Trebuie să existe consens politic pentru suspendarea proiectelor din PNRR – PSD
Economica.net,
14 august 2025 15:50
Ordonanța de urgență privind suspendarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuie adoptată doar în baza consensului politic între partidele din Coaliție, transmite, joi, PSD, scrie Agerpres.
• • •
Alte ştiri de Economica.net
Acum 5 minute
18:50
Uber anunță că începând de astăzi aplicația sa este disponibilă în municipiul Bistrița. Odată cu această lansare, compania își extinde prezența în România la 27 de orașe: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța, Oradea, Craiova, Ploiești, Pitești, Galați, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș, Baia Mare, Târgoviște, Suceava, Satu Mare, Botoșani, Tulcea, Focșani și, acum, Bistrița.
Acum 10 minute
19:00
ANPC a controlat peste 820 de operatori economici în intervalul 11 – 14 august și a dat aproape 800 de amenzi. Ce au găsit inspectorii instituției # Economica.net
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat activitatea a peste 820 de operatori economici, la nivelul întregii ţări, în perioada 11 - 14 august, şi a dat amenzi de peste 4 milioane de lei în urma neregulilor constatate, relatează Agerpres.
Acum 15 minute
18:40
Autoritatea Vamală Română a finalizat dotarea completă cu sisteme de scanare cu raze X a Biroului Vamal de Frontieră Galaţi – Giurgiuleşti # Economica.net
Autoritatea Vamală Română (AVR) a finalizat dotarea completă cu sisteme moderne de scanare a Biroului Vamal de Frontieră Galaţi - Giurgiuleşti.
Acum 30 minute
18:30
Încă un impozit crește substanțial. Guvernul sancționează și câștigurile la bursă, nu doar pe cele din dividende # Economica.net
Guvernul României a decis să impoziteze mai mult toate tipurile de câștiguri financiare, de la cele din dobânzi, până la cele din dividende și din plasamente la bursă. După ce s-a decis ca impozitul pe dividende să urce la 16% de la 1 ianuarie, de la 10% în prezent și doar 5% în 2021, Ministerul Finanțelor a lansat în dezabatere un proiect de lege care majorează și impozitul pe câștiguri bursiere.
18:30
Nu e nevoie de majorarea la 8.000 de lei a capitalului minim pentru SRL-uri, ANAF știe deja care sunt firmele subcapitalizate – consultant # Economica.net
Firma de consultanță CC Tax Advisory atrage atenția că, în loc să introducă bariere noi, autoritățile pot aplica măsuri deja prevăzute de lege: potrivit Legii societăților nr. 31/1990, dacă activul net al unei firme scade sub jumătate din capitalul social, aceasta este obligată să ia măsuri – majorare de capital, reducere de capital sau dizolvare.
Acum o oră
18:20
Administratorul SGR a scăpat de obligația de a vinde cel puțin 50% din materialele reciclabile prin Bursa Română de Mărfuri. Guvernul a abrogat măsura, ca urmare a dificultății punerii în practică # Economica.net
Guvernul a decis, joi, abrogarea obligaţiei impuse administratorului Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) de a tranzacţiona cel puţin 50% din materialele reciclabile prin Bursa Română de Mărfuri, relatează Agerpres.
18:10
Guvernul alocă peste 73 de milioane de lei pentru exproprierea terenurilor pe care se va construi varianta ocolitoare Timișoara Vest # Economica.net
Executivul a aprobat joi alocarea sumei de 73,172 de milioane de lei de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pentru declanşarea procedurilor de expropriere necesare realizării variantei de ocolire Timişoara Vest, relatează Agerpres.
18:10
Rafinăria Petromidia și-a crescut masiv producția de carburanți. Pierderile s-au diminuat # Economica.net
Rompetrol Rafinare a înregistrat în primul semestru din 2025 o creștere operațională semnificativă și o îmbunătățire a indicatorilor financiari, pe fondul creșterii volumelor de materii prime procesate, dar și a produselor petroliere comercializate pe plan intern și internațional, potrivit datelor financiare la șase luni. Compania a rămas pe pierdere, dar ea s-a redus.
