Şofer reţinut de poliţişti, după o urmărire pe străzile din Timişoara/ El a lovit autospeciala de Poliţie, apoi a fugit într-un parc, unde a fost prins/ Bărbatul nu avea permis şi consumase alcool - VIDEO
News.ro,
19 februarie 2026 11:30
Poliţiştii din Timişoara au urmărit în trafic un şofer care a provocat un accident soldat cu pagube, în timpul urmăririi acesta lovind şi autospeciala Poliţiei. La un moment dat, el a pierdut controlul maşinii, intrând într-un gard, şi, pentru a scăpa, a fugit într-un parc, unde a fost prins. El nu avea permis de conducere şi consumase alcool.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
13:30
Şeful CJ Timiş propune fuziunea benevolă a comunelor, în cadrul unui proiect-pilot al reformei administrative/ Simonis: Vor primi de la CJ, printr-un parteneriat financiar, între 10 şi 20 de milioane de lei, indiferent de culoarea politică a primarilor # News.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, propune un proiect-pilot de reformă administrativă şi transmite conducerilor comunelor că, dacă decid de bunăvoie să fuzioneze, vor primi de la CJ Timiş, printr-un parteneriat financiar, sume între 10 şi 20 milioane lei, indiferent de culoarea politică a primarilor. „Nu este un favor politic, ci este o investiţie pe termen lung”, subliniază Simonis.
Acum 15 minute
13:20
INSP: Peste 96.000 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în săptămâna 9-15 februarie, în scădere faţă de săptămâna anterioară/ Peste 4.400 de cazuri de gripă clinică şi patru noi decese/ Numărul total al deceselor a ajuns la 78 # News.ro
Peste 96.000 de cazuri de infecţii respiratorii au fost raportate la nivel naţional în săptămâna 9-15 februarie, în scădere faţă de săptămâna anterioară, arată raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Totodată, au fost înregistrate peste 4.400 de cazuri de gripă clinică, 122 de cazuri de gripă confirmată de laborator şi patru noi decese. Numărul total al deceselor a ajuns la 78 în acest sezon.
13:20
Simone Biles a vorbit cu Ilia Malinin, după ce patinatorul a ratat programul liber la JO: Eram foarte îngrijorată pentru starea lui de sănătate mintală # News.ro
Simone Biles, multiplă campioană olimpică la gimnastică, a declarat că i-a oferit sprijinul său patinatorului artistic american Ilia Malinin, după evoluţia dezastruoasă a compatriotului său la Milano-Cortina 2026.
Acum 30 minute
13:10
Preşedintele Nicuşor Dan va avea o intervenţie la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, la invitaţia preşedintelui SUA, Donald Trump - surse # News.ro
Preşedintele României, Nicuşor Dan, va avea o intervenţie scurtă la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, la invitaţia preşedintelui SUA, Donald Trump, au declarat surse oficiale pentru News.ro.
13:10
Marinescu: Viitoarea strategie anticorupţie va fi construită inclusiv pe concluziile desprinse din rapoartele DNA, pentru a identifica unde este necesară intervenţia normativă, unde trebuie consolidate mecanismele de prevenţie # News.ro
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a anunţat că viitoarea strategie anticorupţie va fi construită inclusiv pe concluziile desprinse din rapoartele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). El a explicat că astfel va fi identificat unde este necesară intervenţia normativă sau cea instituţională, dar şi unde trebuie consolidate mecanismele de prevenţie.
13:10
Donald Tusk le cere polonezilor să părăsească ”imediat” Iranul, din cauza unui posibil conflict armat # News.ro
Premierul polonez Donald Tusk le cere joi polonezilor care se află în Iran să părăsească această ţară imediat, relatează Reuters.
Acum o oră
13:00
Fratele regelui Charles al III-lea, Andrew Mountbatten-Windsor, arestat cu privire la conduită ilegală într-o funcţie publică. Percheziţii la două locuinţe # News.ro
Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat joi, suspectat de conduită ilegală într-o funcţie publică, relatează BBC News şi AFP.
