Ucrainenii au anunţat că o rachetă ar fi pătruns pe teritoriul României în această dimineaţă. Ce spune MApN

Ziarul Financiar, 25 decembrie 2024 10:45

MApN neagă informaţia lansată de ucraineni potrivit căreia o rachetă rusească a intrat spaţiul aerian al României. Ucrainenii susţin că incidentul a avut loc miercuri dimineaţă şi că racheta ar fi trecut timp de două minute prin apropierea localităţii Darabani. Poziţia MApN a fost prezentată prin intermediul unui comunicat de presă. „Cu privire la informaţiile din spaţiul public, referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, în această dimineaţă, spaţiul aerian naţional, facem următoar...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziarul Financiar

Acum 6 ore
21:45
► Comerţul alimentar, una dintre cele mai importante pieţe din economie, este dominat de câteva reţele mari, internaţionale, care operează 4.500 de hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount, proximitate modernă şi cash & carry ► Lor li se adaugă câteva sute de reţele locale ori regionale şi circa 50.000 de mici comercianţi independenţi ► În total, românii lasă în aceste magazine fizice, dar în online, 27-30 mld. euro anual. 1. Tranzacţia prin care proprietarul Mega Image preia Profi a...
Acum 8 ore
19:30
Investigaţia preliminară a stabilit că prăbuşirea zborului 8432 al Azerbaijan Airlines lângă Aktau, Kazahstan, a fost cauzată de o rachetă rusească sol-aer, care a explodat în apropierea aeronavei, provocând rănirea mortală a pasagerilor şi echipajului. O investigaţie preliminară a stabilit că o rachetă rusească sol-aer a provocat prăbuşirea zborului 8432 al Azerbaijan Airlines lângă Aktau, Kazahstan, în urma căreia au murit toţi cei 38 de pasageri, pe 20 decembrie, informează EuroNews. Potrivit...
19:15
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, potrivit datelor BNR. Pe parcursul anului 2024, rata NPL a oscilat între 2,39% şi 2,56%, cel mai ridicat nivel fiind în luna august, după ce în 2023 a oscilat între 2,3% şi 2,7%, conform statisticilor băncii centrale. Probleme pot apărea în viitor dacă u...
19:15
Armata israeliană a declarat că a lovit joi mai multe ţinte legate de mişcarea Houthi din Yemen, aliniată Iranului, inclusiv aeroportul internaţional Sana'a şi trei porturi de pe coasta de vest, potrivit Reuters. Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israel în ceea ce descriu ca fiind acte de...
Acum 12 ore
18:15
Piaţa hotelieră şi-a continuat trendul ascendent şi în acest an, când au fost deschide aproape 450 de camere de hotel sub un brand internaţional. Pe lângă deschiderile care au avut loc în acest an, au mai fost anunţate şi alte proiecte care urmează a fi deschise în anii următori. Efervescenţa din piaţa hotelieră se resimte de câţiva ani, timp în care noi hoteluri au fost adăugate în piaţa locală şi, mai mult, grupurile internaţionale care nu aveau prezenţă pe piaţa locală au intrat cu cel puţin...
17:15
Alina Măgureanu, absolventă a unei facultăţi de marketing din Franţa, a pornit în 2016 un atelier de croitorie împreună cu o prietenă, scopul iniţial al atelierului fiind acela de a-şi crea ele propriile haine. Totuşi, pe parcurs, planurile s-au schimbat, iar dintr-un atelier de croitorie pentru adulţi, s-a transformat într-un mic producător de haine pentru copii.
16:15
Odată cu avansul ofensivei militare israeliene din Fâşia Gaza şi în pofida ameninţărilor venite din partea Hezbollah, oficialii din Israel au promovat ideea creşterii producţiei de gaze a ţării. Acum, când aprovizionarea cu gaze a unora dintre statele europenene este incertă, se conturează ideea ca Israelul să devină exportator de combustibil către Europa. Preţurile gazelor destinate pieţelor europene sunt în creştere în condiţiile în care Europa îşi goleşte depozitele în cel mai rapid ritm de d...
14:15
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriţi o discuţie vineri, 27 decembrie 2024, ora 09.30 cu Cătălin Chivu şi Tiberiu Porojan, realizatori Feel the Markets Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Care sunt cele mai valoroase 100 de companii din economie? Iresponsabilitatea clasei politice ajunge la apogeu: cei plătiţi să conducă ţara refuză practic să îşi asume mandatul. Clasa de business, care duce...
