S-a stabilit campioana din NBA

SportMedia, 23 iunie 2025 14:00

Oklahoma City Thunder, condusă de starul canadian Shai Gilgeous-Alexander, autor a 29 de puncte și 12 pase decisive, a cucerit, duminică pe propriul teren, primul său titlu de campioană a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), după ce a învins-o pe Indiana Pacers, cu 103-91, recompensând astfel o echipă care a mizat pe tinerețea jucătorilor … The post S-a stabilit campioana din NBA appeared first on spotmedia.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de SportMedia

Acum 5 minute
20:10
Alexandru Nazare, care a primit luni aviz favorabil în comisii pentru Ministerul Finanţelor, a declarat că principalul pericol care trebuie evitat este ca ţara să ajungă în categoria junk și a evocat criza economică din 2008. Implementarea pachetului de măsuri corective este necesară pentru a evita situația din 2008 – 2009, când două agenții de … The post Viitorul ministru al Finanțelor spune care e pericolul maxim pe care trebuie să-l evite România: Să ne amintim un pic de 2008 appeared first on spotmedia.ro.
20:10
Dinamo a anunțat luni că a ieșit oficial din insolvență, după ce Tribunalul București a pronunțat hotărârea în acest sens. Decizia a fost comentată de acționarul Andrei Nicolescu: „Astăzi este despre speranţă, luptă şi renaştere. Mulţumim tuturor celor care nu ne-au lăsat singuri! Ieşirea din insolvenţă este o victorie a suporterilor, a celor care au … The post Dinamo a primit vestea pe care o aștepta de 4 ani appeared first on spotmedia.ro.
20:10
Jumătate din guvernul care ar trebui să salveze România de la faliment este format din miniștrii PSD, partidul care a adus țara pe marginea prăpastiei, remarcă Tudor Chirilă. El critică și păstrarea lui Cătălin Predoiu în noul Cabinet Bolojan, precum și nominalizările făcute de USR și UDMR și are un mesaj pentru președintele Nicușor Dan. … The post Tudor Chirilă nu-i deloc mulțumit de Guvernul Bolojan și are un mesaj pentru Nicușor Dan appeared first on spotmedia.ro.
20:10
Premierul desemnat, Ilie Bolojan, a declarat în plenul reunit în care se dă votul de învestitură că suntem în faţa unui test major. Dacă România va continua să se împrumute pentru cheltuieli mult mai mari decât îşi poate permite, chiar şi pentru salarii şi pensii, riscăm ca în viitor să nu le mai putem plăti … The post Bolojan: Dacă România va continua să se împrumute pentru salarii și pensii, riscăm ca în viitor să nu le mai putem plăti deloc appeared first on spotmedia.ro.
20:10
Miniştrii lui Ilie Bolojan au trecut ca raţa prin apă de audierile comisiilor de specialitate ale Parlamentului, iar acum a venit momentul dezbaterii şi votului din plen. Şedinţa a început cu prezentarea programului şi a listei de miniştri de către Ilie Bolojan. Ulterior, au avut loc dezbateri și votul secret cu bile. Numărarea voturilor a … The post LIVE Text & Video Guvernul Bolojan, la vot în Parlament: Se cuvine să le cerem scuze cetățenilor pentru situația în care a ajuns România appeared first on spotmedia.ro.
