Alertă DNSC: Tentative de fraudă prin telefon
Jurnalul.ro,
12 august 2025 14:50
DNSC a lansat, marți, un clip de constientizare cu privire la pericolul apelurilor telefonice false în care interlocutorul susține că sună din partea unor entități, instituții sau autorități și cer furnizarea rapidă de date sensibile sau transferuri de bani (vishing).
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum o oră
00:50
Condiții deplorabile pentru poliția germană: Mucegai, mașini vechi și scurgeri din tavan # Jurnalul.ro
Sindicatul polițiștilor solicită creșterea cheltuielilor pentru modernizarea vehiculelor și a secțiilor de poliție, despre care consideră că reprezintă o insultă la adresa demnității ofițerilor, potrivit The Guardian.
Acum 2 ore
00:30
După data de 13 august 2025, patru semne zodiacale vor experimenta o viață mult mai liniștită.
00:10
Oficialii din Sănătate au reușit să-și pună în cap atât marile clinici medicale private, cât și doctorii cu mici cabinete individuale, din ambulatoriile de specialitate.
12 august 2025
23:40
A început ANONIMUL 2025. Ca în fiecare an peste este 4000 de spectatori au văzut sub cerul de la Sfântu Gheorghe filmul de deschidere. „Vocația mea, filmul” - atelier destinat adolescenților din satele Deltei - la a patra ediție # Jurnalul.ro
„Jeunes Mères”, cel mai nou film semnat de cunoscuții cineaști Jean-Pierre și Luc Dardenne, a fost proiectat seara trecută, în premieră națională, în deschiderea celei de-a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film ANONIMUL. Peste 4000 de spectatori au fost prezenți la eveniment.
Acum 4 ore
23:20
Siegfried Muresan: Kremlinul dorește o schimbare de direcție la Chișinău pentru a opri drumul spre UE # Jurnalul.ro
Europarlamentarul PNL Siegfried Muresan atrage atenția că presiunile și atacurile Rusiei împotriva Republicii Moldova se intensifică pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare din septembrie.
23:10
Astrologia oferă un limbaj popular pentru a reflecta asupra chimiei, comunicării și valorilor în relații, în special prin sinastrie - practica comparării a două hărți natale pentru a vedea cum interacționează energiile planetare.
22:50
Măsuri de tip COVID-19, luate pentru noul virus din China. Chikungunya se răspândește rapid # Jurnalul.ro
După ce a luptat mai bine de cinci ani împotriva virusului mortal COVID-19, China se confruntă acum cu o creștere bruscă a cazurilor de infecție cu virusul Chikungunya, anunță de TheHealthSite. Potrivit rapoartelor, virusul se răspândește rapid în țară.
22:40
Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a spus, marți, că întâlnirea cu Putin este un „exercițiu de ascultare” pentru Donald Trump, potrivit BBC.
22:30
Mondo Duplantis și-a îmbunătățit recordul mondial la săritura cu prăjina la 6,29 metri în cadrul competiției Istvan Gyulai Memorial, care a avut loc marți la Budapesta, scrie AP.
22:20
Musk anunță că xAI, startup-ul său de inteligență artificială, va da Apple în judecată # Jurnalul.ro
Miliardarul Elon Musk a declarat luni că startup-ul său de inteligență artificială, xAI, va lua măsuri legale împotriva Apple, acuzând producătorul iPhone-ului că încalcă reglementările antitrust în gestionarea clasamentelor din App Store, potrivit Reuters.
22:10
Miercuri, după prânz, se pun în vânzare biletele pentru amicalul România-Canada la fotbal.
21:50
Ministrul Energiei Bogdan Ivan a spus marți seara că nu candidează la șefia PSD. „Am 34 de ani, nu mă grăbesc”, a spus el.
21:40
Ministrul Investițiilor a anunțat trimiterea Corpului de Control pentru a verifica achizițiile de microbuze electrice din PNRR, după suspiciuni de prețuri supraevaluate. Deputații liberali s-au împărțit în două tabere, unii susținând respectarea procedurilor, alții denunțând un jaf al românilor.
Acum 6 ore
21:20
Patru persoane au fost arestate în legătură cu un jaf comis la începutul acestei veri la o casă din Los Angeles, despre care se presupune că ar fi deținută de actorul Brad Pitt, a anunțat poliția marți, potrivit AP.
