Călin Georgescu, autografe la controlul judiciar

Jurnalul.ro, 17 februarie 2026 14:40

Fostul candidat la Președinția României a ajuns marți să semneze controlul judiciar, unde a fost așteptat de mai multe persoane, care i-au cerut autografe și i-au dat flori. În același timp, avocatul său, Giorgiu Coman, spune că miercuri ar trebui ca magistrații să ridice măsura preventivă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 10 minute
17:10
Prima eclipsă de Soare din 2026 are loc pe 17 februarie 2026. Această energie este foarte importantă pentru șapte semnele zodiacale, care vor experimenta schimbări majore.
Acum 30 minute
17:00
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, susține că lucrările la barajul Vidraru sunt obligatorii pentru siguranța sistemului energetic și că situația apei potabile din Curtea de Argeș este generată de capacitatea limitată de tratare la nivel local.
Acum o oră
16:40
Autoritățile din Ploiești au găsit rămășițele unei femei în vârstă de 68 de ani, la patru ani după deces. 
16:40
BNR menține dobânda-cheie la 6,50% și anunță un an 2026 plin de fluctuații ale inflației. Vezi ce înseamnă decizia pentru credite, economii și economie.
16:30
 Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut marţi la 5,81% pe an, de la 5,83% pe an cât a fost în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
16:30
Reeditate după un deceniu și jumătate, volumele 7–12 din colecția „Povești nemuritoare” revin cu același farmec pentru micii cititori de astăzi. Mulți dintre noi am crescut cu ele în bibliotecă, citindu-le la lumina veiozei sau ascultându-le rostite de părinți înainte de culcare. Acum, aceste povești devin accesibile pentru noile generații de copii.
Acum 2 ore
16:10
Spectacolul din Champions League revine cu 8 meciuri programate azi și mâine. Cele mai tari meciuri de azi sunt cele dintre Benfica și Real Madrid, respectiv Dortmund și Atalanta. Singurul antrenor român din Champions League, Cristi Chivu, speră ca echipa sa, Inter Milano, să obțină mâine un rezultat pozitiv în Norvegia, contra lui Bodo Glimt.
16:10
Află cum inteligența artificială modifică fotografiile făcute cu telefonul și de ce multe imagini „perfecte” nu reflectă realitatea. Detalii surprinzătoare.
16:00
Președintele Nicușor Dan a vorbit, într-un interviu acordat RRA, despre dezbaterile și amânările de la Curtea Constituțională pe tema reformei pensiilor magistraților pe care insistă premierul Ilie Bolojan.
15:50
​​​​​​​Pielea uscată este una dintre cele mai frecvente probleme dermatologice și apare atunci când bariera cutanată nu mai funcționează optim. O barieră slăbită cauzează evaporarea rapidă a apei din epiderm, ceea ce duce la senzația de piele care strânge, descuamare, roșeață și chiar mâncărime intensă, un semnal de alarmă pe care pielea îl transmite când este iritată.
15:40
Când spui infrastructură, mulți se gândesc automat la drumuri, poduri, rețele edilitare sau proiecte urbane. Când adaugi sustenabilă, unii își imaginează costuri mai mari sau soluții de vitrină.
15:40
CFR Călători informează că, în contextul avertizărilor meteorologice de vreme nefavorabilă emise pentru această perioadă, circulația trenurilor se desfășoară conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă și măsurilor operative stabilite de CFR SA.
15:30
Uniunea Europeană nu este pregătită pentru agravarea schimbărilor climatice şi ar trebui să îşi intensifice urgent investiţiile pentru a proteja oamenii şi infrastructura de înmulţirea inundaţiilor, incendiilor şi valurilor de căldură severă, a avertizat marţi Consiliul ştiinţific consultativ european privind schimbările climatice (ESABCC), un organism consultativ cu sediul la Copenhaga, transmite Reuters.
15:20
Elevii din Giurgiu nu merg la școală miercuri, 18 februarie 2026, din cauza codului portocaliu de ninsoare și viscol. Cursurile se vor desfășura online, iar autoritățile avertizează despre strat de zăpadă de până la 50 cm și vânt puternic.
Acum 4 ore
15:10
Prima jumătate a lunii s-ar putea să nu fi mers conform planului. Dar acum, când Saturn se află într-un nou semn și sezonul eclipselor este aproape, 4 semne zodiacale sunt extrem de norocoase până la sfârșitul lunii februarie 2026.
