„Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo” – reacție după îmbrâncelile și injuriile din Senatul României
HotNews.ro,
19 februarie 2026 13:20
În urma recentului scandal cu insulte și îmbrânceli din Senatul României, o senatoare a spus că „au transformat instituția în stadion”. Nu ar fi fost rău să fie așa. În 18 februarie, câțiva politicieni s-au…
• • •
Alte ştiri de HotNews.ro
Acum 30 minute
15:10
Avertisment din ONU pentru „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, înainte de reuniunea de azi de la Washington # HotNews.ro
Membrii Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite au transmis un mesaj clar înaintea reuniunii inaugurale a Consiliului pentru Pace: fragilul armistițiu din Gaza trebuie să devină permanent, iar acțiunile unilaterale din Cisiordania riscă să…
Acum o oră
14:50
Ce se întâmplă cu analiza tezei de doctorat a ministrului Radu Marinescu. Pașii făcuți până acum de Universitatea din Craiova. „Bineînțeles că va fi chemat” # HotNews.ro
Universitatea din Craiova analizează, prin Comisia sa de Etică, dacă ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD) a plagiat în teza sa de doctorat, după cum a dezvăluit jurnalista Emilia Șercan într-o investigație publicată pe PressOne. Surse…
14:50
Florin Ghinea, zis Ghenosu, a fost reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar în care e acuzat că a oferit împrumuturi de bani cu dobânzi între 81.000 şi 459.000 euro, iar apoi i-a amenințat pe clienți…
14:50
VIDEO Ministrul Dragoș Pîslaru își cere scuze după ce a anunțat că România a pierdut „oficial” 231 de milioane de euro din PNRR și apoi a modificat mesajul # HotNews.ro
„A fost o eroare de comunicare pe care mi-o asum”, a declarat ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, joi, la Guvern. El a fost întrebat de HotNews pe ce s-a bazat când a anunțat,…
14:40
Președintele Nicușor Dan va avea un discurs la summitul Consiliului pentru Pace de la Washington convocat de Donald Trump, în contextul în care România este țara europeană reprezentată la cel mai înalt nivel, ca observator.…
Acum 2 ore
14:20
Prima reacție a Regelui Charles după ce fratele său Andrew a fost arestat de poliția britanică # HotNews.ro
Regele Charles al Marii Britanii spune că a aflat cu „profundă îngrijorare” despre arestarea fratelui său mai mic, Andrew Mountbatten-Windsor, adăugând că „legea trebuie să-și urmeze cursul”, transmite BBC. „Am aflat cu cea mai profundă…
14:20
Unde va merge Donald Trump imediat după summitul Consiliului pentru Pace de la Washington # HotNews.ro
Președintele Donald Trump va susține joi în statul Georgia, după încheierea summitului Consiliului pentru Pace la care va participa și președintele Nicușor Dan, cea mai recentă dintr-o serie de discursuri economice pentru a-i convinge pe…
14:20
Surpriza Consiliului pentru Pace al lui Trump. Ce dezvăluie un document scurs în presă despre un plan cheie al organismului condus de liderul SUA # HotNews.ro
O bază militară urmează să fie construită în Gaza, potrivit planurilor Consiliului pentru Pace consultate de The Guardian. Demersul este văzut de unii specialiști drept „un act de ocupație”. Prima reuniune a Consiliului pentru Pace…
14:20
Când o mamă are cancer: ce greșeli poate face familia și cum ar trebui, de fapt, să o sprijine # HotNews.ro
Pentru o mamă care primește un diagnostic oncologic, lupta și teama se înmulțesc la doi. Frica ei se continuă acasă, în camera copilului, în rutina zilnică, în momentele aparent banale în care apare gândul: „Dacă nu…
14:10
Renault a confirmat joi informațiile apărute în presa turcă despre faptul că un viitor model Dacia de clasă C va fi produs la uzina de la Bursa, unde este asamblat și Duster. La Mioveni sunt…
14:00
Peste 20 de dansatori, un super live band, invitați speciali și un arsenal vizual impresionant o vor însoți pe Andreea Bălan în cea mai ambițioasă producție pop a începutului de an. Trăiește! Iubește! Visează! –…
13:30
Cât timp îl poate reține poliția britanică pe Andrew, fratele Regelui Charles. Ce nu se știe acum # HotNews.ro
Andrew Mountbatten-Windsor, fratele mai mic al regelui Charles al Marii Britanii, a fost reținut joi pentru conduită necorespunzătoare într-o funcție publică. BBC explică ce implică de fapt arestarea fostului prinț britanic. Potrivit BBC, fostul prinț…
13:30
