Bill și Hillary Clinton acceptă să depună mărturie în fața Congresului, în ancheta care-l privește pe Jeffrey Epstein. Cei doi s-au răzgândit, după ce Departamentul de Justiție a anunțat că a terminat de publicat dosarele și înaintea unui vot prin care ar fi putut fi acuzați de sfidare.
Biziday.ro,
3 februarie 2026 09:10
Decizia soților Clinton va împiedica, astfel, organizarea unui vot în Camera Reprezentanților, unde republicanii au majoritate, pentru formularea acuzației de sfidare. Președintele Camerei Reprezentanților le-a salutat decizia și a anunțat că procedura va fi abandonată. Vineri, Departamentul de Justiție (DoJ) a semnalat că a terminat de publicat “Dosarele Epstein”, după dezvăluirea a trei milioane de […]
• • •
Alte ştiri de Biziday.ro
Acum o oră
17:00
Un român și un grec, angajați în portul Hamburg, au fost arestați după ce au încercat să saboteze nave militare germane, anul trecut. Au turnat pietriș în motoarele corvetelor și au dezactivat sistemele de siguranță. Dacă nu ar fi fost descoperit la timp, sabotajul ar fi putut afecta grav operațiunile Marinei Germane. # Biziday.ro
În acest caz au colaborat autoritățile din Germania, Grecia și România, sub coordonarea Eurojust. Cei doi bărbați arestați sunt un român de 37 de ani și un grec de 54 de ani, care sunt acuzați că au încercat să saboteze nave ale Marinei Germane, staționate în portul german Hamburg, unde erau angajați. Potrivit anchetatorilor, în […]
Acum 4 ore
14:40
Secretarul general al NATO afirmă, într-un discurs în parlamentul ucrainean, că pacea în Ucraina va necesita “alegeri dificile”, aparent cu referire la cedarea de teritorii Rusiei. Totuși, subliniază angajamentul alianței pentru protejarea securitatății Ucrainei: “Aliați europeni au promis trupe în teren, avioane pe cer și sprijin maritim, după încheierea unui acord de pace. NATO va fi alături Ucrainei mulți ani de-acum înainte. Securitatea voastră este și securitatea noastră”. # Biziday.ro
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a vorbit astăzi în parlamentul Ucrainei despre negocierile de pace, în contextul vizitei sale la Kiev. În discursul său, Rutte a dat asigurări că partenerii occidentali vor continua să pună presiune pe Rusia și să sprijine Ucraina. “ NATO va fi alături Ucrainei mulți ani de-acum înainte. Securitatea voastră […]
14:10
Franța. Percheziții la sediul platformei X din Paris, într-o investigație privind presupusa manipulare a algoritmilor pentru a face vizibile postările realizate cu ajutorul asistentului AI Grok, inclusiv deepfake-uri cu caracter sexual. Acesta se află în centrul unui plin scandal în mai multe țări, pentru generarea de imagini cu persoane, inclusiv copii, în ipostaze sexuale. # Biziday.ro
Procuratura din Paris a scris pe rețelele sociale că perchezițiile au avut loc la sediul francez al rețelei de socializare X a lui Elon Musk, în cadrul unei anchete deschise la începutul anului 2025. Concret, există suspiciunea că algoritmii platformei sunt manipulați cu intenție pentru a favoriza anumite opinii sau tipuri de conținut, mai ales […]
Acum 6 ore
12:50
FT: Statele europene și SUA au agreat să intervină militar în Ucraina, în cazul în care Rusia va încălca în mod repetat un eventual acord de pace. Discuțiile preliminare prevăd o reacție în mai multe faze – un avertisment în primele 24 de ore și un atac cu implicarea americanilor după 72 de ore. # Biziday.ro
Financial Times a aflat că ideea de bază este că orice încălcare a armistițiului de către Rusia nu ar mai rămâne fără consecințe, așa cum s-a întâmplat în trecut, ci ar declanșa reacții clare, graduale și coordonate din partea Europei și a Statelor Unite. Conform mai multor oficiali familiarizați cu negocierile, dar citați sub anonimat, […]
11:40
Vremea deosebit de rece se va menține în Muntenia și Moldova, cel puțin până joi seara. Temperaturile vor fi cu până la 9 grade sub normalul acestei perioade. Va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în unele zone se va forma polei sau ghețuș. # Biziday.ro
ANM informează că pe parcursul zilei de marți (3 februarie) vremea se va menține deosebit de rece local în regiunile sudice și estice. Marți, în Oltenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7 – 9 grade mai mici decât cele normale datei) […]