14:00
Ziua de Crăciun a fost o zi cu vânt bun, lucru care s-ă văzut în producţia de energie la nivel european. Astfel, datele furnizate de WindEurope, cea mai mare organizaţie europeană destinată susţinerii industriei eoliene, arată că 19,6% din consumul de energie la nivel european a fost livrat de eoliene. În Suedia, 65% din producţia de energie a venit din centralele eoliene, în Danemarca, 59% din energie a fost eoliană, iar în România 49% din energia consumată ieri a fost produsă de turbinele din...
13:45
Toţi politicienii îşi încep discursurile reactualizate cu expresia “ am înţeles  mesajul ultimelor alegeri “ şi promit schimbarea. Sunt dispus să le  acord , pentru a nu ştiu câta oară , credit . Din păcate, primele măsuri anunţate sunt doar de faţadă şi nu se  întrevede nimic de substanţă. Ştiu, impactul economicului asupra clasei politice este minim şi mai ştiu  că la noi clasa politică nu are calificare şi nici expertiză asupra activităţii economice aşa că măsurile sunt luate “pe picior “ ,...
Acum 24 ore
13:00
În urma problemelor de sănătate ale fostei congresmene Kay Granger, Elon Musk a sugerat testarea cognitivă a oficialilor aleşi, scrie CNN. Fosta congresmenă din Texas şi fostă preşedintă a Comitetului pentru Credite al Camerei Reprezentanţilor, Kay Granger, a fost diagnosticată cu demenţă, conform unei declaraţii oferite de fiul său, Brandon Granger, publicaţiei Dallas Morning News. În prezent, aceasta locuieşte într-o unitate de îngrijire. Ca reacţie la această situaţie, Elon Musk a sugerat ca...
12:00
PIATRAONLINE este un business a cărui ambiţie este inspirată din denumirea pe care o poartă şi care s-a dezvoltat ca o construcţie solidă.
12:00
Patru noi hoteluri afiliate unui brand internaţional vor fi deschise în 2025 pe piaţa locală, printre acestea se numără şi Corinthia, fiind primul hotel de pe piaţa locală a lanţului hotelier internaţional. Printre hotelurile care vor mai fi deschise în 2025 se numără şi Handwritten Bucureşti, Mercure Bacău şi Indigo Satu Mare. Corinthia va fi deschis în primul trimestru din 2025. Hotelul va avea o capacitate de 30 de suite, dar şi un restaurant, o cafenea, un ballroom, un centru sta şi o sală d...
11:00
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri, a declarat prim-ministrul Finlandei, scrie The Guardian. Arto Pahkin, şeful operaţiunilor reţelei finlandeze de electricitate, a declarat pentru postul public de televiziune Yle că nu se poate exclude sabotajul. Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, a declarat că întreruperea nu a afectat aprovizionarea cu energie electrică a ţării. „Autorităţile rămân vigilente chiar şi în timpul Crăciunului şi investighează situ...
11:00
Găsirea unei maşini accesibile în SUA a devenit deja o provocare pentru mulţi americani. Planurile lui Donald Trump, preşedintele ales al SUA, de a majora tarifele de import ameninţă să agraveze şi mai mult problema, scrie The Wall Street Journal. Preşedintele ales Donald Trump a ameninţat că va da peste cap această strategie, promiţând în noiembrie să impună tarife de 25% Mexicului şi Canadei, o măsură care ar putea însemna anularea acordului de liber schimb pe care l-a negociat în primul său m...
10:00
În 2025 China va depăşi Occidentul la vânzările de maşini electrice. Toate prognozele indică o creştere fulminantă a vânzărilor de automobile „verzi” în raport cu cele tradiţionale, în timp ce piaţa din Europa şi SUA  încetineşte reflectând adoptarea lentă de către industria auto tradiţională a noii tehnologii, incertitudinea privind subvenţiile din partea statului şi creşterea protecţionismului împotriva importurilor din China, scrie FT. Potrivit prognozelor, în 2025 numărul automobilelor elect...
