluarea acordului comercial UE-SUA încheiat vara trecută, unii eurodeputaţi sugerând că acesta ar trebui îngheţat, potrivit Euronews.
16:00
Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) a ocupat locul 27 în etapa a cincea a Raliului Dakar, disputată joi, la Hail (Arabia Saudită)
16:00
Campioni olimpici la dans pe gheaţă la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2022, Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron au încetat colaborarea
16:00
Turcia este pregătită să and #8221;susţină and #8221; armata siriană într-o and #8221;operaţiune antiteroristă and #8221; împotriva unor combatanţi kurzi la Alep, principalul oraş din nordul Siriei, anunţă Ministerul turc al Apărării
16:00
Deşi a terminat în urma coechipierului său Nani Roma, americanul Mitch Guthrie a beneficiat de penalizarea spaniolului şi a fost declarat câştigător, joi, în etapa a cincea la Raliul Dakar, clasa auto
16:00
Petrolierul Elbus, sub pavilionul Palau, care naviga către Rusia, a fost ţinta unui atac cu drone, ieri, la Marea Neagră, anunţă într-un comunicat Lloyd and #39;s List Intelligence, un grup specializat în date maritime, şi o altă sursă specializată în securitate maritimă, potrivit Reuters.
16:00
Voleibalista sârbă Jovana Mirosavljevic este noua jucătoare a formaţiei Dinamo Bucureşti. Ea a mai jucat în România la CSM Târgovişte
16:00
Chinezoaica Zheng Qinwen, finalistă la Australian Open în 2024, a anunţat, joi, că nu va participa la primul grand slam al sezonului (18 ianuarie-1 februarie), considerând că forma sa fizică nu este destul de bună pentru a-şi apăra şansele
Acum 2 ore
15:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron acuză joi Statele Unite, la Conferinţa ambasadorilor, de faptul că se and #8222;îndepărtează treptat and #8221; de anumiţi aliaţi şi and #8222;se eliberează de regulile internaţionale and #8221;, conform AFP.
14:50
Rusia acuză SUA de crearea unor and #8222;tensiuni militare şi politice and #8221; după confiscarea petrolierului Bella 1 # Bursa
Diplomaţia rusă acuză joi Statele Unite de crearea unor and #8222;tensiuni militari şi politice and #8221;, după confiscarea petrolierului Bella 1 aflat în legături cu Rusia în Atlanticul de Nord, în cadrul blocadei impuse de către Washington exportului de petrol al Venezuelei, potrivit AFP.
Acum 4 ore
14:30
Un hotel de cinci stele din Iaşi a fost evacuat în urma unei ameninţări cu bombă primită pe mailul unităţii turistice, potrivit News.ro. Este vorba despre hotelul Pleiada, situat în zona Bucium, din municipiul Iaşi, a informat sursa citată.
14:20
AUR a depus un proiect de lege pentru instituirea anului 2026 drept and #8222;Anul SUA în România and #8221; # Bursa
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament proiectul de lege pentru instituirea anului 2026 ca and #8222;Anul Statelor Unite ale Americii în România and #8221;, în contextul aniversării a 250 de ani de la Declaraţia de Independenţă a SUA, a relatat News.ro.
14:00
Preşedintele american Donald Trump cere să i se ramburseze cheltuieli cu avocaţii în valoare de 6,2 milioane de dolari, în urma anulării unei proceduri lansate împotriva sa în statul american Georgia cu privire la tentative ilegale de răsturnare a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020, potrivit AFP.
14:00
Rusia va considera and #8222;o ţintă and #8221; orice prezenţă militară a Occidentului în Ucraina # Bursa
Rusia avertizează că va considera orice prezenţă militară a Occidentului în Ucraina drept o and #8222;ţintă legitimă and #8221; a forţelor armate ruse, după ce europenii au anunţat că intenţionează să desfăşoare mii de militari în această ţară după război, conform AFP.
