AUR anunţă că deputatul Petru-Gabriel Negrea a fost oprit şi umilit la graniţa Ucrainei: Declarat „duşman al poporului ucrainean”, i s-a interzis accesul în ţară, a fost reţinut în condiţii degradante şi împins fizic peste frontieră

News.ro, 22 ianuarie 2026 15:20

Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă joi că deputatul AUR Petru-Gabriel Negrea, antreprenorul care a oferit sprijin refugiaţilor ucraineni, a fost oprit şi umilit la graniţa Ucrainei. Declarat „duşman al poporului ucrainean”, i s-a interzis accesul în ţară, a fost reţinut în condiţii degradante şi împins fizic peste frontieră, pentru că a îndrăznit să apere public drepturile românilor din Ucraina.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
17:10
În sezonul 2 din seria „Literatura povestită copilului meu,” Gabi Bartic îi povesteşte fiului ei despre literatură, aducând faţă în faţă câte doi autori.
17:10
Gabriela Ruse, locul 79 WTA, va juca, vineri, în turul trei la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Acum 15 minute
17:00
Preşedintele Volodimir Zelenski, care s-a întâlnit, joi, la Davos, cu preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că „documentele menite să pună capăt războiului (cu Rusia) sunt aproape gata” şi că Ucraina „lucrează cu sinceritate deplină” pentru a pune capăt conflictului, relatează The Guardian. El a anunţat că la sfârşitul săptămânii va avea loc o întâlnire de natură tehnică între delegaţiile Ucrainei, SUA şi Rusiei, fiind vorba de o formulă de negociere în premieră.
Acum o oră
16:40
Preşedintele american Donald Trump cere joi Rusiei să pună capăt războiului cu Ucraina, în urma unei ”reuniuni bune” pe care a avut-o la Davos cu omologul său ucrainean Violodimir Zelenski, relatează AFP.
16:40
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) oferă sfaturi pentru pasionaţii sporturilor de iarnă, recomandându-le să verifice ca, la punctele de plecare ale pârtiilor şi traseelor de schi, să fie menţionate zonele periculoase sau impracticabile, temperatura, grosimea stratului de zăpadă, dar şi date despre postul de prim-ajutor sau modul de colaborare cu echipa Salvamont care deserveşte zona. De asemenea, trebuie verificată starea echipamentului închiriat şi respectate regulile de comportament pe pârtie.
16:40
Real Madrid a rămas clubul cu cele mai mari venituri din fotbalul mondial în sezonul 2024-25, în timp ce Liverpool a generat pentru prima dată cele mai mari venituri din Premier League, potrivit unui clasament financiar anual publicat joi, relatează Reuters.
16:40
Un bărbat din judeţul Cluj, care şi-a agresat iubita şi împotriva căruia fusese emis ordin de protecţie de către instanţa de judecată, a fost arestat preventiv la o zi după ce reuşise să o convingă pe femeie să îşi retragă plângerea penală şi să îl ierte. Când cei doi au mers împreună la Poliţie, poliţiştii au constatat că bărbatul încălcase interdicţiile impuse prin ordinul de protecţie şi l-au reţinut, instanţa de judecată emiţând apoi mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
16:40
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat, joi, după întâlnirea cu Donald Trump de la Davos, răspunsul slab al UE în privinţa Groenlandei şi solicită o abordare serioasă a securităţii arctice, oferind totodată experienţa Ucrainei în domeniu, relatează The Guardian.
16:40
Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la S.C. Liberty Galaţi S.A şi S.C. Liberty Tubular Products Galaţi – S.A. a analizat, joi, propunerile de modificare a Planului de reorganizare a combinatului siderurgic, într-o întâlnire organizată la Palatul Victoria, cu participarea prim-ministrului Ilie Bolojan. ANAF şi Exim Banca Românească au transmis că vor accepta Planul de reorganizare a combinatului siderurgic în măsura în care administratorii concordatari îşi vor exprima acordul faţă de propunerile de modificare avansate.
16:30
Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă, europarlamentar independent, critică dur gestul lui George Simion” de a tăia un tort în forma Groenlandei cu steag american deasupra, în timpul vizitei liderului AUR în Statele Unite ale Americii. „Să-ţi stea în gât tortul ăla!”, afirmă Ştefănuţă, într-un mesaj video postat pe o reţea de socializare.