09:15
Peste 70% din producţia de energie din România este controlată de statul român prin intermediul companiilor sale strategice, arată datele anuale pentru 2023 publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia, toate companii deţinute majoritar de Ministerul Energiei, au acoperit  în 2023 peste 64% din producţia de energie la nivel naţional. Al patrulea producător de energie ca şi cotă de piaţă este OMV Pe...
Ieri
20:15
Cosmin Moldovan, fondator şi director general al Moldovan Carmangerie, o afacere integrată din jud. Cluj, spune că în prezent grupul are două unităţi de producţie a produselor semipreparate, iar având în vedere trendul crescător al acestui segment, antreprenorul va investi într-o nouă unitate de producţie care va fi axată doar pe acest tip de produse. ”Am depus un proiect pe măsura DR 22, proiectul nostru este eligibil, doar că s-au terminat fondurile şi acum am înţeles că se suplimentează fondu...
19:30
Guvernul japonez pregăteşte un buget record de 115,5 trilioane de yeni pentru anul fiscal viitor, cu o reducere semnificativă a emisiunii de obligaţiuni noi, prima în 17 ani, scrie Reuters. Japonia va adopta un buget record de 115,5 trilioane de yeni pentru anul fiscal 2025, din cauza creşterii cheltuielilor pentru securitatea socială şi serviciul datoriei, potrivit unui proiect de buget consultat de Reuters. Bugetul propus, echivalentul a 735 miliarde de dolari, vine în contextul în care Banca...
18:15
După un an în care România de depins de multe ori de vecinii săi pentru importuri de energie, ziua de Crăciun aduce o schimbare. Ziua caracterizată de vânt foarte puternic a pus în mişcare eolienele din Dobrogea aproape de capacitatea maximă, astfel că în acest moment 35% din producţia de energie locală este generată de vânt, arată datele transmise în timp real ale Transelectrica. În acest conext, România produce mai multă energie decât consumă şi exportă circa 1.400 MW, adică echivalentul în pu...
17:15
Cristina Chiosea, muzician şi muzicoterapeut, a plecat la studii în afară după ce a absolvit Liceul de Muzică Dinu Lipatti din Bucureşti. După un deceniu, ea s-a întors în ţară şi a decis să-şi valorifice experienţa şi cunoştinţele, iar în 2020 a creat cabinetul de muzicoterapie Form Music Therapy.
16:45
Germania este bolnavul Europei. Industria manufacturieră este în recesiune. Economia este în stagnare. Despre modelul de creştere economică, bazat pe energie ieftină din Rusia şi pieţe de export mari şi fără bariere, se spune că trebuie schimbat. Peste toate acestea se suprapune o criză politică. Şi totuşi, anul acesta Dax, indicele principal al bursei de acţiuni germane, a sfidat turbulenţele şi a crescut cu aproape 20%, mai mult decât alte burse mari europene, cum ar fi cele din Franţa şi Mare...
14:45
296 de permise de conducere au fost reţinute marţi de poliţişti, la nivel naţional, dintre care 45 pentru viteză, 27 pentru alcool şi 5 pentru droguri, arată statisticile IGPR. Potrivit Poliţiei Române, marţi, poliţiştii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 4.000 de fapte contravenţionale, iar 296 de permise de conducere au fost reţinute. Astfel, poliţiştii au intervenit la 2.722 de evenimente, dintre care 2.340 au fost sesizate de cetăţeni prin 11...
14:45
În mesajul de Crăciun, Papa Francisc a făcut apel la discuţii între Ucraina şi Rusia pentru a pune capăt războiului, dar şi la încetarea focului în războiul dintre Israel şi Hamas, scrie Reuters. În discursul său „Urbi et Orbi” din ziua de Crăciun, Papa Francisc a menţionat direct conflictul din Ucraina şi a cerut „îndrăzneala necesară pentru a deschide uşa negocierilor”. Vorbind de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru în faţa a mii de oameni, Papa a spus: „Fie ca sunetul armelor să fi...
14:45
Cel puţin 32 de persoane au supravieţuit după ce avionul operat de Azerbaijan Airlines şi care transporta 62 de pasageri şi cinci membri ai echipajului s-a prăbuşit lângă oraşul Aktau din Kazahstan, potrivit The Guardian. Autorităţile kazahe au declarat miercuri că cel puţin 29 dintre supravieţuitori, printre care se crede că se numără şi doi copii, erau trataţi într-un spital din apropiere. Într-o declaraţie, Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a afirmat că unii dintre supravieţuitori sunt...
