Constantin Brâncuși, omagiat la UMF Iași
Ziarul Lumina,
17 februarie 2026 23:10
Centrul Cultural „I. I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va organiza joi, 19 februarie, în ziua împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului, o
• • •
Alte ştiri de Ziarul Lumina
Acum 4 ore
23:10
nterbelicul românesc, spațiul în care s-au format seniorii Rugului Aprins, a însemnat o sumă de straturi germinative de ordin social-politic, economic, ideologic, cultural, religios dar și (pseudo)spiritual.
23:10
Prima familie din istoria umanităţii este cea alcătuită din protopărinţii Adam şi Eva. Această familie s-a născut în Rai, după cum aflăm din prima carte a Bibliei, Facerea. După ce Dumnezeu l-a creat pe om,
23:10
Zis-a un bătrân: „De este cineva cinstit și lăudat de oameni mai mult decât măsura lui, unul ca acela de mult bine se lipsește. Iar cel care nu este nici cât de puțin cinstit și lăudat de oameni aici pe
23:10
Cercetarea exilului cultural (1945-1989), exilul creator, cum îl numește, preluând această sintagmă relevantă de la George Băjenaru, Cititor în exilul creator (2001), ce privește „grupul de intelectuali român
23:10
Dă-mi, Doamne!Dă-mi, Doamne, inimă precum a TaSă am doar dragoste în ea,Ca să nu fiu aramă sunătoare,Cât voi trăi în lumea asta mare.Dă-mi hărnicia ce-o are o albinăCe zboară ziua-ntreagă
23:10
BrâncușianăLa MASA TĂCERIIA sufletului meum-am așezatși ți-am scris,sărutând,în gând,o floare...COLOANA INFINITULUISe înălța spre tine,Spre sufletul tăuȘi te-ndemnaSă
23:10
Precum cornul inorogului(după Psalmul 91- În Casa Dreptății și cea mai mică flacără primește binecuvântarea arderii)Cu zece coarde cântă-mi, ba chiar cu alăuta,Când jertfa băuturii cu Mielul
23:10
În Aula Academiei Române, filiala Iași, va avea loc, în 20 februarie 2026, conferința „Ioan Petru Culianu. O microistorie intelectuală”, susținută de profesorul Sorin Antohi, înscrisă într‑o serie de
23:10
Muzeul Băncii Naţionale a României (BNR) organizează, în perioada 10 februarie - 6 mai 2026, expoziţia temporară „Banii ne vorbesc - o istorie a leului de la metal la polimer”, realizată în colaborare cu RA
23:10
Centrul Cultural „I. I. Mironescu” al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va organiza joi, 19 februarie, în ziua împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului, o
22:30
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 501-502„După ce a fost ales părinte și păstor al Moldovei, mitropolitul Iosif Naniescu a plecat cu
22:20
Sf. Ier. Leon cel Mare, Episcopul Romei (Zi aliturgică. Dezlegare la brânză, lapte, ouă şi peşte) # Ziarul Lumina
Sfântul Ierarh Leon cel Mare, Episcopul Romei (†461), a fost un mare arhiereu şi păstor al Bisericii. Era de neam din Italia, fiind născut la Roma în jurul anului 400. A fost un om al cărţii încă din
22:00
Reforma administraţiei publice şi pachetul de relansare economică au fost finalizate şi vor fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă imediat după încheierea avizării, în formele deja convenite, cu câteva
22:00
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative privind jocurile de noroc. Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanţii la jocuri de noroc şi
22:00
Ministerul Afacerilor Externe a lansat programul de burse oferite de Guvernul României cetăţenilor străini din state non-UE pentru anul universitar 2026-2027. Programul este derulat de MAE şi finanţat din bugetul
21:50
Intervențiile începute anul trecut la Barajul Vidraru, al cărui termen normal de utilizare este depăşit cu 30 de ani, erau obligatorii și au fost făcute cu respectarea tuturor prevederilor legale, a declarat
21:50
Reforma administraţiei publice şi pachetul de relansare economică au fost finalizate şi vor fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă imediat după încheierea avizării, în formele deja convenite, cu câteva
Acum 8 ore
18:50
Statornicia - lumina unei vieți închinate lui Dumnezeu. Cuvinte despre arhimandritul centenar Climent Haralamb # Ziarul Lumina
În anul 2023, în soborul Catedralei Patriarhale, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a poposit un duhovnic venerabil, purtând pe umeri povara luminoasă a unui veac de viață. Împlinise
Acum 12 ore
17:10
Parohia Schela Mare, categoria I, Protoieria Târgoviște Sud, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de conservare și restaurare a picturii murale interioare, la
15:40
Viața Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea (1970-2014), recent canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a petrecut în rugăciune, post și nevoință, numeroase mărturii vorbind despre
15:20
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârşit marţi, 17 februarie, slujba de înmormântare a arhimandritului Climent Haralamb, monah trecut de vârsta
14:30
Credincioșii Parohiei Giroc, Protopopiatul Timișoara I, județul Timiș, au trăit duminică, 15 februarie, momente de bucurie duhovnicească, prilejuită de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitului
14:20
Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va găzdui joi, 19 februarie 2026, de la ora 17:00, prima conferință din acest an
14:10
La Spitalul de psihiatrie Voila din municipiul Câmpina, județul Prahova, se desfășoară, în perioada 16‑18 februarie 2026, Conferința națională a preoților de caritate din spitalele de psihiatrie în
14:00
La Teatrul „Ion Creangă” din București a avut loc luni seară, 16 februarie, Gala Premiilor „Excelența în jurnalism” organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), care a reunit
13:50
O viață lungă închinată lui Dumnezeu, sfinților şi pelerinilor - Arhimandritul Climent Haralamb # Ziarul Lumina
- (4 aprilie 1923 – 15 februarie 2026) -Am aflat cu întristare de trecerea din această lume a Părintelui Arhimandrit Climent Haralamb, fost slujitor şi Mare Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de
13:30
