Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Care sunt zonele vizate și cât timp este valabilă avertizarea hidrologică

Gândul, 29 ianuarie 2026 18:10

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis un cod galben de inundații pe râuri din opt județe, de joi, ora 12.00, până vineri, la aceeași oră. Conform avertizării, viiturile vor afecta anumite sectoare de râuri din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj și Dolj. De asemenea, […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gândul

Acum 5 minute
20:00
Francul elvețian, considerat cea mai solidă monedă din lume, a atins cea mai ridicată valoare din ultimii 11 ani față de dolar. Incertitudinea globală și turbulențele geopolitice îi consolidează statutul de refugiu sigur. Autoritățile elvețiene privesc cu prudență această evoluție, deoarece un franc prea puternic complică politica monetară. Banca Națională Elvețiană analizează intervenții valutare, însă […]
20:00
Un moment amuzant a avut loc, joi, în ședința Consiliului Local al Municipiului Brăila, în momentul în care consilierul local PNL Petrică Popa s-a ridicat să depună jurământul. Politicianul se află deja la cel de-al șaptelea jurământ depus, dar de această dată Petrică Popa a dorit să grăbească un pic acest moment și, la un […]
Acum 30 minute
19:40
De teama virusului Nipah, patru țări asiatice reintroduc controale medicale în aeroporturi pentru prima oară de la pandemia de coronavirus din 2020. Autoritățile sanitare din patru țări asiatice sunt în alertă sporită după ce India a raportat cazuri de contaminare. Cum se transmite Thailanda, Singapore, Hong Kong și Malaysia au reintrodus aparatele de scanarea temperaturii […]
Acum o oră
19:30
Gândul prezintă Best Of „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache” – vineri, 30 ianuarie, de la ora 15.00. Exclusivități şi primele reacții la cele mai dezbătute teme ale săptămânii chiar de la protagonişti! Dezvăluiri explozive și declarații incitante, momente surpriză și analize care poartă marca celor mai cunoscuți analişti. Pe toate le regăsiți în Best of Ai […]
19:20
Traian Băsescu susține că guvernele anterioare sunt direct responsabile pentru dezastrul economic din țară. Fostul președinte spune că România a ratat șansa de a intra pe drumul adoptării monedei euro după anul 2014 și avertizează că finanțele publice se află într-o situație extrem de dificilă din cauza împrumuturilor masive și a politicilor electorale aplicate în […]
19:20
Pe piața imobiliară există garsoniere vechi construite după tiparul interbelic sau comunist, de 8, 10 sau 12mp. Dar, există o barieră legală clară care îi împiedică pe noiii dezvoltatori să obțină autorizații pentru locuințe care nu respectă anumite dimensiuni și dotări, standarde pe care mulți cumpărători le omit atunci când analizează ofertele tot mai scumpe […]
19:20
PSD schimbă toată garnitura de conducere a filialelor de la sectoarele Bucureștiului, după ce candidatul partidului a luat numai al treilea loc la alegerile la Primăria Capitalei. Nu numai Rodica Nassar a demisionat din funcția de președinte al unei filiale PSD din Capitală. Conform informațiilor Gândul, urmează să își dea demisia și Gabriel Mutu de […]
19:10
Uniunea Europeană a inclus oficial Rusia pe „lista neagră” a țărilor cu risc ridicat de spălare a banilor deoarece Moscova folosește diverse circuite financiare pentru a-și finanța eforturile de război în Ucraina. Această mișcare marchează o etapă nouă în izolarea financiară a Rusiei, care trece dincolo de sancțiunile economice clasice către un control strict al […]
19:10
În fiecare an, pe 30 ianuarie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Este zi cu cruce roșie în calendar, fiind o sărbătoare cu tradiții vechi, obiceiuri de pomenire și semnificații spirituale puternice. În trecut, se discuta adesea despre cine este mai important dintre cei trei […]