14:50
Cinci cupluri rămase în competiție. Cinci ediții din sezonul 3. Power Couple este tot mai aproape de marea finală și de momentul în care o singură pereche va câștiga marele premiu care poate atinge 100.000 de euro. Până acolo, o nouă etapă a show-ului ajunge de la 20:30, la final, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
14:40
Fostul candidat la Președinția României a ajuns marți să semneze controlul judiciar, unde a fost așteptat de mai multe persoane, care i-au cerut autografe și i-au dat flori. În același timp, avocatul său, Giorgiu Coman, spune că miercuri ar trebui ca magistrații să ridice măsura preventivă.
14:20
Trench-ul rămâne una dintre acele piese care leagă rapid o ținută și îi oferă coerență. Îl porți primăvara, toamna sau în zilele răcoroase de vară și te bazezi pe el atât la birou, cât și în afara programului. Diferența o face croiala. Un trench clasic, unul oversized sau un model slim fit schimbă felul în care se așează haina pe corp, nivelul de confort și impresia generală a ținutei.
14:20
Nicușor Dan a declarat, marți, că la întâlnirea de lucru pe care o va avea la Consiliul Păcii a solicitat clarificări care vizează ce poate să facă un stat care nu este membru, dar care rezonează cu direcția în care această organizație vrea să meargă. Președintele a explicat și ce mandat ar avea.
14:10
Tăierea cu 10% a veniturilor personalului medical ar însemna o criză "fără precedent" în sistemul de sănătate, având în vedere deficitul de personal din multe unităţi sanitare, faptul că gărzile sunt plătite la valoarea anului 2017 şi se realizează cu dificultate, a atras atenţia, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
14:00
Cea mai mare fermă de bizoni din Europa de Est a fost inaugurată în 2014 în județul Cluj. 12 ani mai târziu, zeci de animale au fost găsite moarte, unele în stare avansată de putrefacție, iar cele rămase în viață sunt bolnave și subnutrite.
13:40
În cadrul dezbaterii „Ora Guvernului”, referitoare la criza apei potabile din Argeș, ministrul Energiei, Bogdan Ivan a precizat că, în ceea ce privește energia, România duce lipsă de aproape 7.000 de megavați care au fost scoși din producție în ultimii 15 ani.
13:30
Un incendiu a izbucnit la o hală industrială situată în Ploiești, pe strada Pompelor. Focul arde la etajul unei clădiri unde se prelucrează mase plastice din deșeuri.
Acum 6 ore
13:10
Horoscopul chinezesc pentru Anul Calului de Foc 2026 aduce un mesaj clar: viteza, curajul și deciziile rapide fac diferența. 2026 este un an intens, marcat de evenimente cu impact major atât la nivel personal, cât și colectiv.
13:00
Jurnaliștii din Ungaria comentează explozia datoriei publice a României. Suma a ajuns la 13 cifre, iar ziariștii maghiari spun că cifrele sunt atât de mari, încât ezită să le scrie complet.
12:40
Prima anchetă completă asupra evenimentelor petrecute la ferma Zorro, din New Mexico, unde infractorul sexual american Jeffrey Epstein ar fi săvârșit trafic și agresiune sexuală asupra fetelor și femeilor, începe marți.
12:30
Gavin Newsom a spus că Donald Trump este cel mai distructiv președinte din istoria SUA și că Europa trebuie să preia mai multă responsabilitate pentru propria apărare.
12:10
Deputatul USR Claudiu Năsui îi dă dreptate ministrului PSD de la Sănătate care și-ar dori demonopolizarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Cel care este împotriva acestei idei este, însă, un liberal, președintele CNAS, Horațiu Moldovan, spune Năsui.
12:00
România ar putea avea prețuri la energie mult mai mici decât cele plătite astăzi, însă lipsa de strategie, de stocare și de mobilitate a consumatorilor transformă un avantaj structural într-un cost uriaș, arată analiza realizată de Dumitru Chisăliță, pe baza datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru anul 2025 
11:40
Domeniul care a oferit, ani la rând, cele mai mari salarii din economie traversează una dintre cele mai dure perioade. Sute de mii de angajați din IT au fost concediați la nivel global în ultimii doi ani, iar valul restructurărilor este departe de a se fi încheiat.
