Clădirea simbol în care funcționează Prefectura și CJ Brașov, între birocrație și finanțare europeană
BizBrasov.ro,
11 februarie 2026 09:40
Proiectul de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor, clădire în care funcționează Consiliul Județean Brașov și Instituția Prefectului, se află de mai multe luni în etapa obținerii avizului din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov. Investiția, anunțată încă de acum câțiva ani, vizează restaurarea uneia dintre cele mai reprezentative clădiri istorice [...]
• • •
Alte ştiri de BizBrasov.ro
Acum 5 minute
13:30
VIDEO Razie a polițiștilor prin Brașov: 80 de persoane legitimate și 70 de mașini trase pe dreapta # BizBrasov.ro
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au organizat ieri, în intervalul orar 12.00-13.30, pe întreg municipiul Brașov, mai multe acțiuni de control. „Au fost integrați peste 20 de polițiști, care au urmărit respectarea legislației, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile acesteia. În urma activităților întreprinse de polițiști, [...]
13:30
Doi brașoveni au ajuns în arestul poliției, după ce și-au vărsat nervii pe fostele partenere # BizBrasov.ro
Doi brașoveni au ajuns în arestul poliției, după ce și-au vărsat nervii pe fostele partenere. Luni în jurul orelor 18.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție, au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 45 de ani, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că fostul partener a manifestat [...]
Acum o oră
12:50
Finanțare istorică în valoare de 10 milioane de euro – bani de la Uniunea Europeană, pentru dezvoltarea turismului românesc # BizBrasov.ro
Finanțare istorică în valoare de 10 milioane de euro – bani de la Uniunea Europeană, pentru dezvoltarea turismului românesc Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, brașoveanul Irineu Darău, anunţă că s-a reuşit finanţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei cu fonduri europene, prin PNRR, bugetul fiind de 10 milioane de euro. „OMD-urile trebuie să fie motoarele [...]
Acum 2 ore
12:20
Mai multă mâncare românească în magazinele Kaufland din toată țara: „Astăzi, tot mai mulți români aleg conștient produsele locale” # BizBrasov.ro
Kaufland România lansează campania națională „Te strigă Kaufland”, o inițiativă adresată producătorilor locali și micilor furnizori din agricultură și industria alimentară. Campania face parte dintr-un demers amplu de susținere a producției autohtone și de simplificare a procesului de listare pentru producătorii care își doresc să ajungă pe rafturile magazinelor din întreaga țară, arată un comunicat [...]
11:50
Evoluție spectaculoasă a unei școli din județul Brașov. Directorul instituției: „Dacă le arătăm copiilor că suntem buni şi că îi înţelegem, avem automat sprijinul lor şi al părinţilor. Viitorul şcolii arată aşa cum îl facem noi” # BizBrasov.ro
Invitat în emisiunea Viitor pentru România de la Prima News, profesorul Daniel Petrule, director al Şcolii Gimnaziale din Sânpetru a vorbit despre transformarea profundă prin care a trecut şcoala pe care o conduce, despre rolul leadershipului educaţional şi despre parteneriatul cu Asociaţia pentru Valori în Educaţie (AVE), organizaţie care sprijină şcolile din România prin programe [...]
11:40
Brașovul nu este între cele mai bogate orașe din țară în ceea ce privește bugetul local. Ce venituri proprii are municipiul raportat la alte mari municipalități din țară # BizBrasov.ro
Primăria din Cluj-Napoca e cea mai bogată din țară după cea din Capitală, la mare distanță de următoarele clasate, cu buget dublu față de oricare din următoarele din clasament. 903 de localități din țară au avut în 2024, împreună, un buget total de 6,47 de miliarde de lei. Este bugetul avut de București în acest [...]
