Cum poți dezvolta o idee de afaceri cu 50.000 euro, bani europeni nerambursabili. „Bătălia va fi de fiecare dată pe puntaj”

Adevarul.ro, 26 aprilie 2025 04:45

Un program lansat la mijlocul lunii aprilie, finanțat cu aproximativ 450 milioane euro, oferă oportunitatea celor care au un plan de afaceri, dar nu au fondurile necesare, să acceseze 50.000 euro. Cursul de antreprenoriat este obligatoriu.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
11:15
Cosmos 2553, un satelit rusesc asociat cu programe militare secrete, pare să fi suferit o defecțiune majoră, mișcările sale haotice în spațiu ridicând semne de întrebare privind funcționalitatea sa.
Acum o oră
10:45
Tarifele de 25% asupra importurilor farmaceutice în Statele Unite ar duce la o creştere a costurilor medicamentelor de pe piaţa americană cu aproape 51 de miliarde de dolari anual, ceea ce ar putea majora preţurile din SUA cu până la 12,9%, dacă taxele vor fi transferate integral consumatorilor.
10:45
Doi adolescenți au vandalizat zeci de mașini parcate în Complexul Bellevue din Iași, folosind peste 100 de ouă crude.
10:30
Sicriul Papei Francisc va fi purtat sâmbătă într-un papamobil modificat, același pe care Suveranul Pontif l-a folosit în călătoriile sale. Ceremonia va începe la Vatican și se va încheia la bazilica Santa Maria Maggiore din Roma.
Acum 2 ore
10:15
Cu patru debutante, România a fost învinsă în calificări de Canada și de Japonia.
10:15
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, explicând că este rezultatul primelor măsuri de echilibrare bugetară.
10:15
Coreea de Nord a prezentat o nouă navă de război de mari dimensiuni, descrisă drept un simbol al puterii navale moderne, în prezența liderului Kim Jong Un.
10:00
Un bărbat în vârstă de 29 de ani și altul de 33 de ani, ambii conducători auto, au murit, iar trei persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2-E85.
09:45
09:45
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case.
09:45
O fetiță în vârstă de doi ani, cetățean american, ar fi fost expulzată din SUA împreună cu mama ei, fără a beneficia de un proces echitabil, potrivit unui judecător federal american.
09:30
Compania daneză Novo Nordisk a obținut o victorie importantă în SUA, unde o instanță a blocat vânzarea versiunilor compuse și neaprobate ale medicamentelor sale populare pentru diabet și slăbit.
Acum 4 ore
09:15
09:15
Peste jumătate din ţară intră, sâmbătă, de la ora 10.00, sub avertizare cod galben de furtuni, fiind anunţate rafale puternice de vânt şi ploi puternice.
09:00
Directorul FBI, Kash Patel, a postat pe X o imagine a judecătoarei din Milwaukee County Circuit, care a fost reţinută, vineri, şi inculpată în instanţa federală pentru că ar fi ajutat un imigrant fără documente să evite arestarea.
09:00
Fostul președinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătura trotuarul din fața casei sale din Sibiu, într-o ipostază care a stârnit reacții neașteptate pe rețelele sociale.
09:00
Preşedintele Donald Trump spune că Rusia şi Ucraina sunt „foarte aproape de un acord” care ar pune capăt războiului şi face apel la cele două părţi să se întâlnească „la niveluri foarte înalte”.
08:45
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, 26 aprilie, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni.
08:30
08:30
Virginia Giuffre, femeia care a acuzat public familia regală britanică și pe Jeffrey Epstein de abuz sexual și trafic de persoane, a murit la vârsta de 41 de ani. Familia ei a confirmat că s-a sinucis.
08:15
Liderii PSD și PNL s-au arătat îngrijorați că Victor Ponta nu s-a prăbușit în sondajele de opinie după dezvăluirea legată de inundarea României în detrimentul Serbiei. George Simion e în continuare la 30%, în timp ce Crin Antonescu și Nicușor Dan sunt umăr la umăr în sondaje.
07:45
Acum 6 ore
07:15
Presa din Regatul Unit a anunțat că britanicii nu ar mai fi de acord cu planul francez de trimitere de trupe pentru menținerea păcii în Ucraina. Politologul Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, o realitate complicată.
07:15
06:45
Marea Britanie a învățat lecții importante după ce a efectuat o simulare pentru evalua impactul unui atac rusesc cu rachete, în scenariul în care Rusia ar fi vizat Marea Britanie și nu Ucraina, a declarat un oficial înalt al forțelor aeriene.
06:15
Adrian Iftene, profesor universitar la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, spune că temerile societății în legătură cu inteligența artificială sunt nejustificate și că de fapt este un instrument extrem de util. Însă este descrisă drept „un cal nărăvaș”.
Acum 8 ore
05:15
„Noi și celelalte biserici din răsărit suntem mai conservatori”, susține preotul Daniel Avram, purtător de cuvânt al Eparhiei de Cluj-Gherla, care ne explică de ce nu avem un reprezentant în Conciliul care va alege noul papă.
04:45
Un program lansat la mijlocul lunii aprilie, finanțat cu aproximativ 450 milioane euro, oferă oportunitatea celor care au un plan de afaceri, dar nu au fondurile necesare, să acceseze 50.000 euro. Cursul de antreprenoriat este obligatoriu.
