Copiii acuzaţi că au agresat un taximetrist au premeditat fapta, intenţionând să ucidă un şofer de taxi ca să-i fure maşina şi banii/ Cel care l-a lovit cu cuţitul pe bărbat este minorul de 13 ani, care nu răspunde penal, ceilalţi doi fiind complici
News.ro,
30 ianuarie 2026 13:20
Cei trei copii implicaţi în cazul taximetristului din Târgu Mureş care a fost înjunghiat, în urmă cu două zile, în timpul unei curse spre localitatea Porumbeni au premeditat fapta, cu intenţia de a ucide un şofer de taxi ca să-i fure maşina şi banii, afirmă procurorii. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, cel care l-a lovit cu cuţitul pe bărbat rănindu-l la faţă este minorul de 13 ani, care nu răspunde penal, ceilalţi doi cu vârste de 15 şi 16 ani fiind complici. Adolescenţii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
15:00
INTERVIU Andra Munteanu, fondator Narada: „Educaţia non-formală pune lupa pe ceea ce îl face pe un copil să fie pregătit pentru viaţă, nu doar pentru şcoală” # News.ro
Într-un context în care şcoala este tot mai des chemată să răspundă nu doar la nevoi academice, ci şi la provocări emoţionale, sociale şi civice, educaţia viitorului nu mai poate ignora formarea copilului ca viitor adult. De la înţelegerea şi reglarea emoţiilor, la stima de sine, gândirea critică, capacitatea de negociere şi managementul conflictului, aceste competenţe devin esenţiale.
15:00
Timiş - Vor fi activate Structurile Comunitare Consultative (SCC) şi va fi înfiinţat primul centru pentru minori care comit fapte penale, după ce un băiat de 15 ani a fost ucis de prietenii săi # News.ro
Structurile Comunitare Consultative (SCC) - mecanisme locale de prevenţie, formate din oameni din comunitate: preotul, învăţătorul, medicul de familie, consilieri locali şi consilieri judeţeni, poliţistul, lideri informali, sau orice persoană în care satul, comuna sau cartierul are încredere - vor fi activate la nivelul judeţului Timiş şi va fi înfiinţat primul centru pentru minori care comit fapte penale, după ce un băiat de 15 ani a fost ucis de prietenii lui de 15 şi 13 ani.
Acum 30 minute
14:40
Guvern: Se prelungeşte termenul de finalizare a investiţiilor pentru programele de susţinere a sectoarelor suin şi avicol # News.ro
Guvernul a prelungit vineri, de la 18 la 30 de luni, termenul maxim de finalizare a investiţiilor finanţate prin Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, respectiv Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol. Ministerul Agriculturii arată că această măsură urgentă răspunde solicitărilor din partea beneficiarilor şi vine ca urmare a dificultăţilor majore întâmpinate de aceştia, cauzate de contextul economic internaţional, criza forţei de muncă şi incapacitatea furnizorilor de a onora la timp contractele de echipamente.
14:40
Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, va înfrunta echipa lui Ionuţ Radu, Celta Vigo, în play-off-ul Ligii Europa, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi de vineri, de la Nyon.
14:40
Donald Trump îl propune pe Kevin Warsh, un apropiat al său, pentru a-l înlocui pe Jerome Powell la Rezerva Federală # News.ro
Preşedintele Donald Trump l-a ales vineri pe un fost guvernator al Rezervei Federale, Kevin Warsh, pentru a conduce banca centrală a SUA atunci când mandatul lui Jerome Powell se va încheia în luna mai, oferind unui critic frecvent al Fed şansa de a-şi pune în practică ideea de „schimbare de regim” a politicii monetare într-un moment în care preşedintele a insistat pentru un control mai mare asupra băncii centrale, relatează Reuters.