11:40
CCR a amânat pentru a 5-a oară decizia privind pensiile magistraților. Surpriza a venit de la proaspătul tătic Gheorghe Stan, judecătorul care și-a luat concediu paternal chiar când Curtea trebuie să ia o decizie # BizBrasov.ro
CCR a amânat pentru a 5-a oară decizia privind pensiile magistraților. Surpriza a venit de la proaspătul tătic Gheorghe Stan, judecătorul care și-a luat concediu paternal chiar când Curtea trebuie să ia o decizie. Curtea Constituțională a amânat pentru a cincea oară reforma pensiilor magistraților, iar noua dată anunțată pentru luarea undei decizii este 18 [...]
Acum 4 ore
11:30
O figurină veche de peste 7.500 de ani, descoperită de arheologi în apropiere de Sfântu Gheorghe: „Figurina, înaltă de doar 6 centimetri, a fost modelată dintr-un lut amestecat cu pleavă și nisip, apoi arsă la o temperatură ridicată” # BizBrasov.ro
O mică fugurină din lut, veche de peste 7.500 de ani, a fost descoperită în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe de către o echipă de arheologi de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Descoperirea a fost făcută în timpul cercetărilor preventive din zona Arcuș – Platoul Târgului (Vásártető), acolo unde urma să se extindă o zonă [...]
11:10
Șoșoacă, chemată peste 2 săptămâni la audieri în Parlamentul European în legătură cu solicitarea procurorilor de ridicare a imunității. Când s-ar putea da un vot în plenul de la Bruxelles # BizBrasov.ro
Șoșoacă, chemată peste 2 săptămâni la audieri în Parlamentul European în legătură cu solicitarea procurorilor de ridicare a imunității. Când s-ar putea da un vot în plenul de la Bruxelles. Eurodeputata Șoșoacă va fi invitată la Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European pentru a fi audiată în cazul ridicării imunității sale, solicitată de [...]
10:50
Escalada, un mod de relaxare la Brașov: Cât costă să mergi la cățărat, după ore multe petrecute la birou # BizBrasov.ro
Tot mai multe persoane aleg antrenamentele în sălile de escaladă, la Brașov. Este o adevărată relaxare, după ore multe petrecute la locul de muncă, iar satisfacția nu vine neapărat din faptul că ești la înălțime, ci din reușita unui traseu dificil, dus până la capăt. Pereții înclinați, nivelul de dificultate și dorinţa de a ajunge [...]
10:30
Cancelaria premierului anunţă că la guvern s-au făcut economii de 10 milioane de lei în 2025 faţă de anul precedent. Fiecare „demnitar” își conduce acum mașina de serviciu # BizBrasov.ro
Cancelaria premierului anunţă că la guvern s-au făcut economii de 10 milioane de lei în 2025 faţă de anul precedent. Fiecare „demnitar” își conduce acum mașina de serviciu. Cancelaria prim-ministrului anunţă, miercuri, economii de 10 milioane de lei în 2025 comparativ cu anul precedent. Datele financiare evidenţiază o reducere totală a cheltuielilor de 9.968.676 lei, [...]
10:30
CFR Călători, prin Sucursala Regională Brașov, a lansat o licitație pentru achiziția de servicii de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor din incinta Depoului Brașov, cu o valoare estimată de 1.211.684 lei fără TVA și vizează asigurarea protecției permanente a zonei, printr-o firmă specializată, conform cerințelor din caietul de sarcini. Serviciile includ paza obiectivelor și a [...]
10:10
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule a avut loc, miercuri dimineaţă, pe DN 1, la Comarnic, un bărbat decedând în urma impactului, transmite Agerpres. „Din primele cercetări, poliţiştii au constatat că un bărbat de 64 de ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Naţional 1 (E60), către Bucureşti, iar în [...]
09:50
Clădirea simbol în care funcționează Prefectura și CJ Brașov, între birocrație și finanțare europeană. Comisia Monumentelor Istorice impune noi condiții # BizBrasov.ro
Proiectul de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor, clădire în care funcționează Consiliul Județean Brașov și Instituția Prefectului, se află de mai multe luni în etapa obținerii avizului din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov. Investiția, anunțată încă de acum câțiva ani, vizează restaurarea uneia dintre cele mai reprezentative clădiri istorice [...]