21:10
UE pregătește al 19-lea pachet de sancțiuni, în timp ce Rusia continuă să respingă încetarea focului # Jurnalul.ro
Uniunea Europeană pregătește al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, în timp ce Moscova continuă să respingă apelurile pentru o încetare a focului în Ucraina, a anunțat luni, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, potrivit The Kyiv Independent.
20:50
Pasionații de astronomie se pregătesc pentru ploaia de meteoriți. Când are loc apogeul Perseidelor # Jurnalul.ro
Pasionații de astronomie se pregătesc marți pentru una dintre cele mai frumoase ploi de meteoriți ale anului. Perseidele vor atinge pogeul în noaptea de 12 august, deși sunt active încă de la jumătatea lunii iulie și vor continua să fie vizibile încă câteva săptămâni.
20:40
Ministrul Finanțelor: Eșalonarea trebuie să fie un sprijin, nu o scuză pentru abuzuri fiscale # Jurnalul.ro
Ministeru Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță demararea unor controale de integritate asupra unor companii cu „dimensiuni economice semnificative”, care înregistrează întârzieri repetate la plata taxelor, dar și suspiciuni de fraudă, semnalate inclusiv de Curtea de Conturi.
20:20
O ursoaică însoțită de doi pui, la plimbare în zona Lacului Albstru din Baia Sprie. A fost emis mesaj Ro-Alert # Jurnalul.ro
Prezența unei ursoaice cu un pui a fost semnalată marți seara în zona Lacului Albstru din Baia Sprie, a anunțat Prefectura Maramureș. Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populației.
20:10
Celebrul fotbalist Cristiano Ronaldo și partenera sa Georgina Rodriguez s-au logodit. Anunțul a fost făcut pe Instagram cu ajutorul unei fotografii cu un inel.
20:00
Viktor Orbán: Avem nevoie de un summit ruso-european, nu de comentarii la un summit ruso-american # Jurnalul.ro
Premierul Ungariei Viktor Orbán a spus marți că este necesar un summit între Rusia și Uniunea Europeană și a explicat de ce nu susține declarația comună a Consiliului European referitoare la întâlnirea de vineri dintre Trump și Putin.
19:50
Un accident grav a avut loc marți după-amiaza între localitățile Dubova și Șvinița din județul Mehedinți. Pompierii anunță că sunt patru persoane rănite, dintre care două sunt încarcerate.
19:40
Un accident grav a avut loc marți după-amiaza între localitățile Dubova și Șvinița din județul Mehedinți. Pompierii anunță că sunt patru persoane rănite, dintre care două sunt încarcerate.
19:40
CFR suplimentează vagoanele pentru minivacanță, dar avertizează că pot fi probleme la aerul condiționat # Jurnalul.ro
CFR anunță suplimentarea unor vagoane în minivacanță și cere înțelegere pentru eventualele problemele legate de funcționarea aerului condiționat în trenuri.
Acum 8 ore
19:20
Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a discutat luni cu omologul său chinez Xi Jinping, anunță biroul său. Cei doi au discutat timp de o oră despre relațiile bilaterale și rolul grupului de state BRICS, potrivit Reuters.
19:10
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă bei ceai verde zilnic – Beneficii, riscuri și recomandări # Jurnalul.ro
Ceaiul verde este una dintre cele mai populare băuturi din lume, consumată de mii de ani pentru gustul său fin și proprietățile sale medicinale. Studiile moderne confirmă că această infuzie poate sprijini sănătatea inimii, a creierului și a sistemului digestiv, dar și că un consum excesiv poate aduce efecte secundare nedorite. Iată ce spune știința despre beneficiile și riscurile ceaiului verde, precum și care este cantitatea optimă pentru a te bucura de efectele sale pozitive.
18:50
Criză în Anglia din cauza secetei. Lipsa apei este o problemă de „importanță națională” # Jurnalul.ro
Lipsa apei a devenit o problemă de „importanță națională” în Anglia, au anunțat marți autoritățile. Criza este provocată de secetă.