Acum o oră
14:30
Şapte tineri au fost reţinuţi după ce s-au bătut în vestiarul unei săli de sport din sectorul 6 al Capitalei/ Asupra scandalagiilor au fost găsite cuţite, o sabie şi spray-uri lacrimogene - VIDEO # News.ro
Şapte tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani care s-au bătut în vestiarul unei săli de sport din sectorul 6 al Capitalei având asupra lor arme albe şi spray-uri lacrimogene au fost reţinuţi de poliţişti pentru portul fără drept de substanţe sau obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
14:30
Femeile în vârstă „dispar” din rolurile de prezentatoare la BBC, potrivit unei analize interne # News.ro
Femeile în vârstă dispar din rolurile de prezentatoare la BBC, în timp ce bărbaţii în vârstă sunt consideraţi „mai serioşi şi mai înţelepţi”, potrivit unei analize interne a înregistrărilor postului de televiziune privind reprezentarea, scrie The Guardian.
14:20
Val de căldură extremă în Australia. Temperaturile au ajuns la aproape 50 de grade şi au izbucnit incendii de vegetaţie # News.ro
Vaste zone din sud-estul Australiei sunt afectate de un val de căldură care a dus temperaturile la aproape 50 de grade Celsius şi i-a obligat pe unii locuitori să-şi protejeze proprietăţile, în timp ce incendiile forestiere se propagă în unele zone rurale din Victoria, relatează CNN.
14:20
Şapte tineri au fost reţinuţi după ce s-au bătut în vestiarul unei săli de sport din sectorul 6 al Capitalei/ Asupra scandalagiilor au fost găsite cuţite, o sabie şi spray-uri lacrimogene # News.ro
Şapte tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani care s-au bătut în vestiarul unei săli de sport din sectorul 6 al Capitalei având asupra lor arme albe şi spray-uri lacrimogene au fost reţinuţi de poliţişti pentru portul fără drept de substanţe sau obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Acum 2 ore
14:00
Trupa australiană de muzică electronică Empire of the Sun revine la Bucureşti pe 14 iunie, cu un concert care face parte din turneul „Ask That God”. Biletele pentru show/ul de la Arenele Romane sunt disponibile la bilete.emagic.ro şi Entertix.ro.
13:40
O terapie care combină trei medicamente elimină cancerul pancreatic şi previne reapariţia acestuia - studiu # News.ro
O terapie care combină trei medicamente elimină cancerul pancreatic şi previne reapariţia acestuia, potrivit unui studiu realizat pe şoareci, care pune bazele îmbunătăţirii tratamentului acestei boli la oameni, scrie La Vanguardia.
13:40
Liga Campionilor: Interul lui Chivu înfruntă Bodo/Glimt în play-off. PSG, deţinătoarea trofeului, va întâlni rivala din Ligue 1, AS Monaco # News.ro
Formaţia Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, va înfrunta în play-off-ul Ligii Campionilor echipa Bodo/Glimt, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc vineri, la Nyon.
13:30
Alexandru Rogobete: Neplata primei zile de concediu medical se aplică în multe alte state europene, mult mai drastic decât în România / De ce am ajuns aici? Pentru că s-a pierdut controlul asupra concediilor medicale, fictive în special # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că măsura privind neplata primei zile de concediu medical se aplică în multe alte state europene, mult mai drastic decât în România, el adăugând că s-a ajuns aici pentru că s-a pierdut controlul asupra concediilor medicale, fictive în special. Ministrul a subliniat că nu poate spune că această măsură este una perfectă, pentru că aduce multe inechităţi, oameni care într-adevăr au nevoie de concediu medical şi unde bolile nu sunt inventate pot avea de suferit, astfel că a avut discuţii cu asociaţiie de pacienţi, pentru a nuanţa şi a reduce efectele secundare.