13:40
METIGLA continuă să îşi extindă implicarea în proiecte de infrastructură cu impact comunitar, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
13:40
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat, joi, că peste 11.000 de locuinţe din mai multe judeţe nu au energie electrică, fiind remediate deja avarii care au afectat zeci de mii de locuinţe
13:40
NASA ia în considerare aducerea înapoi pe Terra a echipajului de pe Staţia Spaţială Internaţională din cauza unei probleme medicale nespecificate referitoare la unul dintre astronauţi, după ce a anulat o ieşire în spaţiu programată pentru joi, a spus Agenţia spaţială americană. O purtătoare de cuvânt a NASA a spus că astronautul cu probleme medicale, a cărui identitate nu a precizat-o, era în stare stabilă pe laboratorul orbital
13:00
Statele Unite vor părăsi 66 de organizaţii internaţionale, inclusiv 31 afiliate Naţiunilor Unite, după ce preşedintele Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv, a anunţat Casa Albă, citată de Reuters.
12:50
Peter Szijjarto afirmă că UE arată interes doar pentru Ucraina, nu şi pentru problemele europenilor # Bursa
Bruxellesul a demonstrat de nenumărate ori că este interesat doar de Ucraina şi că 'nu-i pasă deloc de problemele cetăţenilor europeni', a declarat joi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, relatează MTI.
Acum 6 ore
12:20
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut aliaţilor săi garanţii solide de securitate împotriva unui nou atac rus, progrese în negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi înăsprirea sancţiunilor împotriva Moscovei, transmite Reuters.
12:10
Statele Unite ale Americii şi-ar putea menţine controlul asupra Venezuelei pe durata mai multor ani, a afirmat preşedintele american Donald Trump într-un interviu publicat de New York Times, transmite AFP şi Reuters.
11:50
Franţa continuă să se opună acordului UE-Mercosur şi speră ca Parlamentul European să îl blocheze # Bursa
Franţa consideră în continuare inacceptabil acordul dintre Uniunea Europeană şi Mercosur, în pofida ultimelor concesii făcute de Bruxelles la cererea sa, şi susţine că, chiar dacă vineri va fi obţinută o majoritate suficientă în rândul celor 27 de state membre, Parlamentul European îl poate bloca ulterior, relatează agenţia EFE.
11:40
Discuţiile dintre Guvernul grec şi fermieri, care de mai multe săptămâni blochează autostrăzile într-o dispută privind subvenţiile agricole şi bugetul, au ajuns joi într-un impas, deoarece ultimele propuneri de compromis nu au reuşit să deblocheze situaţia, transmite AFP.
11:20
Administraţia Trump a lansat noi recomandări nutriţionale care îndeamnă americanii să evite alimentele ultraprocesate şi zaharurile adăugate, încurajând consumul de and #8222;mâncăruri adevărate and #8221;, cum sunt fructele, legumele şi carnea roşie, transmite AFP.
11:00
Anul 2025 a reprezentat continuarea narativei and #8221;bullish and #8221; pentru acţiunile americane.
11:00
Armata libaneză a anunţat joi că a finalizat and #8222;prima fază and #8221; a planului său de dezarmare a grupării pro-iraniene Hezbollah, care vizează zona dintre graniţa cu Israelul şi râul Litani, la circa 30 de kilometri de frontiera israeliano-libaneză, transmite AFP.
10:40
Noul premier populist de dreapta al Republicii Cehe, Andrej Babis, a declarat miercuri că nu va pune capăt iniţiativei privind livrarea de muniţie de artilerie pentru Ucraina, în ciuda promisiunilor făcute în campania sa electorală, relatează DPA.
Acum 8 ore
10:30
Ministrul venezuelean de interne susţine că 100 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacul SUA # Bursa
Ministrul venezuelean de interne, Diosdado Cabello, a declarat miercuri seara că aproximativ 100 de persoane au fost ucise şi un număr similar rănite în cursul raidului Statelor Unite la Caracas din weekendul trecut, care a vizat capturarea liderului autoritar Nicolas Maduro, relatează DPA şi Reuters.
10:20
Germania: Capacitatea totală instalată de producţie a energiei regenerabile a ajuns la 210 Gigawaţi # Bursa
Germania a continuat să instaleze panouri fotovoltaice şi turbine eoliene anul trecut, capacitatea totală instalată de producţie a energiei regenerabile crescând cu 11%, până la aproximativ 210 Gigawaţi, a anunţat joi autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Germania, transmite DPA.
10:10
Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că preţurile producţiei industriale pe total, pentru piaţa internă şi externă, au înregistrat o creştere de 4,8% în noiembrie 2025 faţă de aceeaşi lună a anului 2024, iar comparativ cu luna octombrie 2025, au crescut cu 0,3%.
