Reacția unui pasager care a scăpat miraculos după al doilea accident feroviar din Spania. „Primul gând ăsta a fost”

StirileProtv.ro, 21 ianuarie 2026 20:10

Spania trăiește coșmarul unui nou accident feroviar, la două zile de la tragedia din Cordoba. Un tren de navetiști a deraiat lângă Barcelona.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de StirileProtv.ro

Acum 10 minute
21:40
Ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen, a salutat asigurările date de Donald Trump în discursul de miercuri de la Davos că SUA „nu vor folosi forţa” pentru a cuceri Groenlanda, dar crede că discursul lui arată că ambiţiile sunt încă „intacte”.
Acum 30 minute
21:30
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.
Acum o oră
21:10
Cercetătorii au descoperit în Indonezia cel mai vechi exemplu cunoscut de artă rupestră din lume, conturul pictat al unei mâini umane.
21:00
Ministerul Sănătăţii a supus, miercuri, dezbaterii publice proiectul unei ordonanţe care va reglementa telemedicina.
21:00
La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.
20:50
Bucureștiul este pe cale să devină o capitală multinațională în care, în câțiva ani, oameni din alte țări vor reprezenta cam un sfert din populație. 
Acum 2 ore
20:40
Un sat din Slovenia s-a transformat într-un tărâm de basm. Mii de oameni din toată lumea merg să vadă locul pe care îl numesc regatul de gheață.
20:30
După ninsori și îngheț, șoselele României arată ca după bombardament. Numeroase gropi se dovedesc a fi capcane pentru șoferi, inclusiv în zonele asfaltate recent.  
20:20
Pentru că marea noastră este tot mai caldă, se adaptează specii noi. Peștele de stâncă, denumit și rockfish coreean, pare că o duce bine.  
20:20
Statul român a reluat un proiect mai vechi de a a-și face propriul brand de apă minerală, care se va numi Dacia. Societatea care administrează 30% din izvoarele țării are în plan deschiderea unei fabrici în Deva, cel puțin pentru început.
20:20
În mai puțin de o jumătate de an, companiile din România vor fi obligate să publice salariile pentru locurile de muncă scoase la concurs. 
20:20
UE schimbă regulile pentru a preveni lipsa medicamentelor. Statele membre vor putea negocia împreună prețurile, iar achizițiile se vor face doar pe criteriul celui mai mic cost.
20:10
Spania trăiește coșmarul unui nou accident feroviar, la două zile de la tragedia din Cordoba. Un tren de navetiști a deraiat lângă Barcelona.
20:10
Bagajul de mână în avion ar putea fi gratuit. Parlamentul European a votat mai multe drepturi pentru pasageri, inclusiv ca adulții care însoțesc copii ori persoane cu probleme de mobilitate să poată sta lângă aceștia fără a plăti suplimentar.
19:50
S-au derulat scene cumplite în Chiajna, lângă București. O mașină condusă de un bărbat de 28 de ani a pierdut direcția din cauza vitezei și a ajuns pe calea ferată, unde 20 de secunde mai târziu, a fost lovită de un tren.
Acum 4 ore
19:40
Același Donald Trump nu a mai vorbit și despre ultima sa amenințare, tarife suplimentare de 10% pentru cei opt aliați din NATO care se opun planurilor sale de a achiziționa Groenlanda. 
19:40
Bilanțul episodului de ger, care paralizează România, s-a agravat în ultimele 24 de ore. În Iași, un bărbat de 39 de ani a murit, după ce a înghețat într-o fabrică dezafectată. În Bistrița, altul de 66, nu a mai putut fi salvat nici după resuscitare.
19:40
În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.
19:40
Toată planeta și-a ținut, miercuri, răsuflarea. Președintele american Donald Trump a vorbit la Forumul Economic Mondial de la Davos despre planurile sale de a achiziționa Groenlanda.
19:30
O poveste înfiorătoare, petrecută în Timiş, şochează opinia publică. Acolo, un copil de 15 ani omorât cu cruzime a fost găsit îngropat într-o grădină.  
19:20
Ecuador va impune tarife de 30% la importurile din Columbia începând de la 1 februarie, a anunţat miercuri preşedintele Daniel Noboa.
19:10
Mai multe primării din judeţul Alba, ale unor localităţi situate în munţii Apuseni, au anunţat că suspendă, începând de joi, plata taxelor locale.
18:20
Președintele Băncii Naționale a Poloniei (BNP), Adam Glapiński, afirmă de mai mulți ani că aurul joacă un rol special în structura rezervelor.
18:20
Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.
18:20
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că motivul pentru care dorește ca Groenlanda să devină parte a SUA nu este pentru pământurile rare care ar putea fi găsite acolo, ci „securitatea națională” și „securitatea internațională”. 