12:15
4iG, companie privată care cu ajutorul guvernului ungar a crescut dintr-o firmă obscură în jucător strategic în industriile telecom, aerospaţială şi de apărare din Ungaria şi regiune, a anunţat că a achiziţionat o participaţie de 31% la producătorul de drone aeriene maghiar Rotors&Cams, scrie Budapest Business Journal. 4iG devine astfel acţionarul majoritar al companiei, obţinând şi drepturile de management. Rotors&Cams dezvoltă şi produce drone aeriene personalizate, optimizate, cu mai multe mo...
11:45
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Kazahstan, a anunţat ministerul pentru situaţii de urgenţă din ţara asiatică. Nu se ştie dacă sunt supravieţuitori. Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat ministerul din Kazahstan, potrivit Reuters. Este vorba despre un avion al companiei Azerbaijan Airlines care zbura de la Baku la Grozny, în Cecenia. Avionul a fost redirecţionat din cauza ceţii din Grozny, susţin jurnaliştii locali. Mai multe echipaj...
11:15
REDIFUZARE CE FACI CU BANII TĂI? Primii paşi spre investiţii. Cum deschizi un cont de tranzacţionare? De câţi bani ai nevoie? Care este diferenţa între acţiuni şi obligaţiuni? Cum să arate portofoliul tău? Urmăriţi o discuţie cu Elena Uleia, Broker Prime Transaction şi Radu Hanga, Preşedinte Bursa de Valori Bucureşti...
10:45
MApN neagă informaţia lansată de ucraineni potrivit căreia o rachetă rusească a intrat spaţiul aerian al României. Ucrainenii susţin că incidentul a avut loc miercuri dimineaţă şi că racheta ar fi trecut timp de două minute prin apropierea localităţii Darabani. Poziţia MApN a fost prezentată prin intermediul unui comunicat de presă. „Cu privire la informaţiile din spaţiul public, referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, în această dimineaţă, spaţiul aerian naţional, facem următoar...
10:15
În mai puţin de o lună, pe 19 ianuarie, Tik Tok ar urma să fie interzis oficial în SUA. Platforma a intrat în vizorul autorităţilor americane care au bătut cu pumnul în masă: fie aplicaţia e vândută Statelor Unite, fie este interzisă definitiv. Guvernul american consideră că aplicaţia reprezintă un pericol la adresa securităţii naţionale din cauza accesului la datele personale a milioane de americani, scrie Business Insider. În cazul în care TikTok va fi interzis în SUA, primii care vor suferi n...
10:00
MApN neagă informaţia lansată de ucraineni potrivit căreia o rachetă rusească a intrat spaţiul aerian al României. Ucrainenii susţin că incidentul a avut loc miercuri dimineaţă şi că racheta ar fi trecut timp de două minute prin apropierea localităţii Darabani. Poziţia MApN a fost prezentată prin intermediul unui comunicat de presă. „Cu privire la informaţiile din spaţiul public, referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, în această dimineaţă, spaţiul aerian naţional, facem următoar...
09:30
Danemarca va creşte cheltuielile pentru apărare Groenlandei. Decizia a fost luată după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a spus că americanii ar trebui să cumpere teritoriul. O propunere asemănătoare a fost făcută şi a fost respinsă în primul mandat al lui Trump la Casa Albă. Danemarca a anunţat intenţia de a-şi spori cheltuielile de apărare pentru Groenlanda la câteva ore după ce Donald Trump a repetat solicitarea privind cumpărarea teritoriului. Ministrul danez al apărării a spus că p...
09:15
Intrarea în Schengen terestru din ianuarie  anul viitor dă curaj transportatorilor rutieri de  mărfuri să se extindă pe pieţe extern şi chiar să ia în calcul deschiderea de filiale în alte ţări. “Tatonăm opţiunea să ieşim peste graniţe şi să deschidem o filială în Germania acum că nu vor mai fi graniţe” , a spus pentru ZF Alexandru Dobra, directorul de dezvoltare al companiei Sorcani.  Compania transportă mărfuri generale pe rute din Europa, principalele pieţe fiind Germania şi Franţa. Camioanel...
