„Fură la noi!” Războiul CFR - U redeschide „cazul Valiza”! Acuzații în direct: „Aș aminti un singur nume” » 2 meciuri și 4 suspecți!
Golazo.ro,
12 februarie 2026 12:00
CFR Cluj - U Cluj 3-2. Radu Constantea (42 de ani), președintele „șepcilor roșii”, îi acuză pe rivali că au câștigat două din primele două titluri în derby-uri suspecte pe „Ion Moina”.
• • •
Alte ştiri de Golazo.ro
Acum 15 minute
13:40
„M-a durut ca om și ca dinamovist” Episodul neplăcut trăit de o legendă din „Ștefan cel Mare”, povestit de un coleg de echipă # Golazo.ro
Ionel Augustin (70 de ani), legenda clubului Dinamo, s-a declarat dezamăgit de faptul că fanii nu l-au recunoscut pe Florin Cheran (78 de ani) în ziua în care a început demolarea stadionului „câinilor”.
Acum 30 minute
13:30
Oțelul Galați a intrat în insolvență! Tribunalul a admis cererea unui fost jucător, pentru o datorie derizorie # Golazo.ro
Oțelul Galați trece printr-o criză financiară severă: clubul a intrat oficial în insolvență după ce un fost jucător a cerut în instanță plata unei sume de doar 11.250 de euro.
Acum o oră
13:00
Când revine Dan Petrescu Antrenorul se simte bine și a făcut marele anunț: „Mai am puțin și încep” # Golazo.ro
Dan Petrescu (58 de ani) a anunțat că este foarte aproape de revenirea în antrenorat, semn că starea sa de sănătate este una din ce în ce mai bună.
Acum 2 ore
12:40
„Le închei carierele” O vedetă din Franța, despre părțile întunecate ale celebrității: „La 14-15 ani primeam mesaje private de la fotbaliști și actori” # Golazo.ro
Paola Locatelli, cunoscută actriță, model și influencer din Franța, a vorbit despre mesajele primite de la fotbaliști când avea doar 14 ani.
12:00
„Fură la noi!” Războiul CFR - U redeschide „cazul Valiza”! Acuzații în direct: „Aș aminti un singur nume” » 2 meciuri și 4 suspecți! # Golazo.ro
CFR Cluj - U Cluj 3-2. Radu Constantea (42 de ani), președintele „șepcilor roșii”, îi acuză pe rivali că au câștigat două din primele două titluri în derby-uri suspecte pe „Ion Moina”.
12:00
Lindsey Vonn, a 3-a operație FOTO: Ce i-au făcut chirurgii schioarei americane accidentate grav la Jocurile Olimpice # Golazo.ro
Lindsey Vonn, primele poze postate din spital după cea de-a treia intervenție chirurgicală suferită în trei zile
Acum 4 ore
11:30
Descalificat de CIO! Visul olimpic al ucraineanului Vladyslav Heraskevych, interzis! Skeletonistul anunță: „Voi merge la TAS!” # Golazo.ro
Skeletonistul ucrainean Vladyslav Heraskevych (27 de ani) a fost descalificat pentru casca sa comemorativă purtată la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026, de la Milano-Cortina.
11:30
Talpan continuă războiul cu FCSB Decizie radicală luată de juristul celor de la CSA Steaua: „Ne vedem nevoiți să facem asta” # Golazo.ro
Florin Talpan, juristul celor de la CSA Steaua, a anunțat că este gata să meargă în Elveția, la Ministerul de Interne și Ministerul Justiției pentru a-și face dreptate.
11:00
Macalou s-a făcut de râs FOTO. Atacantul celor de la U Cluj a bifat o nouă ratare monumentală în meciul cu Oțelul Galați # Golazo.ro
U CLUJ - OȚELUL 2-0. Issouf Macalou (27 de ani), aripa dreaptă a gazdelor, a fost protagonistul unei ratări monumentale în meciul din ultima rundă a grupelor Cupei României.