16:20
Dosarul civil în care fostul sindicalist Liviu Luca şi apropiaţi ai acestuia trebuia să plătească peste 15 milioane de lei către PSV Company SA, companie pe care Luca şi ceilalţi inculpaţi din dosar au fost acuzaţi că au devalizat-o, fiind şi condamnaţi, în primă instanţă, la plata despăgubirilor, se va relua de la zero, la un deceniu după ce a fost trimis în judecată. Între timp, faptele penale pentru care Liviu Luca şi apropiaţii săi au fost trimişi în judecată s-au prescris.
16:20
Preşedintele american Donald Trump cere joi Rusiei să pună capăt războiului cu Ucraina, în urma unei ”reuniuni bune” pe care a avut-o la Davos cu omologul său ucrainean Violodimir Zelenski, relatează AFP.
16:20
„Sinners” a primit 16 nominalizări la premiile Oscar 2026, doborând recordul stabilit de „All About Eve”, „Titanic” şi „La La Land”, iar Ryan Coogler a primit pentru prima dată nominalizări pentru regie şi scenariu. Danielle Brooks şi Lewis Pullman au anunţat, joi, nominalizările din acest an la 24 de categorii, inclusiv noul premiu pentru distribuţie.
Acum 2 ore
16:10
Naomi Osaka a prezentat scuze pentru „lipsa de respect” faţă de Sorana Cîrstea în interviul de după meciul de la Australian Open, după ce a primit o strângere de mână rece şi o mustrare din partea româncei, relatează BBC.
16:10
Preşedintele american Donald Trump ameninţă joi că va lansa ”represalii mari”, dacă ţările europene încep să vândă titluri ale datoriei americane cu scopul de a exercita presiuni asupra Statelor Unite, relatează AFP.
16:00
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a avut joi o întrevedere cu reprezentanţii mai multor organizaţii civice membre ale Coaliţiei Cod Electoral ACUM! şi ale Coaliţiei Vot Corect. parte dintr-un demers mai amplu de consultare a societăţii civile şi a altor actori relevanţi cu privire la îmbunătăţirea cadrului normativ aferent alegerilor şi modernizarea proceselor electorale în vederea consolidării democraţiei româneşti.
16:00
Poliţiştii şi procurorii din Făgăraş analizează toate variantele care ar fi putut duce la decesul femeii găsite în stare de inconştienţă într-un imobil din oraş, alături de cei copii ai săi. Aceştia au vârste între 2 şi 13 ani şi se simţeau şi ei rău la acel moment, însă erau conştienţi. Copiii au fost internaţi în spital. Anchetatorii afirmă că, în această fază a cercetărilor, există probabilitatea unei intoxicări, dar substanţa nu este deocamdată cunoscută.
16:00
Statele Unite şi Danemarca urmează să renegocieze un Acord de Apărare pe care l-au încheiat în 1951 şi l-au actualizat în 2004, cu privire la Groenlanda, declară joi AFP surse apropiate negocierilor, care au avut loc miercuri la Davos, între preşedintele american Donald Trump şi secretarul general al NATO Mark Rutte, relatează AFP.
15:40
Trei persoane au fost ucise, joi, într-un atac armat la Lake Cargelligo, un orăşel situat pe malul unui lac, în estul Australiei, anunţă poliţia, relatează AFP.
15:40
Echipe de medici de la Târgu Mureş, Cluj şi Bucureşti au realizat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, prima prelevare de organe din anul 2026, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Este vorba despre o intervenţie de prelevare de organe – ficat şi rinichi - de la un pacient aflat în moarte cerebrală, un bărbat de 72 ani, internat în Secţia Clinică ATI a spitalului mureşean.
15:30
Mai multe persoane au fost ”rănite uşor” joi, după ce un tren de periferie a lovit o macara la Cartagena, în sud-estul Spaniei, declară compania naţională feroviară spaniolă Renfe AFP.
15:30
Un bărbat din judeţul Covasna a fost arestat preventiv după ce, băut fiind, şi-a bătut iubita cu pumnii şi picioarele, din gelozie. Femeia a reuşit să fugă şi să se ascundă la vecini, fiind ulterior transportată la spital, unde medicii au stabilit că are nevoie de aproximativ o lună de îngrijiri medicale.
15:30
Ministrul Bogdan Ivan, discuţii cu Chris Wright, Secretarul Energiei al SUA, despre proiectele mari din energie şi finanţările care trebuie să accelereze dezvoltarea lor, el afirmând că România are proiecte, are stabilitate şi are potenţialul de a livra energie, pentru industriile viitorului.