13:30
Copilul de 13 ani bănuit că a ucis un adolescent împreună cu alt minor de 15 ani, luat de urgenţă din familie din cauză că părinţii au încălcat regulile impuse de DGASPC Timiş/ Drepturile părinteşti au fost suspendate pȃnă la pronunţarea plasamentului # News.ro
Copilul de 13 ani din Timiş, bănuit că, împreună cu alt minor de 15 ani, a ucis un adolescent, a fost luat de urgenţă din familie, în baza unei ordonanţe preşedinţiale, după ce părinţii săi au încălcat regulile impuse de Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Timiş. Potrivit instituţiei citate, drepturile părinteşti în acest caz sunt suspendate pȃnă la pronunţarea plasamentului.
13:20
Copiii acuzaţi că au agresat un taximetrist au premeditat fapta, intenţionând să ucidă un şofer de taxi ca să-i fure maşina şi banii/ Cel care l-a lovit cu cuţitul pe bărbat este minorul de 13 ani, care nu răspunde penal, ceilalţi doi fiind complici # News.ro
Cei trei copii implicaţi în cazul taximetristului din Târgu Mureş care a fost înjunghiat, în urmă cu două zile, în timpul unei curse spre localitatea Porumbeni au premeditat fapta, cu intenţia de a ucide un şofer de taxi ca să-i fure maşina şi banii, afirmă procurorii. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, cel care l-a lovit cu cuţitul pe bărbat rănindu-l la faţă este minorul de 13 ani, care nu răspunde penal, ceilalţi doi cu vârste de 15 şi 16 ani fiind complici. Adolescenţii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
13:20
Posibilă crimă deghizată în sinucidere. Un fost bancher ucrainean a căzut de la etaj la Milano. Asupra sa a fost găsit un paşaport românesc, iar identificarea a fost dificilă # News.ro
Aleksandr Adarici, un bogat om de afaceri ucrainean, fost bancher, a fost găsit mort pe 23 ianuarie după ce a căzut de la fereastra luxoasei sale locuinţe închiriate prin Airbnb, situată la etajul patru, în inima oraşului Milano. Identificarea cadavrului nu a fost însă uşoară pentru poliţia italiană, pentru că în buzunarul bărbatului se afla un paşaport românesc. Poliţia italiană se îndreaptă spre ipoteza unei crime deghizate în sinucidere, scrie Le Figaro.
13:20
Rogobete: În ultima perioadă a anului, numărul de arsuri grave din România a explodat / Am avut dificultăţi mari în a gestiona toate aceste cazuri / În Bucureşti e nevoie de încă un centru de arşi grav pentru adulţi, va fi construit în Sectorul 4 # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că în ultima perioadă a anului, numărul de arsuri grave din România a explodat, el precizând că vorbim de foarte mulţi pacienţi, foarte multe arsuri, astfel că au avut dificultăţi mari în a gestiona toate aceste cazuri, din lipsa locurilor atât în România cât şi în UE. Ministrul a mai afirmat că în Bucureşti e nevoie de încă un centru de arşi grav pentru adulţi şi probabil acesta va fi construit în Sectorul 4, el adăugând că a avut deja discuţii, atât cu reprezentanţii Băncii Mondiale cât şi cu primarul sectorului 4, care a şi identificat un teren.
13:20
Cel mai important club kurd de fotbal din Turcia, Amedspor, a fost sancţionat joi de Comisia de Disciplină a Federaţiei Turce de Fotbal (TFF), fiind acuzat că a făcut „propagandă” pentru luptătorii kurzi din Siria într-un videoclip, a anunţat TFF.
13:10
Autoritatea din Comunicaţii a primit anul trecut 5.244 de reclamaţii din partea utilizatorilor finali. 71% din reclamaţii au vizat serviciile de comunicaţii electronice / Care e topul companiilor în funcţie de numărul de reclamaţii # News.ro
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a primit anul trecut 5.244 de reclamaţii din partea utilizatorilor finali, dintre care 71% au vizat serviciile de comunicaţii electronice şi 19% serviciile poştale.