Acum 8 ore
10:30
Trafic feroviar întrerupt, marți dimineață, între Craiova și București. O porțiune de cale ferată s-a rupt, posibil din cauza gerului, pe un tronson din Telorman. Mai multe trenuri sunt oprite în gări (cu întârzieri de până la patru ore), în timp echipele de intervenție remediază defecțiunea. # Biziday.ro
CFR Infrastructură a dispus, în această dimineață, la ora 7.10, oprirea tuturor trenurilor care urmau să intre pe tronsonul Măldăeni – Mihăești (Teleorman), “din motive de siguranță feroviară, ca urmare a identificării unei șine rupte la kilometrul feroviar 115+500″. Deși între București și Craiova există linie ferată dublă, celălalt fir era deja închis pentru “lucrări […]
Acum 12 ore
09:10
Bill și Hillary Clinton acceptă să depună mărturie în fața Congresului, în ancheta care-l privește pe Jeffrey Epstein. Cei doi s-au răzgândit, după ce Departamentul de Justiție a anunțat că a terminat de publicat dosarele și înaintea unui vot prin care ar fi putut fi acuzați de sfidare. # Biziday.ro
Decizia soților Clinton va împiedica, astfel, organizarea unui vot în Camera Reprezentanților, unde republicanii au majoritate, pentru formularea acuzației de sfidare. Președintele Camerei Reprezentanților le-a salutat decizia și a anunțat că procedura va fi abandonată. Vineri, Departamentul de Justiție (DoJ) a semnalat că a terminat de publicat “Dosarele Epstein”, după dezvăluirea a trei milioane de […]
08:50
Donald Trump susține că “pentru prima dată (…) cred că am putea avea vești bune” despre negocierile de pace în Ucraina. Totuși, marți dimineața, Rusia atacă masiv Kievul și marile orașe ucrainene, forțând Polonia să-și ridice avioanele de luptă. O nouă întâlnire directă între ucraineni și ruși ar urma să aibă loc, începând de mâine. # Biziday.ro
Într-o discuție cu reporterii, în Biroul Oval, președintele american a mărturisit că el a fost cel care l-a sunat pe Vladimir Putin, în urmă cu o săptămână, pentru a-i cere să oprească pentru o săptămână (de ger) atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene. “Mai avem multe de făcut, dar cred că ne descurcăm foarte bine cu […]
08:00
Elon Musk a anunțat oficial fuziunea companiilor SpaceX, din domeniul spațial, și XAI, de inteligență artificială. Reuters a aflat că tranzacția evaluează prima companie la o mie de miliarde de dolari, iar pe cea de-a doua la 250 de miliarde. # Biziday.ro
Acordul combină compania cu contracte importante în domeniul apărării și al misiunilor în spațiu cu dezvoltatorul de inteligență artificială, un sector în plină expansiune. O persoană familiarizată cu situația a declarat pentru Reuters că, în cadrul tranzacției, SpaceX este evaluată la o mie de miliarde de dolari, iar XAI la un sfert din această sumă. […]
Acum 24 ore
22:30
Daniel Băluță (PSD), primarul Sectorului 4, susține că ar fi fost intoxicat cu intenție cu arsenic și mercur. Spune că bănuiește cine ar putea fi autorul, dar că nu a făcut deocamdată o plângere penală. # Biziday.ro
Daniel Băluță a fost, luni seara, prezent în studioul Digi24, unde a spus că ar fi fost intoxicat cu arsenic și mercur, ceea ce i-a provocat o serie de probleme de sănătate. Edilul a detaliat că problema este mai veche, însă nu a vrut să o dezvăluie în perioada campaniei electorale. Primarul Sectorului 4 a […]
20:20
Donald Trump anunță că a încheiat un acord comercial cu India, după o convorbire telefonică cu premierul Modi. SUA vor reduce tarifele pentru importurile din India. În schimb, New Delhi va cumpăra mai mult petrol american și va renunța la cel din Rusia. # Biziday.ro
Președintele SUA, Donald Trump, susține că a convenit asupra unui acord comercial cu India, în urma unei convorbiri telefonice cu prim-ministrul indian, Narendra Modi. ”Din prietenie și respect pentru prim-ministrul Modi și, la cererea sa, cu efect imediat, am convenit asupra unui Acord Comercial între Statele Unite și India, prin care Statele Unite vor percepe […]
18:30
Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog (PSD), a fost achitat definitiv în dosarul în care fusese acuzat că a angajat fictiv o consilieră, care a încasat salariu timp de un an fără să se prezinte la serviciu. Instanța consideră că “lipsa prezenței fizice nu este echivalentă cu lipsa activității prestate”. # Biziday.ro
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat astăzi soluția de achitare în dosarul care-l vizează pe fostul ministru al Sănătății, Florian Dorel Bodog, și pe Olivia Andreea Marcu (fostă Baciu), ambii trimiși în judecată pentru corupție. Concret, în august 2021, Florian Bodog a fost acuzat de DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual, […]
Ieri
17:30
Meta va fi judecată într-un proces deschis de statul american New Mexico. Este acuzată că a permis cu bună-știință folosirea platformelor sale pentru exploatarea sexuală a copiilor, obținând bani din reclamele afișate celor ce urmăreau astfel de postări. Investigația, bazată pe o operațiune sub acoperire, în care anchetatorii și-au creat conturi de copii și au fost contactați de numeroși pedofili. # Biziday.ro
Cazul este intentat de procurorul general al statului New Mexico, Raúl Torrez, care susține că Meta a știut că rețelele sale sunt folosite de pedofili, traficanți de persoane și alți infractori, dar nu a intervenit eficient, pentru că modelul de business al companiei prioritizează interacțiunea și profitul, nu siguranța copiilor. Statul New Mexico acuză Meta […]
16:50
PSD condiționează rămânerea la guvernare de introducerea așa-numitelor programe social-democrate “de relansare economică” în bugetul pe 2026. Sorin Grindeanu: “Evaluarea privind ieșirea de la guvernare se finalizează odată cu bugetul. Nu se poate guverna minoritar. Dacă PSD iese din coaliție, guvernul e picat.” # Biziday.ro
Sorin Grindeanu a suținut o conferință de presă după şedinţa grupurilor reunite ale PSD din Camera deputaţilor şi Senat. Președintele PSD subliniază că evaluarea internă a partidului în privința rămânerii sau ieșirii de la guvernare se va finaliza odată cu bugetul, pentru că în acel moment se va vedea dacă măsurile propuse de social-democrați sunt […]
13:40
Germania a destructurat o rețea de firme-paravan care exportau bunuri către companii de apărare din Rusia. A identificat 16 mii de transporturi, în patru ani, cu valoare de 30 de milioane de euro. Cinci persoane au fost reținute și cinci vor fi cercetate în libertate. # Biziday.ro
Primele cinci persoane, cu cetățenie germană, rusă și ucraineană, au fost reținute joi de către ofițerii vamali în Lubeck, de la Marea Baltică, și din districtul înconjurător, Herzogtum Lauenburg,. Percheziții au mai avut loc și în Frankfurt și în Nurnberg. Procurorii arată că unul dintre suspecții reținuți, Nikita S. – cu cetățenie germană și rusă, […]
12:20
Marea Britanie ia în calcul o viitoare participare la programul european SAFE, de sprijinire financiară a proiectelor comune de apărare, deși în primă fază refuzase implicarea din cauza taxei de intrare prea mari. Keir Starmer recunoaște că “UE și UK trebuie să facă mai mult pentru securitate, în actualul context”. # Biziday.ro
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat că Marea Britanie ar putea reconsidera participarea la un viitor val al programului european SAFE (Security Action for Europe), un mecanism prin care Uniunea Europeană sprijină financiar proiecte comune de apărare. Declarațiile au fost făcute în timpul unei vizite oficiale în China și Japonia și vin în contextul eforturilor […]
11:10
Proiect pentru modificarea legii CCR, inițiat de doi parlamentari PNL. Judecătorii nu vor mai putea să boicoteze ședințele. Cei care lipsesc nemotivat vor fi sancționați cu reducerea indemnizației, iar dacă absentează de mai mult de trei ori consecutiv vor putea fi revocați din funcție. # Biziday.ro
Raluca Turcan, membră a Parlamentului din partea PNL, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a depus, împreună cu colegul său, senatorul Daniel Fenechiu, proiectul pentru modificarea și completarea Legii de organizare şi funcționare a Curții Constituționale. Principalele măsuri propuse sunt: Judecătorii să fie obligați să participe la ședințele CCR și să nu mai […]
10:50
Enayati Medical City, la 5 ani: O nouă etapă de creștere prin preluarea Spitalului Băneasa și extinderea rețelei naționale de Concierge Doctor. (P) # Biziday.ro