09:50
Brașovul se aprinde în roșu pentru 112. 22 de ani de la operaționalizarea sistemului de urgență în România # BizBrasov.ro
România marchează astăzi, 11 februarie, Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 și 22 de ani de la operaționalizarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). La Brașov, momentul este marcat simbolic prin iluminarea în roșu a literelor de pe Tâmpa și a clădirii Primăriei. Municipalitatea se alătură [...]
09:40
Incendiu aseară într-un bloc de locuinţe din Sfântu Gheorghe. Doi octogenari au ajuns în spital, iar 40 de persoane au fost evacuate # BizBrasov.ro
Incendiu aseară într-un bloc de locuinţe din Sfântu Gheorghe. Doi octogenari au ajuns în spital, iar 40 de persoane au fost evacuate. Un incendiu a izbucnit aseară într-un apartament de la etajul 1 al unui bloc de locuinţe din cartierul Simeria din Sfântu Gheorghe. Doi soţi, vârstnici, au fost transportaţi la spital, femeia având o [...]
09:40
Clădirea simbol în care funcționează Prefectura și CJ Brașov, între birocrație și finanțare europeană # BizBrasov.ro
Proiectul de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor, clădire în care funcționează Consiliul Județean Brașov și Instituția Prefectului, se află de mai multe luni în etapa obținerii avizului din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov. Investiția, anunțată încă de acum câțiva ani, vizează restaurarea uneia dintre cele mai reprezentative clădiri istorice [...]
Acum 8 ore
05:50
Planul pentru ansamblul rezidențial proiectat în locul fostei fabrici Tino din Brașov nu a fost avizat. Urbaniștii au cerut mai puține etaje la clădiri și diversificarea funcțiunilor complementare # BizBrasov.ro
Dezvoltatorul care a cumpărat vechea fabrică de încălțăminte Tino, și are în plan construcția unui ansamblu rezidențial, continuă procedura de avizare pentru demolarea vechilor construcții și implementarea noului proiect. Astfel, la finalul anului trecut, Planul Urbanistic de Detaliu aferent dezvoltării de pe strada Avram Iancu a fost în analiza Comisie Tehnice de Amenajarea Teritoriului și [...]
05:40
Proiectul spectaculos pentru reabilitarea Cascadei Tamina, reluat. Până acum, a fost blocat de problema „conviețuirii” dintre turiști și urși # BizBrasov.ro
Inițiat încă din 2016, proiectul de reabilitare a cascadei Tamina nu a mai fost implementat, din cauza a tot felul de sincope birocratice. Acum, administratorul, Regia Publică a Pădurilor Săcele a reluat avizarea lucrărilor, iar documentațiile tehnice ar urma să fie analizate de către comisiile de specialitate ale Direcției Județene de Mediu. Proiectul inițial s-a [...]
05:40
Primăria Brașov a cumpărat energie electrică pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov de la o firmă controlată de gigantul energetic de stat al Ungariei # BizBrasov.ro
Primăria Brașov a încheiat un contract în vederea furnizării de energie electrică pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov. Vorbim de energia necesară atât pentru alimentarea instalațiilor de producerea a zăpezii artificiale, cât și de cea pentru alimentarea instalațiilor de transport pe cablu deținute de municipalitate și cele de nocturnă. Contractul a fost semnat cu MVM [...]
Acum 12 ore
05:30
Bullying sau doar o ceartă între copii? Semnele care îi ajută pe părinți să facă diferența # BizBrasov.ro
Bullyingul între copii este adesea confundat cu tachinările în joacă ori cu certurile care apar inevitabil între colegi. Diferența stă în intenție, repetitivitate și dezechilibru de putere. Când această graniță nu este clară, părinții pot trece cu vederea semne reale de suferință sau, dimpotrivă, pot interveni prea repede în situații obișnuite – o ceartă pentru o [...]