13:10
Controversa „Lolita Cercel”, de la revoltă la entuziasm: „Am observat degradare cognitivă, infantilizarea publicului, impresia industriei că e foarte bine”/ „Românii iubesc muzica romă, dar nu-i plac pe romi”/ „Dă dependenţă”/ VIDEO # News.ro
„Pe peronu' de la gară”, 1,4 milioane de vizualizări pe YouTube, „Mă iubeşte lumea” - 173.000 de vizualizări, „Cercel”, 231.336 de vizualizări, „Stau la geam” - 410.000 de vizualizări doar pe YouTube, aşa se traduce succesul Lolitei Cercel, prima artistă româncă realizată integral cu ajutorul inteligenţei artificiale. Reacţiile din industria muzicală sunt diverse.
13:10
Copiii acuzaţi că au agresat un taximetrist au premeditat fapta, intenţionând să ucidă un şofer de taxi ca să-i fure maşina şi banii/ Cel cae l-a lovit cu cuţitul pe bărbat este minorul de 13 ani, care nu răspunde penal, ceilalţi doi fiind complici # News.ro
Cei trei copii implicaţi în cazul taximetristului din Târgu Mureş care a fost înjunghiat, în urmă cu două zile, în timpul unei curse spre localitatea Porumbeni au premeditat fapta, cu intenţia de a ucide un şofer de taxi ca să-i fure maşina şi banii, afirmă procurorii. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, cel care l-a lovit cu cuţitul pe bărbat rănindu-l la faţă este minorul de 13 ani, care nu răspunde penal, ceilalţi doi cu vârste de 15 şi 16 ani fiind complici. Adolescenţii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Acum 4 ore
13:00
Polonia a înregistrat în 2025 o creştere a produsului intern brut (PIB) de 3,6%, una dintre cele mai bune performanţe din Uniunea Europeană, a anunţat vineri Oficiul Central de Statistică (GUS), informează AFP.
13:00
Guvernul aprobă noi reglementări care debirocratizează autorizarea lucrărilor de construcţii, a lucrărilor de utilităţi publice şi a serviciilor comunitare # News.ro
Guvernul a aprobat vineri o Ordonanţă care modifică reglementările în vigoare din domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, noile reglementări debirocratizează autorizarea lucrărilor de construcţii, a lucrărilor de utilităţi publice şi a serviciilor comunitare, informează Ministerul Dezvoltării. Se vor reduce costurile indirecte suportate de cetăţeni, prin eliminarea taxelor nejustificate pentru avizele aferente lucrărilor publice şi vor fi evitate întârzierile administrative.
13:00
Ministrul Sănătăţii a vizitat şantierul primului şi singurului Centru de arşi grav pentru copii din ţară: Lucrările avansează într-un ritm avansat. Estimarea, până la finalul acestui an clădirea să fie finalizată, iar în 2027 să fie dată în folosinţă # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a vizitat şantierul primului şi singurului Centru de arşi grav pentru copii din ţară, el afirmând că lucrările avansează într-un ritm avansat iar estimarea este ca, până la finalul acestui an, clădirea să fie finalizată, iar în 2027 să fie dată în folosinţă.
12:50
Guvernul introduce noi măsuri pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene, prin mecanisme care să prevină apariţia neregulilor şi să consolideze cadrul de administrare a fondurilor alocate prin PNRR # News.ro
Guvernul a adoptat, vineri, o Ordonanţă care introduce noi măsuri pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene, prin mecanisme care să prevină apariţia neregulilor în gestionarea acestora şi să consolideze cadrul de administrare a fondurilor europene rambursabile şi nerambursabile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
12:50
Kremlinul afirmă că Trump i-a cerut lui Putin să oprească atacurile asupra Kievului până la 1 februarie # News.ro
Kremlinul a declarat vineri că preşedintele rus Vladimir Putin a primit o solicitare personală din partea omologului său american, Donald Trump, de a opri atacurile asupra Kievului până la 1 februarie, pentru a crea un mediu favorabil negocierilor de pace, informează Reuters.
