Elizabeta Samara, prima victorie pe tabloul principal de simplu feminin de la Singapore Smash 2026
Bursa,
23 februarie 2026 11:00
Jucătoarea de tenis Elizabeta Samara a obţinut prima victorie pe tabloul principal de simplu feminin de la Singapore Smash 2026. Ea s-a calificat în 16-imile competiţiei.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 30 minute
12:40
Investitorul internaţional, Hagag Development Europe, anunţă consolidarea operaţiunilor în domeniul energiei şi a structurii locale de management, precum şi numirea oficială a lui Răzvan Pârvulescu în funcţia de Director de Dezvoltare al Diviziei Gaze Naturale din cadrul Hagag Energy
12:30
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, nu va participa luni, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple formulate de Opoziţie împotriva sa, din cauza unei agende externe încărcate, potrivit documentului transmis conducerii Senatului.
Acum o oră
12:00
IMM-urile din România pot accesa până la 120.000 euro pentru proiecte inovatoare în patrimoniul cultural # Bursa
IMM-urile din România pot accesa finanţări de până la 120.000 euro per proiect prin noul apel lansat în cadrul Euroclusterului CR.EU.IN. HERITAGE, dedicat inovării în domeniul patrimoniului cultural. Fiecare IMM implicat în proiecte colaborative poate beneficia de până la 60.000 euro finanţare nerambursabilă, în parteneriat cu alte companii europene. Apelul vizează susţinerea iniţiativelor care aduc soluţii digitale, sustenabile şi inovatoare pentru patrimoniul cultural
Acum 2 ore
11:40
Compania Norofert, listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a semnat un acord pentru achiziţionarea unui pachet de 60% din părţile sociale ale Expert Agribusiness SRL, producător român de seminţe cu genetică autohtonă, cu sediul în Fundulea, judeţul Călăraşi. Valoarea tranzacţiei este de 100.000 euro, sumă ce urmează a fi achitată integral până în decembrie 2026
11:40
NASA a decis să coboare racheta misiunii Artemis 2 de pe rampa de lansare din cauza unei probleme tehnice, fereastra de lansare din luna martie fiind practic închisă, transmite luni Space.com.
11:30
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat, luni, o acţiune amplă de control la nivel naţional, care vizează 62 de societăţi ce activează în domeniul serviciilor de protecţie şi pază, identificate cu risc fiscal semnificativ de sustragere de la plata taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, informează ANAF.
11:30
BT Property, fond imobiliar de investiţii alternative destinat investitorilor profesionali, administrat de INNO Investments SAI SA, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, a achiziţionat Record Park de la AYA Properties Fund (Belgia)
11:30
Firmele germane din domeniul ingineriei mecanice au înregistrat o scădere a exporturilor în 2025, afectate de taxele vamale aplicate de Statele Unite şi de cererea redusă din China, potrivit datelor publicate de asociaţia industrială VDMA şi preluate de DPA.
11:20
Curtea Supremă a Statelor Unite urmează să examineze luni două cazuri care decurg din istoria tensionată a relaţiilor americano-cubaneze şi care pun în discuţie aplicarea unei legi din 1996 care permite cetăţenilor americani să ceară compensaţii pentru proprietăţile confiscate de guvernul cubanez după Revoluţia din 1959
11:20
Echipa spaniolă Villarreal a întrecut duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Valencia, în etapa a 25-a din La Liga
11:20
Institutul American de Geofizică (USGS) a anunţat că un cutremur cu magnitudinea de 7,1 a lovit duminică o parte din Malaysia
11:20
Autoritatea pentru protecţia datelor din Turcia a lansat o investigaţie asupra a şase mari platforme de socializare, pentru a evalua modul în care acestea gestionează datele personale ale copiilor
11:20
Maria Zaharova: and #8221;Dosarele Epstein i-au demascat pe cei care au inventat mituri despre Rusia and #8221; # Bursa
Dosarele Epstein au scos la lumină and #8222;gunoiul josnic and #8221; care a inventat mituri despre Rusia timp de mulţi ani pentru a distrage atenţia de la propriile crime, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova
11:10
Directorul executiv al Google susţine and #8222;hiperprogresul and #8221; AI şi cere guvernelor să inoveze # Bursa
Directorul executiv al Google, Sundar Pichai, a pledat pentru accelerarea dezvoltării inteligenţei artificiale şi pentru menţinerea investiţiilor în acest domeniu, în contextul apelurilor tot mai frecvente la reglementări mai stricte.