La cinci ani de la inaugurarea Enayati Medical City (EMC), primul oraș medical integrat din România și cea mai mare investiție medicală greenfield din ultimele decenii, fondatorul Wargha Enayati anunță o etapă de consolidare și extindere a strategiei, devenind operator medical complet prin preluarea și modernizarea Spitalului Băneasa. Prin această mutare, Enayati Medical City își […]
10:00
Cotațiile petrolului scad puternic, luni dimineața, după ce Donald Trump a semnalat o dezescaladare a tensiunilor cu Iranul. Aparent, marile companii petroliere se pregătesc pentru o ieftinire de durată a țițeiului. Aurul și argintul suferă, de asemenea, corecții masive, anulând complet bula speculativă formată în ultimele două săptămâni. # Biziday.ro
Petrolul european (Brent) pierde peste 4%, în deschiderea de luni dimineață, ajungând la 66 de dolari pe baril, după ce urcase la peste 71 de dolari, săptămâna trecută. Traderii monitorizează îndeaproape negocierile dintre SUA și Iran, iar declarația lui Donald Trump de sâmbătă, potrivit căruia “Iranul s-a angajat în discuții serioase cu SUA”, a fost […]
09:40
Cod Galben de ger în mai multe regiuni, până marți dimineața. Temperaturile minime vor coborî până la minus 20 de grade Celsius, în timpul nopții. # Biziday.ro
În Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei) cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei. […]
09:30
Apa furnizată la robinet în Aeroportul Henri Coandă este potabilă. De asemenea, vor fi instalate 14 staţii de apă potabilă în diferite zone ale aeroportului, de care pasagerii vor beneficia în mod gratuit. # Biziday.ro
Apa furnizată la robinet în Aeroportul Henri Coandă este potabilă și poate fi folosită de către pasageri. Apa va fi oferită gratuit și la stații speciale, amplasate în toate zonele din terminale, anunță Compania Națională Aeroporturi București. Alimentarea cu apă potabilă a aeroportului se realizează prin foraje proprii de mare adâncime și este distribuită pasagerilor […]
08:40
Presa internațională speculează intens pe marginea legăturilor rusești și israeliene ale prădătorului sexual Jeffrey Epstein, precum și a faptului că acesta ar fi putut lucra pentru serviciile secrete (FSB sau Mossad), adunând materiale compromițătoare despre personalități politice americane. Deși Epstein pare a fi încercat, în repetate rânduri, să se întâlnească cu Vladimir Putin, nu există deocamdată o dovadă concretă că o astfel de întâlnire a avut loc. # Biziday.ro
“Legăturile lui Epstein cu Putin și spionii de la Kremlin ridică temeri că ar fi fost agent rus”, scrie publicația britanică The Telegraph, în timp ce Daily Mail cirează o sursă din serviciile secrete care numește operațiunile lui Epstein ca fiind “cea mai mare operațiune de tip “capcană cu miere” din lume”. Numeroase documente (circa […]
08:20
Gala Premiilor Grammy. Bad Bunny a câștigat premiul pentru “Albumul anului” cu “Debí Tirar Más Fotos”, devenind primul artist de limbă spaniolă care a câştigat acest trofeu. Cântecul anului este “Wildflower” al lui Billie Eilish. # Biziday.ro
Cea de-a 68-a ediție a Premiilor Grammy a avut loc la Los Angeles. Bad Bunny a devenit primul artist de limbă spaniolă care câștigă trofeul pentru Albumul anului, cu “Debí Tirar Más Fotos”. Bad Bunny, care a câștigat și premiile pentru cel mai bun album de muzică urbană și cea mai bună interpretare muzicală globală […]
07:40
Circulație în condiții de iarnă, luni dimineața, pe autostrăzile A1 (București-Vâlcea) și A2 (București-Constanța), precum și pe DN6 (București-Tr. Severin). Sunt depuneri de zăpadă pe carosabil și se intervine cu utilaje. Nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu traficul oprit, dar între Filiași și Strehaia (Lunca Banului) se circulă dirijat, după o coliziune între un microbuz și un utilaj de deszăpezire, soldat cu persoane rănite ușor. # Biziday.ro
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, la ora 06:50, că se circulă în condiții de iarnă pe autostrăzile A1, București – Râmnicu Vâlcea și A2 București – Constanța, fiind identificate ușoare depuneri de zăpadă pe alocuri. Se intervine cu utilaje pentru asigurarea fluenței circulației. De asemenea, în urma ninsorii, se intervine […]