13:00
Rolul esenţial al medicului ATI în siguranţa pacientului. Dr. Rely Manolescu, MedLife: „Locul cel mai sigur pentru un pacient este blocul operator” # News.ro
Pentru mulţi oameni, anestezia este mai înfricoşătoare decât intervenţia chirurgicală în sine. Teama de „a nu te mai trezi din anestezie” este un mit întâlnit la majoritatea pacienţilor ce urmează a fi supuşi unei operaţii. În realitate, evoluţia spectaculoasă din ultimii ani în toate domeniile medicinei şi, implicit, în anestezie şi terapie intensivă (ATI), a făcut ca actul medical sa confere siguranţă ridicată pacientului, atât preoperator, când pacientul este evaluat de o echipă anestezico-chirurgicala, cât şi intra şi postoperator.
13:00
Preşedintele Nicuşor Dan va avea o intervenţie scurtă la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, la invitaţia preşedintelui SUA, Donald Trump - surse # News.ro
Preşedintele României, Nicuşor Dan, va avea o intervenţie scurtă la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, la invitaţia preşedintelui SUA, Donald Trump, au declarat surse oficiale pentru News.ro.
12:50
BILANŢUL DNA - Ministrul Justiţiei: În 2025, activitatea de sesizare a instanţelor s-a menţinut la un nivel comparabil cu anul precedent / Am remarcat o utilizare mai accentuată a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei # News.ro
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat, joi, la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că în 2025 activitatea de sesizare a instanţelor s-a menţinut la un nivel comparabil cu anul precendent. Marinescu a mai remarcat şi o utilizare mai accentuată a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei care au înregistrat, în 2025, o creştere cu aproximativ 6%.
12:50
„Gipsy Queen”, filmul care transformă emoţia din sala de cinema într-o luptă reală pentru educaţie şi sport - VIDEO # News.ro
Filmul "Gipsy Queen", cu Alina Şerban, ajunge în 27 februarie în cinematografele din România, aducând pe marile ecrane o poveste puternică despre luptă, rezilienţă şi iubirea care te obligă să rămâi în picioare. Lansarea filmului stă la baza unei campanii naţionale de impact social, care deschide o conversaţie necesară despre educaţie, solidaritate şi şanse reale.
12:40
Fratele regelui Charles al III-lea, Andrew Mountbatten-Windsor, arestat cu privire la conduită ilegală într-o funcţie publică # News.ro
Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat joi, suspectat de conduită ilegală într-o funcţie publică, relatează BBC News.
12:40
Voineag, mesaj către angajaţii DNA: Aţi dovedit că se poate face justiţie de calitate şi că se poate investiga marea corupţie cu profesionalism / DNA este astăzi mai puternică. Păstraţi-o aşa! # News.ro
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Voineag, a avut un mesaj către angajaţii instituţiei pe care o conduce şi le-a transmis, la şedinţa de bilanţ, că au dovedit că se poate face justiţie de calitate şi că poate fi investigată cu profesionalism marea corupţie. El a afirmat că DNA este astăzi mai puternică şi le-a cerut acestora să o păstreze aşa.
12:40
Una dintre cele mai apreciate artiste pop ale momentului, Rita Ora, va susţine un concert la Arenele Romane din Bucureşti pe 30 iulie. Biletele se pun în vânzare luni, 23 februarie, la ora 11:00, pe bilete.emagic.ro şi Entertix.ro. Publicul înregistrat la presale pe Entertix.ro va avea acces la bilete înaintea tuturor, începând de vineri, 20 februarie, ora 11:00.