05:10
Medicamentele și condusul: ce substanțe îți pot crea probleme la control și cum te protejezi # BizBrasov.ro
Medicamentele și condusul: ce substanțe îți pot crea probleme la control și cum te protejezi. Pentru mulți șoferi, cea mai mare surpriză la controalele rutiere este că nu trebuie să fi consumat droguri ilegale, ca să ai o problemă. Există medicamente perfect legale, unele luate cu prescripție, altele fără, care pot afecta capacitatea de a [...]
04:50
Creditele ipotecare cu cele mai bune dobânzi în 2026. Ghid complet pentru cei care vor să cumpere sau să refinanțeze # BizBrasov.ro
Creditul ipotecar rămâne principalul instrument financiar prin care românii își cumpără o locuință. Într-un an marcat de stabilizarea dobânzilor și de creșterea cererii în marile orașe, interesul pentru dobânzile fixe este tot mai mare, mai ales în rândul celor care caută predictibilitate pe termen lung. Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României, soldul creditelor [...]
04:10
Oamenii care au investit în criptomonedele lui Donald Trump și-au pierdut aproape toți banii # BizBrasov.ro
Oamenii care au investit în criptomonedele lui Donald Trump și-au pierdut aproape toți banii. Piața criptomonedelor se află în degringoladă în ultima perioadă, lucru care a afectat dramatic inclusiv prețurile celor două tokenuri digitale lansate de președintele american Donald Trump și soția sa, Melania Trump, relatează Gizmodo. Prețul criptomonedei $TRUMP, lansată de președintele SUA cu doar [...]
Acum 24 ore
17:50
Proiectul „Muzeul virtual al artei sub comunism. Perspective asupra unui patrimoniu controversat”: Peste 500 de lucrări din colecția Muzeului de Artă, digitizate și disponibile publicului # BizBrasov.ro
Muzeul de Artă Brașov, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, anunță finalizarea proiectului „Muzeul virtual al artei sub comunism. Perspective asupra unui patrimoniu controversat”, desfășurat începând cu luna august 2025. „Muzeul virtual al artei sub comunism a pornit de la o problemă concretă a Muzeului de Artă Brașov, [...]
17:20
Școlile speciale din județul Brașov și Palatul Copiilor, dotate cu materiale și echipamente didactice în valoare de 1,7 milioane de lei, fonduri din PNRR # BizBrasov.ro
Instituţiile de învăţământ special din judeţul Braşov şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice cumpărate de administraţia judeţeană cu fonduri atrase din PNRR. Reprezentanții Consiliului Județean Brașov au semnat 12 contracte de furnizare a materialelor necesare dotării sălilor de clasă, laboratoarelor, sălilor de sport, cabinetelor şi atelierelor din cadrul Centrului Şcolar [...]
16:30
Curtea de Apel Timișoara a decis că raportul ANI, care îl declara pe Dominic Fritz incompatibil, rămâne valabil. Primarul Timișoarei: „Decizia nu este definitivă și o voi contesta” # BizBrasov.ro
Curtea de Apel Timișoara a respins, astăzi, cererea de repunere pe rol a cauzei formulate de Dominic Fritz, astfel că raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate (ANI) rămâne valabil. Dominic Fritz este obligat și să plătească 5.269 de lei cheltuieli de judecată. „Decizia nu este definitivă și o voi contesta la Înalta Curte [...]
16:30
Lovitură procedurală în dosarul deschis de ANAF fostului președinte Iohannis. Procesul se mută la Tribunalul Hunedoara # BizBrasov.ro
Dosarul deschis de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) împotriva familiei fostului președinte Klaus Iohannis, având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală” și „îmbogățire fără justă cauză”, a fost strămutat de la Tribunalul Sibiu la Tribunalul Hunedoara. Decizia a fost luată marți de Curtea de Apel Alba Iulia, la solicitarea Fiscului, și este definitivă. „Admite cererea [...]
