Percheziţii DNA la Primăria Sectorului 3
Bursa,
5 februarie 2026 09:30
Procurorii anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la sediul Primăriei Sectorului 3 într-un dosar de abuz în serviciu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 10 minute
11:00
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a oferit asigurări, joi, că eforturile de eficientizare a activităţii STB nu vor duce la concedieri în rândul vatmanilor sau al şoferilor, informează Agerpres.
Acum 30 minute
10:40
BT Broker de Asigurare, lider în intermedierea poliţelor CASCO, a demarat extinderea la nivel naţional prin propria reţea de francize, primul parteneriat fiind încheiat cu DIASIG VEST, companie din Cluj-Napoca, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Contractul a fost semnat de Valentin Coroiu, director general al BT Broker de Asigurare, şi Diana Borzan, administratorul DIASIG VEST, se arată în comunicat.Conform sursei menţionate, noua reţea de francize va oferi clienţilor acces la consultanţă şi soluţii personalizate direct în comunităţile locale. Comunicatul subliniază că partenerii locali vor beneficia de sprijinul Grupului Financiar Banca Transilvania şi de acces la un portofoliu variat de produse de asigurare.Directorul general al BT Broker de Asigurare, Valentin Coroiu, a declarat că franciza reprezintă o direcţie strategică pentru companie, care urmăreşte să aducă clienţilor o experienţă mai accesibilă şi mai apropiată de nevoile lor, potrivit comunicatului remis redacţiei.BT Broker de Asigurare şi-a anunţat anterior planul de a se transforma din broker specializat într-un broker universal cu acoperire naţională şi servicii digitale extinse, subliniază sursa precizată, vizând atât persoanele fizice, cât şi companiile. La finalul anului 2025, compania avea peste 46.000 de clienţi, iar numărul poliţelor intermediate a crescut cu 17% faţă de anul precedent, ajungând la aproape 140.000, mai adaugă comunicatul.
Acum o oră
10:30
Star Residence Invest, prima platformă investiţională listată la Bursa de Valori Bucureşti dedicată sectorului imobiliar, şi-a consolidat echipa de management prin numirea lui Adrian Tănase în funcţia de Chief Financial Officer (CFO).
10:30
Melania Trump spune că discuţiile cu echipa lui Putin despre eliberarea copiilor ucraineni continuă # Bursa
Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a declarat miercuri că rămâne în contact cu echipa preşedintelui rus Vladimir Putin în efortul de a asigura întoarcerea acasă a mai multor copii ucraineni din Rusia, potrivit Agerpres.
10:30
Vest Ventures, primul fond de investiţii de capital de risc din vestul României, cofinanţat din fonduri europene, a fost lansat oficial pe 4 februarie, în cadrul Romanian Startup Summit de la Timişoara.
10:20
Într-un eveniment corporate, succesul nu se măsoară doar în logistică impecabilă, agendă respectată sau organizare fără cusur. Succesul real se simte. Se vede în reacţiile invitaţilor şi se păstrează în memoria lor.
10:10
ADVERTORIAL ESET: O nouă prioritate critică pentru organizaţiile moderne - reducerea complexităţii cibernetice # Bursa
Mediul digital în care operează companiile se află într-o continuă expansiune, determinată de progresul accelerat al tehnologiilor IT şi, mai recent, de integrarea soluţiilor bazate pe inteligenţă artificială. Deşi aceste evoluţii susţin scalabilitatea şi eficienţa operaţională, ele introduc şi riscuri cibernetice semnificative, dificil de gestionat pentru multe organizaţii, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
10:10
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. şi Georgian State Electrosystem JSC (GSE), operatorii de transport şi de sistem din România, respectiv Georgia, au semnat miercuri, 4 februarie 2026, un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea pentru dezvoltarea Proiectului de interconexiune Georgia - România printr-un cablu submarin în Marea Neagră.
Acum 2 ore
10:00
Prelungirea plafonării preţului la gaze, în vigoare până la 1 aprilie 2026 pentru consumatorii casnici la 0,31 lei/kWh, trece dincolo de simpla protecţie socială şi devine un mecanism care avantajează furnizorii mari şi traderii, avertizează Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).
09:40
Trump vrea să transfere controlul alegerilor de la state la guvernul federal, în ciuda Constituţiei # Bursa
Preşedintele Donald Trump intensifică atacurile asupra sistemului electoral american, recurgând la percheziţii, acţiuni juridice şi propuneri de and #8222;naţionalizare and #8221; a scrutinurilor, pe fondul alegerilor de la mijloc de mandat din noiembrie, care par dificile pentru Partidul Republican.
