Rosatom propune Serbiei construcţia unei centrale nucleare bazate pe tehnologie rusească

Bursa, 23 februarie 2026 15:20

Moscova este dispusă să pună la dispoziţia Serbiei un proiect de centrală nucleară bazat pe tehnologie rusească, în cadrul unui posibil consorţiu internaţional, a declarat luni directorul general al Rosatom, Alexei Likhachev.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum o oră
17:10
Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a analizat, în şedinţa de astăzi, stadiul reformelor şi investiţiilor asumate de ţara noastră prin cererile de plată transmise Comisiei Europene.
17:00
O decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite referitoare la taxele vamale impuse de preşedintele Donald Trump ar putea pune în discuţie acordul comercial dintre UE şi Statele Unite, încheiat în vara anului 2025.
16:50
Preţul Bitcoin continuă să evolueze într-un interval restrâns, cuprins între 66.000 şi 71.000 de dolari, semn că piaţa traversează o fază de consolidare şi are nevoie de un catalizator pentru a susţine o nouă creştere, precizează un comunicat de presă al companiei eToro.
Acum 2 ore
16:30
Christine Lagarde, preşedinta Băncii Centrale Europene, încasează aproximativ 140.000 de euro pe an pentru rolul său de membru în Comitetul executiv al Băncii Reglementelor Internaţionale (BIS).
16:10
Prezentarea planului Comisiei Europene destinat stimulării producţiei and #8222;Făcut în Europa and #8221; în industria auto şi în alte domenii industriale strategice a fost amânată pentru 4 martie, a anunţat luni cabinetul comisarului european Stephane Sejourne.
16:10
Preşedintele Donald Trump şi-a reluat luni criticile la adresa Curţii Supreme a Statelor Unite, după ce instanţa a respins săptămâna trecută programul său tarifar şi a indicat că intenţionează să utilizeze alte instrumente legale pentru aplicarea tarifelor şi licenţelor comerciale, fără a oferi detalii concrete
16:00
Wizz Air informează că va întrerupe temporar accesul la platformele sale de rezervări şi servicii digitale pentru clienţi, în perioada 25 februarie, ora 23:00 CET - 26 februarie, ora 08:00 CET, pentru implementarea unei actualizări programate a sistemelor. Aceasta are ca scop îmbunătăţirea fiabilităţii, stabilităţii şi experienţei generale a utilizatorilor
15:50
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a atras atenţia luni asupra fenomenului denumit and #8222;legea celui mai puternic and #8221;, pe care l-a caracterizat drept un atac la scară largă asupra drepturilor omului, inclusiv prin utilizarea tehnologiei şi a inteligenţei artificiale
15:50
Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a analizat, în şedinţa de astăzi, stadiul reformelor şi investiţiilor asumate de ţara noastră prin cererile de plată transmise Comisiei Europene.
Acum 4 ore
15:30
Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, a declarat luni că societatea consideră combinatul Azomureş ca pe un and #8222;activ în dificultate and #8221;, având în vedere pierderile înregistrate în ultimii ani şi contextul dificil al pieţei europene a îngrăşămintelor.
15:30
Forţele militare americane au demarat luni retragerea de la baza Qasrak, situată în provincia Hasakah, în nord-estul Siriei, urmând ca acestea să se retragă din ţară într-o lună.
15:30
Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), transmite că valoarea adăugată generată de sectorul agricol în Uniunea Europeană a reprezentat 1,2% din PIB în 2024, în creştere cu 0,1% faţă de nivelul din 2009.
15:20
Rob Jetten a depus luni jurământul, devenind cel mai tânăr prim-ministru al Ţărilor de Jos. Olandezul, în vârstă de 38 de ani, se va confrunta cu o luptă imediată pentru a promova agenda primului guvern minoritar al ţării din ultimele decenii
15:20
Moscova este dispusă să pună la dispoziţia Serbiei un proiect de centrală nucleară bazat pe tehnologie rusească, în cadrul unui posibil consorţiu internaţional, a declarat luni directorul general al Rosatom, Alexei Likhachev.
