Momentul în care un bebeluș este scos în braţe de un poliţist dintr-un bloc cuprins de flăcări, în Iaşi

ObservatorNews, 21 februarie 2026 13:20

Un polițist local a devenit înger păzitor pentru un bebeluș, după ce un apartament din Iași a fost cuprins de flăcări. Agentul a intrat în clădirea plină de fum și a salvat copilul. Micuțul a fost preluat imediat de una dintre ambulanțele sosite la fața locului și este în afara oricărui pericol. Se pare că incendiul ar fi fost provocat de o candelă aprinsă, lăsată nesupravegheată. Din fericire, nu au existat victime, iar incendiul a fost lichidat.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum o oră
14:40
Vizita lui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace inițiată de președintele Donald Trump a stârnit reacția prinsă în plan intern într-o parte a spectrului politic. Însă, miza reală depășește de departe calculele politice, spune profesorul Dan Voiculescu.
14:30
La trei zile după ce a declarat stare de urgenţă în materie de aprovizionare cu petrol, premierul slovac Robert Fico amenință că va opri livrările de urgență de electricitate către Ucraina dacă Kievul nu reia, până luni, furnizarea de petrol către ţara sa. Liderul de la Bratislava îl acuză pe Volodimir Zelenski de "comportament ostil" și susține că decizia Ucrainei de a opri livrările de gaze și petrol provoacă pierderi majore economiei slovace.
Acum 2 ore
14:10
Șase bărbaţi din județul Timiș au fost reţinuţi după ce au racolat și violat patru adolescente de 14 ani. Se pare că cea care a sesizat poliția a fost chiar mama uneia dintre victime.
14:10
Sunt trei drumuri închise, cinci cu circulaţie restricţionată, am avut şi accidente: în Giurgiu, un microbuz cu pasageri s-a răsturnat, iar o femeie a fost rănită. Sunt întârzieri şi în gări şi aeroporturi.
13:50
Şi în Bucureşti se circulă foarte greu, atât pe şosele, cât şi pe trotuare. Orice drum în oraş devine o adevărată provocare.
13:50
Județul Constanța pare că a scăpat de ninsori, dar este sub cod galben de vânt . Toate porturile au fost închise din cauza rafalelor care ating chiar și 60 km/h în larg. Andreea Filip vine cu ultimele informații despre vremea de la malul mării.
Acum 4 ore
13:20
Un polițist local a devenit înger păzitor pentru un bebeluș, după ce un apartament din Iași a fost cuprins de flăcări. Agentul a intrat în clădirea plină de fum și a salvat copilul. Micuțul a fost preluat imediat de una dintre ambulanțele sosite la fața locului și este în afara oricărui pericol. Se pare că incendiul ar fi fost provocat de o candelă aprinsă, lăsată nesupravegheată. Din fericire, nu au existat victime, iar incendiul a fost lichidat.
13:10
Viscol şi ninsori puternice, la această oră, în zona de sud şi sud est a României. Ninge şi bate vântul destul de tare, inclusiv în Bucureşti. Se circulă foarte greu, atât în oraşe, cât şi pe drumurile naţionale. În localitatea Daia, din judeţul Giurgiu, a fost activat şi planul roşu, după ce un microbuz cu 16 pasageri s-a răsturnat.
12:50
Naţionala de fotbal a României înfruntă Turcia pe 26 martie în primul tur al barajului de calificare la Campionatul Mondial, însă are o problemă: selecţionerul vine după o perioadă grea. El a fost internat, a făcut o serie de analize, iar doctorii i-au confirmat diagnosticul.
12:50
Ninsorile puternice au dat peste cap şi mersul trenurilor. Mai multe garnituri au deja întârzieri de zeci de minute.
12:30
Donald Trump ia în calcul o posibilă înțelegere cu Iranul care ar permite o formă limitată, "simbolică", de îmbogățire a uraniului, dacă aceasta nu oferă nicio șansă dezvoltării unei arme nucleare, a declarat un oficial american de rang înalt pentru Axios. În același timp, liderului de la Casa Albă i-au fost prezentate și scenarii militare radicale, inclusiv opțiuni care îl vizează direct liderul suprem de la Teheran, ayatollahul Khamenei.
12:10
Un microbuz cu 16 pasageri s-a răsturnat, sâmbătă, în afara părții carosabile, pe DN 5, în zona localității Plopșoru, pe sensul de mers spre Giurgiu. O femeie a fost rănită, iar autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
11:40
Un nou cod galben de viscol în sud-estul României. În Capitală a nins din nou, iar vântul a creat mari probleme. Meteorologii spun că ultima răbufnire a iernii ar fi până pe 24 februarie, iar mai apoi se încălzeşte, ba chiar luna martie aduce temperaturi peste media îngresitrată. În aceste condiţii, autorităţile locale şi drumarii au lucrat la foc continuu pentru a gestiona efectele iernii.