19:10
În opera sa auto-incriminatorie, intitulată „INFRACȚIUNEA DE A LUA CINA… și adevărata ticăloșie”, publicată pe Substack în data de 27 ianuarie (aceeași în care minte că artiștii care au prestat la Orașul Faptelor Bune au fost plătiți de Radio ZU, iar Gândul a demonstrat că, de fapt, au fost plătiți de APTOR, din bani publici, […]
19:10
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat controale la agenții economici din complexul „Dragonul Roșu” din București. Acolo au descoperit numeroase nereguli și au împărțit amenzi în stânga și în dreapta. Printre nereguli se numără comercializarea de jucării periculoase, vânzarea de produse textile fără indicarea obligatorie a compoziției fibroase, precum și echipamente electrice […]
Acum 2 ore
18:40
Cleopatra Statan, în vârstă de 23 de ani, și soțul ei, Edward Sanda, în vârstă de 28 de ani, au vorbit despre eventualitatea de a deveni părinți. Cleopatra Stratan este fiica muzicianului Pavel Stratan. Aceasta a cunoscut faima încă de pe vremea când era doar o copilă, grație melodiei ”Ghiță”. Primul ei album se […]
18:40
Salvamontiștii din județul Argeş au anunţat joi, pe o rețea de socializare, că au intervenit, cu o zi înainte, într-o zonă greu accesibilă a localităţii Nucşoara, pentru a acorda primul ajutor şi a transporta o persoană care a fost atacată de mistreţ. Victima prezenta multiple traumatisme şi pierdea mult sânge. „În cursul zilei de ieri, […]
18:40
Facebook oferă diverse funcții ușor de utilizat în aplicația sa Messenger. O astfel de funcție interesantă este conversația secretă. Platforma deținută de Meta permite utilizatorilor să aibă conversații private cu contactele lor. Ce este o conversație secretă O conversație secretă în Messenger este criptată de la un capăt la altul, ceea ce înseamnă că mesajele […]
18:30
Viktor Orban susține că 3/4 din europeni resping ideea aderării Ucrainei în ritm accelerat la Uniunea Europeană. Anterior, premierul Ungariei a avertizat că UE și NATO nu se pot extinde până la granițele Rusiei fiindcă Vladimir Putin ar putea riposta printr-un „război nesfârșit”. „Trei sferturi din europeni resping aderarea accelerată a Ucrainei la Uniunea Europeană. […]
18:30
Şedinţa convocată de primarul general, Ciprian Ciucu, cu primarii de sectoare din Bucureşti a fost una cu nişte scântei are încă mai sar în direcţia noului edil al Capitalei. Danil Băluţă de la Sectorul 4 spune că Ciucu „încearca mascarea amatorismului, a lipsei totale de viziune și a incompetenței administrative” cu o „«strategie» cinică”. Practic, […]
18:30
Uniunea Europeană a desemnat oficial Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran drept organizație teroristă, a anunțat șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas. Această decizie marchează o schimbare istorică în politica externă a blocului comunitar față de Teheran. Această mișcare aliniază UE cu pozițiile deja adoptate de Statele Unite, Canada și Suedia, care au clasificat […]
18:20
Joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La tragerile loto de duminică, 25 ianuarie 2026, Loteria Română a acordat 37.199 de câștiguri în valoare totală de peste 3,27 milioane de lei. Următoarele trageri loto vor avea loc duminică, 1 februarie […]
18:10
După ce buletinul electronic va putea fi folosit în mai multe situații din viața de zi cu zi, drumurile la ghișeu și dosarele cu acte se vor reduce în mod considerabil, dau asigurări autoritățile. Cartea de identitate electronică va avea, până la finalul anului 2026, funcții extinse și va putea fi folosită drept card de […]
18:10