10:10
Statele Unite vor părăsi 66 de organizaţii internaţionale, inclusiv 31 afiliate Naţiunilor Unite, după ce preşedintele Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv, a anunţat Casa Albă, citată de Reuters.
10:00
and #8221;Independenţa energetică and #8221;, abandonată în era globalizării, este înlocuită astăzi de o revenire forţată de la and #8222;securitatea energetică and #8221; la and #8221;autonomiei energetică and #8221; # Bursa
Ordinea în care România şi-a construit securitatea după 1990 se subţiază.
10:00
Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata şomajului în România, în formă ajustată sezonier, a fost de 6% în luna noiembrie 2025, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna octombrie 2025, când fusese 5,9%.
09:30
Echipa de volei feminin CSM Lugoj a fost învinsă miercuri, în deplasare, de formaţia slovenă Nova Gorica, scor 3-0, în manşa tur din optimile Challenge Cup.
09:20
Sorana Cîrstea, locul 41 WTA, a fost învinsă de belarusa Arina Sabalenka, liderul mondial, în optimi la Brisbane (Australia), turneu cu premii de 1,6 milioane de dolari.
09:20
Echipa italiană Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, a învins miercuri seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Parma, în etapa a 19-a din Serie A. Inter e lider în clasament.
09:20
Fermierii francezi au intrat joi dimineaţa cu tractoarele în centrul Parisului şi au ajuns până la Turnul Eiffel pentru a exprima revendicările sectorului, care a fost mobilizat în ultimele săptămâni în toată Franţa, potrivit unui reprezentant sindical şi unui jurnalist AFP aflat la faţa locului, transmite AFP.
09:00
Preşedintele Partidului Social-Democrat austriac (SPOe) şi vicecancelarul ţării, Andreas Babler, a cerut miercuri Uniunii Europene (UE) să elaboreze un 'catalog' de măsuri pentru a descuraja orice încercare americană de a anexa Groenlanda, un teritoriu autonom din cadrul Danemarcei, relatează joi AFP.
Acum 12 ore
08:30
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dispus convocarea, joi dimineaţa, a Comandamentului Energetic Naţional, având în vedere evoluţia condiţiilor meteo din această perioadă, relatează Agerpres.
08:20
Preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung a postat o fotografie cu doi pinguini îmbrăţişaţi în mesajul de Anul Nou adresat Phenianului, îndemnându-l pe liderul nord-coreean Kim Jong Un să se întâlnească cu el, notează AFP.
08:00
Autorităţile chineze au cerut, în această săptămână, unor companii locale din tehnologie să oprească comenzile pentru cipurile H200 produse de Nvidia şi analizează posibilitatea de a impune achiziţia de cipuri AI produse pe plan intern, a relatat miercuri publicaţia The Information, citând surse familiare cu situaţia.
07:40
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că bugetul apărării al SUA 'pentru 2027 ar trebui să fie de 1.500 de miliarde de dolari, nu de 1.000 de miliarde de dolari', ceea ce înseamnă o creştere de 50%, notează AFP.
07:30
Inflaţia din zona euro s-a situat la 2% în luna decembrie, potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Eurostat, confirmând estimările economiştilor chestionaţi de Reuters şi revenind exact la ţinta stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite CNBC.
07:30
Spotify a anunţat miercuri extinderea programului său de monetizare pentru creatori şi lansarea unor noi instrumente dedicate podcasturilor video, într-un efort de a-şi consolida poziţia într-o piaţă extrem de competitivă, dominată de jucători precum YouTube şi Netflix, relatează Reuters.
07:20
Trump afirmă că Venezuela va cumpăra numai produse americane cu veniturile obţinute din petrol # Bursa
Donald Trump a asigurat miercuri pe reţeaua sa Truth Social că Venezuela va cumpăra numai produse americane cu veniturile obţinute din petrolul venezuelean comercializat de Statele Unite în cadrul unui acord cu Caracas, relatează AFP.
07:20
Lockheed Martin a ajuns la un acord pe şapte ani cu Departamentul Apărării al Statelor Unite pentru a creşte capacitatea anuală de producţie a interceptorilor PAC-3 (Patriot Advanced Capability) la aproximativ 2.000 de unităţi, de la circa 600 în prezent, relatează Reuters.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.