Acum 2 ore
12:30
Cifra de afaceri consolidată a Orange Romania a ajuns la 1,455 miliarde de euro, în 2025, în creştere cu 2,9% faţă de anul anterior # News.ro
Cifra de afaceri consolidată a Orange Romania a ajuns în 2025 la 1,455 miliarde de euro, în creştere cu 2,9% faţă de anul anterior. Până la 31 decembrie 2025, Orange Romania oferea servicii mobile pentru 9,1 milioane de clienţi, internet fix în bandă largă pentru peste 1 milion de clienţi şi servicii TV pentru circa 1 milion de clienţi.
12:30
Colliers: Sectorul construcţiilor a avut o pondere de aproape 9% din Produsul Intern Brut în 2025. Piaţa construcţiilor din România, aproape de maxime istorice în 2025, dar expusă riscurilor tot mai mari de cost şi finanţare # News.ro
Sectorul construcţiilor a avut o pondere de aproape 9% din produsul intern brut în 2025, cea mai mare valoare din Uniunea Europeană şi semnificativ peste media de 5% a statelor membre, potrivit raportului anual Colliers. Compania de consultanţă imobiliară arată că sectorul construcţiilor funcţionează în continuare la un nivel ridicat de activitate şi rezistă, cel puţin deocamdată, presiunilor şi incertitudinilor tot mai accentuate din ultimii ani. Pentru 2026, consultanţii Colliers se aşteaptă la o evoluţie mai echilibrată a pieţei construcţiilor, într-un context în care presiunile asupra costurilor vor rămâne ridicate.
12:20
Chilavert: Cine îl apără pe Vinicius? Mbappe! El vorbeşte despre valori şi trăieşte cu o persoană transgender, nu este normal # News.ro
Controversa nu se potoleşte în Spania după acuzaţiile aduse de atacantul Real Madrid, Vinicius, împotriva jucătorului Benfica Lisabona, Gianluca Prestianni, care l-ar fi numit „maimuţă”. În timp ce UEFA a deschis o anchetă pentru a încerca să descopere adevărul în acest caz, José Luis Chilavert, fostul glorie al fotbalului paraguayan de la sfârşitul anilor '90, a făcut declaraţii controversate pentru a-l apăra pe italian.
12:20
BILANŢUL DNA - Voineag: Instabilitatea legislativă, cea mai serioasă ameninţare la adresa eficacităţii muncii noastre / Sute de dosare s-au prescris / Cooperarea cu instituţiile de control ale statului, sub aşteptări # News.ro
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Voineag, susţine că cea mai serioasă ameninţare la adresa eficacităţii muncii procurorilor anticorupţie este instabilitatea legislativă. El a precizat că lipsa unei reacţii a Legislativului în urma deciziilor Curţii Constituţionale a României a dus la situaţia în care sute de dosare s-au prescris. De asemenea, Voineag a menţionat că rămâne sub aşteptări cooperarea cu instituţiile de control ale statului, sesizările sunt puţine, iar sprijinul operaţional, limitat.
12:20
Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat joi, suspectat de conduită ilegală într-o funcţie publică, relatează BBC News. (Vom reveni)
12:10
BILANŢUL DNA - Şeful DNA: Când cei care fură rămân cu averile acumulate ilegal, semnalul pe care îl transmite statul cetăţenilor este devastator /În 2025 am indisponibilizat bunuri în valoare de 254 de milioane de lei/ Achitările definitive au scăzut # News.ro
Procurorul şef al DNA, Marius Voineag, consideră confiscarea patrimoniului ilicit cel puţin la fel de importantă ca pedeapsa cu închisoarea. El a menţionat joi, la bilanţul DNA pe 2025, că atunci când cei care fură rămân cu averile dobândite ilegal, atunci semnalul pe care statul îl transmite cetăţenilor este devastator.
12:10
Ministerul italian de interne, ţinta unui atac cibernetic vizând să obţină informaţii despre disidenţi chinezi refugiaţi în Italia. Ministerul, ţintit în perioada 2023-205, dezvăluie La Repubblica. Hackeri chinezi au furat o listă de 5.000 de poliţişti # News.ro
Poliţia italiană a anunţat că a descoperit un atac cibernetic împotriva ministerului italian de Interne vizând să obţină informaţii despre disidenţi chinezi refugiaţi în Italia, relatează AFP.