Cum arată un smartphone relevant în 2026? Seria HONOR Magic8, între performanță de top și rezistență testată în cele mai exigente condiții # HotNews.ro
Piața smartphone-urilor a ajuns într-o etapă de maturitate, în care diferențele nu mai sunt determinate doar de specificații, ci mai ales de modul în care tehnologia răspunde nevoilor concrete ale utilizatorilor. Aceștia sunt mai informați,…
13:30
Bilanț la DNA. Marius Voineag dă vina pe Parlament pentru prescrierea a sute de dosare de corupție / „Dezbaterea publică pe tema justiției este excesiv politizată și partizană” # HotNews.ro
Procurorul șef al DNA, Marius Voineag, susține că instabilitatea legislativă continuă să fie cea mai serioasă amenințare la adresa eficacității muncii procurorilor anticorupție, iar lipsa unei reacții prompte a Parlamentului în urma deciziilor Curții Constituționale…
Acum 4 ore
13:20
„Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo” – reacție după îmbrâncelile și injuriile din Senatul României # HotNews.ro
În urma recentului scandal cu insulte și îmbrânceli din Senatul României, o senatoare a spus că „au transformat instituția în stadion”. Nu ar fi fost rău să fie așa. În 18 februarie, câțiva politicieni s-au…
13:10
Legătura dintre antibiotice, pofta de dulce și agitația la copii, explicată de dr. Olimpia Pașca, MedLife. „Nu orice roșu în gât se tratează cu antibiotic” # HotNews.ro
Doar un copil din 10 tratați cu antibiotice avea, de fapt, nevoie de un astfel de tratament, estimează dr. Olimpia Pașca, medic pediatru în cadrul Hyperclinicii MedLife Oradea, raportându-se la cazurile pe care le vede…
13:00
Întâlnirea cu Moody’s a decurs foarte bine. Costul României cu dobânzile a scăzut de la 8,5% la 6,37%, spune șeful Trezoreriei # HotNews.ro
„Întâlnirea cu Moody’s de la Guvern a decurs foarte bine. A fost o întâlnire în cadrul vizitelor regulate pe care agențiile le fac înaintea luării unei decizii. Moody’s va avea o decizie pe România în…
13:00
Lista țărilor care participă la summitul Consiliului pentru Pace al lui Trump. Nicușor Dan, singurul șef de stat dintre „observatorii” din Europa # HotNews.ro
Casa Albă a invitat oficial cel puțin 50 de țări să se alăture Consiliului pentru Pace înființat de președintele Donald Trump, iar 35 de lideri și-au manifestat până acum interesul. În prezent, 26 de țări…
12:50
„Primeam de mâncare doar firimiturile de pe masă”. Povestea Dianei Borcea, copilul crescut în plasament care a ajuns pe podiumurile internaționale de modă # HotNews.ro
De când a fost lăsată în grija statului, Diana Borcea s-a aflat mereu în căutarea figurii materne. Încă din copilărie și-a descoperit pasiunea pentru modă, care i-a devenit alinare și „terapeut” pentru vindecarea traumei abandonului,…
12:40
SUA au adunat în Orientul Mijlociu cea mai mare forță aeriană de la invazia Irakului și sunt gata de un război major cu Iranul / Cetățeni europeni, îndemnați să părăsească țara / Cât de aproape e un atac # HotNews.ro
Cel puțin deocamdată, președintele Donald Trump nu a luat o decizie în privința loviturilor și a scopurilor finale ale unei eventuale campanii, scriu Wall Street Journal, Axios și Reuters. Statele Unite au mobilizat cea mai…
12:40
Andrew, fostul Duce de York și fratele mai mic al regelui Charles al Marii Britanii, a fost unul dintre cei mai vizibili membri ai monarhiei britanice. Numele lui apare de ani buni în dosarul infractorului…
12:30
Reacția unei jurnaliste după ce a intrat în direct în stare de ebrietate de la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina – VIDEO # HotNews.ro
O prezentatoare de emisiuni sportive din Australia și-a cerut scuze după ce un clip în care a părut în stare de ebrietate în timpul unei intervenții live la TV de la Jocurile Olimpice de Iarnă…
12:10
Despăgubiri primite în instanță de un șofer bătut de un pieton enervat de zgomotul claxoanelor, într-o intersecție din Iași # HotNews.ro
Conflictul violent în trafic a avut loc în noiembrie 2022, când un șofer a fost lovit de un pieton, în urma unei altercații generate de claxoanele mașinilor blocate într-o intersecție. Șoferul agresat a mers în…
12:10
Poliția a venit joi la reședința din Sandringham a lui Andrew Mountbatten-Windsor, fratele mai mic al regelui Charles al Marii Britanii, scrie The Telepgraph. Acesta a fost arestat pentru conduită necorespunzătoare în timpul exercitării unei…
12:00
