Trenul Metropolitan Bucureşti intră în linie dreaptă

Adevarul.ro, 3 septembrie 2025 18:00

Trenul Metropolitan Bucureşti, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de infrastructură urbană din ultimii 30 de ani, a înregistrat un progres prin emiterea certificatelor de urbanism pentru primele patru puncte de oprire: Pajura, Basarab, Carpaţi şi Depoul Triaj.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 15 minute
10:30
OMV intenţionează să renunţe la 2.000 din cei 23.000 de angajaţi la nivel mondial, dar Petrom va fi afectată în mod deosebit, conform precizărilor făcute de sindicate.
10:30
Mark Zuckerberg, Bill Gates, Tim Cook și Sam Altman, care l-au susținut în totalitate sau aproape în totalitate pe Donald Trump, l-au lăudat pe președintele american joi, în timpul unei cine oferite la Casa Albă, potrivit Le Figaro.
Acum o oră
10:00
Kokichi Akuzawa, în vârstă de 102 ani, a fost recunoscut de Guinness World Records drept cea mai vârstnică persoană care a atins vârful Muntelui Fuji, după ce a ajuns pe cel mai înalt munte al Japoniei la începutul lunii august.
10:00
Prima zi de școală nu va fi marcată de festivități în școlile din județul Buzău. Membrii Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) au anunțat că vor protesta, iar cadrele didactice nu vor participa la deschiderea oficială a anului școlar.
Acum 2 ore
09:30
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, vineri, că a ordonat guvernului să prezinte un program pentru dezvoltarea metalelor rare cel târziu până în noiembrie, potrivit Reuters.
09:30
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 5 septembrie, prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie 2025. Potrivit specialiștilor, prima lună de toamnă va fi mai caldă decât în mod normal, cu temperaturi care vor urca până la 33°C în vestul și sudul țării.
09:15
Trenul japonez cu levitație magnetică (maglev) a atins o viteză record de 500 km/h, atrăgând atenția întregii lumi și lăsând reporterii vizibil uimiți.
09:00
Cititul pe toaletă este o obișnuință pentru mulți, însă smartphone-urile ne-ar putea face să petrecem mai mult timp decât este sănătos pe vasul de WC.
08:45
O fată de 18 ani a murit şi alte şapte persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul într-o comunitate indigenă izolată din Canada, potrivit Poliţiei citate de BBC.
Acum 4 ore
08:15
Agenţii de contrainformaţii din Belarus au reţinut un cetăţean polonez suspectat de spionaj pentru că avea în posesia sa documente legate de viitoarele exerciţii militare belarus-ruse, a relatat joi presa de stat.
07:45
Franţa, considerată mult timp un pilon de stabilitate în zona euro, se confruntă acum cu un climat politic şi economic ce aminteşte de Italia anilor de criză.
07:45
Guvernul se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 10:00, iar pe ordinea de zi figurează un singur proiect de ordonanţă de urgenţă, care vizează modificarea Codului silvic.
07:15
Ucraina are grijă ca fotbaliștii care vin să joace în campionatul intern nu sunt fani ai Rusiei.
07:15
Modificarea genetică a soldaților devine o preocupare strategică în rândul marilor puteri autoritare. Dincolo de filmele SF și teoriile conspiraționiste, specialiștii avertizează: ceea ce ieri părea imposibil, astăzi e testat în tăcere în laboratoare militare.
07:15
România continuă să fie lider regional la dorința de emigrare. Un sondaj realizat de Banca Națională a Austriei și publicat la începutul lui septembrie arată că 3,4% dintre românii adulți, adică peste 500.000 de persoane intenționează să emigreze în următorul an.
07:15
Dronele ucrainene au lovit rafinăria din regiunea rusă Riazan și un depozit de petrol din regiunea Lugansk ocupată. Atacurile ar fi avut loc în noaptea de joi spre vineri, potrivit The Kyiv Independent.
07:00
Conducerea unui liceu din Timișoara a anunțat că înlocuiește festivitatea de deschidere a anului școlar cu un picnic în curtea școlii, la care îi invită pe elevi și părinți. Din alte școli părinții au primit mesaje că nu se organizează festivități și chiar să nu-și trimită copiii la școală.