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis un cod galben de inundații pe râuri din opt județe, de joi, ora 12.00, până vineri, la aceeași oră. Conform avertizării, viiturile vor afecta anumite sectoare de râuri din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj și Dolj. De asemenea, […]
18:10
Un cunoscut bancher ucrainean, care avea și tetățenie română, Alexander Adarich a murit în Milano, în urmă cu câteva zile, după ce a căzut în mod suspect de la etajul unui apartament închiriat. Adarich era inclus în lista celor mai buni 100 de manageri din Ucraina, relatează Corriere della Sera, citată de G4Media, care suspectează […]
18:10
Comitetul Național Paralimpic organizează, în premieră, Gala Sportului Paralimpic destinată sportivilor romîni cu dizabilități. Evenimentul este unul oficial dedicat recunoașterii performanței, excelenței și impactului sportului paralimpic. Prima gala paralimpică la București! Când se va desfășura evenimentul Gala va avea loc pe data de 25 februarie 2026 și marchează primul cadru instituțional de acest tip din […]
Acum 4 ore
18:00
Ediția de joi a emisiunii Ai Aflat! a prilejuit un amplu dialog între jurnalistul Ionuț Cristache și președintele AUR, George Simion pe tema actualei crize politice. Politicianul apreciază că, în această primăvară, prima scenă politică ar putea oferi mari surprize, putându-se ajunge chiar la un guvern interimar cu ajutorul partidului său. Invitatul jurnalistului Ionuț Cristache […]
17:50
Dacă inițial românii imigranți în Spania erau doar mână de lucru, generația notorie a căpșunarilor, acum, ca și în Italia sau Franța, compatrioții noștri sunt perfect integrați în societate și dezvoltă afaceri mai mici sau mai mari care contribuie la prosperitatea întregii comunități. Este și povestea lui Gregorii, un român care s-a stabilit in regiunea […]
17:40
AUR informează, joi, că se pregătesc de protest, la Curtea de Argeş. De mai bine de 4 luni, autorităţile ridică din umeri în faţa crizei de apă potabilă din oraş. Chiar şi cei de la PNL spun că ” nici Guvernul României, nici administrația județeană Argeș, nici administrația locală din Curtea de Argeș nu au […]
17:40
Actorul Constantin Zamfirescu, alias Gogoașă din serialul ”Trăsniții”, a trecut printr-o mare tragedie în urmă cu ani, când fetița sa, Anastasia, a murit la 19 zile după naștere.   Constantin Zamfirescu, în vârstă de 60 de ani, este cunoscut publicului grație rolului ”Gogoașă” din serialul ”Trăsniții”, care a fost difuzat de Prima TV. În prezent, […]
17:40
Analizele făcute de anchetatori au arătat că şoferul grec al microbuzului implicat în accidentul rutier din Timiş, în care şapte oameni au murit şi alţi trei au fost răniţi, consumase cannabis, cocaină şi alcool. Mai mult, la locul accidentului au fost găsite şi pliculeţe cu substanţe susceptibile de fi psihoactive, dar în acest caz nu […]
17:30
Președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Nahyan, a avut o întâlnire bilaterală cu Vladimir Putin în contextul în care Emiratele Arabe găzduiesc negocierile de pace dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei. O nouă rundă de consultări este programată la Abu Dhabi pentru 1 februarie. Cu ocazia vizitei președintelui Emiratelor Arabe Unite la Moscova, Vladimir Putin […]
17:30
Luddovic Orban dezminte faptul că ar fi existat o apropiere între el și avocata PNL, Adriana Georgescu, reținută azi noapte de DNA pentru trafic de influență. „Realitatea cu privire de a fi apropiat de cineva, înseamnă să colaborezi cu el, să fii în relații de prietenie. Dacă ar fi fost apropiată de mine, nu ar […]
17:30
AUR informează, joi, că se pregătesc de protest, la Curtea de Argeş. De mai bine de 4 luni, autorităţile ridică din umeri în faţa crizei de apă potabilă din oraş. Chiar şi cei de la PNL spun că ” nici Guvernul României, nici administrația județeană Argeș, nici administrația locală din Curtea de Argeș nu au […]