11:30
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță o măsură radicală pentru echilibrarea bugetului Primăriei Capitalei. Chiriile la locuințele convenabile vor crește de până la opt ori, după ce nu au fost actualizate din 2007.
Acum 8 ore
11:10
Ziua de miercuri, 18 februarie 2026, marchează un moment astrologic important: Soarele intră în zodia Pești, unde va rămâne până pe 20 martie.
11:00
România are reprezentanți în probe de la trei discipline sportive - biatlon, patinaj artistic și bob, marți, în cea de-a 11-a zi de la Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026.
10:40
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de ninsori și viscol pentru Muntenia și în sudul Moldovei, care intră în vigoare marți seara. Toată țara este vizată de frigul extrem.
10:40
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat estimările meteorologice pentru următoarea lună. Primăvara își face simțită prezența cu temperaturi mai ridicate decât cele normale, mai ales de Ziua Femeii.
10:30
Liderii coaliției de guvernare se întâlnesc marți cu preșeedintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Întâlnirea vine după ședința tensionată de luni, unde s-a decis ca reforma administrației și pachetul de relansare economică să fie adoptate prin OUG.
10:30
O femeie aflată în Italia a sunat la Poliția din Ploiești, județul Prahova, speriată de faptul că de o perioadă îndelungată nu are nicio informație cu privire la mama sa. Oamenii legii au mers la locuința indicată, unde au găsit cadavrul femeii, care murise de mult timp.
10:10
Dacă sunteți în căutarea unei adevărate evadări din realitate, această destinație uimitoare ar putea fi următorul loc în care să vă petreceți vacanța. 
10:00
Într-o gospodărie sau fermă, sudura apare des în lista de treburi practice.
10:00
Un medic de la Unitateaa de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost agresat de aparținătorul unei paciente care a devenit agitată în timpul manevrelor terapeutice pentru stabilizare. Angajații UPU au sunat rapid la 112.
10:00
Nalba este una dintre cele mai vechi plante medicinale folosite în medicina tradițională românească, apreciată mai ales pentru efectele sale calmante asupra căilor respiratorii.
10:00
Un incendiu de amploare a cuprins marți o gospodărie din satul Zănoaga, comuna Dumbrava, județul Prahova. Patru persoane au fost afectate, iar pompierii luptă cu flăcările care au cuprins anexa și acoperișul casei.
09:50
Pe măsură ce interesul pentru energia solară crește, tot mai multe persoane caută o firmă fotovoltaice care să instaleze panouri pe acoperișul casei sau al sediului.
09:50
Un credit ipotecar „bun” nu înseamnă doar „dobândă mică”. În România, condițiile favorabile pleacă de la transparenţă, flexibilitate și protecție reală a consumatorului pe termen lung.
09:40
Persoanele cu IQ ridicat au numeroase calități — curiozitate, gândire profundă, deschidere intelectuală — însă studiile arată că pot fi mai predispuse la singurătate, izolare și stres psihologic, mai ales atunci când mediul lor nu este suficient de stimulativ sau autentic.
09:30
Senectutea este un cuvânt mai rar folosit în limbajul cotidian, dar frecvent întâlnit în texte literare, filosofice sau medicale.
09:20
Jurnaliştii Andreea Esca, Cristian Lupaşcu, Mario H. Balint şi Doina Dabija de la Chişinău, fiica scriitorului şi omului politic din Republica Moldova Nicolae Dabija, se numără printre laureaţii premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) pe anul 2025, decernate, luni seară, în cadrul unei gale desfăşurate la Teatrul "Ion Creangă".
Acum 12 ore
09:10
După 17 februarie 2026, lucrurile încep să se lege perfect pentru trei zodii, sub influența puternică a Eclipsei de Soare în Vărsător.
08:50
Expunerea la ecrane nu mai este o problemă selectivă, ci un context de dezvoltare în care cresc copiii noștri. Datele științifice relevă limpede efectele asupra somnului, atenției, relațiilor și sănătății mintale, dar ridică și o întrebare esențială: ce facem concret dincolo de constatări? 
08:30
Frederick Wiseman a murit luni, la vârsta de 96 de ani, în Cambridge, a anunțat compania sa de distribuție, Zipporah Films. Considerat un maestru al cinemaului observațional, Wiseman a realizat aproape 50 de documentare în decursul a șase decenii.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.