15:20
Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat, joi, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Costinel Cosmin Zuleam, bărbatul care a pus la cale jaful din casa omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, soldat cu uciderea aacestuia, şi care a fost adus cu o zi în urmă din Indonezia.
15:20
Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă joi că deputatul AUR Petru-Gabriel Negrea, antreprenorul care a oferit sprijin refugiaţilor ucraineni, a fost oprit şi umilit la graniţa Ucrainei. Declarat „duşman al poporului ucrainean”, i s-a interzis accesul în ţară, a fost reţinut în condiţii degradante şi împins fizic peste frontieră, pentru că a îndrăznit să apere public drepturile românilor din Ucraina.
15:20
Componenţa delegaţiei României care va participa la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 a fost aprobată, joi, de Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
15:20
Două acuarele atribuite dictatorului nazist Adolf Hitler, reprezentând o casă şi o biserică, au fost vândute discret la o licitaţie, la Skipton, în Yorkshire, în Regatul Unit, fără să atingă sume mari, relatează Le Parisien.
Acum 4 ore
15:00
Curtea de Apel Alba Iulia a respins joi solicitarea ANAF de instituire a sechestrului asigurător asupra unor bunuri ale familiei preşedintelui Klaus Iohannis. Decizia pronunţată de instanţa de judecată este definitivă
15:00
Cererea pentru destinaţii exotice şi circuite complexe a crescut semnificativ, în sezonul de final de an 2025, înregistrându-se o creştere de aproximativ 10% a cererii faţă de anul anterior, arată datele Eturia, touroperator specializat pe acest segment. Potrivit companii, pentru noaptea de Revelion, românii au ales în număr foarte mare destinaţiile exotice. Maldive, Cuba, Tanzania, Sri Lanka şi India au dominat rezervările.
15:00
Federaţia Băncilor pentru Alimente din România - FBAR şi reţeaua sa de nouă Bănci Regionale anunţă, joi, că în 2025, „un an record al solidarităţii împotriva risipei alimentare”, au fost redistribuite pentru 325.000 de persoane vulnerabile peste 10.800 de tone de alimente, în condiţiile în care anual se aruncă peste 2,2 milioane de tone de alimente, în timp ce peste 27% din populaţie se află sub riscul de sărăcie.
14:50
Mai multe persoane au fost ”rănite uşor” joi, după ce un tren de periferie a lovit o macara la Cartagena, în sud-estul Spaniei, declară compania naţională feroviară spaniolă Renfe AFP.
14:30
Mai multe persoane au fost rănite, una grav, joi, după ce un tren de periferie a lovit o macara de şantier, în sud-estul Spaniei, potrivit postului public TVE, relatează Reuters. (Vom reveni)
14:20
Punctul de trecerea frontierei de la Rafah, între Egipt şi Fâşia Gaza, urmează să fie redeschis ”în ambele sensuri” - săptămâna viitoare -, anunţă joi administratorul teritoriului palestinian, Ali Shaath, nou numit de către ”Consiliul Păcii” al preşedintelui american Donald Trump, la Davos, în Elveţia,, relatează AFP.
14:20
Trei suporteri belgieni ai echipei FC Bruges au fost condamnaţi la pedepse scurte cu închisoarea în Kazahstan pentru că s-au deghizat în „Borat”, personajul fictiv din filmul omonim al actorului Sacha Baron Cohen, lansat în 2006, relatează AFP.
14:20
Un comisar-şef din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu care a fost prins în flagrant când primea 10.000 de lei mită a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată. El ar fi primit aproape 30.000 de lei de la o persoană susţinând că va facilita obţinerea unei soluţii de netrimitere în judecată în dosarul în care acea persoană era cercetată. Ulterior, el ar fi cerut cei 10.000 de lei pentru a întârzia trimiterea dosarului la Parchet.
14:20
Ministerul Afacerilor Externe transmite, joi, despre prezenţa miniştrilor români la Forumul Economic Mondial de la Davos, că permite o contribuţie relevantă a României în dezbaterile globale curente care acoperă domenii importante pentru România.
14:10
CFR Călători marchează sâmbătă Ziua Unirii Principatelor Române, prin ”Trenul Unirii”, cu o locomotivă în culorile drapelului naţional, care va pleca la 6.45 din Gara de Nord din Capitală, cu destinaţia Iaşi.
