Sute de elevi din Sinaia primesc cadou de Paşte de la Primărie o excursie la Bucureşti

Antena3, 19 aprilie 2024 19:50

Peste 500 de elevi din Sinaia primesc cadou, în preajma sărbătorilor de Paşte, o excursie la Bucureşti.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Antena3

Acum 2 ore
00:10
Război în Ucraina, ziua 800. Preşedintele rus consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând - a declarat joi oficialul american cu rangul cel mai înalt din domeniul informaţiilor.
00:10
Mai este puțin până când românii vor primi, în plic, deciziile de recalculare. Însă până când aceste decizii vor ajunge, pensionarii stau cu sufletul la gură deoarece nu știu dacă vor primi, sau nu, bani în plus la pensie.
00:00
Un sport nou cucerește inimile românilor. Padelul, o combinație între tenis și squash, adună laolaltă practicanți de toate vârstele, iar prețul diferă în funcție de terenul pe care se joacă.
00:00
Mai multe victime au căzut pradă metodei de înșelătorie "pomana". Acestea și-au pierdut bunurile de valoare încercând să ofere o mână de ajutor.
Acum 4 ore
23:10
Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, susține că tinerii au fost întotdeauna o forţă a schimbării, chiar dacă uneori ei sunt blamaţi, fie pentru neparticipare civică şi electorală, fie pentru că au votat altfel decât ar fi vrut o parte din societate, fie pentru că au protestat.
23:10
Există miracole. Şi ne amintim de ele în Săptămâna Mare. Părintele Ionuț Butoiu a reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să poată să meargă din nou după ce a fost paralizat de la gât în jos, în urma unui accident.
22:50
Mai mulți elevi participanți la Olimpiada Națională de Istorie au ajuns la spitalul din Brașov, după ce au acuzat stare de rău, grețuri și vărsături. Elevii susțin că organizatorii ar fi încercat să mușamalizeze situația.
22:40
Selly va vorbi în cadrul NATO Youth Summit, organizat de NATO, la Miami, pentru tineri.
22:10
În limba română, există cuvinte care pot crea confuzie atunci când vine vorba de forma lor de plural. Un exemplu elocvent este pluralul substantivului "pască".
21:50
Avem noi informații despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Marelui actor internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, la secția de cardiologie, i-au fost făcute analize suplimentare.
Acum 6 ore
21:30
Polițiștii din București au intervenit de urgență după ce un bărbat a fost răpit din parcarea subterană a unui bloc din Sectorul 1.
21:00
De fiecare dată când organizezi un eveniment special sau pur și simplu vrei să te răsfeți cu ceva inedit, platourile reci sunt alegerea perfectă pentru a-ți impresiona invitații și pentru a-ți răsfăța papilele gustative.
21:00
Îți este greu să crezi că există o modalitate eficientă prin care îți poți încălzi sau, după caz, răci locuința, folosind cantități reduse de energie electrică?
20:50
Vrei să cumperi un generator electric dar nu ai nicio idee de unde să începi? Ai atât de multe opțiuni și producători disponibil, încât alegerea poate fi chiar și mai dificilă, este de înțeles.
20:50
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto, unde lucrau 200 de oameni.
20:50
Din anumite motive, probabil că ai folosit și tu mănuși de unică de folosință pentru o igienă sporită în desfășurarea diverselor treburi casnice. Acestea nu sunt concepute doar pentru sectoarele profesionale și industriale, deși în mod clar de acolo nu trebuie să lipsească sub nicio formă.
20:30
Veste bună pentru persoanele care suferă de diabet tip 2. Schema de tratament va fi înlocuită cu una mai convenabilă.
20:20
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoșoaia.
20:10
Sunt reguli noi pentru români la vânzarea unui teren agricol. Tranzacţia poate deveni nulă, dacă oamenii nu achită un impozit.
20:00
Marşul tăcerii şi durerii dedicat victimelor lui Vlad Pascu s-a terminat în urmă cu scurt timp. Părinţii şi apropiaţii lui Sebi şi ai Robertei au pornit din staţiunea Vama Veche şi au mers până în 2 Mai, chiar pe drumul unde tânărul care s-a urcat drogat la volan i-a ucis pe cei doi studenţi.
20:00
În Săptămâna Mare me amintim şi de părintele Ilie Cleopa, propus spre canonizare de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române. La înmormântarea sa au participat 10.000 de oameni. Alte câteva milioane îl poartă mereu în inimi.
19:40
Marile companii de dulciuri folosesc trucuri lipsite de etică pentru a atrage copiii, arată un studiu realizat de compania bucătarului britanic Jamie Oliver.
Acum 8 ore
19:30
Se fac pregătiri intense pentru masa de Paşte, iar pieţele şi magazinele sunt pline încă de la primele ore ale dimineţii. Totuşi, cantitatea de alimente cumpărate diferă faţă de anii trecuți.
19:20
O linie telefonică gratuită şi confidenţială la care pot cere ajutor consumatorii de droguri a fost lansată de Agenţia Națională Antidrog, în parteneriat cu asociația Happy Minds. Cei care au nevoie vor primi consiliere psihologică.
19:10