18:10
Pe măsură ce discuțiile despre cumpărarea Groenlandei de către SUA se intensifică, a reapărut un detaliu interesant din istorie.
18:10
Trei case au fost mistuite de flăcări în comuna Mănăstirea Cașin, din județul Bacău, iar două familii au rămas pe drumuri, în plină iarnă. Focul a pornit de la un coș de fum neizolat corespunzător, spun pompierii.
18:00
Parlamentul European a decis să suspende lucrările privind acordul comercial al Uniunii Europene cu Statele Unite, în semn de protest față de cererile președintelui american Donald Trump de a anexa Groenlanda.
17:50
O pensionară de 76 de ani a căzut victimă escrocilor, care au acționat prin clasica metodă „accidentul”.
Acum 6 ore
17:40
George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.
17:40
Ministrul de Externe Oana Țoiu i-a oferit un răspuns președintelui SUA, Donalt Trump, la întrebarea retorică adresată aliaților la forumul de la Davos.
17:30
Un alt caz de violență extremă între minori a șocat opinia publică, iar victima, printr-o mare șansă, a scăpat cu viață, deși a fost înjunghiată de multe ori.
17:00
CE va organiza vineri o reuniune a „colegiului de securitate”, o reuniune a comisarilor pe teme de securitate, după summitul liderilor europeni de joi seară, organizat pe fondul tensiunilor cu SUA.
16:40
Iarna este superbă în România, iar dacă nu faci o vacanță în această perioadă a anului, nu vei ști niciodată câte peisaje spectaculoase și activități frumoase pierzi. Există o mulțime de locuri perfecte pentru a le vizita anul acesta în sezonul rece.
16:30
Un bărbat a murit după ce a fost trimis de două ori acasă de medicii de la spitalul de urgență din Brașov. Sunt anchete administrative în desfășurare, dar și o anchetă penală a poliției.
16:10
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu s-a mai dus la Forumul Economic de la Davos, din Elveția. 
16:00
Permisele de ședere pentru străini emise de poliţiştii de imigrări din Bucureşti au ajuns la 27.510 în anul 2025, ca urmare a aprobării dreptului de şedere pentru cetăţeni străini.
16:00
Două containere încărcate cu 40 de tone de deşeuri, printre care furtunuri, cabluri şi bucăţi de material rigid, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa.
Acum 8 ore
15:20
Vedeta tenisului Naomi Osaka, în vârstă de 28 de ani, a intrat marți pe teren într-o ținută care a atras toate privirile, pentru meciul său de la Australian Open.
15:10
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a prezentat, într-o conferinţă de presă, costul alegerilor care au fost organizate în anii 2024 şi 2025. 
15:00
Un incident a avut loc la metrou, cu puțin timp înainte de stația Constantin Brâncoveanu, unde un tren s-a oprit înainte de a intra complet în stație, iar călătorii au fost nevoiți să iasă prin primul vagon.Știre în curs de actualizare
15:00
Bulgaria a aderat la zona euro în ianuarie 2026. În regiune, Cehia, Ungaria, Polonia și România sunt încă state membre ale Uniunii Europene care își păstrează propriile monede naționale.
14:50
Un teritoriu al unei ţări nu poate fi transferat alteia decât prin voinţa acelui popor, a afirmat miercuri la Davos ministrul de Externe al României, Oana Ţoiu.
14:40
Parlamentul European a adoptat o propunere de trimitere a acordului MERCOSUR la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a evalua conformitatea conţinutului acestuia cu tratatele UE.
14:30
Italia nu va face parte din Consiliul pentru Pace, iniţiativa preşedintelui american Donald Trump, a relatat miercuri cotidianul Corriere della Sera.
14:20
Două persoane sunt cercetate penal pentru înşelăciune după ce au determinat o femeie de 76 de ani să le dea aproape 40.000 de lei, pentru serviciile medicale acordate nepotului său, rănit în urma unui accident rutier, a informat miercuri Poliţia Română.
14:10
Europa este pe cale să fie ”păcălită” de Donald Trump, avertizează guvernatorul Californiei Gavin Newsom, care-l cataloghează pe şeful statului american drept un ”T-Rex”, relatează AFP.
14:00
14:00
Vacanța mobilă din luna februarie 2026, cunoscută și drept „vacanța de schi”, va fi organizată diferit de la un județ la altul, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării.
13:50
În tradiția românească, fiecare lună a anului avea o denumire și o semnificație aparte. Aceste nune sugerau fie o activitate din viața oamenilor, fie desemnau o anumite tradiție.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.