ANOSR: Sistemul de burse a fost constant subfinanţat prin raportare la coşul minim de trai al unui student / Fondul de burse va scădea cu 52,12%, iar umărul de studenţi beneficiari de burse va scădea cu peste 44.000 / Solicitările studenţilor
News.ro,
14 august 2025 08:00
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a lansat, joi, o analiză care surprinde evoluţia fondului de burse şi protecţie socială destinat studenţilor şi evidenţiază necesitatea corectării sistemului de acordare a burselor, modificat prin măsurile de austeritate introduse de Legea nr. 141/2025 şi prin modificările aduse OME nr. 6463/2023. Analiza relevă că sistemul de burse a fost constant subfinanţat prin raportare la coşul minim de trai al unui student, iar fondul de burse nu a fost deloc majorat în ultimii tre ani. Prin aplicarea mpsurilor de austeritate, fondul de burse va scădea cu 52,12%, iar umărul de studenţi beneficiari de burse va scădea cu peste 44.000.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
10:10
Profitul net consolidat al Grupului Romgaz a scăzut cu 8,60% în semestrul I al anului, la 1,679 miliarde lei, afacerile au crescut cu peste 9% # News.ro
Profitul net consolidat al Grupului Romgaz a scăzut cu 8,60% în semestrul I al anului, la 1,679 miliarde lei, de la 1,837 miliarde lei în prima parte a anului anterior, iar cifra de afacerile a crescut cu 9,01%, la 4,248 miliarde lei (faţă de 3,896 miliarde lei în perioada similară din 2024), arată datele raportate joi de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Acum 15 minute
10:00
Resturi căzute de la drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie de petrol a companiei Lukoil din Volgograd, a anunţat joi guvernatorul regiunii ruse, relatează Reuters.
10:00
Producţia industrială a scăzut cu 2%, ca serie brută, şi cu 1,2%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primul semestru din acest an faţă de perioada similară din anul 2024, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Acum 30 minute
09:50
Foştii parteneri de afaceri ai Priscillei Presley au dat-o în judecată pentru mai mult de 50 de milioane de dolari, acuzând fraudă # News.ro
Foştii parteneri de afaceri ai Priscillei Presley au intentat un proces în care cer despăgubiri de peste 50 de milioane de dolari, invocând frauda şi încălcarea contractului, potrivit AP.
09:50
Premierul britanic Keir Starmer îl primeşte joi pe Volodimir Zelenski, în ajunul summitului Trump-Putin # News.ro
Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, se va întâlni joi, la Londra, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în ajunul summitului dintre Donald Trump şi Vladimir Putin din Alaska, anunţă Sky News.
09:50
OUG pentru ”atenuarea riscului fiscal sistemic, iminent şi de o gravitate excepţională”, în dezbatere publică / Se referă proiectele din PNRR şi Anghel Saligny / Interdicţii clare de încheiere de noi contracte / Ce se întâmplă cu proiectele începute # News.ro
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a supus dezbaterii publice o OUG pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi din fonduri publice naţionale. Documentul este necesar, potrivit iniţiatorilor, pentru ”atenuarea riscului fiscal sistemic, iminent şi de o gravitate excepţională”, generat de supracontractarea proiectelor de infrastructură. Se referă la proiectele finanţate prin PNRR; Anghel Saligny şi instituie restricţii clare.
09:50
INS: Cifra de afaceri din industrie pe total a crescut, în termeni nominali, cu 3,1%, în primul semestru # News.ro
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut, în termeni nominali, cu 3,1%, în primele şase luni ale anului, faţă de perioada similară de anul trecut, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Acum o oră
09:30
Rusia susţine că a lovit fabrici de rachete în Ucraina, distrugând inclusiv sisteme occidentale Patriot care le apărau # News.ro
Ministerul Apărării din Rusia a declarat joi că forţele sale au lovit în iulie în Ucraina o serie de fabrici de rachete, birouri de proiectare a armelor şi întreprinderi de producţie a combustibilului pentru rachete, informează Reuters.