12:00
BILANŢUL DNA - Voineag: Am vizat corupţia la nivel înalt / Am pătruns în zone unde anterior intervenţia era considerată imposibilă/ 792 de persoane trimise în judecată, aproape o treime cu funcţii de conducere, control sau demnitate publică # News.ro
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Voineag, afirmă că instituţia a vizat corupţia la nivel înalt: miniştri, secretari de stat, preşedinţi de consilii judeţene şi a precizat că a pătruns în zone unde anterior intervenţia era considerată imposibilă, adăugând că se referă la infrastructuri critice ale statului român. DNA a gestionat 2.599 de dosare nou intrate, dintr-un stoc total de 5.556, iar 792 de persoane au fost trimise în judecată, aproape o treime având funcţii de conducere, control sau demnitate publică.
12:00
Nicuşor Dan, comunităţii musulmane: Ramadanul, ca timp sacru al revelaţiei Coranului, ne aminteşte că, dincolo de diferenţele religioase, ne apropie, ca cetăţeni ai acestei ţări, aceeaşi nevoie de sens, de speranţă, de reînnoire spirituală şi de comuniune # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a exprimat, joi, în mesajul transmis comunităţii musulmane din România cu prilejul începerii lunii postului Ramadan, recunoştinţa pentru contribuţia comunităţii musulmane la parcursul democratic şi european al României. ”Ramadanul, ca timp sacru al revelaţiei Coranului, ne aminteşte că, dincolo de diferenţele religioase, ne apropie, ca cetăţeni ai acestei ţări, aceeaşi nevoie de sens, de speranţă, de reînnoire spirituală şi de comuniune”, a afirmat el.
11:50
Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat embargoul petrolier american care asfixiază Cuba şi a subliniat că Rusia a susţinut mereu Havana, într-o întâlnire cu ministrul cubanez de Externe Bruno Rodriguez, pe care l-a primit la Kremlin, relatează AFP.
11:40
BILANŢUL DNA - Marius Voineag: Măsurile manageriale au început să producă efecte vizibile / DNA s-a poziţionat ferm ca instituţie judiciară de referinţă / 18 procurori noi şi 41 de ofiţeri de poliţie judiciară, recrutaţi în 2025 - VIDEO # News.ro
Procurorul şef al DNA, Marius Voineag, a afirmat că măsurile manageriale adoptate în primii ani ai mandatului său au început să producă efecte vizibile. El a precizat că DNA s-a poziţionat ferm ca instituţie judiciară de referinţă.
Acum 4 ore
11:30
Patinaj artistic la JO: Antrenorul şi coregraful a 16 patinatori dezvăluie că a primit „multe ameninţări cu moartea” # News.ro
Benoît Richaud, coregraful şi antrenorul care a devenit vedeta Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina, unde s-a ocupat de 16 patinatori din 13 ţări diferite, afirmă că a primit ameninţări cu moartea din cauza activităţii sale.
11:30
Şofer reţinut de poliţişti, după o urmărire pe străzile din Timişoara/ El a lovit autospeciala de Poliţie, apoi a fugit într-un parc, unde a fost prins/ Bărbatul nu avea permis şi consumase alcool - VIDEO # News.ro
Poliţiştii din Timişoara au urmărit în trafic un şofer care a provocat un accident soldat cu pagube, în timpul urmăririi acesta lovind şi autospeciala Poliţiei. La un moment dat, el a pierdut controlul maşinii, intrând într-un gard, şi, pentru a scăpa, a fugit într-un parc, unde a fost prins. El nu avea permis de conducere şi consumase alcool.