10:50
Întâlnirea titanilor FOTO: Uriașul actor Victor Rebengiuc, alături de multiplul campion David Popovici, la un eveniment din București # Golazo.ro
O întâlnire emoționantă între două personalități uriașe ale României: actorul Victor Rebengiuc (93 de ani) și multiplul campion la natație, David Popovici (21 de ani).
10:30
Azi, 12 februarie, se dispută ultimele 5 meciuri din a 3-a rundă din faza grupelor din Cupa României, ultimul meci din runda a 26-a din Premier League, dar și meciul tur din semifinala Copa del Rey dintre Atletico Madrid și FC Barcelona.
10:20
PAOK, în finala Cupei Greciei Răzvan Lucescu, dublă victorie în fața echipei antrenate de legendarul Rafa Benitez: „Avem o motivație uriașă” # Golazo.ro
PAOK, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (56 de ani), s-a calificat în finala Cupei Greciei, după ce a trecut de Panatinaikos, scor 3-0 la general.
10:10
Ceahlăul a rămas fără antrenor Cristi Pustai și-a dat demisia: „Ne-am înțeles verbal să reziliem contractul” # Golazo.ro
Angelo Alistar, președintele celor de la Ceahlăul, a anunțat că antrenorul Cristi Pustai (58 de ani) nu va mai continua pe banca divizionarei secunde.
10:00
„Guler, hărțuit la Real Madrid” Acuzații serioase din Turcia. Adversarul României la barajul din martie, victima mobbingului în vestiarul blanco # Golazo.ro
Fostul șef al scouterilor de la Fenerbahce, Serhat Pekmezci, face afirmații șocante: Arda Guler (20 de ani) ar fi hărțuit în vestiarul lui Real Madrid!
10:00
Ania Caill, blocată de la JO? Cea mai bună schioare a României din ultimii zece ani acuză Federația: „O nedreptate! Și-au făcut regula lor” # Golazo.ro
Ania Caill, campioană națională la slalom uriaș, proba tehnică, în 2023, nu e prezentă nici la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de iarnă. Mai exact, FRSB a exclus probele în care concurează Ania Caill din cele eligibile pentru calificarea la JO. Mai multe detalii ne-a oferit chiar sportiva, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru GOLAZO.ro.
Acum 6 ore
08:40
Badea bate în retragere de la Dinamo Presat să bage bani în club, omul de afaceri riscă să piardă acțiunile. Când se va lua decizia finală # Golazo.ro
După „resetul” financiar din noiembrie și pregătirea majorării de capital, pachetul de acțiuni deținut de Nicolae Badea la Dinamo 1948 riscă să devină nesemnificativ.
Acum 24 ore
23:50
De ce mizează Kopic 100% pe Boateng Ce a remarcat antrenorul la stoperul care a refuzat prelungirea cu Dinamo: „Nu e ușor” # Golazo.ro
Kennedy Boateng, 29 de ani, va părăsi Dinamo în vară, foarte probabil, la sfârșitul contractului, dar Zeljko Kopic insistă să-i dea încredere totală, deși știe că fundașul central ar putea fi afectat de ofertele mari pe care le primește
23:50
Pierde FCSB o șansă imensă? Se prefigurează surprize mari în Europa și, implicit, cele mai accesibile preliminarii de Champions League # Golazo.ro
Dacă FCSB ar câștiga titlul și în preliminarii ar participa, din celelalte țări, echipele care acum sunt pe primul loc, traseul în Champions League ar fi unul facil pentru roș-albaștri.
23:30
„Ar trebui să demisioneze!” Presiuni pe șeful comitetului de organizare a JO de la Los Angeles, după apariția în dosarele Epstein » Reprezintă nume mari din fotbal # Golazo.ro
Abby Wambach (45 de ani), legendă a naționalei SUA de fotbal feminin, a părăsit agenția Wasserman, care reprezintă fotbaliști cunoscuți la nivel mondial, după ce numele fondatorului a apărut în dosarele Epstein.