09:20
Liverpool este aproape de transferul fundaşului Giovanni Leoni. Italianul de 18 ani joacă la Parma # News.ro
Liverpool este aproape de transferul fundaşului Giovanni Leoni, în vârstă de 18 ani, de la Parma, pentru o sumă de aproximativ 26 de milioane de lire sterline, relatează BBC.
09:20
INS: Produsul Intern Brut al României a crescut cu 1,2%, în trimestrul 2 al anului, comparativ cu trimestrul anterior # News.ro
În trimestrul 2 al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut a crescut cu 1,2%, arată estimările ”semnal”, publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). De asmenea, economia ţării a înregistrat o creştere de 0,3 % în trimestrul 2, faţă de acelaşi trimestru din anul 2024 pe seria brută şi de 2,1% pe seria ajustată sezonier.
Acum 2 ore
09:10
Control al Inspecţiei Muncii – 315 persoane nu aveau contract de muncă, 224 în judeţul Cluj / Toţi sunt şoferi de ride sharing / Ministrul Muncii: Nu este doar o cifră dintr-un raport, sunt 224 de vieţi lăsate în zona gri a economiei, expuse abuzurilor # News.ro
Inspecţia Muncii a realizat, în perioada 4-8 august un control, fiind depistate 315 persoane fără contract de muncă, dintre care 224 sunt din judeţul Cluj, toţi fiind şoferi de ride sharing. S-au aplicat mai multe amenzi, însă ministrul Muncii, Florin Manole, apreciază că nu sancţiunile sunt importante, ci faptul că angajaţii au fost lăsaţi fără nicio protecţie.
09:10
Escaladare majoră în Serbia. Confruntări între susţinători ai partidului de guvernământ şi protestatari antiguvernamentali. Poliţia a intervenit în forţă, preşedintele Vucic denunţă implicarea unor puteri străine - VIDEO # News.ro
Susţinătorii Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere, au aruncat cu torţe şi petarde asupra protestatarilor antiguvernamentali în Novi Sad, miercuri seara, determinând poliţia să intervină pentru a pune capăt confruntării în ceea ce reprezintă o escaladare majoră a protestelor care durează de nouă luni în Serbia, relatează Reuters.
09:00
Control al Inspecţiei Muncii – 315 nu aveau contract de muncă, 224 doar în judeţul Cluj / Toţi sunt şoferi de ride sharing / Ministrul Muncii: Nu este doar o cifră dintr-un raport, sunt 224 de vieţi lăsate în zona gri a economiei, expuse abuzurilor # News.ro
Inspecţia Muncii a realizat, în perioada 4-8 august un control, fiind depistate 315 persoane fără contract de muncă, dintre care 224 sunt din judeţul Cluj, toţi fiind şoferi de ride sharing. S-au aplicat mai multe amenzi, însă ministrul Muncii, Florin Manole, apreciază că nu sancţiunile sunt importante, ci faptul că angajaţii au fost lăsaţi fără nicio protecţie.
08:50
Ministerul Culturii adaptează legislaţia pentru aplicarea Regulamentului european privind libertatea presei - Măsurile vizează protejarea jurnaliştilor împotriva supravegherii abuzive şi a intimidării lor # News.ro
Implementarea Regulamentului european privind libertatea mass-mediei (EMFA), obligatoriu în toate statele membre UE din 8 august, este coordonată de Ministerul Culturii şi include colaborarea cu instituţiile statului - Parlament, CNA, ANCOM, cu Media Publică SRR şi SRTV, cu societatea civilă, cu asociaţii profesionale de presă. România urmează să finalizeze propunerile de completări şi modificări pentru cadrul normativ în vigoare, propuneri care vor fi supuse consultării publice.
08:50
Profitul net al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, a scăzut în primul semestru cu 41%, la 1,587 miliarde lei, de la 2,69 miliarde lei în perioada similar de anul trecut.
08:40
Statul New York dă în judecată platforma de plăţi electronice Zelle, acuzând deficienţe de securitate care au permis fraude de peste 1 miliard de dolari # News.ro
Procurorul general al statului New York, Letitia James, a intentat miercuri un proces împotriva platformei de plăţi electronice Zelle, acuzând-o că a refuzat să implementeze măsuri esenţiale de siguranţă, ceea ce ar fi permis escrocilor să fure peste 1 miliard de dolari de la consumatori, transmite Reuters.