Acum 4 ore
18:10
Ajuns la 36 de ani, Constantin Budescu nu duce lipsă de oferte. Fostul jucător de la FCSB este dorit de două echipe din prima ligă a României, Metaloglobus și FC Argeș, conform Gsp.ro. Budescu a confirmat că încă își mai dorește să joace și a anunțat că va lua o decizie în scurt timp. „Eu … The post Constantin Budescu schimbă echipa appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Ayatollahul Ali Khamenei și-a petrecut viața încercând să reducă puterea și influența americană în Orientul Mijlociu. E puțin probabil să negocieze cu Washingtonul acum. În schimb, ar putea fi tentat să ordone uciderea cât mai multor americani pentru a demonstra că Iranul nu dă înapoi și pentru a crește opoziția antirăzboi din SUA. Președintele SUA … The post Iranul jură răzbunare. Și ar putea decide că uciderea americanilor e cea mai bună ripostă appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Suntem obișnuite să credem că stăpânirea emoțiilor înseamnă control – să ne ținem în frâu, să nu exagerăm, să fim „raționale” și „funcționale”. Însă funcționalitatea nu e același lucru cu împlinirea. De multe ori, acest autocontrol permanent ne transformă în propriii noștri gardieni emoționali, mereu în alertă, mereu în încercarea de a părea „bine”. Adevărata … The post Cum să devii maestru al emoțiilor tale și să trăiești fericită și implinită! appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Ministrul Culturii din Polonia, Hanna Wroblewska, a confirmat că țara sa pune la punct ultimele detalii ale unui plan de relocare și protejare a patrimoniului artistic în alte țări, în cazul unei invazii ruse. Într-o conferință de presă susținută luni la Varșovia, Wroblewska a declarat că planul, care va fi gata înainte de sfârșitul anului, … The post Plan pentru evacuarea operelor de artă, în caz de invazie rusă appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Între Teheran și Haga nu e doar legătura contextuală produsă de apropierea summit-ului NATO din 24-25 iunie, la doar câteva zile după bombardamentele SUA asupra instalațiilor nucleare ale regimului de la Teheran. Desigur, acesta este planul principal al discuției noastre de astăzi, dar nu este singurul. Elementul comun al celor două evenimente cruciale îl reprezintă noua … The post Între Teheran și Haga: ce fel de război, ce fel de pace ne așteaptă? appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Românii se numără printre cei mai convinși europeni că venirea lui Donald Trump la Casa Albă este un lucru bun atât pentru țara lor, cât și pentru pacea în lume, la șase luni după câștigarea alegerilor de către președintele republican, potrivit unui sondaj de opinie realizat în 12 state europene și făcut public luni. Conform … The post Românii sunt cei mai „trumpiști” europeni – sondaj appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat că în luna iulie se va putea circula pe şosea de mare viteză între Craiova şi Bucureşti, după încheierea lucrărilor la drumul expres Craiova – Piteşti. Lucrările pe ultimii 12 kilometri ai drumului expres Craiova – Piteşti se află la un stadiu de 90%, a anunțat Cristian … The post Șeful CNAIR anunță când vom circula în regim de mare viteză între Craiova și București appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Jaqueline Cristian este, în acest moment, cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România în ierarhia WTA publicată luni, ocupând poziția 50, cu un total de 1121 de puncte, după ce a urcat un loc față de săptămâna precedentă. Gabriela Ruse a progresat și ea cu o poziție și se regăsește pe locul 57, … The post Noul clasament WTA: Jaqueline Cristian, tot mai sus appeared first on spotmedia.ro.
18:10
Ministrul actual şi viitor al Educației, Daniel David, a transmis un mesaj clar și îngrijorător pentru elevi în legătură cu bursele școlare: sistemul actual este nesustenabil financiar, iar în contextul crizei bugetare va fi nevoie de o reorganizare serioasă. David a explicat că în prezent există un sistem foarte complex, cu mai multe tipuri de … The post Vești proaste pentru elevi: Se schimbă sistemul de burse, pentru că e o povară pentru buget appeared first on spotmedia.ro.
Acum 6 ore
16:00
Ianis Hagi a primit o ofertă concretă într-un moment în care este liber de contract. Interesul Legiei Varșovia pentru Ianis Hagi a fost confirmat de Daniel Stanciu, fost impresar și apropiat al lui Edi Iordănescu. Stanciu a afirmat că Edi îl dorește pe Ianis la Legia Varșovia și că mutarea ar fi bună și pentru … The post Ofertă concretă pentru Ianis Hagi: „Ar fi încântat să lucreze cu el” appeared first on spotmedia.ro.
16:00
Secția pentru judecători a CSM a votat-o, luni, pe Lia Savonea în funcția de președinte al Curții Supreme. Savonea a obținut un scor de 9-1, potrivit G4Media. Judecătoarea Lia Savonea, fostă președintă a CSM, a fost singura care s-a înscris pentru șefia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ea devine astfel prima femeie care conduce … The post Lia Savonea, desemnată șefa Înaltei Curți. Judecătoarea e în vizorul Inspecției Judiciare cu cazul Mario Iorgulescu appeared first on spotmedia.ro.