23:30
„Nimeni nu știe cât ne sacrificăm” Paul Iacob a răbufnit după acuzațiile de blat primite de Oțelul Galați pentru meciul cu FCSB # Golazo.ro
U Cluj - Oțelul Galați 2-0. Paul Iacob (29 de ani), jucătorul gălățenilor, a reacționat la finalul partidei legat de acuzațiile de blat primite după meciul anterior, 1-4 cu FCSB.
23:30
Furt de identitate Un „angajat FRF” a vândut bilete la barajul Turcia - România pe OLX, cu 600 de lei # Golazo.ro
O persoană care s-a dat drept angajat FRF a vândut bilete la barajul Turcia - România pe site-ul OLX, cu 600 de lei.
22:40
Nici la Steaua, nici la FCSB Decizie radicală, după discuțiile cu FRF » Unde apare trecută Cupa Campionilor Europeni din 1986 # Golazo.ro
Portalul Transfermarkt, specializat în stabilirea cotelor de piață, a luat decizia de a crea o a treia entitate în ceea ce privește palmaresul echipei Steaua București.
22:20
Șantierul Dinamo, vizitat de primar Unde s-a ajuns cu demolarea în Ștefan cel Mare: „Mult contestată și profund nepopulară” # Golazo.ro
Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2 din Capitală, a mers la șantierul de la Stadionul Dinamo pentru a verifica modul în care se mișcă lucrările.
22:10
Bublik, exasperat de adversar VIDEO. A izbucnit în timpul meciului: „Eu sunt Djokovic, în comparație cu tipul ăsta” # Golazo.ro
Alexander Bublik a avut o ieșire în stilul său caracteristic, miercuri, la turneul ATP 500 de la Rotterdam. Ținta kazahului a fost Hubert Hurkacz, adversarul său.
22:00
Jocurile Olimpice Strămăturaru și Manolescu au obținut cel mai bun rezultat al României la Milano-Cortina! # Golazo.ro
Raluca Strămăturaru și Carmen Manolescu au obținut cel mai bun rezultat al delegației României de la Jocurile Olimpice 2026.
21:30
U-BT Cluj s-a calificat în optimile EuroCup VIDEO+FOTO. Prestație de senzație a campioanei României în duelul cu Aris Salonic # Golazo.ro
U-BT Cluj Napoca a obținut calificarea în optimile de finală ale EuroCup, după ce s-a impus fără drept de apel în fața celor de la Aris Salonic, scor 111-92.
21:20
Sloganul „câinii roșii”, interzis la galerie? Tribunalul a dat primul verdict în procesul „Nunweiller - Dinamo”. Toate detaliile # Golazo.ro
Mirela Nunweiller, fiica legendarului fotbalist dinamovist Lică Nunweiller, a pierdut primul proces împotriva clubului Dinamo și a firmei soției lui Nicolae Badea.
21:10
Japonia a eliminat remizele! VIDEO. Niponii vor să revoluționeze fotbalul » Cum e decisă câștigătoarea și ce se întâmplă cu punctele # Golazo.ro
Rezultatele de egalitate au fost eliminate în timpul sezonului de tranziție din prima ligă a Japoniei. Cum va fi stabilită câștigătoarea și cum vor fi împărțite punctele.
20:50
Susținere maximă pentru Bergodi FOTO. Mesajul afișat de fanii lui U Cluj înaintea partidei cu Oțelul Galați, din Cupa României # Golazo.ro
Fanii celor de la U Cluj au afișat un banner de susținere pentru Cristiano Bergodi (61 de ani), antrenorul „șepcilor roșii” înaintea meciului cu Oțelul Galați, din etapa #3 a Cupei României.