1 februarie 2026
20:50
Administrația Trump intenționează să construiască, până anul viitor, un arc de triumf “mai înalt decât cele din alte capitale”, la Washington. Îl prezintă drept model pe cel din Paris, dar designul final nu este decis. În 2026, SUA marchează 250 de ani de independență. # Biziday.ro
Washington Post prezintă multe detalii despre planul președintelui. Acesta ar dori un arc mai înalt decât Monumentul Lincoln, care are 30 de metri, sau decât Casa Albă, care în cel mai înalt punct are în jur de 21 de metri. Acesta ar urma să fie ridicat pentru a marca 250 de ani de la Proclamarea […]
19:50
Praga. Manifestație de susține a președintelui Petr Pavel, cu zeci de mii de participanți. Aflat în conflict cu guvernul, Pavel spune că este presat să accepte numirea unui deputat în funcția de ministru al Mediului. # Biziday.ro
Disputa dintre președinte și ministrul de Externe, Petr Macinka, a escaladat marți, când șeful statului a spus într-o conferință de presă că a primit mesaje de la un consilier, prin care Macinka insista pentru numirea lui Filip Turek la Ministerul Mediului. Pavel consideră că mesajele sunt o tentativă de șantaj și nu este de acord […]
19:20
SUA. Elon Musk a donat, luna trecută, zece milioane de dolari către două organizații de finanțare republicane. Miliardarul pare să își asume, din nou, un rol mai activ în politică, înaintea alegerilor intermediare de la toamnă. # Biziday.ro
Directorul executiv al Tesla și SpaceX a oferit câte cinci milioane de dolari pentru Congressional Leadership Fund (CLF) și Senate Leadership Fund (SLF), două comitete politice care își propun să ajute republicanii să mențină majoritatea în Congres, după scrutinul de la toamnă. Donațiile au fost făcute în decembrie și reprezintă a doua rundă de contribuții […]
19:00
Război în Ucraina. Armata Rusă a atacat cu drone un autobuz cu mineri, în regiunea Dnipropetrovsk din estul țării. 15 persoane au murit și șapte au fost rănite. # Biziday.ro
Șeful Sindicatului Independent al Minerilor a declarat că Armata Rusă a atacat o întreprindere minieră de cărbune și că a lovit și un autobuz cu mineri, care ieșiseră din tură. În atac au fost folosite patru drone Shahed. Compania energetică DTEK a descris atacul ca fiind terorist. Loviturile au avut loc în districtul Pavlohrad. Dimineață, […]
Mai mult de 2 zile în urmă
14:50
Volodimir Zelenski anunță o nouă rundă de negocieri trilaterale, mediate de SUA, săptămâna viitoare, la Abu Dhabi. “Ne dorim ca discuțiile să ducă cât mai aproape de un final real și demn al războiului”, a subliniat președintele ucrainean. # Biziday.ro
Președintele ucrainean a anunțat că noua rundă de negocieri trilaterale va avea loc în perioada 4-5 februarie, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. Liderul de la Kiev a declarat că Ucraina este pregătită pentru “discuții substanțiale care să conducă cât mai aproape de un final real și demn al războiului”. Our negotiating team has […]
14:20
SUA. O judecătoare federală recunoaște că operațiunile anti-imigrație din Minnesota “au consecințe sfâșietoare”. Totuși, decide că nu poate bloca desfășurarea agenților, doar pentru că autoritățile locale o văd ca pe o formă de pedeapsă din partea guvernului federal. # Biziday.ro
Judecătoarea Katherine Menendez, numită în timpul președinției lui Joe Biden, a identificat dovezi solide pentru faptul că operațiunea coordonată de guvernul federal “a avut și, probabil, va continua să aibă consecințe profunde și sfâșietoare asupra statului Minnesota, asupra orașelor și locuitorilor săi. Există dovezi că agenții Serviciului pentru Imigrație (ICE) și ai Biroului pentru Protecția […]
14:00
Tenis. Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, a câștigat Australian Open, pentru prima dată în carieră, după o finală în patru seturi cu Novak Djokovic, locul patru. Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător care a reușit să câștige toate cele patru turnee de Grand Slam. # Biziday.ro