18:10
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 77% pe secțiunea 4. Este pregătit să înceapă lucrările de asfaltare # Economica.net
Stadiul lucrărilor pe secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș (9,86 km) a A1 Sibiu - Pitești se apropie de 77%, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Amintim că acest lot cuprinde primul tunel forat de autostradă din România.
18:00
Moody’s: Tot mai multe companii americane caută să-și crescă datoriile, în timp ce evită aprobările din partea creditorilor existenți # Economica.net
Un număr din ce în ce mai mare de companii americane caută condiţii mai flexibile în acordurile lor de creditare, pentru a-şi majora nivelul datoriei, în timp ce evită aprobările din partea creditorilor existenţi, se arată într-un raport al agenţiei de evaluare financiară Moody's, publicat joi, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Acum 2 ore
17:30
Alumil a încheiat primul semestru din 2025 cu afaceri de 56 de milioane de lei, aproape similară cu cifra de afaceri realizată în primele șase luni din 2024 # Economica.net
Alumil Rom Industry S.A., liderul pieței sistemelor arhitecturale din aluminiu, a anunțat realizarea unei cifre de afaceri de 56 de milioane de lei în primul semestru din 2025, cu 0,7% mai mică față de perioada similară din 2024. Profitul net al companiei în primele șase luni este de 2,34 de milioane de lei, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut.
17:20
Guvernul a decis joi suplimentarea cu 197 de posturi a structurii de personal de la Garda Forestieră Naţională, fiind invocate angajamentele asumate de România la nivel european şi internaţional, relatează Agerpres.
17:10
Digi Communications raportează venituri de 1,1 miliarde euro pentru primele șase luni din 2025, în creștere de 21% # Economica.net
Digi Communications N.V. raportează venituri consolidate (inclusiv venituri și alte câștiguri) de 560 de milioane de euro în T2 2025, în creștere cu 18% față de aceeași perioadă a anului precedent. EBITDA ajustată a scăzut cu 1% față de rezultatul din T2 2024, ajungând la 168 de milioane de euro, evoluție determinată de intensificarea operațiunilor din Portugalia, care presupune investiții inițiale ridicate pentru a susține extinderea bazei de clienți și a serviciilor pe această piață.
17:00
Incertitudinile geopolitice și războiul comercial al lui Donald Trump reprezintă o provocare pentru industria mondială a cărnii de porc. Având în vedere că principalul importator mondial de carne de porc este China, orice escaladare a disputei tarifare ar putea afecta dramatic exporturile de carne din SUA. Bolile reprezintă o altă provocare cu care se confruntă industria. Mai presus de toate, schimbările în obiceiurile de consum ar putea aduce o incertitudine suplimentară în acest sector.
Acum 4 ore
16:50
Garda de Mediu va putea folosi ca probe imaginile obținute prin bodycam-uri și drone. Angajează150 de comisari în teren # Economica.net
În ședința de astăzi, Guvernul a adoptat o Hotărâre inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin care se consolidează activitatea Gărzii de mediu și se fac operaționale echipamentele de tip drone și bodycam-uri pe care GNM le-a achiziționat prin PNRR.
16:10
Funcționarii din primăriile localităților mici se pregătesc de grevă pe 8 septembrie # Economica.net
Funcționarii din primăriile de comune sunt pregătiți să intre în grevă generală pe 8 septembrie, nemulțumiți de o prevedere din actualul proiect de lege privind reforma administrației locale, care prevede că ordonatorul de credite poate stabili ca un post ocupat cu normă întreagă să fie transformat într-unul cu jumătate de normă, a declarat președintele Sindicatului Național SCOR, Dan Cârlan, scrie Agerpres.
16:10
Anunț major al Guvernului: Preacord pentru un nou PNRR! Ce sume urmează să primească România # Economica.net
În plin scandal privind sistarea unor proiecte importante din PNRR, dar și a contractelor noi, Guvernul anunță că a încheiat un preacord cu Uniunea Europeană privind PNRR.
15:50
Ordonanța de Urgență pentru instituirea unor măsuri legate de PNRR, respectiv ce se întâmplă cu proiectele care nu vor mai fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a fost discutată joi, în primă lectură, în ședința de Guvern, scrie Agerpres.