La Geneva au fost „negocieri de fațadă”. Cinci șefi de spioni din Europa au dezvăluit ce cred despre șansele de încheiere a războiului din Ucraina # HotNews.ro
Șefii serviciilor secrete europene sunt pesimiști în ceea ce privește șansele de a se ajunge la un acord în acest an pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, în ciuda afirmațiilor lui Donald Trump…
12:00
Poziție fermă în cazul de rasism care a împărțit lumea în două: „Altul n-aveți? Unul mai alb, dacă se poate” # HotNews.ro
Din de tot ce s-a spus, scris și văzut pe subiectul Vinicius la Lisabona, o anumită imagine mi s-a părut remarcabilă, scrie Golazo. Într-un cadru mai strâns din momentul în care arbitrul a făcut semn…
12:00
INTERVIU Trump găzduiește azi Consiliul pentru Pace. „Șpagatul strategic pe care încearcă să îl facă Nicușor Dan este delicat” # HotNews.ro
„Dansul echilibristic al administrației prezidențiale românești între SUA și UE s-ar putea dovedi nerealist. Și trebuie să fim atenți să nu riscăm să devenim un cal troian al MAGA în interiorul Uniunii Europene”, spune într-un…
11:50
Titlurile de stat Fidelis din februarie, în valoare de peste 1 miliard lei, intră la tranzacționare pe Bursă # HotNews.ro
Ministerul Finanțelor listează astăzi, la Bursa de Valori București, titlurile de stat emise în cadrul celei de-a doua ediții FIDELIS din 2026, din perioada 6–13 februarie. Subscrierile realizate, în valoare de peste 1 miliard de…
11:30
Cum funcționează Consiliul pentru Pace: puterea de veto a lui Trump, structura „piramidală”, cele 26 de state membre # HotNews.ro
De data aceasta, Benjamin Netanyahu și-a trimis la Washington ministrul de externe, deoarece în timpul campaniilor electorale este mai bine să nu fii fotografiat strângând mâna trimişilor turci sau qatarezi, scrie Corriere della Sera. Astfel,…
11:30
„Iarna încă nu s-a terminat”. Avertisment al climatologilor despre ce poate urma după episodul sever de zăpadă # HotNews.ro
Iarna aceasta s-a remarcat prin mai multe episoade de ger comparativ cu anii trecuți, iar perioade de frig, ninsori și viscol mai pot avea loc și săptămânile următoare, a avertizat Roxana Bojariu, șefa departamentului de…
Acum 6 ore
10:40
Vremea în București pentru următoarele trei zile. Temperaturile coboară din nou sub 0 grade # HotNews.ro
Vremea va deveni deosebit de rece în Capitală la sfârșitul acestei săptămâni, când sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, apoi lapoviță și ninsoare, potrivit prognozei emise de meteorologi. Potrivit ANM, joi, cerul va fi…
10:20
Raed Arafat, prima reacție după mesajul RO-Alert emis la 4.20 dimineața. „Este dificil să spui că nu vrei să deranjezi” # HotNews.ro
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a venit joi dimineață cu clarificări după valul de critici provocat de mesajul RO-Alert transmis miercuri dimineață, la ora 04.20, către locuitorii din București și Ilfov. Alerta…
10:20
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că până duminică dimineață vor apărea ninsori, lapoviță sau ploi în aproape toată țara, iar vremea se va răci pe tot teritoriul României. Potrivit ultimei informări meteo, de vineri,…
10:10
În Anul Constantin Brâncuși, Art Safari New Museum deschide expoziția „Brâncuși și muzele sale”, curatoare: Doina Lemny # HotNews.ro
Iubirile, prieteniile, inspirațiile artistului și Parisul Avangardei se văd și se simt în perioada 18 septembrie – 20 decembrie 2026. Astăzi, de ziua lui Constantin Brâncuși, Art Safari New Museum anunță o expoziție de excepție…
10:00
Peter Greene, actorul cunoscut din „Pulp Fiction”, a murit după ce s-a împușcat accidental. Ce arată raportul medicilor legiști # HotNews.ro
Peter Greene, actorul cunoscut din filmul cult „Pulp Fiction” al lui Quentin Tarantino și numeroase alte producții, a murit în decembrie după ce a suferit o rană fatală prin împușcare accidentală, arată raportul medicilor legiști…
09:50
Fostul președinte sud-coreean, condamnat la închisoare pe viață după ce procurorii ceruseră pedeapsa cu moartea # HotNews.ro
Un tribunal sud-coreean a condamnat joi fostul președinte Yoon Suk Yeol la închisoare pe viață după ce l-a găsit vinovat de abuz de autoritate și de organizarea unei insurecții, ca urmare a tentativei sale din…
09:50
Cum funcționează Consiliul pentru Pace: puterea de veto a lui Trump, structura „piramidală”, cele 27 de state membre # HotNews.ro
