POLITICO: UE are în vedere desemnarea unui negociator cu Putin. Politicieni şi oficiali de rang înalt sunt luaţi în calcul pentru acest post influent, după ce Parisul şi Roma au lansat apeluri în acest sens

News.ro, 14 ianuarie 2026 15:10

Unele guverne europene fac presiuni asupra UE pentru a numi un negociator care să le reprezinte interesele din Ucraina, temându-se că Statele Unite vor încheia un acord cu Rusia pe la spatele lor. Susţinătorii planului - printre care Franţa şi Italia - au obţinut sprijinul Comisiei Europene şi al altor câteva ţări pentru crearea acestui post, scrie POLITICO citând trei diplomaţi şi oficiali care au cunoştinţe directe despre discuţii. Aceştia afirmă că Europa îşi poate menţine liniile roşii, cum ar fi posibila aderare a Ucrainei la NATO, numai dacă UE are un loc la masa negocierilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 10 minute
16:50
Prefectura judeţului Giurgiu informează, miercuri, că analizele realizate cu două zile în urmă pe probe de apă prelevate din zona unde barja care transporta 1281 de tone de clorură de potasiu s-a scufundat arată o calitate apei foarte bună pentru cloruri şi amoniu şi bună în privinţa determinărilor pentru azotaţi, azotiţi şi ortofosfaţi.
16:50
FAN Courier, companie antreprenorială românească, fondată în 1998, a încheiat anul 2025 cu afaceri de 1,546 miliarde lei (aproximativ 310 milioane euro), în creştere cu aproximativ 11% faţă de anul anterior, iar pentru acest an anticipează o creştere de aproximativ 15% a cifrei de afaceri. FAN Courier operează în prezent în Republica Moldova, Grecia, Bulgaria, Slovenia, Ungaria şi Polonia, iar pentru acest an vrea să reia procesul de extindere, atât prin deschiderea de noi HUB-uri internaţionale, cât şi prin intrarea pe pieţe noi, vizate fiind Slovacia, Italia, Cehia şi, posibil, Austria.
16:50
Un bărbat de 20 de ani din Vulcan, judeţul Hunedoara, a fost reţinut de poliţişti şi va fi dus în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani cu propunerea luării unei măsuri preventive, fiind bănuit că ar fi violat o minoră de 14 ani în timpul unei petreceri cu mai mulţi tineri, unde s-au consumat băuturi alcoolice. Fapta s-ar fi petrecut în Ajunul Crăciunului, iar fata ar fi fost la petrecere fără voia părinţilor. Poliţiştii fac tinerelor mai multe recomandări pentru a reduce riscul să devină victime ale unor violuri sau agresiuni sexuale.
16:50
Intenţiile lui Donald Trump, în special în ceea ce priveşte Groenlanda, „trebuie luate în serios”, a afirmat miercuri premierul Sébastien Lecornu în faţa Adunării Naţionale franceze.
16:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă miercuri că a semnat un nou program de formare şi evaluare constantă pentru personalul medical, finanţat din PNRR. El precizează că Programul Naţional de formare de formatori (Training of Trainers ) pentru asistenţii medicali din ATI nu este un program de control şi nici unul teoretic ci este un program de sprijin real.
Acum 30 minute
16:40
Statele Unite retrag o parte din personal din bazele-cheie pe care le are în regiune, ca măsură de precauţie, având în vedere tensiunile regionale crescute, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial american, sub condiţia anonimatului.
16:30
Familia unei femei în vârstă de 42 de ani, care era bolnavă de cancer, acuză cadrele medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa că nu ar fi îngrijit-o corespunzător. Femeia a murit în urmă cu o săptămână într-o unitate medicală privată. Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au anunţat că se fac verificări în acest caz, urmând să fie controlate toate aspectele semnalate.
16:30
Campionul olimpic la dans pe gheaţă Guillaume Cizeron a acuzat-o pe fosta sa parteneră, Gabriella Papadakis, că a răspândit informaţii false despre el înaintea Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina, relatează Reuters.
16:30
Întâlnirea la nivel înalt dintre vicepreşedintele SUA JD Vance, secretarul de stat al SUA Marco Rubio şi miniştrii de externe ai Danemarcei şi Groenlandei a fost mutată din Casa Albă în clădirea vecină Eisenhower, care găzduieşte birourile ceremoniale ale lui Vance, relatează presa daneză, citată de The Guardian.
16:30
Tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile Turneului Final 8 al Cupei României, de la Oradea, a avut loc, miercuri, la sediul FR Baschet. Finalistele din sezonul trecut, CSO Voluntari şi CSM Oradea, se duelează în sferturi la ediţia din 2026.
Acum o oră
16:20
Statele Unite retrag o parte din personal din bazele-cheie pe care le are în regiune, ca măsură de precauţie, având în vedere tensiunile regionale crescute, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial american, sub condiţia anonimatului.