15:50
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Un pasaj de pe lotul 3 Nord nu mai poate fi finalizat anul acesta. Soluția autorităților pentru deschiderea circulației # Economica.net
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a postat joi imagini noi cu șantierul lotului 3 Nord din Autostrada Bucureștiului A0. Potrivit acestuia, antreprenorul chinez nu va mai putea finaliza anul acesta pasajul de la DN3, principalul punct critic din șantier. Vedeți mai jos ce soluție propune totuși pentru deschiderea circulației.
15:50
Ordonanța de urgență privind suspendarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuie adoptată doar în baza consensului politic între partidele din Coaliție, transmite, joi, PSD, scrie Agerpres.
15:50
Anunț important despre viitorul autostrăzilor: Scoase din PNRR! Ministrul Dragoș Pîslaru explică ce soluții: Punem cap la cap totul! # Economica.net
Dragoș Pîslaru, ministrul investițiilor și fondurilor europene, a explicat ce soluții ar putea exista pentru autostrăzile care au fost scoase din PNRR.
15:00
VIDEO Prima locomotivă cumpărată de România prin ARF a atins viteza de 200 km/h la CTF Făurei # Economica.net
Joi, 14 august 2025, la Centrul de Testări Feroviare Făurei, prima locomotivă electrică nou construită și achiziționată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru statul român, în ultimii 15 ani, a continuat etapa de testare, informează ARF.
15:00
Întâlnirea de la Anchorage (statul Alaska) între președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, va începe vineri la ora 19:30 GMT, a anunțat joi Kremlinul, transmit AFP, Reuters și Agerpres.
15:00
Președintele ucrainean Zelenski a declarat joi că Ucraina și-a asigurat până acum 1,5 miliarde de dolari achiziția de arme americane # Economica.net
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina și-a asigurat până acum 1,5 miliarde de dolari din partea aliaților săi europeni pentru achiziția de arme americane, ca parte a unui mecanism despre care el spune că 'întărește cu adevărat apărarea noastră', informează Reuters și Agerpres.
15:00
Trump a ordonat relaxarea procedurilor de mediu în special pentru a permite sectorului spațial american să își majoreze lansările # Economica.net
Donald Trump a ordonat o relaxare a procedurilor și reglementărilor, în special de mediu, pentru a permite sectorului spațial privat american să își majoreze în mod considerabil numărul de lansări, o măsură care ar trebui să-l bucure pe fostul său aliat Elon Musk, informează joi AFP.
15:00
Bujduveanu: Bucureștiul va avea, în sfârșit, un inel median de tramvai, așa cum ne-am dorit # Economica.net
Compania Mari Vila a început lucrările de modernizare a liniei de tramvai de pe bulevardul Chișinău, parte a unui proiect mai amblu de realizare a unui inel median de tramvai în București.
15:00
Anunț important pentru românii care au împrumutat statul. O nouă serie Fidelis intră la Bursă. Peste 1,5 miliarde de lei # Economica.net
Statul român a listat o nouă emisiune Fidelis la Bursa de Valori București (BVB). De această dată este vorba despre o serie de obligațiuni Fidelis în valoare de 1,5 miliarde de lei.
15:00
Implementarea PNRR nu se oprește, ci se accelerează – Dragos Pâslaru, ministrul Investițiilor Europene # Economica.net
Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu se oprește, ci se accelerează, iar în acest sens a fost adoptat Memorandumul care confirmă rezultatele pre-acordului cu Comisia Europeană (CE), în valoare de 21,62 miliarde de euro, a declarat joi ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, scrie Agerpres.
Acum 6 ore
14:00
Platformele online din Asia au inundat piaţa cu produse foarte ieftine, profitând de portiţe legale, prin evitarea unor costuri pe care firmele autohtone le suportă. Taxa de 25 de lei pe colet va reechilibra piaţa pe care giganţii nonUE au distorsionat-o – avocaţi # Economica.net
Platforme asiatice precum Temu și Shein au reușit în doar câţiva ani să inunde piaţa locală cu produse ieftine, livrate direct din Asia, și ocolind mare parte din taxele pe care comercianții locali sunt obligați să le plătească. Prin scutirea fiscală pentru coletele sub 150 de euro, aceste giganți au vândut la prețuri imposibil de egalat, lăsând retailerii români să concureze cu mâinile legate, spun avocații firmei de avocatură Buju Stanciu & Asociații, într-o luare de poziţie trimisă Economica.net.
