Traian Băsescu atacă dur: “COALIŢIA” a fost o fantomă a răului politic suprem

Jurnalul.ro, 19 mai 2025 18:10

Fostul președinte Traian Băsescu denunță „COALIȚIA” politică ca pe o entitate neconstituțională care a condus la decizii catastrofale și cere respectarea independenței Guvernului României.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 5 minute
21:20
Luni, Călin Georgescu a transmis un mesaj public în urma alegerilor prezidențiale, marcate de înfrângerea lui George Simion.
21:20
Ai întâlnit vreodată pe cineva a cărui prezență este atât de liniștitoare, încât este imposibil să te simți rău în preajma sa? Unii oameni au pur și simplu un mod de a-ți topi toată energia negativă, lăsându-te să te simți calm și liniștit... chiar vindecat.
Acum 10 minute
21:10
Papa Leon al XIV-lea, primul pontif american din istorie, s-a întâlnit luni cu vicepreședintele SUA JD Vance, într-un moment în care Statele Unite intensifică eforturile diplomatice pentru obținerea unui acord de încetare a focului în Ucraina.
21:10
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a spus liderului american Donald Trump că va colabora cu ucrainenii pentru stabilirea unui calendar al negocierilor de pace. Putin și Trump au discutat luni, la telefon.
Acum 30 minute
21:00
Ceremonia de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea a avut loc la Vatican cu respectarea tradițiilor stricte de vestimentație. Conform acestora, persoanele prezente în fața Papei trebuie să poarte negru, cu excepția unui grup select de șapte femei catolice.
20:50
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare după pierderea alegerilor prezidențiale, prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea critică starea actuală a țării, acuză lipsa reformelor guvernamentale și cere resetarea economică și politică a României.
Acum o oră
20:30
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a făcut primele dezvăluiri despre numele viitorilor consilieri prezidențiali. Foștii președinți Klaus Iohannis și Traian Băsescu nu sunt pe listă. Dacian Cioloș ar putea fi consilier, a precizat Dan.
20:20
Fostul liderul AUR, Claudiu Târziu, propune reorganizarea mișcării conservatoare. Într-un mesaj postat pe Facebook, acesta vorbește despre cauzele eșecului și necesitatea recunostrucției polului conservator, care să includă toate formațiunile și organizațiile civice cu orientare conservatoare.
Acum 2 ore
20:10
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a dezvăluit că s-a întâlnit cu președintele interimar Ilie Bolojan. Întâlnirea a avut loc luni. Cei doi au discutat despre economie.
19:40
România și-a ales președintele. Nicușor Dan a câștigat cele mai controversate alegeri din istoria postcomunistă cu un scor de peste 53%.
19:40
Cum ar arăta România în 100 de oameni? Cam 20 sunt copii, iar dintre ei, patru sunt pierduți din sistemul educațional. Cinci sau șase sunt în zona analfabetismului funcțional. Restul de 10 au nivel de competență minimal, spune, luni, Daniel David, ministrul Educației.
Acum 4 ore
19:10
„Valul extremismului trebuie combătut printr-o guvernare bună. Nu lipsa de opoziție a făcut ca extrema dreaptă să crească, ci lipsa de guvernare de calitate”, declară, luni, președintele interimar al USR, Dominic Fritz.
18:50
Liderii PSD se reunesc informal, luni, de la ora 18.00, la Vila Lac. Discuția are loc în contextul în care marți este convocat Consiliului Naţional, for în care în care va decide dacă social-democrații rămân la guvernare sau trec în opoziţie.
18:40
Președintele american Donald Trump l-a invitat pe Papa Leon al XIV-lea la Casa Albă. Invitația a fost făcută prin intermediul unei scrisori.
18:20
USR trebuie să aibă un candidat la Primăria Capitalei, iar Cătălin Drulă este cea mai bună opțiune pentru București, spune fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand.
18:10
Fostul președinte Traian Băsescu denunță „COALIȚIA” politică ca pe o entitate neconstituțională care a condus la decizii catastrofale și cere respectarea independenței Guvernului României.
17:50
George Simion, președintele AUR, a transmis un mesaj susținătorilor săi pe rețelele sociale după pierderea alegerilor prezidențiale. Acesta le mulțumește celor peste 5 milioane de alegători care l-au susținut și îi îndeamnă să rămână mobilizați și uniți în cadrul mișcării suveraniste.
17:40
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare de tip cod galben de grindină, averse torențiale și descărcări electrice, valabilă în județele Giurgiu, Ilfov și Teleorman.
17:20
România rămâne un aliat ferm al NATO, i-a spus, luni, președintele ales al României, Nicușor Dan, secretarului general al Alianței Nord-Atlantice, într-o conversație telefonică.
Acum 6 ore
16:50
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, se declară extrem de mândru de rezultatul obținut la alegerile prezidențiale. Președintele UDMR anunță începerea formării noului guvern și încurajează citirea postărilor despre aprecierile primite de maghiari.
16:40
Președintele ales al României, Nicușor Dan a transmis pe rețelele de socializare un mesaj de mulțumire adresat premierului Italiei, Giorgia Meloni, pentru felicitările primite din partea guvernului de la Roma.
16:30
România are preşedinte ales. Un vot istoric venit după luni de incertitudine politică și o campanie care a împărțit țara l-au trimis pe Nicușor Dan la palatul Cotroceni.
16:20
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, o serie de decrete de promulgare a unor legi importante, printre care cea care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian românesc.
16:10
Biroul Electoral Central a centralizat, până luni, la ora 13:00, datele din toate secţiile de votare.
15:50
În această seară, atmosfera se încinge în ringul culinar de la Chefi la cuțite: Irina Fodor va da startul celui de-al 14-lea battle de la ora 20:30.