09:30
Procurorii anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la sediul Primăriei Sectorului 3 într-un dosar de abuz în serviciu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
09:30
Republica Moldova va avea ambasadori noi în România, Ucraina, Franţa şi China, iar Mihail Mîţu va fi noul ambasador la Bucureşti, relatează news.ro. Decretele preşedintei Maia Sandu privind numirea acestora au fost publicate joi în Monitorul Oficial.
09:20
Rusia a furnizat petrol Cubei în ultimii ani şi va continua să o facă, a declarat ambasadorul Rusiei la Havana, Viktor Coroneli, într-un interviu acordat agenţiei RIA Novosti, relatează Agerpres.
09:10
Anul 2026 va marca o schimbare importantă în strategia economică a României, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Acum 4 ore
09:00
Comisia Europeană a început misiuni tehnice în Afganistan pentru a pregăti returnarea migranţilor aflaţi ilegal pe teritoriul Uniunii Europene, potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt pentru afaceri interne, Markus Lammert.
08:50
Guvernul va analiza în şedinţa de joi mai multe proiecte importante, printre care acordarea unui sprijin financiar de urgenţă pentru sectorul pomicol afectat de îngheţul târziu din primăvara anului 2025.
08:30
China va elimina treptat, începând din 2027, and #8222;mânerele ascunse and #8221; de la uşile automobilelor, devenind prima ţară care interzice un design popularizat de producătorul american Tesla şi preluat ulterior de constructori chinezi precum Xiaomi, relatează news.ro.
08:10
Premierul Ilie Bolojan urmează să aducă, joi, în faţa Curţii Constituţionale (CCR) detalii despre consecinţele amânării unor decizii legate de pensiile magistraţilor.
07:50
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că Serbia îşi diversifică sursele de aprovizionare cu gaze naturale şi poartă deja discuţii pentru achiziţii prin mecanismul comun de cumpărare al Uniunii Europene, în contextul reducerii dependenţei de importurile din Rusia, relatează news.ro.
07:50
Rusia a ameninţat miercuri că va continua ostilităţile în Ucraina dacă Kievul nu va accepta condiţiile sale, în timp ce un nou ciclu de negocieri, în prezenţa oficialilor americani, a început la Abu Dhabi pentru a încerca să pună capăt celor patru ani de război.
07:40
Amazon a anunţat miercuri că noul său asistent vocal bazat pe inteligenţă artificială, Alexa+, devine disponibil pentru toţi utilizatorii din Statele Unite, după aproape un an de la lansarea în regim de acces anticipat, relatează news.ro.
07:40
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat miercuri Washingtonul şi Moscova să ajungă rapid la un acord privind un nou tratat de dezarmare nucleară, în contextul în care acordul existent expiră and #8222;astăzi, la miezul nopţii (GMT) and #8221;, marcând and #8222;un moment grav pentru pacea şi securitatea internaţională and #8221;, relatează news.ro.
07:40
Trimişii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra detaliilor unui împrumut de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, fonduri menite să acopere nevoile financiare ale Kievului în perioada 2026-2027 şi să susţină efortul de apărare împotriva invaziei ruse.
07:30
Statele Unite şi Iranul au confirmat oficial că vor relua negocierile vineri, la Muscat, în Oman, însă rămân în dezacord asupra agendei discuţiilor.
07:30
Kremlinul a respins marţi afirmaţia preşedintelui american Donald Trump, potrivit căreia India ar fi fost de acord să înceteze achiziţiile de petrol rusesc în cadrul unui nou acord comercial cu Statele Unite, relatează news.ro.
Acum 6 ore
07:00
Vicecampioana CSM Oradea a bifat miercuri, pe teren propriu, a doua victorie din grupa L a FIBA Europe Cup, scor 81-77 (34-37), cu liderul Pallacanestro Reggiana. CSM Oradea a ratat anterior calificarea în sferturile de finală.
06:50
Jocurile Olimpice de iarnă au început miercuri cu primele confruntări de curling la Cortina, dar au fost întrerupte la scurt timp din cauza unei pene de curent, relatează AP.
06:50
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că biletele pentru partida Turcia - România, din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială, vor fi puse în vânzare vineri.
06:50
Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu s-a calificat miercuri în semifinalele turneului WTA Transylvania Open, după ce a dispus de Kaja Juvan, în optimi.
06:50
Vicecampioana CSO Voluntari a învins miercuri, pe teren propriu, echipa poloneză Moya Radomka Radom, scor 3-1, în manşa retur din faza play-off a CEV Cup şi se califică în sferturile competiţiei.
Acum 12 ore
00:00
Prognoza pentru RomâniaVremea va continua să se încălzească, astfel că valorile termice se vor situa peste normele perioadei, în special în vest, nord-vest, centru şi sud-est.