20:30
„M-am uitat la «Cei 7 magnifici»” Sorin Cârțu, insinuări de blat la Oțelul - FCSB 1-4: „Cam multe coincidențe” # Golazo.ro
Sorin Cârțu (70 de ani) a venit cu o serie de insinuări după meciul dintre Oțelul Galați și FCSB, scor 1-4.
20:20
„Speranțe pentru viitor” Entuziasm ridicat după cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice 2026: „Peste 4 ani putem să facem o surpriză” # Golazo.ro
Daniela Toth (28 de ani) a vorbit despre evoluția României în finala pe echipe mixte la sărituri cu schiurile de la Jocurile Olimpice.
20:20
Sancțiuni aspre Ce amendă a primit clubul Rapid după derby-ul cu Petrolul + Csikszereda nu a scăpat nici ea # Golazo.ro
Rapid a primit nota de plată după incidentele de la derby-ul cu Petrolul, scor 1-1, din etapa #26 a Ligii 1.
20:10
Conte a erupt! VIDEO. Arbitrul nu a auzit insultele, însă imaginile TV l-au dat de gol pe antrenorul lui Napoli: „Mergi la VAR, tâmpitule!” . Ce riscă # Golazo.ro
Antonio Conte, antrenorul echipei Napoli, riscă să fie suspendatm după ce a insultat arbitrul partidei cu Como, scor 1-1 și 6-7 la loviturile de departajare, din sferturile Cupei Italiei.
20:00
Mesajul lui Angelescu Președintele de la Rapid, după eliminarea giuleștenilor din Cupa României: ce le transmite suporterilor # Golazo.ro
CFR CLUJ - RAPID 1-1. Victor Angelescu (41 de ani), președintele și acționarul minoritar al giuleștenilor, s-a declarat dezamăgit de eliminarea din Cupa României.
19:30
Veste teribilă la U Craiova! Mihai Rotaru a suferit un accident grav la schi și va fi operat de urgență. Care este starea finanțatorului # Golazo.ro
Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la Universitatea Craiova, a suferit un accident îngrozitor în Franța.
19:20
Cine arbitrează U Craiova - FCSB „Centralul” l-a scos din minți pe Gigi Becali: „Am ajuns să am tensiunea 16 din cauza lui” # Golazo.ro
U CRAIOVA - FCSB. Horațiu Feșnic (36 de ani) a fost delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) pentru a conduce derby-ul din ultima fază a grupelor din Cupa României.
19:20
Coelho, îngrijorat Ce îl preocupă pe tehnicianul de la U Craiova înaintea derby-ului din Cupă cu FCSB: „Vom face tot posibilul” # Golazo.ro
Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a prefațat partida cu FCSB din grupele Cupei României.
19:10
ICE, rol-cheie la CM 2026 Directorul temutei agenții, interogat: „Încrederea fanilor vizitatori e în cădere liberă, turneul e pus în pericol” # Golazo.ro
Todd Lyons, directorul Serviciului de Imigrări și Vamă al Statelor Unite (ICE), a anunțat că agenții federali vor constitui o „parte esențială” a securității la Cupa Mondială din această vară.
19:00
A jefuit-o, apoi a învins-o la Jocurile Olimpice Situație bizară la Milano-Cortina: o sportivă condamnată pentru furt a câștigat aurul în fața victimei! # Golazo.ro
Julia Simon (29 de ani) a câștigat medalia de aur în proba de 15km individual feminin la biatlon de la Jocurile Olimpice de iarnă. Triumful vine la numai 4 luni după ce a fost condamnată pentru furt și fraudă bancară.
18:40
Vedeta din Liga 1 refuzată de Dinamo Motivul din spatele deciziei: „Avem pretenții mai mari” # Golazo.ro
Andrei Bendeac (25 de ani), head performance analyst la Dinamo, a explicat motivul pentru care „câinii” au refuzat să-l transfere în vara anului trecut pe Steven Nsimba (29 de ani), atacant ajuns la Universitatea Craiova.