08:40
Trump a cerut ca preşedintele polonez Nawrocki să-l înlocuiască pe premierul Tusk la discuţia cu liderii europeni referitoare la Ucraina # News.ro
Preşedintele american Donald Trump a solicitat în ultimul moment ca preşedintele polonez Karol Nawrocki, aliat al mişcării MAGA, să participe miercuri la videoconferinţa cu liderii europeni referitoare la Ucraina, a declarat premierul polonez Donald Tusk, rivalul politic de centru al lui Nawrocki, care era aşteptat să participe la reuniune, relatează Reuters.
08:40
Transplant hepatic la un pacient de 4 ani, realizat la Spitalul Grigore Alexandrescu / Copilul a primit o parte din ficatul mamei # News.ro
Agenţia Naţională a Transplantului anunţă, joi, o operaţie realizată cu succes la un pacient de 4 ani care a primit o parte din ficatul mamei sale, la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
08:30
Imagini spectaculoase cu un râs, surprinse în Parcul Naţional Semenic Cheile Caraşului – VIDEO # News.ro
Un râs a fost surprins de camerele de monitorizare montate în Parcul Naţional Semenic Cheile Caraşului, kimaginile fiind distribuite, joi, de către Romsilva.
08:30
Donald Trump a ordonat, miercuri, simplificarea procedurilor şi reglementărilor, în special a celor de mediu, pentru a permite sectorului spaţial privat american să îşi sporească „semnificativ” lansările, o măsură care ar trebui să îl mulţumească pe fostul său aliat Elon Musk.
08:20
Antrenorul echipei Tottenham, Thomas Frank, după eşecul din Supercupa Europei cu PSG: Am jucat împotriva celei mai bune echipe din lume în acest moment # News.ro
Antrenorul echipei Tottenham, Thomas Frank, a declarat că este mândru de prestaţia jucătorilor săi în faţa câştigătorilor Ligii Campionilor, PSG, în ciuda înfrângerii la lovituri de departajare din Supercupa Europei.
Acum 4 ore
08:10
Mai multe echipaje de pompieri de seplasează, joi, la Centrala Nucleară de la Cernavodă, după declanşarea unei alarme de incendiu la Unitatea 2.
08:00
ANOSR: Sistemul de burse a fost constant subfinanţat prin raportare la coşul minim de trai al unui student / Fondul de burse va scădea cu 52,12%, iar umărul de studenţi beneficiari de burse va scădea cu peste 44.000 / Solicitările studenţilor # News.ro
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a lansat, joi, o analiză care surprinde evoluţia fondului de burse şi protecţie socială destinat studenţilor şi evidenţiază necesitatea corectării sistemului de acordare a burselor, modificat prin măsurile de austeritate introduse de Legea nr. 141/2025 şi prin modificările aduse OME nr. 6463/2023. Analiza relevă că sistemul de burse a fost constant subfinanţat prin raportare la coşul minim de trai al unui student, iar fondul de burse nu a fost deloc majorat în ultimii tre ani. Prin aplicarea mpsurilor de austeritate, fondul de burse va scădea cu 52,12%, iar umărul de studenţi beneficiari de burse va scădea cu peste 44.000.
08:00
Tencent raportează o creştere de 15% a veniturilor trimestriale, impulsionată de investiţiile în AI şi segmentul de gaming # News.ro
Gigantul tehnologic chinez Tencent a anunţat miercuri o creştere de 15% a veniturilor în trimestrul al doilea din 2025, susţinută de performanţa solidă a diviziei de jocuri şi de investiţiile în inteligenţă artificială. Compania a raportat venituri de 184,5 miliarde yuani (25,7 miliarde dolari), faţă de 161,1 miliarde yuani în aceeaşi perioadă din 2024, iar profitul operaţional a urcat la 63,05 miliarde yuani, relatează CNBC.
07:50
Chatbot-ul dezvoltat de Google a învăţat să ţină minte conversaţiile precedente, fără a mai fi instruit în mod special în acest sens.