09:00
BNR a dat în vara anului 2024 star­tul relaxării monetare, aş­tep­tată de toată lumea, re­du­când de două ori dobânda-cheie, până la 6,5%, de la 7% în 2023. Şi dobânzile pe piaţa interbancară au scăzut, ROBOR şi IRCC fiind sub 6%. Infla­ţia anuală a fost în noiembrie 2024 de 5,1%, sub nivelul din 2023, dar şi sub dobânda-cheie. Scăderea inflaţiei a convins boardul băncii centrale să reducă în luna iulie 2024 dobânda-cheie la 6,75%, de la nivelul de 7% unde a staţionat timp de un an şi jumătate....
Mai mult de 2 zile în urmă
00:00
Fiţi veseli, optimişti, fiţi împreună şi bucuraţi-vă de Sărbători, Craciun Fericit! Ziarul Finaciar vă urează să fiţi fericiţi, veseli, optimişti şi să vă bucuraţi de pace şi linişte împreună cu cei dragi.  Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Care sunt cele mai valoroase 100 de companii din economie? Iresponsabilitatea clasei politice ajunge la apogeu: cei plătiţi să conducă ţara refuză practic să îşi asume...
24 decembrie 2024
23:15
ZF AGROPOWER. Cum susţin micii producători români magia sărbătorilor. Eduard Pavel, Adrian Elecfi, Mihai Ionescu, Dorin Drulă...
18:30
REDIFUZARE CE FACI CU BANII TĂI? Primii paşi spre investiţii. Cum deschizi un cont de tranzacţionare? De câţi bani ai nevoie? Care este diferenţa între acţiuni şi obligaţiuni? Cum să arate portofoliul tău? Urmăriţi o discuţie miercuri, 25 decembrie 2024, de la ora 11.00 cu Elena Uleia, Broker Prime Transaction şi Radu Hanga, Preşedinte Bursa de Valori Bucureşti Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Care sunt c...
17:30
Noile tarife de referinţă publicate de ASF, care sunt valabile pentru următoarele 6 luni, sunt simţitor mai mari comparativ cu cele publicate în luna iulie 2024. Astfel, creşterile încep de la peste 5%, depăşind chiar 30%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor publicate de ASF. ASF a modificat metodologia calcului pentru tariful de referinţă pentru raportul precedent publicat în iulie 2024, iar acum autovehiculele nu mai au ca un prim reper mărimea motorului, ci puterea acestuia. Conform explic...
15:45
Un număr de 117.000 de români au realizat cel puţin o tranzacţie la Bursa de Valori Bucureşti în primele nouă luni din 2024, în creştere cu 24% faţă de nivelul de la finele primelor şase luni (94.343) şi valoare record, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza celor mai recente date ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Spre comparaţie, numărul total de conturi de tranzacţionare deschise la final de septembrie la societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF) era de 214.9...
15:00
Cei mai mari investitori în fondurile private de acţiuni din lume nu au reuşit în acest an să vândă sau să listeze companiile din portofoliul lor în China, pe fondul unor reguli mai stricte privind listările şi ale unei economii care continuă să încetinească şi să ţină captiv capitalul străin în ţară, scrie FT. „Există un sentiment din ce în ce mai răspândit în rândul investitorilor că este posibil ca ţara să nu mai fie la fel de atractivă din punct de vedere al investiţiilor  cum se credea odat...
14:15
Conpet Ploieşti (COTE), transportator naţional de ţiţei prin conducte şi vagoane cisternă, a anunţat marţi că a semnat un act adiţional la un contract pentru transportul ţiţeiului din ţară şi import în valoare estimată de 100 mil. lei cu OMV Petrom (SNP), unicul producător local de petrol şi gaze. „Prestarea serviciilor de transport al ţiţeiului de ţară şi import, gazolină şi condensat de la punctele de primire la punctele de predare stabilite de Părţi în perioada 01.01.2025- 31.03.2025 inclusiv...
13:30
Conpet Ploieşti (COTE), transportator naţional de ţiţei prin conducte şi vagoane cisternă, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti încheierea unui contract de 89 mil. lei cu Petrotel-Lukoil pentru a transporta ţiţei din import de la Oil Terminal Constanţa la rafinăria Petrotel în Ploieşti. Contractul este valabil pe tot parcursul lui 2025. Conpet Ploieşti a raportat pentru intervalul ianuarie-septembrie 2024 o cifră de afaceri de 401,8 milioane de lei, cu 10% peste nivelul perioadei similare de a...
