Focul haric ajunge în Moldova, dar fără episcopul Marchel

Bursa, 19 aprilie 2025 13:30

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, aflat sub autoritatea Patriarhiei Moscovei, susţine că a fost împiedicat de două ori să plece spre Ierusalim pentru a aduce Lumina Sfântă în Republica Moldova, în ciuda faptului că o delegaţie oficială a Mitropoliei Moldovei se află deja în Israel pentru această misiune. Situaţia a fost intens mediatizată de presa rusă şi a generat reacţii politice la Chişinău, scrie NewsMaker, de la care relatăm cele ce urmează.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 5 minute
17:50
Departamentul american al Apărării a anunţat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, din cei aproximativ 2.000 desfăşuraţi în prezent în ţară pentru a lupta împotriva jihadiştilor, notează AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 15 minute
17:40
O sută şaizeci de persoane au fost arestate în Pakistan în urma a 20 de atacuri care au vizat lanţul american de fast-food KFC şi în urma cărora un angajat a fost ucis, a anunţat sâmbătă guvernul de la Islamabad, potrivit AFP, care indică cele ce urmează.
17:40
Cinci persoane s-au înecat după ce valuri uriaşe au lovit coastele estice ale Australiei la începutul weekendului de Paşte, relatează BBC, de la care transmitem cele ce urmează.
17:40
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de Paşte, în care menţionează că, în acest an, toţi creştinii din ţara noastră, indiferent de confesiune, se bucură de Sărbătorile Pascale and #39;într-o comuniune spirituală de care poporul român este puternic ataşat and #39;, transmite Agerpres, de la care redăm cele ce urmează.
Acum 30 minute
17:30
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o scurtă încetare a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paşte, începând de sâmbătă, ora 18.00 a Moscovei (15.00 GMT), şi până luni, 21 aprilie, ora 00.00 (duminică, ora 21.00 GMT), transmite presa internaţională.
17:30
Reţeaua de dezinformare Matrioşka, afiliată propagandei ruse, a iniţiat pentru prima dată o campanie coordonată care vizează Republica Moldova şi preşedinta Maia Sandu, relatează site-ul de investigaţii The Insider, citând proiectul Bot Blocker, care afirmă cele ce urmează.
Acum 2 ore
16:50
Banca Centrală Europeană (BCE) estimează că lansarea euro digital va duce la retragerea din circulaţie a cinci euro fizici pentru fiecare zece euro digitali emişi, informează EFE, de la care redăm cele ce urmează. Concluzia apare în cel mai recent raport al instituţiei, care lucrează de mai mulţi ani la acest proiect, spre deosebire de Rezerva Federală a SUA, care a renunţat la ideea unui dolar digital.
16:50
Influenţa unor figuri controversate din online, precum Andrew Tate, contribuie la amplificarea misoginiei şi sexismului în sălile de clasă din Marea Britanie, potrivit unui nou studiu publicat de sindicatul profesorilor NASUWT, relatează Sky News, care afimă cele ce urmează. Cercetarea scoate la iveală o deteriorare a comportamentului elevilor, în special în rândul băieţilor, pe fondul consumului de conţinut din social media.
16:40
Papa Francisc intenţionează să fie prezent la binecuvântarea Urbi et Orbi, ce are loc la finalul slujbei de Paştele Catolic, în Piaţa Sfântul Petru, însă participarea sa depinde de evoluţia stării de sănătate, a anunţat sâmbătă biroul de presă al Vaticanului, transmite EFE, care afirmă cele ce urmează.
16:40
Franţa intenţionează să atragă 'sute' de cercetători din întreaga lume, într-o campanie care va fi lansată oficial de preşedintele Emmanuel Macron pe 5 mai, în contextul reducerilor masive de fonduri pentru ştiinţă şi universităţi în Statele Unite, odată cu revenirea la putere a lui Donald Trump, relatează EFE, de la care transmitem cele ce urmează.
16:30
Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis cel puţin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineaţă, a raportat Ministerul palestinian al Sănătăţii, transmite EFE, de la care redăm cele ce urmează.
16:00
Guvernul din Ecuador a declarat 'stare de alertă maximă' în urma apariţiei unor informaţii privind un presupus complot de asasinat împotriva preşedintelui Daniel Noboa, reales recent în funcţie, relatează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
Acum 4 ore
15:40
Rusia a susţinut sâmbătă că a recucerit penultima localitate din regiunea rusă Kursk aflată încă sub controlul armatei ucrainene, încheind astfel aproape complet recucerirea acestui teritoriu care a fost ţinta unei ofensive ucrainene în vara anului 2024, informează presa internaţională.
15:10
Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au ucis cel puţin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineaţă, a raportat Ministerul palestinian al Sănătăţii, transmite EFE, de la care redăm cele ce urmează.