Novak Djokovic (4 ATP) a început mai bine finala și a câștigat primul set cu 6-2, cu două break-uri. Carlos Alcaraz (1 ATP) a revenit în joc și a câștigat setul al doilea, tot cu 6-2. În setul al treilea, ambii jucători au câștigat game-urile pe serviciu propriu, până la 2-2. În al 5-lea game, […]
11:00
Meteorologii au actualizat prognoza. De la ora 14 și până mâine dimineață, este Cod Galben de ninsori viscolite în sudul și sud-estul țării. Local, se va depune strat de zăpadă. Codul Galben de ger se va extinde în sud-vestul țării, de mâine. # Biziday.ro
Administrația Națională de Meteorologie a emis patru Coduri Galbene, care vor fi în vigoare în următoarele trei zile, în anumite regiuni. Prima atenționare se referă doar la județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui și este valabilă până la ora 20. Sunt anunțate temperaturi deosebit de scăzute, cu valori maxime cuprinse între -10 și […]
09:30
Financial Times: Ford negociază un posibil parteneriat cu firma chineză Xiaomi, pentru a produce mașini electrice în SUA. Specialiștii avertizează că acordul ar genera un efect de domino, urmând ca piața americană să fie inundată de producători chinezi. # Biziday.ro
Discuțiile preliminare dezvăluie că Ford explorează ideea formării unei posibile asocieri cu Xiaomi, pentru a produce vehicule electrice pe teritoriul Statelor Unite, au declarat oficiali implicați în discuții pentru Financial Times. În paralel, Ford a discutat și cu BYD și alți producători chinezi despre eventuale colaborări pe piața americană. Dacă va fi realizată, afacerea – […]
07:40
Donald Trump anunță o înțelegere cu India, care “va cumpăra petrol de la Venezuela”, în locul celui iranian, iar “China este binevenită să i se alăture”. # Biziday.ro
Președintele american a făcut anunțul în timpul unei discuții cu jurnaliștii la bordul avionului Air Force One, în drum spre reședința sa din Mar-a-Lago, unde Donald Trump a detaliat că, deși nu există încă un acord final semnat privind cumpărarea de petrol venezuelan, SUA și India au căzut de acord asupra ideii de bază. “SUA […]
31 ianuarie 2026
22:00
Italia. Ministerul Culturii a deschis o anchetă, după ce chipul unui înger dintr-o biserică din Roma – inițial neutru – seamănă, după restaurare, cu premierul Giorgia Meloni. Opoziția acuză posibile conotații propagandistice, în timp ce Meloni tratează situația cu umor. # Biziday.ro
Presa italiană a publicat imagini dinaintea și după lucrările de restaurare din capela bazilicii San Lorenzo in Lucina (Roma). Inițial, îngerul avea trăsături neutre, tipice unui heruvim, însă după recondiționare, acesta seamănă izbitor cu premierul și lidera partidului de dreapta radicală “Frații Italiei”, Giorgia Meloni. Îngerul apare ținând un pergament, fiind reprezentat lângă un bust […]
21:40
Dosarele Epstein. Avocații prădătorului sexual au discutat cu procurorii americani despre o posibilă cooperare, însă documente publicate de Departamentul american de Justiție relevă că nu s-a ajuns la nicio înțelegere. Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula sa, la câteva zile mai târziu. # Biziday.ro
“Pe 29 iulie 2019, FBI și procurorii s-au întâlnit cu avocații lui Jeffrey Epstein care, în termeni foarte generali, au discutat despre posibilitatea soluționării cazului și despre posibilitatea cooperării inculpatului”, se arată într-un document al FBI intitulat “Rezumatul și cronologia anchetei Epstein”. Un alt document, intitulat “Notificare importantă privind cazul lui Jeffrey Epstein”, care nu […]
19:40
Compania Blue Origin, deținută de Jeff Bezos, suspendă temporar zborurile turistice suborbitale, pentru a se concentra pe tehnologia necesară misiunilor cu echipaj uman pe Lună. Decizia, în contextul competiției cu SpaceX și al presiunii ca SUA să revină pe Lună înaintea Chinei. # Biziday.ro
Blue Origin a transmis că va suspenda zborurile turistice suborbitale cu racheta New Shepard, timp de cel puțin doi ani, pentru a “redirecționa resursele în vederea accelerării dezvoltării capacităților companiei pentru misiuni lunare cu echipaj uman”. Compania fondată de Jeff Bezos a precizat că măsura reflectă “angajamentul față de obiectivul național al SUA de a […]
16:30