16:10
Cum au evoluat lucrările la creșa și grădinița ce se construiesc în locul fostului depou de tramvaie al Brașovului. Unde sunt întârzieri # BizBrasov.ro
Primăria Brașov continuă investițiile în infrastructura educațională, cu obiectivul de a asigura tuturor brașovenilor acces la creșă, grădiniță și școală în apropierea locuinței. Strategia administrației locale vizează atât creșterea capacității rețelei școlare, cât și reducerea traficului urban, prin dezvoltarea unităților de învățământ în cartierele rezidențiale. După finalizarea, anul trecut, a lucrărilor la grădinițele din cartierele [...]
15:30
Trenul metropolitan al Brașovului are nevoie de includerea într-un ordin de ministru pentru a putea beneficia de finanțare # BizBrasov.ro
Trenul metropolitan are finalizat studiul de fezabilitate și așteaptă ultimele trei avize, după cum a anunțat directorul executiv al Asociației de Transport Brașov, George Cornea: „Au fost realizate studiile geotehnice și ridicările topografice pentru pregătirea proiectului de tren. Pentru a putea să depunem la finanțare la Ministerul Transporturilor, mai avem nevoie ca și proiectul de [...]
15:00
Se așteaptă primul verdict în cazul procesului cu Pfizer pentru vaccinurile refuzate de România # BizBrasov.ro
România va afla luna viitoare dacă va fi obligată să achite jumătate de miliard de euro gigantului farmaceutic Pfizer. În dosarul în care Pfizer a dat în judecată statul român, după ce țara noastră a refuzat să primească și să plătească 29 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, tribunalul din Bruxelles ar putea da [...]
14:30
Consiliul Concurenței susține că prețul gazelor nu va crește în cazul în care piața se liberalizează la 1 aprilie. Premierul Bolojan a anunțat că prelungește plafonarea # BizBrasov.ro
Consiliul Concurenței susține că prețul gazelor nu va crește în cazul în care piața se liberalizează la 1 aprilie. Premierul Bolojan a anunțat că prelungește plafonarea. Vicepreședintele Consiliului Concurenței, Dan Pascu, susține că prețul gazelor nu va crește de la 1 aprilie 2026, dacă piața se va liberaliza la acest termen, așa cum prevede legislația [...]
14:20
Brașovenii și turiștii sunt invitați sâmbătă, 14 februarie, de la ora 19:00 în Sala Mare a Teatrului „Sică Alexandrescu” la PREMIERA „BERLIN ALEXADERPLATZ”, după Alfred Döblin. BERLIN ALEXANDERPLATZ – un proiect ambițios, montat de reputatul Dragoș Galgoțiu, care semnează atât regia, cât și decorul. Un element cheie al acestei producții sunt costumele realizate de Oana [...]
14:00
Premierul Bolojan vrea să introducă obligativitatea ca absolvenții de medicină să lucreze în România un număr minim de ani # BizBrasov.ro
Absolvenții de medicină ar trebui să aibă obligația de a lucra câțiva ani în România, astfel încât să poată fi recuperat din deficitul de medici, în special din mediul rural și din orașele mici, transmite premierul Ilie Bolojan. „Eu voi susține că dacă beneficiezi în țara noastră de o pregătire medicală pe toată durata parcursului [...]
14:00
CCR mai amână „o tură” decizia privind scăderea pensiilor magistraților. Unul din cei 9 judecători ai Curții Constituționale a intrat în concediu…paternal # BizBrasov.ro
CCR mai amână „o tură” decizia privind scăderea pensiilor magistraților. Unul din cei 9 judecători ai Curții Constituționale a intrat în concediu…paternal. Reducerea pensiei magistraților se lovește de o nouă piedică la CCR. De data aceasta judecătorii ar putea fi încurcați de un…nou-născut. Surse apropiate Curții susțin că judecătorul Gheorghe Stan a intrat în concediu [...]