15:10
Administraţia Trump dă semne de impacienţă în faţa negocierilor de pace privind războiul din Ucraina, iar poziţia Statelor Unite ar putea oferi un avantaj Moscovei, potrivit unei analize publicate de The Guardian, de la care relatăm următoarele.
Acum 6 ore
13:30
Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, aflat sub autoritatea Patriarhiei Moscovei, susţine că a fost împiedicat de două ori să plece spre Ierusalim pentru a aduce Lumina Sfântă în Republica Moldova, în ciuda faptului că o delegaţie oficială a Mitropoliei Moldovei se află deja în Israel pentru această misiune. Situaţia a fost intens mediatizată de presa rusă şi a generat reacţii politice la Chişinău, scrie NewsMaker, de la care relatăm cele ce urmează.
13:20
Limba italiană s-a dovedit a fi un atu neaşteptat pentru premierul Giorgia Meloni în recentele sale discuţii cu fostul preşedinte american Donald Trump şi cu senatorul JD Vance, potrivit Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
13:10
Vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescenţă după o infecţie respiratorie, transmite AFP, care indică cele ce urmează.
12:50
Ford Motor va rechema în service peste 148.000 de vehicule în Statele Unite, în cadrul a două campanii distincte, a anunţat Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), citată de Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
12:30
Forţele aeriene ucrainene au raportat distrugerea a 33 de drone lansate de Rusia asupra teritoriului său în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează EFE, de la care relatăm cele ce urmează.
12:10
Procesul a 189 de persoane arestate în timpul protestelor antiguvernamentale din Turcia a început vineri la tribunalul Caglayan din Istanbul. Demonstraţiile au fost declanşate la 19 martie, odată cu reţinerea primarului Istanbulului, Ekrem and #304;mamo and #287;lu, un adversar politic important al preşedintelui Recep Tayyip Erdo and #287;an, acuzat de corupţie - acuzaţii pe care edilul le respinge, relatează BBC, care afirmă cele ce urmează.
12:10
Google, companie deţinută de Alphabet, a anunţat că va face apel împotriva părţii 'defavorabile' din decizia instanţei în procesul antimonopol intentat de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ), transmite Reuters, care afirmă cele ce urmează.
Acum 8 ore
11:40
Ministerul iranian de Externe a anunţat că Abbas Araqchi, şeful diplomaţiei de la Teheran, a sosit sâmbătă la Roma pentru a doua rundă de negocieri nucleare cu Statele Unite, transmite agenţia EFE, de la care transmitem cele ce urmează. Discuţiile au loc la o săptămână după prima întâlnire desfăşurată la Muscat, în Oman.
11:40
Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă seara de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi pe Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă', informează Biroul de presă al Patriarhiei Române, transmite Agerpres, care afirmă cele ce urmează.
11:30
În luna martie au fost cu aproape 12% mai puţini vizitatori din străinătate în Statele Unite, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a raportat vineri Washington Post, informează dpa, de la care transmitem cele ce urmează.
10:50
Concernul Volkswagen ar putea muta o parte din producţia mărcii Audi în Statele Unite pentru a scăpa de taxele vamale americane, a declarat directorul general al producătorului auto german într-un interviu publicat vineri în care a făcut cunoscut că este în discuţii cu administraţia Trump, notează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
10:50
Curtea Supremă a SUA a suspendat sâmbătă deportarea de către administraţia americană în temeiul unei legi din secolul al XVIII-lea a migranţilor venezueleni suspectaţi că aparţin unei organizaţii infracţionale, informează AFP, care indică cele ce urmează.
10:20
Preşedintele Donald Trump a rămas vag cu privire la un termen limită al SUA pentru un potenţial acord de pace în Ucraina, în urma unui ultimatum criptic emis de secretarul de stat Marco Rubio, relatează dpa, care afirmă cele ce urmează.
Ieri
17:50
Rebeli hutii din Yemen au revendicat o dublă operaţiune împotriva Israelului şi navelor de război americane desfăşurate în Marea Roşie şi Marea Arabă, relatează EFE, care afirmă cele ce urmează. Operaţiunea a avut loc în această dimineaţă, după ce Statele Unite au bombardat portul petrolier Ras Issa, lăsând zeci de morţi şi sute de răniţi.
17:10
Bombele israeliene continuă să cadă în Gaza, însă pelerinii nu au vrut să rateze anul acesta celebrarea Vinerei Mari în Oraşul Vechi al Ierusalimului, unde a fost desfăşurat un important dispozitiv de securitate, informează EFE, care indică următoarele.
16:40
Scumpirile se resimt deja în Chinatown, unde un pachet de biscuiţi din orez costă acum 6,99 dolari, faţă de 4,99 dolari săptămâna trecută, după intrarea în vigoare a noilor tarife impuse de Donald Trump asupra importurilor din China, informează Reuters, care relatează cele ce urmează.