16:10
Statele Unite retrag o parte din personal din bazele-cheie pe care le are în regiune, ca măsură de precauţie, având în vedere tensiunile regionale crescute, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial american, sub condiţia anonimatului.
16:00
O raţă care a rămas blocată în gheaţă pe un lac din Tulcea a fost salvată de pompieri. Aceştia au luat pasărea şi au dus-o la sediul lor pentru a-şi recăpăta puterile, iar ulterior a fost eliberată în zona lacului.
16:00
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii miercuri situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna ianuarie 2026. Potrivit sursei citate, suma totală depăşeşte 14,4 milioane de lei, cele mai mari sume fiind virate Partidului Social Democrat (PSD), peste 4,8 milioane de lei, şi Alianţei pentru Unirea Românilor, peste 2,8 milioane de lei.
Acum 2 ore
15:50
L-a răsturnat de la putere pe liderul Venezuelei, a promis să controleze vastele rezerve de petrol ale ţării şi a ameninţat alte ţări din America Latină cu acţiuni militare similare. A vorbit deschis despre anexarea Groenlandei, chiar şi cu forţa. Şi, dincolo de emisfera vestică, a avertizat Iranul că SUA ar putea să atace din nou. Începând noul an cu o serie de mişcări agresive şi o retorică aprinsă, cu doar câteva zile înainte de prima aniversare a învestirii sale, preşedintele Donald Trump a distrus ordinea globală bazată pe reguli, pe care chiar SUA a ajutat să fie construită din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial, comentează Reuters.
15:40
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, miercuri, cooptarea fostului internaţional Ilie Dumitrescu în echipa FRF. Acesta se va implica în trei proiecte importante pentru dezvoltarea fotbalului românesc, precizează forul.
15:40
Un şofer în vârstă de 19 ani a fost urmărit de poliţişti pe mai multe străzi din Craiova, iar în încercarea de a scăpat de aceştia a trecut pe culoarea roşie a semaforului, a circulat pe contrasens şi nu a acordat prioritate autoturismelor care circulau în sens giratoriu. În cele din urmă, tânărul a fost blocat pe o stradă. El a primit amenzi de peste 10.000 de lei şi a fost lăsat fără permis de conducere timp de aproape un an.
15:40
Constructorul Concelex anunţă că a semnat contractul pentru realizarea unui proiect complex de amenajare urbană, privind amenajarea malului drept al râului Crasna din oraşul Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj. Investiţia, care prevede amenajarea unui prim tronson al albiei râului, de 1,75 km, se ridică la aproximativ 15 milioane lei şi este finanţată prin fonduri europene.
15:30
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită audienţă prim-ministrului Ilie Bolojan, după ce a preluat interimatul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în vederea discutării pe fondul principiilor de construire a bugetului pentru educaţie şi cercetare pentru anul 2026, burselor şi transportului studenţilor, dar şi în ceea ce priveşte declaraţiile legate de reducerea cifrei de şcolarizare din învăţământul superior şi diminuarea finanţării universităţilor.
15:20
Specialişti de la INSEMEX Petroşani au fost solicitaţi, miercuri, să facă cercetarea în cazul exploziiei produse la Poliţia Lugoj în cursul dimineţii, existând suspiciuni că în subteran ar exista o pungă de gaz, în condiţiile în care clădirea în care a avut loc deflagraţia nu este racordată la reţeaua de gaze. Un număr de 31 de persoane au fost evacuate.
15:10
Jucătorul amator Jordan Smith ar fi fost „fericit doar să câştige un punct”, dar a plecat cu un milion de dolari australieni şi dreptul de a se lăuda cu victoria împotriva numărul doi mondial Jannik Sinner, după ce a triumfat la Australian Open's Million Dollar One Point Slam.
15:10
Unele guverne europene fac presiuni asupra UE pentru a numi un negociator care să le reprezinte interesele din Ucraina, temându-se că Statele Unite vor încheia un acord cu Rusia pe la spatele lor. Susţinătorii planului - printre care Franţa şi Italia - au obţinut sprijinul Comisiei Europene şi al altor câteva ţări pentru crearea acestui post, scrie POLITICO citând trei diplomaţi şi oficiali care au cunoştinţe directe despre discuţii. Aceştia afirmă că Europa îşi poate menţine liniile roşii, cum ar fi posibila aderare a Ucrainei la NATO, numai dacă UE are un loc la masa negocierilor.
Acum 4 ore
14:50
Videoclipul „Mérida - Efemeride”, cea mai nouă producţie multimedia a Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, va fi lansată joi, începând cu ora 17.30, la Cinema City - Mega Mall Bucureşti, în prezenţa Corului Madrigal, care va susţine şi un scurt recital de muzică românească.