15:40
Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță că termenul limită pentru depunerea declarației unice (Formularul 212) este 26 mai 2025, inclusiv, pentru veniturile obținute în anul precedent.
15:20
Moneda națională s-a apreciat luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0315 lei, în scădere cu 7,18 bani (-1,41%) față de cotația precedentă, de 5,1033 lei.
Acum 8 ore
14:50
Pe 2 iunie, de la ora 20.30, la Antena 1, Nea Mărin dă startul unui nou sezon „Poftiți pe la noi”, de data asta cu o nouă provocare: „Poftiți la întrecere”.
14:40
Peste 600 de blocuri din cartierele Bucureștiului rămân fără apă caldă și căldură pentru că încep lucrări de modernizare și reparații, a anunțat, luni Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A.
14:20
Semnalele piețelor sunt clare - țara noastră rămâne pe drumul cel bun, afirmă ministrul interimar al Energiei, Sebastian Burduja, după victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale. „România se va face bine doar prin calea reconcilierii naționale.Totul începe cu un pas, al iertării”, adaugă el.
14:10
Iranul a transmis că negocierile nucleare cu Statele Unite nu vor avea succes dacă Washingtonul continuă să ceară oprirea completă a îmbogățirii uraniului, titrează Reuters.
13:50
Un bărbat din Capitală, care a publicat pe rețelele sociale un clip video în care, în contextul alegerilor prezidențiale, instiga la acte de violență și vandalism, a fost plasat sub control judiciar, informează luni Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.
13:40
Max Verstappen a reușit o nouă demonstrație de forță la Marele Premiu de la Imola. El a obținut a patra victorie consecutivă pe circuitul italian și a stabilit astfel un record absolut. Pilotul olandez l-a depășit pe Michael Schumacher, care avea trei succese pe această pistă.
13:40
Alegerile prezidențiale s-au încheiat cu o surpriză de proporții: în ciuda unui start ofensiv și a unor discursuri triumfaliste, George Simion a pierdut în fața lui Nicușor Dan, care a obținut aproape 54% din voturi, comparativ cu 46% pentru liderul AUR.
Acum 12 ore
13:10
Într-o lume adesea cuprinsă de confuzie, teamă și dezbinare, fiecare dintre noi a fost creat pentru a fi un vas al iubirii divine, o sursă vie de lumină și speranță. Reflectarea luminii lui Dumnezeu nu înseamnă perfecțiune, ci intenționalitate. Este vorba despre modul în care iubim, slujim și ne prezentăm zi de zi.
13:10
România trece printr-un episod meteo atipic pentru luna mai, cu temperaturi ce vor oscila în următoarele două săptămâni. După zile reci cu maxime sub 15 grade în unele zone, meteorologii anunță o încălzire treptată, însă ploile își vor face simțită prezența aproape zilnic.
12:50
Rusia a desfășurat cel mai mare atac cu drone de la începutul războiului, lansând 273 de drone asupra Ucrainei în cursul nopții de duminică spre luni, informează Forțele aeriene ucrainene.
12:20
Drumarii suspendă lucrările pentru redeschiderea circulației rutiere pe Transalpina, a anunțat luni DRDP Craiova.
12:10
3-5 iunie • peste 30 de specialiști internaționali • cercetători, experți, jurnaliști din Franța, Ucraina, Republica Moldova, Polonia, Armenia, Georgia, Coasta de Fildeș și România
12:00
Un urs a fost semnalat luni în curtea Mănăstirii Sinaia. Autoritățile au emis un mesaj de avertizare către populație prin sistemul RO-ALERT.
12:00
O hală arde, luni, pe un bulevard din Sectorul 3 al Capitalei, cu posibilitate de propagare la o altă hală, anunță ISU București Ilfov. La fața locului au ajuns zece autospeciale ale pompierilor.
11:50
Un vulcan din estul Indoneziei a erupt luni, aruncând un nor de cenușă la o înălțime de peste un kilometru, după ce autoritățile au ridicat nivelul de alertă la maximul posibil.
11:40
Valerio Masella, un tânăr antrenor personal de 26 de ani, a dezvăluit că l-a antrenat pe Papa Leon al XIV-lea timp de aproape doi ani fără să știe că este cardinal.
11:40
Cum reacţionează piaţa financiară după victoria lui Nicuşor Dan: Bursa de Valori deschide în creştere cu 4%, costurile de finanţare ale statului scad cu 1,5 puncte procentuale, iar leul câştigă 1% în faţa euro pe piaţa interbancară. Aprecieri de 4-5% ale acţiunilor Petrom, BT, Transgaz, potrivit ZF.
11:30
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță lucrări pe Autostrada Soarelui. Restricții vor fi și marți. Se va circula pe o singură bandă până la finalizarea lucrărilor.
11:20
Președintele american, Donald Trump, va avea luni o convorbire telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin, în încercarea de a obține un armistițiu în conflictul din Ucraina, care durează de peste trei ani.
11:10
Horoscop zilnic, 20 mai 2025: Taurii se concentrează pe bani, Scorpionii își transformă viața, iar Vărsătorii sunt romantici.
11:00
Luni vor fi lucrări pe A1 Râmnicu - Vâlcea București. Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a anunțat restricții pe mai multe segmente de drum, începând cu ora 10:00.
10:50
Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, întâlnește luni la Londra liderii Uniunii Europene, într-un summit istoric menit să relanseze relațiile dintre Regatul Unit și UE, la cinci ani după Brexit.
10:40
Un cod galben de vânt puternic este în vigoare în București luni, între orele 10:00 și 21:00. Rafalele urmează să atingă viteze de 50-60 km/h, mai ales în a doua parte a zilei.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.