17:30
Mai multe categorii de români pot beneficia de indemnizații și drepturi speciale în recunoașterea meritelor sau a suferințelor prin care au trecut, fie că au participat la Revoluția din 1989, au fost victime ale persecuțiilor politice sau etnice, veterani de război sau artiști. Aceste beneficii, acordate în baza unor legi cu caracter special, asigură sprijin […]
17:30
Cuba mai are petrol pentru încă 15 sau 20 de zile la nivelul curent de cerere și producție internă, a transmis compania de date Kpler. Mexicul a rămas singurul furnizor pentru insula locuită de 11 milioane de locuitori după ce forțele SUA l-au capturat pe dictatorul Nicolas Maduro și au obținut controlul asupra vastelor zăcămintelor […]
17:10
Rodica Nassar și-a dat demisia de la șefia PSD sector 2. Rareș Hopincă, actualul primar, preia interimar organizația. Demisia vine la mai puțin de două luni de la eșecul PSD în alegerile locale de la Primăria Capitalei, în care candidatul PSD Daniel Băluță a pierdut în fața lui Cristian Ciucu. Anunțul a fost făcut de […]
17:00
Invitat într-o ediție specială a emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, liderul AUR, George Simion, a comentat dinamica și rezultatele alegerilor prezidențiale din 2025, pe care le-a pierdut in extremis în fața candidatului independent Nicușor Dan. În opinia politicianului, alegerile nu au fost corecte, ci au fost denaturate de propagandă, dar și de sabotarea candidatului […]
17:00
Comisia Juridică din Camera Reprezentanților a SUA, condusă de republicanul Jim Jordan, a publicat decizia Comisiei Europene din 5 decembrie 2025, prin care lui Elon Musk i-a fost dată o amendă „istorică” de 120 de milioane de euro (6% din veniturile globale) pentru încălcarea de către X a legii privind serviciile digitale (DSA). Republicanii consideră […]
16:50
Greenpeace România o acuză pe Diana Buzoianu că încalcă legea și trădează interesul public major, cu referire la o declarație recentă a ministrului Mediului. „Declararea zonelor prioritare pentru biodiversitate este cel mai mare proiect național de protejare a mediului și a bunăstării noastre în fața colapsului climatic și al biodiversității. Desemnarea lor este asumată de […]
16:50
Într-o ediție transmisă live a emisiunii Ai aflat! cu Ionuț Cristache, George Simion susține că Nicușor Dan nu este potrivit pentru funcția de președinte și că AUR a strâns semnăturile necesare pentru suspendarea sa. Liderul AUR insistă că românii ar trebui să-i spună să plece din fruntea României. George Simion afirmă că Nicușor Dan nu […]
16:50
Curtea de Apel București a fost chemată, joi, să judece apelul formulat de lichidatorul judiciar al Astra Română Capital, fost acționar majoritar al Băncii Dacia Felix, companie în insolvență, care voia să obțină astfel pachetul majoritar de acțiuni al First Bank, succesoarea în drepturi și obligații, la a patra mână, a băncii înființate în 1991 […]
16:40
Cântăreața Andreea Bănică, în vârstă de 47 de ani, a povestit cu ce problemă s-a confruntat la nașterea celui de-al doilea copil.   Andreea Bănică formează o familie cu Lucian Mitrea, împreună cu care are doi copii superbi: Sofia Maria și Noah. Băiețelul s-a născut în luna noiembrie a anului 2016. Fata cuplului, Sofia, este […]
16:40
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a acordat un interviu rar pentru Fox News, înainte de lansarea de vineri a documentarului său. Acesta se concentrează pe cele 20 de zile dinaintea revenirii soților Trump la Casa Albă la începutul anului 2025. În emisiunea „The Five” de la Fox News, Melania Trump a vorbit despre […]
16:30