15:00
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a transmis că începând cu 1 ianuarie 2026 vor fi aplicate noi măsuri privind declararea inactivităţii fiscale a contribuabililor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de raportare financiară, în conformitate cu modificările aduse Codul de procedură fiscală. Noile clarificări ANAF privind declararea inactivităţii fiscale, aplicabile de la 1 ianuarie 2026, pot produce efecte juridice şi operaţionale majore pentru societăţile care nu depun situaţiile financiare anuale în termenul de maximum 5 luni de la scadenţa legală
15:00
Forţele militare americane au demarat luni retragerea de la baza Qasrak, situată în provincia Hasakah, în nord-estul Siriei, urmând ca acestea să se retragă din ţară într-o lună.
14:40
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că Rusia condusă de Vladimir Putin a ajuns and #8222;la cel mai jos nivel al barbariei and #8221;, afirmaţia fiind făcută în ajunul împlinirii a patru ani de la declanşarea invaziei Ucrainei.
14:30
Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, a declarat luni că societatea consideră combinatul Azomureş ca pe un and #8222;distress asset and #8221;, având în vedere pierderile înregistrate în ultimii ani şi contextul dificil al pieţei europene a îngrăşămintelor.
14:10
Raiffeisen Bank România lansează programul and #8222;Start în Investiţii and #8221;, un modul digital interactiv disponibil direct în aplicaţia de mobile banking Smart Mobile.
14:10
Liderii coaliţiei de guvernare s-au întâlnit luni, la Palatul Victoria, într-o nouă rundă de negocieri axată pe bugetul de stat pentru anul în curs şi pe ultimele detalii privind adoptarea actelor normative dedicate reformei administraţiei publice şi măsurilor de relansare economică.
Acum 6 ore
13:30
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, ia parte luni, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Agriculturii şi Pescuitului, unde sunt dezbătute subiecte esenţiale pentru viitorul agriculturii europene.
13:10
Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Moldovei au adresat Parlamentului României un apel privind adoptarea proiectului de modificare şi completare a Legii nr. 752/2001 referitoare la organizarea şi funcţionarea Academiei Române
13:00
Coaliţia de guvernare se reuneşte, luni, de la ora 13.00, pentru a stabili calendarul adoptării ordonanţelor de urgenţă privind reforma administraţiei şi redresarea economică, dar şi al bugetului pe 2026, premierul dorind ca pachetele de reformă să fie aprobate în Executiv joi şi apoi să înceapă discuţia pentru buget, potrivit news.ro.
12:40
Investitorul internaţional, Hagag Development Europe, anunţă consolidarea operaţiunilor în domeniul energiei şi a structurii locale de management, precum şi numirea oficială a lui Răzvan Pârvulescu în funcţia de Director de Dezvoltare al Diviziei Gaze Naturale din cadrul Hagag Energy
12:30
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, nu va participa luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple formulate de Opoziţie împotriva sa, din cauza unei agende externe încărcate, potrivit documentului transmis conducerii Senatului.
12:00
IMM-urile din România pot accesa finanţări de până la 120.000 euro per proiect prin noul apel lansat în cadrul Euroclusterului CR.EU.IN. HERITAGE, dedicat inovării în domeniul patrimoniului cultural. Fiecare IMM implicat în proiecte colaborative poate beneficia de până la 60.000 euro finanţare nerambursabilă, în parteneriat cu alte companii europene. Apelul vizează susţinerea iniţiativelor care aduc soluţii digitale, sustenabile şi inovatoare pentru patrimoniul cultural
Acum 8 ore
11:40
Compania Norofert, listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a semnat un acord pentru achiziţionarea unui pachet de 60% din părţile sociale ale Expert Agribusiness SRL, producător român de seminţe cu genetică autohtonă, cu sediul în Fundulea, judeţul Călăraşi. Valoarea tranzacţiei este de 100.000 euro, sumă ce urmează a fi achitată integral până în decembrie 2026
11:40
NASA a decis să coboare racheta misiunii Artemis 2 de pe rampa de lansare din cauza unei probleme tehnice, fereastra de lansare din luna martie fiind practic închisă, transmite luni Space.com.
11:30
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat, luni, o acţiune amplă de control la nivel naţional, care vizează 62 de societăţi ce activează în domeniul serviciilor de protecţie şi pază, identificate cu risc fiscal semnificativ de sustragere de la plata taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, informează ANAF.
