Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, eliminată în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor
Bursa,
1 iulie 2025 07:00
Formaţia Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată, luni, de echipa Fluminense, scor 2-0, în optimile de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 10 minute
11:00
Dobânzile medii ale creditelor ipotecare noi, atât cele fixe, care reprezintă peste 99% din volumul de credite ipotecare noi acordate în prezent, cât şi cele variabile, vor creşte în a doua parte a anului
Acum 30 minute
10:50
Meta Estate Trust anunţă progresul investiţiei imobiliare prin care îşi asigură expunerea pe piaţa serviciilor medicale private din România # Bursa
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar şi acţionează ca un portal între piaţa imobiliară şi piaţa de capital, anunţă finalizarea tranzacţiei pentru achiziţia a 50% dintr-un teren de 731 mp, dintr-o zonă ultracentrală din Bucureşti, în proximitatea Pieţei Victoriei.
Acum o oră
10:30
Salariaţii Ministerului Finanţelor, ANAF şi unităţi subordinate, anunţă că vor continua acţiunile de protest, solicitând guvernanţilor să creeze instrumentele legale în aşa fel încât colectarea veniturilor la bugetul naţional să devină cu adevărat o chestiune de siguranţă şi securitate naţională
10:20
Guvernatorul numit de Moscova raportează că Rusia a ocupat întreaga regiune Lugansk din Ucraina # Bursa
Rusia a ocupat în întregime regiunea Lugansk din estul Ucrainei, au anunţat luni autorităţile instalate de Moscova, conform dpa.
10:20
Nestle anunţă lansarea alianţei cu Banca pentru Alimente în vederea reducerii risipei alimentare # Bursa
Compania alimentară Nestle anunţă lansarea alianţei cu Banca pentru Alimente, o iniţiativă globală concepută pentru a extinde accesul la alimente şi a reduce risipa alimentară în întreaga lume
Acum 2 ore
10:10
Trump neagă că ar fi oferit Iranului 30 de miliarde de dolari în schimbul opririi programului nuclear # Bursa
Preşedintele american Donald Trump a respins cu vehemenţă informaţiile publicate de mai multe instituţii de presă americane potrivit cărora administraţia sa ar fi avut în vedere propunerea unui acord cu Iranul care ar fi prevăzut un ajutor american în valoare de 30 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea unui program nuclear civil, în schimbul încetării îmbogăţirii uraniului,
10:00
Activitatea fabricilor din multe economii asiatice s-a contractat în luna iunie, pe fondul incertitudinii legate de tarifele impuse de SUA, care a menţinut cererea la un nivel scăzut
10:00
Dealerii auto din una dintre cele mai bogate regiuni ale Chinei fac apel la producătorii de automobile să îşi reformeze strategiile de vânzare, pe fondul unei presiuni tot mai mari asupra fluxurilor lor de numerar
10:00
Constructorul auto francez Renault a anunţat marţi că va înregistra o pierdere extraordinară de aproximativ 9,5 miliarde de euro (11,2 miliarde de dolari) din participaţia sa la Nissan Motor în prima jumătate a anului, după ce a schimbat modul de contabilizare a investiţiei
10:00
Manchester City, una dintre favoritele competiţiei, a fost eliminată de formaţia saudită Al-Hilal, scor 3-4, după prelungiri, în optimile Cupei Mondiale a Cluburilor
09:50
Franţa va atinge marţi vârful unui val de caniculă, un eveniment timpuriu resimţit de asemenea în Portugalia şi Spania - în pofida unei uşoare ameliorări - şi care se preconizează că va reveni, pe fondul schimbărilor climatice
09:40
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a învins-o în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe compatrioata sa Mingge Xu, luni, într-un meci din primul tur al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, dotat cu premii totale de 53,5 milioane de lire sterline (62,5 milioane euro)
09:20
Statele Unite au anunţat luni că au aprobat vânzarea către Israel de kituri de ghidare pentru bombe şi servicii conexe în valoare de 510 milioane de dolari, la câteva zile după încheierea conflictului dintre Israel şi Iran, notează AFP.
Acum 4 ore
08:50
Ministerul Finanţelor anunţă că lansează a şasea ediţie a emisiunii de titluri de stat FIDELIS din 2025, desfăşurată între 4 şi 11 iulie, cu dobânzi atractive de până la 8,25% în lei şi 6,30% în euro
08:30
Preţurile produselor fabricate în China şi comercializate pe Amazon.com au crescut mai rapid decât rata generală a inflaţiei din SUA, în prima jumătate a anului, semnalând că noile tarife impuse de administraţia Trump încep să afecteze direct consumatorii americani, potrivit unei analize realizate de firma DataWeave pentru Reuters.