13:50
Platformele online nonUE au inundat piaţa cu produse foarte ieftine, profitând de portiţe legale, prin evitarea unor costuri pe care firmele autohtone le suportă. Taxa de 25 de lei pe colet va reechilibra piaţa pe care giganţii nonUE au distorsionat-o – avocaţi # Economica.net
Platforme asiatice precum Temu și Shein au reușit în doar câţiva ani să inunde piaţa locală cu produse ieftine, livrate direct din Asia, și ocolind mare parte din taxele pe care comercianții locali sunt obligați să le plătească. Prin scutirea fiscală pentru coletele sub 150 de euro, aceste giganți au vândut la prețuri imposibil de egalat, lăsând retailerii români să concureze cu mâinile legate, spun avocații Buju Stanciu & Asociații, într-o luare de poziţie trimisă Economica.net.
13:40
Piața imobiliară din Sibiu a trecut prin schimbări semnificative în ultimii ani, transformându-se într-un punct focal pentru investitori și cumpărători. Acest articol explorează tendințele actuale, compară piața locală cu alte orașe din România și analizează rolul agențiilor imobiliare și al reglementărilor în acest context dinamic.
13:20
România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE în trimestrul doi din 2025, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.
13:20
Cotația bitcoin a depășit joi pentru prima dată pragul de 124.000 de dolari, un nou record pentru cea mai mare criptomonedă din lume, investitorii pariind pe noi câștiguri în acest domeniu săptămâna aceasta, transmit DPA și Agerpres.
13:20
Crearea unor secţiuni pe portalul IGI, dedicate schimbării angajatorului de către lucrătorii străini, şi un sistem de programări cu timpi de aşteptare reduşi ar aduce în plus până la 90 de milioane lei la buget la 10.000 de cazuri soluţionate anual – Patronat # Economica.net
"Este nevoie ca schimbarea de angajator să se poată face integral online, fără depunerea dosarului la ghişeu. În afară de oferta de muncă, cazierul străinului este emis de autorităţile române şi, odată încărcat pe portal, poate fi verificat direct de către IGI. În plus, documentele de la șomaj sunt deja emise în format electronic în majoritatea județelor, ceea ce înseamnă că nu ar mai trebui depuse în original", a declarat Elena Panțiru, Vicepreşedintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă.
13:00
Calea ferată București – Giurgiu: A fost semnat contractul pentru modernizarea integrală a liniei cu asocierea condusă de gălățenii de la Arcada # Economica.net
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. anunță oficial semnarea contractului de proiectare și execuție pentru modernizarea unuia dintre cele mai importante trasee feroviare din sudul țării – București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră (Lot 2).
13:00
Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, critică reforma din Educație și o compară cu un măcel, afirmând că are o contribuție ridicol de mică la reducerea deficitului bugetar al României, scrie Agerpres.
13:00
Wizz Air lansează 15 rute noi din București, Cluj, Iași și Brașov. Unde zboară și cu ce prețuri # Economica.net
Compania aeriană Wizz Air lansează cinci rute de la București Otopeni, câte patru rute de la Cluj-Napoca și Iași, precum și două conexiuni noi de la Brașov. Este cea mai mare extindere de până acum pentru programul de iarnă.
13:00
Podul cu cel mai mare arc parabolic din România, aproape de inauguare. Unde a fost construit FOTO # Economica.net
Miercuri au fost efectuate testele finale la Podul peste râul Argeșel, care leagă DN 73D de DC 85 și asigură conexiunea directă între Mioveni și comuna Davidești, a informat primăria orașului automobilelor Dacia. Podul construit de Strabag are o înălțime de peste 35 de metri.