07:00
Directorul companiei ruse de energie atomică Rosatom, Alexei Likhachev, a declarat, vineri, că firma este gata să discute cu compania americană Westinghouse problema combustibilului nuclear de la centrala nucleară din Zaporojie, Ucraina.
06:45
Fostul preşedinte american Joe Biden a suferit o operaţie Mohs, care este utilizată pentru tratarea celor mai comune forme de cancer de piele. El a suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unei leziuni canceroase a pielii şi în 2023, în timp ce se afla în funcţie.
06:45
Vineri, valul de căldură se va intensifica în Banat și Crișana unde va fi caniculă și se va menține în Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei unde vor fi temperaturi deosebit de ridicate.
Acum 6 ore
06:30
Un cutremur cu magnitudinea de moment de 5,6 a lovit joi sud-estul Afganistanului, potrivit USGS, fiind al treilea seism puternic care se produce în aceeaşi regiune începând de duminică, când unul dintre cele mai mortale cutremure din ultimii ani din această ţară a ucis peste 2.200 de persoane.
06:15
Preşedintele american Donald Trump urmează să semneze, vineri, un decret prezidenţial prin care numele Departamentului Apărării va fi schimbat în Departamentul de Război, a declarat un oficial al Casei Albe pentru CNN.
06:15
România se poate transforma din temelii, grație sprijinului acordat de NATO și UE. Generalul (r) Virgil Bălăceanu și politologul Alina Achim-Inayeh explică, pentru „Adevărul”, cum poate România să profite de programul european de reînarmare și să devenină hub al UE la Marea Neagră.
06:00
Nemulțumit că dosarele sale au fost amânate de două ori la Tribunalul Cluj din cauza protestelor magistraților față de măsurile de austeritate, un clujean a trimis două scrisori deschise instanței. El explică cum, de fapt, judecătorii sunt în grevă, deși această formă de protest le este interzisă.
06:00
05:45
Dincolo de emoțiile provocate de participarea unor foști demnitari români la parada militară de la Beijing, „Adevărul” a întrebat trei analiști de top cum ar trebui să fie relația României cu una dintre cele mai importante puteri a lumii – China.
05:00
Mulți români care revin din străinătate cu gândul de a-și continua viața în țară se confruntă cu o realitate care le lasă un gust amar. Deși povestesc că s-au simțit încurajați să se întoarcă, ajung, în cele din urmă, să regrete alegerea.
Acum 8 ore
04:15
Genomul uman este presărat cu resturi ale unor virusuri antice, în stare latentă. Multe dintre ele sunt rămășițe ale unor infecții virale ale strămoșilor noștri și de acum 10.000 de ani. Reactivate, însă, pot face ravagii contribuind la agravarea bolilor neurodegenerative.
04:00
Back to School 2025: Află cum poți economisi până la jumătate din bugetul școlii cu sfaturi practice din Spania și strategii inteligente pentru părinții din România.
03:30
După un an 2024 marcat de incertitudini politice, un context general de expectativă și, în consecință, o cerere relativ scăzută, piața terenurilor a devenit mai activă în prima jumătate din 2025, potrivit specialiștilor.
02:45
Autocrații de astăzi nu mai seamănă cu cei din secolul trecut. Dacă în trecut puterea era păstrată prin teroare, represiune și epurări, regimurile autoritare actuale preferă o abordare mai subtilă: controlul informației, cultivarea fricii simbolice și iluzia democrației.
Acum 12 ore
02:30
Cu doar 100 de euro pe lună, un pensionar spaniol și-a mutat viața din Mallorca în Thailanda, trăind aproape de lux și descoperind libertatea de a călători și a se bucura de bătrânețe.
02:00
Află cum evită centenarii bolile și îmbătrânesc sănătos. Descoperiri științifice recente dezvăluie obiceiuri, factori genetici și stilul de viață care prelungesc viața și vitalitatea peste 100 de ani.
01:15
Războinicii traci erau adevărați prinți ai aurului în lumea antică. Iar cea mai bună dovadă o reprezintă „lordul din Sakar” așa cum a fost poreclit călărețul ai cărei rămășițe au fost descoperite vara aceasta de arheologii bulgari. Inventarul său funerar este impresionant.