08:30
Reuters: Meta intensifică eforturile în AI cu un nou laborator and #8222;Superintelligence and #8221; # Bursa
Meta (META.O), condusă de CEO-ul Mark Zuckerberg, şi-a reorganizat operaţiunile din domeniul inteligenţei artificiale într-o nouă divizie numită Meta Superintelligence Labs
08:20
Judecătoria Ploieşti, aşteptată să se pronunţe în dosarul privind liberarea condiţionată a Elenei Udrea # Bursa
Magistraţii Judecătoriei Ploieşti sunt aşteptaţi să se pronunţe, astăzi, în dosarul privind liberarea condiţionată a Elenei Udrea, dosar deschis după ce fostul ministru a obţinut, în justiţie deducerea din pedeapsa de şase ani a mai multor luni petrecute în detenţie, în Costa Rica şi Bulgaria şi în arest la domiciliu
08:20
Reuters: Google semnează un acord istoric pentru a cumpăra energie din fuziune nucleară de la un startup derivat din MIT # Bursa
Google, companie deţinută de grupul Alphabet, a anunţat luni că a semnat un acord pentru a achiziţiona energie provenită din fuziune nucleară, o reacţie care alimentează soarele şi stelele, dar care nu este încă disponibilă comercial pe Pământ
08:10
Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie, însă eprezentanţii ASF şi majoritatea asigurătorilor susţin că măsura va genera modificări minore în privinţa nivelului acestora
08:10
Autorităţile de la Moscova iau în calcul acordarea unor scutiri fiscale pentru gigantul energetic Gazprom, potrivit unei surse guvernamentale, în timp ce alte companii din sector, precum Novatek şi Rosneft, ar putea suporta o povară fiscală mai mare pentru a compensa eventualele pierderi bugetare, relatează Reuters.
08:00
Reuters: Franţa şi Spania, printre ţările care vor accepta să impoziteze zborurile la clasa premium şi jeturile private # Bursa
Un grup de ţări, printre care Franţa, Kenya, Spania şi Barbados, s-au angajat luni să impoziteze zborurile la clasa premium şi jeturile private, în încercarea de a strânge fonduri pentru acţiuni climatice şi dezvoltare durabilă
08:00
Reuters: Ofensiva Europei în domeniul AI atrage 76 de oferte pentru construirea de and #8221;gigafabrici and #8221; de inteligenţă artificială # Bursa
Şaptezeci şi şase de companii au depus oferte pentru dezvoltarea primelor and #8221;gigafabrici and #8221; de inteligenţă artificială din Europa, a anunţat luni comisarul european pentru tehnologie, Henna Virkkunen, semnalând un interes peste aşteptări faţă de iniţiativa Uniunii Europene de a recupera decalajul faţă de SUA şi China în acest domeniu strategic
08:00
CCR are astăzi pe ordinea de zi sesizarea depusă de partidul S.O.S România, la votul dat de Senat pentru numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător al CCR
07:50
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski anunţă că producţia internă de drone a ţării va fi intensificată, el arătând că va discuta cu partenerii, despre investiţii, iar prioritatea o reprezintă dronele interceptoare şi dronele de atac cu rază lungă de acţiune.
07:50
Reuters: Înalta Curtea din Regatul Unit respinge cazul ONG-ului palestinian privind piesele F-35 livrate Israelului # Bursa
Decizia Marii Britanii de a permite exportul de componente pentru avioanele de luptă F-35 către Israel, deşi a recunoscut că acestea ar putea fi folosite cu încălcarea dreptului internaţional umanitar în Gaza, este legală, a decis luni Înalta Curte din Londra
07:50
Plafonarea preţurilor la energiei electrică încetează de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul
07:50
Plafonarea sporului pentru activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 de lei brut pe lună şi concediul suplimentar de 3-5 zile acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, pentru angajaţii plătiţi din fonduri publice, intră în vigoare de la 1 iulie
07:40
În timp ce Senatul a dezbătut astăzi and #8222;Marea şi frumoasa lege and #8221; a preşedintelui Donald Trump înainte de votul final, miliardarul din domeniul tehnologiei Elon Musk a lansat un avertisment dur prin intermediul platformei sale de socializare X
07:30
Preşedintele Donald Trump îl va primi lunea viitoare pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă pentru discuţii, în contextul în care liderul american intensifică presiunile asupra guvernului israelian şi a Hamas pentru a intermedia un acord de armistiţiu şi eliberarea ostaticilor, în scopul încheierii războiului din Gaza
07:20
Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Scott Bessent, a avertizat luni că multe ţări ar putea fi supuse unor tarife vamale semnificativ mai mari începând cu 9 iulie, chiar dacă negociază and #8221;cu bună-credinţă and #8221;. Orice prelungire a termenului va depinde exclusiv de decizia preşedintelui Donald Trump, a spus oficialul
07:20
Tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025, vor creşte în medie cu 0,005 lei/kWh faţă de cele practicate pentru perioada iulie 2024 - iulie 2025. Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare, a precizat Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Acum 6 ore
07:10
Acordul comercial dintre Regatul Unit şi Statele Unite a intrat în vigoare luni, oferind automobilelor britanice exportate în America un regim tarifar preferenţial, în timp ce asupra exporturilor de metale persistă semne de întrebare, transmite CNBC.
07:00
Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, eliminată în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor # Bursa
Formaţia Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată, luni, de echipa Fluminense, scor 2-0, în optimile de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor.