Acum 6 ore
11:10
Horoscop 22 februarie 2026. Ziua aduce preocupări legate de responsabilitate, echilibru și organizare pentru toate zodiile. Fie că este vorba despre bani, relații sau planuri de viitor, deciziile luate astăzi pot avea efecte pe termen lung.
10:50
Zi plină pentru sportivii români la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Tricolorii intră în competiție la bob, schi fond și biatlon, într-o nouă rundă de probe decisive pentru clasament. România este reprezentată de 28 de sportivi la această ediție, iar evoluțiile de astăzi vin după un rezultat notabil obținut la patinaj artistic, unde Julia Sauter a înregistrat cea mai bună performanță a carierei sale la Jocurile Olimpice, scrie Mediafax.
10:40
O nouă metodă de înșelătorie a început să facă victime printre români. Sub pretextul unei "anchete secrete", infractorii determină victimele să scoată bani din bancă şi să îi plaseze în bancomate pentru criptomonede. 
10:00
Lovitură puternică pentru Administrația Trump! Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că tarifele vamale aplicate anul trecut de liderul de la Casa Albă sunt ilegale. În replică, Donald Trump a anunțat o nouă taxă globală de 10%. Președintele american a spus că tot ce se întâmplă este o rușine și, fără să vină cu dovezi, i-a acuzat pe judecătorii Curții că au cedat în fața influențelor străine.
09:40
Ninsoarea abundentă și viscolul puternic pun la încercare traficul aerian din Capitală. Pe Aeroportul "Henri Coandă" și pe Aeroportul Băneasa, avioanele decolează și aterizează în condiții de iarnă severă, fără curse anulate până în acest moment, scrie News.ro. Autoritățile avertizează însă că pot apărea întârzieri din cauza vizibilității reduse și a operațiunilor de degivrare, în timp ce echipele de intervenție lucrează non-stop pentru menținerea pistelor în siguranță.
09:30
Deszăpezire cu tractoarele și un utilaj agricol pentru erbicidat. Se întâmplă la Aeroportul din Suceava, nu de ieri, nu de azi, ci de câțiva ani. Totul "a ieșit la iveală" după ce mai multe curse au avut întârzieri sau au fost chiar anulate din cauza pistei înghețate. Utilajul agricol folosit la deszăpezirea și dezghețarea pistei nu a mai făcut față temperaturilor scăzute și a vântului. Mai mult, din cele patru duze de împrăștiat soluție degivrantă, mai funcționa doar una.
Acum 8 ore
09:00
Din Timiş vine, în premieră, un proiect pilot de reformă administrativă. Nu cu forţa, nu prin Hotărâre de Guvern, ci pe principiul "cine vrea, primeşte". Consiliul Judeţean pune pe masă un stimulent financiar de până la 20 de milioane de lei pentru comunele care aleg să fuzioneze de bunăvoie. Practic, mai mult decat bugetul pe un an. Miza? Mai puţine cheltuieli administrative, mai multe investiţii în drumuri, reţele de apă şi canalizare, gaz sau şcoli. Dacă se dovedeşte un succes, proiectul poate fi extins la nivel naţional, iar bani suplimentari poate da şi Guvernul.
09:00
Răzbunare furibundă a unui individ în vârstă de 57 de ani din judeţul Mureş. Bărbatul locuia împreună cu mama lui, o femeie în vârstă de 72 de ani, iar scandalurile dintre cei doi erau la ordinea zilei. Ieri, orbit de furie, individul a pus mâna pe drujbă şi fără să clipească şi-a atacat mama.
08:40
Capitala a fost acoperită din nou de zăpadă, după o noapte de viscol, iar veştile de la meteorologi nu sunt tocmai bune pentru orele următoare.
08:20
Vremea rea din ultima perioadă ne face, pe mulţi dintre noi, să ne dorim tot mai mult să vină vara şi să ne bucurăm de vacanţă pe malul mării. Însă, natura ne îndeamnă să mai aşteptăm şi să o lăsăm să-şi urmeze cursul firesc. Pentru că pe litoralul românesc, de exemplu, ca să ajungem la apă trebuie să dăm proba de sărituri garduri. În Mamaia, în special, s-au format cratere şi dune de nisip înalte de zeci de centimetri. Şi asta pentru că relieful s-a schimbat complet, chiar şi pe plajele care până acum nu erau afectate de eroziune.