04:15
Un român a stârnit revolta multor tineri pe rețelele sociale după ce le-a cerut, într-un clip devenit viral, să nu se mai rezume la a munci opt ore pe zi, pentru un salariu minim, și să își caute al doilea loc de muncă.
03:45
Un cunoscut vlogger român a mers pe urmele unuia dintre cei mai sângeroși dictatori. Așa a ajuns la Gori, în Georgia, orașul în care s-a născut poate cel mai cumplit criminal din istorie, Stalin. Aici, vloggerul Cosmin Bucur a descoperit că Stalin are un muzeu unde faptele lui sunt lăudate.
Acum 12 ore
03:15
Hesburger, liderul fast food-ului din Finlanda, se extinde în România cu locații noi, burgeri uriași, sosuri originale și o abordare sustenabilă. Află mai multe despre meniul inovator și expansiunea brandului în România.
02:45
Metoda Takimika: 4 exerciții simple de bază care încetinesc îmbătrânirea, te ajută să slăbești și îți dau energie – de la cea mai vârstnică antrenoare de fitness din lume, un simbol al longevității active.
02:15
O grupare de samsari a adus în mai multe state europene, inclusiv România, aproximativ 16.500 de mașini second hand grav avariate în SUA și Canada, pentru a le revinde după reparații superficiale.
01:45
IMM-urile din Europa devin mai agile și mai strategice în gestionarea riscului valutar. Activitatea de hedging (gestionarea riscului valutar – n. red.) este în plină expansiune.
01:15
Trump a preluat al doilea mandat cu dorința fermă de a remodela economia globală, dar unele dintre hotărârile sale au părut să se clatine în fața turbulențelor de pe piața de capital și a apelurilor lansate de executivii puternici, care se tem că tarifele radicale ar putea aduce recesiunea.
00:45
Chef-ul italian Matteo Grandi, premiat cu stea Michelin, a slăbit 90 kg în doar 8 luni. Două alimente a eliminat din dietă.
00:15
Anul acesta, pe 26 aprilie se împlinesc 105 ani de la înfiinaţrea, la Cluj, a primului institut de speologie din lume şi 39 de ani de la tragedia nucleară de la Centrala atomo-electrică de la Cernobîl.
00:15
Descoperă beneficiile uimitoare ale boielei de ardei: antioxidant natural, aliat contra colesterolului, bun înlocuitor al sării și protector celular.
00:00
Uniunea Europeană este pregătită să facă concesii majore în negocierile cu Marea Britanie pentru a permite tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani, atât europeni cât și britanici, să călătorească și să muncească liber.
25 aprilie 2025
23:45
Unul dintre cele mai fascinante și totodată discrete personaje din istoria românilor a fost colonelul Nicolae Pisoski, prieten loial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Revoluționar și progresist acesta a evitat lumina reflectoarelor deși a decis soarta Principatelor, în anul 1859.
23:15
Valea Leucii din Munții Apuseni este explorată în căutarea metalelor viitorului, nichel și cobalt, resurse naturale valoroase ignorate de regimul comunist în deceniile în care în aceeași regiune izolată funcționau marile mine de uraniu.
23:15
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat vineri că el consideră Crimeea aparţinând Ucrainei, chiar dacă peninsula a fost anexată de Rusia în 2014, subliniind că poziţia Kievului pe acest subiect rămâne "neschimbată" în pofida presiunilor americane.
22:45
Sentința Curții de Apel Ploiești care a suspendat și chiar a anulat decizia CCR din decembrie, prin care a fost invalidat întreg procesul electoral al alegerilor prezidențiale de la sfârșitul anului trecut, produce efecte nu numai la nivelul campaniei prezidențiale actuale, ci și asupra statului.
22:30
Un nou cutremur a avut loc în vestul Turciei, vineri seară, după ce un seism de 6,2 grade a zguduit țara pe 23 aprilie, a transmis Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD).
Acum 24 ore
22:00
Perioada cuprinsă între 26 aprilie și 2 mai se anunță a fi una plină de schimbări pentru anumiți nativi.
22:00
Un grav accident a avut loc vineri, 25 aprilie, în localitatea Biharia, din judeţul Bacău, unde un autocar în care se aflau 24 de călători şi şoferul intrat cu viteză într-o casă, lovind şi o conductă de gaze.
21:45
Noile taxe vamale impuse de administrația Trump vor avea un impact negativ semnificativ asupra creșterii economice în Uniunea Europeană, cu efecte mai pronunțate în țările est-europene, estimează Fondul Monetar Internațional (FMI).
21:45
Sticlele reutilizabile ar putea intra în sistemul de returnare-garanție, în contextul în care ministrul Mediului ar dori ca acestea să nu mai fie sparte și topite, ci doar spălate pentru refolosire.
21:30
Autoritatea Electorală Pemanentă a sesizat Parchetul General după ce a constatat că POT a decontat din bani publici pentru mese de protocol, băuturi scumpe, bacşişuri pentru chelneri şi chiar taxa de parcare de la Piața Constituției.
21:30
Un cunoscut politog american a anunțat zilele trecute că „NATO e un cadavru”, la 6 ani de la o altă afirmație dură, făcută atunci de Macron. Nu sunt singurii, pentru că mulți analiști susțin că NATO nu ar mai fi de actualitate, din cauza lui Trump.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.