Bucurie duhovnicească în parohia buzoiană Berca

Ziarul Lumina, 9 martie 2026 12:20

Duminica a 2‑a din Postul Mare, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, a fost așteptată cu multă bucurie de credincioșii Parohiei Berca din județul Buzău, care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziarul Lumina

Acum 5 minute
14:50
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit, în Duminica a 2‑a din Postul Mare, 8 martie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Crăsani din Protopopiatul Slobozia, județul
Acum 15 minute
14:40
În ziua în care Biserica Ortodoxă i‑a cinstit pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, 9 martie, în fața Monumentului „Aripi” din Piața Presei Libere din București a avut loc un eveniment comemorativ
14:40
„Păcatul întunecă mintea și simțurile interioare, împiedicând omul să participe la lumina necreată. Iertarea, pocăința și mai ales rugăciunea sunt esențiale în efortul cunoașterii lui Dumnezeu”, a
Acum 4 ore
12:20
Duminica a 2‑a din Postul Mare, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, a fost așteptată cu multă bucurie de credincioșii Parohiei Berca din județul Buzău, care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de
12:20
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Iazurile, județul Tulcea, a primit duminică, 8 martie, vizita Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit Sfânta Liturghie și
12:10
Duminica a 2‑a din Postul Mare, 8 martie, a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii veniți la biserica voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu, unde Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre importanța vieții și a teologiei Sfântului Grigorie Palama. De asemenea, a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică în care a fost prezentată Vindecarea slăbănogului din Capernaum, subliniind credința și dragostea pe care au avut‑o prietenii celui aflat în suferință. Credincioşii au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, precum și la icoana Sfântului Ierarh Nicolae cu ferecătură argintată, păstrate în biserica mănăstirii. La final, toate femeile prezente au primit din partea ierarhului flori și toți credincioșii publicații ortodoxe și iconițe.
12:10
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit și a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 8 martie, la Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului” din cadrul Spitalului Județean,
11:30
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a împlinit sâmbătă, 7 martie, cinci ani de la primirea arhieriei. Momentul a avut loc în anul 2021, când
11:30
În a doua duminică din Postul Mare, închinată de Biserică Sfântului Grigorie Palama, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala
11:30
Un buchet de cinci decaloguri a fost pregătit pentru credincioșii eparhiei ocrotite de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou pentru cea de‑a opta zi a lunii martie, care anul acesta a coincis cu Duminica a 2-a din
11:00
În Duminica a 2‑a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama), 8 martie, la Catedrala Mitropoliană din Cluj‑Napoca a fost prăznuit și Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj.Înaltpreasfințitul
11:00
În a doua duminică a Postului Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Sibiu.
Acum 24 ore
20:40
Ni se spune că trăim într-o „lume dreaptă”. Ni se spune cu tonul acela de agent de asigurări care îți vinde un zâmbet și îți livrează frica în rate. Dreaptă ar fi lumea, ordine ar exista, reguli,
20:40
Deși s-a scris cu o anumită recurență despre mișcarea spirituală „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, am senzația că nu se vor epuiza temele și din perspectiva vremurilor pe care le traversăm,iar inte
20:40
Din tronul flăcărilor de foc mistuitor (Deuteronom 4, 24; Evrei 12, 29) al dumnezeirii sau al Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, ­conform revelației „Celui Vechi de zile”, de care s-a
20:40
Duminica a 3-a din post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape
20:40
Un nepot al Sfântului Petroniu Prodromitul mi-a împărtășit o mărturie prețioasă, păstrată în sipetul amintirilor din anii copilăriei și ai tinereții sale. În acea vreme l-a cunoscut îndeaproape, în
20:40
Accentul pus pe interiorizare în experiența înfrânării poate deforma înțelegerea asupra asceticii și misticii creștine. Într-un text recent publicat în cotidianul Ziarul Lumina (ediția din 20 februarie
20:30
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 402-403„La începutul secolului al XIX-lea se nevoia în Schitul Peștera Ialomicioarei un călugăr smerit
20:20
O nouă lege ce limitează ajutoarele sociale pentru ucrainenii aflaţi în Polonia a intrat în vigoare, transmite AFP. În virtutea noii legi, serviciile sociale sunt accesibile doar minorilor, persoanelor ce au loc de
20:20
Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia erau soldaţi creştini în armata romană. Făceau parte dintr-o legiune cantonată în partea de est a imperiului, în Armenia. Guvernatorul acestei provincii, Agricola, aflând
20:10
Franţa îşi va spori numărul focoaselor nucleare, intrând într-o nouă etapă a descurajării nucleare, a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, citat de AFP. Potrivit acestuia, Regatul Unit, Germania, Polonia,
20:10
UE analizează acordarea de ajutor financiar Ucrainei pentru repararea conductei Drujba, avariată în ianuarie de un atac rusesc, în condiţiile în care Ungaria şi Slovacia blochează sprijinul pentru Kiev şi
20:00
Comisia Europeană și-a prezentat săptămâna trecută propunerile privind reindustrializarea continentului, decarbonizarea și combaterea concurenţei chineze, grupate în strategia „Made in Europe”. Aşa-numitul