08:10
Ancuţa, fetiţa de doar şase ani care a ajuns în moarte cerebrală în Capitală, după o operaţie de apendicită la Constanța, a murit ieri. Atenţie, urmează detalii cu impact emoţional. Copila a fost transferată în Bucureşti în luna decembrie, însă medicii nu au mai putut să o salveze. Părinţii sunt devastaţi, şi încă aşteaptă un răspuns din partea ministrului Sănătăţii. Vă reamintim, că împreună cu micuţa Anca, în Capitală a fost transferat şi un băieţel de doi ani şi jumătate, care a murit acum o lună.
08:00
Nici bine nu a apucat să iasă soarele de după nori, că un nou cod galben de vreme rea pune stăpânire pe mare parte din România. În mai multe zone din țară a început să plouă, iar precipitațiile s-au transformat în câteva ore în ninsoare. Vântul a suflat cu rafale de până la 80 de kilometri pe oră, a smuls acoperişuri şi avariat maşini.
08:00
Actorul Eric Dane și-a înregistrat ultimele cuvinte sfâșietoare pentru fiicele sale adolescente, Billie și Georgia, înainte de moarte. Dane a pierdut lupta cu scleroza laterală amiotrofică, o boală neurodegenerativă care macină sistemul nervos, la doar 53 de ani. "Am încercat. M-am poticnit uneori, dar am încercat" - astfel începe mesajul înregistrat de actor, potrivit Page Six.
07:30
Crimă terifiantă într-o comună din judeţul Botoşani! Un bărbat de 41 de ani a fost omorât în bătaie de un cunoscut, în urma unui conflict spontan. Suspectul principal este un tânăr de 24 de ani, care şi-a lăsat amicul într-o baltă de sânge după ce l-a lovit cu un bidon de metal, şi a fugit de la faţa locului. Victima era tatăl a şase copii.
07:30
Dintotdeauna am fost învățați să credem că banii sunt cheia succesului și a împlinirii. Totuși, un studiu publicat recent arată că nivelul general al fericirii este influențat mai puțin de venituri și mai mult de sentimentul de control asupra propriei vieți. Cercetările evidențiază faptul că oamenii se simt mai fericiți atunci când au posibilitatea să ia singuri decizii și să își asume direcția în care merg. Fericirea nu depinde neapărat de rezultatul final, ci mai degrabă de procesul alegerii.
Acum 24 ore
22:00
Salvamontiştii din Poiana Brașov au înregistrat un nou record de intervenţii în acest sezon, după o zi cu 20 de solicitări într-un interval de 24 de ore.
22:00
Episodul 19 din data de 20 februarie 2026 al emisiunii Survivor România. Atmosfera este în continuare foarte tensionată în tabăra Faimoșilor! Cristian Boureanu nu s-a putut abține și i-a dat o replică destul de dură lui Aris Eram.
21:50
Un sat din Spania, aflat la aproximativ două ore de Madrid, oferă locuință gratuită și un loc de muncă stabil familiilor dispuse să se mute aici, într-o încercare de a combate depopularea. Este vorba despre Arenillas, o localitate din provincia Soria, cu doar aproximativ 40 de locuitori înregistrați, care a lansat recent o inițiativă ce a atras deja peste o sută de cereri.
21:40
O femeie a murit prinsă sub dărâmături, după ce un zid s-a prăbușit peste ea, într-o localitate din Timiș. Pompierii au intervenit de urgență la fața locului cu echipaje de descarcerare și ambulanță, însă victima nu a mai putut fi salvată.
21:40
Preşedintele american Donald Trump a vorbit, vineri, într-o conferinţă de presă, despre modul în care intenţionează să menţină în vigoare taxele vamale, în ciuda hotărârii Curţii Supreme. La exact un an de la învestirea lui Donald Trump, Curtea a stabilit că taxele impuse de preşedintele american în aprilie 2025 sunt ilegale.
21:30
O femeie a murit prinsă sub dărâmături, după ce un zid s-a prăbușit peste ea, într-o localitate din Timiș. Pompierii au intervenit de urgență la fața locului cu echipaje de descarcerare și ambulanță, însă victima nu a mai putut fi salvată.
21:00
Primăria Municipiului București anunță noi sancțiuni aplicate operatorilor de salubritate, după problemele apărute în urma ninsorilor. Doar astăzi, Direcția Generală de Poliție Locală a aplicat 41 de amenzi, în valoare totală de 205.000 de lei, pentru străzi, trotuare, stații STB și treceri de pietoni nedeszăpezite.
21:00
YORIJORI FOOD SRL anunţă retragerea de la comercializare a unor loturi dintr-un produs Topokki, aromă dulce-iute, după ce testele interne au revelat niveluri ridicate de bacterii bacillus cereus.
20:50
Zeci de familii din comuna Sălătrucel, județul Vâlcea, au rămas izolate după ce o alunecare de teren a afectat singurul drum de acces pe o porțiune de aproximativ 70 de metri, potrivit Agerpres. Autoritățile locale spun că fenomenul, reactivat de precipitațiile din ultimele săptămâni, s-a agravat, iar intervențiile întârzie din lipsa fondurilor.