14:40
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, anunţă miercuri că a decis scutirea de la plata taxelor şi impozitelor locale pentru proprietarii apartamentelor din blocul în care s-a produs explozia din 2025.
14:30
David Popovici a fost ales cel mai bun înotător din Europa în 2025, el câştigând ancheta European Aquatics, prin care au fost stabiliţi cei mai valoroşi înotători de pe continent.
14:30
Preşedintele Donald Trump şi-a reiterat decizia de a avea Groenlanda ca teritoriu american într-o postare făcută miercuri, pe Truth Social, cu câteva ore înainte de o întâlnire la Casa Albă a vicepreşedintelui JD Vance cu miniştrii de externe din Groenlanda şi Danemarca pentru a discuta despre acest subiect, în condiţiile în care atât guvernul de la Copenhaga, cât şi guvernul de la Nuuk resping pretenţiile americane.
14:30
Sindicatul Poliţiştilor Sidepol afirmă, miercuri, că explozia de la Poliţia Lugoj s-a produs după ce un poliţist aflat în serviciu a conectat un radiator electric, într-un sediu cu instalaţii vechi şi probleme la reţeaua de gaz. Suflul l-a aruncat sub birou, aşa fiindu-i salvată viaţa, întrucât nu au căzut peste el grinzile imobilului. Cu toate acestea, a fost rănit.
14:20
Fraţii Dani şi Ionuţ Mocanu, condamnaţi definitiv la închisoare pentru tentativă de omor şi prinşi în Italia, în noiembrie 2025, au depus la instanţa supremă o cerere de recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac prin care cei doi speră să scape de închisoare. În prezent, cântăreţul de manele şi fratele său au fost plasaţi în arest la domiciliu de Curtea de Apel din Napoli, în contextul în care autorităţile judiciare române au cerut extrădarea acestora din Italia.
14:10
Pilotul Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) a ocupat locul 37 în etapa a zecea a Raliului Dakar, disputată miercuri, de la Bivouac Refuge la Bisha.
14:10
Mai mulţi parlamentari USR au depus o iniţiativă legislativă menită să reglementeze mai precis operarea depozitelor de deşeuri municipale, astfel încât să asigure garantarea continuităţii şi utilizarea eficientă a serviciilor de salubritate, reducerea riscurilor de exploatare.
13:40
Poliţiştii din Argeş au deschis o anchetă penală care vizează infracţiunea de lipsire de libertate, după ce o tânără a fost răpită dintr-un taxi, maşina în care se afla fiind blocată de două persoane are au luat-o pe femeie cu forţa. Taximetristul şi alţi şoferi au anunţat Poliţia despre acest caz. Şocant este că, la Poliţie, în primă fază, victima a spus că nu i s-a întâmplat nimic. Poliţiştii au aflat apoi că ea se prostituează pentru unul dintre răpitori, care îi e şi concubin şi că a fost luată de pe stradă în timp se ce ducea să îşi viziteze copiii, care sunt în daţi plasament.
13:40
Vicepremierul Tanczos Barna (UDMR) anunţă, miercuri, că ministerele au început să prezinte bilanţul anului trecut şi baza de la care se porneşte în construcţia bugetului pentru acest an. Vicepremierul apreciază că abordarea trebuie să fie cea de annu trecut, respectiv ”investiţii tratate ca prioritate, un stat mai suplu, echilibru şi predictibilitate”.
13:30
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat trei companii cu amenzi în valoare totală de 8,29 milioane lei (1,66 milioane euro), pentru trucarea unor licitaţii organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) prin DRDP Constanţa, pe piaţa lucrărilor de întreţinere a drumurilor.
13:30
Karolína Plíšková, câştigătoarea trofeului de la Cluj în 2024, a primit un wild card şi va juca pe tabloul principal al Transylvania Open WTA 250, ediţia 2026. Organizatorii turneului de tenis feminin din Cluj au anunţat şi acordarea a două wild carduri către Ana Bogdan şi Miriam Bulgaru. Cel de-al patrulea wild card merge către o tânără jucătoare cu potenţial: Elena Ruxandra Bertea.
13:30
Un agent din cadrul Poliţiei rutiere Ploieşti a fost reţinut de către procurori, sub acuzaţia de luare de mită. El ar fi primit suma de 1000 de lei de la un şofer care nu a acordat prioritate, pentru ca, în schimb, să nu îi reţină permisul de conducere.
13:20
Conform unei tradiţii post-Globuri de Aur, prezentatoarea Nikki Glaser a participat la emisiunea „The Howard Stern Show” pentru a dezvălui glumele pe care le-a eliminat. Printre glumele care nu s-au auzit la gală s-au numărat unele despre ICE şi Donald Trump. Glaser i-a spus lui Stern că a evitat în mare parte politica pentru că „nu este amuzantă”, scrie Variety.