07:30
Jaguar Land Rover recheamă peste 121.500 de SUV-uri în SUA, din cauza unor defecţiuni la suspensia faţă # News.ro
Jaguar Land Rover (JLR), companie deţinută de Tata Motors, va rechema peste 121.500 de vehicule în Statele Unite, după ce Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzile din SUA (NHTSA) a identificat un defect care poate provoca fisurarea articulaţiilor suspensiei faţă, transmite Reuters.
07:20
Summitul Trump-Putin: Ce teritorii ar putea face obiectul unui „schimb” între Rusia şi Ucraina # News.ro
Teritorii „schimbate” şi vieţi care riscă să fie date peste cap pentru totdeauna. Ucrainenii aşteaptă cu nerăbdare rezultatul summitului programat pentru vineri, în Alaska, între Vladimir Putin şi Donald Trump.
07:00
Do Kwon, fondatorul Terraform Labs, recunoaşte în SUA fraude de miliarde de dolari, după colapsul criptomonedelor TerraUSD şi Luna # News.ro
Antreprenorul sud-coreean Do Kwon, cofondator al Terraform Labs şi creator al criptomonedelor TerraUSD şi Luna, a pledat vinovat în faţa justiţiei americane pentru două capete de acuzare de conspiraţie la fraudă şi fraudă electronică, legate de prăbuşirea din 2022 a proiectului său, care a provocat pierderi estimate la 40 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
06:50
Focuri de armă israeliene au ucis cel puţin 25 de persoane în Gaza, în timp ce Netanyahu spune că va permite palestinienilor să plece # News.ro
Focurile de armă israeliene au ucis miercuri cel puţin 25 de persoane care căutau ajutor în Gaza, au declarat oficiali din domeniul sănătăţii şi martori, în timp ce prim-ministrul Benjamin Netanyahu a făcut din nou apel la ceea ce el numeşte migraţia voluntară a palestinienilor din teritoriul devastat de război, potrivit AP.
06:40
Marea Britanie - Aproape 150 de persoane au denunţat infracţiunile comise de Mohamed Al-Fayed # News.ro
Aproape 150 de persoane au contactat poliţia britanică pentru a denunţa infracţiuni comise de Mohamed al-Fayed, fostul proprietar al magazinelor Harrods, de când autorităţile au lansat o nouă anchetă anul trecut, a confirmat miercuri Poliţia Metropolitană.
06:30
Trump a anunţat că Stallone şi trupa Kiss vor fi laureaţi ai Kennedy Center şi că va găzdui ceremonia de premiere - VIDEO # News.ro
Preşedintele Donald Trump, în calitate de nou preşedinte al Kennedy Center, a adăugat o amprentă extrem de personală la anunţul din acest an al beneficiarilor distincţiilor anuale, pe care i-a nominalizat: starul muzicii country George Strait, actorul din „Rocky” Sylvester Stallone, cântăreaţa Gloria Gaynor, trupa rock Kiss şi actorul şi cântăreţul Michael Crawford.
06:20
Preţurile cafelei şi ceaiului cresc puternic în SUA din cauza tarifelor, punând presiune pe comercianţi şi importatori # News.ro
Deşi indicele preţurilor de consum al Statelor Unite din luna iulie a arătat că preţurile alimentelor au stagnat faţă de luna precedentă, produsele sensibile la tarife, precum boabele de cafea, ceaiurile de specialitate şi condimentele, au înregistrat scumpiri semnificative, ceea ce îngrijorează micile afaceri care le comercializează, transmite CNBC.
Acum 6 ore
06:00
Spania a solicitat ajutorul UE pentru a lupta împotriva incendiilor care au forţat mii de persoane să îşi evacueze locuinţele - VIDEO # News.ro
Spania a apelat miercuri la mecanismul de ajutor al Uniunii Europene pentru a combate numeroasele incendii care fac ravagii în ţară şi a solicitat „două avioane Canadair”, a anunţat ministrul de Interne Fernando Grande-Marlaska.