11:30
BT Property, fond imobiliar de investiţii alternative destinat investitorilor profesionali, administrat de INNO Investments SAI SA, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, a achiziţionat Record Park de la AYA Properties Fund (Belgia)
11:30
Firmele germane din domeniul ingineriei mecanice au înregistrat o scădere a exporturilor în 2025, afectate de taxele vamale aplicate de Statele Unite şi de cererea redusă din China, potrivit datelor publicate de asociaţia industrială VDMA şi preluate de DPA.
11:20
Curtea Supremă a Statelor Unite urmează să examineze luni două cazuri care decurg din istoria tensionată a relaţiilor americano-cubaneze şi care pun în discuţie aplicarea unei legi din 1996 care permite cetăţenilor americani să ceară compensaţii pentru proprietăţile confiscate de guvernul cubanez după Revoluţia din 1959
11:20
Echipa spaniolă Villarreal a întrecut duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Valencia, în etapa a 25-a din La Liga
11:20
Institutul American de Geofizică (USGS) a anunţat că un cutremur cu magnitudinea de 7,1 a lovit duminică o parte din Malaysia
11:20
Autoritatea pentru protecţia datelor din Turcia a lansat o investigaţie asupra a şase mari platforme de socializare, pentru a evalua modul în care acestea gestionează datele personale ale copiilor
11:20
Dosarele Epstein au scos la lumină and #8222;gunoiul josnic and #8221; care a inventat mituri despre Rusia timp de mulţi ani pentru a distrage atenţia de la propriile crime, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova
11:10
Directorul executiv al Google, Sundar Pichai, a pledat pentru accelerarea dezvoltării inteligenţei artificiale şi pentru menţinerea investiţiilor în acest domeniu, în contextul apelurilor tot mai frecvente la reglementări mai stricte.
11:10
Echipa engleză Tottenham Hotspur, pentru care Radu Draguşin a fost integralist, a cedat duminică seara, pe teren propriu, scor 1-4, în faţa londonezilor de la Arsenal, în etapa a 27-a din Premier League
11:10
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a încheiat la egalitate duminică seara, în deplasare, scor 1-1, în etapa a 22-a a campionatului grec
11:10
Echipa italiană Parma a învins duminică, în deplasare, scor 1-0, formaţia AC Milan, în etapa a 26-a din Serie A
11:10
Echipa spaniolă Celta Vigo, cu portarul român Ionuţ Radu titular, a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Mallorca, în etapa a 25-a din La Liga
11:10
Universitatea Craiova, liderul din Superligă, a învins duminică seara, în deplasare, scor 3-0, echipa Unirea Slobozia, în etapa a 28-a a campionatului
11:10
Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, a declarat că suntem pe ultima sută de metri cu aderarea la OCDE şi undeva în vară speră că vom avea şi decizia politică de aderare
11:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete pledează pentru mobilitatea medicilor, arătând că acest lucru este susţinut şi de legislaţia europeană care reglementează profesia de medic
11:10
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică, despre o posibilă dezgheţare a pensiilor, că este prematur să discutăm despre o astfel de măsură, în acest moment, el adăugând că trebuie să schimbăm modul în care am făcut în trecut, creşteri de salarii şi creşteri de pensii, fără să avem sursele
11:10
Echipa greacă AEK Atena a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Levadiakos, în etapa a 22-a din campionatul grec
11:10
Echipa italiană AS Roma a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Cremonese, în etapa a 26-a din Serie A
11:00
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit luni comitatul Yuli, situat în regiunea autonomă Xinjiang din nord-vestul Chinei, a informat Centrul chinez pentru monitorizarea seismelor, fără a fi raportate victime sau pagube materiale imediate, potrivit agenţiilor EFE şi Xinhua.
11:00
Jucătoarea de tenis Elizabeta Samara a obţinut prima victorie pe tabloul principal de simplu feminin de la Singapore Smash 2026. Ea s-a calificat în 16-imile competiţiei.
11:00
Startup-urile din România au atras investiţii totale de 103 milioane euro în 2025, rezultate în urma a 40 de tranzacţii, potrivit and #8222;Venture in Eastern Europe 2025 Report and #8221;, lansat de How to Web, singurul studiu anual dedicat analizei investiţiilor de venture capital din Europa de Est. Volumul total al investiţiilor este cu aproximativ 20% mai mic faţă de 2024, arătând o perioadă de recalibrare a ritmului investiţional în ecosistemul local
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.