12:50
JO 2026: Căzătură teribilă suferită de Lindsey Vonn cu o săptămână înainte de ceremonia de deschidere - VIDEO # News.ro
Lindsey Vonn (41 de ani), câştigătoare a coborârilor de la Saint-Moritz şi Zauchensee în această iarnă, a suferit o căzătură la Crans-Montana, vineri.
12:40
Guvernul introduce un termen de tranziţie pentru RO e-Factura, până la 1 iunie 2026, astfel că persoanele fizice impozabile care desfăşoară activităţi economice şi sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la acest termen. Această amânare le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcţională a platformei, precum şi un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeaşi amânare, spune Guvernul. De asemenea, modificările legislative adoptate prin actul normativ vizează simplificarea şi debirocratizarea înregistrării fiscale a sediilor secundare cu cel puţin o persoană care realizează venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor.
12:30
Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se implementează un sistem standardizat pentru depunerea Declaraţiilor informative privind impozitul suplimentar: Pentru mediul de afaceri, va asigura claritate, predictibilitate şi concurenţă loială # News.ro
Guvernul a adoptat, vineri, o Ordonanţă care transpune în legislaţia naţională forma modificată a Directivei privind Cooperarea Administrativă (DAC) pentru a stabili noi norme privind schimbul automat de informaţii. Noile reglementări asigură implementarea unui sistem standardizat pentru depunerea Declaraţiilor informative privind impozitul suplimentar, în scopul respectării reglementărilor privind impozitarea minimă globală. Potrivit Guvernului, pentru mediul de afaceri, implementarea noilor măsuri va asigura claritate, predictibilitate şi concurenţă loială, iar pentru administraţia fiscală, o mai bună capacitate de analiză a riscurilor şi de combatere a erodării bazei de impozitare.
12:30
Zelenski îi transmite lui Putin, după ce Kremlinul îl invitase la Moscova pentru negocieri: „Vino tu la Kiev, dacă îndrăzneşti” # News.ro
Ucraina este gata să răspundă în mod similar, dacă Rusia încetează atacurile asupra infrastructurii energetice a ţării, care au aruncat capitala Kiev în frig, a declarat vineri preşedintele Volodimir Zelenski, adăugând însă că nu există un armistiţiu oficial între cele două ţări. Pe lângă scepticismul cu privire la faptul că Vladimir Putin a acceptat într-adevăr să nu mai atace infrastructura energetică a Ucrainei timp de o săptămână, aşa cum a declarat joi preşedintele Donald Trump, Volodimir Zelenski a comentat informaţiile potrivit cărora ar fi fost invitat la Moscova de către preşedintele rus ca să negocieze, relatează Sky News.
12:00
Fotbal: Deja cu interdicţie de recrutare de jucători, clubul Botafogo are acum interdicţie de a vinde fotbalişti # News.ro
Justiţia braziliană a hotărât joi interzicerea vânzării jucătorilor şi a activelor clubului Botafogo, deţinut împreună cu Olympique Lyon şi Molenbeek de către conglomeratul Eagle Football Holdings Bidco, care miercuri l-a revocat pe omul de afaceri american John Textor din funcţia de director.
11:50
Australian Open: Alcaraz l-a învins pe Zverev într-un meci maraton la Melbourne şi a ajuns pentru prima dată în finala turneului / A fost cea mai lungă semifinală din istoria competiţiei # News.ro
Carlos Alcaraz s-a calificat vineri în prima sa finală la Australian Open, într-un mod dramatic, depăşind problemele fizice şi revenind de la un pas de înfrângere pentru a câştiga o semifinală maraton împotriva lui Alexander Zverev.
11:40
Trump avertizează Marea Britanie în privinţa relaţiilor cu China, în timp ce Starmer salută progresele înregistrate la Beijing # News.ro
Preşedintele american Donald Trump a declarat că este periculos pentru Marea Britanie să intre în afaceri cu Beijingul, în timp ce premierul Keir Starmer, aflat în vizită în China, a lăudat vineri beneficiile economice ale relansării relaţiilor cu a doua economie a lumii, relatează Reuters.