16:00
E posibil ca atacurile americane să fi oprit capacitatea Iranului de a îmbogăți uraniul necesar pentru a produce o armă nucleară viabilă. Dar asta nu echivalează cu împiedicarea capacității sale de a produce o bombă nucleară. Ar trebui să așteptăm până se va limpezi situația înainte de a cunoaște dacă atacurile americane asupra Iranului au … The post Chiar și după atacurile americane, Iranul ar putea să mai producă o bombă nucleară appeared first on spotmedia.ro.
16:00
În cadrul misiunii economice desfășurate în Japonia, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut o serie de întâlniri oficiale cu unele dintre cele mai importante instituții economice nipone, în scopul identificării unor noi oportunități de cooperare în contextul Parteneriatului Strategic România-Japonia. Președintele CCIR, Mihai Daraban, s-a întâlnit la sediul … The post Mihai Daraban: România poate deveni o platformă ideală pentru investitorii japonezi appeared first on spotmedia.ro.
16:00
Complexul Educațional Laude-Reut a încheiat anul școlar 2024–2025 printr-un eveniment de excepție organizat joi, 19 iunie 2025, în Aula Ministerului Culturii, unde elevi, profesori, părinți, parteneri și invitați de marcă au celebrat împreună rezultatele remarcabile ale acestui an educațional. Momentul festiv a fost onorat de prezența prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, manager al Spitalului Universitar … The post Complexul Educațional Laude-Reut celebrează performanța și excelența appeared first on spotmedia.ro.
16:00
Mihai Leu (56 de ani), fost campion la box și pilot de raliuri, a fost transportat de urgență la Spitalul Fundeni din București, în stare foarte gravă. Sportivul se confruntă cu o hemoragie internă și dificultăți respiratorii, fiind monitorizat îndeaproape de echipa medicală, conform Gsp.ro. Fostul sportiv este în comă indusă. Este a treia oară … The post Mihai Leu, internat în stare foarte gravă appeared first on spotmedia.ro.
16:00
Ilie Bolojan propune un program de guvernare centrat pe eficiență administrativă, reducerea risipei bugetare și modernizarea instituțiilor-cheie ale statului. Planul de guvernare urmărește restructurarea aparatului public, reformarea educației și a sănătății, combaterea fraudelor din sistem și o abordare pragmatică în domeniile justiției şi apărării. Este o ofertă politică de tip „management de stat”, inspirată din … The post Planul Bolojan pentru un stat eficient – ce propune pentru Justiție, Educație, Poliție, spitale și companii de stat appeared first on spotmedia.ro.
16:00
Incendiile de vegetație fac ravagii pe insula Chios din Grecia pentru a doua zi la rând, în ciuda eforturilor susținute ale pompierilor de a limita extinderea flăcărilor. Autoritățile au emis ordine de evacuare pentru 16 sate și cartiere de la periferia orașului Chios, iar principalele temeri vizează extinderea focului către zonele locuite și către regiunile … The post Un paradis din Grecia e distrus de flăcări. Mii de oameni sunt în pericol, din cauza incendiilor (Video) appeared first on spotmedia.ro.
Acum 8 ore
14:00
După ce liderii coaliţiei au semnat acordul politic care va guverna înţelegerea dintre partide, au început să apară pe surse câteva dintre măsurile economice ce vor fi luate de noul Cabinet Bolojan. Am spicuit din informaţiile televiziunilor de ştiri pe cele mai importante: Reduceri la stat Taxe în plus The post Program de guvernare, tot pe surse: CASS la pensii peste 4.000 lei, 16% impozit pe dividende și profit appeared first on spotmedia.ro.
14:00
Cazinourile online s-au adaptat noilor tendințe din divertisment, iar acum nu mai sunt doar platforme unde te poți juca, ci au devenit adevărate spații în care poți interacționa și chiar poți dezvolta relații de prietenie cu alți jucători. Astfel, jucătorii nu mai sunt doar participanți individuali, ci ei devin parte dintr-o comunitate activă, unde pot … The post Ascensiunea camerelor de chat din jocuri: Devin cazinourile online rețele sociale? appeared first on spotmedia.ro.