În Duminica a treia a Triodului, cei ce îndrăgesc slujbele săvârșite la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și‑au dat din nou întâlnire cu Dumnezeu și cu marele mucenic din Trapezunt în
13:30
Credincioși din București s‑au reunit astăzi, 17 februarie, în rugăciune, la hramul paraclisului situat la demisolul noii biserici a Parohiei Bărbătescu Vechi, „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”. Bucuria
13:30
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, activităţile pastoral‑misionare, cultural‑educaţionale şi social‑filantropice organizate cu prilejul Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi au continuat luni, 16 februarie,
13:20
De sărbătoarea Sfântului Mucenic Trifon și în ajunul prăznuirii Întâmpinării Domnului, după calendarul neîndreptat, Paraclisul Reședinței mitropolitane din Chișinău a devenit loc de aleasă bucurie
13:20
În sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, în care se face pomenirea de obște a celor adormiți, Părintele Episcop Ignatie a săvârșit o slujbă de pomenire cu prilejul împlinirii a 40 de
Acum 24 ore
10:30
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire” din Deva, duminică, 15 februarie. Ierarhul a explicat că pericopa evanghelică a Duminicii
10:20
Binecuvântarea sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba # Ziarul Lumina
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit sâmbătă, 14 februarie, slujba de binecuvântare a sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Unirea” al județului
Ieri
22:00
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 319„Dacă la săvârșirea vreunui lucru se călca vreo poruncă dumnezeiască, starețul poruncea să se
21:50
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron (†304) a trăit la sfârşitul secolului III şi începutul secolului IV. El era de fel din Mitropolia Amasiei, din localitatea Homialon. Sfântul Teodor făcea parte din ceata
21:50
„În vremea aceea, ieșind de la Cină, Iisus S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, iar ucenicii L-au urmat. Și când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugați-vă, ca să nu intrați în
21:40
Institutul Național de Statistică a anunțat că în 2025 economia României a crescut cu 0,6%, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, adică a înregistrat scăderi ale PIB-ului în două trimestre
21:40
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat participarea sa la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii care va avea loc joi la Washington DC, răspunzând astfel invitaţiei preşedintelui SUA, Donald Trump.„România
21:40
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, un proiect de lege potrivit căruia pacienţii asiguraţi au dreptul la o a doua opinie medicală plătită de sistemul de asigurări de sănătate. Proiectul de
21:40
Instituţiile publice au postat peste 1.500 de locuri de muncă de la începutul anului, în creştere cu aproape 60% faţă de perioada similară din 2025, potrivit platformei eJobs. Capitala concentrează cele
21:40
Inspectorii Registrului Auto Român au verificat anul trecut în trafic în toată țara, din punct de vedere tehnic, 92.219 vehicule și au retras 22.027 de certificate de înmatriculare; 38,5% dintre maşinile oprite
21:30
În Sala Kretzulescu a Muzeului Național de Artă al României (MNAR) s-a dat startul bucureștean, joi, 12 februarie, al Anului Constantin Brâncuși, celebrând 150 de ani de la nașterea marelui sculptor care a rev
21:20
Se împlinesc astăzi nouă ani de la trecerea la Domnul a Lidiei Stăniloae (1933‑2017), fiica Sfântului Părinte Dumitru Stăniloae. A fost fiziciană, dar și poetă, eseistă și romaniceră. Și‑a început
21:10
În Duminica a treia din perioada Triodului, Biserica ne-a pus înainte Înfricoşătoarea Judecată, care marchează sfârşitul lumii. Numele acestei duminici vine de la pericopa evanghelică ce se citeşte la Sfânta
21:00
Doamnele Moldovei au întruchipat, în vremea lor, modele autentice de virtute creștină: soții credincioase, mame iubitoare, ocrotitoare ale celor sărmani. Prin viețuirea lor pilduitoare, țesută din rugăciune, po
21:00
Cum se poate realiza, într-o societate secularizată şi în permanentă schimbare, afirmarea demnității familiei creştine?* # Ziarul Lumina
Pentru definirea plenară a scopului Cununiei, această Taină trebuie relaționată, așa cum procedează Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu Taina Preoției; ambele „ajută pe credincioși, prin
16:40
Credincioșii Parohiei Sub Margine, județul Caraș-Severin, au participat duminică, 15 februarie, la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Biserica parohială „Înălțarea Domnului”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. „Deși avem sub 140 de credincioși în această localitate, în fiecare duminică și sărbătoare biserica este neîncăpătoare, plină de credincioși, tineri și vârstnici. Ne bucurăm că și aici avem tineri și copii în biserică, care se împărtășesc des cu Sfintele Taine”, a afirmat PS Părinte Lucian. La sfânta slujbă au participat autorități locale, credincioși din parohie, copii și tineri îmbrăcați în costume populare. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, părintele paroh Ioan Sârbu i-a oferit ierarhului, din partea comunității, o icoană cu Maica Domnului.
16:20
Credincioșii Bisericii Domniţa Bălaşa, Paraclis Patriarhal, din centrul Capitalei, au fost vizitați duminică, 15 februarie, de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
16:20
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit duminică, 15 februarie, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat motivul pentru care Judecata de apoi este numită „Înfricoșătoare”.
16:10
Împlinirea a două secole de la nașterea ierarhului, cărturarului, luptătorului național și marelui slujitor al Bisericii Ortodoxe din Transilvania și Banat, Nicolae Popea, ne invită pe deplin la restituirea
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.