06:50
Managerul grupării Manchester City, Pep Guardiola, este îngrijorat de lipsa de odihnă pe care o va avea echipa sa înaintea noului sezon din Premier League şi a declarat că implicarea lor în Cupa Mondială a Cluburilor i-ar putea and #8222;distruge and #8221;.
Acum 12 ore
00:00
Preşedintele SUA, Donald Trump, nu consideră necesară extinderea armistiţiului privind tarifele vamale după termenul limită de 9 iulie, preferând să le trimită direct partenerilor comerciali o scrisoare prin care va stabili în mod direct tarifele pe care aceştia vor trebui să le plătească, potrivit presei internaţionale.
00:00
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a lansat un apel ferm către Guvernul României: să renunţe la măsurile de austeritate care afectează studenţii, să păstreze actuala formulă de calcul a fondului de burse şi să asigure o finanţare adecvată pentru educaţie.
00:00
Spania a înregistrat un nou record naţional de temperatură pentru luna iunie, cu 46 de grade Celsius măsurate în oraşul El Granado, situat în sudul ţării, aproape de graniţa cu Portugalia.
00:00
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a anunţat intenţia de redimensionare a sistemului de burse şcolare şi universitare, în contextul presiunilor bugetare actuale şi al crizei economice.
00:00
*(Interviu cu Marius Şoflete, Inginer constructor şi Proiectant specializat de Case Pasive, Trainer şi Certificator acreditat de Passive House Institute, creator de conţinut educaţional în construcţii şi co-organizator nZEB Expo, şi Daniel Tudor, Co-fondator The Concept Real Estate Advisers, antreprenor, consultant în imobiliare sustenabile şi co-organizator nZEB Expo)
00:00
Prognoza pentru RomâniaValorile termice vor scădea uşor în majoritatea zonelor, însă vremea se va menţine călduroasă în vestul, sudul şi izolat în centrul ţării.
00:00
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a stagnat la 6,54%.
00:00
Euro a scăzut, ieri, cu 0,03 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 5,0777 lei/euro.
00:00
Acţiunile americane au atins un nou record istoric; ce riscuri ameninţă piaţa în a doua jumătate a anului? # Bursa
* Edward Jones Investments: and #8221;Este posibil să apară noi episoade de volatilitate, însă considerăm că fundamentele care susţin acţiunile rămân solide and #8221;* Integrity Asset Management: and #8221;Din perspectiva evaluărilor şi a ritmului de creştere a profiturilor, contextul nu este foarte favorabil and #8221;* Invesco Asset Management: and #8221;Pieţele din afara Statelor Unite se tranzacţionează în general la multipli mai mici, iar noi credem că diferenţa faţă de SUA va continua să se reducă and #8221;
00:00
CSAT sub preşedinţia lui Nicuşor Dan: conflictul din Ucraina, evaziunea fiscală şi criza de la Salina Praid, pe agenda discuţiilor # Bursa
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condus pentru prima dată de preşedintele Nicuşor Dan, s-a reunit, ieri, la Palatul Cotroceni, într-o şedinţă care a durat peste trei ore şi jumătate. Reuniunea marchează, totodată, prima participare a membrilor noului Guvern condus de Ilie Bolojan la această structură strategică.
00:00
Fuse, fuse şi se duse... Mă refer la nunta anului... mai bine zis la nunta banului. Zilele trecute, Jeff Bezos, unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, dacă nu cumva cel mai bogat, s-a căsătorit cu aleasa lui, o anume Lauren Sanchez. Casă de piatră!
00:00
De câteva decenii, discursul public din România este dominat de imaginea unui stat risipitor, supradimensionat şi ineficient. Fiecare nou guvern promite and #8222;reducerea risipei and #8221; şi and #8221;eficientizarea cheltuielilor and #8221;, fără a se opri asupra unui fapt esenţial: statul român este cronic subfinanţat.
00:00
Bursele europene au fluctuat ieri, investitorii fiind atenţi la evoluţiile legate de negocierile comerciale globale.
00:00
* Tranzacţii de 82 milioane lei, peste cele din şedinţa anterioară Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent creşteri, în prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în contrast cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre, s-a apreciat cu 0,57%, la 18.736 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,46%, până la 3.528 de puncte.
00:00
Acţiunile companiei americane Meta Platforms Inc., care deţine şi operează Facebook, Instagram, Threads şi WhatsApp, au înregistrat o apreciere de 43% în ultimele 12 luni, iar de la începutul lui 2025 au avansat cu 23%, depăşind randamentul indicelui S and P 500, care a crescut cu 12,5% în ultimul an.
Acum 24 ore
21:30
CSAT identifică evaziunea fiscală drept o vulnerabilitate majoră şi stabileşte măsuri urgente pentru combaterea acesteia # Bursa
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au stabilit că evaziunea fiscală rămâne o vulnerabilitate majoră şi au convenit că sunt imperative câteva direcţii imediate, respectiv intensificarea controalelor, digitalizarea accelerată a sistemului fiscal şi utilizarea tuturor instrumentelor legale pentru a recupera prejudiciile aduse statului român.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.