13:00
Vântul este la acest moment cel mai mare producător de energie din România cu o pondere de peste 30%, arată datele transmise în mod real de Transelectrica, oprtatorul sistemlui naţional de transport a energiei. Creşterea consumului însă depăşeşte capacitatea de producţie a sistemului energetic naţional, chiar şi într-o zi cu vânt bună, astfel că România importă energie, chiar dacă este vorba de cantităţi mici la acest moment. După eoliene, cea mai importantă sursă de producţie din sistem este ga...
12:15
Firma de avocatură RTPR a asistat Grup Şerban Holding şi subsidiarele sale în legătură cu un credit sindicalizat în valoare de 73 milioane euro pentru refinanţarea datoriei existente şi dezvoltarea activităţii. Finanţarea a fost coordonată de BRD Groupe Société Générale şi Banca Transilvania, care au acţionat şi în calitate de Agenţi de Documentaţie şi Creditori Iniţiali, iar Raiffeisen Bank România a acţionat în calitate de Agent de Sustenabilitate şi Creditor Iniţial. Banca Transilvania va ave...
12:15
Ce este fondul de urgenţă, cum îl construim şi la ce ne ajută? În viaţă trebuie să fim prevăzători şi să avem întotdeauna un plan B. Asta se aplică şi în finanţe şi în relaţia pe care ne-o construim cu banii noştri. Dincolo de economiile clasice pentru dorinţe sau dincolo de investiţii, fiecare dintre noi trebuie să îşi plaseze o parte din bani într-un fond de urgenţă, iar acest demers are la bază obiceiul de a economisi. Dar ce este fondul de urgenţă, cum îl construim şi la ce ne ajută? „Trebui...
12:15
Inside Home este un business care de peste 20 de ani creşte din pasiune pentru interioare premium. Iar cum în ultimii ani ne-am dat seama de cât de importantă locuirea într-un spaţiu frumos, dezvoltarea retailerului pare asigurată şi pentru următoarele decade.
12:00
Preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, depune marţi jurământul de învestitură în funcţie. Ceremonia oficială are loc la Palatul Republicii din Chişinău. Maia Sandu este la al doilea mandat. Ceremonia a avut loc marţi dimineaţă. Au participat numeroşi oficiali moldoveni. În discursul său, Maia Sandu a vorbit despre crizele cu care s-a confruntat ţara, inclusiv despre pandemie, inflaţie şi războiul din Ucraina. De asemenea, preşedintele le-a cerut moldovenilor să muncească pentru a s...
12:00
Luna decembrie aduce o forfotă mare în crame, magazine şi în fabricile de alimente, dar şi vânzări record pentru producătorii din domeniu care pregătesc atât preparate tradiţionale, cât şi pachete speciale pentru români – aceasta este una dintre concluziile ediţiei din această săptămână a emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Penny. „Luna decembrie este foarte bună. Vânzările sunt aproape duble faţă de o lună normale”, spune Eduard Pavel, asociat în cadrul La Mirce...
12:00
Ototo, un retailer care adună sub umbrela sa sute de branduri independente, continuă expansiunea atât pe plan local, cât şi internaţional, mai exact la Viena, unde a fost inaugurat deja un prim magazin. „Încă de la început, am creat OTOTO cu viziunea de a dezvolta un concept la nivel european, bazat şi pe experienţa pe care am avut-o cu Frufru şi Urban Monkey în regiune. Am deschis prima unitate OTOTO în 2021 şi, între timp, avem trei magazine în Bucureşti şi un magazin în Viena, fiind în proces...
12:00
După trei luni de negocieri extrem de tensionate, gigantul auto german Volkswagen a convenit la finalul săptămânii trecute cu sindicatele să elimine peste 35.000 de locuri de muncă din cadrul uzinelor sale din Germania până în 2030. Cele 10 uzine germane vor rămâne operaţionale, iar acordurile de securitate a locurilor de muncă vor fi reinstituite până în 2030. În schimb, angajaţii au fost de acord să renunţe la unele bonusuri, cu reducerea capacităţii la cinci unităţi şi eliminarea a peste 35.0...
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.