11:30
BILANŢUL DNA - Marius Voineag: Măsurile manageriale au început să producă efecte vizibile / DNA s-a poziţionat ferm ca instituţie judiciară de referinţă - VIDEO # News.ro
Procurorul şef al DNA, Marius Voineag, a afirmat că măsurile manageriale adoptate în primii ani ai mandatului său au început să producă efecte vizibile. El a precizat că DNA s-a poziţionat ferm ca instituţie judiciară de referinţă.
11:20
Cartel Alfa anunţă protest al minerilor şi energeticienilor în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de neacordarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă/ Ce alte revendicări au sindicaliştii # News.ro
Minerii şi energeticienii protestează joi, între orele 13.00 şi 17.00, în faţa Guvernului nemulţumiţi, printre altele, de neacordarea voucherelor de vacanţă şi a tichetelor de masă pentru salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase şi vătămătoare şi de lipsa protecţiei sociale pentru aproximativ 2.000 de salariaţi cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată din cadrul Complexului Energetic Oltenia, anunţă CNS Cartel Alfa. Sindicaliştii cer revenirea la condiţiile de pensionare existente anterior datei de 1 septembrie 2024, formalizarea situaţiei minelor care nu pot fi închise tehnic la termenele stabilite şi stoparea concurenţei inechitabile care afectează companii strategice din sectorul energetic.
11:10
Ilie Bolojan, întrevedere cu reprezentanţii Agenţiei de rating Moody’s: Dacă menţinem măsurile pentru controlul cheltuielilor publice şi lucrăm pe direcţiile de consolidare şi creştere economică, vom continua tendinţa de scădere a deficitului bugetar # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a punctat, joi, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii Agenţiei internaţionale de rating Moody’s, măsurile guvernamentale privind controlul cheltuielilor publice, menţinerea traiectoriei de reducere a deficitului bugetar şi de îmbunătăţire a colectării. ”Dacă menţinem măsurile stabilite pentru controlul cheltuielilor publice şi lucrăm pe direcţiile de consolidare şi creştere economică, ceea ce vom face pentru că avem o abordare guvernamentală responsabilă, vom continua tendinţa de scădere a deficitului bugetar”, a afirmat Bolojan.
11:00
Statele europene, împărţite cu privire la participarea UE la reuniunea inaugurală a ”Consiliului Păcii” lui Trump. Franţa, Spania, Belgia şi Irlanda o consideră ilegală în baza tratatelor UE, Ungaria şi Bulgaria, la masa ”Consiliului” # News.ro
Statele europene sunt împărţite cu privire la participarea unei reprezentante a Uniunii Europene (UE) la reuniunea inaugurată la ”Consiliului Păcii” al lui Donald Trump joi, criticată aprig de către Franţa, relatează AFP.
10:50
Înşelăciune cu închirieri fictive de apartamente, sub preţul pieţei/ Percheziţii în Capitală şi Teleorman/ Victimele primeau contracte fictive şi li se cereau date pentru deschiderea de portofele virtuale şi conturi de criptomonede - VIDEO # News.ro
Poliţiştii au făcut, joi, percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Teleorman la doi presupuşi infractori acuzaţi că au înşelat mai multe persoane cărora le-au oferit spre închiriere apartamente sub preţul pieţei, în regim hotelier, dar şi pe termen lung. Potrivit anchetatorilor, victimele erau contactate prin aplicaţii de mesagerie şi li se solicita plata unei luni de chirie şi a unei luni de garanţie, după care primeau contracte fictive şi li se cereau date pentru deschiderea de portofele virtuale şi conturi de criptomonede. Unul dintre cei doi bănuiţi de infracţiuni a fost reţinut. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 6.900 de euro şi 15.400 de lei.
10:50
JO de iarnă: O celebră jurnalistă australiană îşi cere scuze după ce a apărut la televizor în stare de ebrietate: Sunt puţin jenată - VIDEO # News.ro
O jurnalistă australiană de renume şi-a cerut scuze, joi, după ce a apărut în direct la televizor în stare de ebrietate şi s-a bâlbâit în timpul unei transmisiuni a Jocurilor Olimpice de iarnă, într-un fragment care a devenit viral.