16:30
Preşedintele american, Donald Trump, a acceptat invitaţia prim-ministrului italian, Giorgia Meloni, de a efectua o vizită oficială în Italia în viitorul foarte apropiat, se arată într-o declaraţie comună a liderilor publicată vineri, după ce s-au întâlnit cu o zi înainte la Washington - relatează Reuters, care afirmă cele ce urmează.
16:20
Filipine, ţara asiatică cu cea mai mare populaţie catolică, marchează Vinerea Mare prin reprezentări inedite ale Pătimirii lui Hristos, care includ în unele cazuri crucificări şi autoflagelări ale credincioşilor, precum şi o amplă procesiune în capitala arhipelagului, relatează EFE, de la care transmitem cele ce urmează.
16:10
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că ţara sa este deschisă ideii de a găzdui atât arme nucleare americane, cât şi franceze, ca măsură de descurajare împotriva ameninţărilor venite dinspre Rusia, transmite POLITICO, care afirmă cele ce urmează.
16:00
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, s-a întâlnit vineri la Roma cu vicepreşedintele Statelor Unite, JD Vance, pe care l-a primit glumind în biroul său din Palazzo Chigi, la o zi după întâlnirea cu preşedintele american, Donald Trump, la Casa Albă, la care a fost prezent şi acesta, relatează ANSA, care informează următoarele.
15:40
Raiffeisen Bank International, cea mai mare bancă occidentală care continuă să opereze în Rusia, a transmis vineri că procedurile pentru vânzarea subsidiarei sale ruseşti continuă, dezminţind un articol apărut în presă conform căruia grupul bancar austriac a oprit demersurile de vânzare a subsidiarei ruseşti, transmite Reuters, care indică cele ce urmează.
15:30
Ucraina a anunţat vineri că a recuperat trupurile a 909 de soldaţi ucraineni ucişi în lupte, după un schimb identic care a avut loc la sfârşitul lui martie, cel mai mare de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, informează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
15:10
Parade militare au fost organizate vineri în Iran cu ocazia Zilei Armatei, în timpul cărora autorităţile iraniene au expus arsenalul militar al ţării, în special drone, rachete şi tancuri fabricate pe plan local, informează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
15:00
Ucraina a impus sancţiuni împotriva a trei companii chineze, la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski a acuzat China că furnizează arme Rusiei, informează Reuters, care afirmă cele ce umează.
14:40
Noul ambasador al SUA în Israel a depus vineri la Zidul Plângerii din Ierusalim un mesaj scris de mâna lui Donald Trump, dând asigurări că preşedintele american se roagă pentru pace şi întoarcerea ostaticilor israelieni acasă, informează AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
14:30
Ordinul dat de Vladimir Putin pe 18 martie, privind suspendarea atacurilor ruseşti asupra infrastructurii energetice din Ucraina, a expirat, a anunţat Kremlinul, citat de presa internaţională.
14:00
Domeniile Ostrov, unul dintre liderii pieţei de vin din România, anunţă o creştere remarcabilă a vânzărilor online pentru gama de vinuri Naiada în primul sfert al anului 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut
13:30
Vicepreşedintele SUA JD Vance a sosit vineri dimineaţă la Roma pentru o vizită în cursul căreia se va întâlni cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paştele la Vatican, unde urmează să se întâlnească cu mâna dreaptă a Papei Francisc
12:50
Ministerul de Externe al Chinei a respins vineri ca 'nefondată' acuzaţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Beijingul ar furniza arme Rusiei
12:40
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%)
12:10
Un avion Boeing care luna trecută a ajuns la un centru de finalizare din China, s-a reîntors în SUA, arată datele de zbor de vineri, o dovadă că cel puţin o companie aeriană chineză a încetat să mai intre în posesia avioanelor comandate anterior producătorului american din cauza tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump
11:40
Statele Unite vor înceta să mai încerce să medieze un acord de pace Rusia-Ucraina în câteva zile, cu excepţia cazului în care există semne clare că se poate ajunge la o înţelegere, a declarat vineri secretarul de stat american Marco Rubio
11:40
Ungaria se aşteaptă să semneze un acord comercial cu SUA în şase luni, care ar putea ajuta la compensarea impactului probabil al tarifelor impuse de preşedintele Donald Trump
11:30
Cehia a anunţat joi că oficial a pus capăt unei dependenţe de 60 de ani de petrolul rusesc, un proces început ca răspuns la lansarea ofensivei ruse în Ucraina
11:10
Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că se aşteaptă să se întâlnească cu Regele Charles al III-lea, în septembrie, în Marea Britanie. Ar urma să fie o vizită oficială, iar Londra speră să profite de această ocazie pentru a consolida relaţiile dintre cele două ţări
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.