Interpreta Vlăduța Lupău are o cotă de piață remarcabilă, pe segmentul nunți, botezuri, cumetrii. Pentru o nuntă întreagă artista, alături de Rapsozii Maramuresului, cere și primește între 10.000 si 15.000 euro. De regulă, acest preț acoperă prestația artistei alături de întreaga orchestră, sistemul de sonorizare propriu și show-ul complet de muzică de petrecere și populară. […]
16:20
FCSB nu e în play-off și în Europa League e ca și eliminată. Rezultatele slabe ar fi și din cauza atitudinii unora dintre jucători, iar Mihai Stoica a dat detalii din vestiar. După performanțele din anii trecuți, când au câștigat titlul doi ani consecutiv, fotbaliștii de la FCSB s-au schimbat în rău, comportament ce se […]
16:20
Vremea Nouă, un ziar al presei locale, scrie că ar fi murit bunica Mirabelei Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, la vârsta de 85 de ani. Bunica Mirabelei Grădinaru, partenera de viață a lui Nicușor Dan, ar fi murit miercuri, conform informațiilor publicate de Vremea Nouă. Reporterii publicației locale au fost la fața locului și au […]
16:20
Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia cucerită la Jocurile Olimpice din 2024, informează Golazo. Tribunalul Federal Elvețian a aprobat cererea de revizuire depusă de tabăra americană și a anulat decizia luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Tribunalul Federal Elveţian a decis trimiterea dosarului privind medalia de bronz cucerită de gimnasta Ana Maria Bărbosu la […]
16:20
Într-o ediție transmisă live a emisiunii Ai aflat! cu Ionuț Cristache, George Simion a criticat dur modul în care Ilie Bolojan guvernează și a afirmat că măsurile anunțate nu sunt aplicate în realitate, iar rezultatul este îndatorarea și sărăcirea României. Liderul AUR afirmă că a fost surprins negativ de prestația lui Bolojan și spune că […]
16:10
Ofițerii ICE de la imigrări din statul american Minnesota au primit directive interne clare de a nu interacționa sau comunica cu protestatarii, numiți în documentele interne „agitatori”, în timpul operațiunilor de pe teren. Această schimbare vine pe fondul tensiunilor extreme din Minneapolis, după ce agenții federali au împușcat mortal doi cetățeni americani în cursul lunii […]
16:10
Invitat în emisiunea Ai Aflat! de joi, liderul AUR, George Simion, a făcut un anunț bombă în emisiunea moderată de jurnalistul Ionuț Cristache. AUR va avea propriul sediu la Washuington, pe care îl va inaugura la primăvară. Astfel, a punctat Simion, AUR va deschide un sediu propriu în capitala SUA, Wasghington. chiar lângă Capitol hill. […]
Acum 6 ore
16:00
Potrivit Sondajului INSCOP, Premierul Bolojan este mai bine văzut în interiorul USR decât în PNL. Sondajul mai relevă și că cele mai mari cote de încredere în președintele Nicușor Dan vin din rândul votanților USR și PNL. Iar când vine vorba de justiție, procentele cele mai mari provin din votanții PSD și AUR, scrie HotNews.ro. […]
16:00
Uniunea Europeană a decis să înăsprească legislația privind ambalajele. În cadrul „European Green Deal”, Bruxelles-ul a revizuit Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, cu un obiectiv clar: reducerea masivă a cantității de plastic și orientarea pieței către soluții reutilizabile. După interzicerea pungilor de plastic pentru cumpărături, din 2022, următorul pas vizează produse mult mai răspândite […]
16:00
Într-o ediție transmisă live a emisiunii Ai aflat! cu Ionuț Cristache, George Simion a vorbit despre momentul în care a realizat că a pierdut alegerile prezidențiale de anul trecut și a explicat motivele pentru care a contestat rezultatul la Curtea Constituțională. Liderul AUR susține că problema nu a fost numărătoarea voturilor din secții, ci lipsa […]
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.