14:10
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că la manifestările de la Iaşi organizate, sâmbătă, de Ziua Unirii, va fi doar o paradă a militarilor, dar nu va fi scoasă şi tehnică militară, pentru a nu întări sentimentul de război. El a spus că participanţii nu vor primi nici plăcinte, şi nici fasole cu cârnaţi, ca în alţi ani, iar asta ”nu din motive de austeritate, ci de igienă”.
14:00
Un nou sezon „Jocul cuvintelor cu Dan Negru", cel mai simplu şi usor de înţeles quiz show, va începe la Kanal D din 2 februarie, de la ora 22.45.
13:50
Douăzeci de noi decese la persoane confirmate cu virus gripal au fost raportate în săptămâna 12-18 ianuarie, numărul total al deceselor cauzate de gripă în acest sezon ajungând astfel la 40, arată datele Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Totodată, numărul cazurilor de infecţii respiratorii a fost cu peste 30% mai mare decât în săptămâna anterioară, dar numărul cazurilor de gripă a înregistrat o scădere faţă de săptămâna anterioară.
13:50
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe românii care se află, tranzitează ori intenţionează să călătorească spre sau dinspre Serbia că, începând din 26 ianuarie 2026, ora locală 12:00, sunt anunţate acţiuni de protest ale transportatorilor de marfă din Balcanii de Vest pentru o perioadă de şapte zile. Potrivit MAE, sunt posibile „perturbări majore” în traficul rutier, pentru toate tipurile de vehicule, în punctele de trecere a frontierei sârbe cu statele vecine, precum şi în apropierea acestora.
13:40
Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care transpune în legislaţia naţională cele mai noi reglementări europene în materie de digitalizarea cooperării judiciare şi a accesului la justiţie. Proiectul reglementează posibilitatea ca părţile implicate în cauze transfrontaliere în materie civilă şi comercială şi reprezentanţii lor să participe la proces, cu încuviinţarea instanţei, prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală, sub condiţia ca aceste mijloace să permită verificarea identităţii părţilor şi să garanteze securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii, precum şi respectarea legislaţiei privind datele cu caracter personal.
13:40
Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a supravegheat casele a trei femei din Craiova, în lunile decembrie şi ianuarie, şi a făcut acte de exhibiţionism în faţa locuinţelor acestora.
13:30
Un bărbat este anchetat, sub control judiciar, de procurorii din Bucureşti, după ce a postat pe pagina sa de Facebook şapte mesaje prin care a incitat la violenţă şi ură împotriva premierului României.
13:30
Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care transpune în legislaţia naţională cele mai noi reglementări europene în materie de digitalizarea cooperării judiciare şi a accesului la justiţie. Proiectul reglementează posibilitatea ca părţile implicate în cauze transfrontaliere în materie civilă şi comercială şi reprezentanţii lor să participe la proces, cu încuviinţarea instanţei, prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală, sub condiţia ca aceste mijloace să permită verificarea identităţii părţilor şi să garanteze securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii, precum şi respectarea legislaţiei privind datele cu caracter personal.
13:30
Preşedintele american Donald Trump a semnat împreună cu alţi lideri documente de înfiinţare a ”Consiliului Păcii”, miercuri, în finalul unui eveniment organizat la Davos, relatează The Associated Press.
13:20
Preşedintele american Donald Trump a menţionat miercuri, la Davos, ONU ca partener, într-o prezentare a ”Consiliul Păcii”, şi a anunţat că va coopera cu organizaţia, relatează The Associated Press.
13:20
O femeie în vârstă de 51 de ani este cercetată de poliţiştii din Olt după ce a abandonat şase căţeluşi. Aceştia au fost găsiţi de un bărbat, într-un sac, lângă o ghenă de gunoi din Slatina.
13:20
Numărul 2 mondial, Jannick Sinner, nu a pierdut timpul pe terenurile de la Melbourne joi, învingându-l cu uşurinţă pe australianul James Duckworth (numărul 88 mondial) în trei seturi (6-1, 6-4, 6-2) în turul al doilea al Openului Australiei.
13:20
Rapperul Wiz Khalifa a depus o contestaţie la executare după condamnarea primită din partea Curţii de Apel Constanţa, de nouă luni de închisoare, pentru că a fumat o ţigară cu cannabis pe scena festivalului Beach Please din Costineşti. Contestaţia a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.