Ce avere are cea mai mare gimnastă a lumii? Afacerile din SUA ale Nadiei Comăneci
Jurnalul.ro,
12 ianuarie 2026 16:40
Nadia Comăneci este considerată cea mai mare gimnastă din toate timpurile. „Zeița de la Montreal” trăiește în Statele Unite împreună cu familia sa și desfășoară mai multe afaceri.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
19:30
ELCEN a transmis o serie de clarificări privind funcționarea sistemului de termoficare al Municipiului București, subliniind că centralele electrotermice operează în prezent în condiții de siguranță, la parametrii contractuali stabiliți, însă orice solicitare de suplimentare a debitelor implică riscuri tehnice majore în contextul pierderilor semnificative din rețeaua de termoficare.
Acum 30 minute
19:10
Venus intră în Vărsător și schimbă regulile iubirii
Acum o oră
18:50
Traficul aerian din București se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor, atât pe Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni), cât și pe Aeroportul Internațional Băneasa, au anunțat luni autoritățile.
18:40
ÎCCJ respinge recursul în casație al fostului primar Daniel Tudorache: prescripția nu s-a împlinit # Jurnalul.ro
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins luni recursul în casație formulat de Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1 București, confirmând că termenul de prescripție a răspunderii penale nu era împlinit.
18:40
Multor părinți le este greu să adoarmă copilul, însă câteva schimbări simple în rutina de seară fac minuni.
Acum 2 ore
18:30
Mopedele electrice au câștigat popularitate în ultimii ani datorită eficienței lor energetice, costurilor reduse de întreținere și impactului minim asupra mediului. În România, legislația rutieră din 2025 clasifică aceste vehicule în funcție de specificații tehnice, determinând dacă pot fi conduse fără permis de conducere.
18:20
Aurul a trecut de 4.600 de dolari uncia, pe fondul îngrijorărilor privind independenţa Rezervei Federale a SUA # Jurnalul.ro
Cotaţia aurului a atins un nou nivel record, escaladarea tensiunilor din Iran şi sporirea îngrijorărilor privind independenţa Rezervei Federale a SUA (Fed) majorând cererea pentru active de refugiu, transmit DPA şi Reuters.
18:10
Opt companii, amendate de consiliu concurenței pentru înțelegeri anticoncurențiale pe piața forței de muncă # Jurnalul.ro
Consiliul Concurenței a sancționat opt companii cu amenzi în valoare totală de 163,71 milioane lei, pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială constând în împărțirea pieței forței de muncă pentru a limita mobilitatea angajaților și a menține costurile reduse cu resursa umană.
18:00
Ministerul Apărării lansează prima etapă a programului de voluntariat militar cu 1.000 de locuri. Tinerii între 18-35 de ani primesc 27.000 de lei după patru luni de pregătire.
17:50
Consiliul Concurenței a sancționat 8 companii cu 163,71 milioane lei pentru o înțelegere anticoncurențială pe piața forței de muncă # Jurnalul.ro
Consiliul Concurenței a sancționat opt companii cu amenzi în valoare totală de 163,71 milioane lei (aproximativ 32,15 milioane euro) pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială constând în împărțirea pieței forței de muncă pentru a limita mobilitatea angajaților și a menține costurile reduse cu resursa umană.
17:50
Horoscop 2026 complet. Află ce schimbări aduc Saturn, Neptun și Jupiter în dragoste, carieră și bani pentru toate zodiile.
17:40
Anumite profesii sunt asociate cu rate mai mari de divorț din cauza stresului, programului haotic și lipsei timpului pentru familie. Vezi lista completă.
Acum 4 ore
17:20
PSD îl susține pe ministrul Justiției Radu Marinescu și condamnă atacurile politice recente # Jurnalul.ro
PSD îl susține ferm pe ministrul Justiției Radu Marinescu și condamnă acuzațiile de plagiat, pe care le consideră un atac politic menit să submineze procedurile legale pentru numirea șefilor parchetelor de rang înalt. Partidul reafirmă că susținerea pentru ministru este totală.
17:10
Fostul portar Rică Răducanu a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă. Acesta are 80 de ani și refuză să își facă operație la picioare.
16:50
O caricatură cu Donald Trump publicată pe rețeaua socială X a generat reacții puternice la nivel internațional, după ce liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a distribuit o imagine în care președintele Statelor Unite este reprezentat sub forma unui sarcofag egiptean care se sparge.
16:40
Nadia Comăneci este considerată cea mai mare gimnastă din toate timpurile. „Zeița de la Montreal” trăiește în Statele Unite împreună cu familia sa și desfășoară mai multe afaceri.
16:20
Datele de naștere 8, 10, 14 și 27 sunt considerate cele mai rezistente. Fiecare cifră întruchipează trăsături precum disciplina, leadershipul, adaptabilitatea sau forța morală.