Iran. Explozie într-o clădire cu opt etaje din orașul-port Bandar Abbas. O persoană a murit și 14 au fost rănite. Cauza nu este identificată, iar Israelul transmite că nu are nicio legătură cu incidentul. # Biziday.ro
Incidentul s-a produs în Bandar Abbas, oraș-port de pe Strâmtoarea Ormuz, importantă cale navigabilă între Iran și Oman. Agenția locală Farsi scrie că s-au înregistrat distrugeri grave la etajele 1, 2 și 3. Agenția Tasnim relatează că sunt false informațiile despre o operațiune care l-a vizat pe comandantul Marinei Gardienilor Revoluției. Un oficial local a […]
15:10
Pene masive de curent în Ucraina și Rep. Moldova, în ultimele ore, din cauza unei defecțiuni tehnice în sistemul ucrainean, care a provocat o cădere de tensiune și în rețeaua din țara vecină. Alimentarea a fost restabilită în trei regiuni ucrainene și la Chișinău. # Biziday.ro
Denîs Șmîhal, ministrul ucrainean al Energiei, a anunțat că la ora 10:42 s-a produs o defecțiune tehnică, ceea ce a provocat o cădere de tensiune pe linia de 400 kV Isaccea – Vulcănești – MGRES și pe linia de 750 kV dintre părțile vestice și cele centrale ale Ucrainei. Un anunț similar a venit și […]
13:10
SUA. Guvernul a intrat parțial în blocaj bugetar, în ciuda unui acord de finanțare agreat la limită, care asigură doar două săptămâni de funcționare pentru securitatea internă. Proiectul, întârziat de democrații care solicitau restricții pentru agenții de imigrație, așteaptă aprobarea Camerei Reprezentanților. # Biziday.ro
Acordul include doar două săptămâni de finanțare pentru Departamentul de Securitate Internă (DHS), care supraveghează aplicarea legilor privind imigrația, fiind evitată astfel închiderea completă a serviciului. Legislația trebuie să fie aprobată de Camera Reprezentanților, care se află momentan în vacanță. Donald Trump a încheiat acordul cu democrații la limită, după ce aceștia au refuzat inițial […]
12:10
Cod Galben de ger, în toată jumătatea estică a țării, începând de sâmbătă și până miercuri. Vor fi temperaturi de până la -20 de grade Celsius, polei, ninsori și vânt. # Biziday.ro
ANM transmite că, începând de sâmbătă și până miercuri dimineață, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice. Dimineața și noaptea va fi ger la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, Muntenia și izolat în Oltenia și sudul Banatului, astfel că temperaturile minime se vor situa în […]
10:50
Studiu. Inteligența artificială utilizată în mamografii reduce cu 12% diagnosticele ulterioare de cancer de sân și ajută medicii la depistarea mai timpurie a formelor agresive și avansate ale bolii. # Biziday.ro
Cercetarea, publicată în revista științifică The Lancet, a analizat aproximativ 200 de mii de mamografii efectuate în 10 țări în cadrul unui program național de screening pentru cancerul de sân, între aprilie 2021 și decembrie 2022. Ulterior, în cadrul unui studiu clinic, 100 de mii de femei din Suedia au fost repartizate aleatoriu fie pentru […]
09:20
Raed Arafat cere parlamentului un proiect de lege pentru limitarea accesului copiilor cu vârste de sub 15-16 ani la rețele sociale. Aduce în discuție cazul adolescenților care și-au ucis un coleg, în Timiș, și al celor care au atacat un taximetrist, în Mureș, și subliniază: “Alte țări tratează tema așa cum este în realitate, o problemă de sănătate publică și de protecție a copilului”. # Biziday.ro
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, declară că, după recentele evenimente grave în care au fost implicați copii și adolescenți, “ar fi momentul potrivit ca și România să facă un pas curajos și responsabil și să se alăture statelor care discută sau au decis deja limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele de […]
08:50
Dosarele Epstein, publicate de Departamentul de Justiție al SUA, conțin o serie de informații neverificate despre implicarea lui Donald Trump în orgii sexuale și violarea unei fete de 13 ani. Casa Albă a declarat că “afirmațiile sunt nefondate și false”, dar nu este clar de ce FBI nu le-a investigat. Retrase de DoJ de pe site imediat după publicare, documentele au fost ulterior republicate cu explicația că traficul mare ar fi fost de vină. # Biziday.ro