Ieri
13:20
82.000 de amenzi și avertismente au dat polițiștii rutieri din Brașov, în 2025. Vitezomanii trași pe dreapta au primit „cadou” 27.000 de sancțiuni # BizBrasov.ro
În urma activităţilor din 2025, agenții rutieri brașoveni au aplicat 81.830 de sancțiuni contravenţionale la regimul circulaţiei și 3.999 de sancțiuni aplicate la alte acte normative. „Pentru nerespectarea regimului legal de viteză au fost aplicate 27.021 de sancțiuni contravenționale. În anul 2025, au fost efectuate 1.701 de constatări la alcool, dintre care 436 de infracțiuni [...]
12:40
Lovituri repetate: un cetățean din Budila a fost „călcat” două nopți la rând de un grup de hoți din aceeași localitate # BizBrasov.ro
Lovituri repetate: un cetățean din Budila a fost „călcat” două nopți la rând de un grup de hoți din aceeași localitate. Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați de o către un bărbat din comuna Budila, care a reclamat faptul că persoane necunoscute i-au pătruns în locuință și i-au fi [...]
12:30
Un tânăr șofer din Săcele a fost arestat, după ce, băut fiind, a produs un accident, iar apoi și-a continuat liniștit drumul # BizBrasov.ro
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează acte de cercetare penală în cadrul unui dosar penal cu persoana bănuită în stare de arest preventiv, după ce, lduminică au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe drumul județean aflat între localitățile Tărlungeni și Săcele. În urma verificărilor efectuate, polițiștii [...]
12:10
VIDEO Cel mai mare exerciţiu multinaţional din Europa, cu unități de artilerie ale Forţelor Terestre ale Statelor Unite, la Cincu, în județul Brașov # BizBrasov.ro
Cel mai mare exerciţiu multinaţional din Europa, cu unități de artilerie ale Forţelor Terestre ale Statelor Unite, la Cincu, în județul Brașov. În poligonul de la Cincu, din judeţul Braşov, se desfăşoară zilele acestea cel mai mare exerciţiu multinaţional din Europa, la care participă și unități de artilerie ale Forţelor Terestre ale Statelor Unite. Acţiunea [...]
11:30
Lăptăria lui Giuseppe, brânzeturi artizanale produse la Brașov, după rețete italiene: „Asta a fost ideea de la început: să mă întorc înapoi acasă” # BizBrasov.ro
După aproape 25 de ani de muncă în Italia, Iosif Somu și soția sa au revenit în România și s-au lansat în antreprenoriat, cu producție de brânzeturi inspirate din tradiția italiană, într-o mică unitate de produse artizanale în județul Brașov. Sub brandul „Lăptăria lui Giuseppe” (versiunea italiană a lui Iosif), se vând produse ca pecorino, [...]
11:20
Pădurea din Bacău, pentru care „somități” ca Adam sau Hrebenciuc au făcut ceva pușcărie, s-a întors în proprietatea statului # BizBrasov.ro
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a obținut decizia definitivă favorabilă în dosarul având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 hectare de fond forestier, administrate de Direcția Silvică Bacău. Prin Decizia nr. 4 din 09.02.2026, pronunțată în rejudecarea revizuirii de către Tribunalul Mureș, instanța a respins recursul și cererea de revizuire formulate [...]
11:20
Certificatele de handicap, la control. Bolojan: Oameni care nu ar trebui să beneficieze de aceste drepturi consumă rezerva pentru această categorie # BizBrasov.ro
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni seară la Digi24 că Guvernul urmează să verifice certificatele de handicap eliberate în ultimii ani, spunând că în prezent oameni care nu ar trebui să beneficieze de aceste drepturi consumă rezerva pentru această categorie. „Din verificările care au fost făcute, cel puţin acum, a rezultat că există un număr, [...]