11:10
Echipa engleză Tottenham Hotspur, pentru care Radu Draguşin a fost integralist, a cedat duminică seara, pe teren propriu, scor 1-4, în faţa londonezilor de la Arsenal, în etapa a 27-a din Premier League
11:10
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a încheiat la egalitate duminică seara, în deplasare, scor 1-1, în etapa a 22-a a campionatului grec
11:10
Echipa italiană Parma a învins duminică, în deplasare, scor 1-0, formaţia AC Milan, în etapa a 26-a din Serie A
11:10
Echipa spaniolă Celta Vigo, cu portarul român Ionuţ Radu titular, a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Mallorca, în etapa a 25-a din La Liga
11:10
Universitatea Craiova, liderul din Superligă, a învins duminică seara, în deplasare, scor 3-0, echipa Unirea Slobozia, în etapa a 28-a a campionatului
11:10
Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, a declarat că suntem pe ultima sută de metri cu aderarea la OCDE şi undeva în vară speră că vom avea şi decizia politică de aderare
11:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete pledează pentru mobilitatea medicilor, arătând că acest lucru este susţinut şi de legislaţia europeană care reglementează profesia de medic
11:10
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică, despre o posibilă dezgheţare a pensiilor, că este prematur să discutăm despre o astfel de măsură, în acest moment, el adăugând că trebuie să schimbăm modul în care am făcut în trecut, creşteri de salarii şi creşteri de pensii, fără să avem sursele
11:10
Echipa greacă AEK Atena a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Levadiakos, în etapa a 22-a din campionatul grec
11:10
Echipa italiană AS Roma a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Cremonese, în etapa a 26-a din Serie A
11:00
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit luni comitatul Yuli, situat în regiunea autonomă Xinjiang din nord-vestul Chinei, a informat Centrul chinez pentru monitorizarea seismelor, fără a fi raportate victime sau pagube materiale imediate, potrivit agenţiilor EFE şi Xinhua.
11:00
Elizabeta Samara, prima victorie pe tabloul principal de simplu feminin de la Singapore Smash 2026 # Bursa
Jucătoarea de tenis Elizabeta Samara a obţinut prima victorie pe tabloul principal de simplu feminin de la Singapore Smash 2026. Ea s-a calificat în 16-imile competiţiei.
11:00
Startup-urile din România au atras investiţii totale de 103 milioane euro în 2025, rezultate în urma a 40 de tranzacţii, potrivit and #8222;Venture in Eastern Europe 2025 Report and #8221;, lansat de How to Web, singurul studiu anual dedicat analizei investiţiilor de venture capital din Europa de Est. Volumul total al investiţiilor este cu aproximativ 20% mai mic faţă de 2024, arătând o perioadă de recalibrare a ritmului investiţional în ecosistemul local
11:00
Titular pentru prima dată din decembrie, Neymar nu a putut împiedica eliminarea echipei Santos duminică seara în sferturile de finală ale Campionatului din Sao Paulo. Santos a pierdut, scor 1-2, în faţa formaţiei Novorizontino.
Acum 4 ore
10:50
Jaqueline Cristian a urcat şase locuri în clasamentul WTA dat publicităţii luni şi este pe poziţia 33, fiind jucătoarea din România cel mai bine clasată.
10:40
XTB, companie de investiţii pe bursele internaţionale, anunţă că în 2025 investitorii români au tranzacţionat prin platforma proprie mai mult şi mai diversificat, tranzacţiile cu instrumente bazate pe mărfuri urcând cu 201% faţă de cele din 2024, în timp ce acţiunile cu deţinere au crescut cu 130%.
10:30
Renault Group, Volvo Group şi CMA CGM Group au semnat un acord prin care Renault Group va prelua integral capitalul Flexis SAS, societatea mixtă fondată de cele trei companii în 2024 pentru dezvoltarea unei noi generaţii de furgonete electrice
10:20
Xi Jinping este gata să colaboreze cu Kim Jong Un pentru un and #8222;nou capitol and #8221; # Bursa
Preşedintele chinez Xi Jinping s-a declarat luni dispus să colaboreze cu liderul nord-coreean Kim Jong Un pentru a deschide un and #8222;nou capitol and #8221; în relaţiile bilaterale, într-un mesaj de felicitare adresat liderului de la Phenian după realegerea sa la conducerea partidului unic de guvernământ, relatează AFP.
10:00
Digi Communications N.V. raportează venituri consolidate preliminare de 2,22 miliarde euro în 2025 # Bursa
Digi Communications N.V. a raportat venituri consolidate preliminare de 2,221 miliarde euro pentru anul 2025, în creştere cu 15% faţă de 2024
09:50
Coreea de Sud şi Brazilia convin să-şi extindă cooperarea în domeniul minereurilor critice şi comerţului # Bursa
Preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung a purtat convorbiri luni la Seul cu preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, convenind să extindă cooperarea celor două ţări în sectoare cum sunt comerţul, minereurile-cheie, tehnologia şi cultura, a consemnat Reuters.
09:40
FTSE Russell anunţă rezultatele indicative ale revizuirii semestriale pentru luna martie 2026 # Bursa
Furnizorul global de indici, FTSE Russell, a publicat vineri, 20 februarie 2026, rezultatele indicative ale revizuirii semestriale, care vor intra în vigoare începând cu 23 martie 2026. Rezultatele pot suferi modificări până la 6 martie 2026
09:30
Lagarde (BCE): Taxele vamale anunţate de preşedintele Trump riscă să perturbe echilibrul cu UE # Bursa
Cele mai recente taxe vamale anunţate de preşedintele Donald Trump riscă să perturbe and #8222;echilibrul and #8221; negociat anterior între Uniunea Europeană şi Statele Unite şi ar putea provoca noi turbulenţe economiei, a avertizat Christine Lagarde, şeful Banca Centrală Europeană, transmite Bloomberg.