11:40
Peste 80 de comercianţi de bijuterii au fost controlaţi de ANPC / Echipele de control au descoperit că lipseau mijloacele de cântărire, nu erau afişate preţurile bijuteriilor şi era îngrădit nejustificat dreptul la retur # News.ro
Peste 80 de operatori economici care vând bijuterii au fost controlaţi de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) care au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa mijloacelor de cântărire, neafişarea preţurilor bijuteriilor, îngrădirea nejustificată a dreptului la retur, inducerea în eroare a consumatorilor prin afişarea unor promoţii expirate şi folosirea unui reactiv neconform în procesul de testare a metalelor preţioase
11:30
Tarifele la apă şi canalizare în România, în ianuarie: Bucureştiul, Ploieştiul şi Ilfovul, printre cele mai accesibile; diferenţe regionale semnificative # News.ro
Tarifele pentru serviciile de apă potabilă şi de canalizare aprobate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) la 1 ianuarie 2026 arată disparităţi importante între regiunile ţării.
11:20
Eurovision 2026 - Televiziunea publică italiană solicită o reprezentare palestiniană „în afara competiţiei” # News.ro
Trei membri ai consiliului de administraţie al RAI, televiziunea publică italiană, au adresat o scrisoare oficială Uniunii Europene de Radiodifuziune şi Televiziune (UER) şi postului de televiziune austriac ORF pentru a solicita ca un artist reprezentativ pentru cultura palestiniană să poată participa la Eurovision 2026, potrivit Corriere della Sera.
11:20
Un bărbat de 51 de ani a fost împuşcat, vineri, în timpul unei partied de vânătoare desfăşurate în zona Pietroasele. Bărbatul din localitatea Merei, judeţul Buzău, a fost rănit, suferind o plagă la nivelul abdomenului.
11:10
Atleta americană Sha'Carri Richardson a fost arestată joi în Orange County, Florida, ea fiind acuzată de conducere periculoasă cu viteză excesivă, potrivit Departamentului Şerifului din Orange County, relatează Reuters.
11:10
INTERVIU - Barbu Mateescu, sociolog: Aceşti oameni din diaspora s-au trezit din domnia semi-feudală pe care PSD a exercitat-o preţ de decenii asupra lor. Iar primul pas al trezirii este furia / Peste un an s-ar putea ca scena politică să arate altfel # News.ro
Schimbarea României a început deja de 15 ani şi se accelerează într-o asemenea măsură încât peste un an s-ar putea să avem un cu totul alt peisaj pe scena politică, afirmă sociologul Barbu Mateescu, autorul studiului „Diaspora neascultată“, într-un interviu pentru News.ro.
Acum 6 ore
10:40
Preşedintele american Donald Trump l-a calificat pe asistentul medical Alex Pretti, ucis sâmbătă de doi poliţişti ICE în Minneapolis, drept „agitator şi poate insurgent”, într-o postare pe reţeaua sa Truth Social făcută în noaptea de joi spre vineri.
10:40
Şah: Grand Chess Tour 2026 anunţă un fond de premiere de 2 milioane de dolari. Nume noi la linia de start / Etapa din România va avea loc în perioada 12-24 mai # News.ro
În al unsprezecelea an de existenţă, Grand Chess Tour (GCT), fondat de Garry Kasparov, revine anul acesta cu nume noi la linia de start şi cu un fond de premiere mărit de la 1,6 la 2 milioane de dolari. Etapa de la Bucureşti, Super Chess Classic Romania 2026 va fi a doua din circuit, după Polonia şi va avea loc în perioada 12-24 mai.