13:20
Teheranul a avertizat aliaţii SUA din Orientul Mijlociu că va ataca bazele americane de pe teritoriul lor dacă Washingtonul va ataca Iranul, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial iranian de rang înalt, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat că va interveni în sprijinul protestatarilor.
13:00
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat miercuri că avem o categorie de contribuabili care, an de an, îşi plătesc impozitele locale, chiar în primele luni, sunt cetăţeni conştincioşi, cu mult bun simţ şi avem o altă categorie de contribuabili, care fentează plata acestor impozite locale iar proiectul de lege lansat în dezbatere publică rezolvă această problemă.
13:00
O bucată de tavan s-a prăbuşit, miercuri, într-o sală de curs de la un liceu din municipiul Botoşani, dar nu au existat persoane rănite. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani nu au fost solicitaţi să intervină după acest incident.
13:00
În perioada ianuarie - noiembrie 2025, datoria externă totală a României a crescut cu 24,002 miliarde euro, până la 227,512 miliarde euro, anunţă Banca Naţională a României (BNR).
13:00
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, miercuri, decretele prin care a luat act de demisia ministrului Educaţiei, Daniel David şi îl desemnează interimar pe premierul Ilie Bolojan pe acest portofoliu.
13:00
Ducesa de Sussex, care nu a mai fost pe pământ britanic din septembrie 2022 - cu ocazia funeraliilor reginei Elizabeth II -, ar trebui să revină în ţară în luna iulie, la Birmingham.
Acum 6 ore
12:50
Primarul Oraşului Huedin, Mircea Moroşan, aflat la al cincilea mandat, şi-a anunţat, miercuri, demisia din funcţie. ”Mandatul a fost câştigat cu dificultate, cu aproximativ o treime din voturi, fapt care mi-a dat de gândit”, a transmis primarul demisionar.
12:40
Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, afirmă că pentru prima dată România „livrează simultan consolidare fiscală şi investiţii record”, un argument decisiv pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Delegaţia română a prezentat, la sesiunea de evaluare în Comitetul pentru Analizǎ Economicǎ şi Dezvoltare (EDRC), de la Paris, progresele României, pentru intrarea în „clubul economiilor dezvoltate” şi creşterea nivelului investiţiilor private. „Le-am transmis partenerilor din OCDE un mesaj clar: România a făcut eforturile necesare şi a accelerat vizibil procesul de aderare, în special în zona fiscală, unde aveam multe teme de recuperat”, mai spune ministrul.
12:40
Cele două foste angajate ale starului spaniol Julio Iglesias care au depus plângere împotriva lui au făcut acest lucru pentru fapte care se referă în special la „hărţuire sexuală”, „trafic de persoane” şi „muncă forţată”, potrivit asociaţiilor Women's Link şi Amnesty International, care le susţin, informează AFP.
12:40
Şefa partidului ucrainean Batkivşcina, Iulia Timoşenko, a declarat miercuri că percheziţiile din biroul ei desfăşurate de agenţiile anticorupţie au început marţi seara, la ora 21:30, când ea se afla singură în incintă, iar forţele de ordine au sosit cu cinci microbuze, fără o hotărâre judecătorească, nu i-au permis să cheme un avocat şi au percheziţionat şi biroul deputatului Serhii Vlasenko, care era închis, relatează Ukrainska Pravda.
12:40
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat miercuri că varianta reducerii cheltuielilor de personal este o variantă temporară pentru 2026, care poate fi aleasă de către unităţile administrativ-teritoriale dar din 2027 va fi obligatorie reducerea numărului de posturi. El a precizat că, dacă în cursul lunii februarie ar intra în vigoare proiectul de lege, atunci termenul rezonabil, dar maxim, în care autorităţile locale şi centrale trebuie să facă măsurile de reducere de posturi sau reduceri de cheltuieli de personal este 1 iunie 2026.
12:30
Teatrul Metropolis anunţă premiera spectacolului "(the) Woman" de Jane Upton, regia Alexandra Penciuc, sâmbătă şi duminică, 17-18 ianuarie, ora 19.30, la Sala Mică a Teatrului Metropolis.
12:20
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a semnat, cu asocierea de firme din România şi Ungaria, Ventra Project Management (lider)-Utiber Kozuti Beruhazo Kft, contractul pentru supervizarea lucrărilor pe Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş-Biharia. Contractul are o valoare de 14,9 milioane lei şi este finanţat din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027.
12:20
În urmă cu. . . treizeci şi doi de ani, în 1994, Venus Williams a obţinut prima sa victorie în circuitul WTA la Bank of the West Classic. Profesionistă de la vârsta de 14 ani, campioana americană continuă să joace. „Victoria şi înfrângerea nu au vârstă”, a declarat ea la Auckland.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.