20:00
Uniunea Europeană a început să ajute mai multe state membre la evacuarea treptată a cetăţenilor lor blocaţi în Orientul Mijlociu din cauza războiului declanşat de atacurile americano-israeliene contra
19:50
Unul dintre cele mai des auzite și rostite cuvinte în zilele noastre este „stres”. Medicii vorbesc despre impactul negativ al stresului asupra stării noastre de sănătate, în timp ce angajatorii enumeră între
19:40
Când rostesc cuvântul „mamă”, am în mintea și în inima mea portretul măicuței mele pline de durere, de credință, de speranță și de dragoste, dar și icoana Maicii Domnului, în brațele căreia mă
19:20
În 2026 se împlinesc 80 de ani de la cea mai mare fraudă electorală din istoria României, care a marcat dramatic soarta țării noastre pentru aproape o jumătate de secol, dacă nu cumva și mai mult.Pe 6
19:20
Într-o epocă în care instituția familiei este pusă sub o presiune fără precedent, teologia ortodoxă ne reamintește un adevăr fundamental: familia nu este doar o convenție socială, ci o icoană vie a iubirii
19:10
În 21 martie se împlinesc o sută de ani de la trecerea la cele veșnice a preotu­lui Constantin Nazarie. Pentru gene­rația noastră pare un nume cvasi-uitat, iar pentru viitorime - o alcătuire onomastică fără
17:40
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, i-a binecuvântat pe profesorii și elevii de liceu de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca. 
17:40
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, studenții programului de master „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au desfășurat joi, 5 martie, o activitate filantropică la Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice Luxab din Capitală. Beneficiarele centrului rezidențial din Capitală au primit din partea studenților masteranzi mărțișoare, flori, fructe, cărți de rugăciune și iconițe cu chipul Maicii Domnului.
17:10
Biserica ortodoxă „Sfinții 40 de Mucenici” din Cisnădioara îi aduce împreună pe localnicii din toate categoriile sociale și de toate vârstele, dar și din toate zonele țării. Într-o localitate unde nu există școală sau grădiniță, comunitatea se regăsește în rugăciune și în comuniune în lăcașul de cult ridicat recent, ca rod al necesităților spirituale. Slujbele religioase de aici sunt pentru comunitate un prilej de înălțare sufletească, dar și un mijloc de a-și cunoaște mai bine vecinii și pe ceilalți nou-sosiți în această oază de linişte și frumusețe, la 12-15 kilometri de Sibiu.
16:50
Spiritualitatea ortodoxă tezaurizează, printre cele mai iradiante chipuri ale ascezei și ale profunzimii teologice, icoana isihastului Grigorie Palama (circa 1296–1359). Existența sa, asemeni unei candele nestinse
16:40
În Duminica a 2‑a din Postul Mare, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, î
16:30
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a poposit în Duminica a 2‑a din Sfântul și Marele Post, a Sfântului Grigorie Palama, 8 martie, în Parohia Mogoșoaia
15:00
În Duminica a 2‑a din Postul Mare, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, 8 martie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „
Ieri
21:50
Sfântul Preot Mucenic Liviu‑Galaction de la Cluj s‑a născut la 16 mai 1898 în localitatea Cristian. Părinţii săi erau învățători și întemeiaseră prima școală românească din această localitate.
15:20
 Isihasm (gr. Isihia - tăcere, linişte, concentrare interioară)Disciplină ascetică de origine monahală, născută în sec. 4-5, între călugării pustiului sketic, care se osteneau să
Mai mult de 2 zile în urmă
22:10
Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului; Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie, Episcopi de Herson. În anul 300, Episcopul Ermon al Ierusalimului
22:10
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 410‑411„În anul 1847 o holeră cumplită a bântuit Țara Moldovei, secerând pe cei lipsiți de
18:50
Sunt aproape douăsprezece veacuri de când Părinții Bisericii au rânduit, cu înțelepciune, luminați fiind de Duhul Sfânt, o zi de prăznuire a biruinței și mărturisirii. Și totuși, dincolo de această
15:00
Pictura în mozaic a Catedralei Naționale este în lucru. Magistrala operă a echipei de pictori bisericești coordonați de pictorul Daniel ­Codrescu, apreciată odată cu evenimentul sfințirii acesteia la
14:40
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Protopopiatul Iași I a organizat, în data de 5 martie 2026, o activitate social‑filantropică ce face parte din proiectul „Mamă, te
14:40
Joi, 5 martie, în contextul Zilei Internaţionale a Femeii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și Preasfințitul Părinte Episcop‑vicar Teofil Trotușanul le‑au binecuvântat şi felicitat pe
14:40
„Comunicarea ca instrument de motivare și de construire a unei culturi organizaționale sănătoase” și „Comunicarea - cheia promovării și consolidării valorilor organizației” au fost temele dezbătute în
14:20
În Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârşit joi, 5 martie, slujba hirotesiei întru duhovnic pentru patru preoţi din
14:20
Preoți din parohiile Adânca, Broșteni, Gura Șuții, Lucieni, Nucet și Speriețeni, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au desfășurat joi, 5 martie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului
14:10
În atenția tuturor membrilor AOTO, în conformitate cu prevederile Statutului AOTO (art. 17.4), în vigoare la data prezentei, și ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu
14:10
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, studenții programului de master „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” din cadrul Facultății de Teologie
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.