14:00
Ai observat vreodată că parfumul tău preferat dispare mai repede uneori, chiar dacă folosești aceeași cantitate? Nu este doar o impresie, ci o situație creată de faptul că persistența parfumului variază semnificativ în funcție de cât de hidratată sau uscată este pielea.  Parfumul nu acționează singur, ci interacționează cu pielea ta, cu temperatura corpului, cu … The post Persistența parfumului pe pielea uscată versus pe pielea hidratată: de ce se comportă moleculele atât de diferit? appeared first on spotmedia.ro.
14:00
Oklahoma City Thunder, condusă de starul canadian Shai Gilgeous-Alexander, autor a 29 de puncte și 12 pase decisive, a cucerit, duminică pe propriul teren, primul său titlu de campioană a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), după ce a învins-o pe Indiana Pacers, cu 103-91, recompensând astfel o echipă care a mizat pe tinerețea jucătorilor … The post S-a stabilit campioana din NBA appeared first on spotmedia.ro.
14:00
Dacă ești implicat în logistică, construcții sau într-o activitate industrială unde manipularea mărfurilor grele este o activitate zilnică, ai mare nevoie de un stivuitor bun pentru a-ți păstra eficiența operațiunilor.  Dar cum e mai bine: să cumperi sau să închiriezi un stivuitor?! Ei bine, tu îți dai cel mai bun răspuns, mai ales că decizia … The post Să cumperi sau să închiriezi un stivuitor? appeared first on spotmedia.ro.
14:00
Kelemen Hunor a subliniat luni, după semnarea acordului politic care a dus la formarea unei coaliții largi între PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților, că România are nevoie de o reformă profundă a statului și de o guvernare dreaptă și eficientă. „Am reușit să construim o coaliție majoritară de peste 60%, stabilă. Este, poate, … The post Kelemen Hunor țintește un „stat mai subțire” și anunță măsuri fiscale din toamnă: Va fi o cură de slăbire appeared first on spotmedia.ro.
14:00
Miniștrii USR desemnați pentru Externe și Apărare pot transforma cele două domenii în vulnerabilități strategice? Guvernul Bolojan nu pare gândit în contextul războiului despre care vorbesc marile puteri. La Apărare și la Externe sunt nominalizați oameni care par nepregătiți pentru aceste domenii cruciale, iar discuțiile despre cum s-ar putea apăra țara în cazul unui conflict … The post Guvernul Bolojan: de ce ignoră războiul de lângă noi? appeared first on spotmedia.ro.
14:00
Trei angajate ale Universității Politehnica Timișoara au fost trimise în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene și delapidări din bugetul instituției. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul total este uriaș: peste 5 milioane de lei și mai mult de 2,5 milioane de euro. Procurorii susțin că, între 2012 și 2020, cele trei angajate – Maria-Lia Dolga, … The post DNA: Trei angajate de la Politehnica Timișoara au furat milioane de la UE, prin deplasări Erasmus inventate appeared first on spotmedia.ro.
14:00
Cei 16 miniștri propuși de partidele din noua coaliție de guvernare pentru a forma Cabinetul Bolojan sunt audiați, luni, în comisiile de specialitate din Parlament. De la ora 12.00, încep audierile individuale ale miniștrilor propuși. Primii care vor ajunge în fața comisiei sunt ministrul Justiției, ministrul Dezvoltării și ministrul Agriculturii. Spotmedia.ro vă transmite, în format … The post LIVE Miniștrii lui Bolojan sunt audiați luni în Parlament, ca să avem guvern votat chiar în seara asta appeared first on spotmedia.ro.
Acum 12 ore
12:00
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică, într-o postare pe rețelele de socializare, că Statele Unite au provocat „pagube monumentale” siturilor nucleare iraniene în urma bombardamentelor din cadrul „Operațiunii Midnight Hammer”, desfășurată în noaptea de sâmbătă spre duminică. „Distrugere totală este cuvântul potrivit. Cele mai importante pagube au fost provocate mult sub nivelul solului. Chiar … The post Trump susține că a distrus complet siturile nucleare din Iran și vrea „regim nou”, parlamentarii cer limitarea puterilor sale appeared first on spotmedia.ro.
12:00
Risto Radunovic a făcut un gest neaşteptat la FCSB. Fundaşul din Muntenegru s-a întors la pregătiri cu două zile mai devreme. El a renunţat la vacanţă, din dorinţa de a se pregăti cât mai repede pentru noul sezon. Pentru că a fost convocat la echipa naţională, Radunovic primise mai multe zile libere, dar nu le-a … The post Risto Radunovic, gest neașteptat la FCSB: A câștigat respectul tuturor appeared first on spotmedia.ro.