Au apărut primele imagini din serialul despre celebrul pilot de Formula 1, Ayrton Senna, care va avea premiera pe platforma de streaming în a doua jumătate a acestui an.
19:00
"Presiune politică! Un scandal internaţional! O ruşine!". Asta spune, în exclusivitate pentru Antena3 CNN, cel care l-a dus pe Prințul Paul în Malta. Francezul acuză acţiuni grave de corupţie care ar sta la baza arestării autointitulatului prinţ. Membru al unei organizaţii care nu are nimic de-a face cu Ordinul Cavalerilor de Malta, francezul spune că toţi cei care au orchestrat încarcerarea românului fugar "vor plăti".
19:00
Daniel Horodniceanu, fostul șef al DIICOT, a câștigat procesul împotriva poliției din Vrancea, pe care l-a deschis după ce a fost prins conducând cu o viteză foarte mare.
18:40
Analistul Radu Tudor face o analiză a acţiunilor preşedintelui Franţei din ultima perioadă, exprimându-şi nedumerirea cu privire la atitudinea bipolară a acestuia faţă de războiul din Ucraina.
18:10
În prima zi de Paște, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor pe care i-au pierdut.
18:00
Dragoș Luscan, preparatorul fizic al lui David Popovici a oferit detalii despre băutura pe care o sportivul adoră să o consume. Acum, înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris se pune foarte mare preț pe alimentele consumate de campion.
18:00
Paul Lambrino a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Potrivit surselor judiciare, cererea va fi judecată mâine, în condițiile în care autoritățile române au trimis și mandatul de arestare european tradus, plus alte documente relevante pentru extrădare.
17:50
De Ziua Națională a Tineretului, Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei, le urează „La mulți ani” tuturor tinerilor care muncesc din greu, în țară sau în străinătate.
Acum 12 ore
17:30
Farmacista șefă a spitalului din Marghita, județul Bihor, a încasat peste 377.000 de lei, ilegal, din servicii medicale fictive. Din sumele pe care le-a obținut, femeia și-a cumpărat haine, bijuterii și un autoturism.
17:20
Se derulează imagini de coșmar în Slănic Prahova. Craterul format este tot mai mare, plin cu apă, și se extinde constant. Un stâlp de electricitate a fost pur și simplu înghițit, ca și cum ar fi fost tras într-o gaură neagră.
17:10
Antena 3 CNN prezintă, în premieră națională, imagini cu traficanții de migranți care au înjunghiat doi polițiști de frontieră pe Autostrada 1.
16:50
Noi evacuări în orașul care se surpă. Prefectul din Prahova cere și mai multor oameni să plece din case chiar înaintea Paștelui, după ce craterul din oraș s-a mărit din nou. De asemenea, ultimele informații arată că Raed Arafat va trimite o nouă echipă pentru situații de urgență la Slănic pentru alte verificări. 
16:10
Președintele francez Emmanuel Macron a insistat că Rusia trebuie împiedicată să câștige războiul din Ucraina.
16:10
Românii se bucură, anul acesta, de o minivacanță de Paște, binemeritată, de șase zile. Perioada liberă este mai lungă decât era în mod normal, ținând cont de faptul că Guvernul a decis să facă punte între Ziua Muncii și Paște.
15:50
Doi tineri de 16 și 19 ani au murit, după ce au intrat cu un BMW într-un copac. Cumplitul accident s-a produs în comuna Căldăraru din judeţul Argeş.
15:40
Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert în care cer oamenilor să evacueze zona din Slănic Prahova, unde s-a surpat o stradă, iar clădirile riscă să se prăbușească.
15:40
Diferența între femei și bărbați în ceea ce privește banii este semnificativă din prisma multor aspecte.
15:10
O operațiune de evacuare a protestatarilor pro-palestinieni a fost lansată de forțele de poliție la UCLA, University of California, Los Angeles.
15:10
Horoscop 3 mai 2024. Astăzi, Fecioarele sunt sfătuite să pună bani deoparte, iar Peștii au nevoie de o pauză în relație, lucru care le va permite să-și reevalueze sentimentele pentru persoana iubită.
14:20
Peste 150.000 de români ar putea avea pensiile dublate, după ce un proiect de lege depus deja la Senat propune modificarea legii pensiilor, abia intrată în vigoare.
14:20
Un șofer care lucra pentru o companie de ridesharing a fost prins cu droguri asupra sa.
14:00
Curs valutar BNR, 2 mai 2024. Moneda naţională scade, joi, atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american, arată cursul BNR.
14:00
Ca urmare a succesului masiv înregistrat în rândul publicului, expoziția „Universul lui Salvador Dalí”, ce prezintă o varietate impresionantă de obiecte de artă ale celebrului artist la ARCUB – Hanul Gabroveni, se prelungește până la 1 septembrie 2024.
13:50
Un elicopter SMURD a transportat organe pentru transplant din Sofia la Iași. Rinichii urmează să ajungă la doi români a căror șansă la o viață normală este transplantul.
13:40
Este Joia Mare și este ziua în care se vopsesc ouăle pentru Paște, după cum spune tradiţia. Atenție, însă, la vopseaua pe care o cumpărați, pentru că poate avea până la 11 E-uri foarte periculoase. 
13:40
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.