18:40
Sebastian Burduja vrea „cel mai bun scenariu” la Capitală: Selectarea unui candidat unic # Jurnalul.ro
Liderul PNL București, Sebastian Burduja, revine și propune organizarea unor alegeri primare deschise pentru desemnarea unui candidat unic al coaliției la PMB, după ce, sâmbătă, a propus selectarea în urma unor „sondaje de opinie clare”.
18:30
Inteligența artificială, în centrul concursului național Bursa SAB 2025 al Senatului Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României # Jurnalul.ro
„Mobilitate 4.0” înseamnă trafic orchestrat prin date, vehicule și infrastructură conectate, algoritmi care anticipează blocajele și prioritizează siguranța. Helsinki testează de ani buni conceptul de “Mobility as a Service”, unde abonamentul la transport combină metrou, autobuz, taxi și bike-sharing într-o singură aplicație. Singapore folosește rețele de senzori și sisteme adaptive de semaforizare care reduc timpii de așteptare în intersecții. România e încă la începutul acestor transformări, dar exact aici intră Bursa SAB 2025: un concurs care caută soluții concrete, cu inteligență artificială în rol principal.
18:20
Mii de muncitori din Coreea de Nord lucrează în Rusia în condiții extreme, sub stricta supraveghere a regimului de la Phenian. Salariile lor mizere sunt confiscate aproape integral de stat, în timp ce Moscova profită pentru a acoperi lipsa acută de forță de muncă provocată de războiul din Ucraina.
18:10
Nicușor Dan a reafirmat, marți, în timpul unei discuții telefonice avute cu Volodimir Zelenski, sprijinul României pentru o pace justă și durabilă, care nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranității și integrității teritoriale a acesteia.
17:50
Un cal bătut cu cruzime de stăpân a fost salvat de polițiști. Proprietarul a primit o amendă usturătoare # Jurnalul.ro
Un cal din Vălenii Lăpușului, județul Maramureș, ținut în condiții improprii și cu urme vizibile de violență, a fost ridicat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și plasat într-un adăpost al unei asociații de protecție a animalelor.
17:40
De la urgențe gratuite, la costuri uriașe: Ce presupune spitalizarea pentru neasigurați # Jurnalul.ro
Persoanele neasigurate în sistemul public de sănătate au parte de un pachet minim de servicii medicale, inclusiv asistență medicală de urgență și o perioadă limitată de spitalizare gratuită pentru urgențe
Acum 12 ore
17:30
FACIAS cere instanței să oblige instituțiile statului să-și îndeplinească obligațiile legale. Cazul Floreasca arată costul celor patru ani de întârziere în punere în aplicare a legii anti-infecții nosocomiale # Jurnalul.ro
Curg cazurile de focare de infecții nosocomiale în spitalele din România și dramele familiilor care luptă singure cu acestea. În acest timp, statul blochează de patru ani adoptarea normele de punere în aplicare a legii care trebuia să prevină răspândirea infecțiile nosocomiale în instituțiile medicale.
17:20
Ella Prodan, actrița din Iubire cu parfum de lavandă, despre vacanță și revenirea pe platourile de filmare: ”Mi-am lăsat personajul la plajă în Podișor” # Jurnalul.ro
Ella Prodan, interpreta Claudiei din serialul original Iubire cu parfum de lavandă, semnat de Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production pentru Antena 1, a profitat din plin de pauza dintre sezoane pentru a-și încărca bateriile.
17:10
Nu ți se pare că anumiți oameni sunt pur și simplu născuți cu un noroc incredibil?
16:50
Victor Ponta: Salariile și pensiile au scăzut cu 7,8% – fără ca cineva să spună direct # Jurnalul.ro
Fostul premier Victor Ponta a lansat critici dure la adresa actualei guvernări, afirmând că toate salariile și pensiile din România au scăzut cu 7,8%, fără ca acest lucru să fie anunțat deschis.
16:40
Românii își rezervă vara online: Peste jumătate caută vacanțe în iunie-august. Madeira urcă în top # Jurnalul.ro
Pentru turiștii români, vara nu începe când se deschid oficial plajele, ci când încep căutările online. Peste 58% dintre căutările de vacanțe au loc în perioada iunie–august, cu un interes crescut pentru orașe care permit multiple activitǎti și insule spectaculoase la cateva ore distanțǎ.