De data aceasta, Benjamin Netanyahu și-a trimis la Washington ministrul de externe, deoarece în timpul campaniilor electorale este mai bine să nu fii fotografiat strângând mâna trimişilor turci sau qatarezi, scrie Corriere della Sera. Astfel,…
09:40
LOTO. Tragerile LOTO de joi, 19 februarie 2026. Report de peste 10 milioane de euro la Joker, categoria I # HotNews.ro
Joi, 19 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 15 februarie, Loteria Română a acordat 34.439 de câștiguri…
09:30
Industria taie, comerțul îngheață, HoReCa recrutează: România se împarte în mai multe piețe ale muncii, arată arată datele transmise joi de INS. În ultimele luni din 2025 firmele căutau să angajeze mai puțini oameni decât…
Acum 8 ore
09:20
VIDEO Părinți care își obligau cei patru copii să cerșească pe străzile din Sectorul 5, reținuți de polițiști # HotNews.ro
Polițiștii din București au făcut miercuri percheziții la o familie din Sectorul 5 al Capitalei, într-un dosar de exploatare și cerșetorie, după ce patru copii au fost obligați să aducă bani de pe străzi. „La…
09:20
Instanța Supremă judecă joi o cale extraordinară de atac în dosarul Mario Iorgulescu, formulată de procurori, care contestă că s-a prescris conducerea sub influența drogurilor # HotNews.ro
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă joi recursul în casație formulat de procurori în dosarul Mario Iorgulescu. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cere pedepsirea lui Iorgulescu și pentru că a condus…
08:40
Rusia a afirmat joi dimineață că a distrus în timpul nopții 113 drone ucrainene, atacul vizând în special o rafinărie din nord-vestul țării, unde un rezervor de petrol a luat foc, potrivit autorităților locale, citate…
08:10
Augustin Zegrean explică ce soluții mai au magistrații după decizia CCR: „Nu e nicio bucurie” # HotNews.ro
Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean consideră că decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților nu poate fi considerată o victorie de către societate, spunând că magistrații pot da statul în judecată. După trei luni și…
08:00
Bill Gates şi-a anulat discursul programat la un summit mondial despre inteligenţa artificială # HotNews.ro
Bill Gates şi-a anulat discursul programat joi la un summit global major privind inteligenţa artificială, a declarat Fundaţia Gates, după ce numele fondatorului Microsoft a apărut în dosarul Epstein, scrie AFP, preluat de news.ro. După…
07:40
Parlamentarii peruvieni l-au ales miercuri pe Jose Balcazar în funcția de președinte interimar al țării, înaintea alegerilor generale din aprilie, acesta devenind al optulea președinte din Peru din ultimii opt ani, transmite Reuters. Din 2018,…
07:30
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunțat, joi dimineaţa, că nu sunt autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii, însă se circulă în condiţii de iarnă, cu zăpadă pe carosabil, pe autostrăzile din partea de…
Acum 12 ore
07:20
Apreciatul actor american Ethan Hawke afirmă că artiștii nu sunt neapărat cele mai în măsură persoane să dea sfaturi politice, dar că adesea sunt abordați cu întrebări pe astfel de subiecte împotriva voinței lor. El…
07:20
Piața petrolului este una dintre primele care „aud” sunetul tensiunii geopolitice. Iar când Iranul intră în ecuație, reacțiile sunt imediate. Prețurile țițeiului au crescut miercuri cu aproximativ 4%, după ce vicepreședintele american J.D. Vance a…
07:10
Un mare furnizor de energie, cu cifră de afaceri de 1,8 miliarde de euro și profituri de peste 200 de milioane de euro, cercetat de DIICOT pentru spălare de bani prin creșterea artificială a prețurilor la electricitate # HotNews.ro
DIICOT a confirmat, în urma unei solicitări adresate de HotNews, că a declanșat urmărirea penală in rem pentru constituirea unui grup infracţional organizat, într-un caz în care sunt implicate patru firme din grupul TINMAR, unul…
07:10
Participarea lui Nicuşor Dan la Consiliul pentru Pace împarte intelectualii din România. Cine îl susţine şi cine îl critică # HotNews.ro
Decizia președintelui Nicușor Dan de a merge la Consiliul pentru Pace inițiat de Donald Trump a stârnit reacții puternice în spațiul public. HotNews a discutat cu mai mulți intelectuali și analiști despre ce cred despre…
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.