20:40
Vremea se schimbă radical în următoarele ore, cu precipitații în aproape toată țara, polei în sud-est și ninsori consistente la munte și în regiunile sudice. Temperaturile scad accentuat, iar vântul va sufla cu rafale de până la 70 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea, în timp ce în unele zone se va depune un strat nou de zăpadă de până la 20 de centimetri.
20:20
SUA s-ar putea confrunta cu obligația de a rambursa peste 175 de miliarde de dolari importatorilor, după decizia de vineri a Curții Supreme. Curtea a stabilit cu un vot 6-3 că tarifele impuse unilateral de președintele Donald Trump sunt ilegale, potrivit unei estimări realizate de Penn-Wharton Budget Model la solicitarea agenției Reuters, scrie News.ro.
20:10
Cei peste 200 de bizoni, căprioare şi cerbi morţi la ferma din Cluj au fost lăsaţi să moară de foame, deşi administratorul a încasat de la stat subvenţii de 10 milioane de lei. Organizaţiile pentru salvarea animalelor acuză autorităţile că nu au intervenit la timp şi cer soluţii rapide pentru animalele care au supravieţuit şi sunt în stare gravă.
20:10
Eric Dane, celebrul actor care i-a dat viață seducătorului Doctor McSteamy din "Anatomia lui Grey", s-a stins din viață la doar 53 de ani. Starul fusese diagnosticat cu o formă gravă de scleroză, în urmă cu mai puțin de un an, după ce, în timpul unei sesiuni de înot, i-a paralizat brațul. Atunci l-a salvat fiica lui. Acum, nici medicii nu au mai reușit. Moartea sa lasă un gol imens în inimile a milioane de fani din toată lumea.
20:10
Donald Trump cere desecretizarea Dosarelor X după ce Barack Obama a spus că extratereştrii există. Deşi liderul de la Casa Albă nu crede în OZN-uri, îl acuză pe fostul preşedinte că a divulgat informaţii clasificate când a vorbit despre forme de viaţă din alte galaxii.
20:00
Ne pregătim de încă un episod de viscol şi ninsori. Din această după-amiază, vremea s-a răcit considerabil, iar la noapte, ploile se vor transforma în ninsori.
20:00
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a reacţionat, vineri, după ce o unitate sanitară privată a publicat un videoclip în care un medic angajat şi la stat se pregătea pentru a doua intervenţie chirurgicală, într-o zi de joi, la ora 12.00, el anunţând că a trimis Corpul de Control al ministrului Sănătăţii la spitalul public, pentru o anchetă amplă privind respectarea programului de lucru.
19:50
Controverse artistice la Iaşi! O expoziţie în aer liber cu lucrările celor mai buni sculptori români contemporani încântă şi contrariază în acelaşi timp. Eminescu tatuat, timpul care înrobeşte şi singurătatea sunt statuile care îi fac pe trecători să se oprească din drum şi să privească operele admirativ sau critic.
19:50
Preşedintele Nicuşor Dan a mers la Consiliul Păcii de la Washington pentru a consolida relaţia cu Statele Unite ale Americii. Este explicaţia dată de şeful Statului după întâlnirea cu Donald Trump si cu alţi oficiali de rang înalt de la Casa Albă. Pentru Observator Nicuşor Dan a anunţat că România  îsi poate pune la dispozitie bazele militare, dacă Statele Unite vor decide să atace Iranul.
19:40
De teama majorării RCA după ce fac accident, tot mai mulţi şoferi încalcă legea. Nu fac constatare amiabilă sau nu mai trec pe la Poliţie să declare tamponarea. Preferă să îi dea pe loc păgubitului bani să îşi repare maşina, doar că pot da avea probleme mari. Amenzi, suspendarea permisului şi pierderea sumei oferite.
19:40
Scene violente cu personaje controversate în centrul Bucureştiului! Un influencer american a fost reţinut de poliţişti după ce l-a bătut pe fratele tânărului care a murit în casa dealerului de droguri al lui Vlad Pascu. Dus cu maşina acasă de poliţie după audieri, victima a profitat de ocazie să facă o postare pe Instagram.
19:40
"Dincolo chiar e mai ieftin". La noi, un coș cu 10 produse de bază este mai scump decât în Italia și Spania, deși un român câștigă, în medie, cu aproximativ 50% mai puțin. Cât plătim în plus, vedeți într-un experiment Observator.
19:40
Întâlnire cu scântei între Fisc și firmele de curierat care trebuie să colecteze Taxa Temu! Autorităţile spun că sunt prea puţini bani adunaţi din taxa pentru coletele din afara Uniunii Europene şi ameninţă că va începe controale la aceste companii de săptămâna viitoare.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.