16:10
DSP Sibiu confirmă două decese din cauza gripei. Ambele persoane erau nevaccinate antigripal.
15:50
Alertă pe Instagram! Scurgere masivă de informații. 17,5 milioane de utilizatori sunt în pericol # Jurnalul.ro
Datele a 17,5 milioane de utilizatori Instagram au fost furate în 2024 și vândute apoi pe dark web. Compania Meta este acuzată că a mușamalizat scurgerea de informații.
15:40
Trump în război cu „Isărescu din SUA”. Anchetă penală contra șefului Fed - piețele tremură # Jurnalul.ro
Procurorii americani au deschis o anchetă penală care îl vizează pe președintele Rezervei Federale (Fed), Jay Powell, în legătură cu renovarea sediului băncii centrale, un proiect estimat la 2,5 miliarde de dolari.
Acum 6 ore
15:20
Moda este un mijloc de exprimare personală, iar aici accesoriile sunt importante în conturarea unei prezențe autentice. Iar dacă ar fi să alegem elemente statement care reușesc să îmbine stilul, eleganța și atitudinea, atunci am alege cizme lungi. Cu un design care poate transforma orice ținută, ele sunt adevărate declarație de stil. Anul acesta, vedem că sunt preferate acele modele care impresionează prin croiuri sofisticate, detalii neașteptate și materiale premium, toate aceste elemente sunt menite să scoată la iveală un plus de personalitate în garderoba ta.
15:20
Vremea va intra într-un proces de încălzire la nivelul întregii ţări, de la jumătatea acestei săptămâni, după ce, în primele zile, se va semnala în continuare ger şi valori termice negative atât ziua, cât şi pe timpul nopţilor, reiese din prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 12 - 25 ianuarie.
15:10
Luna Nouă în Capricorn aduce finaluri karmice și începuturi puternice
15:10
Inteligența artificială nu ar trebui privită ca un înlocuitor al oamenilor, ci ca un instrument care accelerează analiza și decizia în business. Într-un interviu despre AI aplicat, Mihai Logofătu vorbește despre integrarea reală a inteligenței artificiale în companii, rolul agenților AI și modul în care Nenos, susținut de Bittnet Group, construiește soluții pragmatice, adaptate nevoilor concrete ale organizațiilor.
14:50
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, în 2025, cele mai bune rezultate din istoria sistemului. Aceste fonduri de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de 19,2%, în timp ce activele nete au înregistrat, de asemenea, un record: 201,6 miliarde de lei.
14:40
Cât costă grădinița particulară? Motivele pentru care părinții ocolesc învățământul preșcolar de stat # Jurnalul.ro
Grădinițele particulare sunt tot mai dorite de părinți datorită programului prelungit și a facilităților oferite.
14:20
Traficul auto a fost restricționat pe un drum național din nordul României din cauza ninsorii. Decizia a fost luată luni și vizează camioanele. Circulația ar putea reveni la normal pe parcursul după amiezii.
14:10
Schimbare majoră pentru consumatorii vulnerabili: ajutorul de energie nu se va mai acorda la fel # Jurnalul.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a făcut astăzi o serie de precizări în legătură cu modul de acordare al voucherele de 50 de lei acordate consumatorilor vulnerabili în 2026.
13:50
Guvernul Bolojan schimbă semnificativ regulile privind concediile medicale de la 1 februarie 2026.
13:40
Marea Britanie va dezvolta noi rachete balistice pentru a ajuta Ucraina să se apere în fața Rusiei # Jurnalul.ro
Marea Britanie va dezvolta noi rachete balistice cu rază lungă de acțiune pentru Ucraina, pentru a se apăra în fața Rusiei. Rachetele vor putea lovi ținte aflate mult în spatele liniei frontului, a anunțat ministerul britanic al Apărării într-un comunicat de presă.
Acum 8 ore
13:20
Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, spune ce se va întâmpla cu moneda națională în acest an.
13:10
Săptămâna 12–18 ianuarie 2026 este o perioadă de tranziție energetică.
12:50
Una dintre cele mai populare zone din lume, abandonată brusc de turiști. Mai multe afaceri se închid # Jurnalul.ro
Una dintre cele mai populare zone turistice din lume a fost abandonată brusc de turiști. Culmea, turiștii au început să ocolească zonă după realizarea unei investiții de peste 37 de milioane de euro. Mai multe afaceri, în special baruri și restaurante, sunt la un pas de faliment.
12:40
Sofia Vicoveanca a ajuns de urgență la spital. Mesajul emoționant al Mariei Dragomiroiu # Jurnalul.ro
Interpreta de muzică populară, Sofia Vicoveanca a fost internată de urgență la Spitalul Județean Suceava în noaptea de sâmbătă spre duminică.