12:00
Vertijul este o senzație intensă de rotație sau dezechilibru care afectează adesea calitatea vieții și activitățile zilnice. Deși poate fi asociat cu o varietate de afecțiuni, una dintre cele mai frecvente cauze ale vertijului este legată de sistemul vestibular al urechii interne, ceea ce face ca multe dintre cazuri să țină de sfera ORL. Afecțiunile … The post Vertijul și legătura cu afecțiunile ORL: diagnostic și tratament appeared first on spotmedia.ro.
12:00
Într-un context în care binele e adesea prezentat drept o campanie, dar nu o constantă, inițiativele civice care cresc în tăcere, cu răbdare, merită nu doar atenție, ci și documentare. Pentru că binele cu adevărat durabil nu se clădește cu impulsuri, ci cu infrastructură. Gala Societății Civile, organizată de The Institute, este un astfel de … The post Mic dicționar al binelui civic. Când cauzele devin constante, nu campanii trecătoare appeared first on spotmedia.ro.
12:00
Cu o experiență de peste un deceniu și jumătate în domeniul educației acvatice, Aqua Swim și-a construit un renume solid prin calitate, profesionalism și o atenție constantă față de nevoile reale ale cursanților. Fondată ca unul dintre primele cluburi private de înot din București, Aqua Swim a devenit rapid un punct de referință în peisajul … The post Cursuri înot: locațiile Aqua Swim și zonele acoperite din București și Ilfov appeared first on spotmedia.ro.
12:00
Poliţia franceză a reţinut 12 suspecţi după ce 145 de persoane au raportat că au fost înţepate cu seringi în timpul festivalului anual de muzică stradală din ţară Fête de la Musique. Milioane de oameni au ieşit, sâmbătă seară, în stradă în toată Franţa pentru Fête de la Musique, autorităţile raportând „mulţimi fără precedent” în … The post Femei înțepate cu seringa în timpul unui festival. 12 suspecți au fost reținuți appeared first on spotmedia.ro.
12:00
Preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, este susţinut de PSD pentru postul de judecător CCR din partea Senatului. „Am avut un Birou Permanent pentru a stabili pe cine susține grupul senatorial PSD pentru funcția de judecător la CCR. Am dat un vot cât se poate de democratic, într-un vot covârșitor a ieșit că susținerea să … The post PSD îl trimite pe omul lui Dragnea la CCR. Cine e Mihai Busuioc appeared first on spotmedia.ro.
12:00
Real Madrid a învins formația mexicană CF Pachuca, scor 3-1, duminică, pe Bank of America Stadium din Charlotte, într-un meci din Grupa H a Cupei Mondiale a Cluburilor, competiție găzduită de Statele Unite. Echipa antrenată de Xabi Alonso a câștigat de destul de clar, în ciuda faptului că a jucat aproape tot meciul în inferioritate … The post Victorii clare pentru Real Madrid și Manchester City la Mondialul Cluburilor appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit duminică pentru a discuta despre atacurile lansate de Statele Unite asupra instalațiilor nucleare iraniene. Rusia, China și Pakistan au propus adoptarea unei rezoluții care să solicite o încetare imediată și necondiționată a focului în Orientul Mijlociu, potrivit Reuters. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat acțiunile SUA … The post ONU cere oprirea luptelor după atacurile SUA asupra Iranului. Guterres: O cotitură periculoasă appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Presa din Italia a oferit noi detalii despre transferul lui Dennis Man. Fotbalistul român este în negocieri avansate cu Lazio Roma, conform Interdipendenza. ”Mulţumesc, Parma, acum trebuie să dau pagina. Man pleacă pentru a lupta la titlu. Man pleacă de la Parma şi semnează cu un gigant din Serie A”, scriu italienii. Artizanul acestui transfer … The post Transferul lui Dennis Man, ca și rezolvat: „Semnează cu un gigant” appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Gică Hagi a făcut un anunţ despre viitorul său după ce a plecat de la Farul. Hagi va rămâne pentru o perioadă implicat în partea tehnică de la Farul, dar îşi doreşte să preia o nouă echipă. Astfel, el vrea la o echipă mare de club din Europa sau la o naţională importantă. „Am ambiţiile … The post Gică Hagi, anunț despre viitorul său: „Regele” are două opțiuni appeared first on spotmedia.ro.