Mai multe pagini cu acuzațiile colectate de FBI la adresa lui Donald Trump, în Dosarele Epstein, au dispărut de site-ul Departamentului de Justiție (DoJ), la câteva ore de la publicare, după ce acestea începuseră să circule on-line. Acest lucru n-a făcut însă decât să le viralizeze și mai mult, așa că DoJ le-a republicat, cu […]
08:20
Dosarele Epstein. E-mailuri ale prădătorului sexual, făcute publice vineri, pretind că Bill Gates a ascuns de fosta soție, Melinda, o boală cu transmitere sexuală pe care a luat-o în timpul unei petreceri “cu fete din Rusia”. Miliardarul respinge “afirmațiile absurde și false”. # Biziday.ro
E-mailurile au fost trimise de pe un cont care pare să fi aparținut lui Epstein, care și-a luat viața în închisoare în 2019. Într-un mesaj, pe care și l-a trimis chiar lui, prădătorul sexuale pare că este nemulțumit că Gates a decis să pună punct relației: “Ca să adaug insulte care să te lovească și […]
07:30
Reuters: Sute de milioane de dolari, promise de SUA pentru sistemul energetic ucrainean, au rămas blocate între agenții, după restructurarea de anul trecut de la începutul mandatului lui Trump. Infrastructura ucraineană funcționează la limită, în condiții de război și de ger. # Biziday.ro
Agenția Reuters a obținut informațiile de la mai mulți oficiali, atât din SUA, cât și din Europa, inclusiv din Ucraina. Potrivit acestora, inițial, fondurile trebuiau distribuite de către Agenția americană pentru Dezvoltare Internațională, pentru a ajuta guvernul ucrainean să-și reconstruiască elementele de infrastructură avariate de atacuri și să importe gaze naturale lichefiate. Totuși, în prima […]
30 ianuarie 2026
22:30
Volodimir Zelenski acuză statele europene că au întârziat aprovizionarea cu sisteme de apărare aeriană, într-un moment critic pentru Ucraina. Potrivit acestuia, unitățile de apărare au rămas “pur și simplu goale”, ceea ce a permis Rusiei să lovească infrastructura energetică. # Biziday.ro
Președintele Ucrainei a acuzat europenii că au lăsat apărarea aeriană a țării expusă, dat fiind faptul că rachetele balistice rusești au paralizat infrastructura energetică a țării și au împins-o “la un pas de o pană de curent generală”. Astfel, Volodimir Zelenski a declarat că rachetele interceptoare Pac-3 pentru sistemele de apărare aeriană Patriot ale Ucrainei, […]
20:50
Olanda. Noul guvern minoritar vrea să majoreze vârsta minimă pentru accesul la rețelele sociale de la 13 la 15 ani, atât pe plan intern, cât și la nivel european. Planul include și măsuri mai dure privind accesul cu smartphone-uri în școli. # Biziday.ro
Propunerea apare în programul de guvernare al coaliției formate din D66, CDA și VVD, după mai multe săptămâni de negocieri între cele trei partide, și ar presupune introducerea unui sistem de verificare a vârstei “prietenos cu viața privată”. Olanda se alătură astfel Franței, unde un proiect de lege similar a trecut deja de camera inferioară […]
18:40
Departamentul american de Justiție publică o nouă tranșă din Dosarele Epstein. Este vorba despre trei milioane de pagini de documente, două mii de videoclipuri și 180 de mii de fotografii, multe de pe dispozitivele personale ale prădătorului sexual. # Biziday.ro
Publicarea materialelor referitoare la activitățile prădătorului sexual Jeffrey Epstein a fost reluată de Departamentul american de Justiție, după mai bine de o lună. Instituția a pus online 2.000 de videoclipuri și 180 de mii de imagini, astfel că va dura până acestea vor fi interpretate. Todd Blanche, procurorul general-adjunct, a precizat că acestea includ o […]
16:40
Curtea de Apel București a amânat, din nou, pentru 11 februarie, decizia privind cererea de suspendare din funcţie a judecătorilor CCR Dacian Dragoș (desemnat de Nicușor Dan) și Mihai Busuioc (desemnat de PSD). Cererea a fost depusă de o avocată membră a AUR. # Biziday.ro
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat, vineri, pronunţarea în cazul cererilor depuse la sfârşitul anului trecut pentru suspendarea actelor prin care Mihai Busuioc şi Dacian Dragoş au fost numiţi ca judecători la Curtea Constituţională. Noul termen a fost stabilit de instanță pentru data de 11 februarie. În data de 16 ianuarie, aceeaşi zi în […]
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.