18:30
Cauzele ineficienței la Rapid Moruțan și Paraschiv au fost transferați în ianuarie, dar ambii întârzie să influențeze jocul în Giulești # Golazo.ro
Gâlcă a cerut jucători de calitate, care să facă diferența la Rapid. Un mijlocaș și un vârf. I-a primit pe Moruțan și pe Paraschiv. Amândoi, fără reușite până acum
18:30
„Nu-i voi trăda” Gestul unui sportiv ucrainean la Jocurile Olimpice, în memoria celor decedați în război, deși a fost interzis de CIO: „Ar trebui să-mi permită” # Golazo.ro
Vladyslav Heraskevych (27 de ani), sportiv uncrainean de skeleton, le-a adus un omagiu mai multor sportivi din țara natală, la antrenamentul său de marți, de la Jocurile Olimpice de Iarnă.
18:20
Cine a pierdut medalia României? Decizia instanței de a întoarce cazul Anei Bărbosu la TAS a reaprins discuția despre cazul de la Paris: „Bronzul ar fi ajuns la Sabrina Voinea!” # Golazo.ro
O informație a TFE a vizat-o pe Sabrina Voinea. Magistrații nu au luat în calcul contestația acesteia, depusă de avocații români, deci revizuirea și recursul au fost respinse. Astfel, Sabrina nu mai are nicio șansă la o intra în posesia medaliei de bronz din finala de la sol a JO de la Paris 2024. Unul dintre avocații părții române, Sabin Gherdan, clarifică decizia TFE pentru GOLAZO.ro
18:00
„Vom face modificări” Zeljko Kopic, înainte de partida din Cupa României: „Unii jucători au nevoie de odihnă după derby-ul cu Craiova” # Golazo.ro
Zeljko Kopic (48 de ani), antrenorul celor de la Dinamo a vorbit despre meciul împotriva celor de la Hermannstadt, mâine, de la ora 18:00, în runda #3 din Cupa României.
17:50
Derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj (3-2), de sâmbătă, din etapa #26 din Liga 1, a fost unul plin de incidente.
17:50
„Au început jocurile” Sorin Cârțu a luat foc după suspendarea lui Ștefan Bairam : „Urât de tot” # Golazo.ro
Sorin Cârțu (70 de ani), președintele onorific de la Universitatea Craiova, a reacționat vehement în urma suspendării primite de Ștefan Baiaram (23 de ani).
17:30
„Țiganul! Țiganul!” Scandarea din cauza căreia Kovacs a cerut intervenția observatorului la Dinamo - Craiova + Ce era obiectul cu care a fost lovit # Golazo.ro
Clubul Dinamo a fost citat la ședința Comisiei de Disciplină de miercuri, dar cazul a fost amânat pentru săptămâna viitoare
16:30
Nu orice scuipat e sancționat Baiaram a fost suspendat două etape. Un caz identic, cu un fotbalist de la FCSB, a fost tratat complet diferit # Golazo.ro
Universitatea nu-l va putea folosi pe Baiaram în cele două derby-uri cu FCSB: joi, în Cupa României și duminică, în Liga 1.
16:20
Prinse că au trișat! Două schioare au fost descalificate de la Jocurile Olimpice de iarnă. Ce substanță au folosit # Golazo.ro
Schioarele Han Dasom și Lee Eui-jin au fost descalificate de la Jocurile Olimpice de Iarnă din cauză că pe echipamentul lor s-a descoperit o substanță interzisă.
16:00
„Nu are geniul lui Messi” Fostul antrenor de la Real Madrid, declarații surprinzătoare despre Cristiano Ronaldo: „Nu se compară cu el” # Golazo.ro
Fabio Capello (79 de ani), fost antrenor italian, și-a exprimat părerea despre Cristiano Ronaldo și a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat Real Madrid.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.