10:40
Amazon nu a permis presei mainstream să vizioneze documentarul „Melania” la Trump Kennedy Center # News.ro
Reporterii de la The New York Times, The Washington Post, AP şi Vanity Fair s-au aflat printre zecile de publicaţii prezente pe covorul roşu care nu au primit bilete la proiecţia „Melania” rezervată invitaţilor din Opera House de la Trump Kennedy Center. Singurii reprezentanţi ai presei de pe covorul roşu care au avut acces la proiecţie (fără invitaţi) au fost prezentatorul „One America News”, Dan Ball, şi soţia sa, Peyton Drew, producătoare pentru canalul de ştiri de extremă dreapta, potrivit Variety.
10:30
Producătorul de vin Purcari Wineries Public Company Limited anunţă că a depus o ofertă formală indicativă privind potenţiala achiziţie a 100% din SERVE Ceptura SRL, producător de vin din România, situat în Comuna Ceptura, DOC Dealu Mare, România. Tranzacţia este structurată ca achiziţie de părţi sociale (share deal) şi ar include vii, terenuri suplimentare disponibile pentru plantare, facilităţi şi echipamente de producţie, stocuri de vin şi branduri.
10:20
Meciul FCSB – Fenerbahce: Sancţiuni anunţate de Jandarmerie, inclusiv pentru organizator şi pentru firma de pază # News.ro
Jandarmeria Capitalei anunţă că s-au aplicat sancţiuni contravenţionale de peste 18.000 de lei cu ocazia partidei FCSB – Fenerbahce, de joi, din Liga Europa.
10:10
UPDATE - CSA Steaua: Motivarea deciziei definitive a ÎCCJ confirmă că palmaresul realizat în perioada 1947–1998 aparţine clubului nostru / În zilele următoare, vom notifica FRF / Palmaresul, disputat de câţiva ani între CSA şi FCSB # News.ro
CSA Steaua anunţă, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că va notifica FRF cu privire la motivarea deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care confirmă că iar palmaresul realizat în perioada 1947–1998 aparţine CSA.
10:00
INS: În anul 2025 au fost eliberate 37.252 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,4% faţă de 2024 # News.ro
În anul 2025, s-au eliberat 37.252 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,4% faţă de 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
09:50
Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu o rachetă Iskander şi 111 drone, afirmă Kievul. Trump declarase că Putin a acceptat să-şi înceteze atacurile timp de o săptămână # News.ro
Ruşii au atacat Ucraina cu o rachetă balistică „Iskander-M” şi 111 drone, începând de joi seara, au anunţat vineri forţele aeriene ucrainene, care precizează că au reuşit să neutralizeze 80 dintre drone, dar au existat şi obiective atinse, relatează Ukrainska Pravda.
09:50
CSA Steaua: Motivarea deciziei definitive a ÎCCJ confirmă că palmaresul realizat în perioada 1947–1998 aparţine clubului nostru / În zilele următoare, vom notifica FRF, care are obligaţia de a transmite, în cel mai scurt timp, hotărârea către UEFA # News.ro
CSA Steaua anunţă, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că va notifica FRF cu privire la motivarea deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care confirmă că iar palmaresul realizat în perioada 1947–1998 aparţine CSA.
09:50
Filmul „3 zile în septembrie”, de Tudor Giurgiu, va avea premiera mondială în februarie la IFF Rotterdam # News.ro
Premiera mondială a celui mai recent film al regizorului Tudor Giurgiu, „3 zile în septembrie”, va avea loc în 3 februarie, la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam (IFFR).
09:40
Actorul Luke Thompson, protagonistul noului sezon „Bridgerton”, a crescut şi a studiat în Franţa/ VIDEO # News.ro
Actorul britanic Luke Thompson, 37 de ani, este protagonistul sezonului 4 din „Bridgerton”, disponibil pe Netflix. După Daphne, Anthony şi Colin, este rândul lui Benedict să ocupe rolul principal în sezonul nunţilor. La premiera de la Paris, el le-a vorbit jurnaliştilor în franceză, dezvăluind că a copilărit şi a studiat în Franţa.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.