09:30
Miniştrii de externe din UE încearcă să adopte al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei # Bursa
Miniştrii de externe ai ţărilor membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE), cu războiul de agresiune lansat de Rusia împotriva Ucrainei în 2022 şi situaţia din Orientul Mijlociu drept principale puncte ale agendei, potrivit Agerpres.
09:20
DN AGRAR Group, una dintre principalele companii agroalimentare integrate din România şi cel mai mare producător de lapte de vacă din Europa, a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri preliminară de 213 milioane lei. Cifra de afaceri este în creştere cu 21% faţă de 2024, şi un profit net de 52 milioane lei, în urcare cu 65%. Marja profitului net s-a situat la 25%
Acum 6 ore
08:30
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, este invitată luni, de la ora 16:00, la Ora Guvernului, în plenul Camerei Deputaţilor, de către PSD. Dezbaterea are ca temă and #8222;Responsabilitatea ministrului pentru blocarea investiţiilor strategice ale statului - cazul Acumulării Mihăileni de pe râul Crişul Alb, judeţul Hunedoara and #8221;
08:10
Nazare: 5 miliarde de euro pentru susţinerea mediului de afaceri prin Programul de relansare economică # Bursa
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat duminică, despre Programul de relansare economică, că este gândit până în anul 2032 şi include o serie de scheme de susţinere a antreprenorilor, el arătând că totalizează aproximativ 5 miliarde de euro
08:10
Analiză AEI: Preţul motorinei a sărit de pragul de 8,2 lei, pe fondul scumpirii Brent şi al crizei regionale # Bursa
În studiul publicat recent de Asociaţia Energia Inteligentă - and #8222;Crizele regionale pot scumpi serios carburanţii în România.
07:50
Preşedintele iranian anunţă and #8222;semnale încurajatoare and #8221; după discuţiile cu SUA # Bursa
Preşedintele iranian, Masoud Pezeshkian, a afirmat, duminică, că recentele negocieri cu Statele Unite and #8222;au produs semnale încurajatoare and #8221;
07:40
SUA avertizează cetăţenii din Mexic să rămână la adăpost după moartea lui and #8222;El Mencho and #8221; # Bursa
Un val de violenţe a fost declanşat în mai multe regiuni ale Mexicului, după moartea lui Nemesio Oseguera, cunoscut sub numele de and #8222;El Mencho and #8221;, şeful puternicului cartel Jalisco New Generation (CJNV), în timpul unei operaţiuni militare
07:40
Moţiunea simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, pentru and #8222;modul defectuos, ideologizat şi necoordonat and #8221; în care a reprezentat interesele României în procesul decizional european privind Acordul UE - Mercosur va fi dezbătută şi votată, luni, în plenul Senatului, potrivit site-ului forului legislativ, potrivit site-ului Senatului.
07:40
Beijingul a afirmat luni că evaluează consecinţele deciziei Curţii Supreme a Statelor Unite de a anula o mare parte din taxele vamale impuse de preşedintele american Donald Trump şi a îndemnat Washingtonul să ridice măsurile comerciale and #8222;unilaterale and #8221;, notează AFP.
07:30
Preşedintele rus Vladimir Putin a stabilit duminică drept o and #8222;prioritate absolută and #8221; dezvoltarea forţelor nucleare ale Rusiei după expirarea ultimului tratat de dezarmare cu Statele Unite şi a promis să continue and #8222;întărirea and #8221; armatei ruse care luptă în Ucraina, transmite AFP.
07:20
Partidul Muncitorilor din Coreea de Nord, aflat la putere, l-a reales pe Kim Jong Un în funcţia de secretar general în cadrul congresului care a avut loc duminică, potrivit presei de stat, potrivit Reuters. Este o mişcare considerată a sublinia controlul său absolut asupra puterii şi încrederea sporită în stabilitatea internă, relatează Reuters.
07:10
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru BBC că Vladimir Putin a declanşat al treilea război mondial şi trebuie să fie oprit.
Acum 8 ore
06:40
Jocurile Olimpice din 2026 s-au încheiat, Italia a predat ştafeta Franţei. Preşedinta CIO, Kirsty Coventry, a spus: and #8222;Dragi prieteni, declar închise Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026. În conformitate cu tradiţia, invit tinerii din întreaga lume şi pe toţi cei prezenţi aici în această seară să se reunească peste patru ani în Alpii francezi, pentru a sărbători împreună cu noi cea de-a 26-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă. Ne vedem în 2030. and #8221;
06:40
Echipa naţională de rugby a României a pierdut duminică, în deplasare, scor 7-44, meciul cu echipa naţională a Portugaliei, din cadrul Campionatului European.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.