05:50
Amazon introduce livrarea în aceeaşi zi pentru produse alimentare perisabile, în competiţie cu Walmart şi Instacart # News.ro
Amazon a anunţat miercuri extinderea serviciului de livrare rapidă în Statele Unite, incluzând acum şi produse alimentare perisabile precum căpşuni, lapte, carne şi mâncăruri congelate, disponibile pentru clienţii Prime în aceeaşi zi în care sunt comandate, transmite Reuters.
05:20
Consumul de alcool în SUA atinge un minim istoric, pe fondul creşterii îngrijorărilor legate de sănătate # News.ro
Consumul de alcool în rândul adulţilor din Statele Unite a coborât la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, potrivit unui sondaj realizat de Gallup, pe măsură ce tot mai mulţi americani consideră că chiar şi consumul moderat este dăunător sănătăţii, transmite Reuters.
Acum 8 ore
03:20
Bărbatul care a evadat dintr-o ambulanţă a ANP Botoşani a fost prins în afara municipiului Bacău # News.ro
Bărbatul de 58 de ani, care a evadat, miercuri, dintr-o ambulanţă a ANP Botoşani în timp ce era transferat la Penitenciarul Jilava, a fost prins în afara municipiului Bacău. El era ascuns în vegetaţia de pe câmpul în apropierea căruia a sărit din maşină.
Acum 12 ore
01:10
Atacantul echipei PSG, Ousmane Dembele, a declarat la Canal+, după miracolul de miercuri împotriva formaţiei Tottenham, că el şi colegii săi vor să câştige şi alte trofee.
01:10
Supercupa Europei: Luis Enrique – Nu ştiu dacă este corect, dar aşa este fotbalul şi ne bucurăm pentru fanii noştri # News.ro
Luis Enrique, antrenorul echipei PSG, savurează victoria din Supercupa Europei, succes venit după o foarte scurtă perioadă de pregătire.
00:50
Negocieri în vederea elaborării primului tratat împotriva poluării cu plastic a lumii, făcute ţăndări, după ce majoritatea ţărilor respinge o încercare stângace de sintetizare a preşedinţiei reuniunii # News.ro
Negocieri în vederea elaborării primului tratat împotriva poluării cu plastic s-au făcut ţăndări miercuri, la Geneva, cu 30 de ore înainte de finalul prevăzut al acestor negocieri, după ce majoritatea ţărilor a respins o încercare stângace de sintetizare a preşedinţiei, relatează AFP.
00:40
Marquinhos, căpitanul echipei PSG, a declarat după ce formaţia sa a câştigat Supercupa Europei că parizienii au avut încredere în portarul Lucas Chevalier şi că echipa a arătat că are valoare.
00:40
PSG, prima echipă franceză câştigătoare a Supercupei Europei. Dembele, ales jucătorul meciului de la Udine / Supercampionii au primit trofeul # News.ro
Paris Saint-Germain este prima echipă franceză câştigătoare a Supercupei Europei, miercuri seară, la Udine, după succesul din meciul cu Tottenham.
00:10
Cel puţin 26 de morţi şi dispăruţi în urma unui naufragiu al unei ambarcaţiuni cu migranţi, dinspre Libia, în largul Insulei italiene Lampedusa # News.ro
Un naufragiu în largul Insulei italiene Lampedusa (sud) s-a soldat miercuri cu cel puţin 20 de morţi, iar numeroase persoane au fost date dispărute, potrivit mai multor surse, relatează AFP.
00:10
Radu Miruţă, despre explozia de la Fabrica de Armament din Cugir: Pentru mine este inacceptabil să nu aflu care a fost cauza. Şi vă spun că nu mă voi opri # News.ro
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, afirmă că va insista pe lângă instituţiile abilitate să îi transmită date legate de cauzele incendiului de la Fabrica de Armament de la Cugir. ”Dacă există o uşă de acces necunoscută într-o fabrică de muniţie care face să explodeze 146.000 de cartuşe, cât timp nu ştiu care e, îmi pun întrebarea cine o mai poate folosi şi câte altele pot exista. E insistenţa mea să mi se spună ce a fost”, anunţă Radu Miruţă.