10:40
Trafic feroviar întrerupt pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov, pe ruta Albeşti Târnava – Vânători, din cauza unei şine rupte. Un tren de călători e oprit în staţie # News.ro
Traficul feroviar este întrerupt joi, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov, pe ruta Albeşti Târnava – Vânători, din cauza unei şine rupte. Un tren de călători e oprit în staţie.
10:40
„Atlasul Universului”, primul film pentru copii regizat de Paul Negoescu, primit cu aplauze la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin - VIDEO # News.ro
„Atlasul Universului”, primul şi singurul film românesc pentru copii selectat în secţiunea Berlinale Generation a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, a fost ovaţionat de publicul prezent la premiera mondială şi primit cu căldură de spectatori şi specialişti în domeniu. Copleşiţi de aplauzele şi reacţiile entuziaste ale celor prezenţi în impresionanta sală Zoo Palast, plină de sute de copii şi adulţi de naţionalităţi diferite, membrii echipei au dezvăluit mai multe detalii din culisele proiectului şi au răspuns numeroaselor întrebări din partea publicului.
10:40
Cifra de afaceri a Renault Group a crescut cu 3% în anul 2025, la 57,9 miliarde de euro, şi cu 4,5% la un curs de schimb constant faţă de 2024. În 2025, Renault Group a vândut 2,33 milioane vehicule la nivel mondial (+3,2% pe o piaţă în creştere cu 1,6%).
10:40
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 3.300 în trimestrul IV 2025, faţă de trimestrul anterior, la 28.400 / În ce domenii au fost cele mai multe locuri vacante # News.ro
Numărul locurilor de muncă vacante a fost, în trimestrul IV 2025, 28.400, în scădere cu 3.300 faţă de trimestrul anterior, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).
10:40
ANM: Vreme rece, iniţial în Moldova şi nord-estul Munteniei, iar de sâmbătă în aproape toată ţara, cu temperaturi maxime între -6 şi 4 grade şi vânt puternic/ Vor fi ploi în Banat şi Crişana, dar în rest vor predomina ninsorile şi se va forma polei # News.ro
Meteorologii anunţă că, până duminică dimineaţă, vremea va fi rece, la început în Moldova şi nord-estul Munteniei, dar de sâmbătă în aproape toată ţara, cu temperaturi maxime între -6 şi 4 grade, minime între -12 şi -2, iar în nordul Moldovei va fi ger. Vântul va avea intensificări, iar temporar va fi viscol. În Banat şi Crişana va ploua, dar în restul ţării vor fi precipitaţii mixte, iar vineri seara vor predomina ninsorile şi se va forma polei. În Bucureşti, cerul se va înnora vineri şi se vor semnala ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar sâmbătă vremea va deveni deosebit de rece.
10:30
Tenis de masă: Andreea Dragoman şi Adina Diaconu în runda a doua a calificărilor la Singapore Smash 2026 # News.ro
Două dintre componentele lotului naţional au avansat, joi dimineaţă, în runda a doua din calificările probei de simplu, din cadrul Singapore Smash 2026, anunţă Federaţia Română de tenis de masă.
10:20
JO de iarnă: Americancele Hilary Knight şi Britanny Bowe s-au logodit. Ele şi-au început relaţia la JO din 2022 - VIDEO # News.ro
Americanele Hilary Knight şi Britanny Bowe, căpitanul echipei feminine de hochei a SUA şi respectiv patinatoare de viteză, s-au logodit, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina. Cele două sportive s-au cunoscut la Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2022.