11:10
Lucrările de modernizare a DN 73 se vor încheia până în toamnă, după ce termenul de finalizare pentru porțiunea din județul Argeș a fost prelungit # BizBrasov.ro
Lucrările de modernizare a DN73 Câmpulung Muscel – Fundata – Brașov, importantă arteră care conectează Sudul țării (Argeș, Muntenia) de Brașov și Centrul țării, ar urma să fie terminate anul acesta. Unul dintre loturi, respectiv din județul Brașov este aproape modernizat, iar pentru celălalt, din județul Argeș, termenul de finalizare este septembrie, însă lucrările ar [...]
11:10
Războiul din PNL: Organizația din Brașov a partidului, printre cele care îl contestă pe Bolojan. La ultima ședință, Veștea i-a „sărit la gât” șefului # BizBrasov.ro
Războiul din PNL: Organizația din Brașov a partidului, printre cele care îl contestă pe Bolojan. La ultima ședință, Veștea i-a „sărit la gât” șefului. Autoritatea lui Ilie Bolojan în partid este tot mai testată în partid. La ultima ședință de Birou Politic Național, Bolojan a înregistrat și un mic eșec în lupta cu gruparea Thuma, [...]
11:10
Produsele resigilate, tot mai căutate. Cererea a crescut cu până la 50%, iar în unele cazuri diferențele de preț sunt substanțiale # BizBrasov.ro
Produsele resigilate, care au fost scoase din ambalajul original, sunt tot mai căutate. Cererea a crescut cu până la 50% pentru unele categorii de produse. Principalul motiv – bugetul mai mic pentru cheltuielile mari. Electronicele şi electrocasnicele sunt în topul produselor căutate la resigilate. Pe unele categorii, cererea a crescut cu peste 60% în ultimele [...]
11:00
Brașovul, al doilea cel mai scump din țară la apartamente, dar și orașul unde ai nevoie de cel mai mult timp până găsești cumpărător # BizBrasov.ro
Apartamentele și casele noi scoase la vânzare în marile orașe din țară pot atrage până la șase potențiali cumpărători. Bucureștiul dispune de cea mai extinsă ofertă, în timp ce Constanța se poziționează pe ultimul loc când vine vorba despre numărul total de locuințe nou finalizate la care au acces cei care își doresc să facă [...]
10:50
În 14 februarie se sărbătorește Valentine’s Day, recunoscută drept sărbătoarea iubirii , iar consumatorii îndrăgostiți obișnuiesc să-și dăruiască diverse cadouri precum parfumuri , ciocolată , bijuterii. Reprezentanții InfoCons anunță că, în ultimele 40 de zile, au fost emise 25 alerte referitoare la diverse bijuterii , toate aceste alerte având diverse riscuri . „Riscul aferent bijuteriilor , conform ALERTELOR Europene ce [...]
10:30
Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. În martie vine primăvara. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza pentru perioada 09 februarie – 09 martie. Potrivit estimărilor emise de meteorologi, va fi în general mai cald decât în mod normal la începutul intervalului, cu episoade de ploi peste media obișnuită în mai multe regiuni, iar [...]
10:00
Premierul Ilie Bolojan: „Norma didactică de 20 de ore care este astăzi în România este la nivelul minim european. În Germania, norma de predare este de 24 de ore” # BizBrasov.ro
Premierul Ilie Bolojan: „Norma didactică de 20 de ore care este astăzi în România este la nivelul minim european. În Germania, norma de predare este de 24 de ore” Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că „norma de 20 de ore care este astăzi în România este o normă la nivelul minim european”. Acesta a comparat [...]
09:40
S-a tăiat „ca-n codru” într-o arie protejată din județul Brașov. S-au dat amenzi de 30.000 de lei # BizBrasov.ro
Inspectorii Gărzii Forestiere au descoperit tăieri ilegale de arbori într-o arie protejată din județul Brașov. Au fost aplicate amenzi de 30.000 de lei și a fost deschis un dosar penal. Ministra Mediului Diana Buzoianu anunță că Garda Forestieră a descoperit tăieri ilegale în aria protejată Podișul Hârtibaciului, din județul Brașov, un loc unde „regulile ar [...]
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.