00:00
Milano-Cortina 2026: Jocurile Olimpice de iarnă cu cea mai mare amprentă geografică din istorie # Bursa
Ediţia Milano-Cortina 2026 a Jocurilor Olimpice de iarnă va rămâne în istorie nu doar prin spectacolul sportiv, ci şi prin amploarea sa fără precedent.
00:00
*Potrivit unui raport de audit publicat ieri de ECA, 180 miliarde euro reprezintă pierderile economice anuale cauzate de congestia traficului în marile oraşe prin prisma navetiştilor care vin la serviciu cu autoturismul propriu
00:00
Cuba a înregistrat, în zorii zilei de marţi, o temperatură minimă istorică de 0 grade Celsius, măsurată în provincia Matanzas, aflată în apropiere de Havana.
00:00
Rugby-ul masculin european îşi reaprinde motoarele astăzi în cel mai sonor mod posibil: Six Nations 2026 începe cu partida Franţa-Irlanda pe Stade de France, un duel care, în ultimii ani, a devenit aproape sinonim cu lupta pentru trofeu.
00:00
Bursele europene au fluctuat ieri, investitorii fiind atenţi în continuare la raportările companiilor.
00:00
Semestrul al doilea al anului trecut a consemnat intrarea ţării noastre într-o etapă de consolidare fiscal-bugetară forţată de realitate, după un prim semestru care a împins deficitul la 3,68% din Produsul Intern Brut (PIB) şi a amplificat riscul degradării ratingului suveran şi al pierderii ritmului în absorbţia fondurilor europene.
00:00
* Tranzacţiile cu acţiuni ale Băncii Transilvania - pe prima treaptă în topul lichidităţii
00:00
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care s-a menţinut la 5,64%.
00:00
Euro s-a depreciat, ieri, cu 0,07 bani faţă de leu Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 5,0943 lei/euro.
00:00
* Intenţia Ministerului Transporturilor de a răscumpăra participaţiile FP la Aeroporturi Bucureşti şi Portul Constanţa pune sub semnul întrebării perspectivele listării companiilor la bursă* Finanţele au atras 10,4 miliarde lei prin cele şase oferte de titluri de stat Fidelis derulate în cel de-al doilea semestru din 2025, echivalentul a 4% din necesarul de finanţare al ţării în anul trecut
00:00
Nanoplasticele, particule invizibile rezultate din degradarea plasticului, ar putea avea un impact mai serios asupra sănătăţii umane decât se credea până acum.
00:00
* 1 iulie- Este eliminată plafonarea preţurilor de pe piaţa energiei electrice.
Acum 24 ore
21:50
Reprezentanţii PSD susţin că o parte din situaţia actuală ar fi putut fi evitată dacă pachetul lor de stimulare a economiei fusese adoptat acum cinci luni, conform Agerpres. Ei consideră că reducerea deficitului nu trebuie făcută doar prin tăieri drastice, impuse fără dialog sau raţiune, ci şi prin creşterea veniturilor rezultate din dezvoltarea economiei, consolidarea încrederii sociale şi stimularea consumului
21:40
O posibilă poluare cu produse petroliere, inclusiv carburant şi ulei, a fost semnalată astăzi în zona Plajei Vechi din Giurgiu, pe canalul Plantelor, în urma scufundării unui împingător.
21:40
O liberalizare treptată a pieţei de gaz protejează românii de creşteri necontrolate de preţuri, dar ajută şi mediul privat să rămână competitiv, a transmis, miercuri, ministrul Energiei, Bogdan Ivan
21:20
Moţiunea simplă este un instrument democratic important, nu o jucărie de PR ieftin, afirmă ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, care se va confrunta săptămâna viitoare cu moţiunea la Senat
21:10
Premierul Ilie Bolojan a apreciat că primăriilor ar trebui să li se permită revenirea la nivelul minim al impozitelor, cu condiţia ca acestea să nu scadă sub pragul prevăzut de lege
20:40
Viitorul muncii nu se mai rezumă doar la locaţia biroului, ci la experienţa şi emoţia pe care acesta le generează, relatează sursa citată. De aceea, pe 10 februarie 2026 profesioniştii din domeniul resurselor umane şi liderii de organizaţii sunt invitaţi la o ediţie specială a evenimentului and #8222;Work Environments in 2026 and #8221;, un concept care depăşeşte graniţele unei conferinţe
20:30
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat miercuri, în contextul raportului Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanţilor din SUA care face referire la anularea alegerilor din 2024, că această situaţie trebuie clarificată în relaţia cu partea americană, avertizând că, în caz contrar, credibilitatea României ar putea fi afectată pe termen scur
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.