00:00
Radu Miruţă: La Ministerul Economiei, pe calculele existente, în luna august, pentru care se vor plăti salariile în luna septembrie, nu sunt bani în buget pentru salarii şi situaţia asta este şi la alte ministere # News.ro
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, critică din nou modul în care a fost construit bugetul de stat, spunând că ”s-a tras de matematică” şi ”s-au pus sume, din pix, inexistente”. Miruţă afirmă că în bugetul ministerului pe care îl conduce nu mai sunt bani pentru salariile aferente lunii în curs, fondurile fiind identificate în alte capitole bugetare, unde fuseseră alocaţi bani pentru ”proiecte care au ajuns la DNA”.
00:00
Ministrul Economiei: Păzitorul combinaţiilor, al corupţiei şi al minciunii în instituţiile statului este ordonanţa 109 prin care se face selectarea managementului corporativ. Sub umbrela unei legi, se ascunde o fărădelege # News.ro
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, susţine că Ordonanţa 109, care reglementează selecţia persoanelor din conducerile companiilor de stat, trebuie modificată de urgenţă, pentru că ”sub umbrela unei legi, se ascunde o fărădelege”. El dă exemple concrete de companii de stat care lucrează în pierdere, dar spre profitul unor privaţi cu care fac afaceri.
13 august 2025
23:30
Bolojan: Orice fel de discuţie legată de alegeri anticipate nu are niciun fel de realism. România nu mai suportă alte crize politice artificiale/ Dacă nu ne trezim şi nu mergem într-o direcţie normală, e doar o problemă de timp până lucrurile se vor compl # News.ro
Premierul Ilie Bolojan consideră că ”orice fel de discuţie legată de alegeri anticipate nu are niciun fel de realism”, el atrăgând atenţia asupra faptului că, dacă România nu merge într-o direcţie ”normală”, este doar o chestiune de timp până când situaţia ţării va fi una mai complicată decât este în prezent.
23:30
Vicepreşedintele american J. D. Vance vizitează tupe americane staţionate în Regatul Unit, în timpul unei vacanţe cu familia, după ce participă la vidoeconferinţe cu europeni şi Trump înaintea summitului din Alaska # News.ro
Vicepreşedintele american J. D. Vance, care se află în vacanţă în Regatul Unit, a vizitat miercuri baza aeriană Fairford, în sud-vestul Angliei, unde a salutat prezenţa forţelor americane drept esenţială în încetarea confruntărilor armate în Războiul din Ucraina, după ce a participat la o videoconferinţă între lideri europeni şi Donald Trump, relatează AFP.
23:20
UPDATE - Se decide supercampioana Europei. Tottenham a început repriza a doua cu gol: este 2-0 în confruntarea cu PSG # News.ro
Paris Saint-Germain, câştigătoarea Ligii Campionilor, înfruntă echipa Tottenham Hotspur, câştigătoarea Ligii Europei, în meciul contând pentru Supercupa Europei, pe stadionul Friuli din Udine. La Tottenham este legitimat şi românul Radu Drăguşin, în prezent accidentat.
23:20
Ilie Bolojan: Anul acesta nu vom mai semna contracte noi prin Programul ”Anghel Saligny”, nu mai avem această posibilitate # News.ro
Premierul Ilie Bolojan anunţă că anul acesta nu se vor semna contracte noi pe fonduri din cadrul Programului ”Anghel Saligny”. Şeful Guvernului explică faptul că plăţile pentru contractele deja semnate şi date în plată vor fi eşalonate pe o perioadă de trei ani.
23:10
Premierul Bolojan, mesaj pentru profesori: Am scăzut normele didactice ale profesorilor, am scăzut numărul de copii în clasă şi am crescut şi salariile. Nu am văzut, din păcate, o îmbunătăţire globală a sistemului de învăţământ # News.ro
Premierul Ilie Bolojan transmite un mesaj pentru profesorii nemulţumiţi, amintindu-le acestora că au scăzut normele didactice ale profesorilor, a scăzut numărul de copii în clasă şi au crescut şi salariile, fără a se vedea şi o îmbunătăţire globală a sistemului de învăţământ. Bolojan spune că plecarea unui ministru sau a premierului nu rezolvă problema de fond, aceea că România nu îşi mai permite să funcţioneze la fel ca până acum.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.