00:45
Descoperă Creta de Nord cu ghidul complet: pe urmele Minotaurului, între mituri antice, orașe vibrante și poarta spre civilizația minoică.
00:45
Competiția în sectorul auto, în special pe segmentul electric, s-a intensificat puternic anul acesta. Piața din China, care reprezintă peste o treime din cea mondială, dar peste jumătate din cea a automobilelor electrice, a devenit un teren major al înfruntărilor între brandurile puternice ale lumii
00:15
La 5 septembrie 1977, NASA a lansat sonda Voyager 1, care a transmis date esențiale despre planetele gigant și a devenit primul obiect creat de om ajuns în spațiul interstelar, marcând un moment de referință în istoria explorării spațiale.
00:15
Vineri, între orele 14.00-16.00, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are loc dezbaterea publică pe tema inițiativei de declarare a Pădurii Băneasa arie naturală protejată. Evenimentul este esențial pentru rezolvarea problemei accesului în cartierul din imediata apropiere a pădurii.
00:15
Sistemul polonez de pensii a trecut printr-o reformă cruntă în cadrul căreia guvernul a preluat toate titlurile de stat din portofoliile fondurilor de pensii private obligatorii, astfel că valoarea investițiilor acestora s-a redus la jumătate.
00:00
Un preot dintr-un sat din județul Iași și-a pierdut cumpătul înaintea unei ceremonii de botez, enervându-se când mama bebelușului a încercat să-l hrănească. Incidentul a avut loc după ce participanții la ceremonie au întârziat.
4 septembrie 2025
23:45
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a centralizat numărul persoanelor care pot beneficia de servicii medicale fără să plătească contribuția de sănătate (CASS), pentru persoanele fără venituri aflate în întreținerea angajaților fiind nevoie însă de depunerea unei declarații la ANAF.
23:45
Scandal în direct între deputatul PSD Adrian Câciu și senatoarea PNL Gabriela Horga. Cei doi s-au contrat dur pe tema finanțelor publice și a deficitului bugetar. Câciu i-a reproșat senatoarei că nu este cinstită și i-a sugerat să verifice rezerva bugetară lăsată de premierul Cîțu.
23:15
Statele Unite vor elimina treptat programele de asistență pentru securitatea militară a țărilor de la granița cu Rusia, mutare care provoacă îngrijorare în rândul aliaților europeni și al NATO.
23:00
Un primar PNL contestă măsurile adoptate după „dezmățul bugetar” invocat de premierul Ilie Bolojan. „Tu spargi 1,3 miliarde de lei în Oradea și vii să-mi spui că nu mai ai 11 milioane de lei să termin eu cinci străzi”.
23:00
Președintele Nicușor Dan a dezvăluit detalii surprinzătoare despre scurta sa întâlnire cu Donald Trump la summitul NATO de la Haga și a comentat oportunitatea achiziției unui avion. Șeful statului a vorbit despre interdicțiile pe care le are de când a ajuns la Cotroceni.
23:00
Declarațiile recente ale liderilor politici evidențiază incertitudinea privind viitorul Executivului României. Deși mandatul actualei coaliții ar putea continua încă un an și jumătate, acest termen este considerat optimist.
22:30
Ministrul Educației, Daniel David, îi încurajează pe părinți să își trimită luni copiii la școală, subliniind că datoria morală a profesorilor este să își primească elevii, indiferent de nemulțumirile existente în sistem.
22:30
Guvernul a aprobat noua metodologie de acordare a burselor pentru elevi, adaptată la constrângerile bugetare, dar și la feedbackul primit în dezbaterile publice.
22:15
S-a impus România ca un actor strategic pe flancul estic al NATO, răspunzând la amenințările războiului hibrid? Cu baza militară Mihail Kogălniceanu și cu modernizarea apărării aeriene, țara poate fi un hub crucial. Amenințările de bruiaj GPS ridică provocări juridice și necesită un răspuns complex.
22:15
Forțele aeriene ucrainene au emis joi, 4 septembrie, o avertizare privind un atac cu rachete balistice în apropierea unui punct de control la intrarea în satul Novoselivka, din regiunea Cernihiv. Au fost vizați angajații misiunii umanitare de deminare a Consiliului Danez pentru Refugiați.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.