16:20
Patru reactoare ale centralei nucleare Gravelines, din nordul Franței, au fost oprite temporar după ce un roi masiv de meduze a blocat sistemul de răcire, a anunțat compania EDF. Fenomenul, cauzat de creșterea temperaturii mărilor și dezechilibrele ecosistemice, nu a pus în pericol siguranța centralei, dar a scos din funcțiune cea mai mare parte a capacității sale de producție.
16:10
Pîslaru anunță verificări privind achizițiile de microbuze școlare electrice finanțate prin PNRR # Jurnalul.ro
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile de microbuze electrice prin PNRR în urma unori informații apărute în presă conform cărora achizițiile au fost făcute la prețuri supraevaluate.
15:50
Fostul premier Marcel Ciolacu spune că inflația a crescut la 7,8%, nivel comparabil cu cel de acum doi ani, ceea ce înseamnă o reducere semnificativă a puterii de cumpărare, în special pentru persoanele cu venituri mici. El cere Guvernului să ia urgent măsuri.
15:40
Resursele României ajung, rând pe rând, în posesia altor țări, din neglijența sau lipsa de responsabilitate a factorilor politici. Astfel că o firmă din Ungaria a reușit să preia mina de sare de la Valea Florilor, județul Cluj.
15:20
Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor a lansat critici dure la adresa actualului titular al portofoliului, Ionuț Moșteanu, acuzându-l că, în loc să se concentreze pe problemele strategice și de securitate, este preocupat de împărțirea funcțiilor politice.
15:10
După 17 august 2025, viața devine mult mai bună pentru trei semne zodiacale.
14:50
DNSC a lansat, marți, un clip de constientizare cu privire la pericolul apelurilor telefonice false în care interlocutorul susține că sună din partea unor entități, instituții sau autorități și cer furnizarea rapidă de date sensibile sau transferuri de bani (vishing).
14:30
Seara tensionată de la bonfire a captat atenția celor de acasă într-o ediție Insula Iubirii, lider de audiență! Diseară, petrecerea din vila băieților va fi întreruptă de sosirea lui Radu! # Jurnalul.ro
O flacără aprinsă care a lăsat loc tuturor vulnerabilităților. Un moment care a schimbat totul și a dus încrederea la limita dezamăgirii și siguranța la răscrucea cu neliniștea. O ediție în care imaginile au vorbit mai mult decât orice cuvânt pronunțat. Aseară, Insula Iubirii a fost lider de audiență, reușind să le aducă celor de acasă cele mai intense trăiri de la startul sezonului și până-n prezent. Repercursiunile tuturor acțiunilor se văd astăzi, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
14:20
Patru cetățeni străini, reținuți după ce au furat bijuterii la un festival din România # Jurnalul.ro
Patru cetățeni străini au fost reținuți după ce au furat bijuterii în cadrul unui festival din Cluj-Napoca, desfășurat în weekend, informează marți Poliția Română.
14:10
„Arta actorului de comedie cu producţie de scurt metraj” - workshop gratuit din cadrul Bucharest Best Comedy Film în perioada 17 – 24 august # Jurnalul.ro
Bucharest Best Comedy Film Festival 2025 vine cu o oportunitate unică pentru tinerii ce doresc să îşi exploreze şi dezvolte aptitudinile interpretative şi de creaţie: un workshop gratuit, programat între 17 – 24 august.
13:50
Un incendiu puternic de vegetație uscată a izbucnit în apropierea localității Berceni, spre Frumușani, la granița dintre județele Ilfov și Giurgiu. Flăcările se manifestă cu intensitate, însoțite de degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 40 de hectare.
13:30
Liderii UE fac apel la Trump să apere interesele Europei. Ungaria nu a semnat documentul # Jurnalul.ro
Liderii UE au emis marți dimineață o declarație prin care fac apel la președintele SUA, Donald Trump, să apere interesele de securitate ale Europei. Ungaria nu a semnat documentul.
13:30
Apple își surprinde în fiecare toamnă fanii cu noi lansări și funcții care să îi loializeze în continuare. Toamna anului 2025 se anunță spectaculoasă, aducând fanii în pragul entuziasmului pentru lansarea noului iPhone 17. Desigur, așa cum se întâmplă la fiecare lansare, utilizatorii încep să își pună întrebarea: “reușește noul iPhone 17 să vină cu adevărat cu ceva nou?”.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.