12:30
Rusia a copiat drona iraniană Karrar și pregătește rachete aer-aer pentru noul Geran-5 # Jurnalul.ro
Rusia a dezvoltat o nouă dronă de atac, denumită Geran-5, copiată după modelul iranian Karrar, pe care intenționează să o doteze inclusiv cu rachete aer-aer, avertizează serviciile de informații militare ale Ucrainei.
12:10
Bomba din spatele plafonării prețului la gaze: TVA-ul din facturile românilor a crescut cu 270% # Jurnalul.ro
Plafonarea prețurilor la gaze și energie a fost prezentată, în ultimii ani, drept una dintre cele mai importante măsuri de protecție socială adoptate de statul român.
12:00
Mattel a lansat prima păpușă Barbie care reprezintă o persoană cu autism, ca parte a extinderii gamei Fashionistas și a strategiei companiei de a promova diversitatea și incluziunea în rândul copiilor.
12:00
Alina Gorghiu, deputat PNL de Argeș, a solicitat Prefecturii Argeș să răspundă cu documente în contextul scandalului de la UPU Argeș.
11:40
Maia Sandu și-a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2025.
Acum 12 ore
11:30
Administrația Trump a declarat că va trimite sute de ofițeri federali la Minneapolis, la câteva zile după moartea unei femei care a fost împușcată de un agent al Serviciului de Imigrare și Control Vamal al SUA (ICE) în oraș.
11:20
Situaţia epidemiologică din cadrul Spitalului de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă (SPMS) Jebel, unde au fost depistate trei cazuri de scabie (râie) în rândul pacienţilor, este sub control, fără extinderea focarului, iar Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş desfăşoară o anchetă epidemiologică pentru identificarea sursei, a declarat, luni, pentru AGERPRES, managerul spitalului, Marius-Ciprian Olaru.
11:20
După ce, la sfârșitul anului trecut, Kadîrov a fost internat de urgență la spital pe fondul unei insuficiențe renale, starea de sănătatea a acestuia nu a dat semne de îmbunătățire. Kadîrov însuși, un workholic convins, a admis, de altfel, că are nevoie de mai mult timp ca să se odihnească.
11:10
Liderul PUSL Olt: Slatina plătește mai mult, deși are 80 de milioane de lei nefolosiți în buget # Jurnalul.ro
Liderul PUSL Olt, Cristian Cismaru, atrage atenția asupra dezechilibrului creat de decizia administrației locale din Slatina de a majora taxele și impozitele locale peste nivelul impus la nivel național, în condițiile în care municipiul a încheiat anul 2025 cu un excedent bugetar de aproximativ 80 de milioane de lei.
11:10
Horoscop zilnic, 13 ianuarie 2026: Berbecii trec prin schimbări majore, iar Capricornii sunt pe punctul de a exploda # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 13 ianuarie 2026: Gemenii sunt posesivi, Fecioarele trebuie să amâne discuțiile sensibile, iar Vărsătorii vor să facă prea multe în același timp.
11:00
Numărul persoanelor ucise în protestele violente din Iran a crescut alarmant, depășind pragul de 500 de morți, potrivit Human Rights Activists News Agency, organizație cu sediul în Statele Unite, notează SkyNews.
10:50
3 tendințe în călătorile anului 2026: planificarea timpurie, durata mai scurtă și experiențe diversificate # Jurnalul.ro
Anul 2026 a adus o schimbare majoră în modul în care românii se raportează la timpul lor liber.
10:50
Săptămâna începe la Power Couple, la Antena 1, cu o probă de neratat: ”răzbunarea este dulce. Astăzi, fetele vor fi praștie” # Jurnalul.ro
A doua săptămână a show-ului care face ca serile de luni, marți și miercuri să fie mai bune, mai pline de energie, stare de bine și râsete, este aproape de start! De la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, Power Couple revine cu unele dintre cele mai așteptate probe din acest sezon.
10:40
Ministrul Justiției răspunde acuzațiilor de plagiat: „Am respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică” # Jurnalul.ro
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, după ce a fost fost acuzat că ar fi plagiat în teza de doctorat, că a respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică, iar lucrarea a fost evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat și de CNATDCU.
10:40
Donald Trump se autoproclamă „președinte interimar al Venezuelei” într-o postare virală # Jurnalul.ro
Președintele american, Donald Trump, a stârnit controverse, după ce a postat, pe Truth Social, o fotografie care părea să-l prezinte drept președintele interimar al Venezuelei. Postarea vine la mai bine de o săptămână după ce Nicolas Maduro a fost capturat de forțele speciale americane.
10:30
În 2026, șoferii care circulă pe drumurile naționale și autostrăzile din România trebuie să fie atenți la regulile privind rovinieta.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.