13:00
Blocarea înstrăinării profiturilor multinaționalelor, un pas necesar, dar insuficient al Guvernului – spune Sorin Grindeanu # Economica.net
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că blocarea înstrăinării profiturilor în cazul multinaționalelor, ca primă etapă dintr-o reformă mai amplă privind un sistem fiscal echitabil, este un pas necesar, dar nu suficient, scrie Agerpres.
Acum 8 ore
12:00
ANM avertizează emite un nou Cod galben de căldură vlabil joi și vineri în jumătate de țară, inclusiv București # Economica.net
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben de caniculă, valabile joi și vineri, în peste jumătate din țară, inclusiv în București, scrie Agerpres.
12:00
Producția de energie electrică a României a scăzut masiv în prima jumătate de an, importurile au crescut cu peste 50% – din fiecare 5 MWh consumați, 1 MWh a venit din rețelele vecine # Economica.net
Consumul de energie electrică a scăzut ușor în primul semestru al anului, dar producția a scăzut semnificativ, astfel că sistemul a fost pe import, care nu a fost deloc mic – un MWh din cinci consumat în România a venit din rețelele vecinilor noștri
12:00
Document. Decizie surpriză la Guvern. Se suspendă PNRR: Angajamentele depășesc în mod manifest bugetul național # Economica.net
Guvernul României pregătește o Ordonanță de Urgență (OUG) care suspendă, de facto, PNRR, programul de la care se așteaptă să ne salveze de recesiune. Nu se mai pot face contracte noi, cele deja încheiate vor fi triate.
11:00
În Pachetul 3 de măsuri trebuie întroduse măsuri de relansare economică – Alexandru Nazare, ministru de Finanțe # Economica.net
Recesiunea poate fi evitată prin investiții și prin absorbția fondurilor europene, iar în pachetul 3 trebuie gândite măsuri de relansare, a declarat, miercuri seara, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, scrie Agerpres.
11:00
Romgaz, cel mai mate producător de gaze naturale și operatorul majorității capacității de stocare a fazelor din România, controlat de stat, a raportat vânzări în creștere în prima jumătate a acestui an, dar profit în scădere.
11:00
Producția industrială a României s-a diminuat cu 2%, ca serie brută, în primul semestru al acestui an față de intervalul similar din 2024, în timp ce ca serie ajustată a scăzut cu 1,2%, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres.
11:00
Prețurile carburanților au scăzut din nou azi, pentru a doua oară la rând, la benzinăriile din România
11:00
Scania vrea să profite de acordurile de liber schimb ale Chinei exportând jumătate din producția noii sale uzine din Rugao # Economica.net
Scania, divizie a grupului Volkswagen, intenționează să exporte jumătate dintre vehiculele care vor fi asamblate la noua sa uzină din China pentru care a investit două miliarde de euro.
11:00
Academia de Studii Economice din București, prin școala de afaceri Bucharest Business School, lansează programul "Economics of Education and Leadership MBA", cu începere în luna octombrie, un MBA dedicat decidenților din Ministerele Educației, Economiei, Finanțelor, Apărării și din alte sectoare guvernamentale relevante, experți în educație, profesori universitari, inspectori școlari, primari, directori de școală, ONG-uri și reprezentanți ai sectorului privat interesați de reformarea sistemului educațional, potrivit unui comunicat remis Economica.net.
11:00
Cei mai mulți germani consideră că actualul guvern de coaliție de la Berlin este în mare parte divizat, indică un sondaj de opinie difuzat joi de postul de televiziune ZDF, transmit DPA și Agerpres.
11:00
Majorarea capitalului social la 8.000 lei va lovi afacerile aflate la început de drum, spune Grupul micilor antreprenori din România # Economica.net
Creșterea de 40 de ori a capitalului social minim, de la 200 lei la 8.000 lei, programată pentru 2026, schimbă radical regulile jocului în antreprenoriatul românesc. Dacă până acum intrarea în business era accesibilă aproape oricui, noul prag va transforma acest pas într-un test financiar dificil pentru mii de români aflați la început de drum. Această măsură va descuraja exact segmentul de care economia României are cea mai mare nevoie, spun reprezentanții comunității Grupul micilor antreprenori din România din care fac parte peste 60.000 de membri.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.