10:20
Raed Arafat, despre mesajul RoAlert trimis noaptea în Capitală: Se transmite când este cod roşu de intemperii. Ora era una limită, când unii oameni plecau la muncă. Sunetul este standard, există demersuri pentru introducerea unui semnal sonor diferenţiat # News.ro
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, precizează, în legătură cu mesajul Ro-Alert transmis în Capitală, în timpul ninsorii abundente şi viscolului din noaptea de marţi spre miercuri, că astfel de avertizări se transmit atunci când meteorologii emit cod roşu de intemperii, în baza unei proceduri aprobate. Potrivit lui Arafat, ora la care a fost transmis mesajul era una limită, când o parte dintre locuitori plecau sau se pregăteau să plece la muncă, iar sunetul emis este unul standard şi deocamdată nu poate fi modificat, însă există demersuri pentru introducerea unui semnal sonor diferenţiat.
10:10
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a decretat legea marţială în decembrie 2024 # News.ro
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost condamnat la închisoare pe viaţă, joi, în procesul principal cu privire la legea marţială pe care a decretat-o în decembrie 2024, într-o lovitură în forţă bruscă, dar scurtă, relatează AFP.
10:10
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi salută ”paşi înainte” în negocierile cu SUA în dosarul nuclear # News.ro
Negocierile între Statele Unite şi Iran care au avut loc marţi au permis ”paşi înainte”, apreciază directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, subliniind că timpul presează în vederea unei soluţionări a dosarului nuclear iranian, relatează AFP.
10:10
Unele dintre cele mai ciudate invenţii, creaturi, obiecte din istoria omenirii, în seria-documentar "Incredibil cu Dan Aykroyd" la History Channel - VIDEO # News.ro
Sezonul 3 din seria-documentar „Incredibil cu Dan Aykroyd” (The Unbelievable with Dan Aykroyd, 2025) are premiera marţi, 24 februarie, de la ora 21.00, pe History Channel.
10:10
Fata de 16 ani găsită inconştientă pe o stradă din Bucureşti, existând suspiciunea că s-a electrocutat, a fost internată la ATI la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală / În prezent, este conştientă, însă va mai fi supusă unor evaluări # News.ro
Fata de 16 ani găsită inconştientă, miercuri seară, pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei, existând suspiciunea că s-a electrocutat, a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. În prezent, adolescenta este conştientă, însă nu îşi aminteşte episodul în urma căruia a ajuns la spital. Ea va mai fi supusă unor evaluări.
10:00
Zeci de persoane au ajuns la Ortopedie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău după ce au căzut pe gheaţă, în ultimele 24 de ore / Nouă pacienţi au necesitat internare # News.ro
Un număr de 38 de persoane s-au prezentat în ultimele 24 de ore la cabinetul de ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, după ce au căzut pe gheaţă, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.
09:50
JO de iarnă: Americanele Hilary Knight şi Britanny Bowe s-au logodit. Ele şi-au început relaţia la JO din 2022 - VIDEO # News.ro
Americanele Hilary Knight şi Britanny Bowe, căpitanul echipei feminine de hochei a SUA şi respectiv patinatoare de viteză, s-au logodit, miercuri, la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina. Cele două sportive s-au cunoscut la Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2022.
09:40
În anul 2025, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de 2024, ca serie brută, cu 8%, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).
Acum 6 ore
09:30
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, condamnat la închisoarea pe viaţă pentru că a decretat legea marţială în decembrie 2024 # News.ro
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost condamnat la închisoare pe viaţă, joi, în procesul principal cu privire la legea marţială pe care a decretat-o în decembrie 2024, într-o lovitură în forţă bruscă, dar scurtă, relatează AFP.
09:30
Prahova: Bărbat prins sub dărâmături, după ce acoperişul unei construcţii improvizate s-a prăbuşit peste el, pe o stradă din Ploieşti/ Pompierii l-au scos în viaţă, bărbatul fiind dus la spital # News.ro
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost prins sub dărâmături, joi dimineaţă, după ce acoperişul unei construcţii improvizate s-a prăbuşit peste el, pe o stradă din Ploieşti. Pompierii l-au scos în viaţă, conştient, bărbatul fiind dus la spital de către echipajul medical sosit la locul accidentului.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.