10:00
FCSB are un acord total pentru transferul unui jucător. Jordan Gele este în negocieri avansate cu UTA Arad, iar cei de la FCSB au stabilit că sunt de acord cu plecarea atacantului. Acum, Jordan Gele este aşteptat la Bucureşti pentru a rezilia contractul cu FCSB. Fotbalistul francez este aproape să semneze cu UTA Arad, unde … The post FCSB, acord total pentru un transfer: Roș-albaștrii și-au dat acceptul pentru mutare appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Decizia președintelui Donald Trump de a lansa atacuri asupra a trei instalații nucleare iraniene a amplificat temerile privind extinderea conflictului din Orientul Mijlociu. Pe fondul tensiunilor tot mai mari, analiștii avertizează că Iranul ar putea răspunde blocând strâmtoarea Ormuz – un coridor maritim esențial pentru fluxul global de petrol și gaze. De altfel, Parlamentul iranian … The post Ormuz, strâmtoarea care poate bloca lumea: De ce este atât de importantă pentru comerțul mondial appeared first on spotmedia.ro.
10:00
Guvernul Bolojan prinde contur. Partidele din actuala coaliție de guvernare vor semna azi, de la ora 10.00, protocolul de constituire a noii majorități parlamentare, în biroul de la Senat al premierului desemnat Ilie Bolojan. Evenimentul oficializează structura politică a viitorului Executiv și marchează ultimul pas înainte de votul de învestire din Parlament. Toate partidele implicate … The post Coaliția semnează azi protocolul de guvernare. Executivul, învestit pe repede înainte. Lista completă a viitorilor miniștri appeared first on spotmedia.ro.
08:00
Kievul a fost din nou zguduit în zorii zilei de luni de un val de atacuri aeriene rusești. Atacul s-a soldat cu un mort şi cel puţin cinci răniţi. Inițial perceput ca un atac cu drone, bombardamentul a vizat inclusiv cartiere civile și clădiri importante din capitală, printre care și Institutul Politehnic Igor Sikorskyi (KPI), … The post Ziua 1216 Atac aerian masiv asupra Kievului: Institutul Politehnic și un campus universitar, lovite de rachete rusești (Video) appeared first on spotmedia.ro.
Acum 24 ore
03:50
Peste 159.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a susţin luni proba de limba română a Evaluării Naţionale. A doua probă scrisă, cea la matematică, va avea loc miercuri. „Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII 2025) începe luni, 23 iunie, cu proba scrisă la limba şi literatura română. Potrivit datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, … The post Începe Evaluarea Națională. Peste 159.000 de absolvenți ai clasei a Vlll-a susțin luni proba la limba română appeared first on spotmedia.ro.
03:50
Lista cabinetului Bolojan arată cu siguranță mai bine decât variantele vehiculate în ultimele zile, dar rămâne irespirabilă în zona PSD. Iar dincolo de efectele directe, propunerile au și semnificații politice strategice importante. PNL Cele mai așteptate erau, după cum era și normal, alegerile premierului Bolojan. A reușit să se debaraseze de Marcel Boloș, asociat strâns … The post Un guvern turat la maxim, cu frâna de mână trasă appeared first on spotmedia.ro.
01:50
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că preşedintele Nicuşor Dan a fost tot timpul „jucător”, aşa cum a fost şi atunci când era la Primăria Capitalei, dar şi în societatea civilă, în sensul bun al cuvântului. El a adăugat că Nicuşor Dan are multă răbdare şi mult bun simţ şi că vrea să înţeleagă problemele. … The post Liderul UDMR, întrebat dacă Nicușor Dan va fi un președinte jucător: A fost tot timpul. E un om cu enorm de multă răbdare, enorm de mult bun simț și vrea să înțeleagă problemele appeared first on spotmedia.ro.
22 iunie 2025
23:50
Horoscop pentru săptămâna 23 - 29 iunie 2025. The post Horoscopul săptămânii 23 – 29 iunie appeared first on spotmedia.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.